rss
rss
rss

Sigur, teoriile lui Lombroso au fost infirmate de știință. Poți să arăți ca Moartea din Carpați și pe dinăuntru să fii un om rafinat, capabil să analizeze un buget, un plan de urbanism general sau un proiect edilitar. Ce, Superman nu avea față de tocilar? Și ce dacă era personaj de film. Iată o alegere care bate filmul. Țin să o remarc, pentru ca fanii PDL să și-o poată pune poster, la care să privească de fiecare dată când se plâng că Mazăre e cocalar, că R. Negoiță e proxenet, că Vanghelie e Alexandru Graur pe langa Piedone. Bă, măcar ăia n-au fața lui Cătălin Moroșanu, consilierul PDL de Iași.


sursa foto: iasiplus.ro

Deși lovește bine și cu stânga, Cătălin Moroșanu e alesul dreptei. Altfel spus, la chemarea titratului Mihai Răzvan Ungureanu: fiți ungurenii mei!, intelectualul din imagine a răspuns prezent. Nu e doar meritul lui. Este și meritul alegătorilor din centrul universitar Iași, care au pus încântați ștampila pe el, fredonând probabil hitul „votul meu minte nu are”.

L-am uitat când am înșirat câteva dintre alegerile ce țin de „obscenitatea publică”, între Mazăre, Vanghelie, Negoiță sau Onțanu. Aparent, nici nu ar fi locul lui aici, pentru că doctorul Bacalbașa e un adevărat intelectual, are un umor spumos, semn de inteligență. Pot să înțeleg glumele lui, macabre de multe ori, ca o formă de protecție psihică, în fața unor probleme, specifice unei camere de gardă, care ar copleși un om mai slab.

Dar faima, pe care și-a creat-o pe spinarea necazurilor, bețiilor și violurilor gălățenilor, trece cu mult peste o reacție de sănătate psihică. În orice țară din Occident, un doctor, care și-ar permite să divulge problemele de sănătate ale pacienților și să le transforme într-un fel de stand-up comedy, ar fi adus în sapă de lemn de procese. Lipsa de rânduieli a societății și de reacție a tagmei medicale l-a transformat însă pe doctorul Bacalbașa într-un personaj spumos și popular. E vorba aici nu de ceea ce e, ci de felul viclean în care e dispus să profite de slăbiciunile altora și de o conjunctură, pentru a deveni vedetă.

Doctorul Bacalbașa nu e un om necultivat, dar o notorietate adunată exclusiv din Știrile de la ora 5 nu e cu nimic mai glorioasă decât celebritatea invitaților lui Capatos, a cântăreților de pe Taraf TV sau a fetelor de la Pagina 5. Puține produse mediatice au propagat mai multă infecție în mințile și inimile românilor, decât acel nefericit jurnal de crime și monstruozități. Nici vorbă ca o asemenea cloacă să poată fi salvată de umor, în cazul respectiv umorul nu face decât să adauge cinismului încă o treaptă. Iar alegerea ca șef de Consiliu Județean a doctorului Bacalbașa la Galați, alături de Marian Stan, un fel de geambaș de fotbaliști, nu reușește decât să valideze scurtăturile spre succes, la care jinduiește orice invitat pe bani al Simonei Gherghe. Nu pentru calitățile sale de medic sau de scriitor a fost ales doctorul Bacalbașa, ci pe post de extensie în alte partide a „viziunii politice” a lui Dan Diaconescu.

În dezastrul electoral al PDL, trebuie remarcată supraviețuirea miraculoasă a indestructibilului mini-Boc. Videanu a stat ca pe timpuri, până dimineață, în fața unui ecran de retroproiector, numărând vot cu vot din țară, dar singurul lucru cu care s-a putut lăuda a fost reușita lui Boc. Partidul a căzut la un 15%, care poate nu e chiar așa de rău cum sună. MRU nu va porni chiar de la zero. Dar felul în care Boc s-a salvat, cu o mână de voturi, pe ultima sută, dă o lecție așa zișilor grei din partid.

E aproape pe dos decât contraperformanța lui Liviu Negoiță, care pleacă din 80%, în mandatul anterior, nu mai face nimic, refuză orice asociere cu politica partidului, pe vremea austerității și pierde cu iluzia că nici nu trebuie să se prezinte ca să câștige. Înlocuirea lui cu halucinantul amator de eleve de la țară, Robert Negoiță, e jenantă și prea clară (3-1), ca să poată fi pusă pe seama confuziei de nume. Cum remarca Iulian Comănescu, la București se conturează o garnitură înspăimântătoare de pușcăriabili: Onțanu, Robert Negoiță, Piedone și Vanghelie! Niciunul dintre ei nu e ales din eroare, sunt expresia degradării bucureșteanului mediu, adevărate modele pentru mitocanii, pe care îi întâlnim la toate semafoarele și în toate autobuzele. Din păcate, ăștia suntem!

Ne urmează cu maximă ambiție și alte orașe mari, cum ar fi Craiova, unde a fost aleasă mahalagioaica Olguța, doar pentru că s-a îmbrăcat în tricoul Craiovei și a arătat o fotografie cu un stadion ca în Dubai. La Constanța, și anul acesta, scuzați exprimarea, dar Mazăre a terminat pe fața electoratului și electoratul a părut egal de satisfăcut. Nu mai vorbim de promoția de mafioți dovediți, votați cu mare avânt în fruntea multor consilii județene.

De ce e diferită și semnificativă victoria lui Boc? Tocmai pentru că e un câștig de cauză al decenței. Aș pune în aceeași categorie victoriile unui Klaus Iohannis la Sibiu, Romeo Stavarache (PNL) la Bacău sau George Scutaru (PDL) la Brașov. În cazul lui Boc, rezultatul infirmă și părerea că austeritatea ducea inevitabil la eșafod. Chiar și o austeritate aproape gratuită, aplicată prostește și fără tragere de inimă, tot e înțeleasă, atâta timp cât cel care o propune își păstrează decența. Ceea ce a lovit necruțător electoratul a fost tupeul lacom și disprețul pentru cei cărora li se ceruse hulita austeritate. Nu știu dacă Boc va mai ajunge să aibă vreodată un rol în politica națională, dar chiar dacă va lăsa altcuiva președinția partidului (cum poate ar fi normal), o face într-un mod onorabil.

N-am înțeles niciodată teoria cu votul alb, votul nul și alte bazaconii. O consider în continuare o modalitate de a neutraliza niște persoane bine informate, în favoarea unora cu minim discernământ politic, dispuși să își vândă votul sau să fie păcăliți de aparențe. Cum cei dispuși să își dea votul pe nimic, vă mărturisesc că am ajuns să nu mai consider nici votul obligatoriu, ca o idee așa de rea, cum mi se părea cândva. O cale mai rapidă de a scoate satele și suburbiile din feudalismul electoral actual nu văd în acest moment.

Sunt prea mulți votanții care gândesc cinic (nu pragmatic), socotind că o pungă de ceva e mai mult decât nimic. Tot la mită electorală pot intra și așa zisele programe edilitare, pentru că nu sunt decât redistribuiri forțate de resurse, concentrarea lor într-o zonă vizibilă. Deși nu pare evident, așa e cazul cu „prima casă”, „rabla”, „termoizolarea blocului”, „grădina blocului”. Se ia de la toată lumea și se face un cadou unui grup, în speranța că grupul va fi recunoscător. Dacă prezența la vot e chiar și la jumătate, metoda matematic nu dă greș. Minoritatea „motivată” își impune voința. Dacă prezența ar fi de 80%, nu ar exista suficiente resurse pentru „a lua ochii”. Ar trebui să încercăm și varianta asta, deși decidenților le convine de minune situația actuală, inclusiv când pierd.

Alegerile astea am decis că voi fi absenteist. Din lipsă de ofertă, din imposibilitatea de a deosebi candidații unul de altul, din convingerea că favoriții sunt oricum înțeleși între ei. Aș fi votat măcar politic, pentru consiliile locale, dacă ar fi fost partide cu idei diferite, dar nu e cazul. Dacă opțiunea mea ar fi fost urmată de un procent zdrobitor de alegători, votul meu nu ar fi fost irosit cu totul. Dacă la urne se prezentau 15-20% din votanți, alegerile nu se anulau, primarii rămâneau în funcție, că așa e sistemul. Dar ne-votul nostru ar fi avut un ecou, o greutate. Păcălicii, care ne iau ochii cu boscheți și arteziene de un gust îndoielnic, ar fi fost nevoiți să apeleze la alte strategii, să se reinventeze, măcar să pretindă că e cazul să se schimbe.

Din păcate, deja la primele ore era prezență peste cea de acum patru ani și se aștepta chiar o prezență finală de jumătate din electorat. Mesajul popular către politicieni e limpede: suntem mulțumiți, vă credem. Și, culmea, cei mai populari șunt cei care au tăcut mâlc: „Taci și câștigi!”. Primarii, care au mers pe burtă, când politicienii de la centru dădeau din colț în colț cu criza și austeritatea, acum sunt mai populari ca Moș Crăciun.

PS: Inventiv ca de obicei, Dan Diaconescu a găsit o modalitate hilară de a se promova și în ziua alegerilor. Citește de zor SMS-uri de la fani, cu precizarea „nu putem să spunem pe post”: „Domnu Dan, am votat toată familia cu Partidul Puncte Puncte, toți pe care îi știu votează cu Partidul Puncte Puncte, sper să câștige”.
Din păcate pentru noi, Partidul misterios al lui Diaconescu chiar există și arată cum îl știm. Legitimitatea pe care votul o oferă actualilor politicieni ne cam ia speranța că ar urma să se nască un real Partid Puncte Puncte, care să schimbe jocul.

PS post-exit-poll: Rezultatele mi se par întristătoare, mai ales prin proporții. La mine în sector, Piedone a luat 80%, se apropie de Iliescu în mai 90. La fel de revoltătoare mi se par victoriile impostorului cu același nume ca (de acum) fostul primar Liviu Negoiță, victoria obrăznicăturii Olguța Vasilescu (împotriva pușcăriașului de Solomon), a versiunii ei (relativ) masculine, Mazăre, a eternului Vanghelie și așa mai departe. Victoria USL e zdrobitoare și usturătoare. Mă tem că nu era altă cala ca așa zisa dreaptă să înțeleagă că e cazul să schimbe garnitura și oferta.

PPS: Nu știu cine e în spatele grupării, care a realizat acest clip, nici ce își propune, dar e foarte bine realizat:

Mai mult ca sigur s-a întmplat și pe acest blog, unde bannerul de deasupra e alimentat automat cu reclame de pe Google. (Da, schmoukiz speră în secret să devină scandalos de bogat scriind despre propriile obsesii.) Anul acesta nu m-am mai obosit să blochez site-urile unor partide. Nu știu ce o fi cu mine, cred că îmbătrânesc de am ajuns așa tolerant! Prin urmare, e posibil să îi fi văzut expuși pe blog pe Rareș Mănescu, Prigoană, Nicușor Dan și alți candidați. Sper că s-a înțeles că reclamele respective intră automat, așa cum intră reclame la pastile de mărit potența, desfundat colonul, slăbit sau îmbogățit rapid și fără muncă. Prin urmare, nici Piedone nici Vanghelie nu sunt garantați de mine, în caz că și-au făcut reclamă pe-aici. Cum am spus, la localele astea voi fi absenteist, din lipsă de ofertă.

La fel a pățit și Cristian Câmpeanu, de la România liberă, care îi dă un perdaf meritat seducătorului de votanți imaturi, Robert Negoiță. Știți, candidatul ăla ales pentru singurul merit de a avea același nume cu primarul, ales data trecută cu vreo 80%.

„Candidatura la primăria Sectorului 3 a lui Robert Negoiţă, percepută iniţial ca o glumă proastă a USL, a devenit o glumă sinistră din momentul în care s-a văzut că omul are şanse să câştige. Un personaj precum Robert Negoiţă nici măcar nu ar gravita pe orbita politicii într-o ţară civilizată, darămite să fie considerat favorit pentru o funcţie publică. Robert Negoiţă reprezintă,din acest punct de vedere, tot ceea ce este profund greşit cu democraţia românească în general şi cu alegerile de duminică în particular.”

Degeaba, dacă omul controlează și verticala și orizontala.

Un fior rece ca un junghi mă trezi în toiul nopții. Inima mi se strânse într-un spasm, cu perna lipită de obraz, mâna dreaptă mi s-a încleștat, tremurând de încordare într-un pumn, din care țâșnea erect doar degetul mare, când întrebarea m-a fulgerat: Oare ce o mai face Horia Mocanu, candidatul PPDD la Primăria Capitalei !?

De ce l-or cenzura mișeii pe candidatul poporului, de ce nu văd afișe cu el în oraș și nici domnu Dan nu-l mai arată la Televiziunea Poporului? Să fi fost o mașinațiune, o lucrătură, cum spune domnu Barbu, ca „să ne prostească pe noi, proștii?”. Transpirat tot de neliniște și revoltă, m-am ridicat în capul oaselor și mi-am zis: tre să-l las baltă de popor, cu Condurățeanu cu tot, de-acum votez cu intelectualii. Diplomă am, la olimpiadă la matematică am fost, în clasa a șasea, până la faza pe municipiu, la Bookfest mă duc uneori, nu are rost să mă mai ascund.

Primul la care m-am gândit, în calitatea mea de intelectual, a fost Mihail Neamțu. Gata, merg pe mâna lui până s-o coagula dreapta, ca laptele în smântână și din smântână în brânză. Mă rog, poate partea cu brânza nu e foarte inspirată, că Noua Republică s-a cam smântânit. Cum? Mișcarea de la firul ierbii, partidul ceaiului românesc, n-a găsit un bucureștean să-l propună urbei de primar? Dar, ce spun eu, n-au găsit un avocat capabil să-i înscrie la tribunal, din câte bag eu seama, că tot la statului de ONG au rămas.

Singurul candidat, despre care într-adevăr nu se putea spune că n-a făcut nicio brânză, era Becali. Dar mă deranja că-și scurtase sloganul. Când a candidat la prezidențiale, fusese „În slujba crucii și a neamului românesc”. Suna dacic și mai gardist „ca soarele sfânt de pe cer”. Acuma „albanezul” redusese sloganul, pragmatic la „În slujba crucii și a Bucureștiului”. Păi neamul nu are nimic de zis aici? Cui rămân plaiurile lui Ștefan și calul lui Mihai Viteazul? Că în curând o să se reducă misiunea sfântă doar la șoseaua Pipera. Hotărât lucru, în calitatea mea de intelectual, nu puteam vota cu el, nici cu piosul ăla de nea Puiu Iordănescu, cu toată temporizarea și tacticizarea administrației locale.

Și atunci mi-am amintit că pe timpul zilei Lucian Viziru anunțase pe Facebook, că pentru prima dată în viață a găsit un politician pentru care se va duce la vot: pe Nicușor Dan. Numele acesta ca un alint m-a liniștit și m-a făcut să las capul pe pernă lin, zâmbind în somn: Nicușor Dan vine la primărie… Și-a calculat singur șansele: toți care l-au votat trebuie să se prezinte la vot și mai au zece zile să convingă alți patru cunoscuți să voteze cu Nicușor Dan și treaba e rezolvată. Patru rude, colegi, vecini, nu contează, imposibil să nu reușească un plan așa bine pus la punct. Dacă sistemul nu dădea greș, Caritasul ar fi funcționat și-n ziua de azi, dar ce știam noi atunci? Pe ăla îl susținea doar Tatulici, pe Nicușor Dan îl susțin mai multe vedete decât pe caii de la Letea. N-are cum să nu răzbească. Are în spate batalioane de corporatiști, iubitori de lucruri cool și de biciclete.

Dacă îi întrebi cu ce e mai bun planul lui Nicușor decât al escrocilor clasici, ca Oprescu și Prigoană, vei fi privit cu mai mult dispreț decât unul care nu vrea să-l salveze pe Șerban Ionescu și nu se emoționează când primește poze cu pisicuțe și bebeluși. Ce inimă să ai să nu fii cucerit de un candidat cu nume de copil. Dacă pe Prigoană l-ar fi chemat Silvișor, ai fi fost așa de hain încât să-l tratezi cu pliciul ?! Nu intru în varianta Oprescu – Sorinel, că asta deja sună a nume de manelist și hipsterilor nu le plac decât manelele englezești.

Vorbind concret, propunerea lui Nicușor Dan, ca firmele să construiască o parte din case gratuit sau la preț redus, că așa le va cere primăria, e la fel de populistă ca promisiunea lui Prigoană că o să ne plimbăm cu RATB-ul gratis, fără bilet. Dincolo de promisiunea „eu nu sunt ca ceilalți” nu e mare lucru. Procesomania, îndreptată împotriva antreprenorilor privați și împotriva proiectelor edilitare ale Primăriei, nu mi se pare în toate cazurile o carte de vizită. Orașul nu poate fi oprit din dezvoltare, lărgirea unor bulevarde nu poate fi înghețată pentru fanteziile hippie ale unora care îl vor transformat în rezervație. Orașul a fost iremediabil urâțit de comunism, de construit se construiește în general oribil, că nu mai există educație și locuitorii înșiși îl vandalizează sistematic. Mare lucru nu se mai poate face, fără a porni de la educație, nu prin măsuri birocratice. Poate o soluție, care ar reclama un efort național, de care nu sunt convins că suntem în stare, ar fi construirea, undeva în apropierea liniei de centură, a unui nou centru administrativ și financiar, din construcții tip zgârie nori, unde să fie mutate toate instituțiile statului, urmate apoi de bănci și sedii de companii. Repet, efortul financiar ar fi uriaș, chiar și cu sprijin bancar, e posibil să nu avem vreodată resurse pentru așa ceva. Ca soluții realiste nu ne rămân decât extinderea unor bulevarde, pentru o circulație fluidă, un inel de autostradă, în locul centurii și renovarea clădirilor din jurul centrului istoric, pentru exploatare turistică. În rest, singurul mod în care Primăria se poate implica în sprijinul rezolvării crizei de locuințe e prin debirocratizare, prin eliminarea tracasării celor care încearcă să facă ceva și taxarea celor care țin sub formă de maidan terenurile retrocedate.

Acum că ne-am întors cu picioarele pe pământ și ne-am trezit din visare, v-aș întreba dacă vă mai amintiți cum au arătat avatarurile anterioare ale lui Nicușor Dan. Vi-l mai amintiți pe Manole Gheorghe Eduard? Tânărul acela antreprenor, dur cu toată clasa politică, autorul unuia din cele mai bune sloganuri din ultimii 20 de ani: „Ne luăm țara înapoi!”. A făcut impresie bună, ne-a promis că va continua și se va lupta „cu sistemul”. Are și un site, cu flamingi roz, unde ne promite că o să vedem Paradisul și ne anunță că urmează să se ocupe personal de Patricu, de Voiculescu și de Vântu. N-a mai scris pe el din 2009.

Într-o viață anterioară, Nicușor Dan sigur a fost Cosmin Alexandru, fondatorul URR. Ce vedete mai roiau și în jurul lui, ce revoluție părea să mocnească sub sloganul la fel de inspirat, „conspirația bunului-simț”. Ce s-a întâmplat cu revoluționarul? Păi a lucrat o vreme pentru Vântu, și-a luat o nevastă beton, s-a făcut corporatist și, în general, și-a făcut suma. Credeți că-și mai bate capul cu problemele, pentru care aproape jura că e gata să se sacrifice? Candidații providențiali, cu mijloace suspect de multe de promovare, cu postaci, clipuri și afișe, s-au pierdut în pustiul Facebookului, lângă Alexandra Svet, PR-ista cu apelul către români, lângă Claudiu Crăciun, rebelul cu carnet de partid, purtat pe la televiziuni cu aceeași încântare ca Cristian Gava, pe vremea când era copil-minune, nu adolescent enervant. Poate se va găsi și pentru el un post călduț, lângă Remus Cernea, eco-socialistul, care acum îl consiliază pe alt fost rebel promițător, Victor Ponta.

Nu am scris astea ca să iau speranța nimănui. Dacă prin absurd, Nicușor Dan ar câștiga alegerile, nu cred că ar fi un primar mai rău sau mai necinstit decât Oprescu sau Prigoană. Dar nici un primar grozav, cu toată simpatia cu care e îmbrățișat de vedete, altfel nepricepute în ale politicii. Am ținut doar să le amintesc celor care se entuziasmează acum, ce s-a întâmplat cu foștii lor lideri providențiali, ieșiți din neant și că, în vreme ce privesc de sus cu dispreț la gogoși sinistre ca PPDD sau PNG, idolii turmei de hipsteri nu sunt neapărat mai puțin goi decât idolii de neam prost ai poporului.

La alegerile astea locale sunt ca un suporter al Universității Craiova. Eu am toată bunăvoința, m-aș duce la meci, dar nu e vina mea că stau în București și din tot Bucureștiul în sectorul 4. Aici treaba e clară, Piedone se apropie de unanimitate, cred că ar putea trece deja pe la cei care nu vor să-l voteze, cu un platou de mici, să îi întrebe ce nu le convine. Lumea e fericită. Nefericiți sunt doar cei care căutau azi dimineață pe site: „porno cu sulfina barbu” sau „elena udrea poze trucate sex base”.

După ce am decis că nu mă duc la votare vara asta, mai am mici regrete. De pildă aș fi vrut să votez la Constanța, împotriva lui Radu Mazăre. Nu știu cine a îndrăznit să îl concureze pe sex-simbolul cu figură de aprozarist mumificat, dar l-aș vota. Oricine ai fi, dragă candidatule împotriva lui Mazăre, ești un om curajos, care lupți pentru puțin bun simț!

Dacă mă făcea muica oltean și trăiam la Craiova, mi-ar fi plăcut, de asemenea să pot vota împotriva înfiorătoarei Lia Olguța Vasilescu. Știu, alternativa e actualul șpăgar, trecut prin pușcărie. Mi s-ar părea o alternativă mai suportabilă și Nuțu Cămătaru decât s-o văd pe karatistă cum își strânge colțul gurii când vorbește șmecherește. Votați pușcăriașul! („Votați continuitatea” ar putea suna rău în cazul lui.)

În fine, al treilea vot pe care îl voi da în alte orașe nu va fi unul negativ, ci pozitiv. M-aș duce și cu trenul până la Cluj să îl votez pe Boculeț. Pur și simplu merită votat pentru câte a îndurat. Cine candidează împotriva lui Boc la Cluj n-are inimă și nu e om! Am zis.

PS: Totuși Irinel Columbeanu insistă să mă duc la vot, de pe site-ul său, intitulat sugestiv www.votațisalvarea.ro. Sloganul său irezistibil e dovada unei munci intense și a unui copyright abil: „Votând cu noi votați cu voi!” Păi nu ne-au spus asta securiștii la toate alegerile?

Am reușit să prevăd doar pe jumătate coordonatele jocului după ce Ponta a preluat cartoful fierbinte al guvernării. Într-adevăr, USL nu m-a dezamăgit: a pierdut deja doi miniștri propuși din motive de ilegalitate și impostură, iar acum dă din colț în colț să găsească banii, despre care spunea că doar răuvoitorii nu vor să-i vadă. Acolo totul e în grafic, gogoașa alianței socialiste cu gem liberal e pe cale să se dezumfle.

Ce n-am putut să prevăd e că și pentru jocul pe greșeala adversarului îți trebuie talent. De pildă, jucătorul nativ Băsescu a știut foarte bine când trebuie să își vadă de cumpărături și plimbă coșul prin Carrefour ca un bătrânel fără alte griji. În schimb MRU s-a înființat ca un activist de nădejde la căpătâiul mortului, pentru a susține candidaturile PDL la primăriile din toată țara. Putea la fel de bine să fi acceptat un post de consilier într-un județ controlat de vreun Flutur sau Falcă și ar fi oferit o dezamăgire la fel de mare.

Candidatul prezidențial dintr-o nouă generație, „care refuză mediocritatea” a venit să facă pe majoreta pentru niște dubioși și nulități. De la tânărul pe care îl așteptam „să coaguleze” o chestie, nu știm exact ce, primim acum încurajări pompoase pentru Prigoană și Sulfina. Adică omul care amenința să creeze o nouă mișcare politică, în care să fie primiți doar cei mai curați pedeliști și liberali, eventual cu o preselecție pe bază de CV și cazier politic, se prezintă acum mai înregimentat până și decât Cristian Preda sau Toader Paleologu.

Cred că din momentul în care MRU a descins la Sala Polivalentă, pentru a-i susține public pe candidații la locale ai PDL, șansele de a mai crea o mișcare politică nouă devin aproape nule. Va fi cel mult o mișcare cu ecou doar pe internet, ca Noua Republică a lui Mihail Neamțu. Dar din clipa în care îi chemi pe politrucii și ciolănarii ăia fără ideologie, care susțin PDL în județe „fiți ungurenii mei”, cred că s-a dus orice brumă de entuziasm popular pe care l-ai putea stârni în rândul jumătății de Românie, care așteaptă o altfel de politică. Ne vom întoarce la amuzantele jocuri ale bunăvoinței politice, în care câștigă meciul cine dă de mai puține ori pe lângă minge, cine cade de mai puține ori în fund la executarea penalty-urilor și cine își dă mai puține autogoluri. Apropo de penalty-uri, și Gheorghe Ștefan tot între „ungureni” se numără? tot la cei care refuză mediocritate intră?

E posibil ca MRU să fi fost fascinat de forța organizatorică a PDL și de capacitatea de a umple ochi Sala Polivalentă. Cu puțin timp în urmă aceeași sală fusese umplută cu galerii și zilieri de UNPR-ul lui Gabriel Oprea. Ca să nu uităm cum umplea Ceaușescu săli ale Palatului cu aplaudaci, care s-au evaporat în zilele Revoluției. S-au evaporat, dar și-au găsit apoi alte săli la fel de irelevante pe care să le umple, personal sau prin urmașii lor.

PS: Am apucat să îl laud pe Băsescu, că și-a văzut de cumpărături duminică dimineața, dar la prânz a ieșit la atac, pentru a mă contrazice. Pe scurt, a reușit o schimbare perfectă de tricouri cu tripleta Ponta, Antonescu, Voiculescu. Acum Băsescu s-a transformat (iar) în populistul perfect, și pare a se distra copios de țeapa pe care le-a dat-o celor trei cu înmânarea guvernării.

Noul Băsescu cere măriri de salarii pentru bugetari, găsirea de soluții pentru compensarea pensiilor nesimțite și are și propria „soluție” genială de finanțare: Să se mărească deficitul (adică să ne împrumutăm în contul copiilor), din deficit să crească lefurile funcționărimii, și în felul ăsta să scadă deficitul la fondul de pensii și „să fie stimulat consumul”. Am mai vorbit despre această falsă logică de prestidigitator, prin care prosperitatea crește direct proporțional cu împrumuturile și cheltuielile. Dacă așa ar sta lucrurile, bugetele s-ar da pe mâna unor amatoare de shopping, care să facă datorii cât mai mari și să „stimuleze consumul”.

Jocul pe care îl face Băsescu e diferit de prostiile și lufturile celorlalți jucători. E o nemernicie. Pur și simplu le înnoadă ghetele jucătorilor și îi provoacă să se ia la întrecere cu el în populisme, doar ca să se răzbune pentru umilința pe care a îndurat-o el însuși când și-a asumat decizia tăierii salariilor.

Titlul de mai sus a stat în Drafts de luna trecută, așa că, atunci când l-am auzit pe Prigoană vorbind despre ceva asemănător, m-am gândit dacă mai merită scris un asemenea articol. Diferența dintre un demagog și un visător e că doar unul e dezinteresat, iar politicianul redevine realist după ce se termină campania. Nu cred că o să votez cu Prigoană, chiar dacă am fost uimit să aud de la el ce aveam de mult în minte, că sediul Ministerului Agriculturii e una din cele mai frumoase clădiri din oraș și ar trebui să fie muzeu. Așa e, doar că în cazul lui, ideea intră în seria panglicilor nerealizabile, lângă trăsnaia cu transformarea Casei Poporului în cazinou.

Și nu cred că o să votez nici cu Nicușor Dan, uite-așa! Mi se pare un candidat al hipsterilor, care uneori s-a opus construcțiilor noi doar de dragul de a se opune, și care vine pentru moment cu propuneri destul de vagi. Restul e PR. Eu votez cu Don Quijote!

Acum că am lămurit unde mă situez, să dăm liber fanteziilor, pentru împlinirea cărora nu știu să existe vreun politician. Deși avem 7 primari în oraș și un minister întreg al Turismului, nu știu să avem nici măcar o hartă turistică decentă a Capitalei, pe care să fie evidențiate trasee și clădiri de văzut, care eventual să se dea gratuit. Dacă nu au fost în stare să tipărească o foaie A3, față verso, să nu-i credeți când vorbesc de transformări din temelii ale orașului. Pentru asta ar fi nevoie de cineva cu altă mentalitate, care chiar să creadă că birocrații statului nu trebuie să mai lucreze în clădiri de patrimoniu. Și să judece problema pornind de la ce am putea avea de arătat și cum am putea arăta mai bine.

De pildă, Ateneul român e destul de greu de vizitat, dacă nu ai bilet la vreun concert. Ar putea găzdui o expoziție permanentă, poate de instrumente muzicale, pretext pentru un tur ghidat al clădirii, cam cum se face la Palau de Musica din Barcelona, unde filmul introductiv, proiectat pe un ecran retractil, e chiar la fel de memorabil ca sala însăși.

Palatul CEC ar putea fi scos din patrimoniul băncii cu același nume înainte de privatizare (dacă se mai face și aia). Să ne imaginăm acolo un muzeu Brâncuși, care ar avea nevoie de ceva investiții pentru achiziții, dar și-ar recupera banii din bilete în câțiva ani. De fapt, dacă s-au găsit sute de milioane pentru stadionul unor fotbaliști submediocri, s-ar putea găsi și câteva zeci, pentru prezentarea celui mai mare artist al nostru.

Din păcate, oportunitatea s-a pierdut la privatizarea BCR, vândută cu tot cu sediul de la Universitate. Bancherii, ca și funcționarii nu au nevoie de asemenea birouri, pot lucra chiar mai bine în blocuri noi, din sticlă, mai ieftine de construit pe metru pătrat și mai eficient compartimentate. Cu mai multă imaginație și îndrăzneală, putem vedea ministerele și agențiile guvernamentale în primul zgarie-nori din oraș, care ar fi chiar profitabil prin eliberarea și vânzarea actualelor locații la prețul zonei. Lângă sediul BCR (la statui) e fostul Palat al Creditului Industrial, actualmente folosit de mai mulți chiriași. Probabil că economia de piață va impune vânzarea clădirii către un hotelier de top, dacă nu se va degrada între timp, încât să nu mai merite efortul.

Dacă ar fi să duc fantezia până la capăt, ca om cu înclinații libertariene, mi-ar plăcea să văd și Banca Națională desființată sau măcar mutată din superba clădire renovată de pe Lipscani. Sediul BNR, fost bancă privată la origini, ar putea fi licitat de un lanț hotelier internațional cu prețuri care să acopere lejer o construcție modernă în alt loc, cu suprafețe utile comparabile. Problema e desigur de mentalitate: deși suntem conduși de populiști, poporul nu prea are voie nici să intre în cele mai frumoase clădiri ale țării, care sunt ocupate de instituții care țin cu tot dinadinsul să intimideze.

Unul din cele mai bune lucruri care s-au întâmplat acestui oraș în ultimii ani a fost renovarea Spitalului Colțea și a bisericii cu același nume din incintă. Gardul elegant și transparent din feronerie, fațada refăcută pun într-adevăr în valoare o clădire superbă. Nu ar fi frumos dacă acolo ar fi un muzeu al figurilor de ceară și al costumelor de epocă? Un loc unde turistul să se poată fotografia cu regi și regine sau cavaleri medievali. De ce nu, chiar un muzeul al regalității, că tot a devenit o modă printre hipsteri și socialiști să se declare monarhiști. Deși sunt pentru proprietate privată, cred că primii doi regi ai României meritau un muzeu, dar actualii purtători de sânge albastru nu meritau returnarea Palatului Elisabeta, pentru care mai au și tupeul să ceară plata chiriei și întreținerii de la buget. Din păcate, clădirea a devenit astfel inaccesibilă publicului, cum destul de greu accesibile sunt (doar cu programare) și Palatul Cotroceni și Palatul Parlamentului. Păi de-asta facem noi revoluții, tovarăși?

Un alt muzeu de care ar avea nevoie România ar fi un muzeu al zborului. Ar fi ceva unic în Europa. Părți din el există la năpăstuitul Muzeu al Tehnicii Dimitrie Leonida, din Parcul Carol și în Muzeul Militar. Poate la Băneasa s-ar putea amenaja un loc unde să ne putem mândri cu Aurel Vlaicu, Traian Vuia sau Henri Coandă, dar cu o concepție modernă, cu simulatoare de zbor și proiecții. Tot nepus în valoare e și Muzeul CFR (nu știu dacă mai există), dar cu siguranță din machete și reproduceri de trasee s-ar putea crea un univers, care să fascineze nu doar copiii.

Pentru civilizația rurală există deja două muzee bine realizate, Muzeul Satului și Muzeul Țăranului Român, în fostul Muzeu al PCR. Ar fi frumos să fie reunite pe locația primului și animate de personaje în port tradițional. De ce nu, poate vedem în premieră și o expoziție dedicată haiduciei, că tot e sport național. Ar fi spectaculos să faci echitație intrând într-o poveste. Știu că nu avem nici măcar un hipodrom ca lumea în țară, dar gândiți-vă cât din istorie s-a petrecut în compania calului, câți admiratori cu dare de mână are acest animal și ce povești cavalerești sau de război s-ar putea țese de la acest pretext într-un fel de muzeu hipic. Cârciumarii au încercat să exploateze tradiția asta folclorică și haiducească, pentru că imaginația merge mereu mai bine la privat, chiar și Hanul lui Manuc s-ar putea dezvolta mai interesant pe linia asta.

Trecând de la distracție la cele sfinte, în Dealul Patriarhiei se află clădirea care imediată după Revoluție a fost sediul Camerei Deputaților. Acum a fost retrocedată Patriarhiei și are o aulă renovată, în foarte bună stare. Ar fi frumos dacă clădirea și-ar deschide porțile pentru un muzeu al artei sacre, pentru că icoanele în stil bizantin sunt o parte importantă a culturii naționale, neprețuită suficient.

Dacă tot suntem un popor inventiv, de ce nu s-ar putea născoci un muzeu al invențiilor românești, poate într-un palat cum e fostul sediu al Primăriei Capitalei, de lângă Cișmigiu sau superbul Palat Kretzulescu, de pe altă latură a parcului, frumos renovat, care cred că e folosit de ceva hârțogari de pe la UNESCO.

Poate v-am mai spus, dar eu pe Sulfina Barbu de la PDL am asociat-o mereu cu Hildegard Puwak de la PSD. O fi fost vorbirea pe nas, sau senzația că ambele nu se pricep la ceva măsurabil cu mijloace științifice. Dar stând ele amândouă în același sertar al minții mele, bine încuiate, au căpătat și deprinderi comune, că ambele au avut „lapsusuri” în probleme cu fondurile europene. Uneori, în sertar se rătăcea și Rodica Stănoiu, pe care o confundam cu amândouă. Rodica venea cu o notă către Securitate, scrisă de cineva cu același nume, care îi imita scrisul, iar Sulfina venea cu Silvian Ionescu, securistul de încredere al lui Băsescu. Vă dați seama că la mine în cap e mai vraiște decât la groapa Glina.


Sursa foto: Adevarul.ro
Ei bine, din toate zvonurile reiese că tocmai Sulfina Barbu e aleasa Elenei Udrea pentru a da piept (vorba vine) cu Popescu zis Piedone. După ce a pricopsit orașul cu soțul Adrianei Bahmuțeanu ca candidat, Elena vine mai aproape de casa mea și îmi ia și ultimul motiv pentru care aș mai fi mers la vot, acela de a vota, măcar simbolic și fără șanse, împotriva dezgustător de popularului Piedone. Presimt că părinții vor fi scindați la urne între Piedone, despre care știu că „a făcut loc de grătar lângă Palatul Copiilor” și cineva care „ne-a dat cupon să ne schimbăm oltcitul”, plus că vine și recomandată de însăși cea care „ne-a aprobat termoizolarea blocului”. Ministresele astea vor trăi în continuare cu ideea că au avut programe de relansare economică, eventual de dreapta, nu că s-au jucat de-a împărțitul sărăciei, de la cei care au și de la cei care n-au, către cei care mai au cât de cât. Sau poate cred chiar că erau programe plătite de pe cardul Guvernului, iar acum caută pin-ul de la cardul primăriei.

Pagina 1 of 212

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica