rss
rss
rss

Am rămas, așadar, a doua oară fără „reprezentant” în Parlament. Pentru că, da, stau în acest Teleorman al Bucureștiului, unde Dan Voiculescu, securistul, care fuge de pușcărie, a fost ales, reales, cu 70%. Data trecută a mințit ca un porc că își dă demisia pentru nu știu ce lege fiscală, pe care nu-l lasă pretenarii lui să o treacă prin Parlament. Acum nici nu s-a mai obosit să mintă ceva, pentru că știe că alegătorii lui nu merită atâta considerație. A recunoscut deschis că își dă demisia din cauza dosarului de la Înalta Curte. Pentru că e o victimă a lui Traian Băsescu, evident.

Minciunica de acum e cel mult una firavă, gen, „renunț la imunitate”, deși etapa asta fusese deja depășită prin simplul fapt că era în fața unei instanțe de judecată. Dacă am pomenit cuvântul ăsta, orice om cu judecată își dă seama că dacă te știi cinstit, ataci dosarul pe fond, vii cu dovezi, demontezi probele acuzării etc. Dacă te știi vinovat, mergi pe formă, ataci procedura, invoci excepții, ceri amânări, încerci să obții măcar prescripția. Voiculescu își recunoaște prin atitudine culpa.

S-a prins până și CTP:

“o dată la câteva luni, îşi dă demisia din Senat şi îl suspendă pe T. Băsescu.
Evident, suspensorul lui Băsescu joacă leapşa cu instanţele de judecată, vrând să scape de ÎCCJ, evident îşi bate joc sistematic de amărâţii care l-au votat.”

Corect, dar, ca un făcut, de fiecare dată când infractorul mai pune în scenă o suspendare, Popescu se comportă „imparțial, ca tot românul”, adică pretinde că analizează motivele farsei, ca pe o cerere onestă, ce trebuie judecată, întrucât are suficiente justificări valide. După cum nici votanții păcăliți nu au un moment de revelație, în care să realizeze că au fost trași pe sfoară, nici Popescu, nici alți complici, nu au un moment în care să își ceară scuze pentru contribuția lor. Poate tocmai de-aia, că își cunosc prea bine marfa (adică publicul).

Operațiunea de cosmetizare a continuat și după această nouă culme a penibilului. La Pro TV, știrea a fost prezentată discret și neutru, ca o simplă procedură parlamentară. La Realitatea, Bogdan Chirieac îi dă înainte cu deținutul politic Adrian Năstase și sistemul infernal. Până unde poate merge nerușinarea acestor oameni? Foarte simplu, atât cât e de scurtă memoria colectivă. Și ei au grijă să fie foarte scurtă. Au grijă să nu mai țină minte cât circ au făcut cu suspendarea din senin, doar pentru că Adrian Năstase își trăsese o zgârietură în gușă. Câți ONG-iști gen Pârvulescu de la Pro Democrația, câți analiști nu au jucat în comedia asta, ca și cum ar fi fost ceva real, nu o farsă pusă în mișcare de frica de pușcărie a unor oameni mărunți.

Tot mecanismul construit în ultimii opt ani funcționează ca uns. Nu mai există adevăr, totul e chestiune de opțiune partizană: a mințit al nostru, dar și al vostru a mințit și e așa și pe dincolo. Totul e doar o dispută între găști. Prin urmare, nimeni nu mai poate fi convins de nimic prin argumente. Rămân doar emoțiile negative: ura pe care ți se transmite că trebuie să o simți pentru cei din echipa cealaltă. Atât. Dacă ura pentru adversar e suficientă, orice poate fi scuzat și trecut sub tăcere, nimic nu penibilizează suficient. Nimic nu discreditează definitiv, pentru că lipsește criteriul de judecată.

Între timp, în cartier s-a inaugurat Piața Progresul. O hărdughie mare acoperită cu tablă verde. E momentan goală, sunt ocupate doar tarabele cu legume și fructe. Standurile sunt goale, se văd muncitori agitându-se. Două lucruri funcționează: scările rulante și televizoarele. În niște LCD-uri puse din loc în loc pe pereți rulează necontenit imagini ca în Coreea de Nord: primarul Piedone dând mâna cu alegătorii, primarul Piedone inaugurând piața, primarul Piedone inspectând șantierul, primarul Piedone vorbind în ședința de Consiliu Local. Șansele realegerii lui Dan Voiculescu, fie și cu un scor puțin mai mic sub 70% sunt reale.

Ovidiu Nahoi a reuşit să descrie cel mai bine scandalul din PSD comparându-l cu un episod din Seinfeld: nu e despre nimic, dar e distractiv şi nu te poţi dezlipi de el.
În acest scandal, CTP a luat poziţia unui soldat disciplinat, ba chiar a unui pluton de execuţie care l-a mitraliat pe nefericitul Geoană. Dacă de la Victor Ponta n-am putut să mă dumiresc ce îi reproşează concret celui căruia i-a fost purtător de cuvânt în campanie, Cristian Tudor Popescu a servit un adevărat rechizitoriu. În direct la televiziunea lui Felix, unde apare rar, dar se pare că nu-i displace, CTP a măturat pe jos cu biata păpuşă (cum i-a spus Crin Antonescu în campanie). Cu memorie, documentat şi cu binecunoscutele propoziţii scurte şi percutante. Cu aşa şofer, să tot fii copilot la fruntea PSD-ului.
Ciudăţenia a apărut doar în stânjenitorul moment în care CTP i-a cerut demonstrativ lui Mihai Gâdea să contracareze lungul rechizitoriul al lui Geoană cu o listă de calităţi ale eternului candidat. Predicatorul lui Voiculescu a bâjbâit încurcat între glumiţe despre politeţea lui Mircea Geoană, după care a trebuit să se recunoacă înfrânt. După ce ani de zile a ciocănit în cap telespectatorul cu necesitatea înlocuirii lui Băsescu cu speranţa Geoană, nici măcar fostul său propagandist numărul unu nu putea spune dacă senatorul de Dăbuleni are măcar vreo calitate certă.
Sigur, clientul s-a schimbat. Acum manechinul ce trebuie lustruit în vitrină e Crin Antonescu sau Victor Ponta. Dar întrebarea rămâne: la ce bun atâta talent şi atatea energii irosite pentru a pompa un balon despre care să nu poţi spune cinstit mai nimic?
Într-un editorial din Gândul, Cristian Tudor Popescu spune că a fost prieten cu Mircea Geoană, dar că a rupt prietenia după ce Prostănacul i-a preferat pe Vântu şi pe Guşă. Surprinzător, dar n-am auzit ca Emil Hurezeanu sau Mircea Dinescu să fi beneficiat de un tratament la fel de tranşant. Eu credeam că deschiderea lui Popescu faţă de Vântu s-a mai stins pe măsură ce şi banii s-au împuţinat.

Cristian Tudor Popescu scrie un editorial cu titlu mai reactionar decat continutul: “Era mai bine pe vremea lui Ceausescu“. Trecand peste titlul insultator la adresa adevarului istoric, continutul e in buna parte justificat, in conditiile in care aseara nu existau talk-show-uri la televizor decat despre exhumari si sinucideri. Dar iata un pasaj, nu neaparat esential, dar colorat:

“Dupa cateva saptamani petrecute in America cu ani in urma, mi-am schimbat biletul de avion ca sa plec mai repede. Unul dintre motive era ca laptele avea gust de banane, bananele – de peste, pestele – de paine, painea avea gustul aerului din camera de hotel si toate gust de prezervativ cu arome. Cam asta imi lasa in gura stirile-bomba, breaking-newsele, red-alertii care umplu ecranele in ultima vreme.”

Nu stiu ce gust ii lasau orele de Cantarea Romaniei, cu ode pentru Geniul Carpatilor, dar intrebarea e: de unde stie CTP-ul ce gust au prezervativele cu arome?

UPDATE: Chiar daca multi dintre noi ramanem nelamuriti in privinta gustului prezervativelor cu fructe, din Curentul aflam cateva lucruri despre ceva ce, de la Vespasian incoace, se stie ca nu are miros: banul. Din episodul 2 al unei anchete despre Reteau Vantu (ancheta care are si multe parti exagerate sau irelevante, mai cu seama referirile la angajatii la vedere din trust) aflam despre cele 2 miliarde incasate de Cristian Tudor Popescu de la Realitatea Media. Autoarea articolului a sustinut ulterior ca banii incasati de CTP au continuat sa curga si in perioada in care anuntase emfatic ca, din motive de constiinta, intrerupe aparitiile la postul lui Vantu. Nu stiu daca are toate dovezile de la fisc, dar tacerea totala a CTP-ului dupa deconspirarea lui Vantu, ca turnator la securitate, e graitoare.
De-a dreptul hilara e situatia lui Victor Ciutacu. Dupa ce a ras (cam pe nedrept, in cazul de fata) de Cartianu, iata ca ii apare si lui factura pe serviciile facute lui Vantu. Suma e chiar ciudat de mica. Daca pentru doar 56 de milioane, luati candva, Ciutacu scria “terminati cu demonizarea lui Vantu!” si se grabea sa infirme dezvaluirile din Kamikaze, n-ar fi exclus ca pe celalalt turnator sa-l slujeasca pur si simplu din dragoste.

Cristian Tudor Popescu a avut acum cateva zile un editorial profetic. Ca fost angajat al lui Hrebenciuc la Adevarul, CTP tragea un semnal de alarma in legatura cu pericolul in care se afla brandul Hrebenciuc. Porecla Guzganul Rozaliu (“rumen de cat a furat”) vine de la un editorial de pomina al aceluiasi ziarist, iar apelativul “Viorica” a fost folosit de Videanu in noaptea numararii voturilor.

…”principalul rezultat al plangerii pentru furt a PSD sunt daunele grave aduse imaginii de supercampion in “aranjare” de alegeri a marelui partid. Prin acest demers, dl. Hrebenciuc, omul care castiga alegeri pana sa se bage vreun vot in urna, Marele Combinagiu, Guzganul Rozaliu, apare ca Socatele Viorica, oparit de Videanu si ai sai. Pe langa ca da rau la sponsori, pe mine, unul, asta ma mahneste. E pacat sa se piarda un brand adevarat, n-avem prea multe in Romania.”

Doua zile mai tarziu, Hrebenciuc si-a facut praf si bruma de brand care mai ramasese, printr-o aparitie la Sinteza zilei, in care a vorbit de “flacara violet”.
Priviti secventa din emisiunea Sinteza zilei si alaturarea de personaje. Ceea ce mi se pare cu adevarat socant e ca Viorel Hrebenciuc a reusit sa il faca pe Valentin Stan sa para sanatos la cap! Mihai Gadea e curios-intrigat, in timp ce “omul cu laptopul” se uita la Hrebenciuc ca la cineva caruia ii fileaza un file.

Cand am citit titlul interviului din Gandul de acum cateva zile, in care Geoana spunea: “castig zdrobitor in turul 3“, a fost pentru prima data cand mi-a fost mila de el. Nu o spun ironic, ci la modul cel mai serios. Am avut senzatia umana ca un semen, fie el politician, are nevoie de ajutor (in sensul englezesc de “he needs help!”). Nu glumesc.
Mi-am amintit de un puscarias care evadase din inchisoare si se prezentase la OTV cu o punguta de soda. A cerut sa vorbeasca la telefon cu fosta lui sotie, care divortase de el si se recasatorise de mult in strainatate. Femeia avea alta viata, copii, in fine, el era pe punctul de a fi rearestat pentru multi ani. Si totusi ii spunea sigur pe el ca o s-o recucereasca. Publicul OTV se distra copios, probabil, mie mi-a fost extrem de mila de acel nefericit.
Pe Viorel si pe Mircea, doi Lefteri Popescu rupti din comedia Doua loturi de Caragiale, doar Ildiko sau Iliuta Numerologie ar putea sa ii mai consilieze de acum inainte. Sau viceversa. Viceversa!

Am considerat-o dintotdeauna pe Adriana Saftoiu o persoana de buna calitate, cu o pregatire mult peste media clasei politice, dublata de farmec personal si delicatete. Barfele care dadeau ca motiv al plecarii ei de la Cotroceni un conflict cu Elena Udrea, si ea consiliera a presedintelui la inceput de mandat, le clasasem simplu: o fosta eleva eminenta sapata de o parasuta cu lipici la sef. Asta o fi si in prezent in mintea sotiei lui Elwis, pentru ca o inregistrare facuta pe sest in comisia parlamentara de ancheta ne-o dezvaluie ca pe o persoana stapanita de un spirit de vendeta personala.
Pe scurt, pentru ca n-o sa aveti rabdare sa ascultati inregistrarile de pe net, atmosfera e urmatoarea: o mana de incompetenti platiti cu zeci de milioane pe luna discuta dezlanat pe cine si de ce sa audieze in comisia Udrea. Personaje: Ludovic Orban, pe post de staroste al talpilor pe tibie, consultat doar din cand in cand de ceilalti mai vorbareti, Aura Vasile, o baba pedeserista aflata in treaba, Adriana Saftoiu si alti cativa bagatori in seama si chitibusari gen caraghiosul de Nicu Banicioiu. Dintre toti, Saftoaica e cea mai pornita, enervata ca nu poate sa ii convinga pe ceilalti ca Lenuta de la Turism poate fi infundata chiar mai bine.
S-a spus ca tinta scandalurilor Ridzi si, mai ales, Udrea e Traian Basescu, in preambulul campaniei electorale. Asa o fi, dar in cazul Adrianei Saftoiu motivatia mi se pare ca tine mai mult de o oftica femeiasca neostoita. O fi Elena Udrea o taranca cu aere de diva, o imbuibata din contracte cu statul, o impostoare si tot ce mai vreti, dar ceea ce se intampla in comisia aia e treaba de procurori comunisti, gata sa fabrice orice probe pentru “a-i face dosar cuiva”.
Trebuie sa recunosc, aici intuitia lui Cristian Tudor Popescu a functionat brici. Cu mai mult de o saptamana inainte de respectivele inregistrari, CTP-ul scria un editorial, intitulat “Las’ ca stie ea de ce” si mare dreptate avea.
In rest, faptul ca inregistrarile apar tocmai in Gardianul, un ziar care colcaie de securisti, apartinandu-i lui Vantu, direct implicat in scandal prin emisiunea “All inclusive” de pe Realitatea, platita de minister, ne poate sugera ca Udrea are si ea suficienti sustinatori cu metode la fel de securista ca metodele comisiei. Despre care comisie, va puteti lamuri in special din penultimul clip din articol.

Dupa dezvaluirile inutile ale lui Gabriel Liiceanu despre masina Siegfried si felul in care se da pe corp cu crema inainte de a pleca de-acasa, Cristian Tudor Popescu a simtit nevoia sa fie ironic si i-a spus lui Emil Hurezeanu in emisiune: “nu mai pot trai in minciuna, trebuie sa fac o dezvaluire: am chiloti turcesti!”
Dar si chilotii otomani s-au dovedit in cele din urma mai restrictivi decat o pereche de tanga imbracata invers, incat, editorialistul de la Gandul a decis sa se descatuseze, dandu-i jos in public intr-un editorial care are ca loc de desfasurare toaleta unisex a UNATC.

“Apoi, intr-un tarziu, am auzit fosnetul fustei ridicate, fasaitul colantilor rulati, usorul pocnet al chilotilor adusi spre genunchi. Zgomotele se asezau intr-o uvertura superba, nu mai simtisem asa ceva de cand ascultasem ultima data Requiemul lui Mozart. Jetul tasnit dinauntrul ei a izbit apa cu un sunet plin. Brusc, mi-au aparut in minte cu claritate fata incercanata, parul negru, buzele subtiri si ferme, fara ruj. M-a napadit convingerea ca susurul cristalin era numai pentru mine. Ascultam si cu parul de pe ceafa. Era ca si cum. Era ca si cum as fi stat cu ea sub o patura care ne acoperea cu totul, pe o pluta in mijlocul marii, de ore intregi, apasandu-i fruntea cu fruntea mea, privindu-i ochii de la un centimetru distanta, sorbindu-i rasuflarea pe care o auzeam de dincolo de perete. Un gand mi-a trecut prin plexul solar: ar mai putea intra cineva in toaleta, un el sau o ea, sfasiind totul. N-a intrat nimeni, am ramas doar noi doi pana la capat.”

Asadar, dupa ce intr-o carte ni s-a confesat cum si-a indeplinit fantezia de a face pipi in chiuveta, CTP-ul si-a luat de pe suflet si povestirea asta care pe site-urile porno ar intra la sectiunea golden shower, dar in Gandul a mers la Puterea Gandului. Intr-adevar, mare e puterea gandului, si saracul Bivolaru sta surghiunit in Suedia.
Din text nu reiese daca tanara care i-a zbarlit parul pe ceafa lui Popescu (era mai greu cu parul din crestet!) era studenta, profesoara, femeie de serviciu sau doar in trecere prin UNATC, unde CTP e profesor, pentru ca nu stiu daca profesorii au voie la asemenea fantezii in spirala cu studentele.

Foamea ii impinge pe magnatii din presa la presiuni asupra autoritatilor mai mari decat cele ale sindicalistilor disponibilizati. Invitat la Antena 3, Marius Tuca s-a plans ca institutiile statului, ministere, agentii si autoritati locale, au abonamente la tabloide pe care le citesc in timpul programului. De pe lista cu abonamente lipseste Jurnalul National, spune Tuca, pentru ca “face opozitie Guvernului”. (Afirmatia corecta ar fi ca face opozitie partii pedeliste a puterii, organul de presa al Partidului Conservator fiind totusi unul din motivele pentru care partidul lui Felix a fost bagat in Parlament si la guvernare, dar in fine.)
Printre lucrurile pe care Tuca mai doreste sa le solicite Guvernului, din partea patronatului presei, se mai numara si reduceri (a se citi subventii) ale costurilor de distributie prin posta si pe calea ferata pentru ca, atentie, “aici se poate, sunt institutii de stat”. Ei bravos, cand ieseau in strada minerii sau siderurgistii de la “energofage” parca “directorii de constiinta” din presa aveau o perspectiva ceva mai liberala.
In emisiunea realizata la Realitatea, impreuna cu Emil Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu a spus la randul sau ca statul ar trebui sa salveze presa “serioasa” de la faliment prin “sustinerea jurnalismului de teren”. Chiar, n-ar fi frumos ca Berceanu sa le achite biletele ziaristilor, iar Elena Udrea cazarea la hotel? La o adica, daca se-ngroasa criza, si kerosenul de la avionul lui Dan Diaconescu ar putea fi subventionat de cineva in numele libertatii presei.

Petrisor Obae publica in Pagina de media un interviu exceptional cu editorialstul ziarului Gandul, Cristian Tudor Popescu. Interviul poate fi citit dar si urmarit aici in format video, fiind realizat in parteneriat cu site-ul video HappyFish TV.
CTP-ul, aflat in forma de zile mari, vorbeste despre soarta presei scrise, pe care o considera muribunda si pe cale de a se transforma intr-o anexa a publicitatii.
In locul ziarelor de calitate se vor ridica site-urile de stiri care vor colporta doar informatii si care au deja in clipa de fata succes folosind fie nume politico-mondene gen Udrea, fie cuvinte la care publicul reactioneaza pavlovian: moarte, sex, bani.
In opinia lui CT Popescu, reluarea ironic-dispretuitoare a notiunii de deontolog are ca scop chiar discreditarea ideii de reguli in jurnalism, care sa permita apoi obtinerea de si mai multa audienta pe cai facile. Exemplul ales a fost cel al OTV, despre care crede ca isi obtine ratingul in mod fraudulos: in vreme ce ceilalti alearga pe culoare, ca la atletism, fiecare pe culoarul lui, Dan Diaconescu alearga de-a curmezisul gazonului, taie stadionul, pe coarda si iese mai incolo!”
Acum nu mai e nevoie de telefon de la patron
O alta mare problema a media in clipa de fata o constituie restrangerea libertatii de exprimare si a diversitatii de gandire ca urmare a tabloidizarii, a coagularii in trusturi si a suprematiei pe care comercialul o detine prin presiunea audientei si tirajului. In clipa de fata, este de parere CT Popescu, nici nu mai e nevoie ca un patron, fie el si din umbra cum era Viorel Hrebenciuc, celebrul guzgan rozaliu sa dea telefoane pentru a se interesa de ce se intampla in redactie. Pur si simplu jurnalistii sunt selectati dupa un anumit tipar si lucrurile in trust merg in directia dorita de patron fara a mai fi nevoie nici macar de telefoane.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica