rss
rss
rss

Șapte lideri ai celor mai importante forțe politice din Marea Britanie s-au înfruntat timp de două ore, în prima dezbatere față în față, cu o lună înainte de alegerile din mai.

Ritmul a fost unul alert și foarte civilizat în același timp. Sondajele de la final au arătat că primii trei – Cameron, Miliband și Farage – s-au situat cam la egalitate în impresiile telespectatorilor despre cine a câștigat înfruntarea. Scoția și Țara Galilor au fost reprezentate de liderele partidelor locale, dar a lipsit un reprezentant al minorității irlandeze. Trimisa galezilor a punctat la impresia artistică, iar lidera ecologiștilor a fost socotită a avea cea mai slabă prestație.

Cum era de așteptat, cozeurul Nigel Farage, de la UKIP, a stârnit cele mai multe controverse, generând, ca de obicei, o reacție de tip simpatie-antipatie pentru public. În acest fel, euroscepticul și-a atins scopul de a se prezenta ca alternativa la întreg spectrul politic britanic: „ați putut vedea în această seară o diferență clară, între politicienii corectitudinii politice, ai ipocriziei, și mine.”

A fost și singurul politician care a invocat România în dezbaterea de aseară, deplângând că au fost admise în Uniunea Europeană 10 state fost-comuniste, în unele fiind salarii și de zece ori mai mici decât în Anglia. Farage e de părere că Uniunea Europeană e nereformabilă și că David Cameron, care promite să își folosească influența diplomatică, pentru a impune reforme la nivel comunitar, își minte alegătorii. Singura soluție pentru a opri imigrația e, pentru Farage, ieșirea grabnică din UE și semnarea unui tratat de schimb economic cu organizația.

În replică, premierul Cameron l-a acuzat că nu face altceva decât să aducă la putere un guvern laburist, care nici măcar nu va ține referendumul privind rămânerea în UE, promis de conservatori pentru 2017.

De remarcat replicile numeroase ale celorlalți participanți la dezbatere în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană și împotriva criticării imigranților, care sunt o sursă importantă de bunăstare pentru regat. După cum nici măcar Farage nu propune un izolaționism perfect, ci întoarcere la cooperarea din Commonwealth, unde se află nu mai puțin de 50 de țări, între care și India, Pakistan sau Bangladesh, mari furnizoare de imigrație. Deși se spune despre Farage că e un extremist, acesta nu a avut poziții radicale precum BNP, partidul naționalist, care a aduna jumătate de milion de voturi la ultimele alegeri, fără însă a reuși să câștige vreun mandat.

Planul lui David Cameron, prim-ministru conservator și favorit la realegere, în privința imigrației prevede continuarea politicii de limitare a acesteia doar la cea din spațiul comunitar și negocieri în UE pentru schimbarea tratatelor. Dacă aceasta din urmă e mai greu de realizat, schimbările concrete, care i-ar viza și pe români sunt: expulzarea celor care nu își găsesc de lucru în șase luni de la sosirea în Marea Britanie, anularea posibilității de a cere ajutoare încă de la sosire, respectiv obligația de a contribui 4 ani la buget înainte de a putea beneficia de ajutoare sociale și de șomaj, anularea posibității salariaților de a cere alocații pentru copiii rămași în țara de origine.

Aici, dezbaterea integrală:

În sfârșit Klaus Iohannis a găsit glonțul magic împotriva lui Ponta în tema anti-corupției. La a doua dezbatere, pe B1, a fost peste premier, pe care l-a pus în multe momente în evidentă inferioritate, reușind să aducă scorul la 1-1 la general. Pentru prima dată m-a făcut să mă sperii de Victor Ponta, pe care începusem să îl privesc resemnat cu dezgust și fatalitate.

Credeam că tema asta a legii amnistiei și grațierii e una exagerată, că Ponta e suficient de egoist să nu-i pese de nimeni din găștile PSD, că s-ar lepăda oricând fără să clipească și de mentorul Năstase, ba chiar și de socrul Sârbu, dacă i-ar aduce măcar un vot. Crezusem cumva în sinceritatea înjurăturilor pe care i le adresase Vanghelie și îl vedeam capabil să se bucure în secret că mai scapă de câte un baron local prin intermediul DNA. Dar se vede treaba că mă înșelam.

Întrebarea dacă va promova o lege a grațierii și amnistiei mi se părea cumva inutilă. Părea mult prea la îndemâna unui mitoman notoriu să promită că nu o va face și că, din contră, va lupta și bla bla. Ei bine, eschivele lui Ponta în fața acestei întrebări m-au făcut să mă opresc în loc cu uimire și spaimă. Ce-l costa să spună măcar cu titlul de promisiune electorală că n-o va face? Nimic n-ar fi trebuit să îl împiedice să nege răspicat ideea, ca pe o fabulație a adversarilor, știind că în balanță sunt poate mii sau sute de mii de voturi, care vor fugi de acest ocrotitor al hoților.

Cu toate astea, Ponta a preferat acest risc decât să-și îndepărteze marii susținători, păpușarii partidului. Dacă ar fi avut talentul lui Băsescu, Iohannis ar fi speculat momentul și l-ar fi dus până în pânzele albe, jucând ca la operetă o dramă ca întrebarea „ce blestem pe țara asta, Adriane, să aleagă între doi comuniști!?”. Ar fi putut să îl întrebe compătimitor: cu ce te au la mână, măi băiatule, că e păcat de tine, că ești încă tânăr!? De ce nu vrei să te eliberezi, ca să fii în slujba oamenilor cinstiți, nu a hoților!?

Evident, lui Iohannis i-a lipsit și îndrăzneala și talentul, dar și libertatea de a se aventura spre o asemenea partitură. Pentru că bietul păpușoi bine făcut n-a putut nici măcar să se lepede de un anonim de la PNL, pe care i-l dădea preopinentul de exemplu de corupt. Așa că biata țară a căzut iar sub blestemul de a alege între doi apărători ai corupților, legați prin fire nevăzute și nemărturisite. Unul cu 3, altul cu 38, dar tot priponiți de cei ce plătesc bannere, clipuri și echipe de bruiat mințile oamenilor.

De-acum e evident că Ponta va lăsa Parlamentul să își facă mendrele masacrând legi, care-i stânjenesc la furat. Se va dedubla din nou, se va opune ca președinte sau premier, dar va vota ca deputat. Sau se va uita fluierând în altă parte cât o fac alții. De dincolo de gratii, urzelile lui Hrebenciuc și Șova vor da roade: „obligatoriu amnistie și grațiere! Obligatoriu. Alftel suntem beliți. Țoți!”
De data asta chiar mi-a fost frică imaginându-mi ce va urma, dacă e atât de hidoasă imaginea încă din luna de miere a campaniei. Fix acesta era singurul motor, ce l-ar fi putut propulsa pe Iohannis spre Cotroceni: frica oamenilor decenți de ceva îngrozitor, reprezentat de Ponta. Lovise coarda potrivită. Dar mai avea nevoie ca el însuși să fie liber, ca să poată să fluture măcar un colțișor de speranță, să se prezinte ca un eliberator.

Reiau în mare impresiile live puse pe Facebook în timpul mult cerutei dezbateri Ponta – Iohannis de la Realitatea TV. A fost o înfrângere netă pentru Iohannis, care ratează astfel și ultima șansă de a mai salva țara de Ponta. Deși, ne-a spus-o chiar el, din întunecimea minții unui challenger, nu acesta e obiectivul. Adică, el unul, ar fi fericit să fie președinte și Ponta să rămână prim-ministru. Păi atunci de ce se mai strofoacă fanii de ziua a șaptea pe net să te facă, bre, președinte? Dacă Ponta e așa bun de prim-ministru, ce-l mai sâcâi cu schimbarea ta!? Doar așa, ca să existe cineva și la Cotroceni, cât e „cine trebuie” la Palatul Victoria?

Cu asemenea aprecieri ieși total din rolul de opozant al unei guvernări, chit că sistemul constituțional te forțează să te pleci în fața majorității din Parlament. Traian Băsescu n-ar fi spus așa ceva niciodată într-o campanie. Ar fi promis tare și răspicat că nu-l mai pune pe Victor Viorel câte zile o avea, că gata, s-a terminat. E drept, că după aia l-a mai numit o dată. Dar după ce s-a asigurat că a câștigat președinția, nu în campania electorală. Dar e inutilă comparația, Băsescu ar fi dat de podea cu oricare dintre cei doi finaliști de anul ăsta.

Mi-e puțin neclar dacă România nu e pregătită pentru un președinte prea occidental ca Iohannis, dacă chiar merităm șmecheria de tip Ponta. Sau doar mintea lui Iohannis nu e încă pregătită pentru o asemenea șansă. Teoretic, Iohannis a fost mai prezidențial decât Ponta în dezbaterea asta. A fost mai în rolul descris de Constituția actuală: a fost politicos, solemn, serios, atent la reguli, capabil de obiectivitate, inclusiv de a-și cere scuze, a fost decent și onorabil. Numai bun pentru ce îi cere Constituția să fie, un mediator peste partide, cu rol ceremonial și de reprezentare.
Din păcate pentru el, aproape nimeni din țara asta nu așteaptă asta de la un președinte. Toate campaniile se poartă pentru un ipotetic președinte cu puteri totale, șef al Guvernului, legiuitor, patron al Justiției, îndrumător geo-strategic, lider spiritual, administrator de bloc, șef și director de întreprindere. Toate în unu.

Ori la rolul ăsta, Ponta l-a depășit șuierând. O fi avut întrebările dinainte, că prea avea copiuțele pregătite cu cifre și date. Dar a preluat „dictatorial” inițiativa, vărsând în platou cifre, statistici și procente, toate precedate de câte un „știți cât e cutare?” sau urmate de „așa e că nu știați cât era?”. Părea că se pricepe. Ce dacă a dus economia în recesiune după doi ani de guvernare? știa cât e pensia medie, ba chiar și cât are pensie soacra lui Iohannis mai bine ca ginerele. Trucuri de hoțoman, care nu știe nimic a doua zi fără foi în față, dar rupe gura târgului cu deșteptăciunea lui, mai ceva ca Cristian Gava când era copil, ca Vadim când spune date de naștere. Părea că a citit toată noaptea almanahe cu statistici de la Vanghelie, în timp ce neamțul părea că a intrat și el la un film în pauza de publicitate și nu prinde din zbor acțiunea.

La momentul de final, unde Iohannis pregătise ceva de o finețe și o subtilitate înduioșătoare, întrebându-l dacă îl va vota ca pe Rațiu și Crin duminică, Ponta i-a răspuns cu o ditai lopata țărănească peste față. Nu te votez, că ești doar o poleială de Rațiu și în interior ești Traian Băsescu.

Ce ironie să câștigi alegerile cu asemenea șah mat, când ești singurul urmaș politic al lui Băsescu rămas în competiție. Pentru că tot arsenalul cu care Ponta a câștigat acest meci e plagiat după Traian Băsescu: faza cu poleiala e luată după acel „nu îl votez pe Geoană pentru că e un om slab”, dar până în rărunchi de Băsescu. Cifrele – capcană despre pensii și secții de vot sunt imitație după knock-out-ul cu MTO-ul. Ba a existat chiar și un moment de tip „pisicul”, când Ponta i-a spus mârlănește lui Iohannis „la mine în birou sunteți foarte umil”. Dacă era cinstit măcar o dată în viață, micul mare impostor ar fi putut zâmbi înspre cameră și să spună: „această mârlănie o am de la Traian Băsescu, el m-a făcut prim-ministru, el o să mă facă și președinte, să vedeți!”.
E drept că aici și Iohannis ar fi putut avea și el o replică excelentă, dată de cei de la Kamikaze, dacă ar fi spus: dl Ponta vă promite că vă scapă de Traian Băsescu, eu vă promit că vă scap și de Ponta și de Băsescu. Dar, cum am stabilit în primul paragraf, sasul nici nu și-a propus așa o schimbare radicală.

Apropo de mârlănie, Realitatea TV era să întreacă orice normă și orice limită dând după o dezbatere cu cronometru pe ecran o emisiune cu unul dintre concurenți. A fost nevoie ca Victor Ponta să aibă el decența de a se retrage de la această slugărnicie mizerabilă, ca o premieră mondială să nu se producă. Rămâne, oricum, momentul de aur în care Lavinia Șandru îl întreba îndurerată pe Klaus Iohannis cum e posibil să vrea să fie președintele României câtă vreme încă n-a fost niciodată la Cernăuți și Chișinău. După care a urmat „întrebarea” pentru dl Ponta: „vă rog să le adresați un mesaj românilor din Chișinău și Cernăuți!” Într-adevăr, jurnalism de mare angajament. Și iată cum cercul se închide, după ce aceeași obscenă pretins-ziaristă o lingușea cu doar o lună în urmă pe Elena Udrea cu un interviu la fel de aiuritor. Să ne pregătim pentru o altfel de coabitare, zic. Cum sună Gabriel Oprea șef la SRI? Fumos, nu?
În general, la capitolul moderatori, până și acoperitul Turcescu părea cu multe clase peste descoperitul Rareș Bogdan cel plin de sine.

Și o scăpare freudiană a lui Ponta, care îl acuză, culmea, el de lipsă de politețe pe Iohannis și îi spune că are un limbaj care „nu vă face cinste și îi dezamăgește pe alegătorii dumneavoastră.” Știe șarlatanul foarte bine că nu la el sunt oamenii cu pretenții, dar e foarte mulțumit că la el nu-s ăia deștepți, sunt ăia mulți.

În primul Parlament de după Revoluție, inegalabilul CPUN, criticul Ștefan Cazimir îi răspundea unui coleg, care constata cu regret că primele dispute politice alunecau spre Caragiale: „asta nu ar fi nimic, problema e ca din Caragiale să nu dăm în Budai Deleanu!”. Acum că ne despărțim de anul omagial Caragiale, cred că ne putem imagina cu toții ce an urmează.

Și pentru că ne va fi dat să asistăm la multe dispute publice, chiar și în lipsa campaniei electorale, bine ar fi să ne înarmăm cu puterea de a detecta minciunile strecurate în fraze, armele retorice din arsenalul limbuților televizați, al părerologilor specializați în orice și al politrucilor din noua generație. Pentru început, voi încerca să traduc lista de erori logice inventariate de logicfallacy.com:

argumentul omului de paie
A reprezenta într-un mod greșit sau eronat argumentele celuilalt, pentru a le ataca mai ușor

  • „Deși vă respect dreptul la opinie, am să contrazic ideile naziste pe care le susțineți frecvent în articolele dumneavoastră….”

argumentul pantei periculoase
A susține că dacă permitem ca lucrul A să se întâmple, atunci se va ajunge la lucrul Z în mod obligatoriu, deci A trebuie împiedicat

  • „Sunt de acord că fondul de pensii este deficitar, dar când propuneți o asemenea reformă ar trebui să vă gândiți și la pensionarii fără copii, care nu ar putea supraviețui fără niciun venit…”

o rugăminte specială
A schimba obiectivul discuției, tema sau a invoca o excepție, când un argument este infirmat în mod vădit

  • „Văd că nu putem să cădem de acord dacă a fost sau nu creștere economică reală luna aceasta, și poate e un subiect care nu e înțeles de foarte multă lume, haideți, vă rog, măcar cinci munte să ne adresăm și învățătoarei, care în acest moment se află în greva foamei, și pentru care chiar putem face ceva și cât mai repede….”

argumentul jocurilor de noroc
A face predicții bazate pe întâmplări anterioare, observate pentru fenomene aleatorii, incontrolabile. De exemplu, a anticipa pe ce față va cădea o monedă, după ce a fost remarcată o serie de rezultate similare sau o abatere de la acea serie. Oricare ar fi direcția sau presupusa metodă, predicția pentru fenomene de acest tip rămâne un joc de noroc.

  • „Eu îmi amintesc că în 1990 puteai să îți cumperi o garsonieră cu banii cu care peste 2-3 ani îți mai luai doar un televizor. A fost, sigur, o perioadă de panică acum câțiva ani, lumea s-a mai liniștit, a înțeles că o casă e o investiție pentru toată viața, pe care o lași copiilor, deci mă aștept ca anul acesta prețul imobiliarelor să reînceapă să crească, pentru că oamenii nici nu au alte investiții mai sigure pe termen lung….”

ori albă, ori neagră
A susține că nu există decât două posibilități, dramatic opuse, atunci când pot exista și căi de mijloc

  • „Ce ni se cere prin acest referendum este să spunem dacă mai vrem să mai avem o constituție sau nu, dacă mai vrem democrație sau vrem să ne întoarcem la dictatură…”

cauzalitatea falsă
A confunda o relație reală sau imaginară între două lucruri cu o relație de cauzalitate.

  • „Sigur că domnul Georgescu susține în politică interesele lui Patriciu, cu care se știe de pe vremea facultății și care, probabil, i-a dictat cuvânt cu cuvânt conținutul acestei ordonanțe de urgență…”

atacul la persoană
A ataca trecutul sau caracterul oponentului, în loc de a răspunde cu argumente la problema ridicată.

  • „Nici nu vreau să comentez părerile unuia divorțat de patru ori, care nu a fost în stare să mențină o viață de familie armonioasă, dar vrea să facă legi pentru toată țara…..”

întrebarea insinuantă
A pune o întrebare, care conține în ea o insinuare, la care să nu se poată răspunde fără o acceptare implicită a unei vinovății.

  • „Credeți că doamna Udrea a reușit să îl convingă pe președintele Băsescu să își schimbe poziția pe această temă, după întâlnirea secretă de azi noapte, știută fiind și sensibilitatea președintelui la părerile doamnei Udrea?”

argumentul popularității
A obține validarea unei idei din faptul că este îmbrățișată de multă lume sau e la modă.

  • „Uitați-vă că sunt milioane de români, care îl regretă pe Ceaușescu și numărul lor crește de la an la an….”

argumentul circular
A include în premisă concluzia la care dorești să ajungi. A te referi la propria-ți aserțiune, pentru a demonstra o aserțiune.

  • „Avem nevoie acum de un cod civil mai limpede, pentru că această lege nu mai este funcțională fără unele clarificări…”

apelul la autoritate
A-ți întări spusele prin citarea unei personalități sau instituții de prestigiu

  • „Slăbiciunile partidului liberal sunt de notorietate, încă de pe vremea lui Eminescu….”

apelul la natură
A susține că un lucru natural este deopotrivă justificat, inevitabil sau ideal.

  • „Dumneavoastră vreți să amendați posesorii de câini, care nu strâng mizeria, dar câinele e, totuși un animal, are nevoi fiziologice, indiferent că are sau nu are stăpân. Mâine poimâine o să amendați și câinii care umblă dezbrăcați pe stradă, că sunt indecenți…”

divizarea / generalizarea
A presupune că un lucru valabil pentru o parte, e valabil și pentru întreg sau a presupune că o caracteristică a întregului se regăsește în fiecare dintre componente.

  •  „Dumneavoastră, fiind un reprezentant al unui partid al marilor afaceriști, nici nu mă mir că susțineți un asemenea punct de vedere…”

elementul anecdotic
A invoca un fapt divers, în special întâmplat celui care vorbește, în locul unui argument solid, de obicei pentru a contrazice o statistică

  • „Să știți că pe strada unde locuiesc părinții mei e o pensionară, care are un băiat în America, și anul acesta și-a cumpărat a doua ambarcațiune cu motor, deși n-are o pensie foarte mare, deci românul se descurcă…”

apelul la emoții
A invoca detalii de ordin sentimental, în locul celor raționale

  • „Când discutăm legea bugetului, ar trebui să avem în vedere acei copii, care merg zilnic pe jos câte zece kilometri prin ger, ca să ajungă la școală…”

riposta
În locul demontării unei critici se răspunde cu o acuză echivalentă, după strămoșeasca formulă „ba pe-a mă-tii!”

  • „Oamenii sunt disperați nu pentru că am tăiat noi ajutoarele de șomaj, ci pentru că ați privatizat pe nimic toată industria cât ați fost la guvernare!”

„zi că nu-i așa!”

A cere oponentului să vină cu contra-argumente, pentru a infirma o afirmație, pe care nu o susții cu probe.

  • „Nu iese fum fără foc, spune un proverb, iar publicul așteaptă să clarificați toate acuzele care vi se aduc. De pildă, ce este cu această vilă din Italia, despre care s-a spus că vă aparține?”

apelul la puritate
Cunoscută și ca eroarea Nirvana, această practică aduce în discuție o situație ideală, neplauzibilă, pentru a respinge o critică legitimă: „erorile din sistemul judiciar s-ar rezolva, dacă toți oamenii ar fi mai buni”.

  •  „Traficul din București nu e atât de rău, în zilele de concediu și înainte de ivirea zorilor, se circulă foarte bine, problema e că toți vrem să ajungem repede undeva, în același timp”.

extragerea din context
A folosi exemple de întâmplări izolate, pentru a susține că există o tendință sau o practică răspândită.

  • „Nu mai târziu de ieri, campionul național la șah a anunțat că se stabilește în Franța, trebuie să împiedicați acest exod al creierelor, altfel veți rămâne doar dumneavoastră în țară să stingeți lumina!”

eroarea care discreditează
A susține că o idee, care a fost susținută cu stângăcie, sau conținând un fals sau o eroare de calcul, e automat invalidată în întregime.

  • „E limpede că dânsul nu are habar de legea energiei. Ce explicații să mai dau cuiva, care crede că eu am închis mina Paroșeni în anul 2000, când mina nu mai funcționa din 1998?! Ne pierdem vremea…”

„nu-mi vine să cred”
A refuza un argument, pentru că îl consideri greu de înțeles sau de crezut.

  • „Statisticile Băncii Mondiale pot să spună multe, dar mie îmi vine greu să cred că acela e salariul mediu real al unui român….”

ambiguitatea
A folosi cuvinte cu dublu sens, termeni echivoci, care pot lăsa loc la interpretări sau crea o impresie falsă cu intenție.

  • „Înlocuirea din funcție a acestui secretar de stat nu e un scop în sine pentru mine, vă asigur că imediat după alegeri voi lua cea mai bună decizie, ca lucrurile să intre în normalitate.”

argumentul genetic
A judeca un lucru, ca fiind bun sau rău după originea sa.

  • „Și i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino și vezi!” (Evanghelia după Ioan cap 1, vs 46)

adevărul e la mijloc
A susține că punctul de mijloc între două poziții, alese de vorbitor, e neapărat și adevărul.

  • „Eu nu sunt nici de partea celor care cred că Stalin a fost un erou al celui de-al doilea război mondial, dar nici a celor care spun că a făcut numai rele. Adevărul e undeva la mijloc.”

apelul la probabilitate
A sugera că un lucru care s-ar putea întâmpla, chiar se va întâmpla la un moment dat în viața reală

  • „Orice soldat are bastonul de mareșal în raniță” (Napoleon)

cauzalitatea circulară
A confunda efectele cu cauzele unui fenomen

  • „Întotdeauna când sunt mai mulți polițiști în intersecție se circulă mai prost…”

dilema falsă
A crea iluzia că nu există decât două opțiuni. Exemplu: dilema lui Morton:

  • „Nobilii, fie duc un trai îmbelșugat și trebuie taxați pentru asta, fie au o aparență austeră, caz în care au economii grase, care trebuie taxate.”

***

Cu mai mult umor, scriitorul ceh Karel Capek, scrie despre „regulile” unei polemici sănătoase în cartea sa „În captivitatea cuvintelor”, din care voi spicui (cu aproximație) metodele stilistice de punere la punct a adversarului:

disprețul
Vorbitorul trebuie să se înfățișeze ca superior intelectual și moral, adversarului, despre care se va sugera că e cam prostănac, un flecar, un epigon. Deși nu merită să stai de vorbă cu el, poți lua un ton didactic, condescendent.

etichetele plastice
Orice acțiune poate fi descrisă mai plastic de termenii polemici. Dacă ești contrazis într-o problemă, poți semnala că s-a tăbărât mișelește asupra ta. Orice reproș al adversarului va fi adus la cunoștința publicului ca văicăreală a unuia care varsă lacrimi de grija altuia. Tot așa, se spune înjură, în loc de protestează, clevetește în loc de remarcă, insultă în loc de critică. Adversarul e un om nervos, smintit și turbat, ceea ce explică și vehemența cu care trebuie să i se răspundă.

poreclele
Orice calitate, defect sau trăsătură neutră poate fi transformată într-un cognomen cu puțin talent. Dacă e echilibrat și circumspect, e ezitant
; dacă e spiritual, e un glumeț; dacă e prea direct, e banal și simplist; dacă jonglează cu problemele abstracte, e un teoretician rupt de viață, un filosof.

defectul vădit
Tot așa cum o calitate se transformă într-un defect, printr-o întorsătură de condei, atunci când calitatea e prea evidentă, se va insista pe absența contrarei. Cineva e prea calculat pentru că e prea lent, n-are agerime și suplețe; dacă e spontan, nu are convingeri profunde; cineva care e foarte rațional și logic nu e bun de nimic pentru că nu are inimă, e prea rece. Cineva care e sentimental e un superficial, incapabil să se ridice la nivelul ideilor serioase.

negația
Cu puțin tupeu poți nega tocmai calitatea definitorie a personajului de combătut. Un erudit va fi făcut flecar bun de gură, un palavragiu superficial, un diletant.

holograma
Se va construi o imagine falsă a ideilor adversarului, pentru a le putea combate cu mai mult aplomb. Se va polemiza cu niște idei puerile și periculoase, care autorului nici nu i-au trecut prin cap.
Apartenența la un curent extremist, compromis istoric e mereu binevenită.

războiul de uzură
De la tema discuției se trece la un subiect colateral mai suculent, apoi la altul.

mărturia autorității
Un mare gânditor sigur a spus ceva în favoarea dumneavoastră pe această temă, de ce să nu îl inviți ca martor la proces?

se știe
Dacă niciun nume de calibru nu poate fi invocat, atunci poate fi chemată în ajutor societatea, vocea poporului, notorietatea. Știu până și copiii că o asemenea concepție a fost de mult depășită.

cu neputință
Concesiile sunt pentru cavaleri. Dacă un argument chiar nu poate fi răsturnat, se poate spune: „Domnul X vrea să-mi dea lecții despre….”, „Domnul X se apără cu adevăruri atât de plate și demult cunoscute ca…” „Domnul X bate în retragere și se ascunde în spatele afirmației că…”.

triumful
Oricât de lamentabil te-ai fi prezentat, e necesar să îți proclami triumful, o polemică nu se poate încheia cu o strângere de mână, preopinentul trebuie demascat ca un neisprăvit și victoria subliniată apăsat.

Intr-un fel, intrebarea a plutit in aer la dezbatere. Dar, desi Basescu l-a facut knock-out in finalul primei runde cand l-a intrebat daca a fost aznoapte la Vantu, o intrebare cheie tot a omis sa-i puna:

Eh, asta e… Geoana are nevoie sa-i fluture cineva prosopul sau sa mearga la prietenul Vantu sa-l mai relaxeze.

  • Momentul #1: Prima dezbatere, Basescu ii spune lui Geoana: “v-am sunat si nu am putut vorbi cu dvs pentru ca erati in Delta la Vantu”.Geoana spune ca asta e o minciuna
  • Momentul #2: Sorin Ovidiu Vantu apare la televiziunea lui si angajata lui (Oana Stancu) il intreaba: “v-ati intalnit cu Mircea Geoana in Delta?”. Raspuns da.
  • Momentul #3 Geoana il face pe Vantu “malefic si turbulent”, miercuri la ora 14, intr-un interviu dat lui Catalin Tolontan.
  • Momentul #4 Cateva ore mai tarziu, Sorin Ovidiu Vantu il convoaca la el acasa pe Geoana. La ora 12 noaptea Mircea Geoana intra in casa lui Vantu din Str Paris. Era noaptea de dinaintea confruntarii cu Traian Basescu.
  • Momentul #5: Alaturi de Hotnews, ziarul lui Vantu, Academia Catavencu prezinta joi dimineata poze cu Geoana intrand noaptea in casa lui Vantu.
  • Momentul #6: Traian Basescu ii da lovitura decisiva lui Geoana in cadrul dezbaterii televizate, folosind cele de mai sus.

Intuitia mea de paranoic imi spune ca Sorin Ovidiu Vantu abia acum se comporta ca un patron de presa. Pai ia ganditi-va: cu Prostanacul presedinte, televiziunea lui slugarnica s-ar indrepta spre faliment. Pe cand cu Basescu presedinte sunt salvate atat Realitatea cat si Antena 3 si 2.
In plus, din cate mi-am putut da seama, Vantu e un inchipuit, pentru care e mai important sa se spuna despre el ca e un papusar al clasei politice, decat realitatea propriu-zisa. In orice caz, un om atat de prost ca Geoana, care ofera un subiect devastator pe tava contracandidatului, nu poate fi presedinte. Asta e mai grav decat a fi dependent. Inseamna pur si simplu sa nu te ajute capul.

Update: Dupa ce postasem acest articol, Sorin Ovidiu Vantu a intrat in direct la Realitatea TV si a aruncat ultima mana de pamant peste cosciugul politic al lui Mircea Geoana: "Mircea Geoana a venit aseara la mine acasa sa se relaxeze inainte de dezbatere, pentru ca suntem prieteni". Vantu a povestit si cum s-a intalnit de mai multe ori cu Basescu, dar ca relatiile s-au racit intre timp. Dar prietenia cu Geoana ramane una durabila. La insistentele ziaristilor din studio, Vantu a admis: "am conventi cu dl Geoana sa se debaraseze public de relatia cu mine din motive electorale".
Avand in vedere ca Vantu spune ca el si Geoana au "palavragit cateva ore", incepand cu ora 12 noaptea, avem si explicatia cearcanelor lui Geoana si a prestatiei lamentabile de la dezbatere.
Si inca o dezvaluire din Curentul: in 2005, ziarul i-a scris lui Geoana, ministru de externe, ca fugarul Nicolae Popa, mana dreapta a lui Vantu se ascunde in Indonezia (facsimil). Iar Geoana s-a facut ca ploua.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica