rss
rss
rss

Se reia ideea înființării unui adevărat partid de dreapta pentru România. Un partid de nuanță creștină și conservatoare. După care apele se împart după alte epitete, care ne liniștesc că n-o să cădem niciodată de acord. Unii l-ar vrea euro-atlantist, alții naționalist. Unii l-ar vrea pro-capitalism, alții protecționist și apărător al intereselor salariaților și capitalului românesc. Iar dilemele pot continua mult și bine.

Așa că o să-mi schițez propria coloratură, acum că din primul paragraf reiese că ne poate ieși din grijă, deci să fim relaxați.

Dacă există o necesitate de a porni o mișcare, ea nu e dată decât de reacția la revoluția globală, propusă de elitele și capitalul transnațional. Așa că din start trebuie să fie un partid reacționar. Asta e denumirea cea mai precisă, n-ar trebui să se teamă de acest epitet, ci să și-l poarte cu mândrie.  Vorbim de o mișcare de rezistență. Doar noțiunea de conservator nu descrie exact contextul. Acum nu se mai pune problema doar să conservi, să te opui unor transformări, trebuie să mai și revoci altele. Iar acolo unde rânduielile s-au pierdut și nu mai ai ce mare lucru să conservi (vezi dezintegrarea satului și degringolada orașului) e nevoie să construiești avântat, nu doar să te aperi.

Consider două ingrediente majore ca eficiente la nivel colectiv împotriva revoluției totalitare globale. Biserica Ortodoxă și statul național. Asta vor ei să demoleze, asta trebuie să apărăm. Restul sunt soluții individuale: familia, cultura, educația, credința personală, estetica, orice altceva.

Din aceste două puncte vedem deja că vehiculatul proiect care i-ar include pe Adrian Papahagi, Mihail Neamțu, Teodor Baconschi, e din alt banc. Nu pentru că l-au susținut pe Traian Băsescu – și eu l-am susținut dar și criticat când a fost cazul, în funcție de cum ni s-au intersectat opiniile, evident, fără să am vreun beneficiu din bombănitul pe internet. Ci pentru că aceștia au opinii preponderent critice față de ambele. Biserica Ortodoxă o privesc cu superioritate și înstrăinare. Dacă au, au legături cu acei clerici foarte avansați pe drumul ecumenismului. De naționalism, ce să mai vorbim, că unii sunt declarați federaliști, internaționaliști, vor dispariția României prin absorbția în federați Europeană a viitorului. O fi utopic planul sau o fi generos, cert e că n-ai cum lupta asumându-ți riscuri pentru ceva ce vrei să dispară la un moment dat.

În linia națională, urgența e recuperarea măcar a unei părți din suveranitatea națională. Atât cât se va putea. Primul pas la înființarea acelui ipotetic partid e realizarea statutului de colonie al României și necesitatea îndreptării acestei situații. Dacă negi realitatea sau o consideri un noroc al generației noastre, nici nu intră în discuție să vrei să o schimbi. Deci vei fi încă un exponat pe raftul prăfuit cu partide politice actuale. Pentru că, să nu ne mințim, PSD și globaliștii de dreapta joacă în exact aceeași echipă. Ei doar au idei vag diferite despre cum să se realizeze transferul de  suveranitate și de economie.

Un alt obiectiv al liniei naționale e recuperarea dreptului asupra istoriei proprii. Canonizarea sfinților închisorilor, ridicarea cenzurii de pe anumite file din istoria țării, cultivarea conștiinței istorice în rândul noilor generații. Pentru cei pentru care filonul identitar e complet străin sau ridicol, e la fel de clar că un partid zis de dreapta, dar nepreocupat de rădăcini, e o creație artificială și fără profunzime, cum a fost fenomenul Trump. Un asemenea produs de laborator va sluji cel mult unei alternanțe la guvernare între complici ai cotropitorilor.

În privința economiei, sunt în principiu susținător al capitalismului. Dar trebuie să fim conștienți că el nu mai există (dacă a existat vreodată într-o stare pură. O grupare autohtonă va trebui să știe să conlucreze cu parteneri străini, dar nelăsând de izbeliște cetățeanul și antreprenorul strivit de campitalul infinit, produs din tiparnița unei bănci centrale. Încercând așadar să limiteze competiția acolo unde amenință să distrugă individul și comunități-le, ajutându-l să revină la nivelul de la care să se poată descurca singur. Niciun român nu trebuie lăsat în urmă, scopul nu poate fi limitat la cifre abstracte de creștere economică, e mai important să oprim imposibilitatea realizării potențialului fiecăruia.

Un partid care să imite artificialitatea fenomenului de televiziune Trump, e o imitație ridicolă și o creație artificială.  Opoziția lui la globalism e strict oratorică, nu intru acum în discuția de ce Trump nu e o victorie pentru tradiționaliști sau pentru creștini. Mi se par evidențe, pe care doar un naiv sau unul interesat le ignoră.

Intelectualii aceștia vedetă sunt ieșiți toți din mantaua lui Pleșu, Liiceanu, Tismăneanu. S-a putut vedea limpede cu ocazia referendumului, cum s-au aliniat unii la preceptele noii ordini mondiale. Cine vrea să repete aceleași dezamăgiri, n-are decât să încerce o versiune locală de neocon, republicanism sau popularism european

La câteva luni până la coborârea de pe tron, grija Împăratului Portocaliu e la viitor. Nu la viitorul material, căci pentru acela avea puse deoparte, dacă nu jumate din împărăție, măcar trei sute de hectare cultivate cu grâu prin Călărași. La viitorul său dinastic. Soarta nu-l hărăzise cu niciun băiat, doar cu fete, și nici alea de cine știe ce ispravă. De feți frumoși nici nu putea fi vorba, că nici Syda nici Bodo nu-s nume de făt frumos.

Așa că împăratul chel își puse toate speranțele în farmecele unei nimfe blonde, care promitea să îi aducă pe lume un urmaș politic. Doar recitase ea însăși din cântecul cu „noi suntem urmașii lui Traian”. De dragul ei, se certase cu toți curtenii, înfruntase ocările țăranilor, tot așteptând ca „minunea blondă” să producă acolo măcar un prâslea, un neghiniță sau cum i-o mai zice. De fapt, nu Neghiniță, că îl avusese pe Boc și totuși își dorise ceva mai impunător. În tot cazul, un voinic să-l vezi mâncând jăratec în cursa pentru Cotroceni, să dea cu Spânul conservator și cu zmeul plagiator de pământ în toamnă.

Ei, aș, ți-ai găsit. Din ideile băsesciene nu s-a născut nimic pe care lumea să îl ia în seamă. Poate pentru că ele, ideile, nu prea existau, erau mai mult improvizații ale unui oportunist de mare talent, cu intuiții bune. Iar așa ceva nu poți nici preda, nici lăsa moștenire, oricâte tricouri cu mesaj ai îmbrăca.

Partidul Mișcarea Populară s-a dovedit o glumă proastă, nedemnă pentru moștenirea politică a președintelui care a marcat jumătate din tranziție. De fapt, se vede acum, că Băsescu i-a obsedat mai mult pe inamicii săi. Pentru antene și ce-a rămas din USL, Băsescu a fost obsesia supremă, spaima totală, față de care te poziționezi pro sau contra. Dar pentru cei care l-au votat și, din când în când, susținut, președintele ultimului deceniu a fost mai curând un fenomen accidental. Dovadă că i-au ignorat total recomandările la votul pentru euro-parlamentare și au ridicat nepăsători din umeri la zbaterile tentativei sale de partid prezidențial. Nici vorbă să se unească în jurul său, oricât s-ar fi dat și cu parașuta liderii „partidului în blugi”.

Congresul PMP din acest week-end a fost o manifestare jenantă a nivelului coborât la care practică politica noua generație. Lideri cu pretenții intelectuale, care folosesc cuvinte urât mirositoare de la tribună, și un vot covârșitor pentru Elena Udrea. Dacă să spunem ar fi avut de ales între Udrea și Tomac, delegații aveau o scuză: ar fi ales pe merit, personajul mai promițător. Dar respingându-l pe Daniel Funeriu pentru feblețea președintelui, membrii acestui partid nu fac decât să își trădeze gusturile îndoielnice, pentru guralive de provincie, care își acoperă cu mult tupeu golurile din educație.

Tot în garnitura de lideri a PMP a fost urcat și aproape celebrul Cici de la Sistem, proaspăt parlamentar USL. Adică ales acum un an, doi, tocmai pe o platformă de ură împotriva lui Traian Băsescu, în aceeași promoție cu Mihai de la HiQ. Ce l-o fi recomandat pentru a fi transferat și luat de bun acum, e greu de pus. La fel cum nu miroase a primăvară politrucul Marin Anton, fost ministru PDL.

În general, au fost alungați cei cu CV-uri promițătoare, ca Baconschi, Papahagi, Paleologu, pentru a face rost adevăratei fibre a PMP: oportuniștii bine orientați în viață.

Băsescu mizează pe un PSD-ist la prezidențiale
Candidatul prezidențial al PMP e bomboana pe colivă. E vorba de Diaconescu, dar nu domnul Dan, arvunit de Ponta, ci Cristian Diaconescu. Acesta a crescut în umbra lui Nicu Steinhardt, pe lângă care am vaga bănuială că avea chiar rolul de a trage cu urechea. Dacă mai și nota undeva ce auzea, n-avem încă dovada în niciun dosar declasificat.
Pe urmă, carieristul Diaconsescu a continuat să se remarce în Ministerul de Externe, o pepinieră clasică a securiștilor de talent. Pentru a se lansa la apa politică în valurile PSD, nu oricum, ci sub aripa lui Adrian Năstase, om cu slăbiciune la obiecte de artă, bani și ofițeri acoperiți.
Adică, la peste un deceniu de la Revoluție, Cristian Diaconescu se înscria țanțoș în partidul lui Ion Iliescu, prezidat de Adrian Năstase. Cât de mult înțelesese el din viață până la data aia și cât de mult putea evolua după, mă întreb?
Dar cariera sa nu s-a oprit aici. Îl regăsim în calitate de ministru al Justiției și la Externe în guvernul penal al lui Adrian Năstase.
Îl regăsim candidat de formă al PSD la primăria Capitalei, paravan jenant pentru „independentul” Oprescu. Din nou, ce caracter trebuie să ai să te pretezi la asemenea roluri de paiață?!
Îl mai regăsim pe Cristian Diaconescu în postura de ideolog al stângii și de fondator al partidului „mafiotului” Gabriel Oprea, UNPR. După cum observați, o carte de vizită impresionantă pentru un „candidat al dreptei”, un adevărat reformator al clasei politice. Doar a trecut prin toată, de ce n-ar fi?

Cu așa urmași politici, Traian Băsescu se poate gândi doar cu spaimă la viitor. A lăsat în urmă expresia propriei sale neputințe și ecourile propriei imposturi foarte abil ascunse.

* Corecție: Ciprian Rogojan, alias Cici de la Sistem, a candidat pe listele ARD, nu USL. (Alianța România Dreaptă, formată din PDL și PNȚCD, trecând de la PDL la PMP.)

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica