rss
rss
rss

Oare Vasile Dâncu i-a ales pe ambii candidați la primăria Bucureștiului, de la USL și PDL? Pentru că totul pare gluma pe care un ardelean ar face-o miticilor. Și știți cum sunt ardelenii când glumesc: serioși și metodici. Sorin Oprescu și Silviu Prigoană nu au alte calități aparente decât că se încadrează în stereotipurile despre neseriozitatea bucureștenilor. Cu ei dezbaterea electorală va fi ca un concurs de stand-up, din care învinge cel cu poantele mai deocheate. Distrezi poporul, te alege să fii cel pe care îl vor înjura la fiecare groapă prin care dă.
Totuși, cazul pare clasat în favoarea lui Oprescu, chit că glumele lui sunt mai bătrânești. Cu două proiecte, împotriva cărora s-a pronunțat când au fost pornite: pasajul și stadionul, Sorin Oprescu și-a asigurat replica nesperată din partea omului de pe stradă: ăsta măcar a făcut ceva. Cu sau fără gazon, copertină și parcări, la preț umflat de câteva ori, cum necum, publicul și-a dat verdictul. Afacerile doctorului vor merge unse încă patru ani.
Silviu Prigoană nu mai poate puncta decât la impresia artistică. Dacă s-ar fi dat concurs de aptitudini pe post, ar fi fost poate între cei mai înzestrați: e inventiv, poate face o afacere din te miri ce, stăpânește măcar problemele de salubritate. Dar ce folos să ai cel mai tare manager, daca nu ești sigur că la vremea bilanțului nu fuge cu banii? Degeaba se pricepe la chestiune, dacă tot omul îl știe de client al primăriilor.
Oferta de candidați nu face decât să jignească alegătorii. Pentru sectorul 3, PSD vine cu un candidat a cărui singură calitate e coincidența de nume cu popularul primar actual. Liviu Negoiță va fi concurat de Robert Negoiță, mare iubitor de cărniță sau de fetiță, n-am găsit altă rimă. Pare un candidat produs la fabrica de adidași chinezești Abibas. Cum ar fi fost ca PDL-ul să fi născocit un candidat la Capitală pe care să-l cheme Silviu Oprescu?
La restul sectoarelor, rămân aceiași comuniști bătrâni, gen Onțanu, despre care am tot vorbit și despre care am mai spus că nu înțeleg de ce au succes. Surpriza e Toader Paleologu pentru sectorul 1, un om de spirit și civilizat, dar total inadecvat pentru o funcție atât de practică. Doar Vanghelie și Oana Mizil mai lipsesc din așa garnitură de glumeți. Ăștia doi erau comici și separat, împreună mi se par irezistibili.
Iar dacă primăriile bucureștene sunt un concurs de clownerii, nu putea lipsi din tablou nici măscăriciul providențial, Gigi Becali. Deocamdată, el e singurul care vorbește despre o alianță parafată cu PDL, care ar pierde mai mult decât ar câștiga din așa tovărășie. Citată de Becali ca inițiatoare a cumetriei, Elena Udrea tace vinovat. O asemenea mutare anulează bruma de respectabilitate pe care partidul o putea câștiga printr-o rebranduire ca pardid proaspăt și singur pe culoarul dreptei, precum și roșeața care îi mai venise în obraji după numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Chiar și când am criticat-o cam dur pe Elena Udrea am încercat să mă țin departe de insinuările sexuale ale celor care au făcut din ea o obsesie de oameni triști. (N-am reușit mereu, dar la urma urmei, dna Udrea însăși s-a lansat în viață în postura de politician de pagina 5.) M-am străduit să nu folosesc un alt standard decât pentru politicienii cu pantaloni. (Între timp, a mai înțeles și dânsa că dacă apari în fustă scurtă și mulată la reuniuni oficiale vei fi tratată cel mult ca un bărbat în pantaloni scurți.) Iată că nu eram departe de realitate: Elena Udrea nu e în politică pentru că ar fi o femeie fatală, ci pentru că e un veritabil om de afaceri. De ani de zile e o adevărată verigă de legătură între gașca lui Gabriel Oprea și gașca mai mare a PDL, acum pregătește alte afaceri cu banii fără miros ai lui Becali. N-aș avea nicio mirare să o văd bătând palma și cu Voiculescu într-o bună zi. În afaceri asta se cheamă iscusință. În politică, vor afla domnii de la PDL după ce Prigoană va pierde alegerile, lucrurile sunt ceva mai complicate și clientul mai năzuros.
Între timp, mentorul Băsescu i-a mai predat șefei PDL București o mostră de politică pentru afaceriști fără scrupule. L-a numit pe Teodor Meleșcanu director la SIE, mutare cu care reușește câteva lucruri. Îl enervează pe Crin Antonescu, căruia îi ia râzând un parlamentar, îl mulțumește pe Dinu Patriciu, care răspunde galant cu o mică răzmeriță a organizației PNL Prahova și ne liniștește pe toți că serviciile se află în continuare pe mâna securiștilor bătrâni.

Am vazut si anul trecut niste afise peste tot in Veliko Tarnovo, in care era o vedeta locala care semana izbitor cu Adriana Bahmuteanu. Din pacate, nici anul asta nu am avut prezenta de spirit sa pozez afisul si poza gasita nu e tot atat de concludenta, dar trebuie sa ma credeti pe cuvant. Pe Bahmuteanca bulgarilor o cheama de fapt Sofia Marinova si a fost chiar in centrul unui scandal acum cativa ani, cand nu a putut participa la finala pentru Eurovision, pentru ca bulgarilor li s-a parut scandalos sa fie reprezentati de o cantareata de etnie roma. Cine stie, poate o vedem in duet cu Costi Ionita, care e mare vedeta la sud de Dunare.
Sofia Marinova

Habarnamistul bascalios iese cel mai bine la suprafata cand are de tratat teme care, in mod normal, cer oarecare solemnitate si pregatire. Am la indemana doua exemple de asemenea subiecte: reportajele de la ceremoniile religioase si de la sedintele parlamentare. Ambele teme sunt sistematic facute zob de reporterii de la fata locului care, fiind in mod cert depasiti de semnificatiile evenimentelor la care asista, aleg o tratare “haioasa” sau zeflemitoare.
Bascalia la Parlament
Ani de zile, pentru Antena 1 a transmis de la Parlament Andreea Cretulescu, actualmente realizatoare de emisiuni la Realitatea TV. Am retinut-o pe ea doar pentru “dictia” inconfundabila, care i-a si atras porecla “sfarma piatra”, dar aproape toti corespondentii de la Parlament erau cam pe acelasi calapod. Din asemena reportaje distractive alegatorul putea afla ce mananca alesii la bufet, daca un senator a atipit, sau daca crede in extraterestrii, dar niciodata care e rostul Parlamentului si cum ne vor influenta legile votate, ori daca au existat dezbateri de idei intre politicieni sau intre curente politice. Pentru asa ceva, e nevoie de cultura parlamentara, de o minima alfabetizare in stiintele politice. Rezultatele au fost doua: declinul increderii publicului in parlamentarism si aparitia politicienilor histrioni, cu lipici la camera. Nici ei nu au nevoie de doctrine, pentru ca vorbesc direct pe limba Andreei Cretulescu: pedelistul Silviu Prigoana vrea sa inchirieze sediul Parlamentului pentru cazinouri. Ar creste veniturile la buget. Liberalul Mircea Diaconu se opune. Considera Casa Poporului “ideala pentru nunti”.

Bascalia la talk-show
Cand are pe mana o intreaga emisiune, si nu doar un reportaj, habarnamistul bascalios e in largul lui. Tonul abordat poate fi unul intepat-insinuant, modelul Gabriela Vranceanu-Firea: “si…ia spuneti, cata spaga ati luat ca sa sustineti ordonanta asta, partidului cat ii iese?”. Sau tonul suficient-ironic, stil Adriana Bahmuteanu: “haideti, domle, ce-o aburiti atata, spuneti pe bune….”

Bascalia la biserica
Daca habarnamistul bascalios e trimis sa relateze despre o slujba, e cu atat mai bucuros. Pleaca oricum de la convingerea ca religia e pentru prosti si cu cat numarul participantilor e mai mare, cu atat mai multe sanse sa gaseasca ceva “haios”. De la Boboteaza va fi fascinat de imbulzeala la aiasma. Dintr-un asemenea unghi, bascalia e chiar necesara, ganditi-va ce tragedie ar trai ditai ziaristul, singur intr-un popor de “nevolnici cu mintea”, vorba lui Eminescu, de babe obscurantiste, daca nu ar persifla ceea ce vede. Daca, totusi, seful ii cere un ton sobru, va retine din fiecare sarbatoare crestina, indiferent ca e Paste sau Craciun, te miri ce superstitii de care abia daca a mai auzit cineva. Exemplu: “in aceasta noapte, fetele isi pun o ramurica sub perna pentru a-si afla ursitul”. Tonul complet neserios e consecinta lipsei de cultura teologica. Dar asta nu pare sa deranjeze pe nimeni. Ia imaginati-va ca un meci de fotbal ar fi comentat de cineva care ar spune: “din pacate arbitrul a oprit din cand in cand meciul, pentru motivul absurd ca un jucator a atins mingea cu mana”. Toti microbistii ar lua foc ca respectivul comentator n-a auzit de hent si e pe dinafara.

Cand esti pe dinafara intr-un subiect jurnalistic ai doua variante extreme: preiei cu totul punctul de vedere oficial, sau dai frau liber bascaliei. In prima varianta, rezultatul e plat, ziarul da faliment sau supravietuieste dand mai departe pasaje intregi din comunicate de presa. A doua varianta e mai curajoasa, ziarul/televiziunea prospera, jurnalistul capata aerul ca s-ar pricepe la orice chiar cu prisosinta, dar adevarul si, implicit, publicul nu sunt serviti mai bine decat in prima varianta.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica