rss
rss
rss

Am rămas, așadar, a doua oară fără „reprezentant” în Parlament. Pentru că, da, stau în acest Teleorman al Bucureștiului, unde Dan Voiculescu, securistul, care fuge de pușcărie, a fost ales, reales, cu 70%. Data trecută a mințit ca un porc că își dă demisia pentru nu știu ce lege fiscală, pe care nu-l lasă pretenarii lui să o treacă prin Parlament. Acum nici nu s-a mai obosit să mintă ceva, pentru că știe că alegătorii lui nu merită atâta considerație. A recunoscut deschis că își dă demisia din cauza dosarului de la Înalta Curte. Pentru că e o victimă a lui Traian Băsescu, evident.

Minciunica de acum e cel mult una firavă, gen, „renunț la imunitate”, deși etapa asta fusese deja depășită prin simplul fapt că era în fața unei instanțe de judecată. Dacă am pomenit cuvântul ăsta, orice om cu judecată își dă seama că dacă te știi cinstit, ataci dosarul pe fond, vii cu dovezi, demontezi probele acuzării etc. Dacă te știi vinovat, mergi pe formă, ataci procedura, invoci excepții, ceri amânări, încerci să obții măcar prescripția. Voiculescu își recunoaște prin atitudine culpa.

S-a prins până și CTP:

“o dată la câteva luni, îşi dă demisia din Senat şi îl suspendă pe T. Băsescu.
Evident, suspensorul lui Băsescu joacă leapşa cu instanţele de judecată, vrând să scape de ÎCCJ, evident îşi bate joc sistematic de amărâţii care l-au votat.”

Corect, dar, ca un făcut, de fiecare dată când infractorul mai pune în scenă o suspendare, Popescu se comportă „imparțial, ca tot românul”, adică pretinde că analizează motivele farsei, ca pe o cerere onestă, ce trebuie judecată, întrucât are suficiente justificări valide. După cum nici votanții păcăliți nu au un moment de revelație, în care să realizeze că au fost trași pe sfoară, nici Popescu, nici alți complici, nu au un moment în care să își ceară scuze pentru contribuția lor. Poate tocmai de-aia, că își cunosc prea bine marfa (adică publicul).

Operațiunea de cosmetizare a continuat și după această nouă culme a penibilului. La Pro TV, știrea a fost prezentată discret și neutru, ca o simplă procedură parlamentară. La Realitatea, Bogdan Chirieac îi dă înainte cu deținutul politic Adrian Năstase și sistemul infernal. Până unde poate merge nerușinarea acestor oameni? Foarte simplu, atât cât e de scurtă memoria colectivă. Și ei au grijă să fie foarte scurtă. Au grijă să nu mai țină minte cât circ au făcut cu suspendarea din senin, doar pentru că Adrian Năstase își trăsese o zgârietură în gușă. Câți ONG-iști gen Pârvulescu de la Pro Democrația, câți analiști nu au jucat în comedia asta, ca și cum ar fi fost ceva real, nu o farsă pusă în mișcare de frica de pușcărie a unor oameni mărunți.

Tot mecanismul construit în ultimii opt ani funcționează ca uns. Nu mai există adevăr, totul e chestiune de opțiune partizană: a mințit al nostru, dar și al vostru a mințit și e așa și pe dincolo. Totul e doar o dispută între găști. Prin urmare, nimeni nu mai poate fi convins de nimic prin argumente. Rămân doar emoțiile negative: ura pe care ți se transmite că trebuie să o simți pentru cei din echipa cealaltă. Atât. Dacă ura pentru adversar e suficientă, orice poate fi scuzat și trecut sub tăcere, nimic nu penibilizează suficient. Nimic nu discreditează definitiv, pentru că lipsește criteriul de judecată.

Între timp, în cartier s-a inaugurat Piața Progresul. O hărdughie mare acoperită cu tablă verde. E momentan goală, sunt ocupate doar tarabele cu legume și fructe. Standurile sunt goale, se văd muncitori agitându-se. Două lucruri funcționează: scările rulante și televizoarele. În niște LCD-uri puse din loc în loc pe pereți rulează necontenit imagini ca în Coreea de Nord: primarul Piedone dând mâna cu alegătorii, primarul Piedone inaugurând piața, primarul Piedone inspectând șantierul, primarul Piedone vorbind în ședința de Consiliu Local. Șansele realegerii lui Dan Voiculescu, fie și cu un scor puțin mai mic sub 70% sunt reale.

Mai multe babe evlavioase, reprezentante ale speciei de jurnalism cu batic și șorț de bucătărie, și-au pus mâinile în cap și au ieșit în uliță, auzind că procurorii anchetează furtul electoral în ziua de Sfânta Maria. Erau aceleași babe, pregătite să fie bocitoare sincere, la anunțarea decesului de pe liste a zeci de mii de gorjeni, teleormăneni și vrânceni, în total, cât era nevoie pentru atingerea pragului, cum cere tradiția. Scrupuloase cu fiece bob de arpacaș, când vine vorba de scos votanți de pe liste, chivuțele presei se perpeleau acum că procurorii calcă tradițiile strămoșești în picioare.

E vorba, desigur, de tradiția votului multiplu, dat din inimă de sătenii cu primari fruntași la toate alegerile. Cristian Tudor Popescu, bocitoarea cheală a presei, a sărit și el din bătătură, ca să ne anunțe că e o crimă să anchetezi „simpli votanți”. Chiar așa, mâine ajungem să anchetăm simpli hoți, simpli violatori și simpli ucigași. Curată disoluție a autorității furtului în stat!

Ieri, în ajunul sărbătorii, procurorii au trecut prin satele cu procente și de peste 100% prezență, cu niște liste, pe care erau subliniate CNP-uri, care apăreau a fi votat și de 7-8 ori. O tradiție locală, veți spune. Culmea, nici nu erau bătrânei, încântați cu vreo pungă de mălai, ci flăcăi de 20-30 de ani, probabil anti-băsiști sinceri, la fel de activi și pe internet, ca postaci înjurători, cu mai multe identități. Ce părea un act de normalitate din partea „organelor” s-a transformat într-un episod din Rebreanu, pe ecranele patriotice și anti-imperialiste.

cristian tudor popescu

Primul titlu cu care a ieșit la atac Antena 3 a fost „Procurori huiduiți în satele din Olt”.. Un început promițător, dar slab față de ce poate echipa din prime-time a lui Gâdea. Ecranul se umple de săteni răsculați, cărora li se șoptește să înceapă să strige că sunt în direct. (O regretabilă desincronizare.) Urmează promisiuni ale unor revolte ample, din partea votanților bâlbâiți și titluri despre răscoale țărănești.

Se dă și ordinul zilei pe unitate, adică tema, care trebuie rostogolită pe ecrane: procurorii bagă spaima în țărani nevinovați, care se vor teme să se mai prezinte la următoarele alegeri! De la Pieleanu la Ciuvică, toți plimbă ideea asta, „de un dramatism cosmic”, vorba locotenentului Radu Tudor. Ce inimă au și procurorii ăștia să le ia sătenilor votul multiplu de la gură !? Și unde? Într-un sat sărac! Nu puteau să ancheteze la ei la oraș, unde s-a votat mai puțin, chiar și de 2-3 ori mai puțin?

Televiziunile hoțești ar fi putut arăta nu răscoalele din Flămânzi și Vârtoapele împotriva Procuraturii, ci adevăratele răscoale, făcute de sătenii din Primăverii, Pipera, Aviației și Dorobanți. Acolo au fost adevărații țărani răsculați împotriva procurorilor, revoltați că a fost săltat unul de-al lor, nepotul tușii Tamara.

Dar vine și ziua de cruce roșie, a Fecioarei Maria, când tot credinciosul credea (logic) că se va pune cruce dosarelor și procurorii vor pleca în treaba lor, poate cu o plasă de roșii și o sticlă de zaibăr de la olteni. Dar să vedeți blasfemie! Bătrânele vigilente ale presei ne anunță că anchetele continuă și-n sfântă zi de sărbătoare.
Prostănacul ăla speriat de Eugen Kelemen și baba bisericoasă Corina Drăgotescu dezbat problema în fața porții și nu se pot pune de acord. Kelemen zice că e ca pe timpul comuniștilor, Drăgoteasca crede că e mai rău. Ce bine ar fi picat acum analistul ei preferat, Gigi Becali, la care se uită ca la popa cu moaștele, când îl are invitat! El ne deslușea cât de mare e păcatul de a cerceta votul multiplu în zi de sărbătoare.

Să știți că tot așa se întâmplă și în alte țări. Dacă procurorii îndrăznesc să ancheteze un furt, o tâlhărie, în zi de cruce roșie, sar jurnaliștii de la TF1 și ZDF cu aghiasmă pe ei și-i afurisesc să plece anchetele penale pe pustii. Ba, se povestește că în Evul Mediu, niște redactori de la CNN au cerut chiar arderea pe rug a unor judecători eretici, care cercetau hoții în zi de post.

Ovidiu Nahoi a reuşit să descrie cel mai bine scandalul din PSD comparându-l cu un episod din Seinfeld: nu e despre nimic, dar e distractiv şi nu te poţi dezlipi de el.
În acest scandal, CTP a luat poziţia unui soldat disciplinat, ba chiar a unui pluton de execuţie care l-a mitraliat pe nefericitul Geoană. Dacă de la Victor Ponta n-am putut să mă dumiresc ce îi reproşează concret celui căruia i-a fost purtător de cuvânt în campanie, Cristian Tudor Popescu a servit un adevărat rechizitoriu. În direct la televiziunea lui Felix, unde apare rar, dar se pare că nu-i displace, CTP a măturat pe jos cu biata păpuşă (cum i-a spus Crin Antonescu în campanie). Cu memorie, documentat şi cu binecunoscutele propoziţii scurte şi percutante. Cu aşa şofer, să tot fii copilot la fruntea PSD-ului.
Ciudăţenia a apărut doar în stânjenitorul moment în care CTP i-a cerut demonstrativ lui Mihai Gâdea să contracareze lungul rechizitoriul al lui Geoană cu o listă de calităţi ale eternului candidat. Predicatorul lui Voiculescu a bâjbâit încurcat între glumiţe despre politeţea lui Mircea Geoană, după care a trebuit să se recunoacă înfrânt. După ce ani de zile a ciocănit în cap telespectatorul cu necesitatea înlocuirii lui Băsescu cu speranţa Geoană, nici măcar fostul său propagandist numărul unu nu putea spune dacă senatorul de Dăbuleni are măcar vreo calitate certă.
Sigur, clientul s-a schimbat. Acum manechinul ce trebuie lustruit în vitrină e Crin Antonescu sau Victor Ponta. Dar întrebarea rămâne: la ce bun atâta talent şi atatea energii irosite pentru a pompa un balon despre care să nu poţi spune cinstit mai nimic?
Într-un editorial din Gândul, Cristian Tudor Popescu spune că a fost prieten cu Mircea Geoană, dar că a rupt prietenia după ce Prostănacul i-a preferat pe Vântu şi pe Guşă. Surprinzător, dar n-am auzit ca Emil Hurezeanu sau Mircea Dinescu să fi beneficiat de un tratament la fel de tranşant. Eu credeam că deschiderea lui Popescu faţă de Vântu s-a mai stins pe măsură ce şi banii s-au împuţinat.

Cristian Tudor Popescu scrie un editorial cu titlu mai reactionar decat continutul: “Era mai bine pe vremea lui Ceausescu“. Trecand peste titlul insultator la adresa adevarului istoric, continutul e in buna parte justificat, in conditiile in care aseara nu existau talk-show-uri la televizor decat despre exhumari si sinucideri. Dar iata un pasaj, nu neaparat esential, dar colorat:

“Dupa cateva saptamani petrecute in America cu ani in urma, mi-am schimbat biletul de avion ca sa plec mai repede. Unul dintre motive era ca laptele avea gust de banane, bananele – de peste, pestele – de paine, painea avea gustul aerului din camera de hotel si toate gust de prezervativ cu arome. Cam asta imi lasa in gura stirile-bomba, breaking-newsele, red-alertii care umplu ecranele in ultima vreme.”

Nu stiu ce gust ii lasau orele de Cantarea Romaniei, cu ode pentru Geniul Carpatilor, dar intrebarea e: de unde stie CTP-ul ce gust au prezervativele cu arome?

UPDATE: Chiar daca multi dintre noi ramanem nelamuriti in privinta gustului prezervativelor cu fructe, din Curentul aflam cateva lucruri despre ceva ce, de la Vespasian incoace, se stie ca nu are miros: banul. Din episodul 2 al unei anchete despre Reteau Vantu (ancheta care are si multe parti exagerate sau irelevante, mai cu seama referirile la angajatii la vedere din trust) aflam despre cele 2 miliarde incasate de Cristian Tudor Popescu de la Realitatea Media. Autoarea articolului a sustinut ulterior ca banii incasati de CTP au continuat sa curga si in perioada in care anuntase emfatic ca, din motive de constiinta, intrerupe aparitiile la postul lui Vantu. Nu stiu daca are toate dovezile de la fisc, dar tacerea totala a CTP-ului dupa deconspirarea lui Vantu, ca turnator la securitate, e graitoare.
De-a dreptul hilara e situatia lui Victor Ciutacu. Dupa ce a ras (cam pe nedrept, in cazul de fata) de Cartianu, iata ca ii apare si lui factura pe serviciile facute lui Vantu. Suma e chiar ciudat de mica. Daca pentru doar 56 de milioane, luati candva, Ciutacu scria “terminati cu demonizarea lui Vantu!” si se grabea sa infirme dezvaluirile din Kamikaze, n-ar fi exclus ca pe celalalt turnator sa-l slujeasca pur si simplu din dragoste.

Am considerat-o dintotdeauna pe Adriana Saftoiu o persoana de buna calitate, cu o pregatire mult peste media clasei politice, dublata de farmec personal si delicatete. Barfele care dadeau ca motiv al plecarii ei de la Cotroceni un conflict cu Elena Udrea, si ea consiliera a presedintelui la inceput de mandat, le clasasem simplu: o fosta eleva eminenta sapata de o parasuta cu lipici la sef. Asta o fi si in prezent in mintea sotiei lui Elwis, pentru ca o inregistrare facuta pe sest in comisia parlamentara de ancheta ne-o dezvaluie ca pe o persoana stapanita de un spirit de vendeta personala.
Pe scurt, pentru ca n-o sa aveti rabdare sa ascultati inregistrarile de pe net, atmosfera e urmatoarea: o mana de incompetenti platiti cu zeci de milioane pe luna discuta dezlanat pe cine si de ce sa audieze in comisia Udrea. Personaje: Ludovic Orban, pe post de staroste al talpilor pe tibie, consultat doar din cand in cand de ceilalti mai vorbareti, Aura Vasile, o baba pedeserista aflata in treaba, Adriana Saftoiu si alti cativa bagatori in seama si chitibusari gen caraghiosul de Nicu Banicioiu. Dintre toti, Saftoaica e cea mai pornita, enervata ca nu poate sa ii convinga pe ceilalti ca Lenuta de la Turism poate fi infundata chiar mai bine.
S-a spus ca tinta scandalurilor Ridzi si, mai ales, Udrea e Traian Basescu, in preambulul campaniei electorale. Asa o fi, dar in cazul Adrianei Saftoiu motivatia mi se pare ca tine mai mult de o oftica femeiasca neostoita. O fi Elena Udrea o taranca cu aere de diva, o imbuibata din contracte cu statul, o impostoare si tot ce mai vreti, dar ceea ce se intampla in comisia aia e treaba de procurori comunisti, gata sa fabrice orice probe pentru “a-i face dosar cuiva”.
Trebuie sa recunosc, aici intuitia lui Cristian Tudor Popescu a functionat brici. Cu mai mult de o saptamana inainte de respectivele inregistrari, CTP-ul scria un editorial, intitulat “Las’ ca stie ea de ce” si mare dreptate avea.
In rest, faptul ca inregistrarile apar tocmai in Gardianul, un ziar care colcaie de securisti, apartinandu-i lui Vantu, direct implicat in scandal prin emisiunea “All inclusive” de pe Realitatea, platita de minister, ne poate sugera ca Udrea are si ea suficienti sustinatori cu metode la fel de securista ca metodele comisiei. Despre care comisie, va puteti lamuri in special din penultimul clip din articol.

Dupa dezvaluirile inutile ale lui Gabriel Liiceanu despre masina Siegfried si felul in care se da pe corp cu crema inainte de a pleca de-acasa, Cristian Tudor Popescu a simtit nevoia sa fie ironic si i-a spus lui Emil Hurezeanu in emisiune: “nu mai pot trai in minciuna, trebuie sa fac o dezvaluire: am chiloti turcesti!”
Dar si chilotii otomani s-au dovedit in cele din urma mai restrictivi decat o pereche de tanga imbracata invers, incat, editorialistul de la Gandul a decis sa se descatuseze, dandu-i jos in public intr-un editorial care are ca loc de desfasurare toaleta unisex a UNATC.

“Apoi, intr-un tarziu, am auzit fosnetul fustei ridicate, fasaitul colantilor rulati, usorul pocnet al chilotilor adusi spre genunchi. Zgomotele se asezau intr-o uvertura superba, nu mai simtisem asa ceva de cand ascultasem ultima data Requiemul lui Mozart. Jetul tasnit dinauntrul ei a izbit apa cu un sunet plin. Brusc, mi-au aparut in minte cu claritate fata incercanata, parul negru, buzele subtiri si ferme, fara ruj. M-a napadit convingerea ca susurul cristalin era numai pentru mine. Ascultam si cu parul de pe ceafa. Era ca si cum. Era ca si cum as fi stat cu ea sub o patura care ne acoperea cu totul, pe o pluta in mijlocul marii, de ore intregi, apasandu-i fruntea cu fruntea mea, privindu-i ochii de la un centimetru distanta, sorbindu-i rasuflarea pe care o auzeam de dincolo de perete. Un gand mi-a trecut prin plexul solar: ar mai putea intra cineva in toaleta, un el sau o ea, sfasiind totul. N-a intrat nimeni, am ramas doar noi doi pana la capat.”

Asadar, dupa ce intr-o carte ni s-a confesat cum si-a indeplinit fantezia de a face pipi in chiuveta, CTP-ul si-a luat de pe suflet si povestirea asta care pe site-urile porno ar intra la sectiunea golden shower, dar in Gandul a mers la Puterea Gandului. Intr-adevar, mare e puterea gandului, si saracul Bivolaru sta surghiunit in Suedia.
Din text nu reiese daca tanara care i-a zbarlit parul pe ceafa lui Popescu (era mai greu cu parul din crestet!) era studenta, profesoara, femeie de serviciu sau doar in trecere prin UNATC, unde CTP e profesor, pentru ca nu stiu daca profesorii au voie la asemenea fantezii in spirala cu studentele.

Petrisor Obae publica in Pagina de media un interviu exceptional cu editorialstul ziarului Gandul, Cristian Tudor Popescu. Interviul poate fi citit dar si urmarit aici in format video, fiind realizat in parteneriat cu site-ul video HappyFish TV.
CTP-ul, aflat in forma de zile mari, vorbeste despre soarta presei scrise, pe care o considera muribunda si pe cale de a se transforma intr-o anexa a publicitatii.
In locul ziarelor de calitate se vor ridica site-urile de stiri care vor colporta doar informatii si care au deja in clipa de fata succes folosind fie nume politico-mondene gen Udrea, fie cuvinte la care publicul reactioneaza pavlovian: moarte, sex, bani.
In opinia lui CT Popescu, reluarea ironic-dispretuitoare a notiunii de deontolog are ca scop chiar discreditarea ideii de reguli in jurnalism, care sa permita apoi obtinerea de si mai multa audienta pe cai facile. Exemplul ales a fost cel al OTV, despre care crede ca isi obtine ratingul in mod fraudulos: in vreme ce ceilalti alearga pe culoare, ca la atletism, fiecare pe culoarul lui, Dan Diaconescu alearga de-a curmezisul gazonului, taie stadionul, pe coarda si iese mai incolo!”
Acum nu mai e nevoie de telefon de la patron
O alta mare problema a media in clipa de fata o constituie restrangerea libertatii de exprimare si a diversitatii de gandire ca urmare a tabloidizarii, a coagularii in trusturi si a suprematiei pe care comercialul o detine prin presiunea audientei si tirajului. In clipa de fata, este de parere CT Popescu, nici nu mai e nevoie ca un patron, fie el si din umbra cum era Viorel Hrebenciuc, celebrul guzgan rozaliu sa dea telefoane pentru a se interesa de ce se intampla in redactie. Pur si simplu jurnalistii sunt selectati dupa un anumit tipar si lucrurile in trust merg in directia dorita de patron fara a mai fi nevoie nici macar de telefoane.

Restul e tacere
Regia: Nae Caranfil
Cu: Marius Florea Vizante, Ovidiu Niculescu, Mirela Zeta, Mihai Gruia Sandu, Silviu Biris, Florin Zamfirescu, Mihai Bendeac

Vroiam de mai multe luni sa scriu cateva impresii dupa filmul lui Nae Caranfil Restul e tacere. Si aveam sa pomenesc si despre cea mai tare secventa din film, dar fara s-o dezvalui, pentru a nu strica nimanui placerea vizionarii filmului. Ei bine, Cristian Tudor Popescu a difuzat secventa fara nicio remuscare in direct si la ora de varf pe Realitatea, lucru care mi se pare o surpriza neplacuta din partea unui cinefil cu atata experienta. Sa difuzezi secventa-cheie a unui film pe care romanii n-au apucat inca sa-l vada, respectiv replica pe care personajul lui Vizante i-o da regelui Carol I pentru a-i explica rolul regizorului intr-un film, mi se pare un gest comparabil cu vociferatul din fundul salii unui cinematograf de cartier, la adapostul intunericului.
acum despre film…
E indiscutabil ca Restul e tacere e un film bun. Poate una din marile probleme ale peliculei e tocmai faptul ca de la cel mai spumos regizor roman de dupa Revolutie nici nu te asteptai la mai putin. In plus, pe umerii regizorului stau si asteptarile celui mai mare buget avut de un cineast autohton la dispozitie din 90 incoace.
E unul din filmele care pot fi vazute chiar de mai multe ori cu aceeasi placere. Si totusi ii lipsesc momentele memorabile care au facut din Filantropica si chiar din Asfalt Tango referinte in dialogurile de zi cu zi intre prieteni. Oare ne-am dezobisnuit noi sa mai urmarim povesti care ne solicita imaginatia si presupun o anume candoare din partea privitorului? Nu mai putem urmari o pledoarie artistica daca din ea lipsesc imundul, promiscuitatea si vulgaritatea cotidiana? Daca as fi cu totul pesimist as spune ca problema e la noi. Ca, desi ne declaram satui de filmele care se petrec la bloc intr-un spatiu sordid si cu limbaj de mardeias, doar asa ceva mai putem recepta. Dar prefer sa fiu optimist si sa dau vina pe Caranfil pentru faptul ca am avut sentimentul pe alocuri ca urmaresc o poveste care nu ma priveste.

As merge chiar mai departe, spunand ca o psihanalizare a titlului shakespeareian al filmului tradeaza un mic “cu asta v-am inchis gura” soptit in barba de Nae. Nu-i vorba, povestea primului regizor al unui lung-metraj romanesc e bine spusa si jucata excelent, speculatiile aproape filosofice pe marginea rolului unui regizor sunt si ele subtile si pline de spirit. Dar nu toti se intampla sa fim de meserie regizori!
Acest mic egoism ar fi singurul repros pe care as avea sa i-l fac realizatorului acestui film, care repet e unul excelent ce merita vazut, fara doar si poate.
Jocul actorilor e si el incantator si credibil. Marius Florea, care si-a primit supranumele de Vizante chiar in urma rolului din E pericoloso sporgersi, filmul de debut al lui Nae Caranfil, e la fel de simpatic si de capabil sa transmita emotie, lucru care se poate spune si despre un actor consacrat ca Gruia Sandu, in rolul tatalui. Ovidiu Niculescu, pe care toata lumea il stie macar din aparitiile de la PRO TV, face un rol mare din latifundiarul paranoic cu reverii de protector al artelor.
Si doi dintre actorii de la Mondenii se integreaza excelent in distributie: frumoasa Mirela Zeta e fascinanta in rolul unei muze fatale, iar Mihai Bendeac scoate maximum de umor dintr-o aparitie episodica in rolul unui ziarist de scandal, la inceputul filmului.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica