rss
rss
rss

Să te bucuri că se face dreptate în cazul unor infractori foarte periculoși, e o datorie patriotică. Pași lenți pe care Justiția i-a făcut în ultimii 5 ani sunt cea mai semnificativă transformare din societatea noastră de la intrarea în Uniunea Europeană. Sunt pași care merg în linia directă a Revoluției, abandonată în deceniul și jumătate de stagnare ce a urmat primelor mineriade.
E, după știința mea, pentru prima dată când un general de Securitate o pățește în mod serios. Pentru că n-am niciun dubiu că Dan Voiculescu nu putea fi un simplu turnător, în anii când avea în subordine colonei ai temutei instituții.

E tot o premieră că Justiția dictează măsuri din aria „confiscării extinse”, pentru acoperirea imensului prejudiciu. Un concept pentru care s-a luptat inclusiv în Parlamentul European Monica Macovei, cea care, pe vremea când era de aceeași baricadă cu Traian Băsescu, a pus pe picioare instituții precum DNA și ANI, care s-a luptat pentru trecerea de sub control politic a magistraților și care a adus în sistem tineri ambițioși ca Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi. Judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a dat verdictul în dosarul ICA e aproximativ de vârsta mea. Are 33 de ani, avea deci vreo 9 ani la Revoluție și poate nici nu își dă încă seama că tocmai a dat un bobârnac înainte întregii societăți.

A fost un proces drept, târât timp de șase ani de avocații apărării, în zeci de termene de judecată, cu nenumărate expertize, administrări de probe, audieri de martori, excepții de neconstituționalitate, recuzări ale completelor de judecată. Câțiva dintre cei mai scumpi avocați de pe piață au folosit cele mai inventive tertipuri pentru a împinge spre prescriere cauza. (Ca să avem o idee, avocatul Mateuț le cerea celor din clanul Bercea un onorariu de 200.000 de euro pentru apărare. Cât a încasat de la Dan Voiculescu în anii ăștia, e greu de estimat.) Nimeni nu poate spune că nu a beneficiat de un proces corect, după toate procedurile imaginabile. Dan Voiculesc însuși s-a folosit de două ori de alegerea în Parlament și de demisie pentru a avea imunitate și apoi, pentru a muta procesul la prima instanță, când statutul imunității a fost schimbat prin lege.

Iar acestea sunt doar chichițele judecătorești. Adevărul despre această poveste e mult mai simplu. Cu o sută de mii de euro s-a plătit un teren de peste 30.000 de mp pe malul lacului Herăstrău, pe care se aflau 17 clădiri, însumând circa 10.000 de mp de construcții. O mică avere estimată la 60 de milioane de euro, pe care nutriționistul Mencinicopschi ar fi trebuit să o apere, în calitatea sa de manager al avutului de stat. Nu politica sau lupta cu Traian Băsescu l-au înfundat pe Dan Voiculescu, ci propria lăcomia. Omul care a avut pe mână fonduri de circa două miliarde de dolari în momentul căderii comunismului, s-a lăcomit la un tun imobiliar dat la peste un deceniu de la acel moment. La vârsta lui, și cu asemenea avere, putea să se retragă pentru a se dedica unor fapte filantropice, putea face agricultură sau orice altceva. Sau presă, dar nu a făcut niciodată așa ceva.

Toate instituțiile sale media au fost fie instrumente de propagandă, pentru a-l feri de lege, fie pentru a câștiga influență politică. Sau mașinării murdare de făcut bani. Ori prin șantajarea unor oameni de afaceri, ori prin presiuni pentru contracte de la stat ori pur și simplu vânzând mizerii unui public îndobitocit. Ce a câștigat telespectatorul hrănit cu Țociu și Palade, cu Capatos, Daniela Crudu, Loredana Chivu, Simona Gherghe? Aboslut nimic. Cum nimic nu au câștigat nici cei ce s-au uitat ani în șir la manipulările grosolane ale lui Gâdea. Au devenit mai civilizați, mai infomați? Nu, au rămas doar cu un sentiment difuz de ură împotriva unui adversar omniprezent, denumit generic „băsism” de către secta antenelor. O sectă pentru care sunt nevinovați toți cei ce au avut probleme cu legea: Sorin Ovidiu Vântu, Corneliu Iacobov, Adrian Năstase, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Relu Fenechiu, Decebal Traian Remeș, Dan Radu Rușanu, Mihail Vlasov, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, George Copos, Dinu Patriciu, Gigi Becali ș.a. Toți sunt victime ale unui sistem politic represiv, în viziunea lui Gâdea și Badea. Adică toți cașaloții pe care toată România se bucură să îi vadă anchetați și cu cătușe la mâini.

Să ataci Justiția nu mai ține de libertatea presei, cum încearcă diversionist apărătorii infractorilor să sugereze. Dan Voiculescu și toți cei amintiți mai sus nu sunt condamnați pentru delicte de opinie, pentru opinii exprimate. În toate aceste cazuri vorbim de potlogării simple, cărora le-a căzut victimă bugetul public, la care contribuim toți. Deci fapte de drept comun. Dar putem să ne imaginăm și altfel de fapte, ce puteau fi comise de un patron de presă. Dacă Dan Voiculescu ar fi fost implicat într-un caz de tip Cioacă. Sau dacă avea de achitat o amendă rutieră. Imaginați-vă că seară de seară angajații săi ar fi făcut dezvăluiri despre polițiștii, care le hărțuiesc patronul. Și l-ar fi făcut gras, chelios, prost, milițian, pe polițistul, care a îndrăznit să dea amenda respectivă. Iar apoi ar fi chemat lumea la mitinguri de protest și la acțiuni împotriva Poliției. S-ar mai fi putut numi așa ceva presă liberă sau jurnalism!?

Exemplul e poate nefericit ales. În studiourile Antenei 3 s-a aflat zilele acestea în mod repetat șeful sindicatului polițiștilor, care a apărat insistent un infractor dovedit și condamnat, împotriva puterii judecătorești. Așa ceva mi se pare mai grav până și decât prezența unor politicieni iresponsabili ca Ecaterina Andronescu, Codrin Ștefănescu sau Ioan Ghișe între apărătorii infractorilor de drept comun.

Recent am avut neplăcuta surpriză să fiu nevoit să apelez la poliție pentru a reclama niște escroci. E un caz minor, aproape ridicol, dar încă nerezolvat. Poate o să vă povestesc cândva. Dar în ziua în care am fost pentru prima dată în viață într-o secție de poliție pentru altceva decât acte banale gen buletin, pașaport, permis auto, m-am gândit la ce îmi spusese escrocul: te duci degeaba la poliție că n-are ce să-ți facă. Pentru moment, timpul îi dă dreptate lui, dat fiind că respectivul continuă să ducă cu vorba și polițiștii și să își ia inclusiv angajamente scrise pe care nu le respectă. Dar în ziua în care am depus plângerea (verdictul lui Felix nu se dăduse) mi-am zis: dacă au putut să fie dovediți escroci de calibru național ca Vântu și Năstase, sigur am și eu o șansă să mi se facă dreptate cu nemernicul ăsta de două parale! Aici nu mai e vorba de politică sau de simpatiile noastre pentru o televiziune sau alta (niciuna nu e demnă de respect!). Cazul Dan Voiculescu și orice caz de corupție înaltă rezolvat ne privesc pe toți și înseamnă o speranță în plus. Dacă cei care ne-au distrus prezentul pierd câte ceva, noi, ceilalți, care am suportat și achitat ticăloșia lor, câștigăm măcar o speranță pentru viitor.

Cei aproximativ 2000 de pensionari comunistoizi, care s-au dus la „recensământul proștilor” organizat sub forma unei plimbări cu (Adrian) Ursu în fața Cotrocenilor sunt partea de Românie care ne-a amanetat viitorul. Același tip uman, care aplauda minerii pentru violență și sălbăticie. Revanșarzi, înăcriți de ură și de propria neputință, egoiști, frustrați pe orice tânăr ce s-ar putea ridica. Am mai scris și cu altă ocazie despre acest tip uman, cred că l-am descris suficient de bine atunci, ca să nu mai revin. Nu știu cum au reușit să se perpetueze și să rămână tot bătrâni și proști la un sfert de veac de la Revoluție, dar cea mai bună veste e că sunt din ce în ce mai puțini și mai lipsiți de vlagă. Spre deosebire de protestele de acum două ierni, de data asta secta lui Gâdea nu a mai reușit să scoată din casă hipsterimea. E încă un semn excelent că ne mișcăm în direcția bună.

În ultimii 5 ani nu am citit o întrebare retorică mai halucinantă decât cea produsă de un anume Ovidiu Raețchi, membru PC.
Respectivul june se lansează cu vitejie într-o autocritică a partidului din care face parte și se întreabă retoric:

„De ce mesajul central al PC în ultimele luni a fost, în esenţă: Domnul Victor Ponta este un om foarte bun, care trebuie să fie preşedintele României, iar domnul Crin Antonescu este un om foarte rău, care s-a înţeles cu Traian Băsescu şi a distrus USL? Doar atâta poate partidul lui Titu Maiorescu şi Lascăr Catargiu să lustruiască ieftin bombeul stângii?

E real ce-am citit mai sus!? :)) Acest nefericit, ajuns printr-o bășcălie a destinului deputat la o vârstă fragedă, își mustră propriul partid că nu e la înălțimea moștenirii sale istorice. Oare omul glumește sau chiar a trăit impostura farsei politice numită Partidul Conservator?! Băiatul ăsta chiar a crezut că s-a înscris în partidul lui Titu Maiorescu și Lascăr Catargiu prin anii 2000?

Vorbim de partidul a cărui ideologie i-o făcea PP Carp, partidul la oficiosul căruia scria Mihai Eminescu, nu Mircea Badea. Poate omul e convins în sinea lui că Eminescu mai scrie și azi în Jurnalul Național sau în Ghimpele, unde îi ia apărarea lui Dan Voiculescu și scrie pamflete împotriva judecătorilor și procurorilor.

Pentru cei care ați deschis mai târziu televizoarele, Ovidiu Raețchi e fiul lui Geo Raețchi, personalitate statuară a presei române, intrată în eternitate prin celebrele vorbe rostite de Mitoșeru la Euro Bingo: „Zi-le, domnu’ Geo!”. Sărmana odraslă, când s-a apucat să facă politică, era contemporan, cel mult cu Țociu și Palade, nu cu Marghiloman și marile spirite conservatoare ale secolului XIX.

Am rămas, așadar, a doua oară fără „reprezentant” în Parlament. Pentru că, da, stau în acest Teleorman al Bucureștiului, unde Dan Voiculescu, securistul, care fuge de pușcărie, a fost ales, reales, cu 70%. Data trecută a mințit ca un porc că își dă demisia pentru nu știu ce lege fiscală, pe care nu-l lasă pretenarii lui să o treacă prin Parlament. Acum nici nu s-a mai obosit să mintă ceva, pentru că știe că alegătorii lui nu merită atâta considerație. A recunoscut deschis că își dă demisia din cauza dosarului de la Înalta Curte. Pentru că e o victimă a lui Traian Băsescu, evident.

Minciunica de acum e cel mult una firavă, gen, „renunț la imunitate”, deși etapa asta fusese deja depășită prin simplul fapt că era în fața unei instanțe de judecată. Dacă am pomenit cuvântul ăsta, orice om cu judecată își dă seama că dacă te știi cinstit, ataci dosarul pe fond, vii cu dovezi, demontezi probele acuzării etc. Dacă te știi vinovat, mergi pe formă, ataci procedura, invoci excepții, ceri amânări, încerci să obții măcar prescripția. Voiculescu își recunoaște prin atitudine culpa.

S-a prins până și CTP:

“o dată la câteva luni, îşi dă demisia din Senat şi îl suspendă pe T. Băsescu.
Evident, suspensorul lui Băsescu joacă leapşa cu instanţele de judecată, vrând să scape de ÎCCJ, evident îşi bate joc sistematic de amărâţii care l-au votat.”

Corect, dar, ca un făcut, de fiecare dată când infractorul mai pune în scenă o suspendare, Popescu se comportă „imparțial, ca tot românul”, adică pretinde că analizează motivele farsei, ca pe o cerere onestă, ce trebuie judecată, întrucât are suficiente justificări valide. După cum nici votanții păcăliți nu au un moment de revelație, în care să realizeze că au fost trași pe sfoară, nici Popescu, nici alți complici, nu au un moment în care să își ceară scuze pentru contribuția lor. Poate tocmai de-aia, că își cunosc prea bine marfa (adică publicul).

Operațiunea de cosmetizare a continuat și după această nouă culme a penibilului. La Pro TV, știrea a fost prezentată discret și neutru, ca o simplă procedură parlamentară. La Realitatea, Bogdan Chirieac îi dă înainte cu deținutul politic Adrian Năstase și sistemul infernal. Până unde poate merge nerușinarea acestor oameni? Foarte simplu, atât cât e de scurtă memoria colectivă. Și ei au grijă să fie foarte scurtă. Au grijă să nu mai țină minte cât circ au făcut cu suspendarea din senin, doar pentru că Adrian Năstase își trăsese o zgârietură în gușă. Câți ONG-iști gen Pârvulescu de la Pro Democrația, câți analiști nu au jucat în comedia asta, ca și cum ar fi fost ceva real, nu o farsă pusă în mișcare de frica de pușcărie a unor oameni mărunți.

Tot mecanismul construit în ultimii opt ani funcționează ca uns. Nu mai există adevăr, totul e chestiune de opțiune partizană: a mințit al nostru, dar și al vostru a mințit și e așa și pe dincolo. Totul e doar o dispută între găști. Prin urmare, nimeni nu mai poate fi convins de nimic prin argumente. Rămân doar emoțiile negative: ura pe care ți se transmite că trebuie să o simți pentru cei din echipa cealaltă. Atât. Dacă ura pentru adversar e suficientă, orice poate fi scuzat și trecut sub tăcere, nimic nu penibilizează suficient. Nimic nu discreditează definitiv, pentru că lipsește criteriul de judecată.

Între timp, în cartier s-a inaugurat Piața Progresul. O hărdughie mare acoperită cu tablă verde. E momentan goală, sunt ocupate doar tarabele cu legume și fructe. Standurile sunt goale, se văd muncitori agitându-se. Două lucruri funcționează: scările rulante și televizoarele. În niște LCD-uri puse din loc în loc pe pereți rulează necontenit imagini ca în Coreea de Nord: primarul Piedone dând mâna cu alegătorii, primarul Piedone inaugurând piața, primarul Piedone inspectând șantierul, primarul Piedone vorbind în ședința de Consiliu Local. Șansele realegerii lui Dan Voiculescu, fie și cu un scor puțin mai mic sub 70% sunt reale.

În nu știu ce sat din Botoșani, ultimele mașini, care au răzbit pe la porțile, acum acoperite de troiene, au fost mașinile care au cărat sătenii la votul din 9 decembrie. Acum se uită în zare și nu-i mai vizitează decât Cristi Zărescu, mare fan al „bucatelor tradiționale”. Pentru că, nu-i așa, sărbătorile românești sunt sărbători culinare, ale mațului plin spre potolirea ancestralei spaime de foamete. Asta ocupă mintea telespectatorului, asta îi oferă și presa (atenție, limbaj de porc! altă tradiție). În scurtele momente când l-am deschis, televizorul meu nu-l conținea decât pe Victor Ciorbea, pe care, nu din cauza numelui, ci de la promo-ul ăla în care țipă tărăgănat: „doamnă, țara moaaare de foaame!”, tot cu bucate tradiționale îl asociez. Azi îmi făcea impresia unui colindător, pe care niciun producător nu avusese inima să îl țină la ușa studioului. Și l-au primit toți. Dar, evident, mai e un personaj tradițional ca bucatele, la orice sărbătoare creștină:

o fantezie cu Becali

Știți că sunt ultimul care s-ar înscrie în moda asta anti-clericală, adică să critic preoțimea de focul poporului neasistat suficient, pentru că înțeleg rostul clerului și al Bisericii în genere, n-am nici viziuni socialiste, nici bășcălioase în direcția aia. Dar am și eu fantezia de a vedea primul preot, care-i arde o cădelniță în figură lui Becali. La figurat, metaforă, cum ar zice Mitică. Adică să-i spună public și de la obraz ciobanului: „da mai taci, bă, golan obraznic, că n-ai privatizat tu creștinismul!”. Îmi place să cred că nu în speranța unei milostenii, ci din simțul datoriei de a nu alunga din turmă nici măcar berbecul cu blana cea mai jegoasă, o asemenea ieșire publică încă nu a avut loc.

Îl vedem în continuare pe căpcăun behăind colinde, alături de studenți la teologie, lângă bradul din Palatul Parlamentului, alergat cu microfoane de hoarde de reporterițe, de care mai râde când e binedispus. Îl vedem asociat cu orice sărbătoare creștină, cum s-a lipit porcul de perioada Crăciunului la români, nu doar de Paște, când ar fi specialitatea lui, de crescător de miei.

Vedem și dezolantele gloate de „colindători” de Pipera, pentru care, anul acesta, nici măcar el nu și-a mai ascuns disprețul. „Le dau câte 50 de lei la fiecare, că au venit după bani, ce, ăștia au venit să colinde!?”. Tot pentru bani veniseră și reporterii, că așa e tradiția. Imaginându-ne că vreunul dintre zdrahonii veniți cu uratul în poarta latifundiarului ar fi fost contribuabil, ei ar fi putut să îl privească de sus pe Becali, care le e, într-un fel, angajat, în calitatea lui de demnitar, deci bugetar. Mi-a fost imposibil să mă lămuresc dacă vreuna din persoanele din cadru era, de fapt, contribuabil la buget, că Becali nu știu să aibă cine știe ce afaceri mari furnizoare de taxe și impozite. Dar, desigur, dacă aș fi putut înțelege misterul ciudate economii românești, acum eu aș fi avut bani de împărțit și vilă în Pipera.

un an de nesimțire și vacanță pentru Băsescu

Să zicem că Becali e un personaj insignifiant, chiar dacă acum e prezentat, pe drept cuvânt ca „liderul liberal”. Dar peste momentele de grotesc, oferite de președinte, e mai greu să treci. Călare pe snowmobilul prezidențial, Băsescu pare un fel de Mazăre, dat în mintea copiilor. N-am o problemă că omul se mai și distrează, chiar nu sunt dintre cei care au luat foc că a dansat, că a băut, ba chiar am gustat mare parte din glumele lui din ultimii ani.

Problema nu e că se distrează, ci ce spune. Să spui că nu mai ai nicio grijă, după ce ai lăsat țara pe mâna altuia încă și mai iresponsabil, e curată nesimțire. Dacă tot mai ia leafă pentru anul rămas, în care și-a propus să se relaxeze, ar trebui nici să nu doarmă noaptea de remușcări și griji. Poate o să îl vedem la vară pe skyjet, în mașini decapotabile, în cluburi de striptease, că o viață are omul. Problema rămâne: de ce nu pleacă, dacă are chef să-și trăiască viața? De ce mai insistă pentru încă un an cu leafă, cazare și protocol de stat, dacă nu mai are nimic de făcut și nici măcar o grijă?

Iar gluma cu anul minunat, în care o să se îndeplinească promisiunile electorale și din programul de guvernare, e cinism pur. A dat volanul unui copilot cu minte de cimpanzeu, pentru că așa i-a cerut majoritatea copiilor de grădiniță. Iar acum face cu mâna la autobuzul cu preșcolari, asigurându-i că maimuța știe foarte bine ce face și a promis să îi ducă la destinație, într-un loc frumos de joacă.

votanții lui Felix cred în Moș Crăciun și nu sunt puțini

Poporul nu e un autocar cu preșcoalari? Dar cum se pot numi cei 70% (din 40% prezență), care l-au votat pe Dan Voiculescu? A-l vota pe Voiculescu e totuna cu a crede în poveștile cu Moș Crăciun. Doar că într-un mod mai grosolan, să nu-ți pese de toate tertipurile pe care acest staroste al nesimțirii le folosește pentru a scăpa de pușcărie.

La numirea Guvernului, Mircea Badea spunea că el îi apreciază cel mai mult pe miniștri, care au probleme cu legea, care au dosar la DNA sau la ANI, care au fost trimiși în judecată. Că ăia, pentru el, sunt garantați, pentru că au luptat cu „băsismul”. Câți telespectatori credeți că va pierde Antena 3, care își prostește în halul ăsta privitorii, în anii de guvernare care urmează? Eu estimez că foarte puțini, aș paria pe un 16%. Restul vor rămâne, dacă nu votanți, măcar telespectatori, poate mai puțin entuziaști. Ei l-au crezut pe Dan Voiculescu, că n-a turnat la Securitate, că e o lucrătură băsistă, că își dă demisia din Parlament pentru că nu i s-a votat o lege obscură legată de impozite, nu ca să i se mute dosarul la altă instanță. Că e din nou candidat, ca să încerce iarăși cu legea aia a lui, de confiscare a averilor ilicite (ce glumă sinistră și cinică!). Și poate cred că acum s-a îmbolnăvit, cât să nu depună jurământul de parlamentar, râmânând între instanțe ca în zona cu duty free-uri, nici demnitar, nici om de rând.

Ce vor găsi vecinii mei pe buletinul de vot. Pentru deputați, colegiul 19, București:

  • Dinu Giurescu (Uniunea Social Liberală)
  • Mircea Cristian Raicu (Alianța România Dreaptă)
  • Cătălin Daniel Fenechiu (Partidul Poporului Dan Diaconescu)
  • Varujan Pambuccian (Uniunea Armenilor din România)
  • Nicolae Păun (Partida Romilor Pro-Europa)
  • Ion Cantea (Partidul România Mare)
  • Radu Dan Septimiu Popa (Partidul Ecologist Român)
  • Mircea Grosaru (Asociația Italienilor din România)
  • Husein Ibrahim (Uniunea Democrată Turcă din România)
  • Gheorghe Firczak (Uniunea Culturală a Rutenilor din România)
  • Ion Marocico (Uniunea Ucrainenilor din România)
  • Varol Amet (Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România)
  • Aurel Vainer (Federația Comunităților Evreiești din România)
  • Slavomir Gvozdenovici (Uniunea Sârbilor din România)
  • Miron Ignat (Comunitatea Rușilor Lipoveni din România)
  • Ghervazen Longher (Uniunea Polonezilor din România)
  • Giureci-Slobodan Ghera (Uniunea Croaților din România)
  • Niculae Mircovici (Uniunea Bulgară din Banat)
  • Ovidiu Victor Ganț (Forumul Democrat al Germanilor din România)
  • Miroslav Adrian Merka (Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România)
  • Dragoș Gabriel zisopol (Uniunea Elenă din România)
  • Oana Manolescu (Asociația Liga Albanezilor din România)
  • Ionel Stancu (Asociația Macedonenilor din România)

După cum se poate observa, ai de unde alege! O aberantă lege a minorităților face ca asociații dintre cele mai fantomatice să se înghesuie să aibă fie și formal candidați, pentru a primi apoi un loc calduț în Parlament, pe locurile rezervate, care asigură o supra-reprezentare a acestor minorități, comparativ cu ponderea lor demografică. Rezultă doar buletine mai stufoase, copaci tăiați inutil, dar și posibilitatea de a vota totuși ceva, în cazul în care vrei să protestezi cu ștampila în mână.

La Senat, colegiul 8:

  • Dan Voiculescu (Uniunea Social Liberală / Partidul Conservator)
  • Iulian Crăciun (Alianța România Dreaptă / Forța Civică)
  • Doina Domnica Pârcălabu (Partidul Poporului Dan Diaconescu)
  • Andrea Hekman (Uniunea Democrată Maghiară din România)
  • Dănuț Vasile Dobrescu (Partidul România Mare)
  • Dănuț Octavian Dumitrescu (Partidul Ecologist Român)

În liniștea blândă de după blocurile gri a unui cartier de la periferia Bercenilor, și-a făcut apariția o specie mai vizibilă decât maidanezii locului: politicienii. Un ecologist insistă chiar să practice poluarea fonică și să îndemne oamenii că au nevoie de aer curat și de Radu Popa în parlament. Din mașina dodată cu goarnă, din cutia de scrisori, de pe stâlpi, Radu Popa are de departe campania cea mai puternică în cartier, surclasând favoriții apatici de la USL și ARD. A beneficiat până și de două pagini în prima ediție din ziarul gratuit Asul de Treflă, găsit pe preșul de la ușă. Publicația ar fi meritat o recenzie specială, fiind aproape în întregime dedicată fondatorului ei, Nicu Păun, despre care putem afla că e scorpion, că e considerat înger sau sfânt de diverse familii nevoiașe pe care le-ar ajuta și că urăște să fie lingușit. Foaia mai conținea știrea că Radu Mazăre îl recomandă pe Mădălin Voicu (sau invers, nu mai țin minte) și câteva bancuri porcoase cu Băsescu.

Radu Popa mi-a atras prima dată atenția când am primit o carte scrisă chiar de el, despre administrație. Gestul mi s-a părut înduioșător, părea entuziasmul naiv al unui scriitor, care vrea mai mult să fie citit decât votat. Pe urmă am început să frunzăresc cartea: prefață de Sorin Oprescu și cu un CV dubios al autorului, din care nu lipseau școlile de băieți cu ochi albaștri pe stil nou și un raft de lucrări despre apărare și securitate. Încă mai descumpănitor era stilul de lemn masiv al cărții distribuite alegătorilor, cu butuci de genul: „Cetățeanul – determinarea contină a construcției europene”, „Cetățeanul – vector decisiv al transformării locale” și „Comunitatea locală – „poporul” unității administrativ-teritoriale”. Și tot așa pe mai multe pagini, să tot citești soluțiile acestui cărturar pe stil nou.

Curând au început să curgă semnalăriile de articole de presă, despre isprăvile lui Radu Dan Septimiu Popa. De unde avea așadar bani pentru o campanie atât de costisitoare? Păi fusese șef la Bursa de Mărfuri, ceva trepăduș prin primăria lui Oprescu, dar, mai ales, șef la ALPAB, Administrația de Lacuri și Parcuri, cea cu tunurile de milioane de euro, ba pentru contracte de pază cu firme de apartament, ba pentru ceasuri de aur, ba pentru păsări exotice. Întrețesută cu aceste scandaluri financiare pe bani publici, o adevărată telenovelă, cu o amantă cam trecută, dotată cu silicoane pe banii instituției conduse de Popa, care pe urmă a plecat deja tunată cu un coleg de-al șefului. C-așa e-n viață!

Dacă am ajuns la capitolul femei, trebuie notată prestația ambițioasă a candidatei PPDD, Doina Pârcălabu. Milos, cum mă știți, și ea mi s-a părut înduioșătoare la început. Ține un blog al campaniei electorale, în care notează de la starea vremii din ziua respectivă, la impresii, care par ale unei adolescente, care atunci întâlnește prima dată oameni obișnuți pe stradă:

„Ziua este din ce in ce mai mica si oamenii cauta sa se indrepte catre casa pe lumina ca sa nu li se intample ceva pentru ca la adapostul intunericului, delincventii incep sa isi caute victime.

Niste baieti jucau pe trotuar fotbal si alergau, scoteau aburi si tipau. Erau intr-o verva care contrasta cu tot ce vazusem pana atunci. Alte fete decat cei care treceau zgribuliti catre case, care coborau din masini si se indreptau spre intrarea blocului sau a casei.”

Tot în același articol ne povestește cum i s-au oferit macrameuri și conchide cu regret că „și în acest domeniu ar trebui făcut ceva”. Sau ne spune mândră că a aflat rețete de murături și că orice informație pe care o absoarbe de la oameni îi va fi utilă, ca să voteze legi în Parlament. Legi de murături, cum ar spune Nenea Iancu.

Specia asta de politician, parașutat în realitate, care nu vine decât cu un rucsac de bune intenții, devine tot mai răspândită. Tot mai mulți sunt convinși că rostul politicianului e doar să culeagă cât mai multe idei de la cât mai mulți oameni, în loc de program politic, cu promisiunea că le vor transpune în practică, dacă vor fi aleși. Dacă ar fi sinceră, această naivitate ar fi iluzia perfectă a democrației. Mediocritatea ar deveni chiar o calitate, pentru că orice înzestrare a politicianului ar risca să altereze cu idei proprii acuratețea ideilor culese, ca folclorul, din popor. Nici măcar Marx nu avusese o asemenea viziune asupra politicii, de vreme ce desemnase în comuniști un fel de noocrați, niște știutori ai legilor istorice.

Cine o vede pe doamna Doina Pârcălabu, îmbibându-se de ce îi transmite poporul, uneori cu notații sentimentale, ar putea chiar să creadă că are în față o gospodină autentică, o fiică din popor, extrasă de Domnu Dan, pentru reformarea clasei politice. De fapt, cucoana de pe afișe e cât se poate de „din sistem”. Oficial doar din sistemul de sănătate, unde a condus balaurul bugetar numit CNPAS. La Casa de Pensii, o vacă de muls foarte grasă, Domnica Doina Pârcălabu ajunsese pe vremea alianței feseniste dintre PDL și PSD, numită de Marian Sârbu, dar păstrată de Șeitan, ministrul lui Boc, și ocrotită de Văcăroiu, de la Curtea de Conturi, care spunea că pagubele instituției nu i-ar trebui imputate.

În mod ciudat, de pe site-ul de prezentare al candidatei poți afla toate acele impresii banale și poți vedea clipuri, dar nu poți citi nici măcar un amărât de CV. Pentru votantul pensionar din secotorul 4, poate ar fi fost o informație relevantă că doamna Pârcălabu a condus chiar Casa de Pensii. Ar fi făcut-o mai simpatică, nu credeți? Despre pagubele din bilanțul instituției conduse de candidată, puteți citi câte ceva aici.

Dacă de la candidata poporului nu sunt multe de așteptat, adevărata rază de soare asupra cartierului meu vine de la un om dedicat patriei. Ion Cantea candidează sub sloganul sugestiv „PRM și nu uitați de Ion”. Evident că nimeni n-a uitat de Iliescu, asocierea cu marile branduri ale politicii n-are cum să strice. Omul ăsta, care a mai făcut două facultăți la bătrânețe, una la Bioterra, alta nu se știe unde, are propuneri concrete, practic cu orice idee ar veni, mie îmi aduce bucurie. Citez de pe pagina lui de Facebook:

„Daca voi castiga in alegeri, voi lupta in parlament pentru imbunatatirea legei detectivilor mai ampla mai permisibila. Pregatiti proiectul de lege, EU Cantea Ion voi castiga competitia, sunt un luptator, doar ma stiti. Va salut cu prietenie.”

Sună tentant nu? Dar să aprofundăm programul său, expus pe larg în acest fluturaș ghiduș, primit în cutia de scrisori. Practic, programul valorează cât alte tratate groase de mii de pagini, ale unor gânditori politici, care n-au același dar al conciziei și stăpânesc mai puțin limba română.

„Să culegem neghina politică, să abolim rușinea (mă rog, știam că grâul se culege și neghina se aruncă, dar dacă e vorba să abolim rușinea… să lăsăm jena la o parte)
Să implementăm iubirea și pofta de viață (e ceva ce i-aș putea spune și unei femei, dacă aș fi față în față cu ea, într-un loc intim)
Să renască respectul pe toate planurile (sper să se și potrivească planul de acasă cu realitatea din târg)
Să fim ocrotiți și apărați de devastatorii politici sălbatici în gândire și fapte”

Și restul punctelor din program merită aprofundate (le găsiți scanate), atrage în special atenția dezideratul de a-i alunga de pe plai pe investitorii străini, lacomi și hrăpăreți. Căutând să aflu date despre acest domn fascinant Ion Cantea, am făcut puțină muncă de detectiv, doar pentru a afla că omul e el însuși detectiv! Da, bătrânelul cu gesturi de Colombo, care are o licență universitară în aproape orice domeniu al vieții, de la motoare la drept, turism și legislație rutieră. De Securitate nu scrie nimic nicăieri, dar având în vedere că s-a dus la PRM, nu cred să-i displacă. Agenția sa de detectivi particulari se numește Șopârla Neagră. Mi-a plăcut că oferă și prețuri pe site. Ora de filaj costă între 10 și 100 de euro, o nevastă infidelă poate fi dată în fapt pentru 500-1500 de euro, supravegherea copilului neastâmpărat e negociabilă.

Tot candidatul Ion Cantea aflu acum e și patron la stabilimentul Paradis de pe Drumul Găzarului, un fel de bar cu hotel. Să vă spun sincer, de fiecare dată când am trecut pe acolo am crezut că dincolo de o asemenea firmă nu se poate ascunde decât un bordel clandestin, dar acum că aflu ce om serios și nobil e patronul, mi-e și rușine că am putut avea asemenea gânduri murdare și, evident, false.

Acești candidați, socotiți outsideri, mi se par mult prea tari, încât nici nu m-aș mai ocupa de „greii” nefericitului nostru colegiu. Din partea PPDD candidează la Camera Deputaților avocatul-vedetă Daniel Fenechiu, faimos din tămbălăul cu Oltchimul. Dan Diaconescu îl prezintă ca pe avocatul care n-a pierdut niciodată niciun proces, dar parcă poți să pui bază în ce spune țeparul micului ecran. Găsesc totuși comică situația celor doi frați Fenechiu, despărțiți de „doctrine” în două partide diferite, care s-ar putea reuni în Parlament. Practic, cei doi se pot mândri apoi că indiferent ce ar fi spus și ar fi promis, inclusiv promisiunea de a-i alunga definitiv pe ciocoii din partidul fratelui, oamenii tot i-ar fi votat, atrași irezistibil de numele de încredere Fenechiu.

Despre Mircea Raicu și Iulian Crăciun n-am reușit să aflu în campania electorală mai mult decât știam la începutul cursei. Primul susține din inimă Legea Căldurii, cum fac toți candidații alianței, care include și PDL. A terminat facultatea cu cea mai virilă siglă de la Construcții, Facultatea de Utilaj Tehnologic. Apoi și-a împopoțonat CV-ul, ca orice politician, cu masterate la SNSPA și Universitatea Athenaeum. E PD-ist de pe vremea lui Petre Roman (mai înainte nu ne spune) și a apucat tot felul de funcții, inclusiv director la REBU și prin consiliile locale, Administrația Străzilor, șamd. În Primărie s-a contrat cu Oprescu, alte opinii politice nu știu să fi avut.

Iulian Crăciun, tânărul antreprenor în scaun cu rotile, a reușit să-și facă un site bestial, de unde aflăm că e susținut de foarte multe celebrități, de la Andrei Gheorghe, Silviu Hotăran, Liviu Mihaiu, Mircea Toma, Monica Tatoiu, George Butunoiu. Pe Facebook m-a cam descumpănit, pentru că a insistat prea mult pe handicapul lui și prea puțin pe proiecte. Pe site vorbește despre intenția de a ajuta mediul de afaceri, atragerea de investiții și susținerea IMM-urilor. Nu s-a contrat direct cu rechinul Dan Voiculescu, dar e cel mai bine plasat pentru a-l ține pe varan mai departe de Parlament și, implicit, mai aproape de pușcărie.

Despre Dan Voiculescu am tot scris. Rar s-a putut aduna într-un singur personaj public tot ce e în neregulă cu societatea noastră, de când am scăpat, măcar formal de comunism. Securistul adună în el tot ce e mai abject în clasa politică și ar fi jenant ca tocmai voi, vecinii mei (mai buni sau mai răi) să îl ajutați încă o dată să fugă de procurori și judecători, pentru a se ascunde între ceilalți parlamentari. Țin minte afișele lui de acum patru ani: „să vezi ce poate face Voiculescu!”. Lumea naivă l-a crezut, poate s-a iluzionat că și un escroc, dacă e suficient de mare ca escroc, te poate ajuta, dintr-o poziție de putere. Nu cred că s-a văzut ceva, dacă ăsta a fost planul. În schimb, cu câteva luni înainte de terminarea mandatului, scârboasa creatură și-a dat demisia din Parlament, doar pentru că un dosar al său de corupție ajunsese în faza pronunțării, și prin acest truc, putea fi judecat ca simplu cetățean, la orice judecătorie, reluând iarăși tertipurile avocățești de lungire a proceselor, până la prescriere.

Acum același Dan Felix Voiculescu, turnător de rude de sânge, cu patalama de la tribunal, vine să le ceară uitucilor din Berceni încă un mandat și încă o imunitate. Votați cum credeți, dragi vecini, dar scăpați măcar de rușinea de a-l fi trimis cu mâna noastră în Parlament pe Voiculescu!

Cu această hartă, mi-am identificat catindații și vă și anunț public cum votez (probabil). Transparență totală 🙂

Prima surpriză, au pus un intelectual de marcă la noi în mahala! Dinu Giurescu, mare dezamagire mare, de când e speaker la antene. Probabil câștigă, n-o să-mi pară chiar rău, măcar puțină civilizație să aducă, sper să apuce să-și termine mandatul. (scuzați) Recunosc, votez politic: Mircea Raicu (ARD), destul de prezentabil, destul de civilizat, după nasul meu pare băiat de sistem. N-a vrut mare lucru cât a fost consilier, probabil n-o să vrea nici ca parlamentar. Cum tot nu se alege, măcar să intre la redistribuire, pentru candidați mai buni. Domnu Dan ne onorează și el cu însuși fratele Daniel Fenechiu, avocatul cel viclean, ia și ăsta ceva voturi la ce vecini am. În caz de alarmă, sunt interesat și de candidatul UDMR (Nagy Laszlo).

Aici am o dilemă, pe de o parte aș râde să nu intre UDMR în parlament, cu suprastructura lor total coruptă, pe de alta, mi se pare sexy să votezi cu ungurii. Dacă aș putea să aleg cui să dau voturi la redistribuire, i le-aș da lui Alex Ștefănescu sau lui Gabriel Biriș.

La Senat candidează Florin Huidu (tatăl), întreprinzătorul securisto-peremisto-pepededist cu magazinul de vopsele, devenit cârciumă. Șanse puține, candidat etern, mai trage și de pe urma fiului, cu care e certat. Favorit, maestrul Felix însuși, acest Nosferatu al politicii și presei. Momentan, votul meu merge la Iulian Crăciun, pentru ca mi se pare mai tare să fie umilit Dan Voiculescu de un invalid, decât să fie bătut pur și simplu. Dacă Crăciun continuă pe coarda patetică în loc de program politic, o să devin foarte curios cum arată și cât de unguroaică e Hekman Andrea de la UDMR. Daca e destul de unguroaică, mai vorbim.

Nu, nu e vorba de Mircea Badea, că ăla e previzibil și nu din cauza lui vin a doua zi obosiți guvernanții la Palatul Victoria. E bestia de Traian Băsescu, dictatorul, care i-a înconjurat în clădirile Guvernului și Parlamentului, de unde amenință cu sadism să nu le mai dea drumul până în 2016, dacă alegerile din toamnă merg conform planului pentru USL.

„La şedinţele de guvern, 75% din timp discutăm despre cum să ne apărăm de atacurile politice ale lui Traian Băsescu.”

recunoaște Victor Ponta. E una din cele mai grave declarații făcute, în inocența sa ruptă din Disney, de un prim-ministru. Poate ar fi cazul ca premierul să returneze nu doar sporul de doctorat, dar și 75% din salariul, pe care îl ia ca șef al guvernului, nu ca șef de partid. Paradoxal, s-ar putea să avem aici visul libertarian al statului minimal. „Small Government” la propriu. Dar nu un executiv, care se mândrea ca Reagen că încearcă să își reducă programul la cât mai puțin, ci unul cu preocupări mărunte.

De fapt, acum că știm cu ce se ocupă ei în trei sferturi din timp, se naște întrebarea ce au reușit până acum să facă în cele 25% din orele de program alocate țărișoarei? Că Hidroelectrica e cam pe butuci și nici măcar pe Patapievici n-au reușit să-l strângă de gât cu papionul. Inițiativa trecătorului ministru al Educației, Liviu Pop e din categoria când se suie scroafa-n pom, cine tace nu e om. Problema a fost excelent pusă în context de Vlad Petreanu, care compară cele două CV-uri, al lui Daniel Funeriu și al lui Liviu Pop. Pentru că, da, urgența lui Pop e să afle dacă cineva, care a predat la facultăți consacrate din Occident și a condus proiecte la institute de cercetare, și-a echivalat diploma de bacalaureat și nu cumva e angajat la negru la Cotroceni. Pe lângă că a umbla la chestiuni academice în contextul dat, seamănă cu chelu’ își pune mâna-n cap sau a vorbi de gloanțe-n casa împușcatului, dacă tot deschizi subiectul, riști să afle lumea de gloriosul tău masterat, eliberat de Fundația Sf Anton de Padua din Ulmeni, Maramureș.

Consilierul de imagine al lui Ponta, Bogdan Teodorescu, ar trebui să îi explice și că există pericolul dezamăgirii propriului electorat, fanatizat de Antena 3. Păi dacă ani de zile nu ai avut altceva de comunicat decât că vei demasca mafia pedelistă, și ai mai și comandat audituri la ministerele preluate, e cazul să vii cu ceva mai greu decât cartea de muncă a unui cetățean angajat acum la Cotroceni. Ia imaginați-vă că eu sunt votantul, fanul convins al USL, și că mi s-a promis ani de zile că dacă merg la vot, poporul o va primi pe Udrea, (victimă sacrificială, vorba lui Hrebenciuc), iar acum mă trezesc cu Funeriu, nu am motive să mă simt frustrat?

Și mai e cineva pentru care Băsescu e o preocupare covârșitoare: Dan Voiculescu. Lui cred că Băsescu i se arată când ziua, când noaptea, făcând schimb de ture cu Monica Macovei, ca anchetatorii la Securitate. Basmul că pleacă din Parlament că nu se măresc pedepsele pentru hoți, cred că a fost prea gogonat și pentru Mihai (cum îl alintă el pe domnu Gâdea). Pur și simplu, trebuie să-i fi creat un atac de panică ideea că a rămas cam ultimul nebifat pe lista lui Băsescu, de pe care au fost tăiați Năstase, Geoană, Vântu, Patriciu (aici nu e clar, dacă prin falimentare sau reevaluare).

Tot tumultul ultimilor ani începe să capete sens, ca tremurul cuiva scuturat de un medicament foarte puternic. Toate acele mobilizări de forțe umane și materiale, la fiecare alegeri, între alegeri, obsesia tembelă pentru un om fără cine știe ce anvergură la scara istoriei, care pentru noi a constituit irosirea unor ani, în care am fi putut regăsi o direcție ca societate. Toate aceste eforturi gălăgioase încep să aibă sens, căci instanțele au lucrat lent, ezitant, exasperant, dar nu chiar fără niciun rezultat. Pozând în erou al maselor, securistul Voiculescu a fost nevoit să recurgă și el la un fel de sinucidere: una politică. Brusc, își abandonează cu ciudă mandatul de senator, la câteva zile după telenovela Năstase și la alte câteva înainte de verdictul său. Ultima speranță, reluarea procesului, la un tribunal mai mic, pentru muritori, noi tergiversări, noi proceduri, poate o suspendare, poate o înțelegere.

Lamentabil e că între accesoriile mediatice ale acestor oameni cu cârcei de spaimă s-a înrolat fără nicio reținere și Lucia Hossu Longin. Eu și câteva generații care vor urma îi datorăm acestei doamne accesul la câteva din puținele fărâme de memorie colectivă înregistrate video. Fără eforturile admirabile ale seriei Memorialul Durerii, nu am fi aflat poate niciodată că a existat o Elisabeta Rizea sau un Gavrilă Ogoranu, n-am fi auzit mărturii dincolo de imaginație ale supraviețuitorilor de la Pitești, nu l-am fi privit în ochi pe omul-șobolan, torționarul Nicolski și atâtea altele. De aceea, mi se pare halucinant ca o persoană cu asemenea merite în oferirea unor modele reale celor cu urechi de auzit, să intre cu entuziasm într-o echipă de zgomote a unuia ca securistul Dan Voiculescu.

Nici măcar comuniștii nu avuseseră lipsa de jenă în a amesteca deținuții de drept comun, borfașii de rând cu deținuții politici. Desigur, ultimii aveau un tratament mult mai greu, torturi și izolare, uneori totală de ani de zile, se dorea explicit exterminarea lor, dar li se păstra această ultimă demnitate. La Aiud sau Sighet erau într-adevăr elitele României, și o știau inclusiv gardienii. Ce să înțeleagă acum un tânăr care o aude vorbind de totalitarism, teroare, închisori politice pe Lucia Hossu Longin? Că și cele din anii 50 erau doar figuri de stil grosiere? Că n-au existat niciodată și pot fi șterse din istorie?
Nici măcar ca glumă nu are sens să introducem în comparație martirii acestui neam cu delincvenții lui.

Voiculescu, intr-un moment usor jenant
Scarbit de periile propriilor angajati, Dan Voiculescu a iesit din barlogul sau si a dat fuga la prietenul Vantu pentru emisiunea Ora de foc de la Realitatea. Aici il astepta zambitoare Oana Stancu, fosta lui angajata. In alt studio, era invitata o invatatoare care, cu o seara inainte, trimisese un e-mail in care blestema guvernul Boc. Pana aici, toate premisele ca turnatorul sa isi vada gadilat orgoliul.

Dar, stupoare! In timp ce Felix isi desira aberatiile demagogice despre pensionari si someri, invatatoarea l-a intrerupt, amintindu-i ca si el face parte din clasa politica si ca si-ar dori un raspuns la ce poate face in urmatoarea saptamana, nu anul viitor. Invatatoarea era departe de a fi vreun strateg economic, era pur si simplu un om necajit si umilit de prea multe lucruri din jur, peisaj din care dadea de inteles ca nu-l exclude nici pe dl Voiculescu. A spus si ea ce s-a priceput, anume ca parlamentarii si-ar putea dona leafa (Voiculescu o face deja, ca n-are nevoie). Era, cel mult, o naivitate de om strivit de unii ca Voiculescu, de om care intreaba cum sa se descurce saptamana viitoare cu banii. Per total, un moment cam penibil pentru Voiculescu, proaspatul protector al saracilor, dar nu chiar traumatizant pentru soriciul gros al varanului.
reactia lingaului suprem
In emisiunea “In gura presei”, Mircea Badea a alocat circa 10 minute unui suvoi de laturi aruncate in capul sarmanei profesoare care indraznise sa ii sifoneze imaginea patronului. Pentru sugestia cu salariul de parlamentar, invatatoarea a fost facuta “miloaga penibila, cersetoare cu nivel de tata proasta, coclita”. Si jignirile curgeau fara oprire: persoana care asteapta o flegma, cu nivel sub zero, pe care vreau sa o vad tavalindu-se de foame.

germenul totalitar
Exista ceva mai adanc decat slugarnicia crasa in acest tip de reactii, atat de proprii lui Mircea Badea, dar nu numai lui. Si o spun cu mila pentru tinerii care vad in Mircea Badea un erou al libertatii de expresie, cei care, accidental, imi viziteaza blogul, pentru a lasa cate o injuratura sau o urare gen “sa arzi in flacari!”.
Mi-e greu sa spun cum arata libertatea in lumea noastra, dar sunt convins ca ea e la polul opus al celor doua totalitarisme ale secolului XX. Si cred ca in miezul oricarui sistem totalitar sta acea ura fata de oricine are alta parere sau alta optiune. Ar trebui sa ne scuturam de teama de fiecare data cand ii auzim pe Badea sau pe Ciutacu tunand ca vor “sa ii vada zvarcolindu-se in chinuri” pe toti cei care au votat altfel decat le-au sugerat ei in campanie. E absolut irelevant pe cine au ales, din ce oferta sau din ce considerente. (Daca Geoana ar fi marit pensiile, ales fiind in locul lui Basescu.) Esential e ca au avut o alta optiune, fie ea cea mai proasta imaginabil. Si ar trebui sa ne scuturam de indignare de fiecare data cand cineva e umilit, redus la un nivel subuman, din nou, pentru acelasi unic motiv: a fi indraznit sa gandeasca altfel de cum trebuia.
Acestea doua sunt ingredientele de baza, care pun in miscare rotitele unui sistem totalitar: ura fata de cei care au alta opinie, indiferent ca ei formeaza o minoritatea sau o majoritate, si desfigurarea mentala a oponentului, pana la nivelul sub-omului, al gandacului care merita si trebuie strivit. Lor li se adauga slugarnicia oarba a oportunistului, care nu mai face tot ce i se cere. Face tot ce isi inchipuie ca i-ar placea celui pe care il serveste, fara sa i se mai ceara.
Iar cand ai adunat o armata de indivizi cu un mental care indeplineste aceste conditii, nu mai ai decat sa alegi locul unde iti amplasezi “uzinele”: Auschwitz, Sahalin, Lubianka, Sighet…

La o ora la care probabil Madalin Ionescu isi dadea palme de invidie, Dan Capatos tocmai ucidea ultima bruma de bun simt din audio-vizualul romanesc. Ideea de “show” care ii venise fostului ziarist era una pascala: mai multe fete mai mult dezbracate decat imbracate si cu urechi de iepuras pe cap urmau sa participe la un concurs de bagat morcovi in gura. Totul spre hlizeala baloasa a co-realizatorului Mircea N Stoian pe post de batran scabros.
un show ca... patos
Ce-au reusit mai departe sa faca fetele cu tema propusa de Antena 1 a tinut de experienta si disponibilitatea fiecareia. Una a incercat sa imparta morcovul cu “Bianca lui Bote”, ai carei chiloti ne-au fost pusi insistent in prim-plan pe parcursul emisiunii din daratul unei rochii transparente. Alta s-a folosit de pantalonii lui Costin Marculescu pentru a apuca mai bine morcovii. In fine, castigatoare a fost declarata o tanara care si-a dat jos sutienul si a indesat nu mai putin de patru morcovi zdraveni in gura.

Cred ca poza tinerei merita sa stea in acest articol langa cea a lui Dan Voiculescu si a Cameliei Voiculescu, pentru ca sa nu uitam: Antena 1 e o televiziune de familie. Si cum Ceausescu nu moare in fiecare zi sa ne lase cate ceva, trebuie si televiziunea partidului Conservator sa castige banii din ceva nu? Iar idei se gasesc. Doar nu degeaba imnul partidului, cantat de promitatorul rapsod Fuego, poarta titlul “Ca romanul, ca romanul nu e pe lume niciunul”.

Felicitari pentru emisiune, Dan Capatos, multumim domnisoara Camelia Voiculescu, tineti-o tot asa, cum se spune!

Alaturi de ecologistii de profesie, prapastiosii nutritiei fac parte din noul val al stangii cu umori anticapitaliste.
De la “alimentatia rationala” a doctorului Iulian Mincu, de pe vremea lui Ceausescu, nimeni nu a mai fost atat de drastic cu ce bagam in gura ca Gheorghe Mencinicopschi. De fiecare data cand l-am ascultat m-am intrebat daca exista ceva ce am mai putea manca fara sa ne imbolnavim grav. Dulciurile, carnea, snacksurile, bauturile si cam tot ce se gaseste prin alimentare ba au E-uri, ba au toxine, ba te miri ce alta pacoste cu nume greu de pronuntat. Nu insa si leacurile carora le face reclama acelasi nutritionist grijuliu.
de ce e promovat
In 2003, niciun angajat de la antene nu era nemultumit de guvernare. Adrian Nastase era la putere, Dan Voiculescu in Guvern si Gheorghe Mencinicopschi (membru PUR / PC), conducea Institutul de Cercetari Alimentare. Voiculescu si-a zis ca n-ar fi rau ca institutul sa fie al lui. A urmat intai o hotarare de guvern a lui Nastase, ca ICA sa devina un fel de societate comerciala tinand de Domeniile Statului. Pasul doi: licitatia, cinstita si dreapta. La licitatie se prezinta o persoana fizica si o firma. Persoana fizica era Gheorghe Mencinicopschi, iar firma era GRIVCO (Grupul Industrial Voiculescu si Compania). Va dati seama ca decizia a fost destul de greu de luat, dar dupa suspansul de rigoare, firma lui Voiculescu iese biruitoare. GRIVCO platea 100.000 de euro pe un patrimoniu imobiliar estimat la 30 de milioane de euro, incluzand 36.000 mp de teren si 9.000 de mp construiti pe malul lacului Baneasa.
Pentru Mencinicopschi intamplarea a avut doua urmari: a ajuns cercetat de DNA intr-un lot mai numeros intr-o speta de coruptie, care ii includea pe Dan Voiculescu, Sorin Pantis si altii, dar a devenit, in schimb, o celebritate a trustului Intact. Pe site-ul Jurnalului National sunt peste 1200 de articole in care Mencinicopschi ne invata ce sa mancam si mai ales ce sa nu mancam.
Despre afacerea ICA nu veti gasi prea multe pe acel site, in schimb se gasesc destule mentiuni despre caz aici, aici, sau aici si aici.
ce ne vinde acum Mencinicopschi
Ca sa il parafrazez pe Radu Vasile, mare lucru n-a mai ramas de privatizat in tara, asa ca dl Mencinicopschi a devenit un fel de imagine a unei firme care vinde leacuri naturiste pentru curatat colonul. La Antena 2, produsul ColonHelp a fost prezentat laudativ, fara sa se mentioneze ca programul e unul de teleshopping. Pe site-ul ColonHelp sunt prezentate, pe langa emisiunea de la Antena lui Voiculescu, evenimente publice al caror amfitrion e acelasi nutritionist si articole de presa. Respectivele texte publicitare se numesc curent advertoriale, mai curand decat articole, din moment ce apar in pagini platite, insotite de macheta cu reclama.
Gheorghe Mencinicopschi
Dar ce contine un asemenea produs minune? Principalul ingredient sunt taratele de psyllium (un fel de patlagina). Daca “tarate” nu suna prea impresionant, poate veti fi tentati de continutul de pamant special, pardon, argila. Pe site suntem asigurati ca egiptenii foloseau argila pentru mumificare, deci nu vad de ce asa ceva nu te-ar mentine tanara si frumoasa. Restul ingredientelor se gasesc la raionul de condimente (seminte de in, coriandru, chimen, oregano). Mai putin o planta foarte scumpa si rara, denumita patrunjel, de care am intrebat la plafar si nu aveau. 😉
Departe de mine gandul de a nega virtutile medicinei naturiste, care poate folosi chiar si cele mai banale plante. Intrebarea e daca produsele de curatire a colonului sau detoxifiere, de care e plin internetul sunt bune la ceva. ColonHelp nu e cel mai scump dintre acestea, costand 129 RON. Colonix, care are cam aceleasi ingrediente de baza, costa 349 RON pentru o luna, chiar 921 RON pentru 3 luni, perioada tratamentului ColonHelp.
Pentru unii pacienti, asemenea leacuri naturiste poate ca dau rezultate. Scepticii amintesc de efectul placebo sau de metode mult mai ieftine de reglare a digestiei pentru cateva zile (plante, laxative, etc.) Total impotriva acestui tip de tratamente este si doctorul Alecse Valerian Ditoiu, gastroenterolog la Institutul Fundeni, care avertizeaza ca exista riscul dezechilibrarii florei intestinale, un micromediu care contine bacterii, enzime, ioni, vitamine, anticorpi. Dar, cu siguranta, pentru toate astea exista medicamente pe care sa le poti cumpara ulterior ca sa repari situatia.

Pagina 1 of 3123

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica