rss
rss
rss

Jacque Fresco e un batranel care seamana cu un rocker iesit la pensie (se tine chiar bine pentru cineva nascut in 1916 !), e inventator si auto-intitulat inginer de sisteme sociale. Oricat de trist ar suna, de el se leaga sperantele omenirii pentru o lume mai buna si mai dreapta. Cel putin asta ne invita sa credem Peter Joseph, realizatorul celui mai popular film conspirationist, Zeitgeist, care i-a dedicat lui Fresco mai mult de jumatate din continuarea intitulata Zeitgeist Addendum
Cum arata lumea construita de Fresco si asistenta lui Roxanne Meadows? Grozav, cum altfel!? Depaseste chiar si sperantele paradisului marxist. E o lume in care nimeni nu trebuie sa mearga la lucru (asta i-ar fi placut si conului Leonida!), dat fiind ca in respectiva societate penuria va fi inlocuita cu abundenta. Dispar in primul rand banii, toate oranduirile de pana acum fiind, in opinia lui Fresco, sisteme monetariste.
Masura renuntarii la bani a fost propusa de un singur guvernator al unei banci centrale din lume: un anume Che Guevara, care visa la intoarcerea la o economie bazata pe troc. Ideea lui Che Guevara nu a fost pusa in practica de Fidel Castro, cel care il numise la conducerea Bancii Centrale pe tanarul absolvent de medicina. Legenda spune ca tanarul Che Guevara a ridicat mana atunci cand Fidel a spus “am nevoie de un bun economist”, doar pentru ca intelesese “am nevoie de un bun comunist”.
Dar sa ne intoarcem la utopia numita Proiectul Venus. Fresco e de parere ca lumea are in clipa de fata toate resursele necesare bunastarii, inclusiv energie si hrana, dar aceste resurse sunt acaparate de cei care controleaza sistemul monetar si de corporatiile care manipuleaza politicieni. Acestia din urma ar urma sa si dispara in lumea lui Fresco, fiind inlocuiti de sisteme computationale avansate, la fel cum robotii vor lua locul angajatilor umani.
Utopia e departe de a fi doar pe hartie, ea exista in realitate sub forma unui falanster de 85.000 mp, situat in Florida, Statele Unite si cuprinde cladiri si facilitati de transport complet automatizate.
Puteti vedea imagini, machete si alte materiale pe site-ul proiectului Venus.
Ca si Marx, Lenin si Stalin, in vremea lor, Fresco crede cu putere in iminenta prabusire a capitalismului. (L-am uitat din enumerare pe Iliescu, imi cer scuze). Criza mondiala actuala ii da incredere.
Planul de bataie al adeptilor sai seamana leit cu desfasuratorul urmat de “revolutionarii de profesie”: actualmente ne aflam intr-o faza de ridicare a constiintelor prin propaganda, va urma prabusirea sistemului monetarist, trecerea la economia bazata pe resurse, evident o faza intermediara (aici ne-am impotmolit data trecuta!) si, in fine, “the brave new world”, descrisa mai sus. O lume din care vor disparea cateva meserii (pe langa cea de politician), cum ar fi cea de broker, agent bancar sau lucrator in publicitate. Desi… dat fiind ca firmele si relatia angajat-angajator in general vor fi pe duca, poate nici nu era nevoie de precizari de genul asta. In schimb, intrebat daca drogurile vor fi interzise in societatea sa, Fresco a raspuns cam ambiguu: “noi speram ca vom putea oferi un mediu atat de interesant si de motivant, incat foarte putini oameni vor mai recurge la droguri”.

Scriu acest articol in amintirea celor cateva ore de incertitudine din ziua de 22 decembrie 1989 in care lor le-a fost cu adevarat frica… exact aceleasi ore in care intreaga Romanie a prins curaj.

securistul patriot
Daca in insectar ar fi musai sa aiba trecut si numele latinesc, aceasta sub-specie s-ar putea numi securistus communis, dat fiind ca e cea mai raspandita varianta a regnului. Iubirea de patrie e cel mai la indemana alibi pentru orice bestialitate. Pentru ei, lumea toata e un camp de batalie, cei din afara granitelor se vor numi pentru simplificare: unguri. Americanii sunt o forma afurisita de unguri. Au spioni infiltrati. Intelectualii sunt cea mai perversa forma de unguri.
Cu nimic mai sofisticat decat un militian, dar cu mai multe aere, securistul patriot regreta sincer ca nu i s-a dat nicio uniforma. “Ordinu-i ordin, nu se discuta” e ceva ce-i place sa spuna cu gravitate in glas. Institutia l-a adus de la tara la oras, “nu se discuta” ca-l iubeste pe Ceausescu, despre care e convins ca a fost patriot.
Dar are si o latura sensibila. (Poate cu asta trebuia sa incep). Securistul patriot are fata de tara atitudinea unuia care, dupa o noapte de viol in grup, se prezinta la parintii fetei s-o ia de nevasta, convins ca doar el o poate face fericita. Ii place muzica populara aleasa de Marioara Murarescu. E totusi de parere ca “s-a dat prea multa libertate dupa ’89”. Are in minte pe cativa pe care i-ar lua cu placere la pumni. Dar nu mai e ca-n tinerete, sunt alte vremuri…
Reprezentantul tipic: Nicolae Plesita

securistul cosmopolit
Forma cea mai periculoasa de securist, poate sustine orice ideologie, dar momentan e pragmatic, nu risca sa fie entuziast. La Bruxelles se simte ca pestele in apa, euro-birocratii vorbesc o limba de lemn pe care a deprins-o mai bine decat ei. Poate fi si ONG-ist, dar de cele mai multe ori prefera domeniile lucrative gen: asigurari, banci, fonduri de investitii. Are o meserie de multe ori incerta, mascata sub titulaturi gen consultant, analist, consilier, expert in geopolitica, etc.
Despre comunism e acum de parere ca era ineficient, oficial si pe Ceausescu il dispretuieste. Greu de spus care e parerea lui sincera, daca are vreuna in materie. Prea ocupat pentru prostii d-astea.
Reprezentantul tipic: Daniel Daianu

securistul conspirationist
Are informatii. Nu le poate spune pe toate acum, pentru ca ar aparea probleme. Stie mai multe despre ce s-a hotarat la Yalta, o sa spuna mai multe cand va fi momentul.
Daca stai sa-l asculti, vei descoperi ca istoria e ca un roman de Pavel Corut, in care lumea se agita ca proasta. Altcineva ia deciziile.
Nu poate da nume, dar mai multi demnitari sunt implicati intr-o afacere-bomba, despre care a vorbit si generalul Talpes. Intrebati-l pe Cozmin Gusa.
Despre Ceausescu crede ca era patriot, dar a fost lucrat de rusi si de americani. Doar se stie ca vindea evrei.
Reprezentantul tipic: Virgil Magureanu

securistul colocvial
Pe el nu poti sa te superi niciodata, desi marturiseste nonsalant unele dintre cele mai mari grozavii. Pe o asemenea lichea, care din fericire n-a atins (surprinzator) celebritatea, am auzit-o la o emisiune a lui Cristoiu expunandu-si propria versiune despre Ion Gavrila Ogoranu. Tragedia acestui erou anticomunist i se parea de tot rasul si am impresia ca era sincer in dispretul lui: pur si simplu e ceva ce lumea bacsisului in care traieste securistul colocvial nu poate intelege. Pentru cei care nu stiu cine a fost Ion Gavrila Ogoranu, merita amintit ca a luptat in munti vreme de cativa ani, a fost condamnat in lipsa la pedeapsa capitala si a stat ascuns intr-un fel de pivnita 21 de ani. De teama Securitatii, nestiind daca decretul de amnisite din 1964 i se aplica si unui condamnat la moarte, luptator in munti, a ramas ascuns si dupa aceasta data. In 1976 iese din ascunzatoare, dar sotia avocatului pe care il contacteaza il preda Securitatii, care il aresteaza si il ancheteaza timp de 6 luni. E eliberat la interventia personala a lui Richard Nixon. Desi a participat si la Revolutie si a fost foarte activ in societatea civila si ca scriitor de memorii, a fost ignorat de media pana in momentul mortii sale, in 2006.
In fata eroismului si a lipsei de compromis, securistul colocvial n-are complexe: bascalia lui poate face tandari orice model. “Avea si el angajament, nu-i chiar asa cum se spune despre el, pai ce, e vina Securitatii ca s-a ascuns atata timp? Pai ar fi avut conditii mai bune la inchisoare decat in pivnita aia. La noi ce-a patit? A luat cateva palme si i-au dat drumu acasa…” (suna versiunea securistului invitat de Cristoiu, caruia din fericire i-am uitat numele).
Despre comunism, securistul colocvial are aceeasi parere buna ca securistul patriot. Se traia bine, lumea “se descurca”. Mai iesea si pe-afara, aducea un video, blugi, cafea. Acum se descurca si mai bine.
Reprezentantul tipic: Mitica Dragomir

Am descris doar cateva dintre tipologiile pe care le-am retinut. Fauna e, probabil, mult mai diversa, combinatiile, la fel de numeroase. Ii uneste un fel de confrerie a imposturii, constiinta ca doar pastrarea fidelitatii fata de sistem le da putere. Doua lucruri ar trebui sa nu facem in ce-i priveste: sa ii credem disparuti si sa le luam impostura in serios.

Moldova
Acesta est un afis realizat de Mind Bomb si preluat de site-ul basarabean de atitudine Curaj.net.
Afisul foloseste imaginea unui tanar batut de securitatea moldoveana in timpul protestelor anticomuniste de acum cateva zile. Ignorata de autoritatile europene si de politicienii de la Bucuresti, Basarabia a devenit nu doar cea mai saraca tara de pe continent, dar si cea mai brutala dictatura din Europa. EVZ a publicat astazi imaginea unui tanar inmormantat ieri, cu urme vizibile de violenta, in raportul medico-legist al caruia scrie ca a murit in urma unei intoxicatii cu fum, fara sa prezinte alte rani.
Intr-un val de simpatie fara precedent pentru romanii de dincolo de Prut, aproape toate galeriile de fotbal din Romania au afisat bannere de sustinere la etapa din week-end.

In sfarsit, un articol din Cotidianul semnaleaza cateva proteste artistice ale unor graficieni ce tin sa aminteasca lumii situatia reala din tara gazda a Olimpiadei din 2008. Ca si Germania lui Hitler, care a ramas in istorie prin modul propagandistic in care s-a folosit de Olimpiada de la Berlin, China comunista este de fapt cea mai mare puscarie a planetei. Caricaturistii ironizeaza nivelul urias al poluarii din marile orase chineze, pretul invidiatei dezvoltari economice, folosirea torturii si numarul de executii, indicatori la care China obtine an de an “medalia de aur”. Cu sau fara aceste proteste, mapamondul se pregateste linistit pentru una dintre cele mai impresionante si opulente demonstratii de grandoare, un lux orbitor care ii va ajuta pe telespectatorii planetei sa uite, de pilda, ca in China de controlul populatiei se ocupa cateva zeci de milioane de agenti ai Ministerului Securitatii Statului, capabili, intre altele, sa cenzureze o postare pe internet la cateva secunde dupa ce a fost scrisa. Totul in slujba unei populatii impartite intre cultivatorii de orez care nu au vazut in viata lor cum arata o policlinica si membrii castei nomenclaturii, ai caror interpusi au inceput sa se mandreasca deja cu primii milionari in dolari.

Tortura in China

Autonomia zonei Tibet

Cea mai mare puscarie

Militia chineza

Tibetanii, invitati sa participe la Olimpiada

Campioni la executii

Steaua si Dinamo sunt un caz tipic de rescriere a istoriei si un exemplu ca spalarea creierelor a dat rezultate. Nu am nimic cu cei care sustin dezinteresat aceste echipe, chiar daca cei mai multi o fac din oportunismul si comoditatea de a tine cu cel mai tare la un moment dat. De altfel, sunt echipele cu cei mai multi suporteri de conjunctura.


Vreau sa vorbesc despre ele nu din fanatism pentru alta echipa ci pentru ca mi se par exemple flagrante de falsificare a istoriei.
Scopul infiintarii celor doua cluburi ale regimului comunist in Romania a fost acela de a arata ca intre tara noastra, proaspat anexata de blocul sovietic si “fratele mai mare”, URSS, exista legaturi “trainice”. “Masele” si-au insusit aceasta aluzie mai bine decat ar fi putut spera ocupantul sovietic si au inceput cu timpul chiar sa iubeasca sincer bocancul care le strivea. Ma rog, in cazul de fata, echipele purtatoare de bocanc.
prima sigla a clubului Steaua
Minciuna cea mai draga a laudatorilor acestor corpuri straine din fotbalul romanesc e ca istoria sportiva incepe cu ei, respectiv ca aceste cluburi au adus glorie tarii. De doua ori fals.
In primul rand, in Romania exista o miscare fotbalistica efervescenta inainte de al doilea razboi mondial. Cel putin la data infiintarii celor doua grupari exista nu numai un campionat cu traditie dar si ligi inferioare. Infiintarea Stelei si, anul viitor, a lui Dinamo direct in prima divizie constituie un pacat originar si o incalcare limpede a regulilor jocului. Imaginati-va ca ati infiinta acum un club de fotbal pe care ati cere sa il inscrieti direct in Liga Campionilor! Inca de la bun inceput se dadea semnalul ca nu avem de-a face cu simple echipe de fotbal ci cu echipele sistemului.

Anul 1947, anul in care era infiintat Asociatia Sportiva a Armatei (viitoarea Steaua – nume pe care l-a primit abia in 1961) e unul dintre cei mai nefasti ani din istoria Romaniei. Cam care era atmosfera in tara?
In februarie 1947, Consiliul de Ministri il proclama pe Stalin cetatean de onoare al Romaniei; Partidul National Taranist era desfiintat in urma unei inscenari comuniste, iar liderul sau Iuliu Maniu era condamnat la moarte si executat in acelasi an in care Regele Mihai era obligat sa abdice.
Asocierea numelui Stelei cu cel al armatei e o manipulare grosolana, care dorea sa alipeasca aceasta echipa de un element propriu natiunii. De altfel, nicaieri in lumea libera nu exista echipe ale armatei sau ale politiei, aceasta fiind o absurditate cum ar fi existenta unei echipe a Guvernului sau a altor institutii ale statului. In anul 1947 trebuie retinut ca era vorba in fapt de o armata de ocupatie. Conducatorii militari care dusesera greul razboaielor fusesera asasinati sau marginalizati sub pretextul colaborarii cu aliatul german, locul lor la comnda fiind luat de membrii diviziei Tudor Vladimirescu. Acestia erau comunisti slab instruiti din punct de vedere militar dar indoctrinati prin stagii de pregatire la Moscova, multi alogeni, veniti literalmente pe tancurile sovietice in tara. Oricum, in acel an si aproape un deceniu dupa, in tara ultimul cuvant il avea o alta armata, armata rosie, care ocupase tara si isi impusese un guvern-marioneta.

Ca si Dinamo, Steaua are si ea surate in tari din fosta Uniune Sovietica si imprejurimi, gen TSKA Sofia sau TSKA Moscova, de asemenea, club al armatei.
Ca Steaua era de fapt un club care avea mai multe in comun cu armata rosie decat cu armata romana o dovedesc primele sale sigle, pe care sta la loc de cinste steaua rosie in cinci colturi de pe caschetele si tancurile sovietice. Abia in anii 60 aceasta stea va fi schimbata cu una de culoare galbena care sa induca ideea de patriotism, iar dupa Revolutie, steaua bolsevica avea sa fie denumita cu tupeu ca fiind „steaua crestina” de catre analfabetul care a devenit patronul clubului.

Primele sigle ale clubului Steaua poarta nu doar steaua in cinci colturi ci si steagul rosu sau cununa cu spice din heraldica bolsevica.
Tot rosul comunist e culoarea de baza si pentru Dinamo. Putini isi mai aduc aminte acum ca pana in 1989 si pe sigla clubului din Stefan cel Mare a figurat la loc de cinste o stea rosie in cinci colturi, ingalbenita mai apoi. Dupa Revolutie, conducatorii clubului Dinamo au mai renuntat la cateva simboluri definitorii, cum ar fi spicele de grau si litera D in grafia kirilica, aflat multi ani pe blazon.
Anul in care Stalin dicta infiintarea unui club cu numele Dinamo si la Bucuresti (1948) e unul la fel de sumbru ca si precedentul, fiind anul deplinei comunizari a tarii. Parlamentul era inlocuit cu Marea Adunare Nationala, aleasa printr-un simulacru democratic, iar conducerea tarii era preluata in mod brutal si dictatorial de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

In cazul lui Dinamo, intentia lui Stalin de a arata ca exista legaturi multiple intre statele din imperiul comunist e mult mai vizibila. Echipe cu acelasi nume se vor regasi aproape in toate marile orase comuniste. De altfel, acestea se vor intalni periodic in competitii denumite dinamoviade si ramase in istorie prin aranjamentele proverbiale in urma carora castigatoarele erau stabilite in culise.
Impunerea prin influenta politica in competitiile sportive va deveni marca acestor doua grupari asociate cu sistemul. Totul era permis. Jucatorii care nu puteau fi tentati de conditiile financiare excelente erau adusi prin cea mai sigura metoda de transfer imaginabila: recrutarea! Cum tot trebuiau sa-si satisfaca undeva stagiul militar obligatoriu nu avea decat de ales: la armata, la militie sau la puscarie. Diferenta nu era oricum prea mare.

Steaua si Dinamo au inventat si sistemul cu false competitoare, umpland campionatul cu echipe satelit. Fata de Gloria Buzau de azi, inainte de 89, acele echipe purtau chiar in titulatura una din cele doua denumiri. Asa era cazul cu mai multe echipe gen ASA (Asociatia Sportiva a Armatei) Targu Mures, Steaua Mizil, Dinamo Pitesti, Dinamo Bacau, asta pentru a aminti exemple din „perioada romantica”.
Spre sfarsitul anilor 80 in prima liga si-au facut intrarea triumfal FC Olt (echipa lui Piturca din satul natal al lui Ceausescu, Scornicesti) sau Victoria Bucuresti (echipa Securitatii, condusa de Mitica Dragomir). Prima a reusit promovarea in prima liga dupa un meci de pomina in care a reusit sa isi refaca golaverajul necesar. Scorul inregistrat, unul care nici nu batea la ochi in acele vremuri: 18-0 !

Cand toate aceste metode murdare nu erau suficiente se intervenea direct de catre „patronii” de facto ai cluburilor, respectiv Valentin Ceausescu pentru Steaua si Tudor Postelnicu (ministru de interne in 89) pentru Dinamo. De pomina a ramas episodul in care Steaua si-a trecut in palmares o Cupa a Romaniei pe care o pierduse pe teren cu un scandal monstru, printr-un decret semnat a doua zi de insusi Nicolae Ceausescu.
De obicei, nici nu era nevoie sa se mai recurga la asemenea metode, dat fiind ca echipele reusisera sa devina adevarate reprezentative nationale in conditiile in care isi alegeau practic orice jucator de pe piata interna. Sa te mandresti in asemnea conditii cu performante europene e o dovada de tupeu. Asemenea ispravi, gen castigarea Cupei Campionilor de catre Steaua in 1989 starneau doar ironii din partea presei straine care se amuza pe marginea hobby-ului beizadelei dictatorului de la Bucuresti. Sa fim seriosi, o echipa adunata cu forta de fiul unui Saddam sau Mobutu nu ar starni nimanui admiratia, ci ar intregi imaginea de tara subdezvoltata.
Cum Steaua si Dinamo erau intr-o foame de trofee si medalii, trebuiau recuperate cam multe decenii in care alte cluburi adunasera performante si simpatizanti. Prin urmare, cele mai lovite au fost cluburile cu traditie. Unele, gen Ripensia Timisoara – primul club profesionist de fotbal din tara – au fost chiar desfiintate. Altele, ca Poli Timisoara, UTA Arad, Rapid Bucuresti, fortate sa retrogradeze. Gesturile de fronda costau si ele scump gruparile cu fani adevarati, pentru ca foarte multi ani cele doua cluburi au avut reale dificultati in a-si umple tribunele. Daca veti vedea imagini de la semifinala de Cupa Campionilor din 1986 veti vedea cadre bizare cu tribune intregi in verde. Asta pentru ca aducerea de autocare cu soldati chiar si la meciurile din cupele europene era o practica uzuala din lipsa de sustinatori.
Sa nu uitam, privind acum numarul de fani oportunisti ai acestor doua echipe, si ca in anii 80 televiziunea de stat (singura existenta) nu mai transmitea meciuri din campionat decat daca una dintre competitoare era Steaua sau Dinamo.
In 1990, ministrul sportului Angelo Niculescu a propus desfiintarea celor doua grupari care aduceau aminte de ocupatia comunista. Masura a fost luata in mai multe state care s-au rupt cu adevarat de acest sistem. Nume ca Dinamo Zagreb sau Varsovia au fost abandonate rapid pentru conotatia lor rusinoasa. La noi, insa, cum la putere ramasesera oameni din aceleasi structuri simpatizante ale echipelor cu epoleti, s-a optat, dupa cum se poate observa doar pentru unele cosmetizari ale unor sigle din care au fost sterse „discret” urmele trecutului.

POT SPUNE ca am vazut luminita de la capatul tranzitiei. Pentru mine, cei aproximativ 60 de ani de cand “ei” ne conduc s-au lamurit intr-o clipa, printr-o singura intrebare (si aia retorica) a unui batran al carui nume nici macar nu-l cunosc. Poate asa si trebuie, ca intelepciunea romaneasca sa ramana anonima ca folclorul. Paradoxul e ca in aceasta tara speranta nu e pierduta tocmai atata timp cat vom mai avea oameni cu atata spirit incat sa inventeze ziceri atat de deznadajduite ca aceea pe care vreau s-o evoc. Aici nu e vorba de resemnare. Rezistenta tocmai de-aici incepe, din clipa in care ne-am lamurit pe deplin cum arata cei pe care altminteri ar fi cam absurd sa pariem ca-i vom mai invinge.


Intamplarea are loc in plina era Nastase. Arogantul, care acum ne face complice cu ochiul de pe un blog, lipise cu fata de podea societatea romaneasca si-i statea (vorba lui Vanghelie) cu genunchiul pe grumaz. Orice post de televiziune ai fi deschis ai fi dat peste o taiere de panglica, peste o stire despre belsugul care urma sa ne nauceasca din clipa-n clipa. Partidele – cu liderii lor santajabili sau cumparabili – faceau figuratie ca Monica Barladeanu la Hollywood. Despre proteste nici nu putea fi vorba. In fine, societatea civila isi aratase statutul de farsa publica.

Cand pe un post oarecare, intr-o emisiune de medie audienta, un invitat scapa informatia ca in ziua X se va organiza un protest fata de blocarea accesului la dosarele Securitatii prin scamatorii parlamentare. Nu m-am gandit ca o sa fie rasturnat regimul sud-american al lui Nastase, dar recunosc ca am fost entuziasmat de ideea unui miting care oricum nu ar fi incaput in buletinele de stiri ale televiziunilor.

Forma de protest aleasa de organizator (in principal Alianta Civica, sustinuta de personalitati din GDS) a fost aceea inedita a unui lant viu in jurul Casei Poporului.

De nerabdare, am ajuns la fata locului la prima ora si….stupoare. In fata mastodontului de beton cateva autocare de tineri care pareau mai curand preocupati de celulare, meciuri/farduri decat de politica sau deconspirari, stateau grupati si disciplinati. In maini, pancarte fabricate dupa acelasi model, dar cu diferite texte tiparite pe ele. M-am apropiat sa vad ce scrie pe ele si nu mi-a venit sa cred ochilor. Erau texte demne de Urmuz in care eram anuntati ca PSD sprijina protestul (primul partid de guvernamant din istorie care se asocia unui protest de strada!) si vrea deconspirarea securistilor.

N-are rost sa mai spun cata greata mi-a produs o asemenea manevra absurda, scornita probabil de mintea unui strateg ca Vasile Dancu. De ce era nevoie de o asemenea diversiune? Ar fi fost vreunul din pedeseristi mai saraci daca o mana de oameni erau lasati sa protesteze fara ca Vanghelie si Ontanu sa aduca pseudo-protestatari cu autobuzele “sa-si exprime adeziunea”? (asta se intamplase) Un gest absurd care vorbea doar despre gena totalitara a acestui partid, imposibil de acoperit de toata spoiala evropeneasca.

Am dat sa plec plin de lehamite, cand intr-o latura a cladirii ii gasesc adunati pe cei veniti cu adevarat pentru protestul anuntat. Erau o mana de oameni, in comparatie cu angajatii descinsi din autobuze. Cum arata o putere care se putea speria de o asemenea opozitie?! O mana de pensionari, cativa tineri, imbracati modest, vorbeau politicos si destul de incet. M-am bucurat ca inca mai exista asemenea oameni, asa cum te bucuri de fiecare data intr-un autobuz care merge la periferie in care intalnesti un gest de bun-simt sau buna crestere din partea unui calator.

Ca moral, aratam ca o armata dotata cu polonice si facalete, chemata sa infrunte o divizie de infanterie. Nu se mai comenta nimic altceva decat surprinzatoarea strategie a pesedistilor de a se alatura unui protest care ii viza, coplesindu-l numeric cu mercenari, pentru a-l confisca sau cel putin pentru a semana confuzie. Asemanarea cu Revolutia e destul de izbitoare, nu?

Ei bine, in acea atmosfera, unul dintre batrani a oftat cu voce tare:
“ASTA E, DOMNE…..CAND AU FACUT ASTIA CEVA SA NU-TI FIE SCARBA ?!”

Seara, la stiri, jurnalele au preluat cum era de asteptat diversiunea si au pedalat pe ea. Dar deja nu mai conta. Vorbele acelui batran ma imunizasera.

Repet, a nu se confunda o asemenea zicere mucalita cu resemnarea. Orice forma de rezistenta impotriva acestui sistem trebuie sa inceapa de aici.

Eu unul pot sa ma uit linistit la dezbateri in care ii vad invitati, sa citesc despre un nou act de coruptie, sau de o noua samavolnicie. Ba chiar pot spune ca reactia amintita e de-acum ca un turnesol pentru a-i recunoaste. Abia cand “ei” fac ceva care nu va produce reactia respectiva ar trebui sa va ingrijorati: Sigur nu ati aflat inca suficient!

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica