rss
rss
rss

Vladimir Tismăneanu are o nouă țintă. După președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, după poetul Radu Gyr, i-a venit rândul luptătorului în munți Ion Gavrilă Ogoranu, unul din eroii legendari ai istoriei noastre.

Ca să ne fie tuturor mai simplu, domnule Tismăneanu, mai bine faceți dumneavoastră o listă albă și scurtă, decât o listă lungă și neagră. Că noi nu vrem să fim incorect politici, nici să supărăm pe nimeni.

Serios, mai există vreun personaj omorât sau închis de comuniști, despre care să putem zice ceva de bine fără să fim trecuți la index? Lăsați măcar unul de sămânță acolo. Trebuie să fi fost unul care să fi apucat să moară suficient de devreme fără să fi deranjat.

A te naşte într-o familie sau într-o ţară nu e nici un merit nici un defect. E motivul simplu pentru care nu pot fi nici monarhist nici naţionalist, la fel de bine cum nu sunt rasist. Refuz principiul eredităţii, ca pe un dat cu care pornim la drum. E mai important cum ne croim drumul cand avem cât de cât de ales.
Mihai I s-a născut într-o familie care domnea şi făcuse cinste ţării ei de adopţie. Era destinat să domnească într-o dinastie care obţinuse independenţa, îi unise pe toţi românii în aceleaşi graniţe şi în general adusese ţara în cea mai înfloritoare perioadă cunoscută vreodată. Norocul lui.
Era fiul unui zurbagiu, care lăsase baltă dinastia şi ţara de câte ori se îndrăgostise şi care îşi detrona fiul de câte ori îi treceau pulsiunile amoroase. Ghinionul lui.
În general, avea cam tot ce îşi dorea, de la limuzine la avioane şi alte distracţii ale unui tânăr al acelei vremi. Norocul lui.
Nu se prea putea bucura de toate, pentru că avea de urmat un cod stupid de conduită şi i se cerea să joace roluri aberante pentru un copil, devenit fără ştirea lui încarnare a statului. Ghinionul lui.
Imediat ce a trecut de adolescenţă a fost distribuit în roluri de figuraţie de alţii cu mai mare apetit dictatorial. Nu e tocmai un noroc să n-ai de ales în politica externă decât între Hitler şi Stalin, aşa că nici pe rege nici pe alţi politicieni români ai epocii n-aş îndrăzni să-i judec. Erau cu toţii parte într-o tragedie naţională.
De asemenea, mi se pare absurd să judeci pe cineva pentru vina de a nu se fi sacrificat (fără vreo finalitate certă) în faţa comisarilor sovietici. Monarhia era deja condamnată la dispariţie de înţelegerea de la Yalta. Ar fi putut sfârşi împuşcat ca ţarii Rusiei, numai că a avut noroc. A fost doar deposedat de putere şi exilat. Să-i spunem ghinion.

Numai că aici cred că se termină episoadele de noroc şi ghinion din viaţa regelui Mihai şi începe restul de viaţă pentru care putem spune fără ezitare că poate fi judecat sau felicitat. Ca om, e de apreciat, a trăit din muncă, a încercat diverse meserii şi afaceri, şi-a făcut o familie, cu copii pe care i-a crescut. Tot respectul.

Ca om de stat, rămâne o singură întrebare: Când credeţi că a luat regele Mihai prima poziţie împotriva regimului comunist criminal în perioada exilului?

Cumva în ianuarie 1948, imediat după sosirea în lumea liberă?
Cumva în anii ’50, la răsunătoarele procese politice înscenate fostei elite a ţării?
Poate la inaugurarea Canalului, la dezvăluirile despre Fenomenul Piteşti făcute de Virgil Ierunca?
Poate a trimis mesaje de îmbărbătare lupătorilor români din munţi pe timpul celor 15 ani de uimitoare rezistenţă?
Poate la aflarea veştii că se demolează biserici în oraşe sau că sunt strămutate sate şi deportaţi ţăranii incomozi?
Cumva, un mesaj de protest la greva minerilor din 79, reprimaţi cu gloanţe şi vidanje de Securitate?
Poate la fuga securistului Pacepa, când apar dezvăluiri din cercul intim al lui Ceauşescu, demascând impostura cuplului pseudo-dinastic?
Poate un mesaj de susţinere pentru muncitorii de la Braşov din ’87, un mesaj pentru familia inginerului care şi-a dat foc pe o pârtie de pe Valea Prahovei, într-un protest de tip tibetan?
Poate mesaje publice de susţinere a lui Paul Goma, a Doinei Cornea şi a celor mai curajoşi dintr-o Românie umilită şi mută de frică în anii ’80?

Ei bine, NU !

Primul act de protest împotriva regimului comunist făcut de regele Mihai cât timp a trăit liber în Occidentul la fel de liber a fost în iunie 1989, prin semnarea unui document care îl comemora pe Imre Nagy şi practic marca ruperea Ungariei de comunism. Restul a fost, vorba poetului…. tăcere.

Mi-ar fi plăcut să îi văd omagiaţi în Parlament pe Ion Gavrilă Ogoranu, pe Toma Arnăuţoiu, pe Elisabeta Rizea, pe Gheorghe Arsenescu şi pe atâţia alţii, numai că ei nu au avut noroc nici la naştere, nici după şi nici de o patrie recunoscătoare.

PS: În discursul ţinut astăzi în Parlament, regele Mihai a rostit o frază cu adevărat memorabilă:
“Ţara nu e ceva ce am moştenit de la părinţii noştri, e ceva ce am împrumutat de la copiii noştri.”

E cu adevărat frumos şi înălţător, refuz să cred că e ceva cules de Radu Duda de pe Famous Quotes

Treat the earth well: it was not given to you by your parents,
it was loaned to you by your children.
We do not inherit the Earth from our Ancestors,
we borrow it from our Children.

La începutul anilor ’90, anticomunismul a stârnit o adevărată frenezie populară, fiind singura mişcare capabilă să mobilizeze masele în cadrul unor impresionante manifestaţii maraton. Acestea erau însufleţite de necesitatea unei justiţii morale, de capacitatea decomunizării de a conferi un sens limpede tranziţiei, şi aureolate de strălucirea mitului rezistenţei prin cultură. Dezamăgirea şi indiferenţa în care s-a pierdut mitul decomunizării poate sugera că el nu a trecut niciodată graniţele spaţiului eteric al elitei culturale. „Piaţa Universităţii a fost, într-un anumit fel, o revoluţie refăcută de intelectuali. Genul de revoluţie pe care aceştia ar fi vrut să o vadă petrecându-se spontan, singura în stare să-i aducă la putere, în calitate de administratori ai valorilor în numele cărora poporul ar fi trebuit să coboare în stradă pentru a doborî comunismul“. [83]

Diferendele mult mai pasionante din perioada tranziţiei au nuanţat până la relativizare statutul foştilor disidenţi, şi i-au împiedicat pe aceştia să ocupe rolul de „părinţi fondatori” ai noii democraţii. Doina Cornea, Ana Blandiana sau Mircea Dinescu şi-au format curând un grup de admiratori dar şi de adversari, aidoma restului politicienilor ce nu reclamă o legătură specială cu trecutul. Alţii, precum Paul Goma sau Dorin Tudoran şi-au asumat în continuare o poziţie de rebeli ai cauzelor morale, autoexcluzându-se din influentele cercuri ale elitei de tranziţie.

Cauzele pentru care decomunizarea nu a atins succesul denazificării sunt numeroase. În primul rând, ea este costisitoare, întrucât ar reclama o regândire a sistemului capitalist însuşi, aducând din nou în discuţie teoriile critice (paradoxal, chiar punctele de vedere ale neo-marxiştilor). O studiere amănunţită a istoriei comuniste ar aduce în discuţie caracterul de conspirativitate al instaurării regimului, rolul grupurilor de interese şi ar discredita credinţa în controlul popular asupra deciziei politice. În fine, există temerea că o critică sistematică a ideologiei comuniste ar periclita caracterul de exemplaritate şi statutul de rău absolut pe care extrema dreaptă îl ocupă în mentalul colectiv. La urma urmei, tot aşa cum comunismul s-a prăbuşit din lipsa de entuziasm a adepţilor şi din cauza eşecului său economic şi social, mai curând decât a fost răsturnat de adversarii săi, tot aşa şi mitul decomunizării s-a năruit mai curând din lipsa de interes a potenţialilor săi adepţi.

(inapoi la Cuprins)


[83] Daniel Barbu, Republica absenta, ed. cit., p 190

 

(Solii mei – de Andrei Ciurunga)

Zbor de pasare maiastra
suie limpede spre cer
din adanc de piatra arsa
de sub reci rugini de fier.
Sau coboara din tarie,
de la Maica lui Hristos,
vesnic aducand solie,
rastignitilor de jos.
Mare fie-Ti, Doamne, slava
c-ai trimis cu sfant temei,
randunele la Jilava
si la Gherla porumbei…

Mare fie-Ti, Doamne, slava
c-ai trimis cu sfant temei,
randunele la Jilava
si la Gherla porumbei…

(Nu-s vinovat fata de tara mea! – de Andrei Ciurunga)

La ceasul cand cobor, legat in fiare,
sa-mi ispasesc osanda cea mai grea,
cu fruntea-n slava strig din inchisoare:
– Nu-s vinovat fata de tara mea.
cu fruntea-n slava strig din inchisoare:
– Nu-s vinovat fata de tara mea.

Nu-s vinovat ca-mi place sa se prinda
rotunda ca o tara hora-n prag,
sau c-am primit colindatori in tinda,
cum din bunic in tata ne-a fost drag.

Dac-am strigat ca haitele ne fura
pamantul, codrii, cerul stea cu stea
si sfanta noastra paine de la gura –
nu-s vinovat fata de tara mea.
Si sfanta noastra paine de la gura –
nu-s vinovat fata de tara mea.

Nu-s vinovat c-am indarjit sacalii
Si c-am racnit cu sufletul durut
ca nu dau un Ceahlau pe toti Uralii
si ca urasc hotarul de la Prut.

De-aceea cand cobor legat in fiare,
Sa-mi ispasesc osanda cea mai grea,
cu fruntea-n slava gem din inchisoare:
– Nu-s vinovat fata de tara mea!
cu fruntea-n slava gem din inchisoare:
– Nu-s vinovat fata de tara mea!

…..

Aici pamantul s-a scurtat de-o schioapa
Si timpul scos din lume e pustiu,
Eu sunt acel ce s-a trezit in groapa
Si nu-si aduce-aminte c-a fost viu.



Mi-e greu titlul de erou
Caci frati noi suntem
As vrea sa-mi dati un nume nou

In decembrie 89 la 11 ani de viata
Am fost martor nedorit al unui masacru in piata
Animale cu lampasi si inima de gheata
Te loveau fara mila pe tot corpul si in fata
Chemati de un exponent decadent
Regim impertinent inrolat in regiment
Suferinzi si plini de sculament
Au incercat in mod impotent
Sa musamalizeze insistent
Ceea ce s-a dovenit iminent
Mai tarziu cei in varsta stiu cum e sa ai un fiu
Care sa moara pt ceva pur
Si viu l-ai vrea din nou
Ai da orice ca altu` sa fie erou
Pretul libertatii e mare si din nou
Ne amintim cum era si ce ecou
A avut acest ieftin show
Ce ne-a deschis calea spre libertate
Si marea aderare la civilizatie
E realizarea si starea
Pentru care s-a murit atunci
Aprind lumanarea

Doamneeee … vino Doamneee …
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Doamneeee … vino Doamneee …
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni

Jumatate de veac s-a inghitit in sec
In lanturi scrie , drama tarii un poet
Lacrimi din decembrie pana in iunie si dupa
Intre frati nu e justificata nici o lupta
Aruncati armele nu va lasati manipulati
De cei care nici pana azi n-au fost condamnati
Nu sunteti oameni … fiecare lovitura va face animale
Un blestem aduceti in jur peste vale
Apindeti o lumanare sa ne lumineze mintile
Azi criminali`si traiesc linistiti batranetile
Familii stirbite nu`si gasesc linistea
Rabdare in cer si pe pamant , domneste dreptatea …
Prin jertfa s-a scris istoria de oameni cu nume
Sau soldati necunoscuti in gropi comune
Tineri curajosi , intelectuali sau muncitori de rand
Va multumim !!! … pace sa fie de`acum pe acest pamant …

S-a afirmat de dumneavoastra , tovarase … Iliescu ,
Ca aici in Piata Universitatii ar fi o gasca
In fiecare zi aceiasi oameni car isi pierd vremea
Si care , in nici un caz nu ii reprezinta
Pe cei care au luptat aici 21/22 dec 89
Ash vrea sa stiti tovarase Iliescu ca pe 21 dec 1989
Fiul meu a fost omorat aici la ora 17:30
Iar eu am datoria morala de a continua
Ceea ce el a platit atat de scump .

Doamneeee … vino Doamneee …
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Doamneeee … vino Doamneee …
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni

Se asteapta libertate in mijlocul drumului stand pe vine
In timp ce oameni cad secerati de gloante in multime
Eroi ce ne-a dat tricolorul fara secera si ciocan
Romani cu suflet si daruinta ce sigur au murit in van
Incepand cu Laszlo Domnesc primul revolutionar cu vara
Pana la copii din strada ce stau cu drapelul in mana
Aburi nemiloase trec vijelios amenintand multimea
Scenarii de groaza … gloante sunt trase uitand cruzimea
Au fost jertfe fara rost , sa ducem azi o viata linistita
Insa batranii singuri nu pot pune pe masa o bucata de pita
Ne-a fost deschis drumu , dar am preferat sa fim indiferenti
La noi oportunitati au dat cu picioru oameni influenti
Am vrut libertate dar multi inca nu stiu ce inseamna
Si idealurile de atunci cad incet ca frunzele de toamna
Au trecut 18 ani si noi tot indoctrinati suntem
Sa luptam in continuare , sa nu fim trasi in sistem

Doamneeee … vino Doamneee …
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Doamneeee … vino Doamneee …
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni

Fata in fata cu fetele negre printre tirnacoape si bastoane
In acest cimitir imens printre cruci si coroane
C`am cutezat a refuza sa ne intoarcem de unde am plecat
Catalogat golan , fortat sa tin capu` plecat
In jurul meu sunt femei lovite cu salbaticie
Ca doar astia cu scoala stiu ce inseamna democratie
Nu orice animal jegos murdar de huila
Imbecili manipulanti incapabili de mila
Si`i mai aruncati si cu flori
Ca nu esti u mama care plange
Ca nu v-ati vazut voi copilu intr-o balta de sange
Produs al varii nationale imbraca in doliu speranta
Umilinta pentru familia celui ce si-a dat viata
Da` n-a ramas impasibil ca n-am suportat socul
De`a vedea mor un dictator si altu` k`i ia locul
Dar in final se platesc toate eu sa uit nu pot
Daca noi am fost orbi , poate , dar Dumnezeu a vazut tot

Va multumesc inca odata tuturor
Pentru ceea ce ati demonstrat si in aceste zile
Ca sunteti o forta puternica
Cu o inalta disciplina civica muncitoreasca
Oameni de nadejde si la bine dar mai ales la greu

Doamneeee … vino Doamneee …
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Va multumesc inca odata tuturor
Doamneeee … vino Doamneee …
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
sunteti o forta puternica
Doamneeee … vino Doamneee …
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Oameni de nadejde mai ales la greu
Doamneeee … vino Doamneee …
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Oameni de nadejde mai ales la greu


POT SPUNE ca am vazut luminita de la capatul tranzitiei. Pentru mine, cei aproximativ 60 de ani de cand “ei” ne conduc s-au lamurit intr-o clipa, printr-o singura intrebare (si aia retorica) a unui batran al carui nume nici macar nu-l cunosc. Poate asa si trebuie, ca intelepciunea romaneasca sa ramana anonima ca folclorul. Paradoxul e ca in aceasta tara speranta nu e pierduta tocmai atata timp cat vom mai avea oameni cu atata spirit incat sa inventeze ziceri atat de deznadajduite ca aceea pe care vreau s-o evoc. Aici nu e vorba de resemnare. Rezistenta tocmai de-aici incepe, din clipa in care ne-am lamurit pe deplin cum arata cei pe care altminteri ar fi cam absurd sa pariem ca-i vom mai invinge.


Intamplarea are loc in plina era Nastase. Arogantul, care acum ne face complice cu ochiul de pe un blog, lipise cu fata de podea societatea romaneasca si-i statea (vorba lui Vanghelie) cu genunchiul pe grumaz. Orice post de televiziune ai fi deschis ai fi dat peste o taiere de panglica, peste o stire despre belsugul care urma sa ne nauceasca din clipa-n clipa. Partidele – cu liderii lor santajabili sau cumparabili – faceau figuratie ca Monica Barladeanu la Hollywood. Despre proteste nici nu putea fi vorba. In fine, societatea civila isi aratase statutul de farsa publica.

Cand pe un post oarecare, intr-o emisiune de medie audienta, un invitat scapa informatia ca in ziua X se va organiza un protest fata de blocarea accesului la dosarele Securitatii prin scamatorii parlamentare. Nu m-am gandit ca o sa fie rasturnat regimul sud-american al lui Nastase, dar recunosc ca am fost entuziasmat de ideea unui miting care oricum nu ar fi incaput in buletinele de stiri ale televiziunilor.

Forma de protest aleasa de organizator (in principal Alianta Civica, sustinuta de personalitati din GDS) a fost aceea inedita a unui lant viu in jurul Casei Poporului.

De nerabdare, am ajuns la fata locului la prima ora si….stupoare. In fata mastodontului de beton cateva autocare de tineri care pareau mai curand preocupati de celulare, meciuri/farduri decat de politica sau deconspirari, stateau grupati si disciplinati. In maini, pancarte fabricate dupa acelasi model, dar cu diferite texte tiparite pe ele. M-am apropiat sa vad ce scrie pe ele si nu mi-a venit sa cred ochilor. Erau texte demne de Urmuz in care eram anuntati ca PSD sprijina protestul (primul partid de guvernamant din istorie care se asocia unui protest de strada!) si vrea deconspirarea securistilor.

N-are rost sa mai spun cata greata mi-a produs o asemenea manevra absurda, scornita probabil de mintea unui strateg ca Vasile Dancu. De ce era nevoie de o asemenea diversiune? Ar fi fost vreunul din pedeseristi mai saraci daca o mana de oameni erau lasati sa protesteze fara ca Vanghelie si Ontanu sa aduca pseudo-protestatari cu autobuzele “sa-si exprime adeziunea”? (asta se intamplase) Un gest absurd care vorbea doar despre gena totalitara a acestui partid, imposibil de acoperit de toata spoiala evropeneasca.

Am dat sa plec plin de lehamite, cand intr-o latura a cladirii ii gasesc adunati pe cei veniti cu adevarat pentru protestul anuntat. Erau o mana de oameni, in comparatie cu angajatii descinsi din autobuze. Cum arata o putere care se putea speria de o asemenea opozitie?! O mana de pensionari, cativa tineri, imbracati modest, vorbeau politicos si destul de incet. M-am bucurat ca inca mai exista asemenea oameni, asa cum te bucuri de fiecare data intr-un autobuz care merge la periferie in care intalnesti un gest de bun-simt sau buna crestere din partea unui calator.

Ca moral, aratam ca o armata dotata cu polonice si facalete, chemata sa infrunte o divizie de infanterie. Nu se mai comenta nimic altceva decat surprinzatoarea strategie a pesedistilor de a se alatura unui protest care ii viza, coplesindu-l numeric cu mercenari, pentru a-l confisca sau cel putin pentru a semana confuzie. Asemanarea cu Revolutia e destul de izbitoare, nu?

Ei bine, in acea atmosfera, unul dintre batrani a oftat cu voce tare:
“ASTA E, DOMNE…..CAND AU FACUT ASTIA CEVA SA NU-TI FIE SCARBA ?!”

Seara, la stiri, jurnalele au preluat cum era de asteptat diversiunea si au pedalat pe ea. Dar deja nu mai conta. Vorbele acelui batran ma imunizasera.

Repet, a nu se confunda o asemenea zicere mucalita cu resemnarea. Orice forma de rezistenta impotriva acestui sistem trebuie sa inceapa de aici.

Eu unul pot sa ma uit linistit la dezbateri in care ii vad invitati, sa citesc despre un nou act de coruptie, sau de o noua samavolnicie. Ba chiar pot spune ca reactia amintita e de-acum ca un turnesol pentru a-i recunoaste. Abia cand “ei” fac ceva care nu va produce reactia respectiva ar trebui sa va ingrijorati: Sigur nu ati aflat inca suficient!

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica