rss
rss
rss

Are 42 de ani, e o femeie singură, dar mai puternică decât cei mai mulți dintre bărbații din politică. Nu are copii, pe fiul vitreg tocmai l-a nominalizat într-un denunț pentru intermedierea unei mite. Ca victimă colaterală, fără nuanțări sentimentale. E încă liberă, dar riscă să iasă din închisoare când va avea aproape sau chiar peste 50 de ani. Pe atunci, farmecele feminine, care au purtat-o atât de departe, vor fi cel mult o amintire întristătoare.

N-a fost înzestrată din naștere cu o frumusețe amețitoare, nici cu cine știe ce sofisticare, dar instinctul a ajutat-o să își folosească abil atuurile fizice. A jucat cartea feminității până pe marginea decenței, stârnind pasiuni dar și mai multă indignare și resentiment. Cumva părea că trișează folosind în ascensiunea sa indecent de rapidă singurele resurse la îndemâna unei fete provinciale. Lumea nu se mai sătura să se uite pe gaura cheii la pozele cu ea din tabloide și să bârfească despre ea, dar îi taxa ascensiunea ca parvenitism. În materie de parvenire, Elena Udrea s-a dovedit capabilă de performanțe uimitoare. Este, la urma urmei, cadru didactic universitar, a avut și oarece tentativă doctorală în domeniul geopoliticii. La care a renunțat jenată, spre deosebire de varianta ei masculină, Victor Ponta. Alt „răzbătător”, care ar fi pornit de la dormitul în gări și adunat monezi din cărucioare. Dar societatea vede altfel ascensiunea unui bărbat, îl scutește de toate insunuările mârlănești, chiar aplaudă saltul.

Dacă i-ai explica universitarei Elena Udrea că tocmai de la cultură i s-a tras căderea, probabil ar pufni cu dispreț și ar înșira variante mai plauzibile de generali, procurori și parteneri de afaceri delatori. E adevărat că această doamnă e autoarea celei mai mari evoluții personale dintre personajele politice de vârf. A urcat de la statutul de femeie-accesoriu, care se mărita îmbrăcată ca o parașută, cu cizme de piele și fustă, care abia îi acoperea chiloții, cu un domn gras și chel, până la nivelul unuia dintre cei mai buni comunicatori în politică, articulată și combativă, capabilă să livreze țintit mesaje percutate, fie ele și scrise de alții. Într-o vreme ajunsese la ținute sobre, cu taior negru și un aspect cizelat, apoi s-a întors debusolată la breton peste ochi și ruj siclam. Dacă s-ar fi îngrijit să își mobileze și mintea cu atâta pasiune câtă investea în genți și blănnuri, poate ar fi dezvoltat acel simț al măsurii, pe care cultura ți-l dă. Ar fi reușit să vadă ridicolul afișării cu aceste însemne ale bunăstării într-o societate sărăcită până la mizerie. Ar fi refuzat să se aventureze cu ambițiile mult peste granița unde competențele și decența ar fi trebuit să o rețină.

Încolțită spre capătul drumului, ca fugarele din „Thelma și Louise”, Elena Udrea apasă pedala de accelerație spre prăpastie, încercând să tragă după ea cât mai multe nume grele. E o acțiune kamikaze, fără sorți de izbândă în ce o privește. Ar fi avut mai multe șanse să își prelungească starea de libertate dacă spunea că e gravidă cu generalul Coldea, decât cu strategia din interviul dat Hotnews. Dar e o strategie mai bărbătească decât a oricărui bărbat din politică și afaceri, unii dintre ei ieșind chiar și în lacrimi din arest. Atacul său a fost direcționat cu atâta talent și atât de neașteptat, încât nici nu s-a observat că e oarecum similar cu al altor vinovați din politică. Până acum, borfașii de top spuneau previzibil că e un proces politic, comandat de Traian Băsescu. Ce spune Elena Udrea e o variație ceva mai sofisticată, pentru că indică alți comanditari ai sistemului. Și de data asta s-a lăsat tăcerea, pentru că acuzațiile ei par înfiorător de reale și de susținute. Și tocmai pentru că scenariul expus nu o disculpă mai deloc: o suprastructură coborâtă din fosta în actuala Securitate supervizează parazitarea resurselor societății prin agenții ei-lipitori, pe care le dirijează pas cu pas.

Sistemul acesta i-a permis și familiei Elenei Udrea un stil de viață nesperat, de care se pregătește să o deposedeze brutal, lucru pe care ni-l aduce la cunoștință ca pe o nedreptate scandaloasă. Destinul acestei persoane, oricât de tragic, e mai puțin relevant. Cu sau fără urmași biologici, Elena Udrea lasă în urmă moștenirea unui tablou dezolant, în care nu doar imparțialitatea Justiției e pusă sub dubiu. Din susținerile sale reiese că sistemul nu doar pedepsește părtinitor, dar îi creează pe corupți în propriile laboratoare de agenți, care ar trebui să toarne spre binele siguranței naționale, nu pentru subminarea economiei. Un sistem, care face politică activă, măsluiește sondajele și dă bani de furat pentru cumpărat televiziuni, își terorizează executanții și le elimină altora competitorii pe cale judiciară. De la acest tablou vom avea de pornit când se mai vorbi de reconstrucția țării, de la cel mai aspru tablou al mandatelor lui Traian Băsescu, făcut chiar de Elena Udrea, slăbiciunea sau unealta lui.

E atât de rea pentru Traian Băsescu lumina în care îl pune „urmașa” sa, că simt nevoia să adaug o notă pozitivă. Deși aparent nu ne-am mișcat deloc din 90 și ne-am întors la controlul total al Securității, cel puțin ceva s-a schimbat ireversibil în bine. E vorba de căderea legii tăcerii și a limitării la simple atacuri verbale între adversari. A fost clar din momentul în care Traian Băsescu și Monica Macovei au dat undă verde pentru apariția unui altfel de sistem judiciar, de când primii politicieni de la vârf au ajuns chiar să intre după gratii, că roata se va întoarce și că de acum înainte politicienii nu se vor mai ierta între ei când va fi vorba de intrat la închisoare. Chiar dacă aflăm acum că pe alocuri Justiția și serviciile de informații erau folosite în reglări de conturi între mafioți, tot e spre binele societății cu cât vor fi mai multe lichidări reciproce de acest tip.

Ruptura dintre grupările fostei puteri s-a produs în etape succesive, fiecare lăsând dezorientați susținătorii, care nu înțelegeau nici ce au de împărțit „ai noștri”, nici cu care să țină mai departe și care sunt „ăia buni”. Ultima dintre rupturi are loc chiar acum, începută uluitor cu o arestare la vârful procuraturii, a prietenei Alina Bica, ale cărei declarații sunt coordonate cu ale Elenei Udrea. După mai vechile rupturi între Blaga și Băsescu, între Macovei și Udrea, între grupul intelectualilor și PDL, apoi PMP, are loc și un război surd în fostul tandem Daniel Morar, Codruța Kovesi.
Cea din urmă e aparent în echipă perfectă cu SRI-ul lui Florian Coldea, iar acoperiții din presă execută foc la Daniel Morar și la restul judecătorilor din Curtea Constituțională, când li se resping legile Big Brother, pentru supravegherea mai strictă a populației fără mecanism de control judiciar.

Deocamdată e un mister dacă Elena Udrea acționează singură și din disperare, sau la instrucțiunile altcuiva, ca în cazul bilețelului roz. E un război atât de mare și fără speranță, cum numai Traian Băsescu s-ar încumeta să poarte, trebuie să îi recunoaștem amprenta inconfundabilă. Sau o „urmașă a lui Traian”, cum îi plăcea cândva să cânte. Paradoxal, dintr-un asemenea război, care ar conduce la decapitarea SRI, ar avea de câștigat chiar și cineva cu ambiții de supremație din DNA, care s-o fi săturat de eticheta de „divizie penală a SRI”, și care ar putea lupta cu mâna Elenei Udrea pentru și mai multă autonomie și supremație între instituțiile de forță. E un scenariu ușor aiuritor, dar care ar explica lăsarea în libertate a suspectei, care poate a livrat chiar bomba cerută de anchetator.

Un alt scenariu – speculație, trimite către un târg cu alte entități. Întâi, unele interne. Traian Băsescu a făcut marile schimbări în servicii și i-a pus stelele pe umăr lui Coldea după înscenarea răpirii jurnaliștilor în Irak, după cum s-a folosit și de alte incidente pentru a opera schimbări în aceste structuri. Klaus Iohannis ar putea fi sfătuit să facă același lucru, și are nevoie de puțin ajutor, ca să meargă cu schimbările puțin mai departe de persoana șefului instituției. Alți ofițeri pot încerca să își plătească niște polițe, în timp ce alții, ca Elena Udrea, ar putea încerca să își cumpere clemența și supraviețuirea jucând acum o altă partitură, decât cea a blatului cu Victor Ponta, de dinainte de alegeri.

În fine, Elena Udrea, Traian Băsescu sau Klaus Iohannis pot încerca fiecare câte o misiune, care să livreze unealta securistă în alte mâini externe, deși Marele Licurici n-ar avea a se plânge de cum a răspuns la comenzi până acum. E poate o încercare de victimizare în stil Timosenko, la care speră pe cont propriu doamna Udrea, strategie care nu a înduișat pe nimeni în cazul Năstase, dar ar putea fi mai de succes cu Udrea, dacă lovește unde alții au interes. Sau chiar Băsescu ar putea încerca să se declare învins de sistem în ochii occidentalilor.
Dar dacă alte entități externe nu sunt deranjate de sistem, așa cum e el descris, ci vor doar să îl preia ca atare. Adică un sistem de informații, care produce bani din politică, influențează rezultatul alegerilor și folosește procurorii ca pe o măciucă. De ce n-am presupune că există destui și în afară, nu doar la noi, care ar vrea un asemenea sistem intact dar sub control propriu. A părut bizară alegerea Hotnews ca vehicul pentru interviul-bombă, în condițiile în care Dan Tapalagă și-a arătat în mai multe rânduri antipatia pentru Elena Udrea. Site-ul, cândva al fugarului Cristian Sima, e acum în sfera de influență a think-tank-ului Stratfor, finanțat de CIA, al americanului de origine evreiască George Freedman. Cum și alți conaționali de-ai săi din aripa stângii americane, ca Victoria Nuland și George Soros, se interesează îndeaproape de mersul societății românești, direct sau prin reprezentanții în „societatea civilă”, putem specula o posibilă predare a centrului de control spre altă grupare de peste Ocean. După cum și noua schimbare de gardă de la Cotroceni ar putea însemna o reorientare spre Europa cu preponderență față de America.

Toate acestea sunt doar scenarii și speculații. Cel mai rău pentru România ar fi acoperirea acestui scandal, care ar permite un asemenea transfer de putere, spre interior sau exterior, în locul demantelării sistemului. Este același sistem, care a creat primele generații de milionari – din privatizări, devalizări de bănci, apoi din contracte cu statul și din vămuirea contractelor de stat pentru alții. În clipa de față, în jurul Elenei Udrea s-a făcut vid, ca în jurul unui ciumat. De vină nu e doar caracterul persoanei și felul fără scrupule în care a făcut carieră și s-a îmbogățit, ci și că sunt prea puțini oameni onești în politică și presă, care să se bucure și să încurajeze incendiul pe care ar vrea să îl provoace de una singură apriga femeie. Și asta pentru că cei mai mulți sunt dependenți de buna funcționare a acestui sistem de transformat puterea în bani și banii în putere.

La câteva luni până la coborârea de pe tron, grija Împăratului Portocaliu e la viitor. Nu la viitorul material, căci pentru acela avea puse deoparte, dacă nu jumate din împărăție, măcar trei sute de hectare cultivate cu grâu prin Călărași. La viitorul său dinastic. Soarta nu-l hărăzise cu niciun băiat, doar cu fete, și nici alea de cine știe ce ispravă. De feți frumoși nici nu putea fi vorba, că nici Syda nici Bodo nu-s nume de făt frumos.

Așa că împăratul chel își puse toate speranțele în farmecele unei nimfe blonde, care promitea să îi aducă pe lume un urmaș politic. Doar recitase ea însăși din cântecul cu „noi suntem urmașii lui Traian”. De dragul ei, se certase cu toți curtenii, înfruntase ocările țăranilor, tot așteptând ca „minunea blondă” să producă acolo măcar un prâslea, un neghiniță sau cum i-o mai zice. De fapt, nu Neghiniță, că îl avusese pe Boc și totuși își dorise ceva mai impunător. În tot cazul, un voinic să-l vezi mâncând jăratec în cursa pentru Cotroceni, să dea cu Spânul conservator și cu zmeul plagiator de pământ în toamnă.

Ei, aș, ți-ai găsit. Din ideile băsesciene nu s-a născut nimic pe care lumea să îl ia în seamă. Poate pentru că ele, ideile, nu prea existau, erau mai mult improvizații ale unui oportunist de mare talent, cu intuiții bune. Iar așa ceva nu poți nici preda, nici lăsa moștenire, oricâte tricouri cu mesaj ai îmbrăca.

Partidul Mișcarea Populară s-a dovedit o glumă proastă, nedemnă pentru moștenirea politică a președintelui care a marcat jumătate din tranziție. De fapt, se vede acum, că Băsescu i-a obsedat mai mult pe inamicii săi. Pentru antene și ce-a rămas din USL, Băsescu a fost obsesia supremă, spaima totală, față de care te poziționezi pro sau contra. Dar pentru cei care l-au votat și, din când în când, susținut, președintele ultimului deceniu a fost mai curând un fenomen accidental. Dovadă că i-au ignorat total recomandările la votul pentru euro-parlamentare și au ridicat nepăsători din umeri la zbaterile tentativei sale de partid prezidențial. Nici vorbă să se unească în jurul său, oricât s-ar fi dat și cu parașuta liderii „partidului în blugi”.

Congresul PMP din acest week-end a fost o manifestare jenantă a nivelului coborât la care practică politica noua generație. Lideri cu pretenții intelectuale, care folosesc cuvinte urât mirositoare de la tribună, și un vot covârșitor pentru Elena Udrea. Dacă să spunem ar fi avut de ales între Udrea și Tomac, delegații aveau o scuză: ar fi ales pe merit, personajul mai promițător. Dar respingându-l pe Daniel Funeriu pentru feblețea președintelui, membrii acestui partid nu fac decât să își trădeze gusturile îndoielnice, pentru guralive de provincie, care își acoperă cu mult tupeu golurile din educație.

Tot în garnitura de lideri a PMP a fost urcat și aproape celebrul Cici de la Sistem, proaspăt parlamentar USL. Adică ales acum un an, doi, tocmai pe o platformă de ură împotriva lui Traian Băsescu, în aceeași promoție cu Mihai de la HiQ. Ce l-o fi recomandat pentru a fi transferat și luat de bun acum, e greu de pus. La fel cum nu miroase a primăvară politrucul Marin Anton, fost ministru PDL.

În general, au fost alungați cei cu CV-uri promițătoare, ca Baconschi, Papahagi, Paleologu, pentru a face rost adevăratei fibre a PMP: oportuniștii bine orientați în viață.

Băsescu mizează pe un PSD-ist la prezidențiale
Candidatul prezidențial al PMP e bomboana pe colivă. E vorba de Diaconescu, dar nu domnul Dan, arvunit de Ponta, ci Cristian Diaconescu. Acesta a crescut în umbra lui Nicu Steinhardt, pe lângă care am vaga bănuială că avea chiar rolul de a trage cu urechea. Dacă mai și nota undeva ce auzea, n-avem încă dovada în niciun dosar declasificat.
Pe urmă, carieristul Diaconsescu a continuat să se remarce în Ministerul de Externe, o pepinieră clasică a securiștilor de talent. Pentru a se lansa la apa politică în valurile PSD, nu oricum, ci sub aripa lui Adrian Năstase, om cu slăbiciune la obiecte de artă, bani și ofițeri acoperiți.
Adică, la peste un deceniu de la Revoluție, Cristian Diaconescu se înscria țanțoș în partidul lui Ion Iliescu, prezidat de Adrian Năstase. Cât de mult înțelesese el din viață până la data aia și cât de mult putea evolua după, mă întreb?
Dar cariera sa nu s-a oprit aici. Îl regăsim în calitate de ministru al Justiției și la Externe în guvernul penal al lui Adrian Năstase.
Îl regăsim candidat de formă al PSD la primăria Capitalei, paravan jenant pentru „independentul” Oprescu. Din nou, ce caracter trebuie să ai să te pretezi la asemenea roluri de paiață?!
Îl mai regăsim pe Cristian Diaconescu în postura de ideolog al stângii și de fondator al partidului „mafiotului” Gabriel Oprea, UNPR. După cum observați, o carte de vizită impresionantă pentru un „candidat al dreptei”, un adevărat reformator al clasei politice. Doar a trecut prin toată, de ce n-ar fi?

Cu așa urmași politici, Traian Băsescu se poate gândi doar cu spaimă la viitor. A lăsat în urmă expresia propriei sale neputințe și ecourile propriei imposturi foarte abil ascunse.

* Corecție: Ciprian Rogojan, alias Cici de la Sistem, a candidat pe listele ARD, nu USL. (Alianța România Dreaptă, formată din PDL și PNȚCD, trecând de la PDL la PMP.)

Preocupări și îngrijorări mai importante și mai personale m-au ținut departe de eternul scandal politic. Așa că voi spune o părere despre ultimul congres PDL, soldat cu realegerea lui Blaga și cuvântul de adio al lui Băsescu, dar de departe, și ca informație și ca implicare afectivă. Cum s-ar zice, așa s-au potrivit lucrurile, că eu îmi luasem adio de la trandafirul portocaliu mult înaintea președintelui. Ba, dacă mă gândesc bine, de votat i-am votat, la pachet cu alte partide aliate, de două ori, dar de simpatizat nu i-am simpatizat niciodată.

Așadar, un partid învechit l-a reconfirmat în funcție pe cel mai ponosit dintre liderii politici interni. Perfect banal. Câte parale făcea gruparea politico-economică PDL? Fix cât cele aproximativ 200 de voturi, primite de gruparea Monica Macovei. Acei votanți chiar veniseră în sala Romexpo să facă politică națională, nu învârteli, ca restul de până la 5.000 de delegați.

Cum alegerea lui Vasile Blaga e o non-știre, la fel ca alegerea lui Aurelian Pavelescu la PNȚCD, rămâne celălalt eveniment. Președintele României, Traian Băsescu, se filmează anunțând că se desparte definitiv de PDL (mai curând a fost invers) și că pornește planul de reconstrucție a dreptei. Știți bărbații ăia, care pe la 60 de ani încep să se vopsească brunet, ca să curteze o studentă mai de la țară, dar plină de viață? O simți Băsescu încă un elan al tinereții, când o are în dreapta pe blonda cea mai absorbantă de fonduri europene, dar noi ce vină avem, că președintele nostru se apucă să se joace de-a Adrian Enache la vârsta asta?

Chiar așa blestem să fie pe noi să alegem între mai mulți feseniști sau între două versiuni de USL? Unul făcut ca să-l dea jos pe Băsescu, altul făcut ca să-l pună la loc, dar ambele fără alte idei de pus în practică. OK, e mult mai carismatic decât Vasile Blaga, ne place când vorbește. Dar cine îl ia în seamă pe Vasile Blaga? De când e gușatul ăla termen de comparație pentru orice? OK, vorbește cu sens președintele, e mult mai rațional în comparație cu Ponta și Antonescu. Dar și un copil de grădiniță în poarta parcului de distracții e mai cu scaun la cap decât ăia doi! Noi ce vină avem?

Și nu-mi vorbiți de reformarea statului, de instituțiile pe care le are de construit Băsescu. A făcut foarte mult, Justiția, atâta cătă e, chiar trebuie apărată de mafioții USL și PDL, chiar trebuie susținută să meargă mai în adâncime. Dar personalizarea instituțiilor, legarea lor de numele președintelui ar fi calea sigură de a le compromite. Mai mult, la fel de compromisă ar fi și o mișcare de tineri, un partid nou care s-ar naște acum pe partea dreaptă, de atingerea strategului Băsescu. Să îl credem pe cuvânt și să zicem că PDL sau Forța Civică sau Noua Republică, sau cine o mai fi, au deja un prezidențiabil valid, un candidat bun, cinstit, serios și cu forță. Atingerea lui Băsescu l-ar transforma în secunda doi într-un Geoană ridicol. Mai țineți minte, desigur, replica genială: „românii au nevoie de un președinte jucător, nu de un președinte – jucărie!”.

Ceea ce face acum Traian Băsescu nu e operă de bărbat de stat. A făcut asta când a acceptat să nu negocieze cu niște ticăloși mai mari, să nu le dea Justiția pe mână, în schimbul unei păci reciproc avantajoase. Acum joacă hormonii bătrâneții în el. Se comportă dizgrațios, ca un bătrân egoist, care nu lasă generațiile viitoare să apară, chiar să-l mătrășească, dacă altfel nu pot. Cineva ar trebui să îi explice că împotriva USL se poate lupta și se poate și câștiga, cu șanse reale. Ar fi spre binele acestei țări să o și facă cineva. Dar împotriva biologiei nu te poți lupta.

La nunta cu un Dorin Cocoș mai rotofei, mai bogat și mai trecut prin viață, Elena Udrea se prezenta ca pițipoanca perfectă. Cizme mai înalte de genunchi, rochiță cu două degete sub poponeț și balcoanele revărsate din corset, așa cum s-ar îmbrăca orice profesoară universitară pentru întâlnirea cu destinul și cu omul cu tricolor pe piept. Era mai tânără, nu știa de regele Norvegiei și n-avea nicio treabă cu Partidul Democrat. Pe vremea aia, PD nici nu era o partidă bună, fiind un pârlit partid de câteva procente în opoziție, într-un regim Adrian Năstase, care părea veșnic și de neînvins.

udrea pitipoanca

Mulți ani mai târziu, Elena Udrea a devenit un politician redutabil, vorbește excelent, clar și percutant, își alege ținutele cu grijă, în ton cu funcția. Indiferent cât ar jigni-o sau ar ironiza-o, mi-e greu să mă gândesc la un bărbat din politica noastră, care să nu se teamă de o confruntare 1 la 1 cu Elena Udrea. Ascensiunea acestei doamne e ceva rar în politica ultimilor ani: Elena Băsescu a rămas tot agramată și străină de domeniu, Marian Vanghelie tot cu acordul între subiect și predicat dă cele mai crâncene bătălii, în timp ce Crin Antonescu demonstrează că se poate face drumul și în sens invers, printr-o galopantă degenerare și îmbătrânire, direct din statutul de tânără speranță.

elena-udrea_office

Posibila câștigare a președinției PDL de către Elena Udrea e intersecția dintre o traiectorie balistică ascendentă și prăbușirea generală a politicii noastre. Punctul de intersecție va fi limita superioară a ascensiunii doamnei Udrea și limita de jos a PDL-ului. Partidul s-a întors la ce era pe vremea când nu prezenta interes nici pentru afaceristul Dorin Cocoș, nici pentru ambițioasa avocată Elena Udrea. După ce a cunoscut gloria de a fi partidul numărul 1 al administrației, cu baroni putred de bogați și funcții de împărțit, cu electorat numeros și entuziast, acum e într-o stare jalnică, de găină tăvălită de tren. Sau de buldog, dacă preferați. Mai rău nu poate fi, aici are dreptate și președintele Băsescu. Dar nu înseamnă că va fi neapărat mai bine.

Spectaculoasa evoluție pozitivă a Elenei Udrea seamănă mult cu principiul lui Peters, în care oamenii sunt promovați din post în post, tot mai sus, doar pentru că au făcut față sarcinilor anterioare, până își ating limita, și își dovedesc incompetența. De pildă, Roberta Anastase n-ar fi trebuit niciodată să fi trecut de statutul de secretară, poate într-o multinațională. Cineva s-a încăpățânat să o convingă că merită mai mult. Mi-e greu să spun care ar fi limita de (in)competență a Elenei Udrea, care dovedește reale capacități de adaptare și combativitate. Dar mă îndoiesc că acea limită include statutul de lider al unui partid, care să reformeze România.

Da, alegerea lui Vasile Blaga a fost din capul locului o fundătură și lespedea pe mormântul acestui partid, cel puțin la acest tur electoral. Omul e reprezentativ pentru partid, și tocmai asta e printre lucrurile cele mai rele, care se pot spune despre gruparea portocalie. Cu atât mai rușinos, pentru cei ca Traian Ungureanu sau Radu Feldman Alexandru, care s-au compromis girând un personaj șters, cu interese de afaceri transparinice și fără ecou la public.

La fel de jenantă e și reacția în sens invers a oportuniștilor tăcuți. Pe primarul de Arad, Gheorghe Falcă, l-am văzut pentru prima dată la o televiziune națională acum, imediat după semnalul dat de Traian Băsescu, reproșându-i lui Blaga că n-a făcut opoziție destulă. Să nu-mi spuneți că a fost cenzurat până acum și nu putea apărea el însuși, să facă dorita opoziție activă. Iar ca el sunt mulți, care au întors armele în noaptea atacului frontal (și curat neconstituțional) al președintelui. Probabil ei sunt grosul partidului, cei care îi vor asigura victoria doamnei Udrea.

Undeva la mijloc sunt tocmai intelectualii și speranțele partidului, gen Andreea Paul sau Cristian Preda, Teodor Baconschi, imparțiali ca tot românul, să nu supere pe nimeni, dar fără curaj să ceară ceva ce le-ar fi fost la îndemână. Monica Macovei a spus lucrurilor pe nume, cu fermitate: „Nici Blaga nici Udrea nu sunt în stare să reformeze PDL”. Dar asaltul s-a oprit la această constatare justă. Istoria e făcută de cei curajoși, deși e, poate, povestită de cei reflexivi. Mai înzestrat cu haz, Toader Paleologu a dat dovadă că nu e interesat nici de făcutul nici de scrisul istoriei, ci mai curând de literatură, cu formula descriptivă: în PDL „se bat calicii pe ceaunul gol”.

De victoria în partid, Elena Udrea poate fi aproape sigură. Vine din urmă o nouă generație, spune Băsescu. Da, e generația care a votat-o în unainimitate pe EBA șefa organizației de tineret! Lăsați la intrare orice speranță. Realist vorbind, intelectualii au și dreptate să nu se aștepte la mari izbânzi. M-a întrebat pe acest blog acum câțiva ani o comentatoare, probabil sinceră, de la nu știu ce organizație locală PDL, ce-ar trebui să facă ei să fie destul. Și i-am trimis să se comporte ca niște comuniști în ilegalitate: adică să facă apostolat, să se instruiască mai întâi, pe urmă să convingă pe oricine prind de justețea ideilor lor. Să dea bătălia pentru mințile și inimile oamenilor. Niciun intelectual de partid n-a făcut asta. Atunci, la ce bun un intelectual umanist, activ politic, dar care nu-și bate capul să convingă pe nimeni de nimic, care nu are pasiunea de a ridica măcar un milimetru din ignoranță pe altcineva? Foarte bine, vă meritați soarta, stimați intelectuali de partid, vă va purta Elena Udrea din martie în piept ca pe mărțișoare. Veți fi zorzoanele cele mai poleite. Deși țara v-a luat-o mult înainte, disputa ideologică e câștigată de stânga, și în orice campanie vă veți implica de acum încolo va trebui să păreți mai populiști și mai mârlani decât Victor Ponta, ca să sperați la orice câștig. Aveți și aici părticica voastră de vină, deci, iarăși, nu veți avea parte de compasiune.

Președintele Băsescu mai spune că într-o, întrecere cu Victor Ponta sau Crin Antonescu, Elena Udrea are mai multe șanse decât Vasile Blaga. Și are dreptate. Dar astea să fie etaloanele reușitei, everesturile spre care să te avânți? Îi consider pe amândoi accidente jenante de parcurs, creații nereușite ale unei prese, care nu mai e presă. S-au ridicat pe un val irațional de ură și vor dispărea, probabil, la fel de furtunos, fără să lase ceva în urmă. Dacă te adresezi celor care îi disprețuiesc pe cei doi, pentru obrăznicia și nulitatea lor de personaj colectiv, nu vii cu cineva, care e doar cu câteva degete peste nivelul lor. Nu restabilești normalitatea rânduielii în societate, înlocuindu-l pe impostorul nesimțit, doctor în plagiat, Victor Ponta, cu doctoranda în Geopolitică de la Dimitrie Cantemir, Elena Udrea, care și-a lăsat baltă studiile înalte, că s-a plictisit de ele și au început să fie căutați politicienii la lucrări copiate. Vrei să mături scena de generația puber-impertinentă a lui Dănuț Șova, Remus Florinel Cernea, Liviu Pop sau Nicu Bănicioiu? Nu vii cu propuneri, al căror parcurs profesional va fi mereu însoțit de un zâmbet cu subînțeles.

Mi-a displăcut mereu felul murdar în care e atacată Elena Udrea, chiar și când nu mai e cazul. Cu mult mai multă asprime, decât multe nulități masculine din politică. Nu cred nici că rolul femeii e la cratiță, nici că trebuie să arate ca Norica Nicolai sau Mariana Câmpeanu, dacă vor în politică. Altele sunt lucrurile, care ridică suspiciuni în cazul acestei doamne, cum ar fi afacerile familiei, nu ținutele mai mult sau mai puțin decoltate. Cu ea, PDL câștigă poate o atenție nesperată, iar Victor Ponta și Antonescu, un adversar de temut. Dar de aici până la statutul de speranță a dreptei, e cale lungă, pe care Elena Udrea, cu toată ascensiunea sa de aplaudat, nu cred să mai aibă suflu să o mai facă.

PS: După scrierea articolului, am văzut și părerea unui membru PDL, Ionuț Popescu: „Cu Vasile Blaga președinte, PDL nu are nicio perspectivă; în schimb, cu Elena Udrea nu are absolut niciun viitor, ca să zic așa… Traian Băsescu greșește profund implicându-se fățiș de partea Elenei Udrea, o variantă care, chiar dacă ar avea câștig de cauză, ar înmormanta partidul…”

Îmbătați de speranța deșartă că Ponta și Crin (e deja un personaj colectiv) au dat definitiv bir cu fugiții și nu se mai întorc din Africa, respectiv Napoli, opoziția unită a trecut la reglări de conturi. După ce a întrebat ca un rock star de pe scenele mitingurilor pro-Băsescu dacă „mai e cineva aici?!”, lui Mihail Neamțu i-a răspuns o voce în cap despre cine nu ar trebui să mai fie aici: Elena Udrea. Prin aici se înțelege mai curând acolo, pentru că locul dreptei unite e momentan în viitor.

Recunosc ca problema mă pune în încurcătură. Dacă teologul Neamțu ar fi la originile unui val de purificare morală și fecioara din Pleșcoi (așa i-a rămas numele, ea spune că-i din Buzău) e doar prima ce trebuie urcată pe rugul din care se naște o altă generație politică, medieval cum sunt, aș consimți. Dar nu prea văd cadrele de perspectivă, pe care le-ar scoate Mihail Neamțu din mânecă nici, mai ales, ce ar mai rămâne din PDL, dacă s-ar aplica același criteriu. Sunt mai breji Blaga, Flutur, Cezar Preda și toți ceilalți? Ar trece testul comisiei de integritate, dacă Monica Macovei nu ar închide ochii și n-ar strânge din dinți? Nu, ei sunt același partid fesenist, care n-a dat două parale pe planurile intelectualilor reformatori, cu aceeași organizație de tineret, care o alegea unanim pe EBA.

Cred despre Elena Udrea că e peste media clasei politice românești și peste media PDL. Nu doar la notorietate, dar și la capacitatea de a învăța și de a gestiona situații tensionate ori dezbateri, Elena Udrea a făcut progrese uimitoare și poate fi numărată printre premianții clasei. Aș așeza-o lângă Adriean Videanu, alt jucător inteligent, cu prestanță și abilități. Ambii au lăsat ceva pe unde au trecut, la Ministerul Turismului, respectiv la Primăria Capitalei. Dar au un păcat major: nu-și pot justifica averile, lumea îi percepe ca hoți. Nu trebuie să lucrezi la Fisc sau Curtea de Conturi, ca să-ți dai seama că așa averi nu se puteau aduna din sudoarea frunții și noroc nici în câteva generații, că veniturile lor nu se regăsesc în bunuri și servicii vândute societății.

Privind în alte partide, cazul lor e similar cu al altor rechini inteligenți, ca Miron Mitrea sau Dan Ioan Popescu. De ce nu, chiar cu al lui Adrian Năstase. Sunt doar câteva nume de persoane foarte înzestrate intelectual, cu pregătiri diferite, care au ajuns vulnerabilități pentru partidele lor, pentru că lumea i-a bănuit, chiar fără să-i poată dovedi, pe unii. Până și mastodontul anti-schimbare, care e PSD, a înțeles semnalele și i-a trecut discret pe linie moartă.

Am evitat să intru de fiecare dată în insinuările și mitocăniile spuse despre Elena Udrea. Mi se par din aceeași categorie cu glumele despre Năstase gay. Altele erau problemele lui, după cum s-a văzut. Dacă pe așa ceva a mizat Mihail Neamțu, e doar o dovadă de oportunism și bădărănie. Fapt e că valul de atacuri îndreptat asupra fostului ministru al Turismului dinspre presă a lăsat urme, ce nu mai pot fi ignorate.

PDL, sau noua alianță de dreapta, e acum în fața unei dileme. Elena Udrea e, asemeni baronilor locali, un jucător redutabil într-un colegiu oarecare. Chiar și cu un sistem de vot „câștigătorul ia tot”, poate aduce o victorie semnificativă partidului. Iar procentele se vor aduna numai din asemenea victorii. Dar la nivel național, păstrarea ei în frunte rămâne o vulnerabilitate. Pe de o parte, un partid cu dinozaurii fesenisto-pedeliști, dar cu altă siglă, e cam degeaba. Pe de alta, un partid al visătorilor, unii nu foarte conectați la realitate sau la societate, riscă să facă aceleași valuri pe care le-a făcut Noua Republică, adică nici să nu se afle de existența lui în afara internetului.

Eu sunt de părere să luăm pe oricine așa cum e. În cazul Udrea, cred că mai are lucruri de spus în politică, ar fi un redutabil om de partid și de campanie, dar m-aș simți mai liniștit dacă nu i s-ar mai da vreodată un buget public pe mână. Lui Neamțu putem să îi dăm, după ce face majoratul în politică.

Poate v-am mai spus, dar eu pe Sulfina Barbu de la PDL am asociat-o mereu cu Hildegard Puwak de la PSD. O fi fost vorbirea pe nas, sau senzația că ambele nu se pricep la ceva măsurabil cu mijloace științifice. Dar stând ele amândouă în același sertar al minții mele, bine încuiate, au căpătat și deprinderi comune, că ambele au avut „lapsusuri” în probleme cu fondurile europene. Uneori, în sertar se rătăcea și Rodica Stănoiu, pe care o confundam cu amândouă. Rodica venea cu o notă către Securitate, scrisă de cineva cu același nume, care îi imita scrisul, iar Sulfina venea cu Silvian Ionescu, securistul de încredere al lui Băsescu. Vă dați seama că la mine în cap e mai vraiște decât la groapa Glina.


Sursa foto: Adevarul.ro
Ei bine, din toate zvonurile reiese că tocmai Sulfina Barbu e aleasa Elenei Udrea pentru a da piept (vorba vine) cu Popescu zis Piedone. După ce a pricopsit orașul cu soțul Adrianei Bahmuțeanu ca candidat, Elena vine mai aproape de casa mea și îmi ia și ultimul motiv pentru care aș mai fi mers la vot, acela de a vota, măcar simbolic și fără șanse, împotriva dezgustător de popularului Piedone. Presimt că părinții vor fi scindați la urne între Piedone, despre care știu că „a făcut loc de grătar lângă Palatul Copiilor” și cineva care „ne-a dat cupon să ne schimbăm oltcitul”, plus că vine și recomandată de însăși cea care „ne-a aprobat termoizolarea blocului”. Ministresele astea vor trăi în continuare cu ideea că au avut programe de relansare economică, eventual de dreapta, nu că s-au jucat de-a împărțitul sărăciei, de la cei care au și de la cei care n-au, către cei care mai au cât de cât. Sau poate cred chiar că erau programe plătite de pe cardul Guvernului, iar acum caută pin-ul de la cardul primăriei.

Am și eu o meschină satisfacție, după anunțul primarului din sectorul meu, că v-a candida până la urmă din partea USL. Mi se confirmă că nu m-am înșelat nici când l-am evaluat pe Piedone, nici când nu m-am bucurat de lovitura primită de USL, prin racolarea lui de către UNPR, și nici când am râs de achiziția – bombă, făcută de Elena Udrea pentru campania localelor din București.

În timp ce USL s-a blindat cu Bogdan Teodorescu, pe post de șef de campanie (care încă apare la televizor ca analist independent), se părea că și Udrea a găsit un omolog local pentru strategia de alegeri. Kil pe kil, păreau la fel, loialitatea era negociabilă la amândoi (ceea ce e un avantaj când racolezi), ba strategul de la 4 își lăsase și o bărbiță filosofică, deci nu mai aveam mult de așteptat până când ar fi început să ne vorbească despre „o construcție politică de dreapta”.

Ceea ce părea imposibil și pentru imaginație s-a produs: Cristian Popescu Piedone a devenit un balerin politic, expert în piruete. Tot e el un răsfățat al lui Măruță, poate apărea și în viitorul sezon din Dansez pentru tine, sau din Dansez pentru cine dă mai mult, cu o rochiță mini din voal alb. (Deși, după gusturile personajului, ar prefera apariții la Master Chef sau pe Taraf, la Chef de chef.) Acum că ne-a anunțat că n-a plecat niciodată din PC, balerinul se poate produce și în emisiunile lui Dan Negru. Chiar îmi lipsiseră știrile despre isprăvile lui Piedone de la televiziunile lui „dom Profesor”, aștept cu interes să se reia.

Între timp, pe ușa blocului mi s-a lipit un ditamai afișul, în care sunt anunțat în ce zile va face Piedone curat pe stradă. Totul cu poze și cu aceleași culori din afișele electorale și de pe plăcuțele puse lângă orice boschet ctitorit de primar. Pe afiș nu scrie nimic despre zilele în care a făcut curat în cei patru ani de mandat. Și e, de altfel, destul de bizar să fii anunțat de cineva între ce zile din an își va îndeplini obligațiile de serviciu. După același model, poți primi o informare în cutia poștală că primarul pleacă în concediu sau un SMS cu mesajul „în această seară primarul Piedone va face baie, ajută-l pe primar să se usuce și sectorul tău va fi mai curat”.

Afișele sunt tipice pentru campanie, destul de ingenios camuflate în spatele unui apel la implicare civică, dar mai arată ceva. Că în vreme ce PDL nu are nici măcar un nume de candidat pentru primăria Capitalei și nici nu știe sub ce siglă va participa (dacă mai participă) în alegeri, „strategul” își vedea neabătut de propria campanie și de propria strategie. Simultan cu demararea acestei campanii, Piedone își pregătea întoarcerea în sânul USL. Rămasă cu buza umflată: Elena Udrea, șefa organizației București a PDL, sedusă și abandonată de farmecele balerinului durduliu.

Faptul e fără precedent. Să-ți plece strategul și candidatul, e ca și cum te-ar părăsi generalul în drum spre bătălie. Și cu siguranță Elena Udrea va găsi inexplicabil gestul. Cum adică să transferi mari vedete, să tocmești pe unii care să țină loc de doctrină, de idei și de convingeri, iar ei să nu se țină de cuvânt? Mai mult ca sigur, va da vina pe schimbarea nedreaptă de la Ministerul Turismului, care a împiedicat-o să își țină partea ei de înțelegere din deal-ul cu traseiștii. Piedone, Onțanu, Pandele, Vanghelie i se vor părea în continuare achiziții valoroase (dacă le-ar putea face), pentru că ăsta e felul tranzacțional în care înțelege politica. Am auzit-o chiar pe doamna Udrea spunând recent, toată un zâmbet, că așteaptă de la electorat semnale pentru deciziile viitoare și că asta ar fi marea artă a unui politician, să citească aceste semnale. Nu, nu asta înseamnă democrația, să iei forma vasului și să își formezi opiniile din sondaje. E doar pseudo-politica guvernată de marketing, numai că în spatele oricărui marketing, ar trebui să se găsească și oarece produs propriu, de oferit pieței.

Un comentariu cu care sunt pe aceeași lungime de undă, găsiți și pe Hotnews, de la Dan Tăpălagă, care scrie despre explozia cuplului – dinamită. Aș fi chiar curios dacă Elena Udrea a mai făcut și altceva care să semene a pregătire de campanie în organizația care i s-a dat pe mână, sau a lăsat totul în grija mercenarilor. În cazul ăsta, nu vreau să fiu misogin, dar nu pare un management de filială mai iscusit decât cel făcut de Oana Mizil la PSD Călărași.

Oare Vasile Dâncu i-a ales pe ambii candidați la primăria Bucureștiului, de la USL și PDL? Pentru că totul pare gluma pe care un ardelean ar face-o miticilor. Și știți cum sunt ardelenii când glumesc: serioși și metodici. Sorin Oprescu și Silviu Prigoană nu au alte calități aparente decât că se încadrează în stereotipurile despre neseriozitatea bucureștenilor. Cu ei dezbaterea electorală va fi ca un concurs de stand-up, din care învinge cel cu poantele mai deocheate. Distrezi poporul, te alege să fii cel pe care îl vor înjura la fiecare groapă prin care dă.
Totuși, cazul pare clasat în favoarea lui Oprescu, chit că glumele lui sunt mai bătrânești. Cu două proiecte, împotriva cărora s-a pronunțat când au fost pornite: pasajul și stadionul, Sorin Oprescu și-a asigurat replica nesperată din partea omului de pe stradă: ăsta măcar a făcut ceva. Cu sau fără gazon, copertină și parcări, la preț umflat de câteva ori, cum necum, publicul și-a dat verdictul. Afacerile doctorului vor merge unse încă patru ani.
Silviu Prigoană nu mai poate puncta decât la impresia artistică. Dacă s-ar fi dat concurs de aptitudini pe post, ar fi fost poate între cei mai înzestrați: e inventiv, poate face o afacere din te miri ce, stăpânește măcar problemele de salubritate. Dar ce folos să ai cel mai tare manager, daca nu ești sigur că la vremea bilanțului nu fuge cu banii? Degeaba se pricepe la chestiune, dacă tot omul îl știe de client al primăriilor.
Oferta de candidați nu face decât să jignească alegătorii. Pentru sectorul 3, PSD vine cu un candidat a cărui singură calitate e coincidența de nume cu popularul primar actual. Liviu Negoiță va fi concurat de Robert Negoiță, mare iubitor de cărniță sau de fetiță, n-am găsit altă rimă. Pare un candidat produs la fabrica de adidași chinezești Abibas. Cum ar fi fost ca PDL-ul să fi născocit un candidat la Capitală pe care să-l cheme Silviu Oprescu?
La restul sectoarelor, rămân aceiași comuniști bătrâni, gen Onțanu, despre care am tot vorbit și despre care am mai spus că nu înțeleg de ce au succes. Surpriza e Toader Paleologu pentru sectorul 1, un om de spirit și civilizat, dar total inadecvat pentru o funcție atât de practică. Doar Vanghelie și Oana Mizil mai lipsesc din așa garnitură de glumeți. Ăștia doi erau comici și separat, împreună mi se par irezistibili.
Iar dacă primăriile bucureștene sunt un concurs de clownerii, nu putea lipsi din tablou nici măscăriciul providențial, Gigi Becali. Deocamdată, el e singurul care vorbește despre o alianță parafată cu PDL, care ar pierde mai mult decât ar câștiga din așa tovărășie. Citată de Becali ca inițiatoare a cumetriei, Elena Udrea tace vinovat. O asemenea mutare anulează bruma de respectabilitate pe care partidul o putea câștiga printr-o rebranduire ca pardid proaspăt și singur pe culoarul dreptei, precum și roșeața care îi mai venise în obraji după numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Chiar și când am criticat-o cam dur pe Elena Udrea am încercat să mă țin departe de insinuările sexuale ale celor care au făcut din ea o obsesie de oameni triști. (N-am reușit mereu, dar la urma urmei, dna Udrea însăși s-a lansat în viață în postura de politician de pagina 5.) M-am străduit să nu folosesc un alt standard decât pentru politicienii cu pantaloni. (Între timp, a mai înțeles și dânsa că dacă apari în fustă scurtă și mulată la reuniuni oficiale vei fi tratată cel mult ca un bărbat în pantaloni scurți.) Iată că nu eram departe de realitate: Elena Udrea nu e în politică pentru că ar fi o femeie fatală, ci pentru că e un veritabil om de afaceri. De ani de zile e o adevărată verigă de legătură între gașca lui Gabriel Oprea și gașca mai mare a PDL, acum pregătește alte afaceri cu banii fără miros ai lui Becali. N-aș avea nicio mirare să o văd bătând palma și cu Voiculescu într-o bună zi. În afaceri asta se cheamă iscusință. În politică, vor afla domnii de la PDL după ce Prigoană va pierde alegerile, lucrurile sunt ceva mai complicate și clientul mai năzuros.
Între timp, mentorul Băsescu i-a mai predat șefei PDL București o mostră de politică pentru afaceriști fără scrupule. L-a numit pe Teodor Meleșcanu director la SIE, mutare cu care reușește câteva lucruri. Îl enervează pe Crin Antonescu, căruia îi ia râzând un parlamentar, îl mulțumește pe Dinu Patriciu, care răspunde galant cu o mică răzmeriță a organizației PNL Prahova și ne liniștește pe toți că serviciile se află în continuare pe mâna securiștilor bătrâni.

Din vreme în vreme, impostura “singurului partid de dreapta” (ajuns aşa din pură conjunctură) iese la iveală în cele mai mărunte gesturi. Şi nici nu e nevoie să te deplasezi în oraşele de provincie pentru a-i vedea pe bătrânii activişti. Sunt buni şi cei din noua generaţie.
Elena Udrea i-a povestit la ceas de seară bătrânului nostalgic maoist Ion Cristoiu despre planurile ei de viitor. Nu, nu scoate album într-o trupă de fete şi nu va deveni asistenta lui Capatos, vă amintim că Elena Udrea e ministru al Turismului şi Dezvoltării. Din vârful uriaşului buget pe care ministerul îl are de tocat, diva politică a enunţat cele două priorităţi mari şi late pe care le are: exploatarea mitului Dracula şi un circuit – memorial Nicolae Ceauşescu.
Despre primul nu are rost să vorbim acum: e un produs kitsch al civilizaţiei de consum. Dacă americanii vor să digere aşa ceva, foarte bine, să-l servim cu garnitură de hot-dog tras în ţeapă.
Dar că promovarea ceauşismului e a doua prioritate naţională pentru un minister care are în titulatură şi cuvântul dezvltare, e descumpănitor. Acum ceva vreme pediştii au testat apele cu un muzeu al comunismului, un loc al memoriei, care să recupereze ce se mai poate dintr-o epocă insuficient înţeleasă şi revoltător de idealizată prin grija profitorilor ei. Au abandonat discret ideea dintr-un calcul simplu: bunul simţ nu se vinde bine în România. Cu sau fără Dan Diaconescu, Partidul Proştilor va avea la orice oră mai mulţi membri decât cei care îşi cunosc trecutul sau au înţeles ceva din el.
Pentru că din schiţa de proiect prezentată de Elena Udrea reiese foarte clar că nu ar urma în niciun fel să fie un proiect educativ. Ci unul omagialo-comercial. Într-o ţară în care puţini ştiu că am avut cea mai îndelungată rezistenţă armată împotriva ocupaţiei sovietice şi a comunizării din Europa, că am avut martiri ai închisorilor comuniste şi eroi fără certificate, prioritate naţională devine cultul dictaturii. Şi asta prin grija unui partid care se intitulează liberal.
Circuitul gândit de Udrea va avea un caracter pios, va pleca de la Scorniceşti, unde se va face un fel de casă memorială. Cam ce încercase şi puşcăriaşul Dinel Staicu, fără să dea năvală peste el milioanele de vizitatori. Va continua cu oroarea arhitectonică reprezentată de Casa Poporului, cu balconul fostului Comitet Central şi va sfârşi, cum altfel, decât la zidul de la Târgovişte.
Constat că a fost omis cimitirul Ghencea, dar probabil că dacă se dau şi ceva fonduri europene pentru cultul dictatorului, acesta ar putea fi dezgropat din nou, pentru a fi îmbălsămat tardiv şi depus într-un mausoleu puţin mai mare decât al lui Lenin. În felul ăsta, fanii demolatorului de bisericii se vor putea înghesui şi ei să depună o floare şi să se atingă de moaştele ciuruitului. Lipsesc, de asemenea, şi vizitele la atelierul de cizmărie sau la închisoarea Doftana, o oprire obligatorie în “circuitul turistic” în care erau plimbaţi pionierii pe stil vechi. Dar nu te poţi supăra pe Elena Udrea pentru asemenea scăpări, cei care învaţă istoria de la Cartianu şi Cristoiu nu le ştiu chiar pe toate.
Făcând pentru o clipă abstracţie de grotescul şi de imoralitatea proiectului, trebuie să remarc şi stupiditatea lui. Zone precum Scorniceşti sau Târgovişte sunt printre cele mai anti-turistice peisaje ale României care pot fi imaginate. E, totuşi, o ţară care nu îşi pune în valoare splendorile naturale din Apuseni, Maramureş, Bucovina, Valea Oltului, Deltă, Clisura Dunării, lacurile montane din Carpaţi şi lista ar putea continua mult şi bine, din fericire. Să promovezi cocioaba de la Scorniceşti şi unitatea militară din Târgovişte în condiţiile în care nu sunt puse în valoare turistic clădiri ca Ateneul, când Palatul CEC-ului nu se poate vizita, când castelele medievale nu au nici măcar indicatoare turistice, nu mai vorbesc de drumuri asfaltate, iată o dovadă de prostie. O incultură care se vrea perpetuată.
Ţările care îşi respectă istoria fac tot posibilul pentru a preveni apariţia unui cult al dictatorilor. Mulţi nici nu au un mormânt cunoscut, pentru a împiedica fenomenul. Oricâte scuze i-am găsi şi oricât de nemulţumiţi am fi de prezent, faptele nu pot fi şterse. Ceauşescu e vinovat de crime atât la colectivizare, cât şi de circa 100 de morţi împuşcaţi în primele zile ale Revoluţiei de la Timişoara, din ordinul său, înregistrat inclusiv pe bandă audio, deci dincolo de orice dubiu. Încurajarea de către stat a unui cult al dictaturii ar fi în primul rând indecent pentru familiile acelor victime, care nu se numără între “priorităţile” vreunui minister.
Ideea de a transforma şandramaua din Scorniceşti în casă memorială pe banii contribuabililor e insultătoare şi prin lipsa de valoare a personajului. Trăim totuşi într-o ţară care nu are un muzeu Brâncuşi! Nu am auzit în ultimele decenii ca vreo personalitate culturală să aibă parte de investiţii prioritare ale statului: nu-şi bate nimeni capul cu casele memoriale de la Ipoteşti sau Lancrăn, nu ştiu dacă Eugen Ionesco, Henri Coandă sau Cioran au măcar amenajată o asemenea casă memorială. Nu ştiu dacă şi-a bătut cineva capul cu un circuit dedicat marilor regi ai României, cu palate magnifice şi ctitorii memorabile. Când ai norocul ca prinţul Charles să îşi ia câteva case de vacanţă în Ardeal, ai putea profita de ocazie pentru un circuit româno-bulgar dedicat Reginei Maria, născută la Kent, şi care are o poveste mai fascinantă decât nunta regală, la care s-au uitat sute de milioane de telespectatori. Chiar şi privind pragmatic şi amoral, în strategia unui minister al Turismului, nu văd cum Scorniceştiul ar putea intra măcar pe locul 100 pe lista de priorităţi. Nicidecum pe locul 2 din tot atâtea priorităţi enunţate!
Pretenţia că la circuitul comunist se vor înghesui turiştii chinezi e cu atât mai stupidă. Dacă sunt chinezi emigranţi, care scapă din lagărul comunist, nu văd ce i-ar putea bucura. Au şi la ei acasă mausoleu al lui Mao, puteau să rămână acolo să îi depună flori. Dacă sunt comunişti convinşi, iarăşi e o idee dubioasă circuitul care se sfârşeşte la Târgovişte. Să presupunem că sunt Hu Jintao, nu cred că m-aş simţi prea încurajat după o vizită din care să afli că poţi sfârşi împuşcat chiar de ai tăi după ce aproape fusesei zeificat.

Televiziunile au vuit pe tema reportajului despre România de pe Naked News. O blondă fără haine pare să facă publicitate turismului românesc cu imagini de pe vremea turismului sindical. Aha! deci Udrea şi-a dat frunza jos. Hi, hi, hi, ne promovăm pe PornHub!
Şi eu am fost păcălit de această răstălmăcire. Dacă seriosul ziar Gândul deja face bilanţul acţiunii de promovare a turismului, ce poţi să înţelegi? Că fapta e certă, de notorietate. Pentru cine citeşte doar titlul articolului lui Dan Cărbunaru asta e impresia, chiar dacă în articol se precizează că Ministerul Turismului neagă realizarea sau plata unui asemenea material, oricum, mai mult amuzant decât pornografic.
Ce control poate să aibă statul asupra a ceea ce apare pe un site porno/erotic de oriunde din lume? Pe asemenea site-uri pot foarte bine să apară şi vedete porno îmbrăcate în călugăriţe, pentru perverşii cu fantezii mai dezaxate. S-ar fi întrebat ziaristul în acest caz “Cât a câştigat Vaticanul din promovarea de pe PornHub?”. Iar singurul efect la care mă pot gândi e nu că a crescut numărul de turişti dezinhibaţi ci că a crescut numărul de puşti care află de pornhub.

Jurnalul Naţional renunţă la semne de întrebare şi livrează ştirea ca pe un fapt: România e promovată porno fără frunză. Titlul e la pachet cu poza Elenei Udrea şi conexată abil cu un comunicat al ministerului despre promovarea pe Facebook. Pentru publicul de ziar pentru care internetul e ceva misterios, Facebook, Pornhub, ce contează? Manipulare perfectă semnată Elena Stan şi Adriana Duţulescu.

Pagina 1 of 212

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica