rss
rss
rss

Ca de obicei, Andrei Pleșu vine cu puncte de vedere exprimate cu limpezime, naturalețe și haz, într-un interviu realizat de George Rădulescu.

„Eu nu cunosc în momentul acesta un politician capabil să uite de sine. Toţi sunt umflaţi de sinele propriu. De cariera lor, de imaginea lor, de duşmăniile lor şi de ambiţiile lor. Eu nu recunosc în niciunul un interes real pentru binele ţării. Problemele ţării sunt doar un material pentru un discurs electoral.”

Primul exemplu de politicianism și narcisism e al favoritului la prezidențiale, Crin Antonescu:

„Când îl văd pe domnul Crin Antonescu, ştiu sigur că nu are în cap nimic altceva decât să ajungă preşedintele ţării. Competenţele lui economice, juridice, culturale, politice sunt cvasinule.
(…) e un mic ambalaj demagogic sub care se află lucruri rudimentare.”

În partea a doua a interviului, e reluată tema identității, în context global.

„Europa are la temelia ei o combinaţie între imperiul muribund al Romei şi prospeţimea devastatoare a unor triburi fără portret. Noi suntem urmaşii acestui amestec.”

Afluxul de ne-europeni, care tind să devină minorități semnificative sau chiar majorități, nu e deci ceva rău, atâta timp cât noii veniți nu au tendințe agresive sau distructive la adresa civilizației gazdă.

„Problema pe care noi o avem este că noi am produs o ideologie care ne împiedică să funcţionăm raţional în această nouă situaţie – ideologia corectitudinii politice. Noi nu mai avem voie să ţinem la un discurs identitar, fiindcă este urât, este discriminatoriu. Noi trebuie să dispărem surâzând.”

Frank Schaeffer povestește pe larg în acest interviu motivele care l-au determinat să părăsească protestantismul, pentru a descoperi credința ortodoxă. Descoperirea scrierilor patristice și înțelegerea realităților istorice din primele secole ale erei creștine l-au făcut să înțeleagă că versiunea răsăriteană a creștinismului e o păstrătoare fidelă a dogmelor și tradițiilor acestei tradiții.
Dacă un creștin din primele secole s-ar fi deplasat dintr-un colț sau altul al lumii creștine, spune Schaeffer, ar fi întâlnit aceleași practici liturgice și aceeași mărturisire. Dar dacă ar lua contact astăzi cu lumea protestantă, ar fi nedumerit de mulțimea inovațiilor din miile de denominațiuni. Continuitatea conservatoare a Bisericii Ortodoxe a menținut cu maximă fidelitate acele practici din creștinismul primelor secole.

Experiența acestei convertiri și descrierea credinței ortodoxe, privite de un american din genreația contemporană, face obiectul cărții „Dansând singur”, al cărui titlu este inspirat de trăsătura comunitară și de comuniune a Bisericii Ortodoxe, spre deosebire de mare parte a lumii protestante.

În privința ecumenismului, autorul Frank Schaeffer spune că vede două forme distincte de ecumenism. Un ecumenism al necredinței, în care reprezentanții diferitelor religii pleacă de la premisa tacită că nu își iau în serios propriile credințe, respectiv, un ecumenism bazat pe credință, în care fiecare își respectă reciproc credințele și caută un teren comun al solidarității în fața ostilității față de problema religioasă, venită dinstre ateismul militant, ca politică de stat, și dinspre consumerism.

Un interviu de o mare densitate a ideilor, în care profesorul Ilie Bădescu vorbește despre criza morală a societății contemporane, în special în rândurile tinerei generații. Un simptom exemplar pentru această criză de credință e scăderea natalității, care aduce probleme demografice și de dezvoltare economică, dar are în spate scăderea credinței religioase, a speranței că viața are sens. Scăderea de natalitate e o formă de sinucidere colectivă, un o revoltă pasivă față de rostul lumii.

Un surogat al religiozității autentice este idolatria, care deturnează energiile sufletești spre direcții eronate, care nu duc nicăieri. Consumerismul este socotit de Ilie Bădescu în rândul formelor noi de idolatrie. Și chiar în această criză spirituală există germenii speranței. Cu referire la întoarcerea fiului risipitor, tânărul obosit sufletește de astăzi se poate întoarce la lucrurile profunde și esenețiale, tocmai pentru că lumea consumului și a plăcerii nu i-a oferit satisfacția promisă.

Istoricul englez Arnold Toynbee duce această idee a degradării de la individ la societate, printr-o teorie, potrivit căreia societățile decad din spiritualitate, pentru a produce cultura, iar din cultură, decad în civilizație, răspândirea unor idei culturale la nivelul maselor.

Nici anul acesta nu s-a dus la vot, pentru ca nu a avut pe cine alege. OK, optiunea omului. De votat au votat doar guvizii. Pardon, pastravii:

“E „pastravarie”. Ei au votat anul asta, saracii, sperand la nu-stiu-ce. Ei tot spera. Si nu fac altceva decat sa-si prelungeasca boala.”

Da, partea aia de Romanie care voteaza mereu pentru o punga de ceva si care demografic se suprapune al naibilui de bine peste “Romania profunda” idilizata de dl Puric.
Totusi, cand aproape 60% din populatie se prezinta la urne, a-i clasa pe toti la milogi care au luat ceva ca sa voteze e o forma de aroganta a celui de pe margine.
Dar cine spune ca Dan Puric are o parere execrabila despre politicieni? Iata ca e si unul despre care vorbeste cu admiratie:

“N-ai vazut ca daca iti iubesti tara esti etichetat drept „nationalist”?! Si ce daca esti nationalist? Ce, Putin nu-i nationalist? Am vazut in Rusia cat de mult il iubeste poporul pe Putin. Pentru ca ala tine cu tara.”

Oare Rusia, care a dat cei mai mari mistici ai ultimelor secole, sa se rezume la interesele oligarhiei KGB reprezentate de Putin? Despre cat de iubit e Putin in Rusia stau marturie numerosii ziaristi ucisi sub domnia lui. Fireste, ei nu mai pot fi intrebati.
In alta ordine de idei, dl Puric ramane un om de spirit cu multe vorbe de duh si citate zglobii, pe care le puteti citi in interviul din Adevarul.

Viorel Catarama da un interviu (interesant, de altfel) in care spune ca ii pare rau ca s-a certat cu Dinu Patriciu, episod pentru care isi recunoaste vina, pentru ca altfel PNL ar fi ajuns cel mai important partid de dreapta. Visul asta de marire al lui Mos Relaxa mi-a adus aminte de planul lui Becali, exprimat mult mai savuros: “Eu le-am propus lui Giovani si Victor sa ne unim si sa facem cel mai tare partid din Romania, da n-au vrut, fraierii!”
Adela Surugiu si Viorel Catarama
Dar altceva mi-a atras atentia. Pe langa Ferrari (despre care admite ca a fost o prostie de om batran), Catarama si-a mai luat si o nevasta de fite. In poza, sotia lui Viorel Catarama, Adela Surugiu, e imbracata si nu prea. Rochia pare aceeasi purtata de Monica Gabor inainte de a deveni respectabila doamna Columbeanu. In cazul ei inteleg de ce trebuia sa umble cu fofoloanca la vedere, dar dupa ce-ai devenit nevasta de milionar, care e ideea cu expusul sfarcurilor in reuniuni mondene?
Monica Columbeanu
In fine, probabil sunt eu incuiat, sa revenim la interviul lui Catarama din EVZ. Fostul patron de la SAFI face o afirmatie din gama “sa i-o spui lu’ mutu”: cica il apreciaza pe Basescu pentru ca a condamnat comunismul si a deschis dosarele Securitatii. Pai daca se deschideau dosarele, despre mata si Dinu Paturiciu am fi avut multe de citit si am fi dezlegat si misterul cum poate unul cu creier de furnica sa faca atata banet.

Dupa ce l-a incondeiat intr-un pamflet pe Valentin Stan, “omul cu laptopul”, Andrei Plesu mai dovedeste inca o data ca are calitati de fin psiholog, descriindu-l cu exactitate pe Dan Puric, intr-un interviu in ziarul Adevarul. Desi marturiseste ca il indrageste ca actor, filosoful constata ca Puric:

A facut un sindrom de guru. Parerea mea sincera este ca el nu este pregatit pentru acest rol, din doua motive. Unu: se simte indecent de bine in el, iar asta se vede din mica pompa profetica a discursului. Doi: n-are cultura suficienta, iar asta se vede din modul cum da citate. Citatul este nemilos. Felul cum citezi te dezbrac?. Regula e sa nu citezi mai mult decat citesti.

Nici discursul patriotic al lui Dan Puric nu il impresioneaza pe Plesu, care regreta ca un personaj atat de inteligent ca Dan Puric ajunge sa se situeze in acest fel in aceeasi tabara cu Becali:

Domnul Puric a adoptat o strategie pedagogica riscanta. Cand vrei sa educi pe cineva, nu incepi prin a-l flata. Daca vrei ca cineva sa invete ceva, nu-i spui mereu ca n-are nimic de invatat. Or, domnul Puric incurajeaza un soi de legendarizare arbitrara a natiunii, din care rezulta ca ea frizeaza desavarsirea. Atunci la ce bun s-o mai dascalesti? Suntem unici, persecutati de tot mapamondul, singurii crestini adevarati, speranta lumii, gloria speciei! Asta e gandire de tip Becali. Domnul Puric n-ar trebui sa faca posibile asemenea analogii.

Desi conferintele de la Ateneu si cele doua carti semnate Dan Puric au starnit un mic fenomen de masa, Andrei Plesu e convins ca Puric nu va putea evolua mai departe: “O sa mai publice o carte. Prea multe nu o sa mai publice, pentru ca se misca intr-un registru de idei destul de previzibil.” Privind transformarea publica a actorului care i-a dat viata fara cuvinte lui Don Quijote, in rolul de profet national, filosoful de la Tescani spune ca resimte pur si simplu o mare parere de rau, mai cu seama pentru pierderea umorului si a spiritului relativizant.

Constient sau nu, domnul Puric il imita, ca impostatie, ca formulistica, pe Petre Tutea, care insa era originalul, nu era o copie. Dar Petre Tutea era un om foarte cultivat si de un umor extraordinar. Ce e uimitor la Puric este ca in actorie e plin de haz, iar in „omiletica” lui e sumbru.

Petrisor Obae publica in Pagina de media un interviu exceptional cu editorialstul ziarului Gandul, Cristian Tudor Popescu. Interviul poate fi citit dar si urmarit aici in format video, fiind realizat in parteneriat cu site-ul video HappyFish TV.
CTP-ul, aflat in forma de zile mari, vorbeste despre soarta presei scrise, pe care o considera muribunda si pe cale de a se transforma intr-o anexa a publicitatii.
In locul ziarelor de calitate se vor ridica site-urile de stiri care vor colporta doar informatii si care au deja in clipa de fata succes folosind fie nume politico-mondene gen Udrea, fie cuvinte la care publicul reactioneaza pavlovian: moarte, sex, bani.
In opinia lui CT Popescu, reluarea ironic-dispretuitoare a notiunii de deontolog are ca scop chiar discreditarea ideii de reguli in jurnalism, care sa permita apoi obtinerea de si mai multa audienta pe cai facile. Exemplul ales a fost cel al OTV, despre care crede ca isi obtine ratingul in mod fraudulos: in vreme ce ceilalti alearga pe culoare, ca la atletism, fiecare pe culoarul lui, Dan Diaconescu alearga de-a curmezisul gazonului, taie stadionul, pe coarda si iese mai incolo!”
Acum nu mai e nevoie de telefon de la patron
O alta mare problema a media in clipa de fata o constituie restrangerea libertatii de exprimare si a diversitatii de gandire ca urmare a tabloidizarii, a coagularii in trusturi si a suprematiei pe care comercialul o detine prin presiunea audientei si tirajului. In clipa de fata, este de parere CT Popescu, nici nu mai e nevoie ca un patron, fie el si din umbra cum era Viorel Hrebenciuc, celebrul guzgan rozaliu sa dea telefoane pentru a se interesa de ce se intampla in redactie. Pur si simplu jurnalistii sunt selectati dupa un anumit tipar si lucrurile in trust merg in directia dorita de patron fara a mai fi nevoie nici macar de telefoane.

Alexandra Avram, candidata la titlul de Miss si VJ la Music Channel incearca sa il intervieveze pe Adi Despot de la Vita de Vie. Eugenia Voda….watch and learn!

Later edit:

Interviul a facut inconjurul netului si a ajuns sa fie parodiat chiar de protagonistul Adi Despot intr-o reclama la o galerie de arta:

Cel mai potrivit ar fi ca in coltul ecranului sa stea inscriptia “Banal”, dar, de dragul generatiilor viitoare, care vor crapa de curiozitate sa afle cum era tara pe vremea noastra, s-o consemnam:
Intr-un interviu acordat lui Eugen Istodor in Academia Catavencu, generalul….de armata (yeah, right!) Ioan Talpes povesteste cum l-a prins pe ministrul de finante Mihai Tanasescu gata gata sa semneze o ordonanta aducatoare de bani pentru Patriciu. Talpes, un cavaler al dreptatii (aiurea, soldat in alta gasca, gravitand in jurul RAFO, cu Ovidiu Tender, Frank Timis si Marian Iancu printre colegii de vitejie anti-coruptie) ii tot zicea lui Mutulica: nu semna. Si a semnat.
Reporterul intervine in conversatie, amintindu-i ca si el a beneficiat dimpreuna cu Iliescu de banii de campanie daruiti de Patriciu drept rasplata.
Talpes raspunde: “Banii aia dati PSD-ului erau un mizilic. Banii multi i-a luat insusi Nas­tase. Saptezeci de milioane? Cineva a zis saptezeci de milioane?”
Aici transmisiunea se intrerupe, ca profetiile lui Nostradamus care bat ce bat, pana spre 2050 cand se opresc si ele din batut.
Acuma, daca si dezvaluirea asta va sfarsi tot fara ecou, si Arogantul isi va vedea de candidatura la Mizil, nici nu e de mirare. Stilul securistic in care Talpes isi varsa tardiv dezvaluirile sub pavaza cate unui semn de intrebare e destul sa te ingretoseze si sa te asigure ca nimic nu se va alege din asa dezvaluiri, dar dupa cum spuneam, merita consemnata.
Dupa cum remarca foarte la obiect Mircea Marian la Realitatea, in campania asta e pentru prima data cand tema coruptiei aproape a disparut din dezbaterea publica. Ne pregatim de alianta si inca nu stim cu cine, deh.

Fanus Neagu acorda dupa ani de tacere un interviu GSp.ro pe teme fotbalistice. Asa cum era de asteptat de la marele scriitor, nu lipsesc formulari memorabile de tipul “Piturca nu-i botezat in toata apa” sau “Piturca e asul de trefla din maneca lui Angelo Niculescu (parintele temporizarii), pe care ni l-a azvarlit peste timp pe masa”. Dar si pareri desprinse din trecutul cetos al lui Fanus – admiratie pentru Cornel Dinu si Dumitru Dragomir, sau infirmarea celebrei scandari cu “galeria lu’ Rapid n-a fost membra de Partid!”, pe motiv ca Giulestiul era un cartier muncitoresc nu reduta anticomunista. Pai nu spune nimeni ca ar fi fost sub Grant un fel de Nucsoara sau Muntii Fagarasului, dar un minim respect pentru adevarul istoric iti impune sa mentii diferenta intre simpatia curata a unor suporteri si cele doua cluburi favorizate de regim.
I-am dat 5 stele articolului pentru bucuria de a citi un om cu harul metaforei, ajuns la o varsta venerabila. Dar tot mi-a lasat pe alocuri impresia de batran pervers care-si invata nepotii inocenti la rele. Pai si normal ca daca reperele in materie de admiratie iti sunt Dinu si Mitica, poti lasa sa se inteleaga ca rapidistii din Giulesti erau un fel de nomenclaturisti din Primaverii. Bucurati-va de talentul lui, copii, dar nu-i luati de bune toate basmele acestui Paunescu al prozei!

Pagina 1 of 212

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica