rss
rss
rss

Intrebat despre securisti, Mircea Geoana a raspuns cu o gafa de zile mari: “Nici noi nu stim cati suntem”. Nicio surpriza, doar amuzant. Si fara aceasta “scapare freudiana”, tot la “ei” l-as fi incadrat pe fiul generalului Geoana. Mai putin amuzant e cand ma gandesc pe cine ar trebui sa numar la capitolul “noi”.
corporatisti, publicitari, oengisti
Sigur, individual se pot gasi oameni cumsecade in toate straturile societatii. Dar ca o schimbare sa se produca e nevoie macar de grupuri, daca nu de categorii intregi. Speranta mea e legata inca de micile firme private, cate or mai reusi sa supravietuiasca. Aici vad unul din putinele locuri din care omul mai poate scapa cu mintea intreaga. Mai sus de nivelul mediu, in zona multinationalelor si a rechinilor autohtoni deja atmosfera e neurotoxica. Explicatia pe care am gasit-o e absenta concurentei reale. Multe din aceste subsidiare ale unor concerne straine s-au nascut pe pozitii de forta, cu mostenirea unor contracte ca si semnate cu parteneri traditionali din tarile de origine. Asa ca au devenit rapid pepiniere de inchipuiti, au cultivat figurile si fanfaronada pana la cote ridicole, care se pot intalni doar in agentiile de publicitate si acelasi spirit gangav ca in ONG-uri. Nu e de mirare ca intre corporatisti, oengisti si publicitari s-a creat un triunghi conjugal de zile mari, o confrerie a parazitismului cu dispret nefondat pentru bugetarii propriu-zisi.
Platiti de obicei mult peste valoarea lor individuala, neconfruntati cu o competitie reala, nu e de mirare ca acesti mutanti ai pseudo-capitalismului se pot dovedi la fel de corupti ca un demnitar, daca ajung in pozitia in care de semnatura lor sa depinda un contract.
casta superpusa
Patura care nu poate fi schimbata de niciun politician reprezinta sistemul insusi. Justitie, servicii secrete, birocratia de inalt nivel, marile regii monopoliste etc sunt locuri de unde nu trebuie asteptata nicio speranta. Orice agregare a lui “noi” ar trebui sa se faca violent impotriva lor si nu cu iluzia unor ameliorari oarecare.
micii bugetari
Daca ii critici de-a valma pe toti slujbasii statului, incluzandu-i aici pe medici si pe profesori, probabil o sa superi pe multa lume. E ca si cum ai acuza toata tara, dar adevarul e ca daca ei ar fi mai de isprava i-ar merge si tarii ceva mai bine. Nu stiu pe nimeni care sa descrie intalnirea cu doctorii si asistentele altfel decat ca pe un cosmar mai mic sau mai mare. Cu toata nostalgia pentru profesorii mei, ma tem ca pe vremea cand faceam eu liceul disparea si ultima generatie in cadrul careia erau majoritari cei cu vocatie de dascali, pasionati pana la sacrificiu. Pana ajung la majorat elevii de azi au bine interiorizat conceptul de spaga si un intreg mercurial al reusitei pe cai ocolite. Oricum, tinerii ar fi printre ultimele categorii de la care sa astept ceva bun. Decat in cinismul lor, care vrea sa treaca drept istetime, intrevad mai multa speranta in deznadejdea unui pensionar.
secesionistii
O parte din speranta Romaniei e in afara. Sunt cei care si-au spus parerea fara echivoc prin decizia de a pleca. Multi nu se intorc altfel de cum au plecat in privinta educatiei si viziunii despre viata, in cel mai bun caz doar putin mai instariti. Dar cu gandul ca ei vor fi viitoarea clasa antreprenoriala merita sa ii astepti inapoi. Cei plecati si cei care in interior s-au luptat pentru farama lor de independenta sunt baza sociala a schimbarii. Pentru moment prea putini pentru a determina rasturnarea adeptilor ceausismului. Aproape fara nicio reprezentare politica si, ca sa citez din clasici, si “fara constiinta de clasa”, dar cu adevarul de partea lor, promotorii micului capitalism sunt mai degraba o speranta indepartata, dar cei carora le-am putea multumi candva ca au facut Romania respirabila.
PS: Despre cum “a triumfat la orase si sate” ideologia hibrid a ceausismului si in ce consta ea voi vorbi ceva mai incolo. Deocamdata ma minunez ca am gasit un final atat de optimist, asa ca ma opresc inainte sa adaug o constatare atat de pesimista.

Cand un hot e adus la tribunal, amicii si rudele lui spun indignate: hai, domne, asta era cel mai mare hot din Romania!? Cand un birocrat e pe punctul de a fi dat afara ni se spune invariabil ca nu avea nici cel mai mare salariu din tara sau ca fara hartoagele lui o sa ne ducem de rapa. E drept, daca esti destul de iscusit ca hot, nu te deranjeaza nici tribunalele, iar daca esti o adevarata lipitoare a statului, iti gasesti aparatori si in televiziuni.
Mircea Cosea, despre care aflam cu ocazia asta ca era de ceva vreme sef la Institutul National de Administratie, a luat televiziunile la rand pentru a ne anunta ca o crima e pe cale sa se petreaca: Guvernul a decis sa ii anuleze sinecura, desfiintand institutul cu pricina.
La una din emisiuni, langa Mircea Cosea statea Cristian Parvulescu, profesor la Facultatea de Administratie Publica, o scoala care poate la fel de bine sa scoata de pe bancile ei colectori de spagi, ca si INA, ba chiar cu diploma colorata de SNSPA. Poate din eleganta, dl Parvulescu nu l-a contrazis pe Cosea cand spunea ca INA e singura institutie care poate produce functionari calificati ai statului. Dar, la urma urmei, de ce ar fi nevoie de inca un Stefan Gheorghiu care sa dea atestate de slujbas al statului, cand exista atatea si atatea specializari universitare? (Anul acesta universitatile de stat au fix atatea locuri disponibile cati absolventi de BAC exista, prin urmare, pentru a fi umplute si amfiteatrele de la facultatile private ar trebui ca dorul de scoala sa ii apuce brusc si pe cei trecuti binisor de varsta majoratului.)
Pana si SRI-ul a renuntat la scoala sa de baieti destepti (Institutul National de Informatii), pentru a-si recruta agentii directi din productia celorlalte institutii de invatamant superior. Prin urmare, care erau meritele lui Mircea Cosea, de i s-a dat o asemenea jucarie bugetofaga cu care sa-si umple anii pana la pensie?
Mircea Cosea a devenit o vedeta a finantelor in calitate de ministru de resort in cabinetul de trista amintire, dar de haioasa pomenire, condus de Nicu Vacaroiu. Atunci Cosea a reusit sa fie chiar mai haios decat seful sau, lansand marea cuponiada si sustinand privatizari prin metode aiuritoare gen MEBO, care transformau sindicalistii smecheri si iuti de mana in patroni, respectiv statul in creditor cu buza fripta. Cupoanele de privatizare ale lui Cosea i-au lasat pe romani la fel de saraci ca inainte, desi teoretic acele hartii fara valoare acopereau o treime din toata industria nationala. De imbogatit s-au imbogatit, totusi, cativa analfabeti cu nostalgii comuniste aflati la conducerea SIF-urilor, de anvergura intelectuala a unui Dinel Staicu sau Misu Vlasov.
Cu alte cuvinte, Mircea se facuse ca lucreaza cu mare spor. Dosarul lui de securist ordinar avea sa iasa la lumina zilei abia cativa ani mai tarziu. Intre timp, Cosea mai trecuse prin Parlamentul European, ba chiar si pe la ONU. Dezvaluirile CNSAS in privinta sa nu l-au facut nici sa clipeasca, semn ca avem de-a face cu un pachiderm cu soriciul gros, stil Dan Voiculescu, nu cu o persoana usor de rusinat, gen Mona Musca.
Apogeul politic al lui Mircea Cosea a fost infiintarea, impreuna cu Theodor Melescanu si pe banii penalului Costea, a unui partid rupt din PDSR, Alianta Pentru Romania. Umflata de aceleasi televiziuni care il gazduiesc de fiecare data pe Cosea, ApR-ul era cat pe ce sa ajunga la carma Romaniei. Noroc ca gogoasa securistilor a fost prea umpluta cu aer pentru a fi gustata chiar si de romanul mare amator de pacaleli si minciunele. Ca detaliu amuzant, pentru ApR candidase la vremea respectiva pana si viitorul teleast otevist, “justitiarul” Luis Lazarus.
In prezent, Mircea Cosea, caruia, orice s-ar spune, nu i se poate nega inteligenta, a devenit genul de politician despre care nici nu stii de la ce partid e. Si nici nu mai conteaza: a fost membru PCR, FSN, PDSR, ApR, PNL, PD-L, iar in Parlamentul European s-a alipit o vreme grupului Identitate si Traditie format de PRM si alti zurbagii europeni. CNSAS-ul l-a consfintit ca turnator, experienta de guvernant l-a consfintit ca daunator. E, prin urmare, cel mai calificat pentru a produce viitoarele promotii de lacuste birocratice care vor devora bugetul si banii oricarui intreprinzator obligat sa ceara vreun aviz de la stat. Ar fi pacat sa-l lasam pe drumuri.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica