rss
rss
rss

Se reia ideea înființării unui adevărat partid de dreapta pentru România. Un partid de nuanță creștină și conservatoare. După care apele se împart după alte epitete, care ne liniștesc că n-o să cădem niciodată de acord. Unii l-ar vrea euro-atlantist, alții naționalist. Unii l-ar vrea pro-capitalism, alții protecționist și apărător al intereselor salariaților și capitalului românesc. Iar dilemele pot continua mult și bine.

Așa că o să-mi schițez propria coloratură, acum că din primul paragraf reiese că ne poate ieși din grijă, deci să fim relaxați.

Dacă există o necesitate de a porni o mișcare, ea nu e dată decât de reacția la revoluția globală, propusă de elitele și capitalul transnațional. Așa că din start trebuie să fie un partid reacționar. Asta e denumirea cea mai precisă, n-ar trebui să se teamă de acest epitet, ci să și-l poarte cu mândrie.  Vorbim de o mișcare de rezistență. Doar noțiunea de conservator nu descrie exact contextul. Acum nu se mai pune problema doar să conservi, să te opui unor transformări, trebuie să mai și revoci altele. Iar acolo unde rânduielile s-au pierdut și nu mai ai ce mare lucru să conservi (vezi dezintegrarea satului și degringolada orașului) e nevoie să construiești avântat, nu doar să te aperi.

Consider două ingrediente majore ca eficiente la nivel colectiv împotriva revoluției totalitare globale. Biserica Ortodoxă și statul național. Asta vor ei să demoleze, asta trebuie să apărăm. Restul sunt soluții individuale: familia, cultura, educația, credința personală, estetica, orice altceva.

Din aceste două puncte vedem deja că vehiculatul proiect care i-ar include pe Adrian Papahagi, Mihail Neamțu, Teodor Baconschi, e din alt banc. Nu pentru că l-au susținut pe Traian Băsescu – și eu l-am susținut dar și criticat când a fost cazul, în funcție de cum ni s-au intersectat opiniile, evident, fără să am vreun beneficiu din bombănitul pe internet. Ci pentru că aceștia au opinii preponderent critice față de ambele. Biserica Ortodoxă o privesc cu superioritate și înstrăinare. Dacă au, au legături cu acei clerici foarte avansați pe drumul ecumenismului. De naționalism, ce să mai vorbim, că unii sunt declarați federaliști, internaționaliști, vor dispariția României prin absorbția în federați Europeană a viitorului. O fi utopic planul sau o fi generos, cert e că n-ai cum lupta asumându-ți riscuri pentru ceva ce vrei să dispară la un moment dat.

În linia națională, urgența e recuperarea măcar a unei părți din suveranitatea națională. Atât cât se va putea. Primul pas la înființarea acelui ipotetic partid e realizarea statutului de colonie al României și necesitatea îndreptării acestei situații. Dacă negi realitatea sau o consideri un noroc al generației noastre, nici nu intră în discuție să vrei să o schimbi. Deci vei fi încă un exponat pe raftul prăfuit cu partide politice actuale. Pentru că, să nu ne mințim, PSD și globaliștii de dreapta joacă în exact aceeași echipă. Ei doar au idei vag diferite despre cum să se realizeze transferul de  suveranitate și de economie.

Un alt obiectiv al liniei naționale e recuperarea dreptului asupra istoriei proprii. Canonizarea sfinților închisorilor, ridicarea cenzurii de pe anumite file din istoria țării, cultivarea conștiinței istorice în rândul noilor generații. Pentru cei pentru care filonul identitar e complet străin sau ridicol, e la fel de clar că un partid zis de dreapta, dar nepreocupat de rădăcini, e o creație artificială și fără profunzime, cum a fost fenomenul Trump. Un asemenea produs de laborator va sluji cel mult unei alternanțe la guvernare între complici ai cotropitorilor.

În privința economiei, sunt în principiu susținător al capitalismului. Dar trebuie să fim conștienți că el nu mai există (dacă a existat vreodată într-o stare pură. O grupare autohtonă va trebui să știe să conlucreze cu parteneri străini, dar nelăsând de izbeliște cetățeanul și antreprenorul strivit de campitalul infinit, produs din tiparnița unei bănci centrale. Încercând așadar să limiteze competiția acolo unde amenință să distrugă individul și comunități-le, ajutându-l să revină la nivelul de la care să se poată descurca singur. Niciun român nu trebuie lăsat în urmă, scopul nu poate fi limitat la cifre abstracte de creștere economică, e mai important să oprim imposibilitatea realizării potențialului fiecăruia.

Un partid care să imite artificialitatea fenomenului de televiziune Trump, e o imitație ridicolă și o creație artificială.  Opoziția lui la globalism e strict oratorică, nu intru acum în discuția de ce Trump nu e o victorie pentru tradiționaliști sau pentru creștini. Mi se par evidențe, pe care doar un naiv sau unul interesat le ignoră.

Intelectualii aceștia vedetă sunt ieșiți toți din mantaua lui Pleșu, Liiceanu, Tismăneanu. S-a putut vedea limpede cu ocazia referendumului, cum s-au aliniat unii la preceptele noii ordini mondiale. Cine vrea să repete aceleași dezamăgiri, n-are decât să încerce o versiune locală de neocon, republicanism sau popularism european

S-a spart buboiul! Unul după altul, inși din interior au descris în amănunt sistemul care ține captivă țara și a predat-o fedeleș noilor proprietari străini. Disperați, nenumărații lătrăi ai sistemului arată spre credibilitatea scăzută a celor care fac dezvăluirile. Dar nu asta e esențialul, că sunt ei pătați, ci realitatea care se deslușește din depozițiile lor. La fel, era irelevant pe vremuri că neamul lui Bercea avea zero credibilitate, la fel și postul părtinitor care îi difuza și folosea. Ce conta era ce spuneau ei despre fratele președintelui. Nici acum nu are importanță că dezvăluirile vin de la indivizi cu dosare penale, de la securiști, de la politicieni șpăgari îmbogățiți. Contează dacă ei puteau afla acele lucruri despre practicile autorităților, dacă e plauzibil ca ei să fi aflat lucrurile pe care le spun. Și e! Că-i cheamă Dragomir, Ghiță, Bica, Udrea sau Izaura Bercea e totuna.

Apusul tace complice

Ce contează e că informațiile au ajuns la cine are urechi de auzit. E un moment similar cu publicarea Arhipelagului Gulag de către Soljenițin în Vest. Acum nimeni nu mai poate spune că nu știa ce se petrece în spatele cortinei de fier. Informările acestea au ajus cu siguranță și la agenții de intelligence ai Americii și ai Europei, în caz că le-a fost vreodată străină adevărata natură a sistemului românesc. Deocamdată, occidentul tace prudent – îndărătul pocinogului din curtea aliatului cel mai obedient, își exersează unele critici mai curând pe imperfecțiunile de formă ale neastâmpăraților din Polonia și Ungaria. Am devenit ceva gen Arabia Saudită la scară mai mică: o colonie prea prețioasă să te mai uiți la detalii gen democrație și drepturile omului.

Au rămas asadar, doar cateva categorii de oameni:

  • 1) galeriile de pe internet și TV

E masa mare a publicului ușor de prostit, care fuge după fentă – ei se distrează copios despicând în patru bătaia dintre doi politicieni irelevanți, daca Palada și Goțiu s-au păruit. Sunt așa zișii cetățeni implicați, care nu își dau seama de propria lor prostie și fac mai mult rău prin zumzetul produs. Sunt prostovanii care consumă așa zisa presă quality mincinoasă, dar au aceeași bășcălie tâmpă ca ultimul consumator de tabloid. Dacă nu o mușcau p-asta cu bătaia, li s-ar fi livrat altceva de rumegat în turmă: un divorț, o ceartă între chiloțărese, un scandal pe moștenirea unui mort celebru.

  • 2) lichelele influente

E gașca largă a lichelelor, răspândacii sistemelor din țară și străinătate. Căci serviciile lor se oferă oricui plătește, la ei totul e de vânzare, uneori o fac și gratis, doar să se mențină în atenție. Nu sunt neapărat mai buni ca turma din prima categorie, dar sunt la butoane. Pun umărul conștient la diversiuni. Nu sunt sistemul, adică nu ei scriu partitura, dar au contribuția lor la ticăloșia mare, sunt și ei influenceri în micile lor cercuri, de care sunt mândri tare. Acestea sunt jigodiile oportuniste, fac paradă de principii, dar au totul de vanzare. Bâzâie teme false, manipulări subtile, îi țin captivi pe gură-cască, cei implicați benevol din prima categorie.

  • 3) poporul somnolent

Spre ghinionul lor, mai există și o a treia categorie. Să îi spunem poporul vegetal. (cum i-a zis Ana Blandiana) Spre neșansa celor de la punctul 2, aceștia sunt cei mai mulți. Atât de mulți, încât de fiecare dată cei de la 1 și 2 au un șoc atunci când se urnesc, fie și parțial, spre urne sau spre altceva. Se întâmplă rar, de obicei, alegerile sunt rezolvate de sistem doar cu categoriile 1 și 2. De asemenea, spre dezamagirea celor de la punctul 1, care îi disprețuiesc pe cei tăcuți, îi cred mai slab înzestrați doar pentru caă nu iau parte la sporovăiala genului de telespectator, care pune mâna pe telefon și sună în direct.

imposibila evadare

Suntem intr-o situație aproape fără ieșire. Sincer, nu știu cum se poate evada din strânsoarea în care am fost băgați: un stat controlat de generali de securitate, cu acces nelimitat la resurse financiare, judiciare și legislative, în control asupra a tot ce înseamnă media. Un stat care astfel legat fedeles a fost livrat pachet unor structuri externe încă mai diabolic organizate, cu posibilități de control electronic și de manipulare nemaiîntâlnite în istoria lumii, dar și unor entități private, ajunse în premieră mult mai puternice decât statele naționale. Din așa ceva nu s-a eliberat nimeni vreodată, nici eu nu am vreo soluție de sugerat, mai cu seamă că în afara lagărului occidental în care am izbutit să ne băgăm sunt pușcării încă mai sinistre ale altor popoare.

DAR dacă nu găseam ceva pozitiv de spus aș fi preferat să tac. Ei bine, categoria de la punctul 3 e pentru mine sursa de optimism. Dacă va veni vreodată o schimbare, din acea a treia categorie va veni. De la cei care știu, dar știu că n-au nicio putere să facă ceva. De la cei care nu știu, nu se bagă, dar simt. Credeți-mă, poporul somnolent și profund s-a prins. E un dispreț vecin cu lehamitea, pe care îl au acum oamenii de rând, neinteresați de politică, atât pentru gașca mare a sistemului cât și pentru pătații care fac dezvăluiri. Omul de jos știe că e vorba de hoți, nu mai crede basmul cu anticorupția cu zâna Koveși, statul de drept, care curăță țara prin culegerea unul câte unul a corupților. Din crâmpee de dezvăluiri, valul minciunii poleite s-a ridicat. Avem tabloul sinistru în toată urâțenia lui: securitatea cea nouă scrie rechizitorii, elimină indivizi de pe scenă, dictează sentințe prin magistrați acoperiți, procurorii vorbesc în privat ca mardeiașii și se laudă că au băgat la beci pe unii doar pentru că i-au înjurat de mamă acum zece ani. Pentru că pot. Ambasadorii occidentali intervin pentru tartorii sistemului și fac pe față trafic de influență în biroul politicienilor. Politrucii locali le cumpără bunavoința cu șpăgi în contracte gigant de înarmare sau de infrastructură nerealizată. Magistrații cei viteji și securiștii cei puternici se întâlnesc acasă la politicieni corupți și pun bazele unor partidulețe, care intră în Parlament și la guvernare pe ușa din dos, dar țin în șah rezultatul alegerilor. Cine vorbește e arestat sau internat la nebuni.
Iată tabloul în toată sluțenia lui. Și omul de rând l-a înțeles prea bine și îi e scârbă, spre disperarea celor de la punctele 1 și 2. De remarcat și detaliul că milioanele de români din diaspora se încadrează masiv în punctul 3 (mult mai rar în 1) sunt neimplicați în gâlceava cotidiană nu din indiferență, ci dintr-un fler pe care ți-l dă distanța.

Tineți minte: de aici va veni și tsunamiul schimbării (în mai bine sau mai rău, dar va veni). Poporul de la punctul 3 s-a prins de farsa pusă în scenă de lichelele de la 2 și a învățat să ignore zgomotul de fond produs de punctul 1. De-asta nu mușcă galușca partidulețelor garofiță, create în laborator, nici cele cosmopolit-progresiste, nici cele fals naționaliste cu piept bombat. Cu prima ocazie când va apărea o mișcare sau cineva, care să încarneze acest dezgust, cineva care sa fie macar capabil să scoată din sărite categoriile 1 și 2, poporul se va aduna în spatele lui. Atunci cei din prima categorie nu vor înțelege nimic, se vor înfuria pe popor, că nu ascultă de deșteptăciunea lor proastă, îl vor disprețui ca de obicei. Dar cei de la punctul 2 vor simți că le fuge pământul de sub picioare.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica