rss
rss
rss

După ce ambasadorul american la Chișinău a dat de pământ cu aspirațiile unioniste ale moldovenilor, a urmat un moment de derută. Întâi tăcere, în special în rândurile progresiștilor și neoconilor autointitulați de dreapta. O lipsă de reacție la cel mai înalt nivel românesc, dar acolo tăcerea tălâmbă a devenit deja un brand (mă îndoiesc că Iohannis are măcar capacitatea de a înțelege când o declarație are semnificații istorice și când nu). O remarcabilă reacție fermă a venit de la Traian Băsescu, rebelul care bate cu pumnul în masa fostului său mare licurici. Apoi, o undă de speranță a străbătut intelighenția: poate că micuțul Pettit a vorbit de capul lui, e incompetent, să așteptăm să vedem dacă va fi retras de la post. (Între timp, omologul său de la București l-a confirmat, dovedind înainte să apuc să scriu această impresie, că e într-adevăr punctul de vedere al administrației.)

Cine speră însă că Pettit va fi tras de mânecă la Departamentul de Stat pentru depășirea de atribuții când a indicat încotro să se îndrepte țara din punct de vedere geopolitic, adică să își ia gândul de la reunificare, nu înțelege cum funcționează imperiile. Mai important, cine crede că opinia despre moldovenismul basarabenilor e o scăpare de cultură generală, nu s-a prins cum funcționează corectitudinea politică. Pentru că această opinie exprimată de un reprezentant imperial într-o provincie obscură din zona gri, e în perfectă concordanță cu ideologia de stat.

Având rădăcini marxiste, limbajul „progresist” are o natură pretins dialectică, în practică fiind un dublu limbaj. Pentru multe dintre popoare, neo-marxismul prescrie estomparea și chiar anularea identității. În numele toleranței, al integrării europene, al demitizării. Rețeta e propusă cu precădere majorităților, care trebuie să își cultive ambiguitățile, o stare permanentă de vină colectivă pentru abuzuri din trecut. Națiunilor mici, de la periferie, renunțarea la identitate le e impusă de la obraz, ca o formă de civilizare, de intrare în rând cu lumea bună.

Concomitent însă, marxismul cultural practică și o exacerbare a identității, pentru popoare alese și minorități ce trebuie încurajate prin „acțiuni afirmative”, cum sună limbajul său de lemn. Așa ne-am pricopsit cu discipline școlare și manuale despre literatura romilor, sublimă dar încă nedezvoltată. De același tratament favorabil beneficiază și zisele minorități sexuale, încurajate să își sărbătorească „diversitatea” prin evenimente și tradiții ad-hoc.

Mulți sunt induși în eroare să creadă că regionalismul e o mișcare la firul ierbii, care se opune forțelor globalizante. Dar fragmentarea statelor-națiune în unități prea mici pentru a supraviețui singure e limpede în interesul curentului globalist. Kosovo s-a bucurat de un adevărat răsfăț la nivel înalt (nu era o simplă provincie rebelă, mai era și un mic califat pe tărâm european), Catalunia, Scoția, Valonia, Padania beneficiază și ele de popularizare. De aceea privesc cu îngrijorare resursele alocate construirii unui brand multicultural independent pentru Transilvania.

În acest context, Moldova de Est, cu identitatea ei încropită pe hârtia pe care Ribbentrop și Molotov împărțeau România, Polonia, Finlanda și alți vecini nefericiți, s-ar putea califica la o nesperată loterie experimentală. Nu știu care sunt planurile hegemonice ale americanilor și rușilor, în ce o privesc, constat doar că situația ei e în perfectă concordanță cu linia oficială a Vestului. În logica marxismului cultural, identitatea românească e ceva ce trebuie subminat cu orice prilej, dar identitatea discutabilă moldovenească e de încurajat. Ba, cu noul statut dat de Pettit, acela de „stat multicultural”, cea mai săracă țărișoară din Europa poate deveni chiar vedetă. Măcar de le-ar fi pus Dumnezeu mâna în cap fraților noștri de peste Prut, dar mă îndoiesc că reprezentanții unchiului Sam au de gând să îi ofere ceva mai mult decât un tratament lingvistiv exoticei republici.

Update 1: Un lucru bun prilejuit de această declarație: deși se dă o lovitură năprasnică polului și așa dezorganizat și compromis al pro-europenilor moldoveni, e bine că se mai văd dintre pseudo-patrioții cu simbrie. Motivul pentru care „cei buni” vor pierde alegerile la Chișinău e simplu: ca și la București, atât americanii cât și serviciile românești au turnat bani (poate nu foarte mulți) în proptirea aceleiași specii de lichele cu apucături de slugă vicleană. Și la Chișinău și la București a fost prăsită aceeași pâclă oengistică de lideri de opinie și politicieni hrăpăreți. Chiar și neinformat și apatic, poporul totuși îi simte pe respectivii gușteri și îi disprețuiește chiar și când îi votează în silă.
Update 2: Un eveniment nefericit îmi dă dreptate să fi adus în discuție „brandul Transilvaniei” în articol. La ceva timp după ce l-am scris, ambasadorul american la București s-a pozat cvasi-oficial cu drapelul Ținutului Secuiesc și un grup de separatiști maghiari. E o acțiune de o gravitate extremă, care ar fi atras expulzarea, dacă era vorba de ambasadorul Ungariei (care acum are un pretext perfect să facă gesturi similare). Se vădește că vorbim de ideologie de stat în acest dublu standard: declararea ca „identitate construită” și „comunitate imaginată” a statului națiune, concomitent cu mângâierea pe creștet a regionalismului și teritoriilor separatiste. Rușii au Abhazia, Transnistria și Osetia, americanii au luat în brațe Kosovo și mai nou Secuimea.

Voi promova, cu ocazia alegerilor din Republica Moldova, două reușite jurnalistice excelente. Primul e un scurt documentar informativ și cu momente amuzante despre scena politică de peste Prut. Al doilea e o investigație riscantă în subteranele crimei organizate, care amenință să preia controlul politico-mediatic al micuței republici românești. Ambele descriu foarte clar contextul acestor alegeri, miza bătăliei geo-politice între Est și Vest. Dar ele vorbesc foarte bine și despre noi, cei de dincoace de Prut, care ne putem recunoaște ca societate în acest tablou cu tușe îngroșate.

Documentarul Moldova alege e realizat pentru Adevărul de o echipă formată din: Cristian Delcea, Alex Varninschi, Elena Dumitru și Mircea Barbu. Este o prezentare succintă a principalelor partide înscrise în cursă. De o parte sunt comuniștii lui Vladimir Voronin, partidul mamut al nostalgicilor URSS, al populației îmbătrânite din satele Basarabiei, exponent al unui sistem corupt, fără apetit pentru niciun fel de reforme. Și, evident, principalul magnet pentru voturile filo-rușilor.

Varianta mai soft e Partidul Socialiștilor, condus de Igor Dodon. Aceștia se pronunță explicit pentru Uniunea Vamală Euro-Asiatică, promovată de Vladimir Putin, resping ideea europeană și promovează limba rusă.
Pe site-ul oficial al partidului, imaginea de deasupra siglei e cea a lui Vladimir Putin, primindu-i în audiență pe servanții săi moldoveni.

Dacă justiția nu ar fi intervenit, pe podiumul stângii pro-ruse s-ar fi clasat Partidul Patria, înființat de oligarhul Renato Usatii. Acesta este personajul investigației Asasin în lege, realizată de jurnalistul Mihai Munteanu.

Acesta a reușit să pătrundă între liderii crimei organizate din Moldova, pentru a investiga tentativele de asasinat ale unor oligarhi cu afaceri în Rusia și Moldova. Printre cei suspectați a fi ordonat un asasinat din răzbunare este și Renato Usatii, un tânăr îmbogățit dintr-o afacere cu statul rus, întors în Moldova pe cai mari ca filantrop, vedetă media și politician cu ambiții de dictator. Usatii face donații și declarații bombastice în stil Becali, circulă în Rolls Royce printre căruțele de pe șoselele moldovenești și organizează concerte gratuite pentru mii de tineri.

Într-o filmare cu camera ascunsă, Renato Usatii se deconspiră ca agent de influență al FSB, urmașul KGB, întors în țară cu banii rușilor pentru a cumpăra influență în rândul politicienilor și magistraților. Interlopul îmbogățit se visează un Lukașenko, un dictator kitsch peste o societate sărăcită total. După aceste dezvăluiri și descoperirea de armament pregătit pentru operațiuni ruse în Moldova după alegeri, Renato Usatii a fugit la Moscova, abandonând micul său partid, cotat cu 6-8% din voturi, ce se vor scurge probabil către comuniștii și socialiștii rămași în cursă.

Un asemenea personaj e cum nu se poate mai elocvent pentru alegerea pe care o are de făcut Moldova. Și pentru alegerea de care românii s-au dovedit conștienți la recentele alegeri. Modelul Putin e unul al unei bogății concentrate în câteva mâini. E fascinația puterii brute, dictatoriale, care poate realiza multe în timp scurt, cu efecte ruinătoare pe termen lung. O lume a violenței extreme, în care afacerile sunt preluate pur și simplu, prin forțarea unei semnături de vânzare sub amenințarea armei. În care serviciile secrete au afaceri prorii și cer cotă parte din afacerile prospere, după cum cer și politicienii decidenți. În care nu există sistem judiciar independent, căruia să i te poți adresa.

Pentru că a cunoscut rar violența brută între grupări de afaceri, societatea românească nici nu a conștientizat care sunt consecințele cele mai sumbre ale corupției și de ce trebuie susținută ofensiva DNA. Dar votul negativ dat lui Ponta la ultimele alegeri arată că foarte mulți au simți instinctiv pericolele unui asemenea sistem.

O variantă mai apropiată de pesedismul românesc ar putea fi Partidul Democrat, al fostului comunist, aliat cu pro-europenii, Marian Lupu, și al magnatului media Vladimir Plahotniuc. Partidul are chiar și siglă cu trei trandafiri, ca PDSR-ul de pe vremea lui Iliescu și Văcăroiu, semn că imaginația nu dă pe-afară nici la Moscova. Teoretic, partidul lui Lupu e unul social-democrat pro-european. Practic, jocurile pe care le face sunt mai aproape de interesele ruse, alianțele post-electorale putând fi făcute cu oricare grupare, cu bătăi de cap pentru orice coaliție care i-ar coopta.

Drama moldovenească în aceste alegeri e că de cealaltă parte, în tabăra pro-europeană, există puțin exemple pozitive. Fărâmițată și roasă de ambiții, coaliția pentru Europa a dezamăgit prin propriile scandaluri de corupție, nehotărâre și incompetență.
Cele mai mari șanse dintre acestea le are PLDM (Partidul Liberal Democrat) al fostului premier Vlad Filat, obligat să se retragă în urma unui scandal de corupție, dar rămas la butoane în spatele premierului Iurie Leancă, prietenul lui Ponta. Filat a fost membru în partidul lui Marian Lupu, care i-a susținut ascensiunea, și are o avere suspectă considerabilă.
Fiind cel mai bine plasat partid pro-european în această cursă, PLDM a beneficiat și de susținerea pe ultima sută de metri a lui Klaus Iohannis, sosit la Chișinău înainte de a prelua oficial mandatul, în prima sa vizită de după ce a fost ales.

Mult mai frecventabil e Partidul Liberal, al actualului președinte Mihai Ghimpu și al promițătorului primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă. PL promovează o politică deschisă de aderare la NATO și UE, precum și apropierea de România. Această grupare a avut relații foarte bune cu președintele Băsescu, de al cărui sprijin a și beneficiat.

Singurul partid care susține explicit unirea cu România este Partidul Național Liberal, condus de Vitalia Pavlicenco. Din păcate această grupare e creditată cu șanse mici, probabil și din cauza unui leadership mai puțin carismatic, sau pentru că ideea unirii e considerată pentru moment una radicală.

Istoria națională nu e formată doar din momentele glorioase, de care ne place să ne aducem aminte. Iar politicienii se aseamănă din când în când între ei. De pildă, în glorioasa perioadă interbelică, România a cedat o serie de teritorii, din inabilitatea conducătorilor sau forțată de împrejurări. Despre unele, e discutabil dacă trebuiau să facă parte din România, fiind alipite mai mult în condițiile unor momente de slăbiciune ale vecinilor. Altele, cum ar fi Bucovina, Basarabia și părți din Transilvania, au fost abandonate fără luptă, după semnarea pactului secret Ribbentrop – Molotov în 1939, de către miniștrii de externe ai lui Hitler și Stalin. Pierderile masive de teritorii au avut printre consecințe și creșterea în popularitate, respectiv aducerea la putere a unor mișcări și personalități extremist-naționaliste, care au abandonat sistemul democratic.

După modelul scuzelor prezentate de diverși politicieni moderni unor grupuri, care au avut de suferit de pe urma deciziilor statului din trecut, mi-ar plăcea să văd și un președinte sau un politican de azi, care să spună:

“Regret lașitatea predecesorilor mei și, in numele României eterne, îmi cer scuze acelor cetățeni ai acestui stat, pe care i-am abandonat din frică, fără luptă.”

Chiar dacă unele pagube teritoriale nu mai pot fi reparate, realist vorbind, cum e probabil cazul Bucovinei de Nord, ar fi o reconciliere simbolică și un gest demn de o țară, care își respectă cetățenii.

  • Cel mai mare teritoriu deținut de România vreodată nu a fost la 1 decembrie 1918, după Marea Unire, ci în 1919. În acel an se adăugaseră două comitate (județe), Cenad și Bichiș / Bekes, aflate la NV de Arad.
  • Tot ca urmare a destrămării Imperiului Austro-Ungar, și tot în 1919, România alipește nordul Maramureșului. Trecerea a fost cât se poate de democratică, făcându-se gradual, în diverse consilii locale reprezentative. Primele care au votat unirea au fost consiliile preponderent românești din sudul Maramureșului (1 decembrie 1918), dar îi urmează și reprezentanții sașilor și șvabilor (15 decembrie 1918). Ambele erau națiuni germanice și preferau să se alăture noului stat român, având experiența maghiarizării, din perioada austro-ungară. Tot de partea românilor se vor situa și rutenii (cunoscuți și ca „rușii carpatini”). La acea dată, România ajunsese să se învecineze în acel punct cu Cehoslovacia, și să își dispute militar teritoriile maramureșene, aflate acum la nord de frontieră.
  • Pentru câteva luni, România deține întreg Maramureșul, iar marele om politic Ion I C Brătianu pleacă jignit de la conferința de pace de la Versailles, când se propune împărțirea în două a acestei regiuni. Fără Brătianu, puterile învingătoare în primul război mondial decid ca nordul Maramureșului să revină Cehoslovaciei.
  • Urmare și a acestui eșec, guvernul IC Brătianu demisionează în septembrie 1919
  • Lupta diplomatică e dusă mai departe de Alexandru Vaida-Voievod, care în martie 1920, obține cedarea teritoriului din partea Cehoslovaciei.

  • Înfruntările politice interne au făcut ca succesorul, generalul Alexandru Averescu, susținut de IC Brătianu, să piardă de facto această bucată de pământ, iar granița de nord în zona Maramureșului să ajungă așa cum o știm astăzi. Acest teritoriu, la nord de Sighetul Marmației, va deveni ulterior parte din Uniunea Sovietică, în prezent, Ucraina.
  • Tot la Ucraina a ajuns și partea de nord a Bucovinei, inclusiv orașul istoric, Cernăuți.
  • În ce privește estul Moldovei, cunoscut și ca Basarabia, trebuie amintit că granița sa se oprea la Nistru. Bucata de la est de Nistru (Transnistria), din componența actualei Republici Moldova, a fost adăugată de Stalin, în cadrul politicii sale uzuale de rusificare, prin modificarea granițelor istorice și crearea de enclave și teritorii-problemă, cu ajutorul cărora imperiul să poată reclama controlul unor provincii vecine.
  • La sudul României fusese adăugat regatului Cadrilaterul, abia în 1913, printr-o măsură destul de abuzivă. Pentru a marca noua achiziție teritorială, Regina Maria va construi la Balcic, superbul său domeniu de relaxare, aflat acum în Bulgaria.
  • Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920 consfințește granița dintre România și Ungaria în limitele actuale. Dispar așadar cele două comitate de la NV de Arad și partea de N a Maramureșului, dar România își vedea consfințite în genere teritoriile Marii Uniri, care mai mult decât dublase populația regatului de dinainte de război.

  • 20 iulie 1927, moare regele Ferdinand, iar norocul proverbial al României Mari începe să se stingă. Din 1938, la putere vine aventurierul Carol al II-lea, tentat de un stil de conducere autoritar, chiar totalitar, pe alocuri.
  • 23 august 1939, Hitler și Stalin cad de acord să împartă Europa în zone de influență ale celor două forme totalitare de socialism. Miniștrii de externe Ribbentrop și Molotov semnează la Moscova tratatul, ce va permite declanșarea celui de-al doilea război mondial. Polonia e prima victimă, sfâșiată începând din septembrie 1939, între naziști și comuniști.
  • 26 iunie 1940: Uniunea Sovietică a lui Stalin transmite României că trebuie să evacueze Nordul Bucovinei și Basarabia în 48 de ore, sau Uniunea Sovietică va declanșa războiul.
  • În consiliul de coroană al lui Carol al II-lea se votează răspunsul la acest ultimatum abuziv. 20 de membri votează pentru acceptare și resemnare, considerând că forțele României sunt prea slabe pentru un război cu URSS, sperând să nu implice țara în războiul mondial. Între ei, se aflau și personalități de marcă, precum Petre Andrei, Constantin Argetoianu, Constantin C Giurescu, Mihai Ralea. Prim-ministru era Guță Tătărăscu, o figură tragică a liberalismului românesc, care a făcut parte și din guvernul Petru Groza, sfârșind în închisorile comuniste, alături de membri ai familiei sale. Totuși, 6 membri votează pentru respingerea ultimatumului: Nicolae Iorga, Ernest Urdăreanu, Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Traian Pop.
  • Cu excepția Turciei, aliații României dau răspunsuri evazive, fără să asigure de vreun sprijin militar, în cazul unei invazii armate sovietice.
  • Retragerea armatei române din Basarabia și Bucovina a avut ca urmare un adevărat exod, de tipul purificărilor etnice, apoi masacre, deportări și abuzuri tipice instaurării regimurilor comuniste de nuanță stalinistă
  • Singurii care au aplaudat această pierdere teritorială au fost puținii comuniști de pe teritoriul regatului. Între ei și tânărul Nicolae Ceaușescu (22 de ani), arestat la încercarea de a organiza o manifestație de solidarizare cu Uniunea Sovietică.
  • Restul populației a privit evenimentul ca pe o catastrofă și a început să se radicalizeze către dreapta intolerantă a spectrului politic

  • Din afinități personale sau interese geo-strategice, Carol al II-lea încearcă să urmeze acest val popular și caută o apropiere de Germania lui Hitler, numindu-l ca prim-ministru pe Ion Gigurtu, personaj cu vederi naziste. În guvernul său vor fi incluși și câțiva lideri legionari.
  • Șeful Guvernului, Ion Gigurtu, se întâlnește personal cu Hitler și își anunță compatrioții că România va trebui să facă sacrificii teritoriale, pentru o alianță cu Germania nazistă. Mai vechiul aliat al lui Hitler, Miklos Horthy, are câștig de cauză la arbitrajul Fuhrerului, iar România cedează Ungariei inima Transilvaniei, cu o populației preponderent maghiară.
  • Pierderile teritoriale către Ungaria, consimțite de Ion Gigurtu, vor fi marcate și prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940

  • Tot guvernul lui Ion Gigurtu, va fi de acord și cu retrocedarea Cadrilaterului, teritoriul de sud al Dobrogei, către Bulgaria, lucru parafat prin tratatul de la Craiova, de la 7 septembrie 1940
  • Urmare a acestor pierderi teritoriale succesive și din multe alte motive, situația din țară devine explozivă. Regele Carol al II-lea hotărăște să cedeze total puterea unui guvern, care să poată începe războiul de recuperare a Basarabiei și Bucovinei de la sovietici
  • Din guvernul Ion Antonescu au făcut parte pentru aproximativ 3 luni și legionarii, pe timp de război. Ei au dat și coloratura ideologică a guvernului, proclamând vremelnic România Stat Național Legionar. Naționaliștii români sperau că dovedind atașament față de Hitler vor putea recupera și teritoriul transilvănean pierdut în 1940, lucru care s-a și întâmplat, dar în alte circumstanțe.
  • Armata condusă de Antonescu a recuperat nu doar teritoriile de est ale României, dar, printr-o decizie controversată, a continuat avansarea în teritoriul sovietic. Armata română a ocupat inclusiv Odesa, unde s-a dedat la masacre grave, ca răspuns la crimele din vremea retragerii și a războiului.
  • Ocupația sovietică a menținut o vreme centrul Transilvaniei sub titulatura de Regiunea Autonomă Maghiară, acceptând ca zona respectivă să se întoarcă la România în februarie 1947.
  • În 1948, URSS mai rupe României un mic teritoriu de deltă, la nord de Sulina.
  • Teritoriile din estul Moldovei istorice, administrate de URSS, vor fi împărțite între republicile componente, Moldova, căreia i se alipește Transnistria, respectiv Ucraina, care primește nordul Bucovinei și județele din sudul actualei republici Moldova, Cahul Bolgrad și Ismail

Fostul îmbârligător Cozmin Gușă își umple timpul cu un pretins institut de cercetare, denumit GeoPol, după modelul think-tank-urilor occidentale. Prea mult thinking nu are cum să vină de la Gușă, dar vin ideile celor care din când în când vizitează Europa cu tancul, nu cu autocarul. Institutul de geopolitică e și un bun vehicul pentru ca Gușă să își justifice nu doar timpul, dar și prosperitatea misterioasă, care îi permite să preia cu nonșalanță afacerile putrede ale lui Vântu:
„Am plătit 40 de milioane pe euro pentru 20% din acțiunile OTV”, se lăuda chiar Gușă, după ce a preluat unul din off-shore-urile lui SOV, făcând un salt spectaculos de la statutul de bugetar, cu motocicletă în declarația de avere, la cea de milionar, cu interese în media.
Periodic, Cozmin Gușă aruncă pe piață sondaje și păreri cu pretenții de informații certe, care au cel mai frecvent ca țintă republica Moldova. În cel de astăzi, e recuperat Vladimir Voronin, un răspuns prompt la alegerea în urmă cu câteva zile a președintelui pro-european, Nicolae Timofti. Deși aspirația europeană a românilor din Moldova de Est nu a putut fi contrazisă de sondaj, au fost punctate cu grijă temele propagandei rusofone anti-unioniste. Și sărăcia e exploatată abil, într-un sondaj în care una din întrebări e Cum considerați afirmația „Sunt dezamăgit de politica de la noi din țară”, pentru a permite apoi concluzii trase de păr despre sentimente de respingere ale moldovenilor sau intenții dubioase, ca în comentarii ca acesta.

Despre Cozmin Gușă și restul găștii din GeoPol am găsit o sinteză elocventă în acest articol din Cotidianul, semnat Horea Turdeanu. Sunt enumerați cei care au „beneficiat” de iscusitele servicii de consultanță ale lui Gușă: miliardarul basarabean Vlad Plahotniuc, viitorul pușcăriabil Adrian Năstase, Traian Băsescu (nu se știe niciodată), președintele de-o noapte și turist la Moscova, Mircea Geoană, partenerul de afaceri din firma SoCo, Sorin Ovidiu Vântu, Virgil Măgureanu, cel căruia Iliescu-KGB i-a dat pe mână Securitatea, așa cum îi dăduse armata lui Militaru, și eternul îndrăgostit Marian Vanghelie. Lipsește din listă și cel care l-a propulsat în lumea combinațiilor, turnătorul Dan Voiculescu.
În articol puteți citi și CV-urile membrilor consiliului director al GeoPol, feți-frumoși de la Răsărit, rupți din povești cu Securitatea. În capul listei stă nelipsitul Iosif Boda, de la Ștefan Gheorghiu, urmat de Dan Dungaciu, Marian Preda, Lucian Dumitrescu și Sorin Antohi, un intelectual pe care personal l-am admirat pentru cărțile scrise, dar cu credibilitatea ferfeliță din scandalul de colaborare, amintit și în articol. Iată un institut și o misiune separatistă, care se potrivesc cu o caracterizare care mi-a plăcut: „Cozmin Gușă are vocația de a combina prost și a destrăma temeinic.”

La exact un an de la câştigarea alegerilor prezidenţiale pe televiziuni de către Mircea Geoană, în Moldova de peste Prut sondajele s-au dovedit la fel de înşelătoare. Publika TV, televiziunea de la Chişinău a lui Vântu (sau a lui Ghiţă sau a lui Vitalie Dobândă, în fine, nu contează) a apelat la serviciile IRES pentru exit-poll. IRES e condusă de un mare sondor în viaţă, Vasile Dâncu, care nu se ştie prin ce minune la alegerile din România a reuşit să ghicească scorul exact. La Chişinău, tandemul Vântu-Dâncu a reuşit să dea rasol mai ceva ca în seara de pomină cu “Mihaela, dragostea mea…”
Scorul estimat de exit-poll-ul Publika TV-IRES a fost următorul:
PLDM 34,6% (partid pro-european, condus de Vlad Filat, premier în funcţie)
PCRM 25,7% (partid de comunişti cretini, scuzaţi pleonasmul, codus de fostul miliţian Vladimir Voronin)
PL 15,7 % (partid pro-european şi pro-românesc, reprezentat de preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă)
PDM 15,1% (partid de foşti comunişti în blană de oaie, condus de Marian Lupu)

Spre cinstea lor, liderii cu vederi democratice de la Chişinău nu au ţopăit ca Geoană la aflarea veştii, deci nu s-au acoperit de acelaşi penibil.

Un alt sondaj, realizat de la ieşirea de la urne de CBS AXA, la comanda Prime TV, a fost mai aproape de rezultatele reale, deşi a avut la dispoziţie mai puţin de jumătate din numărul operatorilor de interviu folosit de Dâncu. Totuşi, nici CBS nu a reuşit să aproximeze amploarea dezastrului. O explicaţie ar putea fi că bătrâneilor care votează cu comuniştii le-a fost ruşine să recunoască public prostia făcută în cabina de vot. Iată estimările Prime TV de la ora 21:
PCRM 33,8%
PLDM 33,2%
PD 14%
PL 10%

Şi iată, crudul adevăr, după numărarea a 95% din voturile reale:

PCRM 40,5 %
PLDM 28,7%
PDM 12,9%
PL 9,3 %

După numărarea voturilor exprimate de cei care lucrează în străinătate, care în mod normal nu mai sunt păcăliţi de minciunile comuniştilor, ar putea apărea unele modificări, dar nu esenţiale.

Preşedintele variantei româneşti a PCRM, Victor Ponta (pe care îl puteţi vedea purtând o şapcă de Mao şi cămaşă albă peste tricoul cu Che Guevara) a ratat o bună ocazie de a tăcea, la anunţarea exit-poll-ului relaxant.

“Marea provocare pentru cele trei partide de mâine şi pentru noi va fi cum reuşim să îndreptăm, să reparăm ce au făcut marii prieteni Băsescu şi Vornin”.

Cât de prost să fii să spui aşa ceva, în calitatea de comunist nostalgic, sau cât de uituci să îi crezi pe oameni?

Spalarea creierelor a funcţionat cu asupra de măsură şi peste Prut. E drept că acolo a avut la dispoziţie un secol pentru a se produce, dar nici noi nu suntem departe. Potrivit unei cercetări CBS-AXA, doar 3% dintre moldoveni ar vrea unirea cu România.
Aproape jumătate dintre cei întrebaţi cer o orientare a politicii externe către Rusia. Sindromul Stockholm funcţionează şi la Chişinău: basarabenii îl regretă deja pe Voronin şi, derutaţi de puţina falsă libertate ce li s-a oferit, dau vina pe democraţie pentru răul pe care îl trăiesc, în loc să ceară mai multe libertăţi. Deşi o minoritate semnificativă (20%) se teme de instaurarea unei dictaturi, 50% spun că în prezent e prea multă democraţie.
La finalul deprimantului material citat am găsit totuşi un comentariu de creştin adevărat: “Pentru cei 3% trebuie să ne luptam, pentru cei 97% trebuie să ne rugăm!”

“Revolutia Twitter” de la Chisinau are si un prolog. Alegerile s-au repetat, comunistii au din nou cam jumatate din voturi, pe Iuda de Iurie Rosca nu au reusit sa il strecoare in Parlament, dar s-au pregatit foarte bine cu planul B. Numele lui e unul predestinat cameleonismului, pentru ca Marian Lupu si-a schimbat parul doar de o luna si promite sa isi faca uitat si naravul. Altfel spus, in timp ce tinerii erau omorati in bataie dupa precedentele alegeri, Lupu era comunist cu acte in regula. A facut spagatul si a devenit omul forte al opozitiei, capabil sa jongleze cu ambele tabere. Marian Lupu a primit si consiliere din partea PSD-ului de la Bucuresti, pentru ca Partidul Democrat de la Chisinau e membru in Internationala Socialista si are ce invata de la comunistii nostri reciclati in social-democrati. E atat de trist pentru sperantele acelor tineri care au sentimente curate, dar cu acest Lupu care spune ca nu mai e comunist de o luna de zile si care are mari sanse sa devina presedintele tarii, totul se va transforma intr-o mare mascarada, care va dezgusta rapid pe toata lumea, iar sensul anticomunist al revoltei lor va fi acoperit de diversiunile kaghebiste ale politicienilor care fac schimb de scaune.

Exponentul unui fotbal corupt si cariat de goana dupa profit, presedintele FIFA Sepp Blatter nu mai are niciun fel de scrupule in privinta metodelor prin care isi consolideaza puterea. Blatter e cunoscut pentru prieteniile pe care le cultiva cu personaje dubioase din lumea a treia, numeroasele federatii africane asugurandu-i de fiecare data realegerea pentru un nou mandat.
Recent, Sepp Blatter l-a decorat pe dictatorul moldovean Vladimir Voronin din partea FIFA, in cadrul unui turneu in care i-a facut o vizita si pe Nusultan Nazarbaev, fostul rege neincoronat al Kazahstanului, o tara aflata pe un loc “fruntas” in clasamentele privind coruptia si in care libertatea de expresie e ca si inexistenta.
Stirea apare pe site-ul Transparency in Sport, realizat de Andrew Jennings, fostul ziarist BBC care duce o lupta unica impotriva coruptiei la nivel inalt care a pus stapanire pe UEFA, FIFA si Comitetul Olimpic International. Pentru dezvaluirile sale, Jennings a primit interdictie la reuniunile FIFA si UEFA.
In articolul sau, Andrew Jennings aminteste si victimele revolutiei deocamdata esuate de la Chisinau si teroarea la care sunt supusi tinerii basarabeni.
Daca Sepp Blatter s-a jenat sa relateze decorarea liderului comunist Voronin pe site-ul oficial al FIFA, elvetianul nu isi ascunde prietenia cu Mircea Sandu, presedintele Federatiei Romane de Fotbal care e unul dintre votantii sai constanti. Dar “Nasul” nu e singurul rasfatat de Blatter. Printre cei care au primit onoruri de la seful FIFA se numara fostul dictator liberian Charles Taylor, acuzat de crime de razboi, si mafiotul rus Alimzhan ‘Alik’ Tokhtakhounov, cautat de FBI pentru legaturi cu crima organizata americana si trucarea competitiei de patinaj la olimpiada din Salt Lake City.

Moldova
Acesta est un afis realizat de Mind Bomb si preluat de site-ul basarabean de atitudine Curaj.net.
Afisul foloseste imaginea unui tanar batut de securitatea moldoveana in timpul protestelor anticomuniste de acum cateva zile. Ignorata de autoritatile europene si de politicienii de la Bucuresti, Basarabia a devenit nu doar cea mai saraca tara de pe continent, dar si cea mai brutala dictatura din Europa. EVZ a publicat astazi imaginea unui tanar inmormantat ieri, cu urme vizibile de violenta, in raportul medico-legist al caruia scrie ca a murit in urma unei intoxicatii cu fum, fara sa prezinte alte rani.
Intr-un val de simpatie fara precedent pentru romanii de dincolo de Prut, aproape toate galeriile de fotbal din Romania au afisat bannere de sustinere la etapa din week-end.

Prin spatiu si intuneric
Toti moldovenii ani lumina au mers
In cosmos ii frig si pustiu
Dar moldovenii de frica nu stiu.

O stea indepartata ne-a luminat
Mintea intunecata
O galaxie asteapta sa vina
Toti moldovenii si sa ramana.

Rachetele noastre,
Ca niste pasari maiastre,
Se inalta in stoluri
Spre cosmice goluri

Cu pace in suflet,
Cucerim supernova,
Bastina noastra: Planeta Moldova.

Prin spatiu si intuneric
Toti moldovenii ani lumina au mers
In cosmos ii frig si pustiu
Dar moldovenii de frica nu stiu.



Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica