rss
rss
rss

Președintele Traian Băsescu a ținut o prelegere în fața unor licheluțe de viitor, respectiv organizația de tineret a PD-L. Pentru că (n-am uitat) un grup de studenți sau proaspăt absolvenți de facultate, care o alege în unanimitate pe EBA, nu poate fi decât un grup de hahalere.
În fine, din lipsă de alt material genetic, să zicem că putem face treabă și cu micile pușlamale, totul e să le dăm modele corecte. Și aici Băsescu a pornit bine. Le-a vorbit despre Ronald Reagan și Margaret Thatcher și despre nevoia de a renunța la așteptarea unui lider providențial.
Tot corect a fost și perdaful dat celor din Guvern pe motiv de tergiversări și indecizii. (Ca de obicei, Băsescu are diagnostice bune.) Ca exemple, a prezentat cazul Roșia Montană – un subiect spinos deschis în 1997 și cazul datoriilor Rompetrol:

”Rompetrolul, un alt subiect tergiversat desi este clar ca ordonanta prin care s-a facut este prost scrisa. Bine, prost scrisa inchide odata subiectul Rompetrol si datoriile pe care le are.
Politicienii merg pe ideea de a le transfera, sa nu ne acuze cineva. Pe aceste idei, Romania pierde enorm. Solutia nu este sa nu fi acuzat ci transparenta.”

citat de Hotnews.
Sigur, o să spuneți că Dinu Patriciu a vândut firmei din Kazahstan și, în condițiile date, recenta și surprinzătoarea apropriere dintre Patriciu și Băsescu nu mai contează. Doar că respectivul contract n-a fost făcut public, ceea ce știm e că anul trecut când Sorin Blejnar a ieșit cu mare aplomb pe piață cu amenințări cu sechestrul, nu kazahii erau pe baricadele media, ci Patriciu. Mai departe, dacă or fi existat și bilețele schimbate între cei doi, cu rugăminți de rezolvare pozitivă, doar Elena Udrea ne poate spune.

In timpul unei conferinte de presa, actorul Claudiu Bleont s-a ridicat de pe scaun, si-a dat nadragii si chilotii rosii jos, anuntandu-ne ca “asa mica cum era, imi faceam treaba cu ea”. (Sper ca timpul trecut e doar de dragul rimei.) Lumea s-a indignat sau a ras, dupa care s-a intors la ale ei. Are dreptate omul, “prea mare caz pentru o chestie atat de mica”.
Dinu Patriciu n-are nevoie de conferinta de presa, ca are propriul ziar in care isi poate expune dimensiunea talentului literar. Dan Tapalaga remarca marlania de parvenit a petrolistului care isi inchipuie ca se poate trage de sireturi cu lumea buna. E un element important, dar nu esentialul.
Esentialul e ca prin editorialul in care il compara pe Liiceanu cu o coada sculata de vaca si ii reprosa “bolsevismul” din Apelul catre lichele, Patriciu reuseste mai mult decat sa fie ghertoi si se despoaie de toate precautiile. Lumea in care traim ii permite sa faca asta fara sa riste oprobiul public.
De douazeci de ani Patriciu umbla travestit in hainele unui liberal intransigent. O face nu de ieri de azi, ci din primele luni ale lui ’90, inainte sa tarasca o parte din PNL in guvernul Stolojan. De un an-doi, pe toalele de capitalist si-a cusut chiar o noua eticheta de firma, aceea de libertarian. Hainele ii veneau ca turnate si atat de convingator asortate cu trabucul, incat nimeni nu le-a socotit ridicole nici cand Patriciu a devenit sponsor masiv al campaniilor electorale ale unor Nastase si Geoana, la care contribuia mai abitir ca la sustinerea liderilor PNL.
Dar da-le incolo de haine, “ce-am devenit o tara de farisei?” Si Dinu Patriciu isi dadu jos chilotii liberali pentru a dezvalui ceva ce l-a ros timp de douazeci de ani si nu ne spusese pana acum: “Apelul catre lichele” l-a infuriat ingrozitor cand l-a auzit in decembrie 1989. Ca sa ne-o spuna, i-au trebuit 20 de ani si o Romanie reformatata. Una mai preocupata de divortul lui Iri si de zdrangul lui Bleont decat de mofturi morale.

Dupa ce, ani la rand, Vantu a vamuit milioanele de euro din publicitate ale TVR, prin agentia lui, Dinu Patriciu intra si el cu tupeu in casele platitorilor de abonament, mai surprinzator decat Andreea Marin. Levierul lui in operatiune e Alexandru Sassu, care rezolva nu doar impasul, dar si contractele cu statul pe care orice “libertarian” care se respecta trebuie sa le aiba.
Potrivit Evz si Inpolitics, succesiunea a fost urmatoarea:
In ianuarie, TVR realizeaza clipul Paulei Seling pentru Eurovision in colaborare cu Adevarul, ziarul promovand la pachet evenimentul in ziar si pe site.
In iulie, TVR si Adevarul Holding semneaza un contract de colaborare, potrivit caruia emisiuni de sport ale TVR ar urma sa se desfasoare in studiourile unei televiziuni care inca nu exista, detinuta de Dinu Patriciu. Pretextul: vor fi emisiuni in High Definition.
In aceeasi luna, TVR si Adevarul semneaza un alt contract, prin care emisiunile estivale ale postului public ar urma sa fie promovate in tabloidul Click, de parca aparitia in respectiva foaie, intre cadavre si prostituate, n-ar fi mai curand un deserviciu pentru orice institutie.
Cateva zile mai tarziu, Alexandru Sassu e anuntat director al viitoarei televiziuni a lui Dinu Patriciu, care are deja un contract cu ageamii din TVR, inainte de a emite un minut.

De fiecare data cand aud ce-i bubuie mintea lui Patriciu am cate o bucurie, pentru ca il vad capabil sa-si faca praf averea doar din grandomanie. Auto-intitulatul “libertarian”, care s-a imprumutat cu cate un banut de la fiecare dintre noi pentru a se putea numi capitalist (cu ajutorul lui Nastase, evident) se crede acum Rupert Murdoch. Provincialismul si diletantismul capitalistilor nostri asistati de stat n-are masura. Pai o fi profetit Rupert Murdoch ca viitorul presei online va accesul contra-cost, numai ca, spre deosebire de Costache, el e patron la Wall Street Journal, New York Post, Times si The Sun, nu la Adevarul si Click.
Stirea ca publicatiile Adevarul vor putea fi accesate pe internet doar cu abonament, mi se pare un semn bun pentru dezumflarea gogosii reprezentate de acest trust. Cartile vandute la pachet cu ziarul, DVD-urile cu filme, editiile gratuite si campaniile publicitare faraonice nu pot cumpara credibilitate si nu pot construi un brand. Cele mai rasunatoare materiale din Adevarul in ultima vreme au fost sinteze si dezvoltari ale unor materiale aparute in alte publicatii. Despre investigatie jurnalistica nici nu s-a auzit in trustul care s-a mandrit chiar cu tacerea pe subiecte politice in an electoral. Intoxicarile turnatorilor la securitate pe tema Revolutiei, cu jumatati de adevar si piste false sper ca nu sunt considerate de cineva un mare merit in jurnalism.
Exceptand eseurile maiastre ale lui Andrei Plesu, cred ca nici sectiunea de opinii nu ar putea imbia pe cineva sa arunce cu banii dupa Dinu Patriciu. Dar sa nu subestimam capacitatile trustului patrician, care detine si tabloidul Click. Pe internet, abonamentul la respectiva infectie s-ar putea vinde la pachet cu parole de acces pe site-uri porno sau cu DVD-uri cu Silvia Saint. De fapt, cum sa nu platesti sa vezi poze cu Bianca Dragusanu comandand apa plata la o terasa? Sau ca sa vezi unde a aparut goala Laura Cosoi? Abia cand ai putea citi ca “Andreea Marin a trecut la pantaloni scurti” (din editia de azi) ti-ai folosit cum nu se poate mai bine banii.

M-a umplut de optimism ultimul editorial semnat Dinu Patriciu din Adevarul. Nu, n-am descoperit vreun condeier talentat sau un manager cu viziune. Dimpotriva. Se citeste atata toparlanie si atata parvenitism printre randuri incat nu mi-e greu sa mi-l imaginez pe o pluta intr-un rau involburat, care il duce spre cascada. (asta ca sa ii parafrazez stilul)
Mai tineti minte excursiile in Corfu ale gastii teribile a lui Vantu? Din misterul acelor intalniri nu razbatea decat aroganta fata de salahorii din presa. Noi, managerii de top de la Cotidianul, Ziua, Gardianul, Business Standard, Realitatea ne mai permitem sa pufaim cate un trabuc cu Sorin, stim cum merge treaba de la oamenii care fac jocurile. Nu ca saraciile alea de scribalai care vor sa faca presa de investigatie, reportaje, opinie sincera. Prostii, ba, amarastenilor! Dam carti si CD-uri la lume si rupem tot, ba! Cand v-o chema si pe voi Sorin in Delta sa mai vorbiti….
Dinu Patriciu duce mai departe stindardul neamului prost din media, scriind un editorial intreg despre team-building-uri (el le zice brainstorming-uri) in Brazilia, in Canion, in Caraibe si in Australia. Toate asezonate cu gadget-uri mai inteligente decat posesorii, ca iPhone si Blackberry, si cu profetii despre viitorul comunicatiilor, somaj si golf. Avem o clasa capitalista formata din taranoi care il invidiaza pe Becali ca e singurul dintre ei care isi permite sa fie el insusi cand e grobian, asta e senzatia mea.
Intre timp, dupa inchiderea ziarelor de santaj ale tandemului Vantu-Luca (Ziua si Gardianul), dupa disparitia Cotidianului nistoresian, jumatate din angajatii de la Jurnalul national sunt dati afara. Revistele de bucatarie, pentru femei sau de crestere a copiilor din trustul lui SOV sunt preluate de manageri / ziaristi. E singura veste buna in acest context, pentru ca nu e totusi nicio bucurie disparitia unor locuri de munca si a unor publicatii, faptul ca reapar revistele independente de trusturi. Managerii lor nu isi vor permite “arogante” in emisfera tropicala, dar vor redescoperi legile curate ale pietei si respectul fata de cititor.

Reactia lui Traian Basescu, dupa castigarea alegerilor:

Si reactia mogulilor: pe HappyFish

  

Cel mai socant lucru in istoria filmului cu Basescu si copilul e felul fara frana in care Dinu Patriciu accepta sa se compromita. De la inaltimea celor doua miliarde de dolari, magnatul arunca cu un copil in presedinte. “Un copilas”, dupa expresia induiosatoare a lui Victor Ponta, de la care asteapta sa schimbe soarta alegerilor. Trebuie sa fi fost tare rau pentru Patriciu in acea zi de arest, cand a iesit cu ochii aproape in lacrimi, spunand ca nu doreste nimanui sa treaca prin ce a trecut el, daca a pastrat atata sete de razbunare pe Traian Basescu.
In emisiunea de pe postul lui Vantu, si Patriciu si Vantu recunosteau ca l-au votat in primul tur pe Crin Antonescu (“bichonul mogulilor“, dupa expresia inspirata a lui Mircea Marian). Dar Dinu Patriciu mai adauga ceva cu emfaza: are mereu doua variante pe care mizeaza (in cazul de fata, Geoana si Antonescu). Cade una, merge pe a doua, ca in afaceri. Dar in turul doi, aveti a doua varianta, se intereseaza Oana Stancu? Nu, pentru turul doi nu am o a doua varianta. Si urmeaza o expunere apocaliptica despre ce rau ne paste. Vasazica oamenii care sunt blindati pentru orice varianta, in cazul in care iese Basescu, nu mai au plan de rezerva? Sunt descoperiti? Incepe cosmarul?

E motivul pentru care Voiculescu, Vantu si Patriciu au iesit la lumina pentru a ataca fara perdea. Cel din urma si-a asumat chiar riscul unei totale penibilizari, povestind cum Basescu il lovea in plex pe copilul respectiv. Copilul insusi neaga acest lucru. Toti martorii la eveniment sustin ca nimic nu s-a intamplat, de la cameramanul din plan indepartat (Felix Tataru, sa zicem subiectiv), barbatul de langa si mai ales femeia cu memoriul. Toti, mai putin Patriciu.
Toata orchestratia loviturii de imagine anuntate cu o seara inainte de Patriciu, lansate de ziarul lui Vantu in clipa in care presedintele venea pentru prima data la televiziunea lui, dau o imagine inspaimantatoare a fortei de soc pe care trusturile mogulilor o au cand loviturile lor se coordoneaza. Urmariti doar acest scurt desfasurator.
Mogulii au reusit de minune captarea atentiei. Din emisiunea cu Traian Basescu nu mai tine nimeni minte ca presedintele l-a acuzat pe Sorin Ovidiu Vantu ca isi foloseste trustul pentru a influenta deciziile justitiei. Ca Vantu, care a mai facut puscarie in anii ’80, a primit o condamnare de peste 2 ani de inchisoare si imediat dupa a sustinut miscarea abuziva a magistratilor impotriva statului roman. Si in mintea lui Vantu racoarea puscariei trebuie sa fie destul de vie de a reactionat cu o asemenea furie.
Un alt element crucial uitat din emisiunea cu Basescu: presedintele admite ca si el a fost la sediu la GRIVCO pentru a se caciuli la Voiculescu sa intre la guvernare. E momentul pe care Basescu l-a numit inca de atunci “solutia imorala”. Au urmat doua lucruri pentru care Voiculescu nu il poate ierta pe Basescu si pentru care il uraste de moarte. Basescu nu s-a aliniat marii colectii de politicieni de paie jucati pe degete de oligarhi, ci si-a jucat propriul joc, folosind la randul sau alti membri ai lumii oligarhice (gen fratii Paunescu si magnatii pedisti). Al doilea motiv pentru care Voiculescu il uraste de moarte pe Basescu e dezvaluirea secretului tineretii lui. Sub mandatul lui Basescu, securistii au calcat partial un articol din “codul onoarei” lor mafiotice: au demascat partial pe unul de-al lor. Pe Felix. Si o tara intreaga a aflat ca Voiculescu a mers in strainatate in studentie ca sa isi traga matusa de limba si sa o toarne la Securitate.
Despre sansele ca aceasta explozie de furie a celor trei moguli sa se intoarca impotriva lor, vorbeste foarte concis Bleen, care a rezumat perfect tabloul, numindu-l o demonstratie de forta si prostie:

Au cautionat discursul lui Basescu. Ala cu mogulii. Ala care incepuse sa plictiseasca, chiar si pe sustinatorii lui. Ala care parea un basm umflat, care suna a paranoia si mania persecutiei. O demonstratie de forta, pusa atat de bine la punct, atat de disproportionata confirma discursul lui Basescu. Si sperie. Un sistem de tip caracatita, labartat peste tot, populat de hiene, capabil de orice, impotriva oricui. Nimeni nu e ferit, nimeni nu scapa. Nici chiar atotputernicul Dictator. Suficienta de sine, cinismul cu trabuc si zambet batjcoritor, aroganta care defileaza pe trei canale TV in fiecare seara, la ora de maxima audienta, toate astea pun pe ganduri, ingrijoreaza, irita, enerveaza.

Bogdan Olteanu, baiatul de pravalie al lui Patriciu si Hrebenciuc, a fost ales numarul 2 in Banca Nationala a Romaniei
Fizionomia tinereasca l-ar descrie pe Bogdan Olteanu ca pe o eterna tanara speranta, sau ca pe un fel de nepot care trebuie strecurat pe undeva, pe unde nu incurca, pana-si gaseste un rost in viata. (De obicei, genul asta de “nepoti” nu deprind in asemenea contexte decat arta de a se fofila si de a peria pe cine trebuie, incat nici nu-ti dai seama cand se transforma intr-un batranel de-o varsta cu tocaria din birouri, pe care ti-e si mila sa-l mai dai afara cand mai are cativa ani pana-n pensie.)

Dar a spune despre Bogdan Olteanu ca a imbatranit prematur e un eufemism. Din plamanii lui haraie suflul cavernos al activistilor de partid. Naivul care s-ar mai uita in gura unui asemenea “tanar” ar auzi picurand cu ecou, ca intr-o pestera, doar vorbele baloase ale marsaviilor de culise, rostite de unul pentru care Hrebenciuc e “prietenul meu, Viorel”. Din fata il vezi pe Bogdan Olteanu, dar il auzi pe Octav Cozmanca altoit cu Miky Spaga. Tinereasca nu e la Bogdan Olteanu decat smecheria, o trasatura genetica pe care o imparte cu mare parte din generatia lui Cristian Boureanu, Codrin Stefanescu si alti tineri de profesie.

Chiar asa, stie cineva ce profesie are Bogdan Olteanu? Ca e intrat in politica de pe bancile facultatii, mai ceva ca ilegalistii. Oficial are o diploma de la o facultate de drept, dar asa au foarte multe fotomodele si hostesse si nu le pune nimeni in fruntea Bancii Nationale. Pogea, daca n-o fi economist, cum te-ai fi asteptat de la un ministru al finantelor, macar i-a fost contabil lui Videanu, stie sa faca o balanta, sa scoata o firma pe profit zero, sa bage bonurile de benzina la cheltuieli, ma rog ce e nevoie. Da el cu economia de gard, dar macar intelege ce se discuta, n-o sa pronunte COdoi ca academiciana in chimie a lui Ceausescu.

Comparatia e deplasata, avand in vedere opacitatea la idealuri (bune sau rele) a lui Bogdan Olteanu, dar singurul exemplu de politruc perfect numit la conducerea unei banci nationale in istorie a fost Ernesto Che Guevara, absolventul de medicina care a si propus renuntarea la moneda in favoarea unei economii, mai suple, bazate pe troc. Numai ca Bogdan Olteanu nu e nici revolutionar, nici poet, nici nebun. El stie foarte bine de ce e acolo si pe cine trebuie sa asculte. Nebun e cine l-a pus acolo.

Cu el in board-ul BNR, predictia lui Dinu Patriciu privitoare la prabusirea monedei nationale devine “a self-fulfilling profecy”. In urma cu cativa ani, folosirea de informatii din interiorul Bursei le-au adus lui Patriciu si Voiculescu dosare privind manipularea pietei de capital. Acum Bursa nu mai da nici macar dintr-un picior a spasm, dar in mentinerea pe linia de plutire a leului, BNR a
pompat 4,5 miliarde de euro in doar noua luni. In asemenea operatiuni aveam a ne baza exclusiv pe buna credinta a lui Mugur Isarescu, pentru ca nu exista absolut nicio metoda de a opri pe cineva sa foloseasca informatiile privind interventia Bancii Nationale asupra cursului de schimb pentru a face bani si din fotoliul de acasa.

Nu-i vorba, in varful piramidei BNR (nicio aluzie la sortuletul lui Isarescu) s-au mai aflat si alti indivizi carora nu le-as fi lasat pe mana nici cheile de la uscatoria blocului. Vi-l mai amintiti pe Florin Georgescu, finantistul din Ferentari de pe vremea lui Vacaroiu? A condus finantele in timpul marilor tunuri de la Bancorex, a FPS-ului, cand si-au facut cheagul grosul celor din Top 300, iar sistemul nu l-a uitat si i-a asigurat o vilegiatura cu leafa nesimtita in fruntea BNR.

Ceea ce se intampla acum, prin alegerea de catre Parlament (!) a lui Bogdan Olteanu intr-o functie cheie a sistemului bancar, pentru care nu are nici macar formal pregatirea necesara vorbeste limpede nu doar de lacomia unor carnasiere mari, care au simtit ca in cusca leului ar fi rost de prada care a disparut din restul zonelor economiei, dar si de o inconstienta fara frau.

Cum ar spune Tudor Gheorghe: “Nu m-am temut de lupii maturi. Le tai un cal batran… si-i saturi.” Mi-e teama acum catelandri.

Viorel Catarama da un interviu (interesant, de altfel) in care spune ca ii pare rau ca s-a certat cu Dinu Patriciu, episod pentru care isi recunoaste vina, pentru ca altfel PNL ar fi ajuns cel mai important partid de dreapta. Visul asta de marire al lui Mos Relaxa mi-a adus aminte de planul lui Becali, exprimat mult mai savuros: “Eu le-am propus lui Giovani si Victor sa ne unim si sa facem cel mai tare partid din Romania, da n-au vrut, fraierii!”
Adela Surugiu si Viorel Catarama
Dar altceva mi-a atras atentia. Pe langa Ferrari (despre care admite ca a fost o prostie de om batran), Catarama si-a mai luat si o nevasta de fite. In poza, sotia lui Viorel Catarama, Adela Surugiu, e imbracata si nu prea. Rochia pare aceeasi purtata de Monica Gabor inainte de a deveni respectabila doamna Columbeanu. In cazul ei inteleg de ce trebuia sa umble cu fofoloanca la vedere, dar dupa ce-ai devenit nevasta de milionar, care e ideea cu expusul sfarcurilor in reuniuni mondene?
Monica Columbeanu
In fine, probabil sunt eu incuiat, sa revenim la interviul lui Catarama din EVZ. Fostul patron de la SAFI face o afirmatie din gama “sa i-o spui lu’ mutu”: cica il apreciaza pe Basescu pentru ca a condamnat comunismul si a deschis dosarele Securitatii. Pai daca se deschideau dosarele, despre mata si Dinu Paturiciu am fi avut multe de citit si am fi dezlegat si misterul cum poate unul cu creier de furnica sa faca atata banet.

Dan Tapalaga este autorul unei analize care mi-a starnit admiratia prin precizia cu care pune punctul pe i si distinge intre esential si neesential. Observatia de baza e “invierea” continua a unor stafii politice plimbate ca in niste vase comunicante de la o televiziune la alta. Politicieni care nu spun nimic celor pe care se presupune ca ii reprezinta exista doar in emisiunile televiziunilor si ziarelor patronate de trei indivizi dubiosi: Vantu, Voiculescu si Patriciu, din studiourile carora tin intreaga societate intr-o stare de stagnare si apatie.

Puteti citi articolul Stafiile si eternii lui Vantu, Voiculescu si Patriciu pe site-ul Hotnews.ro.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica