rss
rss
rss

Am descoperit din întâmplare blogul unui disident al activiștilor din comunitatea țigănească, un tânăr care se pare că studiază de mulți ani pe cont propriu varii limbi (vechi sau actuale) de pe subcontinentul indian. Numele lui e Marian Cârpaci, iar pe blogul său există o sumedenie de informații culese din arhive despre această minoritate, dar și o teorie neacceptată de activiștii „corecți politic”. Voi încerca să sintetizez câteva informații relevante, așa cum le-am înțeles eu, dându-le propria interpretare.

La Londra, prin anii 70, s-a întrunit primul Congres Internațional al Romilor, ceva pe modelul primului Congres Sionist de la Basel. Scopurile nu erau atât de ambițioase, nu se dorea înființarea unui stat propriu (deși ni se spune că hotărârile acelui congres sunt secrete sau cel puțin nepublicate). Participanții au constatat probabil destul de repede că nu se pot înțelege, nu neapărat din încăpățânare, ci pentru că vorbeau limbi foarte diferite. Ceea ce nu era surprinzător, pentru că trăiseră sute de ani în țări cu limbi diverse. Problema era că și în interiorul granițelor unei țări existau dialecte țigănești intraductibile, cu vocabular și pronunții distincte. Soluția acestor eminențe cenușii a fost să încerce să producă o limbă comună, standardizată, eliminând dialectele. Proiect care parțial a eșuat, dar a născut pui pe teritoriul românesc.

Bloggerul citează cazul polonez, reflectat în telegrame Wikileaks, care vorbesc de existența a cel puțin patru dialecte locale, pentru care încercările de uniformizare au eșuat. Acestea sunt: Polish Roma, Kalderash, Lovash și Carpathian Roma.

Citez din articolul lui Marian Cârpaci:

„Dacă în Polonia sunt PATRU dialecte rome, iar vorbitorii lor nu se înțeleg între ei, să vedem cum este situația dialectelor din România. În România sunt probabil 100 de dialecte, nimeni nu le-a descris, catalogat, nu există dicționare sau gramatici descriptive ale acestor dialecte. Nici romii din România nu se înțeleg unii pe alții, decât procentual .” [..]

„Între limba zavragiilor și spoitorilor este diferență; înțelegem 10-20%, spoitorii vorbesc repede; cu cocalarii ne înțelegem 50-60%, cu pletoșii la fel.

Care sunt dialectele cele mai apropiate între ele? Zavragiii cu corbenii 80%; zavragiii cu argintarii 50-60%; zavragii cu cocalarii (burcașii)… 50-60%”

Procentele invocate, mie mi-au evocat raporturi similare ca în cadrul limbilor de origine latină. Un vorbitor de română va înțelege fără probleme cel puțin 50-60% din italiană sau spaniolă, pentru discuțiile simple, chiar și peste 20% din portugheză. Vorbim, totuși, de limbi diferite, recunoscute ca atare, nu de dialecte.

În anii 80-90, urmând indicațiile Congresului Internațional de la Londra, câțiva cercetători și activiști din România au încercat să unifice prin simplificare aceste dialecte, din care au eliminat cuvintele de origini străine și regionalismele. Dar imaginați-vă că cineva ar elimina din vocabularul limbii române cuvintele de origine turcă, slavă, maghiară, nu mai zic neologismele franceze, engleze și germane. Limba ar fi mutilată și sărăcită, văduvită de istoricul ei, dobândit în straturi.

Păstrând analogia cu limbile de origine latină, dacă cineva ar peria Spaniola, Italiana, Franceza, Portugheza, Româna de toate deformările ulterioare, încercând să le unifice la loc, e greu de spus dacă ar mai obține măcar vechea latină vulgară și nu, mai curând, un „esperanto”, o păsărească inventată în bibliotecă.

Ei bine, o astfel de limbă artificială a fost creată în mod discret în anii 80 și 90, adică extrem de recent. Printre persoanele cel mai des invocate pentru zelul de a întocmi dicționare și un set complet de manuale, de la clasa I la liceu și facultate, este un anume Gheorghe Sarău. Un personaj prolific și entuziast, din ce putem deduce. Problema e că în școlile românești se predă de la Revoluție încoace această limbă artificială, inventată în mare parte de Sarău.

Dacă este să dăm crezare celor vehiculate de bloggerul amintit, această limbă nu e folosită de nicio comunitate țigănească în vorbirea curentă! E un proiect utopic, care seamănă cu revitalizarea limbii ebraice de către Herzel, părintele sionismului, dar și cu revitalizarea limbii latine de către cărturarii medievali, în mediul catolic. Bulele de la Vatican sunt și astăzi emise într-o limbă moartă, dar una pentru care măcar există tradiție, istorie și literatură serioasă, care să justifice studierea ei.

Mai este un alt aspect al problemei. Termenul de țigan, care în opinia mea ar trebui păstrat și reabilitat, fără nuanțe peiorative, cel puțin pentru vorbitorii externi, care l-au folosit dintotdeauna până la apariția corectitudinii politice – e un termen care poate avea înțeles atât etnic cât și social. O parte din membrii comunității țigănești nu sunt originari din India, există inclusiv unii cu aspect nordic, foarte blonzi cu ochi albaștri, care s-au alăturat acestei comunități prin alianță sau prin aderarea (de voie sau de nevoie) la o clasă socială, nu dintre cele mai invidiate. Puteau fi în această situație în secolele trecute, persoane care practicau nomadismul sau meserii specifice acestora ori care alegeau sau erau împinse la periferia societății. În același mod, există etnici țigani, care au ales completa integrare în populația majoritară, căreia i-au adoptat limba, obiceiurile, ba uneori chiar rasismul. Cu sau fără această ultimă componentă, aceștia nu se identifică sau nu vor să fie identificați nici cu eticheta de țigan, nici cu cea de rom. E explicația procentului mic al acestei minorități în recensăminte dar și în votul pentru Partida Romilor sau alte oferte (în condițiile în care votul e secret și nu s-ar mai pune problema unei eventuale frici sau rușini de a-și declina o identitate). Deci vorbim de o opțiune, care diferă net de votul în bloc, pe care îl practică populațiile maghiarofone (deși o parte din aceștia nu sunt maghiari ca origine).

Ce rezultă de aici? Că avem un număr mare de țigani care nu cunosc și nici nu doresc să învețe o limbă proprie, alții care au doar cunoștințe rudimentare, nefolosind-o ca limbă curentă sau maternă, respectiv alții care vorbesc o sumedenie de dialecte, doar parțial inteligibile între ele. Și o elită, care vorbește o limbă artificială, cultă dar moartă, ca o latinească inventată după 1980.

Ei bine, statul român și ONG-urile masiv finanțate din exterior au decis să susțină și să impună în școli tocmai această limbă nou creată în laborator. Dar o limbă pentru care nu există niciun fel de literatură și nicio utilitate socială. Cu ea nu poți deveni decât tot activist pentru drepturile romilor, profesor în clase segregate, fără români, participant la colocvii, eventual traducător pentru interceptările SRI sau Poliție.

Firește, explicațiile pe care bloggerul Marian Cârpaci le dă acestui fenomen sunt diferite de ale mele: el susține că statul român a participat la această potemkiadă din rasism, pentru că urăște țiganii, pentru că vrea să le distrugă identitatea și vrea să reverse fondurile doar asupra unor români, care se pretind activiști romi, ocupă posturi și beneficiază de programe, care nu sunt de niciun ajutor comunităților locale. Ca naționalist român, impresia mea e că statul român și-a manifestat încă o dată politica anti-românească, după directivele multiculturaliste primite din afară. În dorința de a arăta că respectă drepturile minorităților, statul a participat în mod activ la construirea unei identități și a unei limbi fără finalitate practică, alta decât separatismul și excluderea socială. Practic, statul român a refuzat integrarea mai bună a acelora care erau oricum loiali țării și doreau să participe fără dezavantaje sau favoritisme la viața societății românești.

Învățământul privat e singura metodă prin care banii părinților-contribuabili se întorc garantat în beneficiul copiilor. Când statul se plasează la mijloc în acest circuit, apare arbitrariul, pentru că planurile oamenilor politici, care conduc statul, e aproape imposibil să coincidă cu planurile de viață ale studenților. Iar statul ajunge astfel să controleze viețile celor pe care promite să îi ajute. De când Napoleon a organizat primul sistem de învățământ unitar la nivel național, orice politician s-a comportat ca un mic corsican: a folosit învățământul ca pe un instrument, pentru a construi (sau, mai nou) pentru a destructura națiuni. Din acest exercițiu de inginerie socială nu se poate ieși decât lăsând familia să ia deciziile pe care politicianul se oferă să le impună. Alt sistem mai practic prin care să se exercite această alegere, decât învățământul privat, nu există. E una din cele mai compromise sintagme din România, care va mai avea de tras, poate câteva generații, de pe urma discreditării sale din ultimele decenii dar, inevitabil, va triumfa.
Multiculturalismul e o altă idee, care a pornit cu bune intenții, dar a eșuat lamentabil. Diferența e că aici eșecul e meritat. La originile ei stă aversiunea față de schimbare pe care o au toate utopiile, deci era o fatalitate că va fi preluată de universul mitic al stângii. Visul societății multiculturale e acela al unei rezervații, în care să supraviețuiască măcar clonele obținute în laborator ale tuturor speciilor cunoscute. Numai că națiunile sunt construcții intelectuale și culturale destul de recente. Ele există numai ca posibilități teoretice și au propria viață, sunt mereu în transformare. Niciun italian nu-și poate dovedi descendența pură dintr-un roman antic sau dintr-un etrusc, și chiar dacă ar face-o, după cum remarca Lucian Boia, ar avea mult mai multe în comun cu germanul sau britanicul de azi, decât cu peninsularul de acum 2-3 mii de ani. Până și lingvistic ne-ar fi aproape imposibil să ne înțelegem cu valahii evului mediu, nu mai spun cu dacii antichității.
Din combinația învățământ de stat – stat național câștigă doar politicienii și activiștii culturali. Ei parazitează profitabil spaimele și fantasmele noastre colective. Iar organizația care a reușit acest lucru cu cel mai mare succes e UDMR. Coruptă ca PDSR-ul de pe vremuri și complet dezinteresată de condițiile de trai ale votanților, această grupare a reușit cu un succes uimitor să adâncească segregarea etnică a țării, sursa ei de putere sigură. Nimeni nu-și poate aminti o singură inițiativă cu impact în economie a politicienilor UDMR, singurul lor obiectiv fiind acela de a hrăni complexul de superioritate al maghiarilor față de români. Un asemenea complex nu se mai regăsește decât, în oglindă, în felul în care romii sunt văzuți de români.
La Târgu-Mureș, există diverse specializări medicale, care se studiază în maghiară, română sau engleză, dar profesorii maghiari ar prefera o facultate segregată, dacă se poate, cu totul. Liderii UDMR nu lasă ocazia electorală să le scape și pun la strâmtoare coaliția și guvernul lui MRU. Soluția la care se va ajunge le va da probabil câștig de cauză, laboratoarele se vor împărți cumva și școala va începe să producă medici și asistente pentru țări străine, care umplu cu oferte site-urile de locuri de muncă. În asemenea condiții, pare într-adevăr mai practic să mărești secția de limba engleză, să înființezi una pentru germană și, pe viitor, să adaugi și o secție cu predare în limbi nordice, mult mai bănoase.
Să presupunem că politicienii români și unguri nu sunt mânați de calcule cinice. Nu e cazul, dar să presupunem. Vor reuși ei să aloce proporția optimă de locuri în facultățile segregate? De pildă acum, un vorbitor de română are mai mari șanse dacă dă examen la secția de moașe, decât pentru asistente. E normal ca un politician să îi bareze și să îi determine drumul în viață astfel? Dacă tot aspirăm spre țări mai civilizate, un exemplu ar putea fi excelentul sistem de învățământ finlandez (mare parte de stat, dar e o altă discuție), unde minoritarul suedez și majoritarul învață suficient din limba celuilalt, încât să poată interacționa fără probleme tot restul vieții.
Profitând de scandal, un autointitulat lider al romilor, Nicolae Păun, ia și el în brațe paiața multiculturalismului:

„Proiectul de înfiinţare a unui liceu în care să se predea limba romani ca materie obligatorie îmi aparţine de mai mult timp. Am încercat în şedinţa Coaliţiei să implementez această idee, să-i găsim rezolvare, a trebuit ceva timp să convingem Coaliţia. De remarcat este faptul că nu a fost reticentă. Inclusiv ministrul apărării, Gabriel Oprea, s-a oferit să ne ajute cu o cazarmă militară dezafectată, inclusiv premierul s-a arătat deosebit de interesat”.

Dacă Vadim Tudor ar fi propus ca elevii romi să fie adunați într-o unitate militară, cu sârmă ghimpată de jur-împrejur, toate organizațiile de drepturile omului ar fi fost deja cu petițiile la comisiile europene. La fel, oltenii ar fi fost sincer indignați să afle că ungurii din Ardeal își fac liceul lor într-o garnizoană a armatei române. Vedeți ce ușor se schimbă reacțiile, dacă schimbăm personajele?
Dacă studiul într-o limbă de circulație internațională, sau în limba altei țări, poate să nu ajute angajatorii din România cu mână de lucru utilă, cel puțin le poate asigura un viitor copiilor respectivi, fie el limitat la o regiune sau o altă țară. Și părinții lor au plătit taxe, deci pot avea și acest drept. Dar care ar fi câștigul să instruiești niște copii într-o limbă eminamente orală, fără literatură scrisă și fără urmă de tratate științifice, nici măcar pentru nivelul liceal? Îi pregătești pentru societate, dacă îi încartiruiești într-o unitate militară și dai de lucru unor fundații parazitare să producă o pseudo-literatură într-o limbă pentru care nu exista nici măcar dicționar, până acum câțiva ani?
Nicolae Păun e, ca și Mădălin Voicu, parlamentar de mulți ani, cu rezultate incerte pentru etnia pe care pretinde că o reprezintă. Îi împărtășește mai celebrului său coleg aceeași vorbire prețioasă, cu multe cuvinte folosite impropriu, ca un bun semidoct. Postul OTV îi dedică săptămânal o emisiune duminicală, în care prezintă un fel de starea națiunii, o vorbărie fără niciun rezultat, la care îmi imaginez că puțini au răbdarea să asculte. Rezultatul acestui mic cult al personalității e cam același cu efectele restului televiziunilor: nimeni nu se alege cu nimic, nu învață nimeni să fie mai civilizat, nu află despre oportunități de dezvoltare personală, nu se îmbogățește spiritual cu nimic. Probabil că ăsta e și scopul: micul grup de interese să se poată conecta la banii pentru programele de inginerie socială ale Uniunii Europene și modelul segregaționist al profitorilor din UDMR să fie reprodus, cu riscurile de rigoare.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica