rss
rss
rss

Întâi de toate, trebuie să ne cunoaștem statutul în uniunea celor 28 de țări membre. Ca toate aceste țări, contribuim la constituirea bugetului comunitar, prin contribuții anuale și primim fonduri pentru diverse proiecte publice, private sau civice, aprobate de diverse structuri birocratice. Aceasta e filosofia etatistă cu care pornește structural Uniunea Europeană.

Cu toate că reușim să încasăm cea mai mică proporție din banii puși la dispoziție (acesta e „meritul” sistemului educațional românesc, în ultimă instanță), în momentul în care se trage linie, România încasează mai mult decât contribuie. Potrivit lui Ludovic Orban:

„Din 1 ianuarie 2007 și până în 30 noiembrie 2012 au intrat mai mult cu 7,4 miliarde de euro decât am contribuit noi la bugetul Uniunii Europene. Mai precis, cifrele sunt: intrări de la UE de 14,9 miliarde de euro și contribuție a României la bugetul UE de 7,5 miliarde de euro.”

Potrivit aceleiași surse, rata de absorbție a fondurilor europene de către România se apropie de 15% din cât i s-a alocat.

În perioada 2007-2013, României i s-a alocat un buget de 34 miliarde de euro. Pentru perioada 2014-2020, România are alocate aproape 40 de miliarde euro (39,88). O creștere netă de 6 miliarde. Aceasta e și vestea cea mai bună, celebrul +18%, cu care s-a lăudat Traian Băsescu. Procentual, e cea mai mare creștere pe care o obține o țară în acest exercițiu bugetar. O veste aproape la fel de bună e și că mai suntem așteptați să ne urnim încă 3 ani, putând primi din banii promiși până cel mai târziu în 2023. Ba ne mai dau și personal, care să ne ajute să ne descurcăm în birocrația europeană.

Acum veștile proaste. În primul rând, filosofia socialistă a redistribuirii și folosirii centralizate a banilor europeni nu mai e pe placul țărilor cu economii mai productive. Prin urmare, Marea Britanie, Olanda, Finlanda au cerut reducerea drastică a bugetului comunitar, în timp ce alte țări prospere au cerut o reducere mai moderată: Germania, Franța, Italia, Austria, Suedia, Danemarca, Irlanda, Belgia, Luxemburg. Cele două poziții sunt corecte, dar pentru țările mai codașe, e mai avantajos să existe în continuare finanțare pentru proiecte, care să le ajute să reducă decalajul.

Pentru prima dată de la înființarea ei, Uniunea Europeană are un buget în scădere. De austeritate, i-am putea spune. Tot bugetul Uniunii Europene pentru 2014-2020 va fi de 960 miliarde de euro. Scăderea e de 34 de miliarde, de la 994.

Atunci când vorbește de un eșec de negociere și de „pierderea” a 9 miliarde de euro de către România, Victor Ponta are ca sistem de referniță nu realitatea perioadei precedente, ci o ficțiune: propunerea de buget făcută de Barroso acum câteva luni. Deși face parte din gruparea Popularilor, președintele Comisiei Europene e totuși un euro-birocrat, poate avea multe fantezii cu fondurile pe care ar trebui să îi aibă instituțiile Uniunii în gestionare, dar propunerile de la Bruxelles mai trebuie să fie acceptate și de conducătorii țărilor care chiar adună respectivii bani de la contribuabili. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Victor Ponta mai subliniază că în comparație cu acea propunere, cam un sfert din tăiere e luată din alocația României și că nu s-a mers pe principiul coeziunii, adică al direcționării de fonduri preponderent spre zonele mai sărace.

„Bugetul UE a fost redus cu 40 de miliarde, în urma negocerilor. Este o mare realizare ca din 40 de miliarde de reduceri România să aibă 9”,

a spus Victor Ponta, lansându-se într-un atac la adresa lui Traian Băsescu și a capacităților sale de negociator. Cu această manevrare a cifrelor, (ca să nu-i spunem minciună direct) între ce am putea încasa și ce am fi putut încasa, dacă se întâmpla ce a propus cineva la un moment dat, Victor Ponta rupe practic și acordul de coabitare cu Traian Băsescu. Acord pus sub dictonul biblic „cine scoate sabia, de sabie va pieri”.
Greu de crezut că Băsescu va lăsa fără o replică „afrontul” la întoarcerea în țară.

Scena politică e în curs de clarificare ideologică, în sensul că dreapta are iniţiative stângiste, iar stânga se aşează de-a curmezişul, de pe poziţii de dreapta.
Un deputat a găsit o metodă ingenioasă de a ciuguli nişte voturi, meşterind o lege împotriva cămătăriei. Cum întâmplător deputatul e din PDL, Ponta şi Antonescu s-au opus, ocazie pentru presa favorabilă puterii să îi arate cu degetul. De unde rezultă că pe votul ignoranţilor e mare bătaie.
Legea nu face altceva decât să elimine un concurent incomod pentru băncile, care au adeseori ele însele apucături cămătăreşti. Sunt vizate în mod eronat efecte perverse şi nu cauze reale. E adevărat că mulţi practicanţi de azi ai cămătăriei sunt indivizi dubioşi, că recurg la violenţă şi la terorizarea creditorilor, modificând clauze ale înţelegerii (uneori nici nu există o formă scrisă, un contract). Cu ajutorul unor notari, au fost numeroase cazuri de oameni deposedaţi de casă ori spoliaţi de asemenea infractori. Dar toate acestea sunt pur şi simplu infracţiuni de înşelăciune, şantaj, escrocherie şi alte asemenea, deja găsite în codul penal. Împotriva lor se putea lupta mai bine printr-o lege care să reglementeze mai explicit cămătăria, decât să o interzică.
O lege care să permită cât mai multor oameni să intre pe această piaţă ar fi fost cu adevărat o măsură de dreapta, pentru că ar fi creat concurenţă pentru bănci, instituţii de credit şi case de amanet, apărând debitorii şi creditorii de abuzuri şi escroci.
E uimitor cum persoane care se declară (şi cred despre sine că sunt) de dreapta aplaudă o lege care practic consfinţeşte un monopol (pe piaţa şi aşa neprimitoare a băncilor). Aceştia nici măcar nu realizează că trec pe lângă piatra de temelie a capitalismului: acceptarea sau neacceptarea ca legitimă a obţinerea unui profit dintr-un capital. Dacă timpul nu e recunoscut ca fiind purtător de valoare, atunci ne întoarcem la ideile lui Marx şi nu avem decât să împărţim “mijloacele de producţie” între muncitori, pentru a opri patronul să mai obţină vreun “câştig nemuncit” de pe urma investiţiei lui.

religia şi cămătăria
Cămătăria a fost condamnată în mai multe religii, în încercarea de a opri o practică realemnte abuzivă (dobânzi de zeci de ori pe perioade scurte de timp). Referirile la camătă se opresc în cazul creştinismului la Vechiul Testament, lucrul nefiind practic menţionat în cărţile propriu-zis creştine, dar fiind urmărit cu stricteţe în Occidentul medieval. În înţelegerea mea, rostul revelaţiei biblice e acela de a îndrepta omul pe o cale spirituală şi de a-i pune în faţă adevărurile ultime la care ar fi ajuns cu neputinţă bizuindu-se pe propria raţiune. Biblia nu e un îndreptar politic, economic sau de altă natură. Sfaturile practice menţionate în diferitele cărţi biblice sunt rodul unei înţelepciuni colective, dar nu ţin de nucleul dur al revelaţiei. Referirile la cămătărie sunt asemănătoare indicaţiilor de igienă şi convieţuire între soţi, îşi au rolul lor într-un anumit stadiu al societăţii. Tot la fel există referiri la comportamentul pe care credinciosul să îl aibă faţă de sclavi. Nu înseamnă că Biblia susţine sclavia, curentul favorabil abolirii ei fiind născut tocmai în spaţiul de spiritualitate creştină. Pur şi simplu, Biblia are obiective mai înalte decât schimbarea socială sau de guvern, deşi conţine şi recomandări de conduită într-un context dat.
Cu aceste precizări, iată ce ne spune despre cămătărie:

“De vei împrumuta bani fratelui sărac din poporul Meu, să nu-l strâmtorezi şi să nu-i pui camătă.” (Ieşirea, cap 22 vs 25)

sau

“Banii şi-i dă cu dobândă şi ia camătă; unul ca acesta va trăi oare? Nu! De va face asemenea ticăloşii nu va trăi, ci sigur va muri şi sângele lui va fi asupra lui.” (Iezechiel cap 18 vs 13)

Cum spuneam, referinţele la această faptă se opresc la Noul Testament, dacă nu considerăm cumva că episodul răsturnării meselor schimbătorilor de bani din Templu de către Hristos se referă cumva şi la această ocupaţie. Cămătăria dispare aşa cum dispar referirile la jertfele animale, de pildă, ca nenecesară în noua etapă.
Pericolul social reprezentat de cămătărie e evident: apariţia trândăviei, a unei clase care să paraziteze munca altora, în condiţiile unei productivităţi minimale şi în absenţa diviziunii muncii. Chestiunea se învecinează cu altă problemă insolvabilă a capitalismului, aceea a legitimităţii moştenirii – o problemă spinoasă din punct de vedere moral, dar de neevitat din raţiuni practice. În contextul economiei primitive a antichităţii şi a lipsei unui cod moral, Vechiul Testament recomandă aşadar agonisirea prin muncă şi ajutarea semenului presat de nevoi. În lipsa diviziunii muncii, fiecare lucrător era şi agricultor, depinzând de recolta şi de capriciile vremii. Un ban împrumutat putea fi o chestiune de supravieţuire alimentară. Cu totul altfel se pune problema într-o societate modernă, când intervine motorul profitului nu nevoia minimală de hrană.
Un ban împrumutat poate reprezenta o modalitate de a sări peste etapa agonisirii, înainte de a demara o afacere care se doreşte profitabilă. A face profit din agoniseala altuia nu mai e o chestiune umanitară, ci o sustragere din proprietatea creditorului.
În Evanghelia după Luca apare retoric o formulare care practic anulează interdicţiile vetero-testamentare. În Pilda Talantului, sluga care a restituit exact suma primită e judecată cu asprime:

“Zis-a lui stăpânul: Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană. Ai ştiut că sunt om aspru: iau ce nu am pus şi secer ce nu am semănat;
Pentru ce deci n-ai dat banul meu schimbătorilor de bani? Şi eu, venind, l-aş fi luat cu dobândă.” (Luca, cap 19 vs 22-23)

Ucenicilor săi, Iisus le cere să meargă fără bani, deci într-o austeritate totală. E calea monahilor, a celor retraşi din această lume în aşteptarea celei de apoi. Pentru ceilalţi, încă nehotărâţi să abandoneze cele lumeşti, legile economiei, ca şi cele ale fizicii, nu sunt anulate. Cezarului i se dă ce e al cezarului.

“în apărarea lucrurilor de neapărat”
Pledoaria în favoarea legitimităţii veniturilor din folosinţa unui bun sau a unui capital au făcut-o numeroşi economişti liberali. Walter Block a scris o carte, “În apărarea lucrurilor de neapărat”, în care tratează inclusiv teme ca specula şi cămătăria, arătând că oriunde aceste lucruri se petrec printr-un schimb voluntar ele sunt rodul unei nevoi reale.
Cei care apelează la un cămătar au o nevoie stringentă de bani şi calculează că riscul merită asumat pentru acoperirea în termen scurt a respectivei nevoi. De cele mai multe ori ei sunt neeligibili pentru instituţiile bancare, cu mecanisme lente. Fie nu au venituri certe, nu au garanţii sau nu au un trecut fiscal prea bun. Aceste lucruri înseamnă un risc suplimentar pentru creditor, deci o dobândă mai mare. Când un guvern decide să se interpună şi să dea o lege prin care stabileşte dobânda maximă, peste care un împrumut e socotit cămătărie, săracii sunt cei mai loviţi, pentru că nu vor mai putea lua împrumuturi de niciun fel, urmând să trăiască de pe o zi pe alta din ce adună.
La fel de nociv este când statul intervine pentru a face toţi cetăţenii eligibili la creditare. Lucrul a fost făcut deja de administraţia Clinton în America (un fel de social-democrat, după standardele lor). Persoane de culoare, văduve şi persoane cu handicap au fost împinşi spre ipoteci pe care orice bancă li le-ar fi refuzat. Creditele lor erau garantate de un fel de ANL-uri americane, mega-companiile de stat Fannie May şi Freddie Mac. Falimentul de facto al acestora e unul din declanşatorii actualei crize globale.

De fiecare data cand aud ce-i bubuie mintea lui Patriciu am cate o bucurie, pentru ca il vad capabil sa-si faca praf averea doar din grandomanie. Auto-intitulatul “libertarian”, care s-a imprumutat cu cate un banut de la fiecare dintre noi pentru a se putea numi capitalist (cu ajutorul lui Nastase, evident) se crede acum Rupert Murdoch. Provincialismul si diletantismul capitalistilor nostri asistati de stat n-are masura. Pai o fi profetit Rupert Murdoch ca viitorul presei online va accesul contra-cost, numai ca, spre deosebire de Costache, el e patron la Wall Street Journal, New York Post, Times si The Sun, nu la Adevarul si Click.
Stirea ca publicatiile Adevarul vor putea fi accesate pe internet doar cu abonament, mi se pare un semn bun pentru dezumflarea gogosii reprezentate de acest trust. Cartile vandute la pachet cu ziarul, DVD-urile cu filme, editiile gratuite si campaniile publicitare faraonice nu pot cumpara credibilitate si nu pot construi un brand. Cele mai rasunatoare materiale din Adevarul in ultima vreme au fost sinteze si dezvoltari ale unor materiale aparute in alte publicatii. Despre investigatie jurnalistica nici nu s-a auzit in trustul care s-a mandrit chiar cu tacerea pe subiecte politice in an electoral. Intoxicarile turnatorilor la securitate pe tema Revolutiei, cu jumatati de adevar si piste false sper ca nu sunt considerate de cineva un mare merit in jurnalism.
Exceptand eseurile maiastre ale lui Andrei Plesu, cred ca nici sectiunea de opinii nu ar putea imbia pe cineva sa arunce cu banii dupa Dinu Patriciu. Dar sa nu subestimam capacitatile trustului patrician, care detine si tabloidul Click. Pe internet, abonamentul la respectiva infectie s-ar putea vinde la pachet cu parole de acces pe site-uri porno sau cu DVD-uri cu Silvia Saint. De fapt, cum sa nu platesti sa vezi poze cu Bianca Dragusanu comandand apa plata la o terasa? Sau ca sa vezi unde a aparut goala Laura Cosoi? Abia cand ai putea citi ca “Andreea Marin a trecut la pantaloni scurti” (din editia de azi) ti-ai folosit cum nu se poate mai bine banii.

Doua clone pe care le deosebeam cu greu vor avea posibilitatea sa lucreze impreuna: Mihai Gadea si Razvan Dumitrescu. Primul e varianta hard a manipularii fara obraz, al doilea forma soft, mult mai perversa decat ar putea imagina predicatorul slugarnic de la Antena 3. N-am putut sa imi dau seama pana acum care era maestrul si care mentorul, dar de acum inainte ii vom putea vedea pe acelasi post, pentru ca Razvan Dumitrescu va avea emisiune fix inaintea lui Gadea, dupa cum anunta Reporter virtual.
Desi in perioada cat a condus divizia de manipulari si diversiuni a lui SOV, Razvan Dumitrescu s-a ales cu o regretabila boala profesionala, un tremurat sacaitor al mainii tinute la orizontala, nu se poate spune ca n-a fost o etapa profitabila in cariera acestui Rosca Stanescu televizat. Potrivit unui bilant intern, pana in 2009, Razvan Dumitrescu a usurat caseria trustului cu 1,8 milioane de lei noi (peste patru sute de mii de euro), dezvaluie Hotnews. In calcul nu intra si banii pe aproape jumatate de an din 2010. Potrivit Kamikaze, in perioada de glorie, Razvan Dumitrescu ducea acasa un modest salariu de 17.000 de euro lunar, primiti chiar din buzunarele sindicalistilor pentru care se burzuluia din cand in cand pe post.
Dupa cum se vede, mancatul de rahat se plateste chiar foarte bine.

Schmoukiz Incorporated anunta cu mandrie nedisimulata atingerea impresionantei sume de 100 (o suta!) dolari in conturile site-ului pe care tocmai il vizitati. Doresc sa multumesc in primul rand familiei mele, cunoscutilor si vizitatorilor anonimi care au dat click-uri astfel incat, intr-o buna zi, cineva cu mai mult bun-simt sa-l poata concura pe Becali in Top 300.
Avand in vedere ca suma (care ma face eligibil pentru a solicita cecul de la Google) a fost agonisita cu sudoarea tastaturii in mai putin de un an, un calcul sumar ne arata ca primul milion de dolari il voi face undeva prin octombrie 12008.
Iata ca in plina criza mondiala, cineva mai aduce valuta in tara, chinuindu-se sa refaca balanta comerciala a Romaniei. Va voi tine la curent daca si cand primesc cecul de la Google luna viitoare, ragaz suficient pentru a gasi si un raspuns la chinuitoarea intrebare: ce fac cu banii?!
google adsense

nu va scriu versurile ca sa nu-i stric poanta 🙂

In pas cu noile tehnologii, Camera de Convert si Industrie a Municipiului Bucuresti a lansat o modalitate de tinere la curent a firmelor cu privire la sursele de finantare prin intermediul bazei de date ce poate fi accesata la adresa www.sursedefinantare.ro. Baza de date contine informatii actualizate despre programele de finantare ale unor banci si institutii finantatoare din Romania si strainatate, programe de asistenta guvernamentale pentru intreprinderile mici si mijlocii, tineri, exportatori si programe ale Uniunii Europene.

Informatiile disponibile pentru fiecare program de finantare sunt: denumirea si descrierea programului de finantare, zona geografica pentru care este disponibila finantarea, finantatorul si institutia care deruleaza programul, beneficiarii potentiali, domeniile de activitate finantate, conditiile de acordare a finantarii si criteriile de eligibilitate, valorile minime si maxime ale finantarii, garantiile si contributia proprie solicitate, termenele limita de depunere a dosarului.

Motorul de cautare pus la dispozitie permite selectarea acelor programe de fiinantare care corespund criteriilor de selectie utilizate. Principalele criterii de cautare sunt finantatori, domenii finantate, costuri eligibile, tip program, zona geografica.

(articol publicat in revista Constructii civile si industriale, iulie 2005)

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica