rss
rss
rss

UPDATE: M-am mutat și de pe Netvibes, care are un bun site de mobil, dar încă nu dezvoltă o aplicație separată pentru Android. Am ales Feedly, cu ajutorul căruia poți organiza listele de feed-uri și le poți importa / exporta în format OPML/XML.

O modalitate foarte bună de a fi în contact cu blogurile interesante, peste care dai întâmplător, sau cu site-urile de știri ori de nișă, pentru subiecte de interes, este să te abonezi la fluxul RSS (celebrul icon portocaliu).

Cea mai populară unealtă pentru citit feed-uri, adică fluxuri de știri și articole postate pe site-urile la care ești abonat, așa cum primești pe mail newsletter-uri, era Google Reader. Zilele astea, cei de la Google au anunțat fără motiv că suprimă acest serviciu, deci până în iunie, milioanele de utilizatori Google Reader trebuie să își caute altă platformă.

Care ar fi alternativele? Cititul unor titluri nu e cine știe ce tehnologie, deci variantele sunt numeroase, dar două categorii se disting. Fie un cititor integrat în browser, fie un cititor aflat pe un site. Mai toate browserele au așa ceva, deci indiferent că folosești Mozilla Firefox, Google Chrome sau Opera, ai și cititor RSS. (Internet Explorer e tot mai bun de la IE 9 și IE 10 încoace, dar coșmarurile anterioare nu pot fi uitate ușor.)

Avantajul folosirii RSS-ului din browser e evident. Nu trebuie să-ți mai amintești să te loghezi pe un site, te abonezi dând doar un click, acolo unde vezi iconul portocaliu RSS, și primești notificări în timp real, oarecum ca notificările de e-mail din Yahoo Messenger. (Mi-aș fi dorit ca messengerul să fi integrat ca lumea această tehnologie, ca și conectarea cu rețelele sociale, gen Facebook, dar rezultatele au fost nesatisfăcătoare.)

Personal, nu mă împac cu un RSS integrat în browser. Ca să păstrezi toate listele create, ar trebui tot să ai un cont pe site și să faci sincronizări, ca să nu pierzi abonamentele între dezinstalări și reinstalări. Fluxul consider că ar îngreuna navigarea și te distrage de la alte activități, când nu ai chef de citit.

Așa că m-am decis pentru varianta online. Am dat târcoale mai multor site-uri și, fără să am pretenția că am făcut alegerea cea mai bună am decis: mă mut pe Netvibes.com. E site-ul firmei care are și Bloglines, n-am prea înțeles de ce l-au dublat și colo și colo, deci indiferent pe care din cele două îl alegeți, e același lucru. Serviciul e gratuit, chiar dacă oferă și părți contra cost, de care nu ar trebui să aveți nevoie în mod normal.

Și acum, partea frumoasă. Fiind un maniac, obsedat să pun toate lucrurile în ordine, în foldere împărțite meticulos, m-am trezit că adunasem vreo zece foldere în Google Reader, pe care tot le mai aranjam și regrupam. Inițial, m-am apucat să fac operațiunea de re-abonare la feed-uri manual, copiind adresa fiecărui site. Trecuse o jumătate de zi și nu eram mai departe de cel mai mic dintre foldere, că mă și oprisem să și citesc, ce vroiam să nu pierd. În ritumul ăsta, ar fi durat multe zile.

Până când am constatat că toată operațiunea se poate face într-un minut! Tot ce aveți de făcut este să mergeți la această pagină, (logat fiind în contul de Google) de unde puteți exporta abonamentele RSS. Acolo, apăsați pe CREATE ARCHIVE.

export google

Se va crea o mică arhivă .zip, conținând abonamentele și folderele lor. (Se pot exporta și alte date, dar nu ne preocupă acum.)

arhiva_rss

Din toată arhiva respectivă, noi nu vom folosi decât fișierul SUBSCRIPTIONS.XML, pe care îl dezarhivăm undeva.

netvibes

Vom presupune că ne-am creat deja un cont pe Netvibes sau Bloglines (durează câteva zeci de secunde). Foarte importantă e comutarea din modul Widget, în modul RSS, care se face din banda de sus a paginii. (Modul widget e mai sofisticat, dar ceva mai aiuritor.) Apoi dăm click pe butonul verde: ADD CONTENT. De acolo se vor adăuga pagini noi, și tot de acolo vom face și importul.

import feed

În acea porțiune de ecran aveți linkul IMPORT, unde veți putea adăuga fișierul SUBSCRIPTIONS.XML, obținut anterior. Și tot acolo veți putea adăuga orice feed RSS, de pildă, feed-ul pentru blogul meu.

Astăzi am constatat pentru prima dată schimbarea aspectului paginii de căutare pentru imagini a motorului de căutare Google. Aparent, un pas înainte, căutarea e fluidă, te poți mișca printre fotografii, cu ajutorul unui script Ajax sau Java, fără a părăsi pagina. Utilizatorul e fericit. Atunci unde e problema?

Orice site, care are și imagini proprii, va beneficia la un moment dat și de trafic provenit din căutarea de imagini. Pentru unele site-uri, căutarea de imagini poate aduce chiar mai mulți vizitatori decât căutarea de text, cum e cazul bazelor de imagini sau al unor site-uri cu galerii foto. Până acum, pe site-ul Google se aflau doar copii miniaturale ale imaginilor indexate, de dimensiunea unui timbru. Îți atrăgea o imagine atenția, dădeai click pe ea și ajungeai pe site-ul care o conține. Acolo puteai să citești un articol, să treci și la alte pagini, eventual să dai click și pe o reclamă sau pe un buton de Facebook. În tot cazul, orice asemenea vizită conta ca trafic.

În noua formulă, omul dă click, se deschide un preview de dimensiuni destul de mari, tot în pagina Google, cu trei butoane: „Vizitează pagina”, „Vezi imaginea întreagă” și „Detalii”. Ultimul buton ajunge la o pagină a Google, care nu pare diferită de vechea pagină de căutare, care îți permite căutări mai detaliate, după dimensiuni și tipul fișierului. Primul buton te duce pe site-ul unde se află poza, în timp ce butonul „vezi imaginea întreagă” te duce direct la fișier, la dimensiuni complete, doar să îl copiezi în calculator, fără a mai afla de unde provine. Oricum, datele privind site-urile proprietare sunt foarte discrete, apar doar dacă treci mouse-ul peste, în căutarea inițială.

Să spunem că eu sunt un utilizator obișnuit, vreau să văd cum arată un oraș, un animal sau o persoană. Am dat căutare și am dintr-o dată acces la o imagine aproape cât ecranul, fără să părăsesc site-ul Google, respectiv la imaginea întreagă, fără să intru deloc pe site-ul proprietar, doar accesând serverul. Ce nevoie aș mai avea să vizitez site-ul respectiv, să interacționez cu el, dacă pe mine imaginea mă interesa și o are deja Google la el acasă?

Nu vorbim aici de cazul meu particular. La urma urmei, pozele mele sunt mediocre, iar traficul, unul modest. Dar vorbim de imaginile unor adevărați fotografi, de la bloggeri de talent, la profesioniști, care lucrează pentru diverse reviste și publicații. Practic, nebăgat în seamă de nimeni, am asistat la cel mai discret și mai mare furt de conținut petrecut vreodată. Google a devenit, în fapt, proprietar pe toată producția de imagine a planetei, indexată vreodată. Iar utilizatorii au la îndemână opțiunea foarte comodă de a se bucura de acel conținut pe site-ul Google, întocmai ca și cum toți fotografii de pe fața Pământului ar fi muncit fără știrea lor, pentru a-și dona munca gigantului deținut de Serghei Mihailovici Brin și Larry Page. Acest tip de utilizare depășește cu mult limitele decente ale citării sau indexării într-o bază de date, cum a fost până acum, și când beneficiul era reciproc între producătorii conținutului și cei care îl inventariau.

Dacă eu m-aș apuca să fac astăzi un site, care să se comporte la fel ca motorul de căutare pentru imagini al Google, probabil că aș fi inundat de procese. Să spunem că aș alege un domeniu restrâns, aș descărca fotografii și le-aș pune într-un film Flash, care nu e mult diferit de scriptul Java, Ajax sau HTML5, ca rezultate. Ori Google face asta cu toate fotografiile de pe internet, indiferent de notificările de copyright, care le-ar putea însoți, fără să întrebe pe nimeni.

Schimbarea poate avea efecte nu doar asupra veniturilor din publicitate ale producătorilor de conținut, dar și asupra felului în care este el receptat, altfel decât a fost gândit. Dacă, să spunem, eu fac un reportaj monden, în care sunt ironic în prezentarea unei vedete de carton, în lipsa textului din articol, receptarea va fi alterată, iar mesajul autorului nu va ajunge la vizitator, care își va lua informația text de la trusturile centrale și imaginea de la mine. La fel, să spunem că particip la un eveniment politic, iar textul însoțitor e unul relevant, neregăsindu-se în acea imagine sau regăsindu-se într-o imagine alăturată, neselectată de Google: mesajul articolului, compus din text, imagini, poate și linkuri către alte articole și site-uri, a fost denaturat și nu mai ajunge la potențialul cititor.

Există, desigur, posibilitatea de a nu permite accesul pe site pentru fișierul direct. Probabil, mai meșterind puțin la setările serverului, ai putea bloca de tot indexarea sau crawlerele Google, care perie web-ul pentru text și imagini. Dar nimeni nu își permite să taie legătura cu motorul, care aduce poate și 90% din trafic. Ai putea la fel de bine să renunți cu totul la încercarea de a mai atinge audiențe largi și să arăți pozele doar cunoscuților. Compania, al cărei slogan e „Don’t be evil!” („Nu fi rău!”), nu contribuie nici măcar la costurile de stocare pentru imaginile cu care se servește, din moment ce butonul duce direct pe serverul proprietarului, și cu nimic la costurile de producție. Este ca și cum o librărie s-ar transforma în xerox.

În trecut, magnatul Rupert Murdoch, patron al Fox și Wall Street Journal, a dus unele bătălii cu gigantul internetului, amenințând chiar cu interdicția de indexare a conținutului produs de ziarele sale. Din câte știu, tentativa lui de a introduce plata pentru accesul pe site nu a avut mari reușite. Vorbim, după părerea mea, de un abuz de poziție dominantă, de o practică imposibil de repetat de companii cu cote de piață mai mici.

Această adevărată „preluare ostilă” de conținut poate fi un semnal pentru cum ar putea arăta viitorul, după adoptarea cloud computingului. Probabil, tehnologia în care se investesc în prezent miliarde de dolari, va începe superb: ai putea avea acces, poate chiar gratuit, la capacități de stocare gigantice, poate chiar nelimitate, pe care să le accesezi instantaneu de pe toate dispozitivele pe care le deții, de la telefon, tabletă, computer, televizor, GPS-ul din mașină și cine știe ce alte minuni ale tehnicii. Apoi, după ce se va fi petrecut schimbarea de generație a produselor, și vechile computere, cu hard disk propriu, vor părea la fel de învechite ca un gramofon, vor începe să dispară bucăți de conținut indezirabil, sau cel disponibil va fi consultat de diverse entități, ale unor firme sau guverne.

Discuția despre proprietatea conținutului și drepturile de autor e una lungă și complicată. Aplicând dictonul „să arunce primul cu piatra, cel care e fără păcat”, sigur că și eu am folosit de la imagini ale altora în montaje, sau în articole pe site, străduindu-mă, pe cât posibil, să indic sursa cu link, și eu am ascultat muzică piratată, am descărcat filme sau am folosit programe fără licență. Știu și proprietarii marilor companii de soft că fără acestea, prăpastia digitală dintre Vest și noi nu s-ar fi micșorat niciodată. Nici nu sunt adeptul unor drepturi de autor întinse în perpetuitate și lăsate moștenire, cum se întâmplă în cazul unor cărți, care nu mai pot fi citate azi în manualele de literatură, pentru că urmașii autorilor pretind sume exagerate de la autorii de manuale.

Din partea mea, am invitat mereu vizitatorii site-ului să folosească imaginile pe site-urile lor, dacă doresc, păstrând sigla. Sigur că un link sau o indicare a sursei ar fi cu atât mai drăguț. Unii nu au avut nici măcar bunul simț să păstreze sigla, dar am zis că nu are rost să îmi bat capul.
Mai mult, m-am trezit că un deștept de voluntar de la Wikipedia a fost și „decorat” cu nu știu ce grade interne, pentru că „a descoperit baza gratuită de imagini webphoto.ro”! Așa se face că pe Wikipedia există personalități și clădiri, care au la prezentare fotografii făcute de mine, „libere de licență” și maiestuos cropuite încât să dispară sigla. Evident, de acolo, se poate servi oricine poftește. Mi-am zis că e ca și cum aș fi donat efortul meu pentru binele omenirii 🙂 și că, la urma urmei, și eu m-am informat și inspirat (chiar dacă nu la modul copy-paste) din bătrâna enciclopedie, încât n-are rost să mă supăr, și mă pot considera chiar onorat.

Nu cred că alții vor reacționa la fel ca mine, și că de această împroprietărire a Google cu conținutul întregului internet, deocamdată pentru cel imagistic, vom mai auzi pe viitor.

Google s-a apucat să numere toate cărțile existene în lume în această clipă. 129.864.880 e rezultatul numărătorii lor aproximative, incluzând doar cărți propriu-zise, fără exemplare duplicat. Dacă adăugăm și alte tipărituri înregistrate cu ISBN, gen hărți, schițe și microfilme, pe care Google ar vrea să le scaneze pe viitor, sunt cam 210 milioane la numărătoare.

Având în vedere rata mare în care se publică (doar în Statele Unite se tinde spre circa 15.000.000 de noi cărți publicat într-un singur an, 2012! Cam o zecime din ce există deja. Asta după ce în 2003 se publicaseră doar 300.000 de cărți în SUA) Cifrele sunt mult mai moderate după estimările UNESCO pentru 2011, 328.000 pentru SUA și 2.200.000 pentru întreaga lume. Deci cel puțin două milioane de cărți noi pe an tot se publică pe glob.

Cu o rată a alfabetismului în creștere și ușurarea accesului la computere, măcar în format electronic, e de așteptat ca ritumul să crească exploziv. Ca să nu mai vorbim de apariția unor noi tehnologii revoluționare, precum copy-paste! Numai copaci pentru hârtie să mai existe, că scriitori se vor găsi.

Peisajul e absolut descurajant pentru oricine s-ar apuca acum de scris. Ideea mi-a trecut prin cap, recunosc. Mă gândeam să public o carte la bătrânețe. O carte serioasă, pentru care să mă documentez 20-40 de ani. Altfel n-ai cum să scrii ceva semnificativ, nu? Probabil până atunci cărțile deja disponibile (poate chiar tuturor, în format digital), vor fi trecut deja de 1 miliard de titluri, pe puțin.

Dar să abordăm altfel problema. Cine mai citește toate lucrurile astea? Din cele 7 miliarde de pământeni, dacă îi excludem pe cei aproape 800 de milioane neștiutori de carte, copiii sub 15 și bătrânii peste 65, rămânem cu un bazin de cititori de 3,7 miliarde. Ca să nu rămână neutilizată toată știința din cele 129 de milioane de cărți disponibile deja, ar trebui să i se dea fiecăruia, cam 30 de cărți, pe care să le parcurgă (eventual, să le și conspecteze) pe parcursul vieții.

Dacă ați ratat episodul I al căutărilor antologice de pe site, ar fi cazul să îl revedeți.
Cum spuneam, oricine scrie pe internet încearcă să își înțeleagă cititorul, poate chiar să îi fie pe plac. Uneori, ți-l și imaginezi, încerci să-i vorbești. Dar lucrurile care îl frământă pe cititor sunt de multe ori altele decât te-ai aștepta. Iată o selecție de căutări absolut reale, în urma cărora navigatorii au naufragiat pe acest site:
Sunt, în primul rând, persoane cu proiecte de viață și întrebări practice:

    • “cum ajungi interlop” (cred că interlop te naști, școala chiar s-ar putea să fie dăunătoare)
    • “cum e in puscarie” (se leagă de punctul de mai sus)
    • “frunza verde de aluna ma dusei noaptea pe luna” (să fi fost fost Neil Armstrong?)
    • “ce intrebari se pun unei vedete cand i se ia un interviu” (păi, aia cu planuri de viitor ar trebui să dea roade, în orice caz, dacă e fotbalist, nu-l întrebați când apare următorul album)
    • “cat costa o paine in finlanda” (1 euro 83, pâinea de 500 de grame)
    • “de cine este condusa romania” (de niște nemernici)
    • “patron vs mason” (eu zic că ar fi cel mai bine dacă v-ați păstra locul de muncă de la stat, am auzit că ambii ar fi cam exploatatori, iar masonul s-ar putea să vă țină și peste program doar ca să terminați de zidit Templul lui Solomon)
    • “brancusi a facut arcul de trimuf” (nu, dar s-a inspirat din el când a făcut Poarta Sărutului)
    • “cum fac se gasesc filmul de pe buze la inima cu traducere” (halucinant)
    • “de ce femeile frumoase umbla dupa bani” (e un mit că urâtele ar fi interesate doar de poezie și treburile casei)
    • “iaurtul si neamul lui” (Vărul Lapte, mătușa Sana, nepoata Smântânica)
    • “cum se legitimeaza copii la inot” (cu o legitimație plastifiată, păstrată în slip)
    • “cum fixez un stalp de lemn pe placa de beton” (indicat ar fi să chemați măcar un vecin să-l țină)
    • “demonstratie ca doina mult mi-i dor este doina” (păi cum să nu fie doină, dacă se numește doină și e doinită? Gândiți-vă logic.
    • “descantec pt a lega barbatu cu bold” (Dragă Oana, Pepe nu mai pleacă de la Pastramă, dar poți într-adevăr încerca să înțepi o păpușică cu boldul, de preferință în zona inghinală.)
    • “ciulama de ciuperci imagini” (părerea mea e că o ciulama nu e atât de estetică, dar important e să fie gustoasă)
    • “de ce nu am noroc” (n-ai călcat în ce trebuie)
    • “dar mi-ai dat foc la inimioara, da-o naibii dragoste”(chiar așa, nu mă mai joc!)
    • “ce se bea dupa sarmale” (dacă aveți, vin, dacă nu, un pahar cu apă)
    • “am nevasta personala” (Între noi fie vorba, sunt și unele publice, așa că e de preferat una personală.)

persoane care ne ocupă mintea

    • “care este prenumele lui decebal” (Chiar așa, Decebal și mai cum? Decebal Perscorilo? Decebal de la Orășie? Decebal din Sarmizegetusa?)
    • “fotbalistul ghebos mihai” (un fel de Bekham in Divizia C)
    • “se poate numi mihaela radulescu un bun orator ???????????” (exact atâtea semne de întrebare a avut căutarea, ceea ce înseamnă că problema chiar a frământat-o pe vreo studentă de la SNSPA)
    • “sexy braileanca goala” (ăsta numai romanticul de Fernando de la Caransebeș putea fi)
    • “constantin apa vie otv” (personal îl prefer pe Iliuță Numerologie)
    • “oana dobre goala” (să fie mânuța tremurândă a lui Victor Ciutacu? că el salivează mai abundent în emisiuni)
    • “elena basescu cu si fara buze” (au si operatiile estetice limitele lor, nici medicina nu poate chiar orice)
    • “veronico veronico fata buna si cuminte”
    • “ce mananca carmen bruma” (aproape orice, dar în cantități foarte mici, se știe că Mircea Badea nu suportă femeile grase)
    • “sotia lui ctp” (dacă află justițiarul, vă dă o rachetă de nu vă vedeți)
    • “serghei mizil s-a nascut” (O veste care încă ne cutremură. Oricum, tot ce îmi amintesc e că a fost mare bucurie în familia lui Paul Niculescu Mizil, că așa sunt toți părinții, la început, optimiști.)

copii care sunt curioși de mici

    • “mos craciun mic” (e un paradox!)
    • “mi s-au umflat buzele” (știu, Elena, e o situație neplăcută, apare după tratamentele cu botox, dar ca europarlamentar cred că alte gânduri ar trebui să te preocupe)
    • “cum poti scapa de corijente” (Dacă nu poți da foc cataloagelor din cancelarie, va trebui să te pui cu burta pe carte și să te uiți la televizor din poziția asta. E incomodă, dar se spune că ajută.)
    • “ce face lapticul de tata” (aici nu sunt sigur cum ar suna întrebarea cu diacritice)
    • “cum infiintezi un partid al copiilor?” (simplu: aduni 200.000 de parinti)
    • “transformarea lui ben 10 in ultimii lui eroi” (Tom și Jerry nu se transformau în nimic… pe vremea mea)
    • “nu ne temem de bau bau” (Nici noi! Doar când sunt singur mi se mai face frică.)
    • “braduri de colorat” (asta e EBA aia mică)

perversiuni noi în industria porno
Un stil mai slobod, în câteva pamflete, m-a pricopsit cu un grup de căutători mici dar vioi, cu idei concrete. Îmi sunt, de departe cei mai dragi, deși unii chiar mă bagă în sperieți. Regret sincer că v-am dezamăgit, dragi căutători, și că nu ați găsit chiar ce căutați. Dar trebuie să recunoașteți că nu sunteți un public ușor de satisfăcut.

  • “post de televiziune transexual” (uite o idee bună de televiziune de nișă pentru Prigoană)
  • “vreau id-uri de baieti gay de pe gsp” (Ai naibi ultrași, la ce le stă mintea! Totuși, nea Ovidiu Ioanițoaia e om serios, Tolontan la fel…Geambașu?)
  • “o tanara cu chilotii albastri se masturbeaza deasupra unui mos” (și moșul, nimic)
  • “baieti gay dar miliardari” (nu mai bine te însori cu o bătrânică miliardară? Deși, ai dreptate, unde găsești pensionare miliardare?)
  • “poze cu picioarele bebelusei oana” (înțeleg că fața nu vă interesează, dar nici sânii!?)
  • “poze himen rupt” (nu avem decât cu cearceaful pătat)
  • “poze cu babe dezbracate peste 60 de ani” (Cele mai serioase femei. N-ar fi mai kinky dacă ar păstra baticul pe cap?)
  • “cum pot sa faci spagat intro zi” (Mircea Badea ăsta are atâția fani că în curând cineva o să caute și “cum să-mi pun pene pe fund”)
  • “ce ai in chiloti” (e, și tu acuma)
  • “fete dezbracate de chiloti si sutien” (învechitule!)
  • “caut dansatoare la bara” (Si eu! Toate dansatoarele sa apeleze la mine!)
  • “poze cu catalin botezatu copil” (asta cred că tot la perversiuni intră)
  • “unde se dezbraca manechinele poze” (se dezbracă pe unde apucă, credeți-mă pe mine!)
  • “fofoloance dezbracate” (o personificare)
  • “fofoloance de vedeta” (sunteți deja pretențios, ce, credeți că sunt diferite?)
  • “oameni bandajati la cap” (ce-ți mai plac știrile de la ora 5!)
  • “himenul se poate vedea” (era pe când nu se zărea, azi îl vedem și nu e)
  • “femei maritate dezbracate” (Să înțeleg că vă excită verigheta. Sau să și-o dea jos și pe aia?)
  • “filme porno cu romani si coreieni” (Mă întreb dacă serialul coreean de pe TVR a avut vreo contribuție sau pur și simplu e cineva îndrăgostit de telefoanele Samsung.)
  • “morcov in gura” (o fantezie păstrată de pe vremea când vedeam banane doar de revelion)
  • “download bila tun si maimutica” (ai naibilui dadaiști!)
  • “film porno turcesti cu batrani” (nu se poate să te uiți la Kanal D și să nu-ți vină idei)
  • “pornhub noaptea” (așa am auzit și eu, că pe site-ul ăla ar sta fetele îmbrăcate ziua, gătesc, merg la bibliotecă, și după ora 12 se dezlănțuie. Sau poate noaptea e mai ieftin?)
  • “poze cu fuego si sotia” (Dumneata ești pe ultima treaptă de depravare! Mergi și tratează-te! Nu avem decât poze cu Fuego și măicuța lui. Te interesează?)

Dupa ce a acceptat un pact murdar cu guvernul comunist chinez, potrivit caruia a filtrat cautarile de pe Google.cn, eliminand orice materiale neplacute pentru putere, Google anunta ca paharul s-a umplut. O serie de atacuri informatice tintite catre mailurile unor disidenti chinezi i-au convins pe cei de la Google sa renunte la cenzura asupra internetului, la care au participat pana acum.
Reprezentantii Google spun ca sunt gata sa accepte consecintele unei miscari de retaliere din partea Chinei, nefiind exclusa inchiderea paginii respective de cautare si a biroului firmei Google de la Beijing, anunta The Guardian, care mai noteaza ca si alte site-uri ca Facebook, YouTube si Twitter au fost doborate recent de vigilentii tovarasi chinezi.
Pe blogul oficial Google se mai insinueaza ca autoritatile chineze participa la (sau protejeaza) atacurile informatice indreptate impotriva a zeci de companii din domenii diverse, avand ca rezultat furtul de informatii.

Dupa cum stiti, de cum ma trezesc, grija mea e sa satisfac vizitatorul. Si ca sa multumesti vizitatorul, trebuie sa-l cunosti, sa stii ce-si doreste el sa afle, despre ce lucruri ar vrea sa citeasca. Statisticile privind cuvintele si sintagmele introduse in Google (dupa care au nimerit pe site) imi ofera in fiecare zi surprize savuroase. Iata cateva memorabile, intr-o lista pe care o voi completa pe viitor (sper sa mai adun material):

Ca sa sistematizez cat de cat acest balamuc, as gasi cateva categorii de cautatori pe net:

Persoanele care cauta alte persoane. (Si ma gasesc pe mine) ;))
“mario care fuge tare” (greu de prins, de-asta e si atat de cautat)
“blugii lui dani otel” (cum cautarea s-a repetat, e de presupus ca s-a produs o asociere vizuala intre Dani Otil si Titus Steel)
“natalia oreiro is anorexic” (n-as zice)
“tarziu marioara” (mai bine mai tarziu decat niciodata)
“oameni ghebosi” (de gustibus)
“din mintea lui jimi”
“ciuvica, omul fara vreo meserie vreodata” (ee, sunteti rautacios, domnu’ Gadea, omul are diploma de psihiatru, a fost si consilier prezidential…)
“blogul lui cioaca” (mi-e si frica sa intreb: Elodia ?!)
“la ce biserica merge gadea” (cautarea asta s-a dat in Saptamana Mare, presupun ca de pe un laptop) :d
“casa gabriela vranceanu firea” (o fi vreun fan obsedat de blonde)
“o cunoasteti pe broscuta oac” ( NU!)
“scandalul dintre mihaela radulescu si allan” (de obicei Schwartzenberg era mai greu de scris)
“cuibul reginei maria” (din ciclul palatul nostru, cuibusor de nebunii)

Dar nu toata lumea cauta pe cineva pe net. Unii pur si simplu se cauta pe ei:
“ce barbat eram odata”
“natural born drinker” (se leaga, astea doua, nu?)
“sunt o vaca plictisita mp3”
“am avut o viata tare necajita si o nevasta care ma asculta ca asa e azi” (asta sigur nu e Tarzan, soferul de tir, la el se stie: barbatu’ care-i barbat, de nevasta-i respectat!)
“ginerica sa furat mireasa” (un breaking news care a cutremurat toate nuntile romanesti; stati linistit, daca nu e la Arcul de Triumf, e la OTV)

Google nu ne poate spune nimic despre sexul vizitatorilor, dar banuiala mea e ca femeile sunt autoarele celor mai simpatice cautari. Ele deja nu mai cauta pe nimeni, au doar probleme practice, care pot fi deslusite cu un simplu search:
“vreau sa-mi fac singura rochia de mireasa” (o perdea alba si niste foarfece ar trebui sa rezolve problema)
“cu apa poti sa faci descantece” (Omida?)
“pantofi ginerica” (in cazul in care l-ai luat in adidasi)
“bloguri pantyhose” (astia vin pe sub rochie)
“metode makeup mirese live”
“trandafiri remontati” (duca-se pe pustii cu FSN-ul lor, eu zic sa nu-i mai remontam)
“pe pamant ma leganai” (e, erau alte vremuri…)
“m-am nascut ca sa conduc” (Bine, sefu! Se stie!)

Rareori internetul se dovedeste si el util. Iar cand poti sa ajuti pe cineva, simti ca n-ai deschis blogul degeaba. De remarcat, ca multe cautari contin in final si semnul de intrebare, semn ca multi vad in Google un adevarat prieten:

“cum se pronunta nat king cole” (exact cum se aude: net ching col)
“cat costa o usa de termopan” (depinde de furnizor, in tot cazul, mai mult decat o fereastra)
“prezentare produse haioase” (imi pare rau, sunt un blog serios, nu am timp de prostii :d)
“unde se afla parcul cismigiu?” (langa liceul Lazar, marginit de Bd. Schitu Magureanu, Bd. Elisabeta si Str. Stirbei Voda, voila)
“invitatii pentru ziua pentru baiet care se pot trage la inprimanta” (nici dansul nu pare din Bucuresti)
“folclor gruzin” (sigur, aici)
“poze cu lopatar (pasare)” (yeap, avem si asa ceva)

Totusi, favoritii mei raman cei care cauta fragmente din melodii lautaresti. Problema cu muzica lautareasca e ca nu e ascultata intotdeauna la trezie si versurile se mai distorsioneaza:
“pusca si caciula lata” (stim, ce barbat ai fost odata)
“da mama cu piciorul in mine” (ma rog, fiecare cu fetisul lui)
“manuelo spune drept” (nu mai are sens sa minti!)

In afara concursului: In urma unui articol cu o barfa mondena, care avea in titlu cuvantul “gay”, nu e saptamana in care sa nu am pe site cautari infrigurate de genul: “bloguri gay”, “baieti gay”, “site-uri gay”, uneori si cu cate un prenume asociat. Acuma, pentru trafic, omu’ face orice, ma gandesc ca as putea da lovitura daca as scrie un articol care sa satisfaca mai multe nevoi ale pietei. De pilda nevoia de nunti a publicului feminin si nevoia de zbenguiala a publicului masculin, dar nepasator la dorintele publicului feminin. Neaparat trebuie sa scriu un articol despre “nunti gay”, in care unui ginerica gay i se fura mireasa lesbiana.

Prima idee de acest fel au avut-o cei care au creat pagina de un milion de dolari: MillionDollarHomePage.com, un site care nu are continut propriu, un urias bilboard in care fiecare milimetru patrat de ecran e de vanzare. Cei care platesc sa aiba un spatiu publicitar fie el si minuscul, probabil nu isi vor creste traficul din clickuri directe, dar isi pot creste Page Rank-ul, aparand ca link pe o pagina bine cotata.
Proiectul american a avut mare succes, toti pixelii s-au vandut, unele suprafete chiar si cu zeci de mii de dolari, in vreme ce versiunea lui romaneasca, PixelPage.ro, abia isi duce zilele.
Sex for Sale
Incurajat de succesul pe care gigantul Google il are licitand cuvinte prin programul AdSense, un bulgar a lansat un site unde sunt licitate cele mai ravnite cuvinte din online. N-o sa va vina sa credeti, dar “sex” e inca liber! (Cel putin era, cand am vizitat 1000WordsForSale.com. Pentru a-si extinde “vitrina” de cuvinte, bulgarul le-a organizat in pagini separate pentru fiecare litera. Site-ul are o grafica frumoasa (desi poate nu neaparat originala – daca aveti un blog WordPress, exista chiar si un plugin care va poate face tag-urile sa arate asa).

Cumparatorii de reclama care vor sa ramana la metode mai traditionale, pot verifica aici pretul pe care l-ar avea de platit pentru ca anuntul sau site-ul firmei sa apara ca link sponsorizat in paginile de cautare sau ca reclama in Google Ads.

Schmoukiz Incorporated anunta cu mandrie nedisimulata atingerea impresionantei sume de 100 (o suta!) dolari in conturile site-ului pe care tocmai il vizitati. Doresc sa multumesc in primul rand familiei mele, cunoscutilor si vizitatorilor anonimi care au dat click-uri astfel incat, intr-o buna zi, cineva cu mai mult bun-simt sa-l poata concura pe Becali in Top 300.
Avand in vedere ca suma (care ma face eligibil pentru a solicita cecul de la Google) a fost agonisita cu sudoarea tastaturii in mai putin de un an, un calcul sumar ne arata ca primul milion de dolari il voi face undeva prin octombrie 12008.
Iata ca in plina criza mondiala, cineva mai aduce valuta in tara, chinuindu-se sa refaca balanta comerciala a Romaniei. Va voi tine la curent daca si cand primesc cecul de la Google luna viitoare, ragaz suficient pentru a gasi si un raspuns la chinuitoarea intrebare: ce fac cu banii?!
google adsense


Google a anuntat rezultatele financiare ale ultimelor trei luni. Compania care detine cel mai popular motor de cautare de pe internet a avut incasari de 2,46 miliarde de dolari, cu 77% mai mult decat in intervalul respectiv al anului trecut, si cu 9% mai mult decat in primele luni ale anului curent. In privinta veniturilor nete, dupa scaderea taxelor si costurilor aferente, firma sta chiar mai bine, cu incasari de 721 milioane de dolari, in comparatie cu 342 milioane incasate in perioada echivalenta a lui 2005. Mai mult de jumatate din aceste venituri provine din site-urile proprii, restul fiind aportul site-urilor afiliate. O treime din incasari provine din Statele Unite. Reprezentantii companiei sustin ca acest bilant, care a contrazis previziunile mai pesimiste ale analistilor, se explica prin diversificarea ofertei de produse. Pe langa motorul de cautare, Google mai ofera: Gmail – serviciul de posta electronica, Google Talk – serviciul de mesaje instant, Blogger – un program care permite crearea si rasfoirea prin diverse jurnale virtuale, Orkut – un portal cu ajutorul caruia se pot crea retele de prieteni, Desktop – un program care cauta si organizeaza continutul de pe un calculator, Picassa – un instrument de gestionare a imaginilor de pe calculator, Froogle – un motor de cautare dedicat cumparaturilor.


(articol publicat in revista LAPTOP, august 2006)

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica