rss
rss
rss

Faptele pe scurt: fostul ministru al Justiţiei se judecă de multă vreme cu CNSAS, încercând să infirme eticheta atribuită, de colaboratoare a Securităţii. La ultima înfăţişare, dna Stănoiu s-a prezentat în faţa instanţei cu buletinul propriu, în care e trecută Mihaela Rodica Stănoiu, şi a contestat turnătoriile scrise de cea care figurează în evidenţele Securităţii ca Rodica Mihaela Stănoiu:
“Eu nu o cunosc pe această Rodica Mihaela Stănoiu”, a spus fosta judecătoare, ca argument suprem.
Pe mine această abordare a cazului mă convinge de nevinovăţia reclamantei. Pai, se ştie că securiştii sunt faimoşi pentru uriaşa doză de tupeu, pentru folosirea sistematică a minciunii şi răstălmăcirea faptelor, ca şi pentru absenţa oricărei brume de morală. Din contră, doamna Stănoiu ne apare în acest context ca o persoană care iubeşte cu fanatism adevărul.
Sunt pe lume oameni superficiali, care se mulţumesc cu jumătăţi de adevăr, cu o justiţie făcută pe genunchi. Dar nu un ministru al cabinetului Năstase! Şi când te gândeşti că judecătorii au fost la un pas să fuşerească o speţă importantă şi să o confunde pe celebra şi onorabila Mihaela Rodica Stănoiu cu o anonimă, o lepră care îşi turna colegii la Securitate, o borfaşă, pe numele ei Rodica Mihaela Stănoiu, care cine ştie unde s-o ascunde acum!
Dacă doamna de la PSD ar fi vrut (prin absurd!) să îşi bată joc de instanţa de judecată nici nu ar fi adus un argument atât de solid ca acesta. Ar fi prezentat buletinul şi ar fi spus: “uitaţi-vă la poză, păi ce, aia sunt eu!? tăiată de la bust în jos? onorata instanţă poate constata că eu am şi mâini şi picioare şi trunchi, habar n-am cine e persoana din poză, care e şi cu mult mai tânără decât mine!”. Dar doamna Stănoiu a procedat complet diferit faţă de o securistă tupeistă.
Superficialitatea îi e complet străină, după cum o dovedesc şi cele 4 (patru) expertize grafoscopice solicitate în tot atâţia ani de proces! La precedentele expertize specialiştii de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice au fost de părere că scrisul sursei Sanda seamănă izbitor cu cel din declaraţia de avere a doamnei parlamentar. Totuşi, Rodica Stănoiu a adus şi documente scrise în tinereţe. Criminaliştii au admis că în acele documente e un alt scris, dar au fost destul de miraţi că două seturi de documente, erau scrise cu aceeaşi mină de pix, la o distanţă de 30 de ani.
Uite asemenea oameni ar trebui să ne conducă în vremuri de criză. Oameni scrupuloşi, iubitori de dreptate şi care fac economie până şi la mina de pix, cu gândul la poporul care i-a ales în Parlament.

Dupa sase randuri de alegeri generale si innoiri succesive ale politicienilor care ne reprezinta, decizia ultima privind soarta societatii romanesti e luata de gerontocratii de la Curtea Constitutionala. Cei mai multi dintre ei sunt judecatori de conjunctura (au avut alte profesii inainte de numirea la Curte) si sunt colegi de generatie cu Ilie Verdet, Emil Bobu, Ion Dinca si Tudor Postelnicu. Mai mult, se implica activ in guvernarea tarii, amendand decizii politice, uneori in probleme care le vizeaza in mod direct propriile venituri.
As defini decizia Curtii Constitutionale drept o miscare tipica a reactiunii. Termenul e foarte precis, chiar daca a fost luat in balon de conservatorul Caragiale. De altfel, in lumea lui Caragiale ne si aflam: un complet format din alde conu Leonida proclama solemn: “Sa plateasca statul, ca d-aia-i stat!“.
Nu exista niciun text constitutional care sa se refere la valoarea punctului de pensie. Principiul “autoritatea care poate decide arbitrar sa mareasca valoarea punctului de pensie trebuie sa poata si sa-l reduca” e unul cat se poate de logic. A invoca “dreptul de proprietate” e o scamatorie fara nicio baza.
De pilda, parintii mei depusesera in ’89 bani pentru dacie. Prin 91-92, si-au retras banii de la CEC si, in loc de dacie, familia si-a luat primul televizor color. Asta inseamna sa ti se returneze banii depusi undeva, asupra carora ai drept de proprietate. (Cand prin 2008, cred, Guvernul a decis sa dea ultimilor deponenti masini, a fost o decizie populista, luata in campania electorala. Apropo, platim acum inclusiv acea diferenta de pret intre 70.000 lei comunisti si vreo 30.000.000 lei capitalisti, dar cazurile au fost prea putin ca sa conteze. Daca toti pensionarii ar fi beneficiat de o asemenea generozitate, ne-ar fi trebuit cateva transe FMI doar pentru asta.) Asadar, banii de pensii nu sunt tinuti de nimeni intr-un seif, din care sunt livrati de postas intr-o zi din luna. Daca in loc de dublare, guvernele anterioare ar fi decretat cresteri cu 800% (ca la Caritas) ale punctului de pensie, acele pensii ar fi devenit proprietate inviolabila acum?
De ce, de pilda, nu s-a aplicat acelasi principiu, al proprietatii rezultate din contributia anterioara, in cazul ajutoarelor de somaj sau al indemnizatiilor de crestere a copilului. Exceptand cazurile tinerilor absolventi, si acestea sunt tot rezultatul unor contributii anterioare, prin intermediul unor taxe si impozite precis delimitate.
Pericolul spre care imping Romania gerontocratii reactionari e unul real si iminent. Am mai spus-o si o repet: in loc sa fie ultima speranta, justitia, campioana europeana la decizii infirmate de CEDO, a devenit o frana in calea reformarii Romaniei. Pentru un guvern care bajbaie masurile si pentru care reforma e mai mult un slogan, situatia nu sunt connvins ca nu e una convenabila. Si Emil Boc ar putea exclama acelasi “Eh, te lasa reactiunea?”, lasand lucrurile sa curga. Din pacate, prea departe nu mai au unde sa curga, iar statul, paralizat de birocratii sai din casta privilegiata, poate sufoca in ultima instanta societatea in numele careia exista.
Daca legile pietei ar putea lovi doar in populisti, mi-as putea imagina o situatie optimista in tot balciul. Ar fi o frumoasa ironie a sortii ca spirala taxelor si impozitelor marite, ori a datoriilor publice noi, revarsate in inflatie, sa duca la falimentul trusturilor care au sustinut isteria populista.
Dar nu, consecintele vor lovi in angajatii si intreprinzatorii privati, in salariatii de la stat, deja taxati, si in pensionarii fara privilegii. Trusturile respective vor scapa, pentru ca nu evolueaza in mediul privat. Dan Voiculescu va continua sa ia energie ieftina de la Hidroelectrica, sa o vanda scump la Metrorex, (un client de o fidelitate ideala!), iar Radu Berceanu va continua sa se multumeasca doar sa ne anunte ca scandalosul fapt s-a intamplat. Nici Berceanu, nici Voiculescu, nici mosulicii de la Curtea Constitutionala nu traiesc in logica pietei libere, ci in logica statului suveran fata de propria societate.

Acest tip de stat a inceput sa semene tot mai mult cu un luxos vagon restaurant, fara locomotiva, urnindu-se anevoie pe sine. Calatorii din restul vagoanelor sunt chemati pe rand sa se dea jos si sa impinga trenul, care intre timp a capatat din ce in ce mai multa viteza. Ca asa sunt legile fizicii, neamendate de Curtea Constitutionala: la vale poti merge cu foarte mare viteza.

Pe langa coruptie mai exista o cauza pentru care justitia e unul din domeniile cu impact catastrofal asupra vietii noastre de zi cu zi: pura incompetenta. Pur si simplu multe dosare ale procurorilor nu razbat in instanta pentru ca sunt prost argumentate juridic, iar multe sentinte ale judecatorilor sunt strambe din acelasi motiv. Iata un exemplu nu foarte semnificativ, care imi e furnizat de Adevarul.
O judecatoare a adus ca proba pentru arestarea unor inculpati pozele lor de pe Hi5:

„Examinarea fotografiilor de grup, ce au fost extrase dupa accesarea informatiilor postate de inculpati pe portalul Hi5, releva elemente sugestive in ceea ce priveste coeziunea gruparii si calitatea personajelor ce o compun.”

(scrie in motivarea sentintei)
Sa ne intelegem: privind pozele si eu pot sa spun ca sunt niste persoane in preajma carora nu mi-as dori sa ma aflu. Nu cred ca au banii din munca cinstita, nu mi-e greu sa mi-i imaginez santajand sau chiar talharind persoane. Dar acestea sunt pareri personale, eu pot sa am antipatii si simpatii, o judecatoare, nu. In ce masura e relevanta intr-o sentinta calitatea unor persoane dedusa dintr-o poza de la o nunta. Si, daca mafiotii ar fi fost pozati impreuna ascultand Vivaldi nu un manelist, cum ar fi sunat sentinta? Ar fi fost o grupare mafiota compusa din persoane de buna calitate? :))
Si nu in ultimul rand, ce sanse ar avea o asemenea motivatie de sentinta sa nu fie infirmata la CEDO cu daunele de rigoare?

La o intrebare s-a facut diferenta transant intre candidati:
“Veti semna decretul de numire a Lidiei Barbulescu?”
Mircea Geoana: DA. Traian Basescu: NU.
Lidia Barbulescu
Foto: mediafax.ro
La ora la care scriu asta inca nu s-a crapat de ziua in noaptea alegerilor. La sediul PD-L Traian Basescu a castigat alegerile, la sediul PSD Mircea Geoana a castigat alegerile. Verdictul urmeaza sa il dea numaratoarea BEC si, in extremis, o sentinta judecatoreasca de solutionare a contestatiilor.
Mi-e si frica sa ma duc la culcare cu gandul la cum va arata Romania lui Geoana.
background
Lidia Barbulescu e alegerea castei magistratilor pentru presedintia Inaltei Curti de Casatie si Justitie. A fost prietena cu turnatoarea Rodica Stanoiu si la cutite cu Monica Macovei, care a acuzat-o de trafic de influenta in favoarea fiicei. In problema CNSAS, Lidia Barbulescu a fost de parere ca verdictele de colaborare cu Securitatea sunt hartii lovite de nulitate, exact verdictul asteptat de Dan Voiculescu. In problema ANI, Lidia Barbulescu a avut cam aceeasi opinie si despre declaratiile de avere, pe care le vede neconstitutionale. O parere pe care Nastase ar gasi-o, probabil, adorabila.
o alta lumea
Anul trecut, doamna Barbulescu a avut venituri de 4 miliarde 400 mil de lei vechi. Mi-o amintesc dintr-o emisiune de la televiziunea lui Vantu spunand ca pe vremea lui Ceausescu avea salariu de 5000 de lei (daca retin bine) si a incheiat casant adresandu-se ziaristilor: “Pai cate puteam cumpara cu salariul de atunci si cate pot sa cumpar din salariul de acum?!”
Va puteti imagina cum se vede dintr-o astfel de lume un om care intra in sala de judecata cu inima tremuranda? Probabil mai insignifiant ca o molusca, nedemn sa iti starneasca macar dezgustul.
dimineata, in aceeasi viata
Inca nu e dimineata in Romania. Romanii plecati intr-o lume mai buna, in America si Canada, inca mai voteaza. Miile lor de voturi ar putea mentine palpaitul sperantei in Romania. In Basarabia, 97% dintre romanii care au votat, avand in inimi o speranta de peste granita, au ales sa ne tina si noua speranta vie.
Nu stiu daca jumatatea de Romanie care a votat pentru Geoana are in cap aceeasi imagine asupra regimului pe care acesta ar urma sa il instaureze. Stiu doar ca maine in zori prefer sa ma trezesc macar cu o speranta in minte.

Conexiunea dintre spatiul de locuit si mentalitate e aproape un truism care se intampla sa iasa la suprafata in contexte dintre cele mai surprinzatoare. De pilda, intifada de pe strazile Parisului a fost tradusa ca un razboi intre cartiere, "un asalt al mahalalelor". Desigur, cauzele unei astfel de rabufniri sunt de maxima complexitate si ar fi de-a dreptul ridicol sa le reducem la o problema locativa Si totusi, ostilitatea dintre centru si periferie e atat de vie chiar si intr-o lume ce se declara a pluralismului si a tolerantei.

In Balcani, la periferia Europei, conflictul mocneste de asemenea. Cum altfel putem explica pasiunea cu care se dezbate de atata timp o crima, transformata de presa intr-un razboi Primaverii vs. Ferentari. Statul la bloc in locuinte igrasioase reinvie haiducismul gata sa justifice aruncarea in aer a legilor. Zambetul abia retinut al imigrantilor arabi la vederea unei limuzine incendiate la Paris e frate geaman cu mustacelile cu care a fost relatata inundarea vilelor din Pipera de catre reporteri, evident, traitori la bloc. Ghetoizarea reprezinta dezvoltarea unei subculturi inchise care se construieste pe cultivarea respingerii normelor Metropolei

Ghetoul e un producator de deznadejde si de resentimente. Comunismul, ideologia care pretindea ca il reprezinta,
l-a potentat pe unde a trecut, parca dintr-o dorinta diabolica de cultivare a propriei mase de manevra. Caci bariera dintre nomenclaturistii instapaniti in casele nationalizate si masele din cartiere era mai aproape de sistemul oriental al castelor decat de egalitarism.

Nu e obligatoriu ca saracia sa genereze mentalitatea de cetate asediata care se poate regasi si la nivelul unei tari intregi (o pornire care ramasese vie inca multi ani dupa ’89). Disperarea locuitorului cartierelor sarace vine din realizarea faptului ca sansele de "evadare" sunt aproape infime. Sperantele lui de imbunatatirea a situatiei in care se afla se limiteaza la geamurile termopane si la usa metalica indaratul careia isi poate fereca mica insula de normalitate. Instinctiv, aceasta diferenta dintre inauntru si afara sigur e resimtita si de cei care migreaza catre ansamblurile rezidentiale dotate cu gherete de paza si garduri impozante.

Desi la niveluri foarte diferite, rupturile dintre imigranti si parizieni, respectiv dintre diversele cartiere romanesti au in comun ratarea crearii unui sentiment al apartenentei la o comunitate si convingerea ca miza nu e doar confortul caselor fotografiate in revistele de lifestyle.

(editorial publicat in revista Constructii civile si industriale, noiembrie 2005)

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica