rss
rss
rss

De când a renunțat la numele de fată, care o consacrase (Vass), Andreea Paul are un nume de bărbat, dar rămâne de trei ori femeie. Trimisă de partid unde se agață harta în cui, în județul Satu Mare, fosta consilieră fidelă a lui Emil Boc s-a întors cum-necum cu mandatul de deputat în dinți. A avut o campanie electorală cu niște perle savuroase de penibil. M-a exasperat cu articole și postări, care începeau invariabil cu referiri patetice la „oșenii mei”, de zici că trăise cu zongora și cetera toată viața între Frații Petreuș, mai ceva ca Marioara Murărescu. S-a îmbrăcat în costum popular maramureșan, în deux pieces de controloare de trafic aerian, a făcut poze tovărășești, a pupat copii și babe, a bătut la porți, a băut palincă, a trimis scrisori publice, a cerut imperativ o dezbatere cu contra-candidatul, s-a filmat, pozat și difuzat, tot tacâmul. Altfel spus, a înțeles că pentru a câștiga alegeri nu ajunge să ai CV bun, educație de acasă și inteligență, că nu orice profesor, muzeograf, cercetător sau medic ajunge și politician. E o meserie diferită.


Ce nu face politicianul în campanie?

Apropo, pe durata campaniei cred că a lăsat baltă și aberațiile feministe, cu care ne împuiase capul în ultima vreme, că alea nu aduc voturi. Și nu de teama misoginismul românesc, care există, dar iată că nu a barat calea spre afirmare atâtor femei, despre care voi mai vorbi mai jos. Ci pentru că feminismul e ceva antipatic până și femeilor normale, deci nu aduce voturi. În mod normal, fiind printre cei mai bine plasați în alegeri, dintre reprezentanții noului val, nici nu ar trebui să se oprească aici. La ultimele alegeri interne în PDL, când partidul a ales calea catastrofală Blaga, nu-mi amintesc să fi concurat pentru vreo funcție. Poate o va face acum.


tovarasi in campanie

Sunt lucruri de învățat din acest tip de combativitate și pentru redistribuiții Mihai Răzvan Ungureanu, Vasile Blaga și de cei rămași chiar pe dinafară. Chiar și pentru Mihail Neamțu, căruia nu poți să spui că i-a lipsit voința, doar știința de a empatiza cu alegătorii, de a-ți adapta mesajul la cei care te ascultă. Nu mai vorbim de cei, care chiar nu s-au agitat. Să ne imaginăm, de pildă, că MRU sau Neamțu ar fi spus: sunt tânăr, vreau să schimb politica din țara asta, mă duc să mă bat cu cel mai rău, ori eu, ori el. Și se duceau să se ia la trântă cu Dan Voiculescu sau Viorel Hrebenciuc. Poate tot pierdeau, dar pierdeau frumos, rămâneau o speranță și pentru alegători din alte regiuni. Dacă Iulian Crăciun, din cărucior cu rotile, a luat 30%, poate lua și Ungureanu 49, câștiga tot Voiculescu, cu 51%, dar aveai ce spera pentru alegerile viitoare prezidențiale, de exemplu. Așa, să iei tot o treime, dar în război cu un pesedist no-name, e mai rușinos. De exemplu Dan Diaconescu nu s-a făcut de râs, cu un scor de circa 30%, chiar dacă a băgat în Parlament vreo 20-30 de desculți și el a rămas afară. Tot va putea să spună că a încercat, nu s-a fofilat.

Am ales exemplul Andreea Paul, pentru că e una din foarte puținele vești bune de la constituirea noului Parlament, pe care am comentat-o azi live, pe măsură ce veștile proaste veneau, deci mă voi auto-plagia în cele ce urmează. Apropo, cred că gluma proastă a lui Ponta, către Andronescu, „așa suntem noi, plagiatorii, mai votați”, îi va fi o piatră de moară mai grea decât articolele din presa germană. De acum oricine îi va putea spune în față plagiator, fără să poată fi contrazis, că și-a asumat singur eticheta.

Parlament mai mare, oameni mai puțini

Mai întâi, cifrele. Înainte să se indexeze pensiile, s-a indexat numărul de parlamentari. Aproape dublu, față de cei 300, vânturați pe la nas la referendum, acum sunt 588, cifră cu conotații dubioase. E important, nu pentru că vor avea mai multe secretare, diurne și alte lucruri, care înfurie poporul, ci pentru că se diluează baza de selecție și reprezentare. Nu mai au nici măcar suficiente scaune în sală și ar fi putut fi chiar și 900, dacă scorurile erau altele, ceea ce arată cum a fost gândită sau negândită legea electorală. Număr dublu decât în Congresul american (535, în ambele camere, pentru a conduce o țară de dimensiunile unui continent).

al lu cacarau
sursa foto: Kamikaze

Toate astea, în timp ce țara se depopulează. Ca să nu mai spunem că 3 milioane de votanți de la referendum s-au pierdut pe drum. Din faimoșii 7 milioane și jumătate de la referendum au rămas vreo 4 milioane. Ghișe are nevoie de tricouri cu inscripții actualizate. Patru milioane, care sunt iarăși mai puțini decât cei cinci ai lui Băsescu, din vremurile bune. Așa e poporul, sucit, acum îl apucă dorul, acum te alungă. Vă mirați că au votat acum toți penalii, doar pentru că le spuneau că sunt împotriva lui Băsescu? Peste patru ani poate o să-l regrete și se vor arunca în brațele oricui va fi împotriva lui Ponta. Uite așa se alege EBA iar cu un loc călduț în 2016, când nu va mai fi europarlamentar.

poporul nu are discernământ

Pentru concluzia asta era suficient un raport de audiență. Poporul îi votează zilnic cu telecomanda pe Măruță, Capatos, Gherghe, Moculeasca și suspină după Ceaușescu. De ce ar fi devenit brusc înțelept în zi de alegeri? Duminică, poporul ne-a contrazis, cei pe care noi îi consideram simboluri ale corupției sunt speranțele de mai bine ale oamenilor. O succintă listă a câtorva nume grele, pe care românii și i-au dorit în frunte: Viorel Hrebenciuc, Verestoy Attila, Gabriel Oprea, Gigi Nețoiu, Dan Șova, George Becali, Sorin Roșca Stănescu, Dan Voiculescu, Sebastian Ghiță, Ioan Ghișe, Victor Ciorbea, Petre Roman, Elena Udrea, Nini Săpunaru, Miron și Manuela Mitrea, Bogdan Niculescu-Duvăz, Varujan Vosganian, Liviu Dragnea, Vasile Blaga și lista e foarte lungă. De ce îi aleg oamenii pe oamenii ăștia? Ce speră să se întâmple, ce își imaginează?

Nu ține nici scuza că n-ai pe cine vota. Nu peste tot, dar au exista și niște propuneri mai mult decât decente. Adrian Papahagi a fost respins pe ultima sută, la o redistribuire controversată, din care a câștigat Blaga. Gabriel Biriș n-a fost pe placul bucureștenilor. Nici criticul Alex Ștefănescu, al cărui afiș, în care povestea că a scris 20 de cărți, l-am văzut lipit pe un coș de gunoi. Destin de intelectual. Nici despre Mihai Neamțu nu se poate spune că nu e peste media clasei politice, chit că el a pierit pe limba lui.

politică în așternut și nepotism

La fel de imposibil de înțeles e și fanatismul cu care sunt aleși nepoți, neveste de politicieni, odrasle și amante. La Constanța, pe primul loc în tot județul s-a clasat Alexandru Mazăre, fratele primarului dansator de samba. Dacă nu l-ați văzut sau auzit niciodată, vă puteți imagina că, așa cum Radu a fost batjocorit de ursitoare la fizic, așa a fost Alexandru jecmănit la minte, când s-au împărțit darurile.

Oana Mizil e singura peltică din București, care îl poate face pe Vanghelie să pară intelectual. E aleasă și ea cu entuziasm, nu pentru că se recomandă „descendentă din Ștefan cel Mare”, poate mai mult pentru numele său cu sonorități nobiliare, de dinastie venită în România cu tancul, după 23 August: Oana Niculescu-Mizil Ștefănescu Tohme!

Tot alegătorii au insistat și pentru proverbul cu copiii șefilor noștri, care vor fi șefii copiilor noștri, sau cam așa ceva. Au baronii locali Liviu Dragnea, Vlad Cosma și Horia Uioreanu, afaceristul Alin Petrache, primarul Florentin Pandele băieți mari, neveste sau secretare dezghețate? În Parlament cu ei, poporul nici nu stă la discuții. Nici nu concepe să îi despartă pe soții Manuela și Miron Mitrea, sau pe frații Daniel și Relu Fenechiu, sfâșiați ca-n filmele indiene, între două doctrine. Una populistă și alta liberală (ha ha ha).

profesionalizarea clasei politice

Am mai criticat aici tendința unor politiceni, de a vorbi doar ce vrea alegătorul să audă. Chipurile ei ar fi doar cutii de rezonanță, colectori de feed-back popular, fără idei proprii. Ca și despre obiceiul de a formata tinerii, de cum intră în politică, punându-i să repete mesajele zilei, primite în mail de la partid dimineața. Dacă la asta se reduce politica, exoticii, care debutează în actualul Parlament reprezintă, fără ironie, o profesionalizare a clasei politice. Ce rost are să îți bați capul să îl înveți ce să transmită pe Lucian Bolcaș sau Sergiu Andon, când poți să îți livrezi mesajele prin Gabriela Vrânceanu Firea sau prin Mihai Sturzu de la HiQ? (Autorul faimoaselor versuri „de când n-am mai fost acolo, la discolo, mă simt ca Marco Polo!”).

Și să nu uităm că publicul vrea un format mai tabloid. Să nu-l lăsăm să se plictisească, să le trimitem în Parlament pe Cristiana Anghel (învățătoarea din Caracal, faimoasă pentru că a făcut de două ori greva foamei: o dată împotriva lui Boc, a doua oară împotriva lui Barroso), sau pe Liliana Mincă (de la Loterie, dușmanca lui Ogică). Hai că am tras lozul câștigător! Nu înțeleg de ce lipsește Gigel Frone din Parlament, e o nedreptate. Nicu Bănicioiu cum a intrat?

ce rămâne în urma lui Băsescu

Scuza pentru acest tablou dezolant e că toate sunt urmarea nașterii lui Traian Băsescu. Și totuși, ce lasă în urma lui încăpățânatul președinte? Daca Basescu lasa ceva durabil in urma, si apararea institutiilor nu a fost doar gargara, numarul de parlamentari ar trebui sa se reduca in mod natural, de la 588 la 300, prin buna functionare a Procuraturii. Așa-i că nu simțiți o adiere de optimism din direcția asta? Un amic virtual, Dan Lungescu, mi-a replicat că „în România, pupincuratura e mult mai tare decât procuratura”. În cazul ăsta, cât timp pierdut, în care oamenii ăia, cu care se pozează politicienii în campanie, ar fi putut fi ajutați să nu mai semene cu cine știe ce trib de pe National Geographic, care întâlnește pentru prima dată europeni.

Cu această hartă, mi-am identificat catindații și vă și anunț public cum votez (probabil). Transparență totală 🙂

Prima surpriză, au pus un intelectual de marcă la noi în mahala! Dinu Giurescu, mare dezamagire mare, de când e speaker la antene. Probabil câștigă, n-o să-mi pară chiar rău, măcar puțină civilizație să aducă, sper să apuce să-și termine mandatul. (scuzați) Recunosc, votez politic: Mircea Raicu (ARD), destul de prezentabil, destul de civilizat, după nasul meu pare băiat de sistem. N-a vrut mare lucru cât a fost consilier, probabil n-o să vrea nici ca parlamentar. Cum tot nu se alege, măcar să intre la redistribuire, pentru candidați mai buni. Domnu Dan ne onorează și el cu însuși fratele Daniel Fenechiu, avocatul cel viclean, ia și ăsta ceva voturi la ce vecini am. În caz de alarmă, sunt interesat și de candidatul UDMR (Nagy Laszlo).

Aici am o dilemă, pe de o parte aș râde să nu intre UDMR în parlament, cu suprastructura lor total coruptă, pe de alta, mi se pare sexy să votezi cu ungurii. Dacă aș putea să aleg cui să dau voturi la redistribuire, i le-aș da lui Alex Ștefănescu sau lui Gabriel Biriș.

La Senat candidează Florin Huidu (tatăl), întreprinzătorul securisto-peremisto-pepededist cu magazinul de vopsele, devenit cârciumă. Șanse puține, candidat etern, mai trage și de pe urma fiului, cu care e certat. Favorit, maestrul Felix însuși, acest Nosferatu al politicii și presei. Momentan, votul meu merge la Iulian Crăciun, pentru ca mi se pare mai tare să fie umilit Dan Voiculescu de un invalid, decât să fie bătut pur și simplu. Dacă Crăciun continuă pe coarda patetică în loc de program politic, o să devin foarte curios cum arată și cât de unguroaică e Hekman Andrea de la UDMR. Daca e destul de unguroaică, mai vorbim.

Dacă nu credeți, urmăriți seria de clipuri electorale ale Andreei Paul, căreia partidul i-a atribuit un colegiu aproape de graniță. Cu puțin sadism le poți considera chiar savuroase prin inadecvarea personajului, tonul fals cu care recită ceva gândit de alții și privirea de caprioară asediată de faruri. Vorbim de una din cele mai frumoase femei din politica noastră (da, consider inteligența atrăgătoare), care are suficiente competențe să se poată prezenta într-un mod decent și în mod normal nu ar avea dificultăți să își prezinte argumentat un punct de vedere. Dar echipele de campanie ale „profesioniștilor” ARD simt nevoia să intervină și să înghesuie candidatul în mesajele lor de mari strategi, care știu ei mai bine cum să atingă oșanul la coarda sensibilă. Și îți îmbracă o profesoară universitară decentă și cam sobră în costum popular local, ca pe Elena Udrea. Nu că nu și-ar merita și ea soarta, dacă tot i-a ales ca modele pe Blaga și Stolojan. Păi eu speram să își propună să îi scoată la pensie pe ăia doi.

La fel și în cazul găselniței cu Iulian Crăciun. Ceva ce avea potențial mare de tot pentru a se transforma într-o fenomenală lovitură de imagine, umilirea lui Felix Voiculescu prin armele decenței și exemplului personal, e deja transformat de incompetenții gânditori „ai dreptei” în ceva de un patetism jenant, în genul de campanie care vrea să îți stârnească mila nu solidaritatea cu unul ca tine, în luptă cu unul ca ei. E drept că nici cartierul (în care trăiesc) nu te ajută prea mult la mesaje sofisticate.

Apropo de cartier, din loc în loc avem corturi albe, în care pensionarii sunt momiți să li se ia glicemia. De unde glicemie? Păi de la dulceață. De la dulceața aia de Nicu Bănicioiu, de care dai cu nasul imediat de intri în cort, într-un porter mare. Lui n-aveau cum să îi aducă deservicii. Dacă ar fi arătat și în realitate ca-n pozele alea, nu l-ar mai fi refuzat nici fetele alea de liceu ale lui Negoiță.

În atenția candidaților la alegerile de anul acesta, care încă nu au fugit nici în Kenya nici în Congo: să știți că poporul are suficiente găleți în gospodărie. De tigăi ar mai fi cerere, încă. Așa că ori găsiți o modalitate să aplicați sigla pe teflon, ori treceți la metoda rusească. Statul social în acțiune, o mândrețe de economie redistributivă.

In preziua alegerilor a iesit pe piata o fumigena atat de aiuritoare incat amatorii de barfe si smenuri politice au avut dificultati in a deslusi cine era de fapt victima si cine castiga de pe urma “scaparii” unui asemenea material pe piata.
Inregistrarea era realizata in timpul unor repetitii facute pentru dezbaterile televizate cu potentialii prim-ministri, care aveau ca scop sa-l pregateasca pe Calin Popescu Tariceanu de infruntarea cu rivalii din PSD si PD-L. Totul se realiza sub supravegherea unor consilieri de imagine straini (probabil celebrii Arthur Finkelstein si Tal Silberstein) dar si a mioriticului Dan Andronic.
In respectiva inregistrare, Bogdan Olteanu il interpreteaza pe Theodor Stolojan, iar Dan Andronic, pe Mircea Geoana.
Dincolo de momentul hilar, destul de compromitator pentru Bogdan Olteanu, care “combate” cu aplomb impotriva coruptului de Relu Fenechiu, coleg de partid in restul timpului, adevarata stire ar fi trebuit sa fie modul in care o echipa de campanie platita sa ajute un candidat, poate face in realitate servicii majore unui contracandidat, furnizand presei materiale demne de “camera ascunsa”, in chiar preziua alegerilor. Inainte de a fi consultant pentru PNL, Dan Andronic i-a fost consilier lui Adrian Nastase, dar isi datoreaza mare parte din celebritate rolului pe care l-a jucat in scandalul Vantu-FNI. Andronic era unul din oamenii de incredere ai lui Sorin Ovidiu Vantu, trecand de partea lui Mihai Iacob, patronul de atunci al Curentului, ziarul care a sustinut o intreaga campanie de dezvaluiri indreptate impotriva fondatorului FNI. Mai mult, presa a speculat ca tanarul (pe atunci) jurnalist n-ar fi tocmai strain de divortul intentat patronului sau de Angelica Vantu.

La doar cateva ore de la izbucnirea scandalului, Dan Andronic a prezentat pe blogul sau o alta inregistrare (se intelege, din arhiva personala), care dovedeste ca materialul fusese editat, pentru a sugera o alta succesiune:

Inainte de orice, sa va spun ca sunt un pachet de nervi. Pe blog imi ruleaza o reclama la PSD venita prin Google Ads. Am solicitat blocarea ei dar, pentru ca tehnic schimbarile mai dureaza, va trebui sa o mai suport cateva ore. Incercati sa o ignorati, daca puteti. Multumesc pentru intelegere.

Si acum, filmul: un agitator de profesie il intampina pe Bombonel cu o scandare draga inimii lui de mic dictator sud-american, inamorat de putere dar refuzat de popor. Scandarea e ca-n epoca de aur: “Stima noastra si mandria, Adrian din Romania!”. Ura, ura, ura! Ovatii si urale, babele asteapta totusi sa vada si ce se da. Singurul nerupt de realitate din sala e, spre rusinea salii, Ion Iliescu.
Urmariti clipul. Ar fi de ras, daca n-ar fi de plans.

Locul lui Luis Lazarus la OTV a fost ocupat cu brio de un personaj la fel de indigest. Il cheama Tudor Barbu si are scoala teverista de pe timpuri, deci promite. Specialitatea lui nu sunt campaniile justitiare aducatoare de profit, e mai mult axat pe nisa politica, dar si de aici se pot strange castiguri comparabile, daca stii cui sa-i pui la dispozitie ora de emisie. Nu-l vad in stare sa-si ia prea curand Lamborghini nici macar in leasing, dat fiind ca e momentan cantonat in zona mai stramtorata a gargaragiilor de provincie cu aspiratii la cate o primarie sau vreo deputatie de colegiu desfundat, dar de undeva tot trebuie sa incepi.
In cele cateva secunde cat l-am rabdat asta seara, tabarase impreuna cu un politician bine hranit pe un batranel firav de 95 de ani. “Tataie, mata esti intelept, daca ai ajuns la varsta asta, da de politicieni ce parere ai, ai auzit vreunu?”
Aici trebuie sa recunosc ca am avut aproximativ aceleasi presupozitii ca politicianul si reporterul, adica mi s-a strans inima ca o sa urmeze ceea ce asteptau cei doi. Dar in loc sa vedem un taran incoerent spunand cu ura “da, sunt toti niste hoti, au furat, era mai bine pe timpul lui Ceausescu, noroc cu dumneavoastra ca ne mai ajutati….” stupoare! Batranul raspunde: “da, da, politicieni, am ascultat mai multi, l-am apucat si pe Maniu…” V-ati prins? Pentru minunea asta de om, actualii descurcareti nici nu meritau sa-i ocupe memoria la capitolul politicieni!
Dar ce e mai trist e ca nici din punctul asta cei doi haidamaci ai camapaniei electorale nu si-au iesit din fire si au continuat sa-i vorbeasca omului pe care casunasera cu tot cu echipa de “simpatizanti” ca si cum ar fi avut in fata un tampit, iar in fata micilor ecrane o clasa intreaga de oligofreni.
“Tataie, lasa, da de aia care dorm in Parlament, ce parere ai, i-ai mai vota?”
Omul mai face o ultima eschiva apeland la bun-simt si ingaima ca “Nu sunt toti rai, sunt de la caz la caz….” Dar soarta ii era pecetluita.
Hiena electorala ii pune mana pe umar si ii arata ce e bine pentru el: “Uite, bre, dansu e tanar, n-a mai fost in Parlament, are o firma de avocatura la Bucuresti, o sa mearga sa faca legi pentru tara si pentru mata…”
Stelian Tanase isi incheia pe vremuri comentariile cu formula: “in rest, toate sunt cum le stiti, cineva ne ia drept tampiti”. Mai ilustrativ de atat, n-am gasit nimic.

M-am pomenit de cateva zile ca pe toate site-urile imi ruleaza un banner cu Tariceanu din care sunt anuntat ca n-o sa se lase rapus de cererile salariale ale profesorilor. As fi putut sa-l blochez, dar cum mi s-a parut usor induiosatoare aceasta demagogie a reformismului inflexibil, mi-am zis sa-l las pe om sa-si faca publicitate, poate o da cineva click si pe el, doar era frumos colorat cu albastru si galben. Chiar am fost tras de maneca – uau, ai reclama de la Tariceanu, cat iei?
Problema e ca m-am uitat in visterie si, neplacuta surpriza, economia nu duduie. Pe Tariceanu, zero click-uri, zero centi. Elena Udrea n-o avea reclame pe Google Ads sau ii ajunge blogul? Ma gandesc ca ar fi mai multi care ar pune mouse-ul pe ea.

PD-L, probabil prin unul din creativii lui Felix Tataru, a avut ideea unui slogan care sa traga chipurile o linie de demarcatie intre partidul portocaliu si restul aspirantilor la un loc in parlament.
Noi cu voi, ei cu ei
PSD, posibil prin unul din creativii lui Marian Vanghelie, a avut si el o idee tare: sa fure sloganul. Respectivul slogan fusese oricum parte dintr-o campanie gen teasing care nu dezvaluia sigla partidului caruia ii apartinea (doar culorile), deci cu putina nebagare de seama, te puteai folosi de o bucata buna de buget de campanie gata cheltuit.
Intr-un fel, pedelistii isi merita soarta, pentru ca o asemenea formula e la fel de nerusinata ca “Revolutia binelui” la care ne chema Geoana. Nu de alta, dar daca in fata mi-ar sta Anca Constantinescu, Stolojan si ceilalti, nu stiu de care parte as mai putea sa ma situez, numai sa nu fiu nici cu “ei” si nici cu “noi”.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica