rss
rss
rss

Nici anul acesta nu s-a dus la vot, pentru ca nu a avut pe cine alege. OK, optiunea omului. De votat au votat doar guvizii. Pardon, pastravii:

“E „pastravarie”. Ei au votat anul asta, saracii, sperand la nu-stiu-ce. Ei tot spera. Si nu fac altceva decat sa-si prelungeasca boala.”

Da, partea aia de Romanie care voteaza mereu pentru o punga de ceva si care demografic se suprapune al naibilui de bine peste “Romania profunda” idilizata de dl Puric.
Totusi, cand aproape 60% din populatie se prezinta la urne, a-i clasa pe toti la milogi care au luat ceva ca sa voteze e o forma de aroganta a celui de pe margine.
Dar cine spune ca Dan Puric are o parere execrabila despre politicieni? Iata ca e si unul despre care vorbeste cu admiratie:

“N-ai vazut ca daca iti iubesti tara esti etichetat drept „nationalist”?! Si ce daca esti nationalist? Ce, Putin nu-i nationalist? Am vazut in Rusia cat de mult il iubeste poporul pe Putin. Pentru ca ala tine cu tara.”

Oare Rusia, care a dat cei mai mari mistici ai ultimelor secole, sa se rezume la interesele oligarhiei KGB reprezentate de Putin? Despre cat de iubit e Putin in Rusia stau marturie numerosii ziaristi ucisi sub domnia lui. Fireste, ei nu mai pot fi intrebati.
In alta ordine de idei, dl Puric ramane un om de spirit cu multe vorbe de duh si citate zglobii, pe care le puteti citi in interviul din Adevarul.

Dupa ce l-a incondeiat intr-un pamflet pe Valentin Stan, “omul cu laptopul”, Andrei Plesu mai dovedeste inca o data ca are calitati de fin psiholog, descriindu-l cu exactitate pe Dan Puric, intr-un interviu in ziarul Adevarul. Desi marturiseste ca il indrageste ca actor, filosoful constata ca Puric:

A facut un sindrom de guru. Parerea mea sincera este ca el nu este pregatit pentru acest rol, din doua motive. Unu: se simte indecent de bine in el, iar asta se vede din mica pompa profetica a discursului. Doi: n-are cultura suficienta, iar asta se vede din modul cum da citate. Citatul este nemilos. Felul cum citezi te dezbrac?. Regula e sa nu citezi mai mult decat citesti.

Nici discursul patriotic al lui Dan Puric nu il impresioneaza pe Plesu, care regreta ca un personaj atat de inteligent ca Dan Puric ajunge sa se situeze in acest fel in aceeasi tabara cu Becali:

Domnul Puric a adoptat o strategie pedagogica riscanta. Cand vrei sa educi pe cineva, nu incepi prin a-l flata. Daca vrei ca cineva sa invete ceva, nu-i spui mereu ca n-are nimic de invatat. Or, domnul Puric incurajeaza un soi de legendarizare arbitrara a natiunii, din care rezulta ca ea frizeaza desavarsirea. Atunci la ce bun s-o mai dascalesti? Suntem unici, persecutati de tot mapamondul, singurii crestini adevarati, speranta lumii, gloria speciei! Asta e gandire de tip Becali. Domnul Puric n-ar trebui sa faca posibile asemenea analogii.

Desi conferintele de la Ateneu si cele doua carti semnate Dan Puric au starnit un mic fenomen de masa, Andrei Plesu e convins ca Puric nu va putea evolua mai departe: “O sa mai publice o carte. Prea multe nu o sa mai publice, pentru ca se misca intr-un registru de idei destul de previzibil.” Privind transformarea publica a actorului care i-a dat viata fara cuvinte lui Don Quijote, in rolul de profet national, filosoful de la Tescani spune ca resimte pur si simplu o mare parere de rau, mai cu seama pentru pierderea umorului si a spiritului relativizant.

Constient sau nu, domnul Puric il imita, ca impostatie, ca formulistica, pe Petre Tutea, care insa era originalul, nu era o copie. Dar Petre Tutea era un om foarte cultivat si de un umor extraordinar. Ce e uimitor la Puric este ca in actorie e plin de haz, iar in „omiletica” lui e sumbru.

Dintr-unul din articolele pozitive despre Geoana cerute angajatilor de Adrian Ursu aflam ca lumea mondena si politica a dat buzna la ziua presedintelui PSD, care n-a avut loc nici acasa nici la partid, ci la teatru. Si nu la Teatrul Tandarica, asa cum ne-am fi imaginat, ci la Bulandra. Altfel spus, Prostanacul si-a dorit ceva mai epatant decat un Nelu Ploiesteanu sau Mihai Namol de ziua lui si l-a inchiriat pe Puric. Micul mistic al scenei, care urla ca din gura de sarpe ca Europa vrea sa ii intineze puritatea, n-a avut nicio greata in a inchide usile teatrului pentru public si a presta contra-cost pentru Hrebenciuc si alti politruci. Partea mai nasoala e ca atunci cand ii distrezi pe toti marlanii si parvenitii, risti sa ai si reactii ca aceea a lui Radu Mazare, care i-a trantit-o lui Puric direct in freza: “A fost o piesa foarte proasta, parca era jucata de spitalul de nebuni”.
Later edit: Desi din stirea din Cotidianul se putea intelege altceva, Dan Puric nu a participat personal la spectacolul “omagial” de ziua Prostanacului, dar si-a pus la dispozitie trupa de actori. Rugat sa comenteze folosirea politica a numelui sau, Puric a precizat ca e vorba de o chestiune pur pecuniara, deci… non olet, bani sa iasa.

Dan Puric tinde sa devina primul tele-evanghelist roman, dat fiind ca pe vremea vulcanicului poet Ioan Alexandru nu existau atatea televiziuni. Risc sa spun ca fanii lui, care l-au transformat intr-un fel de megastar al ortodoxiei, mi se par obositori si ingrijoratori. Unii l-ar vrea chiar si presedinte, sau lider spiritual peste un partid “verde”, care sa criogenizeze mirosul de telemea cu ceapa, ca nu cumva sa fie contaminat de miasmele Occidentului. Din fericire, un fundamentalism ortodox e departe de a se invartosa, si tot din fericire, talentul lui Puric e suficient de mare ca sa ii accept cu ingaduinta si agenda anti-europeana. Desi aceste idei fixe il fac previzibil, chiar agasant pentru cei care nu ii impartasesc ideile. Personal, prefer abordarile mai sobre ale lui Sorin Dumitrescu, Dan Ciachir sau Cristian Badilita.
Dar destul cu critica, sa spun mai bine unul din lucrurile superbe pe care le-am aflat ascultandu-l pe Dan Puric.
iubirea ca o spovedanie
Prima data l-am citit spunand asta intr-o revista de femei (cred ca Tango), intr-o perioada trista a vietii mele. (Nu era chiar atat de trista incat sa cumpar reviste de femei, revista mi-o daduse cineva). Cea care ii lua interviul nu era prea in tema, transcrisese la repezeala numele teologului Grigore de Nyssa, ca si cum ar fi fost o anume Denisa. Si tot mi s-a parut miraculos ce-am citit. (Intre timp, corectat, interviul a fost inclus in volumul “Cine suntem“).
Puric vedea marele neajuns care exista in viziunea contractualista si psihologizanta asupra casniciei. Tot mai des discutiile legate de casatorie fac din ea o impartire a unor drepturi de proprietate. “Nu s-a trait taina, ci oficializarea la sfatul popular, in care statul garanteaza … ce garanteaza? Iubirea nu se garanteaza”.
Psihologia apare si ea ca o falsa solutie, cu intelegerea ei schematica a omului. Discutiile interminabile sunt mai curand un simptom decat o rezolvare.
Si aici intervine taina crestina.
Cu o intelegere epidermica a crestinismului, am ajuns sa il asimilam cu ceva septic, care nu trebuie amestecat in treburile sentimentale. Crestinismul pune problema interiorizarii moralei prin constiinta, Il ia ca martor pe Dumnezeu. Familia isi traieste cu adevarat taina atunci cand intre cei doi se ajunge la o relatie similara unei spovedanii reciproce. Iata si o forma cu mult mai eleganta de egalitate, caci acest tip de sinceritate nu inrobeste, nu isi propune sa controleze sau sa afirme ierarhii, ci daruieste necontenit.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica