rss
rss
rss

Bogdan Olteanu, baiatul de pravalie al lui Patriciu si Hrebenciuc, a fost ales numarul 2 in Banca Nationala a Romaniei
Fizionomia tinereasca l-ar descrie pe Bogdan Olteanu ca pe o eterna tanara speranta, sau ca pe un fel de nepot care trebuie strecurat pe undeva, pe unde nu incurca, pana-si gaseste un rost in viata. (De obicei, genul asta de “nepoti” nu deprind in asemenea contexte decat arta de a se fofila si de a peria pe cine trebuie, incat nici nu-ti dai seama cand se transforma intr-un batranel de-o varsta cu tocaria din birouri, pe care ti-e si mila sa-l mai dai afara cand mai are cativa ani pana-n pensie.)

Dar a spune despre Bogdan Olteanu ca a imbatranit prematur e un eufemism. Din plamanii lui haraie suflul cavernos al activistilor de partid. Naivul care s-ar mai uita in gura unui asemenea “tanar” ar auzi picurand cu ecou, ca intr-o pestera, doar vorbele baloase ale marsaviilor de culise, rostite de unul pentru care Hrebenciuc e “prietenul meu, Viorel”. Din fata il vezi pe Bogdan Olteanu, dar il auzi pe Octav Cozmanca altoit cu Miky Spaga. Tinereasca nu e la Bogdan Olteanu decat smecheria, o trasatura genetica pe care o imparte cu mare parte din generatia lui Cristian Boureanu, Codrin Stefanescu si alti tineri de profesie.

Chiar asa, stie cineva ce profesie are Bogdan Olteanu? Ca e intrat in politica de pe bancile facultatii, mai ceva ca ilegalistii. Oficial are o diploma de la o facultate de drept, dar asa au foarte multe fotomodele si hostesse si nu le pune nimeni in fruntea Bancii Nationale. Pogea, daca n-o fi economist, cum te-ai fi asteptat de la un ministru al finantelor, macar i-a fost contabil lui Videanu, stie sa faca o balanta, sa scoata o firma pe profit zero, sa bage bonurile de benzina la cheltuieli, ma rog ce e nevoie. Da el cu economia de gard, dar macar intelege ce se discuta, n-o sa pronunte COdoi ca academiciana in chimie a lui Ceausescu.

Comparatia e deplasata, avand in vedere opacitatea la idealuri (bune sau rele) a lui Bogdan Olteanu, dar singurul exemplu de politruc perfect numit la conducerea unei banci nationale in istorie a fost Ernesto Che Guevara, absolventul de medicina care a si propus renuntarea la moneda in favoarea unei economii, mai suple, bazate pe troc. Numai ca Bogdan Olteanu nu e nici revolutionar, nici poet, nici nebun. El stie foarte bine de ce e acolo si pe cine trebuie sa asculte. Nebun e cine l-a pus acolo.

Cu el in board-ul BNR, predictia lui Dinu Patriciu privitoare la prabusirea monedei nationale devine “a self-fulfilling profecy”. In urma cu cativa ani, folosirea de informatii din interiorul Bursei le-au adus lui Patriciu si Voiculescu dosare privind manipularea pietei de capital. Acum Bursa nu mai da nici macar dintr-un picior a spasm, dar in mentinerea pe linia de plutire a leului, BNR a
pompat 4,5 miliarde de euro in doar noua luni. In asemenea operatiuni aveam a ne baza exclusiv pe buna credinta a lui Mugur Isarescu, pentru ca nu exista absolut nicio metoda de a opri pe cineva sa foloseasca informatiile privind interventia Bancii Nationale asupra cursului de schimb pentru a face bani si din fotoliul de acasa.

Nu-i vorba, in varful piramidei BNR (nicio aluzie la sortuletul lui Isarescu) s-au mai aflat si alti indivizi carora nu le-as fi lasat pe mana nici cheile de la uscatoria blocului. Vi-l mai amintiti pe Florin Georgescu, finantistul din Ferentari de pe vremea lui Vacaroiu? A condus finantele in timpul marilor tunuri de la Bancorex, a FPS-ului, cand si-au facut cheagul grosul celor din Top 300, iar sistemul nu l-a uitat si i-a asigurat o vilegiatura cu leafa nesimtita in fruntea BNR.

Ceea ce se intampla acum, prin alegerea de catre Parlament (!) a lui Bogdan Olteanu intr-o functie cheie a sistemului bancar, pentru care nu are nici macar formal pregatirea necesara vorbeste limpede nu doar de lacomia unor carnasiere mari, care au simtit ca in cusca leului ar fi rost de prada care a disparut din restul zonelor economiei, dar si de o inconstienta fara frau.

Cum ar spune Tudor Gheorghe: “Nu m-am temut de lupii maturi. Le tai un cal batran… si-i saturi.” Mi-e teama acum catelandri.

In cadrul somptuos si elegant al Palatului Bancii Nationale a Romaniei a fost lansata cea mai recenta carte a profesorului Nicolae Noica. Subiectul ei: chiar cladirea BNR – vazuta prin prisma biografiilor ilustrilor arhitecti si ingineri ce au proiectat, construit si consolidat una dintre constructiile emblematice ale Capitalei. Au participat la festivitatea de lansare personalitati politice si din lumea bancara, dar si nume prestigioase ale scenei romanesti, intr-o inedita intalnire intre sfere culturale care sunt, de obicei, separate. Marcel Iures, Ion Caramitru sau Ilinca Tomoroveanu au fost prezenti alaturi de regizorul Liviu Ciulei pentru o emotionanta evocare a personalitatii inginerului Cyullei, tatal artistului.

Cartea Banca Nationala a Romaniei si personalitati din istoria constructiilor insumeaza 19 biografii de constructori ce au in comun participarea la inaltarea edificiului imaginat in 1882 de arhitectii francezi Cassien Bernard si Albert Galleron. Dar cartea trece dincolo de simpla relatare a unor existente, nemarginindu-se la a contabiliza realizarile profesionale ale celor evocati. Asemeni pieselor unui mozaic, aceste existente ajung, prin alaturare, sa descrie o epoca, al carei tablou, desi plin de nostalgie, priveste in mod direct prezentul societatii romanesti. Substratul cartii atinge problema valorilor, incercand sa identifice modalitatea prin care competitia si respectul au favorizat aparitia unei elite determinante pentru remod elarea intregii societati. Dupa 1989, cititorul roman, privat atatia ani de informatii oneste despre istoria recenta, si-a indreptat cu fascinatie (mai mult sau mai putin justificata) atentia catre lucrarile ce au repus in discutie personalitatile liderilor politici, filosofilor si scriitorilor interbelici.

“Parcurgand cartea profesorului Noica, cititorul va afla detalii tehnice si despre multe alte cladiri care au dus faima acestui Petit Paris. Dar, mai cu seama, va afla ce fel de climat a facut posibil ca ele sa fie inaltate. Un climat dominat de scoli bune, de societati de dezbateri si, cu deosebire, de personalitati remarcabile, ce au dus pe culmi constructiile romanesti. Si, cum spune un vechi dicton, daca mergeau constructiile, mergea economia.” Acad. Mugur Isarescu, Guvernatorul BNR

Cartea profesorului Noica este una din rarele ocazii cand suntem invitati sa acordam atentia cuvenita unor personalitati din afara sferei umaniste a culturii, si sa meditam la rolul lor in modernizarea Romaniei. Cu fiecare arhitect sau inginer evocat, ni se cere, intr-un mod subtil, sa ne intrebam cum se face ca, in degringolada in care se zbate de atatia ani societatea romaneasca, desi se vorbeste necontenit de nevoia de modele, ignoram cu obstinatie faptul ca si domeniile tehnice sunt producatoare de cultura si ca modelele propuse de aceste domenii sunt indispensabile pentru o dezvoltare armonioasa a unei natiuni? Subiectul cartii este tocmai ceea ce inspirat numea un vorbitor la lansare acea aristocratie tehnica, datorita careia Romania a putut cunoaste cele mai spectaculoase progrese pe care le-a inregistrat in istoria sa. Rasfoind-o, mi-a venit in minte sloganul pe care participantii la un mars de protest l-au afisat in urma cu cativa ani. “Conspiratia bunului simt” statea scris pe pancarta tinerilor, si privind cum evolueaza spatiul nostru public (cu precadere cel audiovizual), putem spune ca avem in fata chiar o carte subversiva.

“Personal am fost emotionat cand numele tatalui meu, trecut sub tacere atata vreme, si ale carui munca si spirit de organizare sunt incastrate in zidurile cladirii noului Palat al BNR, este repomenit prin cercetarile dumneavoastra, pentru prima oara, dupa o tacere de aproape 50 de ani de la moartea lui prematura in 1947.” Liviu Ciulei, actor si regizor

Nenorocul Romaniei e ca a scapat de comunism abia in momentul cand Occidentul era deja in era culturii de consum. Omul reprezentativ al acestor doua lumi e deopotriva inclinat sa nesocoteasca realitatea, primul prin utopie, al doilea, prin fictiunea cu care il alimenteaza universul media. Ambii sunt stanjeniti de profesionistul serios. Pentru comunist, arhitectul cultivat, inginerul riguros, medicul pasionat de propria meserie s.a. sunt indivizi periculosi, care pot trimite in ridicol, prin simpla lor prezenta, propagandistul bun de gura care isi bazeaza cariera pe citate din parintii Revolutiei si pe solidaritatea interna de partid. Nici omul mediatic nu ii are la suflet: nu sunt nici cool nici aducatori de rating. Elitele opresc orice societate sedusa de imaginar sa se sminteasca. Drumul pe care il propun ele e intotdeauna anevoios, cere eruditie, efortul unui maratonist al spiritului si gratie intelectuala. In calea vulgaritatii sau fanatismului, elitele sunt cele care rostesc acel “aiasta nu se poate” pe care Ionel Bratianu i-l spunea chiar si regelui Carol I. Pentru elite, comunistul are solutia Canalului, iar omul culturii de masa, inarmat cu telecomanda, are solutia marginalizarii prin dezinteres. Ignoranta acestuia din urma poate fi socata de descoperirea unor modele de succes atat de diferite de reprezentarea „contemporana“ a sintagmei. Pentru ca personalitatile readuse in discutie de lucrarea de fata sunt chiar povesti de succes romanesti. Cu studii in marile capitale ale lumii, ilustrii constructori ai Micului Paris nu sunt nici niste pedanti din alta epoca, nici stahanovistii cu care imagologia comunista identifica inginerul de santier. Dimpotriva, unora nu le lipseste spiritul intreprinzator (dupa cum e cazul lui Emil Prager), iar eruditia nu ii impiedica sa se amestece in animata viata mondena a epocii. Probabil de la aceasta idee de echilibru ar trebui sa porneasca si reconsiderarea trecutului nostru. Cultivarea unei memorii vii e cea mai buna aparare a individului, fie ca agresiunea vine dinspre o dictatura politica sau una economica. Stim astazi, dupa Fenomenul Pitesti, ca supravietuirea spirituala e mai importanta decat cea fizica. Firescul unor existente exemplare asteapta deci sa fie scos la lumina dupa decenii de cenzura. De el are nevoie nu doar generatia supravietuitorilor, ci si actuala generatie, a „pragmatiilor“ cum inspirat a denumit-o Octavian Paler. O parte din capitolele acestei carti au aparut anterior si in paginile revistei noastre, tocmai pentru ca suntem convinsi de actualitatea si chiar necesitatea acestui demers. In ingrijirea Editurii Masina de Scris studiile semnate de ing. Nicolae Noica, arh. Cristina Popescu-Þurlea si prof. Mihai Sorin Radulescu si-au gasit forma grafica de exceptie binemeritata de personajele cartii.

(articol publicat in revista Constructii civile si industriale, mai 2006)

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica