rss
rss
rss

Să ne amintim că, văzută de foarte departe prin ocheanul mercantil, o țară e doar un rezervor de resurse. Adică e o țară doar pentru cei care o au în inimă, pentru cei care fac planuri de departe, cu harta și creionul în mână, o țară poate fi niște sonde cu petrol, niște mine de ceva, o așezare strategică pe țărmul unei mări.

Cu acestea în minte, începe abia zilele acestea să ni se deslușească mizele zbuciumului în care trăim de niște ani deja. Nimic n-a fost întâmplător, totul a fost un haos organizat în detaliu.

Dragnea a fost necesar, ca personaj șantajabil, dispus la orice târg, tras cu sfori de servicii și amenințat a fi scăpat din mână de ele, într-o celulă rece mulți ani de zile.

Koveși a fost necesară cu ambițiile ei de mărire și putere, cu dependența ei de securiști locali și de șefii neoficiali din centrala CIA, pentru a putea semăna teroarea în politicieni și posibilii lor finanțatori locali.

Klaus a fost necesar, cu mediocritatea lui, dispusă cinic la orice aranjament, care să-l scoată la suprafață și să îi asigure un stil de viață, mai bine zis un huzur nesperat.

Toți aceștia și mulți, mulți alții au fost necesari ca să mențină agitația, perdelele de fum și o populație dezbinată și epuizată, îndârjită în apărarea lor sau în ura față de ei. Despre ei și disputele lor s-a vorbit fără încetare, pentru ei s-au făcut mitinguri-mamut și manifestații maraton.

La adăpostul gălăgiei lor, aflăm zi de zi, despre câte o nouă sfâșiere a suveranității și o nouă despuiere de resurse a țării. Nota bene: despre acestea aflăm mereu peste noapte, cu titlul „s-a votat în Senat”, „s-a adoptat tacit în Camera Deputaților”. Fără mitinguri, fără ONG-uri, fără protestatari în plen, fără parlamentari care fac live cu telefonul.

Aflăm așadar că avem niște bogății uriașe de hidrocarburi în Marea Neagră. Însemnate la nivelul Europei, îndeajuns încât să facă și din unele țări vecine din dependente de ruși în independente energetic. Dar aflăm aproape concomitent și că nu le mai avem. Că parcelele s-au dat deja, că nu le are țara, le au companii din Austria și Statele Unite. Când le-au achiziționat și cât am câștigat pe dreptul de folosire!? Nu ni se spune. Că acum se mai discută doar detaliile: cât de puțin să ne dea și nouă, frimituri, procente din maxim o cifră, contracte fixe pe 30 de ani, indiferent cât se devalorizează monedele sau cum fluctuează cotațiile internaționale.

Presa ticăloșită nu vorbește decât din unghiul interesului american (pardon, al mediului de afaceri) sau din cel rusesc (să nu se mai facă nimic).

Tot peste noapte am aflat și de ploconul pregătit consultanților israelieni, pentru lobby-ul internațional, de dragul căruia aceiași politicieni șantajați au dat și susținerea noastră la ONU și părți din mari regii ale statului, într-un holding numit în bătaie de joc Fond Suveran.

Aflăm și despre legi anti-românești, care aduc limbile minorităților mici și mari pe picior de egalitate cu limba de stat în instituții publice. De noi legi ale cenzurii istoriografiei și liberei exprimări. Șurub cu șurub se strânge pentru deznaționalizarea noastră, pentru menținerea unei stări de umilință, a unui complex de inferioritate tipic tuturor popoarelor din colonii față de marele popor dominant și civilizator.

Exploatarea cât mai ieftină, fără crâcneli, a acestor resurse a fost însăși miza atacului împotriva românismului și a propulsării unor personaje odioase, mobilate modest, dar roase de ambiții și venalități. Rostul lor e același ca al elitei noastre internaționaliste. La fel cum rostul șeicilor saudiți e să fie siguri să petrolul pompează pe conductă.

S-a spart buboiul! Unul după altul, inși din interior au descris în amănunt sistemul care ține captivă țara și a predat-o fedeleș noilor proprietari străini. Disperați, nenumărații lătrăi ai sistemului arată spre credibilitatea scăzută a celor care fac dezvăluirile. Dar nu asta e esențialul, că sunt ei pătați, ci realitatea care se deslușește din depozițiile lor. La fel, era irelevant pe vremuri că neamul lui Bercea avea zero credibilitate, la fel și postul părtinitor care îi difuza și folosea. Ce conta era ce spuneau ei despre fratele președintelui. Nici acum nu are importanță că dezvăluirile vin de la indivizi cu dosare penale, de la securiști, de la politicieni șpăgari îmbogățiți. Contează dacă ei puteau afla acele lucruri despre practicile autorităților, dacă e plauzibil ca ei să fi aflat lucrurile pe care le spun. Și e! Că-i cheamă Dragomir, Ghiță, Bica, Udrea sau Izaura Bercea e totuna.

Apusul tace complice

Ce contează e că informațiile au ajuns la cine are urechi de auzit. E un moment similar cu publicarea Arhipelagului Gulag de către Soljenițin în Vest. Acum nimeni nu mai poate spune că nu știa ce se petrece în spatele cortinei de fier. Informările acestea au ajus cu siguranță și la agenții de intelligence ai Americii și ai Europei, în caz că le-a fost vreodată străină adevărata natură a sistemului românesc. Deocamdată, occidentul tace prudent – îndărătul pocinogului din curtea aliatului cel mai obedient, își exersează unele critici mai curând pe imperfecțiunile de formă ale neastâmpăraților din Polonia și Ungaria. Am devenit ceva gen Arabia Saudită la scară mai mică: o colonie prea prețioasă să te mai uiți la detalii gen democrație și drepturile omului.

Au rămas asadar, doar cateva categorii de oameni:

  • 1) galeriile de pe internet și TV

E masa mare a publicului ușor de prostit, care fuge după fentă – ei se distrează copios despicând în patru bătaia dintre doi politicieni irelevanți, daca Palada și Goțiu s-au păruit. Sunt așa zișii cetățeni implicați, care nu își dau seama de propria lor prostie și fac mai mult rău prin zumzetul produs. Sunt prostovanii care consumă așa zisa presă quality mincinoasă, dar au aceeași bășcălie tâmpă ca ultimul consumator de tabloid. Dacă nu o mușcau p-asta cu bătaia, li s-ar fi livrat altceva de rumegat în turmă: un divorț, o ceartă între chiloțărese, un scandal pe moștenirea unui mort celebru.

  • 2) lichelele influente

E gașca largă a lichelelor, răspândacii sistemelor din țară și străinătate. Căci serviciile lor se oferă oricui plătește, la ei totul e de vânzare, uneori o fac și gratis, doar să se mențină în atenție. Nu sunt neapărat mai buni ca turma din prima categorie, dar sunt la butoane. Pun umărul conștient la diversiuni. Nu sunt sistemul, adică nu ei scriu partitura, dar au contribuția lor la ticăloșia mare, sunt și ei influenceri în micile lor cercuri, de care sunt mândri tare. Acestea sunt jigodiile oportuniste, fac paradă de principii, dar au totul de vanzare. Bâzâie teme false, manipulări subtile, îi țin captivi pe gură-cască, cei implicați benevol din prima categorie.

  • 3) poporul somnolent

Spre ghinionul lor, mai există și o a treia categorie. Să îi spunem poporul vegetal. (cum i-a zis Ana Blandiana) Spre neșansa celor de la punctul 2, aceștia sunt cei mai mulți. Atât de mulți, încât de fiecare dată cei de la 1 și 2 au un șoc atunci când se urnesc, fie și parțial, spre urne sau spre altceva. Se întâmplă rar, de obicei, alegerile sunt rezolvate de sistem doar cu categoriile 1 și 2. De asemenea, spre dezamagirea celor de la punctul 1, care îi disprețuiesc pe cei tăcuți, îi cred mai slab înzestrați doar pentru caă nu iau parte la sporovăiala genului de telespectator, care pune mâna pe telefon și sună în direct.

imposibila evadare

Suntem intr-o situație aproape fără ieșire. Sincer, nu știu cum se poate evada din strânsoarea în care am fost băgați: un stat controlat de generali de securitate, cu acces nelimitat la resurse financiare, judiciare și legislative, în control asupra a tot ce înseamnă media. Un stat care astfel legat fedeles a fost livrat pachet unor structuri externe încă mai diabolic organizate, cu posibilități de control electronic și de manipulare nemaiîntâlnite în istoria lumii, dar și unor entități private, ajunse în premieră mult mai puternice decât statele naționale. Din așa ceva nu s-a eliberat nimeni vreodată, nici eu nu am vreo soluție de sugerat, mai cu seamă că în afara lagărului occidental în care am izbutit să ne băgăm sunt pușcării încă mai sinistre ale altor popoare.

DAR dacă nu găseam ceva pozitiv de spus aș fi preferat să tac. Ei bine, categoria de la punctul 3 e pentru mine sursa de optimism. Dacă va veni vreodată o schimbare, din acea a treia categorie va veni. De la cei care știu, dar știu că n-au nicio putere să facă ceva. De la cei care nu știu, nu se bagă, dar simt. Credeți-mă, poporul somnolent și profund s-a prins. E un dispreț vecin cu lehamitea, pe care îl au acum oamenii de rând, neinteresați de politică, atât pentru gașca mare a sistemului cât și pentru pătații care fac dezvăluiri. Omul de jos știe că e vorba de hoți, nu mai crede basmul cu anticorupția cu zâna Koveși, statul de drept, care curăță țara prin culegerea unul câte unul a corupților. Din crâmpee de dezvăluiri, valul minciunii poleite s-a ridicat. Avem tabloul sinistru în toată urâțenia lui: securitatea cea nouă scrie rechizitorii, elimină indivizi de pe scenă, dictează sentințe prin magistrați acoperiți, procurorii vorbesc în privat ca mardeiașii și se laudă că au băgat la beci pe unii doar pentru că i-au înjurat de mamă acum zece ani. Pentru că pot. Ambasadorii occidentali intervin pentru tartorii sistemului și fac pe față trafic de influență în biroul politicienilor. Politrucii locali le cumpără bunavoința cu șpăgi în contracte gigant de înarmare sau de infrastructură nerealizată. Magistrații cei viteji și securiștii cei puternici se întâlnesc acasă la politicieni corupți și pun bazele unor partidulețe, care intră în Parlament și la guvernare pe ușa din dos, dar țin în șah rezultatul alegerilor. Cine vorbește e arestat sau internat la nebuni.
Iată tabloul în toată sluțenia lui. Și omul de rând l-a înțeles prea bine și îi e scârbă, spre disperarea celor de la punctele 1 și 2. De remarcat și detaliul că milioanele de români din diaspora se încadrează masiv în punctul 3 (mult mai rar în 1) sunt neimplicați în gâlceava cotidiană nu din indiferență, ci dintr-un fler pe care ți-l dă distanța.

Tineți minte: de aici va veni și tsunamiul schimbării (în mai bine sau mai rău, dar va veni). Poporul de la punctul 3 s-a prins de farsa pusă în scenă de lichelele de la 2 și a învățat să ignore zgomotul de fond produs de punctul 1. De-asta nu mușcă galușca partidulețelor garofiță, create în laborator, nici cele cosmopolit-progresiste, nici cele fals naționaliste cu piept bombat. Cu prima ocazie când va apărea o mișcare sau cineva, care să încarneze acest dezgust, cineva care sa fie macar capabil să scoată din sărite categoriile 1 și 2, poporul se va aduna în spatele lui. Atunci cei din prima categorie nu vor înțelege nimic, se vor înfuria pe popor, că nu ascultă de deșteptăciunea lor proastă, îl vor disprețui ca de obicei. Dar cei de la punctul 2 vor simți că le fuge pământul de sub picioare.

Acest documentar, produs de BBC, pune în legătură apariția ideilor rasiste cu expansiunea colonialismului. Altfel spus, interesul „omului alb” de a stăpâni teritorii de pe alte continente, pentru a le exploata resursele, ori de reapariția sclavagismului în perioada modernă, pentru practicarea unei agriculturi intensive și alte activități impulsionate de revoluția industrială, trebuia armonizat cumva cu ideea creștină a omului, ca făptură a lui Dumnezeu. Pentru a rezolva această disonanță, au fost lansate diverse teorii cu pretenții științifice, care să explice fie descendența diferită a popoarelor de culoare, fi existența unor trăsături genetice, care nu puteau fi depășite prin educație și elan civilizator.

O asemenea teorie a fost poligenismul, presupunerea că oamenii au origini diferite. De exemplu, în cadrul acestei teorii puteai presupune că doar o parte dintre oameni sunt descendenți ai lui Adam, iar alții doar au evoluat din maimuțe. Ori că s-au petrecut încrucișări pe parcurs, pentru anumite grupuri.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica