rss
rss
rss

Să te bucuri că se face dreptate în cazul unor infractori foarte periculoși, e o datorie patriotică. Pași lenți pe care Justiția i-a făcut în ultimii 5 ani sunt cea mai semnificativă transformare din societatea noastră de la intrarea în Uniunea Europeană. Sunt pași care merg în linia directă a Revoluției, abandonată în deceniul și jumătate de stagnare ce a urmat primelor mineriade.
E, după știința mea, pentru prima dată când un general de Securitate o pățește în mod serios. Pentru că n-am niciun dubiu că Dan Voiculescu nu putea fi un simplu turnător, în anii când avea în subordine colonei ai temutei instituții.

E tot o premieră că Justiția dictează măsuri din aria „confiscării extinse”, pentru acoperirea imensului prejudiciu. Un concept pentru care s-a luptat inclusiv în Parlamentul European Monica Macovei, cea care, pe vremea când era de aceeași baricadă cu Traian Băsescu, a pus pe picioare instituții precum DNA și ANI, care s-a luptat pentru trecerea de sub control politic a magistraților și care a adus în sistem tineri ambițioși ca Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi. Judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a dat verdictul în dosarul ICA e aproximativ de vârsta mea. Are 33 de ani, avea deci vreo 9 ani la Revoluție și poate nici nu își dă încă seama că tocmai a dat un bobârnac înainte întregii societăți.

A fost un proces drept, târât timp de șase ani de avocații apărării, în zeci de termene de judecată, cu nenumărate expertize, administrări de probe, audieri de martori, excepții de neconstituționalitate, recuzări ale completelor de judecată. Câțiva dintre cei mai scumpi avocați de pe piață au folosit cele mai inventive tertipuri pentru a împinge spre prescriere cauza. (Ca să avem o idee, avocatul Mateuț le cerea celor din clanul Bercea un onorariu de 200.000 de euro pentru apărare. Cât a încasat de la Dan Voiculescu în anii ăștia, e greu de estimat.) Nimeni nu poate spune că nu a beneficiat de un proces corect, după toate procedurile imaginabile. Dan Voiculesc însuși s-a folosit de două ori de alegerea în Parlament și de demisie pentru a avea imunitate și apoi, pentru a muta procesul la prima instanță, când statutul imunității a fost schimbat prin lege.

Iar acestea sunt doar chichițele judecătorești. Adevărul despre această poveste e mult mai simplu. Cu o sută de mii de euro s-a plătit un teren de peste 30.000 de mp pe malul lacului Herăstrău, pe care se aflau 17 clădiri, însumând circa 10.000 de mp de construcții. O mică avere estimată la 60 de milioane de euro, pe care nutriționistul Mencinicopschi ar fi trebuit să o apere, în calitatea sa de manager al avutului de stat. Nu politica sau lupta cu Traian Băsescu l-au înfundat pe Dan Voiculescu, ci propria lăcomia. Omul care a avut pe mână fonduri de circa două miliarde de dolari în momentul căderii comunismului, s-a lăcomit la un tun imobiliar dat la peste un deceniu de la acel moment. La vârsta lui, și cu asemenea avere, putea să se retragă pentru a se dedica unor fapte filantropice, putea face agricultură sau orice altceva. Sau presă, dar nu a făcut niciodată așa ceva.

Toate instituțiile sale media au fost fie instrumente de propagandă, pentru a-l feri de lege, fie pentru a câștiga influență politică. Sau mașinării murdare de făcut bani. Ori prin șantajarea unor oameni de afaceri, ori prin presiuni pentru contracte de la stat ori pur și simplu vânzând mizerii unui public îndobitocit. Ce a câștigat telespectatorul hrănit cu Țociu și Palade, cu Capatos, Daniela Crudu, Loredana Chivu, Simona Gherghe? Aboslut nimic. Cum nimic nu au câștigat nici cei ce s-au uitat ani în șir la manipulările grosolane ale lui Gâdea. Au devenit mai civilizați, mai infomați? Nu, au rămas doar cu un sentiment difuz de ură împotriva unui adversar omniprezent, denumit generic „băsism” de către secta antenelor. O sectă pentru care sunt nevinovați toți cei ce au avut probleme cu legea: Sorin Ovidiu Vântu, Corneliu Iacobov, Adrian Năstase, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Relu Fenechiu, Decebal Traian Remeș, Dan Radu Rușanu, Mihail Vlasov, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, George Copos, Dinu Patriciu, Gigi Becali ș.a. Toți sunt victime ale unui sistem politic represiv, în viziunea lui Gâdea și Badea. Adică toți cașaloții pe care toată România se bucură să îi vadă anchetați și cu cătușe la mâini.

Să ataci Justiția nu mai ține de libertatea presei, cum încearcă diversionist apărătorii infractorilor să sugereze. Dan Voiculescu și toți cei amintiți mai sus nu sunt condamnați pentru delicte de opinie, pentru opinii exprimate. În toate aceste cazuri vorbim de potlogării simple, cărora le-a căzut victimă bugetul public, la care contribuim toți. Deci fapte de drept comun. Dar putem să ne imaginăm și altfel de fapte, ce puteau fi comise de un patron de presă. Dacă Dan Voiculescu ar fi fost implicat într-un caz de tip Cioacă. Sau dacă avea de achitat o amendă rutieră. Imaginați-vă că seară de seară angajații săi ar fi făcut dezvăluiri despre polițiștii, care le hărțuiesc patronul. Și l-ar fi făcut gras, chelios, prost, milițian, pe polițistul, care a îndrăznit să dea amenda respectivă. Iar apoi ar fi chemat lumea la mitinguri de protest și la acțiuni împotriva Poliției. S-ar mai fi putut numi așa ceva presă liberă sau jurnalism!?

Exemplul e poate nefericit ales. În studiourile Antenei 3 s-a aflat zilele acestea în mod repetat șeful sindicatului polițiștilor, care a apărat insistent un infractor dovedit și condamnat, împotriva puterii judecătorești. Așa ceva mi se pare mai grav până și decât prezența unor politicieni iresponsabili ca Ecaterina Andronescu, Codrin Ștefănescu sau Ioan Ghișe între apărătorii infractorilor de drept comun.

Recent am avut neplăcuta surpriză să fiu nevoit să apelez la poliție pentru a reclama niște escroci. E un caz minor, aproape ridicol, dar încă nerezolvat. Poate o să vă povestesc cândva. Dar în ziua în care am fost pentru prima dată în viață într-o secție de poliție pentru altceva decât acte banale gen buletin, pașaport, permis auto, m-am gândit la ce îmi spusese escrocul: te duci degeaba la poliție că n-are ce să-ți facă. Pentru moment, timpul îi dă dreptate lui, dat fiind că respectivul continuă să ducă cu vorba și polițiștii și să își ia inclusiv angajamente scrise pe care nu le respectă. Dar în ziua în care am depus plângerea (verdictul lui Felix nu se dăduse) mi-am zis: dacă au putut să fie dovediți escroci de calibru național ca Vântu și Năstase, sigur am și eu o șansă să mi se facă dreptate cu nemernicul ăsta de două parale! Aici nu mai e vorba de politică sau de simpatiile noastre pentru o televiziune sau alta (niciuna nu e demnă de respect!). Cazul Dan Voiculescu și orice caz de corupție înaltă rezolvat ne privesc pe toți și înseamnă o speranță în plus. Dacă cei care ne-au distrus prezentul pierd câte ceva, noi, ceilalți, care am suportat și achitat ticăloșia lor, câștigăm măcar o speranță pentru viitor.

Cei aproximativ 2000 de pensionari comunistoizi, care s-au dus la „recensământul proștilor” organizat sub forma unei plimbări cu (Adrian) Ursu în fața Cotrocenilor sunt partea de Românie care ne-a amanetat viitorul. Același tip uman, care aplauda minerii pentru violență și sălbăticie. Revanșarzi, înăcriți de ură și de propria neputință, egoiști, frustrați pe orice tânăr ce s-ar putea ridica. Am mai scris și cu altă ocazie despre acest tip uman, cred că l-am descris suficient de bine atunci, ca să nu mai revin. Nu știu cum au reușit să se perpetueze și să rămână tot bătrâni și proști la un sfert de veac de la Revoluție, dar cea mai bună veste e că sunt din ce în ce mai puțini și mai lipsiți de vlagă. Spre deosebire de protestele de acum două ierni, de data asta secta lui Gâdea nu a mai reușit să scoată din casă hipsterimea. E încă un semn excelent că ne mișcăm în direcția bună.

Există oameni care, neputând face binele pe care îl doresc, devin păcătoși, după cum există oameni care, neputând face răul pe care îl doresc, devin pioși. Starea spre care năzuiește prima categorie se numește pocăință. Pastorul Mihai Gâdea ni s-a dezvăluit în seara asta ca un pocăit nepriceput în a-și duce la capăt vicleniile.
E o ambivalență care m-a nedumerit întotdeauna la directorul Antenei 3: predicator din amvon la sfârșit de săptămână, manipulator și propagandist, în zilele lucrătoare. Abia acum încep să înțeleg ce l-a îndemnat pe tânărul Gâdea spre teologie. Cândva, foarte de timpuriu, trebuie să fi înțeles că fizionomia nu îl ajută pentru a fi un răufăcător credibil, că nu poate zdrobi nici măcar o muscă și nu se poate răsti la nimeni fără să pară caraghios. (Poate a încercat să spargă o bancă, fără succes, ca un erou al lui Woody Allen.) Așa că s-a distribuit pe viață în rolul unui cuvios, care își canalizează ambițiile și setea de putere în alt sens decât îl îndemna firea, terorizându-i pe sărmanii păcătoși cu predicile și exemplul existenței sale impecabile. O perversitate de un rafinament rar!

Întâlnirea cu maleficul Felix trebuie să fi venit ca o izbăvire și o șansă nesperată. La vârsta când simți în ceafă viforul ratării, să poți trece de la dăscălirea unei mâini de enoriași slabi de înger, la torturarea unei audiențe de câteva sute de mii de oameni, nu e de colo. Așa că tânărul Gâdea a purces la treabă cu zelul de care doar oamenii religioși sunt capabili. A pus în scenă cele mai lunecoase manipulări, i-a biciuit cu vorba pe toți inamicii patronului, cu aerul că îi apără pe cei mai săraci, a jignit în numele compasiunii pentru bolnavii de cancer, pe care i-a adus apoi martori la deliberarea CNA-ului. I-a adus în casele noastre pe sinucigașul bandajat la cap și pe învățătoarea slăbită de greva foamei. Sub titulatura de analiști, a adunat o colecție de elită de mincinoși patologici, capabili să transforme albul în negru și să mimeze convingător revolta ori compasiunea. Nu a ajuns niciodată jurnalist. Dar într-un fel a reușit și profesional, pentru că foarte mulți confundă azi șantajul emoțional, violența simbolică și partizanatul propagandistic cu meseria de jurnalist. Venit din afara profesiei, pastorul Gâdea a creat o școală și a evanghelizat o viitoare generație de răufăcători mediatici.
Văzându-l față în față cu Mihai Răzvan Ungureanu, primul gând care mi-a trecut prin minte despre Mihai Gâdea a fost: ăsta om nu se mai face! Aproape nu a existat silabă a sa, care să nu fie impregnată de viclenie și de dorința de a-și prinde interlocutorul într-o capcană. De cum auzea începutul răspunsului și își vedea mica răutate pocnind ca un balon de săpun, îl și simțeam ațintindu-se în foi către următoarea întrebare, răsuflând cu ciudă în barbă un „bine, o lăsăm pe asta, trecem la alta, vă găsim noi ceva!”. Regele anacolutului se pierdea cu mintea rătăcită prin regatul său de jumătăți de propoziție, în căutarea unei barde cu care să îi despice capul interlocutorului. Răutățile se topeau în figura de pitbull cu urechile roase a premierului, cu nesuferitele lui probleme de logică, iar vocea devenea pierită, sub vuietul ventilatoarelor din studio. Dacă s-a uitat Dom Profesor la emisiune și-mi cere datoria înapoi?
Sinteza zilei de marți seara ne-a oferit certitudinea că Mihai Gâdea nu va deveni niciodată jurnalist. Nici măcar o secundă din interviu nu era curiozitate gazetărească, dorința sinceră de a ajuta publicul să se lămurească, să afle informații despre lucruri care îl privesc. Totul era dorința de a-ți mulțumi patronul și de a face un spectacol dintr-o umilire publică a inamicului, care nu s-a mai produs. MRU s-a comportat surprinzător de bine, chiar cu o doză de ironie și aroganță, scuzabilă, având în vedere interlocutorul. Nu știu dacă va fi un bun premier, dar va fi un jucător politic redutabil. Nici nu a clipit când ne-a asigurat că Securitatea a dispărut, deși e același șef de instituție, care a ținut cu dinții de dosarele ei cât a fost în funcție. Greu de spus dacă poate stârni simpatii, dar are cel puțin șansa de a-și cuceri respectul.
În schimb, Gâdea a stat prea puțin lângă Octavian Paler, pentru a se lustrui intelectual încât să facă față discuției cu MRU, și prea puți între băieți de cartier ca Badea, Ciutacu sau Ciuvică, încât să devină smardoi. Lor le-a dus dorul pe toată durata umilinței de marți seară. După câteva ore în care a încercat cu încăpățânare să fie mefistifelic fără izbândă, dacă ar fi fost un erou de-al lui Dostoievski, s-ar fi prăbușit în lacrimi, îmbrățișând pe primul om întâlnit în cale. În schimb, Gâdea a avut singurul moment de triumf, când pe final și-a făcut apariția Badea, un adevărat personaj „de subterană”. Era tovărășia pe care o aștepta tot timpul cât încercase să îmbrace lichelismul în aparențele unei convesații între doi intelectuali.

PS: Întovărășit cu Badea, Gâdea a putut răzbi doar cu dicționarul în brațe, deși, chiar și așa, aveau amândoi probleme. Salutar înseamnă și salvator, chiar dacă nu vine de la salut, ci de la un cuvânt latinesc, care trimitea, se pare, la economisire. Omonimie care se păstrează în englezescul „saving / savings”.
PPS: A apărut și filmulețul cu răspunsul, așa că îl adaug aici. Pe undeva ar trebui să fie și momentul în care Badea încearcă să facă un gerunziu pentru un substantiv, că tot începea cu g, de la genitiv.


Printre rânjete superioare de hienă jucându-se cu o ciozvârtă, Alina Petrescu ne predă o lecție de cum nu se face meseria de jurnalist:
1. Se ia un zvon: X a decis Y.
2. X e filmat spunând categoric că nu a decis Y.
3. Alina Petrescu schimbă din mers tema dezbaterii: cine ar avea interes să inventeze un asemenea zvon.
4. Se aduc argumente de ce decizia Y nu ar fi fost bună.
5. X spune că știrea e o minciună ordinară.
6. Discuția se transformă în disecarea sintagmei minciună ordinară: nu e o minciună extraordinară, e parte dintr-o serie, deci vor urma și altele.
7. Ultimul cuvânt îl are Monica Tatoiu.

Voiculescu, intr-un moment usor jenant
Scarbit de periile propriilor angajati, Dan Voiculescu a iesit din barlogul sau si a dat fuga la prietenul Vantu pentru emisiunea Ora de foc de la Realitatea. Aici il astepta zambitoare Oana Stancu, fosta lui angajata. In alt studio, era invitata o invatatoare care, cu o seara inainte, trimisese un e-mail in care blestema guvernul Boc. Pana aici, toate premisele ca turnatorul sa isi vada gadilat orgoliul.

Dar, stupoare! In timp ce Felix isi desira aberatiile demagogice despre pensionari si someri, invatatoarea l-a intrerupt, amintindu-i ca si el face parte din clasa politica si ca si-ar dori un raspuns la ce poate face in urmatoarea saptamana, nu anul viitor. Invatatoarea era departe de a fi vreun strateg economic, era pur si simplu un om necajit si umilit de prea multe lucruri din jur, peisaj din care dadea de inteles ca nu-l exclude nici pe dl Voiculescu. A spus si ea ce s-a priceput, anume ca parlamentarii si-ar putea dona leafa (Voiculescu o face deja, ca n-are nevoie). Era, cel mult, o naivitate de om strivit de unii ca Voiculescu, de om care intreaba cum sa se descurce saptamana viitoare cu banii. Per total, un moment cam penibil pentru Voiculescu, proaspatul protector al saracilor, dar nu chiar traumatizant pentru soriciul gros al varanului.
reactia lingaului suprem
In emisiunea “In gura presei”, Mircea Badea a alocat circa 10 minute unui suvoi de laturi aruncate in capul sarmanei profesoare care indraznise sa ii sifoneze imaginea patronului. Pentru sugestia cu salariul de parlamentar, invatatoarea a fost facuta “miloaga penibila, cersetoare cu nivel de tata proasta, coclita”. Si jignirile curgeau fara oprire: persoana care asteapta o flegma, cu nivel sub zero, pe care vreau sa o vad tavalindu-se de foame.

germenul totalitar
Exista ceva mai adanc decat slugarnicia crasa in acest tip de reactii, atat de proprii lui Mircea Badea, dar nu numai lui. Si o spun cu mila pentru tinerii care vad in Mircea Badea un erou al libertatii de expresie, cei care, accidental, imi viziteaza blogul, pentru a lasa cate o injuratura sau o urare gen “sa arzi in flacari!”.
Mi-e greu sa spun cum arata libertatea in lumea noastra, dar sunt convins ca ea e la polul opus al celor doua totalitarisme ale secolului XX. Si cred ca in miezul oricarui sistem totalitar sta acea ura fata de oricine are alta parere sau alta optiune. Ar trebui sa ne scuturam de teama de fiecare data cand ii auzim pe Badea sau pe Ciutacu tunand ca vor “sa ii vada zvarcolindu-se in chinuri” pe toti cei care au votat altfel decat le-au sugerat ei in campanie. E absolut irelevant pe cine au ales, din ce oferta sau din ce considerente. (Daca Geoana ar fi marit pensiile, ales fiind in locul lui Basescu.) Esential e ca au avut o alta optiune, fie ea cea mai proasta imaginabil. Si ar trebui sa ne scuturam de indignare de fiecare data cand cineva e umilit, redus la un nivel subuman, din nou, pentru acelasi unic motiv: a fi indraznit sa gandeasca altfel de cum trebuia.
Acestea doua sunt ingredientele de baza, care pun in miscare rotitele unui sistem totalitar: ura fata de cei care au alta opinie, indiferent ca ei formeaza o minoritatea sau o majoritate, si desfigurarea mentala a oponentului, pana la nivelul sub-omului, al gandacului care merita si trebuie strivit. Lor li se adauga slugarnicia oarba a oportunistului, care nu mai face tot ce i se cere. Face tot ce isi inchipuie ca i-ar placea celui pe care il serveste, fara sa i se mai ceara.
Iar cand ai adunat o armata de indivizi cu un mental care indeplineste aceste conditii, nu mai ai decat sa alegi locul unde iti amplasezi “uzinele”: Auschwitz, Sahalin, Lubianka, Sighet…

Gabriela Vranceanu Firea a oferit luni seara un moment jurnalistic de exceptie pentru amatorii genului “panarama”, moment la care a pus umarul Cristian Boureanu, parlamentarul care, orice cuvant ar rosti, isi umfla obrajii ca pentru a slobozi o injuratura. Va oferim in cele ce urmeaza, selectiuni din program, pana cand apare si o inregistrare video drept ilustratie:

Vranceanu Firea: “Domnu’ Boureanu, va e bine? Ati mancat ceva stricat inainte de emisiune?” [Boureanu vorbeste neabatut de guvern] “Ceva din toaleta Antenei 1?”
[Boureanu se burzuluieste si el, dar nu foarte convingator ]
[…] “V-a zis bine dl Tariceanu ca sunteti un baiat cu mucii-n freza”
Cristian Boureanu: “Acum vreti sa vorbim de amantul dumneavoastra?” […] “Nu-mi spuneti mie ca am furat, dumneavoastra sunteti platita din bani de furat.”

Scuze, pentru calitatea super-profesionista a filmarii cu telefonul, dar antenistii au prostul obicei de a sterge tot ce nu le place de pe site-ul Videonews si din arhiva Antenei, cum s-a intamplat cu secventa antologica in care Voiculescu ii spunea din cand in cand Vrancioaiei: "Gabi, noteaza asta!"
Procesul etapei: De remarcat repertoriul destul de sarac al boureanului, care a aruncat ca nuca-n perete acuza cu amantul unei proaspete vaduve, dupa ce folosise aceeasi pocnitoare din noroi si pe fosta colega de partid, Alina Gorghiu, si inca de fata cu Bogdan Olteanu. Deloc intimidata, dna Firea (pentru ca e o doamna!) a punctat dezinhibata folosind citatele din clasici despre “muci in freza” si promitand sa vina cu dosare despre furaciunele daunatorului bugetar pedelist. Pe parcursul emisiunii, dna Firea l-a poftit pe Boureanu sa plece din emisiune, fara prea mare succes.
Cameramanii postului au vrut sa fie si ei galanti si o bucata din emisiune nu l-au mai filmat pe Boureanu, care se auzea din microfoanele de fond. Cand imaginea a revenit pe invitat, Boureanu isi scosese lavaliera si incerca sa o indese in paharul cu apa (NU E GLUMA!), intr-un final apoteotic. Fiind un amator fata de senatorul Marinescu, nu i-a dat prin cap sa foloseasca mai constructiv apa din pahar.

UPDATE: CNA a decis amendarea cu 18.000 lei noi Antena 3 pentru aceasta emisiune.

Mai penibil decat un candidat care da petrecere dupa ce vede un sondaj (facut de cineva din coalitia lui) nu poate fi decat un sondaj facut dupa petrecerea candidatului. Antena 3 a difuzat printre stiri un asa zis sondaj facut de CCSB, institutul de impachetat fum condus de Camelia Voiculescu. Sondajul inca nu a aparut pe site-ul Antena 3, dar spunea ca la o saptamana dupa turul 2, Mircea Geoana are 55% si Traian Basescu 45%.
Mai comic de atat nici nu se poate: din ce se numara si renumara voturile, Traian Basescu creste mai mult. Din ce se refac sondajele fanteziste ale lui Felix, Mircea Geoana continua sa devina si mai presedinte al tarii sondajelor.
Camelia Voiculescu
Adica o saptamana in care Geoana a ajuns subiect de bancuri, cand de el au ras si copiii de clasa a patra, n-a facut decat sa il intareasca in intentiile de vot. De efectul “join the bandwagon” (alipirea electoratului volatil la tabara castigatorului dupa orice scrutin) sociologii de la CCSB Voiculescu se pare ca n-au auzit.

Update: Pe site-ul Antenei 3 sondajul tot n-a aparut, ca sa dovedesc ca n-am visat. Nu-i nimic, a aparut in Jurnalul National:

“Daca s-ar repeta turul al II-lea al alegerilor prezidentiale, dvs. pentru cine ati vota?” 54% au raspuns ca ar vota cu Mircea Geoana, iar 43% au raspuns ca ar vota cu Traian Basescu. 3% nu au raspuns.

Propun ca acei 3% sa fie reintrebati pana raspund ca voteaza cu Geoana si ca Sinteza zilei e emisiunea lor preferata.

Cine a vazut macar o data echipa de la Sinteza zilei la lucru si-a zis ca e o masina de propaganda, parte a unei televiziuni de partid. Lucrurile stau exact pe dos. Asa cum Partidul Conservator e doar aripa politica a televiziunii lui Voiculescu, si politicienii “din liga mare”, care beneficiaza de serviciile lui Gadea & Co, ajung sa fie accesorii ale fanteziei acestor pretinsi ziaristi.
De cand a pierdut alegerile, Geoana nu mai are alta ratiune pentru felul in care se penibilizeaza, decat incercarea de a salva imensa potemkiada pusa la cale de Ciutacu, Bogdan Teodorescu, Mugur Ciuvica, Firea, Dana Grecu si toti ceilalti. Acesti oameni au construit o realitate de butaforie, “o dictatura tip Belarus” in care victimele “dictatorului” erau surghiunite sa devina din milionari miliardari. Dictatura invocata de Valentin Stan exista doar la el in laptop, in schimb masina Audi Q7, pe care Gadea si-a permis-o dintr-o leafa amarata de luptator impotriva dictaturii e cat se poate de reala. La fel de reala ca limuzina Lexus condusa de Mihaela Geoana, cum ar veni Winnie Mandela, asteptand ca sotul ei sa scoata tara din robie.
Dupa rusinea pe care a patit-o Geoana, cu topaitul in noaptea alegerilor un om poate sa innebuneasca. Unii spun fara ironie ca pesedistilor le va trebui o terapie de grup. Inca o data, lucrurile sunt pe dos. Echipa lui Gadea a facut in ultimii ani cu invitatii emisiunii o anti-terapie de grup. Un fel de experiment Pitesti: vii sanatos si in stare sa deosebesti adevarul de minciuna si pleci complet sonat, lunad minciuna drept adevar. De cateva zile Geoana si pesedistii lui, plus orbanii si noricile lui Crin, iau televiziunile la rand sa ne convinga ca Gadea nu ne-a mintit in toti anii astia. Pai ce dictator ar mai fi ala daca n-ar fura alegerile?
Urmariti, va rog, acest videoclip. E o farsa extrem de dura, facuta de un site, collegehumor.com, unui nefericit. Au stabilit cu intreg publicul unui meci de baschet sa se bucure ca si cum "pacalitul" ar marca lovitura de jumatate de milion de dolari. Omul e ales la pauza "ca din intamplare", arunca mingea la cos de la jumatea terenului legat la ochi si publicul exulta. E convins ca toata viata lui s-a schimbat. Numai in pielea lui sa nu fii! E exact ce i-au facut televiziunile si casele de sondaj ale mogulilor lui Mircea Geoana
De acum, Geoana nu mai lucreaza pentru el, pentru a-si salva credibilitatea. Lucreaza pentru a-l salva in ochii fanilor pe Gadea. Si nu dezbaterea, adica presa, i-a venit lui Geoana de hac. Ci realitatea. Fara masina de propaganda care sa ni-i livreze pe Crin si Geoana in chip de feti frumosi, mereu laudati, mereu singur cu moderatori amabili, niciodata analizati critic cu aceeasi masura cu presedintele, cei doi n-ar mai fi ajuns in punctul asta penibil al vietii lor.
primul presedinte care invinge presa
De cealalta parte, Traian Basescu a marcat o premiera. A dat peste nas arogantei celor pentru care telespectatorii sunt simple cifre de audienta, usor de manevrat cu stimuli: sex, ura, violenta, bascalie, anxietate, etc. Aroganta de tip Chireac, a ziaristilor ca Rosca Stanescu, pentru care deja nu mai conteaza 50.000 de euro (dupa propriile spuse). N-or mai conta 50.000 de euro, da uite ca 70.000 de voturi au contat in cel mai crunt mod.
Desi traim la periferia Europei din toate punctele de vedere si ideologic Basescu n-a fost performant pana acum decat in doctrina populismului, s-ar putea ca victoria lui sa puna pe ganduri politicieni din alte tari. E nu doar unul din ultimii supravietuitori ai “revolutiilor portocalii” din Estul Europei, dar e si primul politician care a castigat un razboi cu presa. Toate manualele de comunicare politica din lume vor trebui sa aiba in viitoarele editii o erata la vechea axioma. Pe masura ce marile trusturi media sunt contestate de internet si marile corporatii isi transforma numele in anti-branduri pentru multi consumatori, politicienii din alte tari ar putea lua aminte la “banalele” alegeri dintr-o tara “in curs de dezvoltare” ca Romania.
Mesajul de pe site-ul de campanie al lui Basescu mi se pare de o decenta care infirma inca o data bazaconia cu dictatorul feroce de care nu mai au aer angajatii mogulilor:
Basescu

ori la bal ori la spital
Urmarind cele doua televiziuni de stiri nu m-am putut decide niciodata care abordare e mai insultatoare pentru privitori. Antena 3 merge pe o abordare clinica: vrei sa-l vezi pe Valentin Stan fara camasa de forta intr-o efuziune maniacala, pe Dana Grecu intr-o descarcare isterica de foliculina, pe Victor Ciutacu osciland intre simularea epilepsiei si melancolia voioasa? Stii unde sa-i gasesti. Si in general stii si ce urmeaza sa spuna.

Realitatea TV e altfel. Are cazierul amoros al unei veterane a parcarilor de TIR-uri, dar se inchipuie valsand la baluri vieneze. Nici nu e de mirare ca are asa o aplecare catre gale (gen 10 pentru Romania) si campanii (gen Noi vrem respect!… sunt o doamna, vorb’aia!). Cu cat minciuna si viciul ii fac infatisarea hada si mai vulgara, cu atat fardul e mai gros si efectul final mai grotesc. O atitudine de capra raioasa care jigneste si minima inteligenta.
victime colaterale
Campaniile de PR ale televiziunii lui Vantu ascund abilitatea unuia care a putut face miliarde fara sa semneze hartiile care l-ar fi bagat in puscarie. Asa cum Ioana Maria Vlas a platit cu varf si indesat intalnirea cu Vantu, mi-e si jena sa ma gandesc ce personalitati mari sunt periodic mulse de prestigiu de postul din Casa Scanteii. Imaginea campaniei inepte “Noi vrem respect!” e Victor Rebengiuc, cel mai intransigent aparator al obrazului subtire in timpul Revolutiei si dupa. La “10 pentru Romania” au fost purtati ca trofee personale ale trustului eolian: Radu Beligan, Gheorghe Dinica, Marin Moraru, Florin Piersic, Mircea Cartarescu. Cand interesele patronului au cerut-o au fost scosi din joben sau zvarliti in magazia cu recuzita Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si atatia altii.

Ioanei Maria Vlas, Vantu i-a explicat jucand perfect franchetea, ca nu poate semna acte bancare pentru ca are cazier. Acestor personalitati oare cand li se vor deschide ochii pentru a vedea ca Vantu le duce periodic credibilitatea la amanet, transformand-o in maruntis. Traficand aura unor personalitati veritabile, trustul Realitatea Catavencu migaleste mai departe la un establishment mincinos bazat pe impostura unor pretinsi lideri de opinie si pe mediocritatea unor politicieni controlabili, parteneri de discutii cu sindicalisti la fel de verosi.
o forma de subliminare
Timp de cateva zile, mesajele campaniei Noi vrem respect au rulat pe ecran fara sunet, suprapuse in flash-uri de cate doua-trei secunde peste imaginea vorbitorilor din studio. Tehnic, un mesaj care e sesizat la viteza normala de rulare a imaginii nu poate fi catalogat ca subliminal. Practic, o serie de mesaje livrate vizual fara avertisment (generice) unor privitori care asculta un discurs e tot o forma de subliminare. Atata timp cat telespectatorul nu are ragazul de a recepta critic un mesaj (de a fi sau nu de acord cu el in parte sau in totalitate) se poate vorbi de acest tip de manipulare.
Respectivele spoturi nu au atras nicio reactie din partea CNA, desi nimeni nu poate garanta ca respectivele mesaje nu erau parte a unei strategii electorale. Dupa o metoda oarecum similara, Crin Antonescu si-a promovat site-ul www.spunesitu.ro prin reclame televizate in afara campaniei electorale. Nicio surpriza ca la doar cateva zile de la inceperea campaniei “Noi vrem respect”, sindicalistii coordonati de Vantu au folosit respectivul slogan, iar Mircea Geoana le-a vorbit pensionarilor despre….. ati ghicit, respect.
cenzura, ca principiu si deontologie
De fiecare data cand Realitatea mai depaseste o culme de tupeu, cate un set de principii si reguli deontologice isi mai face aparitia. Suntem prostiti in fata, dar asta doar ca viata sa ne poata parea mai simpla si mai agreabila. Pentru linistea si buna noastra dispozitie, unul din grangurii Realitatii, Sergiu Toader, a inventat chiar si o lista neagra cu foste vedete ale postului pe care se jura ca nu le vom mai vedea la fata. Cel putin pana trec alegerile, la Realitatea nu vor mai fi invitati: Marius Marinescu, Becali, cel din curtea caruia postul transmitea pana in miez de noapte, Vadim, si el bun la ridicat ratingul pana de curand, dar cam periculos in prag de alegeri cu o populatie cu capsa pusa, Lavinia Sandru, prezentatoarea de circ (la propriu!) care era candva una cu decorurile de la Realitatea, s.a. .
Radu Paraschivescu pune in cel mai potrivit context comunicatul cu lista neagra a lui Sergiu Toader:

“Sunt gata sa salut buna intentie a demersului, dar nerabdator sa primesc raspunsul la cateva intrebari. De exemplu, mi-ar placea sa stiu care sunt criteriile de alcatuire a listei negre. De ce Lavinia Sandru figureaza pe ea, dar Adrian Paunescu nu? De ce e interzis Vadim Tudor, dar e admis Sergiu Andon? De ce indispune doar Aurelian Pavelescu, nu si Codrin Stefanescu?

Pe de alta parte, inainte de-a semna lista, autorul ar fi trebuit sa admita public ca Realitatea TV e moasa mediatica a unei bune parti din oamenii pe care vrea acum sa-i elimine din studiouri. Or, n-am vazut nicio forma de penitenta in acest sens. Insa si mai important – decisiv chiar – e divortul de democratie camuflat sub intentia civilizatoare a lui Sergiu Toader. Altfel spus, cenzura fardata deontologic.”

sindicalistii lui Vantu
Televiziunea care ne pretinde acum respect e rasarita din gunoaiele lui Prigoana si reciclata prin off-shore-uri misterioase. In anii in care Nastase isi instaura propria dictatura mediatica era atat de atasata nepotului din Tartasesti ca incepuse sa se susoteasca despre Realitatea ca ar apartine chiar familiei primului ministru. Nu era chiar asa, dar nici departe de adevar. In trust s-au varsat banii fara numar ai sindicalistilor de la Petromservice, capusa Petrom, care a nascut si alte gazete specializate in manipulari ca Gardianul si Ziua. Dupa ce lumea a mai uitat de FNI, sindicalistul-miliardar Liviu Luca s-a retras putin in lateral pentru a-i face loc parintelui sau spiritual, Sorin Ovidiu Vantu, care a recunoscut intr-un final ca el era de fapt proprietarul televiziunii si nu cine stie ce investitori italieni misteriosi cu care ne aburise Prigoana.
Pentru baronii sindicali, parcursul lui Liviu Luca de la sindicalist la rechin al afacerilor pare un model de succes. Potrivit EVZ, pe statele de plata ale lui Vantu se regasesc, ca membri in Consiliu de Administratie al Realitatea Media:
Dumitru Costin – presedinte al Blocului National Sindical (BNS)
Marius Petcu – presedinte CNSLR Fratia
Iacob Baciu – presedinte Confederatia Sindicatelor Democrate din Romania (CSDR)
Ion Popescu – presedinte al Confederatiei Sindicale Meridian
O parte din miza acestui parteneriat intre sindicalisti si Vantu o reprezinta cele aproape 2 miliarde de euro in bunuri imobiliare, mostenite de la defunctele sindicate comuniste (UGSR), o prada pe care afaceristul a mirosit-o pe timp de criza cu acuitatea cu care rechinul simte mirosul de sange. Dar interesele de afaceri sunt doar jumatate de adevar. Un fenomen cu mult mai grav e chiar sufocarea dezbaterii publice prin inventarea unor personaje de carton, distribuite in roluri diverse (sindicalisti, ziaristi, politicieni) si care apoi acapareaza intreaga putere in stat, pentru a tine in miscare morisca banilor.
Despre cum sunt creati in laboratoarele tandemului Vantu-Luca asemenea lideri de carton vorbeste foarte documentat ziaristul de investigatii Dan Badea, pe blogul sau. Daca urmariti fie si sporadic Realitatea TV nu se poate sa nu fi dat peste vocile vehemente ale unor sindicalisti care mimeaza, uneori chiar convingator, indignarea. Marius Nistor, provenit de la sindicatul SANITAS si ajuns mana dreapta a lui Liviu Luca in CNSLR Fratia, si Vasile Marica, de la sindicatul vamesilor, propulsat ca lider al bugetarilor prin intermediul Sed Lex, sunt doua asemenea exemple. Amuzant e ca lui Marius Nistor noul statut de vedeta i-a adus nu doar notorietate, dar si un nou look: de la frizura muncitoreasca, la una de capitalist. Mai putin amuzant e cum vorbeste Vasile Marica atunci cand nu e filmat de camerele de la Realitatea. Spre exemplificare, cateva spicuiri din stenograma unei convorbiri cu unul din locotenentii sai, reprodusa in acest articol:

“Eu nu mai sunt prost. Am trait doi ani de cumpana in viata si nu mai sunt prost sa ma duca fiecare cu vorba. Eu stiu cat produce si cum produce. Sa aiba grija – si noi suntem pe fata pamantului si nu sunt singuri. De acum trebuie sa imparta…
Eu, una ca trebuie sa-mi recuperez investitia si doi – sa scot mai mult… Daca nu joaca cum trebuie de acuma si cum spun eu – ti-l fac varza. Ii fac si cu stupefiante, cu de toate ii fac. Care-i problema? Sunt organizat, ma. Am facut-o pe naivul si pe prostul, dar nu mai merge. Gata!”

Vi se pare ca acestea sunt cuvintele unui sindicalist care lupta pentru drepturile muncitorilor, sau ale unui mafiot care nu ar trebui sa fie in libertate? Din pacate, e doar o privire pe gaura cheii inauntrul unui sistem cinic tentacular care acum ne pretinde si respectul. Altfel spus, e Realitatea nefardata.

Vazand filmuletul din Catavencu mi-am amintit de comedia aia in care dispare fiica unui miliardar si e trimis dupa ea unul la fel de ghinionist, care pateste aproape cate a patit Badea. Iar daca bucatica de autostrada va fi gata luna viitoare si isi va tine promisiunea, deja mi-e mila de el.

Menajeria de la Sinteza zilei reuseste sa ma uimeasca, desi nu o mai credeam capabila de surprize. In introducerea unuia dintre celebrele sale file-uri audio, omul cu laptopul s-a intors suav catre blonda lui Ciutacu si a intrebat-o fara ocolisuri: “Doamna Dobre, da dumneavoastra stiti cum e si cu sufletul in Rai si cu…. ?” Ea, ingenua, i-a zis ca nu, fara a parea totusi ofensata de curiozitatea gentlemanului, in timp ce Gadea si Ciutacu sarisera deja ca arsi, prea tarziu pentru a mai putea opri porumbelul.
Acuma, asta e, dupa cum nu poti sa apari, pardon de expresie, regulat la Antena3 si sa mai pozezi in fata mare a impartialitatii, din clipa in care iti scapara ochii de admiratie la auzul vreunui panseu ciutacesc trebuie sa realizezi si ca daca intri in troaca risti sa te manance porcii, oricat de angelic ti-ar fi chipul.
Secventa cu pricina si schimbul de replici care a urmat le gasiti pe site-ul Antenei 3, pe la minutul 75.

Pagina 1 of 212

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica