Abonare | Twitter | Facebook

Custom Search

Se lasa greu dibuit. Revista Forbes si-a recunoscut limitele si nu a putut desemna inca o persoana exacta pentru titlul de cel mai sarac cetatean al planetei. A putut doar sa-l aproximeze, in persoana unuia dintre milioanele de africani sau asiatici lipsiti de orice fel de proprietate, care supravietuiesc cu mai putin de un dolar pe zi. Totusi, in cadrul emisiunii “Bucatarie extrema” (serial documentar realizat de BBC si difuzat de Antena 3, vinerea de la 22 si 20) l-am putut vedea in carne si oase pe cel despre care s-ar putea spune ca e la propriu “ultimul om”.
Episodul se desfasura undeva in India, tara inca tributara sistemului castelor, care va deveni in urmatorii ani mai populata decat China, potrivit estimarilor ONU. Dat fiind formatul emisiunii, curiozitatea reporterului a fost sa afle ce mananca ultimul om. Masa lui consta dintr-o farfurie de orez fiert in apa, fara alte legume, verdeturi sau carne. Pentru a putea fi mestecat, in farfurie se toarna un polonic din zeama albicioasa in care a fost fiert orezul, pastrata intr-un recipient separat. Asta e tot ce mananca, din bunavointa stapanilor plantatiei pe care o cultiva (apartinand unei caste superioare lui) dimineata, la pranz si seara. Pe mai toata durata vietii, sau pana in clipa in care lipsa de vitamine sau alte boli ii curma suferinta.
Daca se satura de orez, “ultimul om” poate sa ia calea orasului. De fapt a unei mahalale sordide din Bombay in care unii dintre semenii lui au sfarsit deja rapusi de inanitie pe trotuar, caci la oras nici macar bolul de orez nu ii mai este garantat. Cand cameramanul de la BBC a dat sa intre in ceea ce indianul denumea casa lui, a realizat ca trebuie sa filmeze de fapt de pe trotuar pentru ca sub acoperisul din table si cartoane era loc doar pentru doua persoane stand in picioare. Dar cand reporterul si-a urmat formatul emisiunii si l-a intrebat ce are de mancare, “ultimul om” a facut un gest vecin cu miracolul. A scos dintre lucruri un pachet de biscuiti sfaramiciosi, l-a desfacut si l-a servit cum nu se poate mai natural pe musafir.
Psihologii ar putea explica simplu si prost (ca de obicei) acest tip de generozitate rituala prin nevoia de stima de sine. Intr-adevar, in clipa in care face un asemenea gest, conditia acelui amarat care daruieste se schimba radical, saracia lui e abolita pentru o secunda. Dar nu se poate sa fie numai atat.
Sistemul de caste il impiedica pe acel indian sa aiba acces la vreo forma de educatie. Nimeni niciodata nu l-a invatat sa se comporte intr-un anumit fel. Pana ajunge la varsta maturitatii e mult mai probabil sa deprinda si din familie tehnici de supravietuire, si nu bune maniere. Prezenta camerei de filmat, care romanilor le schimba brusc comportamentul, nu cred sa fi fost la fel de relevanta pentru personajul nostru, care n-a vazut niciodata un televizor, decat eventual intr-o vitrina, cateva clipe. Pentru el, angajatul BBC (vizibil emotionat de scena povestita) era doar un alb oarecare venit de pe alt continent.
Exista ceva in specia umana, ceva mai volatil decat iubirea insasi, mai putin motivat decat instinctul matern, care ne determina sa cautam impartasirea unei bucurii ca pe adevarata ei implinire. Ar fi superificial sa reducem aceasta esenta a umanului la generozitatea cu bunurile materiale. Cand Mantuitorul, rupand painea, a instituit impartasania (euharistia) ca simbol fundamental al cultului Sau a atins inclusiv aceasta valenta de lucru fundamental uman a gestului. Cel care repeta acest gest ritual e invitat implicit sa devina pentru semenul sau “ultimul om”, intr-o sintagma in care susbtantivul e cel din exclamatia lui Maxim Gorki (“omul, ce minunat suna acest cuvant!”).
Traim de bine de rau intr-o societate in care saracie inseamna pentru cei mai multi doar un cos nu suficient de plin la Carrefour, deci nu putem pretinde ca avem mai mult decat o intelegere aproximativa pentru situatia indianului anonim evocat mai sus. Mai tonic e chiar nici sa nu-l pastram prea mult in memorie pe “ultimul om”. Ne vom urca intr-un avion care ne va duce spre o destinatie de vis in vacanta noastra “all inclusive”. Vom devora avizi tot ce inseamna frumusete si civilizatie, cu o camera high-def la ochi si un telefon mobil 3G in buzunar. De pe care nici nu ne trece prin cap sa trimitem un SMS din senin unui prieten pentru a-i impartasi o clipa de fericire, o banalitate amuzanta, sau o bucurie marunta. N-avem timp de prostii. Oficial, programul zilei e prea incarcat cu noi obiective turistice de vizitat. De fapt, inca nu ne-a anuntat nimeni ca de ceva vreme nu calatorim, ci il cautam pe fata pamantului pe ultimul om.

Articole asemanatoare: