rss
rss
rss

Reiau în mare impresiile live puse pe Facebook în timpul mult cerutei dezbateri Ponta – Iohannis de la Realitatea TV. A fost o înfrângere netă pentru Iohannis, care ratează astfel și ultima șansă de a mai salva țara de Ponta. Deși, ne-a spus-o chiar el, din întunecimea minții unui challenger, nu acesta e obiectivul. Adică, el unul, ar fi fericit să fie președinte și Ponta să rămână prim-ministru. Păi atunci de ce se mai strofoacă fanii de ziua a șaptea pe net să te facă, bre, președinte? Dacă Ponta e așa bun de prim-ministru, ce-l mai sâcâi cu schimbarea ta!? Doar așa, ca să existe cineva și la Cotroceni, cât e „cine trebuie” la Palatul Victoria?

Cu asemenea aprecieri ieși total din rolul de opozant al unei guvernări, chit că sistemul constituțional te forțează să te pleci în fața majorității din Parlament. Traian Băsescu n-ar fi spus așa ceva niciodată într-o campanie. Ar fi promis tare și răspicat că nu-l mai pune pe Victor Viorel câte zile o avea, că gata, s-a terminat. E drept, că după aia l-a mai numit o dată. Dar după ce s-a asigurat că a câștigat președinția, nu în campania electorală. Dar e inutilă comparația, Băsescu ar fi dat de podea cu oricare dintre cei doi finaliști de anul ăsta.

Mi-e puțin neclar dacă România nu e pregătită pentru un președinte prea occidental ca Iohannis, dacă chiar merităm șmecheria de tip Ponta. Sau doar mintea lui Iohannis nu e încă pregătită pentru o asemenea șansă. Teoretic, Iohannis a fost mai prezidențial decât Ponta în dezbaterea asta. A fost mai în rolul descris de Constituția actuală: a fost politicos, solemn, serios, atent la reguli, capabil de obiectivitate, inclusiv de a-și cere scuze, a fost decent și onorabil. Numai bun pentru ce îi cere Constituția să fie, un mediator peste partide, cu rol ceremonial și de reprezentare.
Din păcate pentru el, aproape nimeni din țara asta nu așteaptă asta de la un președinte. Toate campaniile se poartă pentru un ipotetic președinte cu puteri totale, șef al Guvernului, legiuitor, patron al Justiției, îndrumător geo-strategic, lider spiritual, administrator de bloc, șef și director de întreprindere. Toate în unu.

Ori la rolul ăsta, Ponta l-a depășit șuierând. O fi avut întrebările dinainte, că prea avea copiuțele pregătite cu cifre și date. Dar a preluat „dictatorial” inițiativa, vărsând în platou cifre, statistici și procente, toate precedate de câte un „știți cât e cutare?” sau urmate de „așa e că nu știați cât era?”. Părea că se pricepe. Ce dacă a dus economia în recesiune după doi ani de guvernare? știa cât e pensia medie, ba chiar și cât are pensie soacra lui Iohannis mai bine ca ginerele. Trucuri de hoțoman, care nu știe nimic a doua zi fără foi în față, dar rupe gura târgului cu deșteptăciunea lui, mai ceva ca Cristian Gava când era copil, ca Vadim când spune date de naștere. Părea că a citit toată noaptea almanahe cu statistici de la Vanghelie, în timp ce neamțul părea că a intrat și el la un film în pauza de publicitate și nu prinde din zbor acțiunea.

La momentul de final, unde Iohannis pregătise ceva de o finețe și o subtilitate înduioșătoare, întrebându-l dacă îl va vota ca pe Rațiu și Crin duminică, Ponta i-a răspuns cu o ditai lopata țărănească peste față. Nu te votez, că ești doar o poleială de Rațiu și în interior ești Traian Băsescu.

Ce ironie să câștigi alegerile cu asemenea șah mat, când ești singurul urmaș politic al lui Băsescu rămas în competiție. Pentru că tot arsenalul cu care Ponta a câștigat acest meci e plagiat după Traian Băsescu: faza cu poleiala e luată după acel „nu îl votez pe Geoană pentru că e un om slab”, dar până în rărunchi de Băsescu. Cifrele – capcană despre pensii și secții de vot sunt imitație după knock-out-ul cu MTO-ul. Ba a existat chiar și un moment de tip „pisicul”, când Ponta i-a spus mârlănește lui Iohannis „la mine în birou sunteți foarte umil”. Dacă era cinstit măcar o dată în viață, micul mare impostor ar fi putut zâmbi înspre cameră și să spună: „această mârlănie o am de la Traian Băsescu, el m-a făcut prim-ministru, el o să mă facă și președinte, să vedeți!”.
E drept că aici și Iohannis ar fi putut avea și el o replică excelentă, dată de cei de la Kamikaze, dacă ar fi spus: dl Ponta vă promite că vă scapă de Traian Băsescu, eu vă promit că vă scap și de Ponta și de Băsescu. Dar, cum am stabilit în primul paragraf, sasul nici nu și-a propus așa o schimbare radicală.

Apropo de mârlănie, Realitatea TV era să întreacă orice normă și orice limită dând după o dezbatere cu cronometru pe ecran o emisiune cu unul dintre concurenți. A fost nevoie ca Victor Ponta să aibă el decența de a se retrage de la această slugărnicie mizerabilă, ca o premieră mondială să nu se producă. Rămâne, oricum, momentul de aur în care Lavinia Șandru îl întreba îndurerată pe Klaus Iohannis cum e posibil să vrea să fie președintele României câtă vreme încă n-a fost niciodată la Cernăuți și Chișinău. După care a urmat „întrebarea” pentru dl Ponta: „vă rog să le adresați un mesaj românilor din Chișinău și Cernăuți!” Într-adevăr, jurnalism de mare angajament. Și iată cum cercul se închide, după ce aceeași obscenă pretins-ziaristă o lingușea cu doar o lună în urmă pe Elena Udrea cu un interviu la fel de aiuritor. Să ne pregătim pentru o altfel de coabitare, zic. Cum sună Gabriel Oprea șef la SRI? Fumos, nu?
În general, la capitolul moderatori, până și acoperitul Turcescu părea cu multe clase peste descoperitul Rareș Bogdan cel plin de sine.

Și o scăpare freudiană a lui Ponta, care îl acuză, culmea, el de lipsă de politețe pe Iohannis și îi spune că are un limbaj care „nu vă face cinste și îi dezamăgește pe alegătorii dumneavoastră.” Știe șarlatanul foarte bine că nu la el sunt oamenii cu pretenții, dar e foarte mulțumit că la el nu-s ăia deștepți, sunt ăia mulți.

Fuziunea PNL & PD-L e o mare reușită. În sensul că e foarte probabil să nici nu se întâmple, dar au reușit să țină lumea cu gura căscată săptămâna asta. Ba ar putea-o lălăi așa luni în șir. Amânată după prezidențiale, ea s-ar putea să nu se mai întâmple vreodată, mai ales dacă respectiva cursă e câștigată de un pesedist.

Singura motivație ar putea veni dinspre liderii populari europeni, gen Merkel sau Barroso, care să împingă cele două grupări către o căsătorie sub țeava puștii. Dar e cam greu de crezut că aceia ar presa pentru o alianță mai curând împotriva grupării Băsescu. Pentru că motivația emoțională cea mai puternică a celor două partide pare nu atât dărâmarea PSD, cât scoaterea în decor a președintelui-combinator și neutralizarea grupusculului său de fideli.

Împotriva fuziunii stă însăși structura internă a acestor două partide – aceea de vehicule de putere pentru ascensiunea și îmbogățirea unor mediocri. E definiția tuturor partidelor mari de la noi, de la PDSR încoace. Iar mediocritatea are nevoie de ștampile, de funcții și de liste asupra cărora să aibă control. Ceva la care oameni de partid ca Blaga pot renunța foarte greu fără a se vedea forțați să iasă din scenă la scurt timp după. Chiar dacă acum partidul ce ar rezulta din fuziune pare slab ideologizat și sufocat de nulități, marea lui calitate e că ar forța apariția competiției interne pe termen lung. Un singur pol opus PSD ar atrage cu timpul persoane bine pregătite și ar trebui să găsească o selecție mai inteligentă decât criteriul de gașcă al partidelor de dimensiuni medii și mici. Iată deci cea mai mare speranță legată de acest proiect, care s-ar putea contura abia după ce ia naștere, printr-o organizarea naturală, nu premeditată.

retragerea lui Crin Antonescu
Cu puțin timp în urmă, Crin Antonescu a anunțat și marele sacrificiu pe care îl face pentru realizarea acestui proiect. De voie, de nevoie, se retrage din cursa pentru Cotroceni. Ca să îi reiau o glumă bună făcută zilele trecute, lasă astfel și PSD-ul fără candidat. Pentru că, tehnic, până când se mai foiește Ponta, ultima decizie votată în PSD era pentru candidatura lui Crin Antonescu la președinție. Ba chiar, îl lasă și pe Traian Băsescu fără candidat prezidențial în turul doi. Pentru că în vremea când președintele tatona o asemenea alianță în detrimentul lui Blaga, Crin părea o soluție digerabilă de către Băsescu.

E un gest de felicitat. La cât de lamentabil a fost Crin ca președinte interimar în 2012, retragerea e cel mai bun lucru pe care îl poate face. Ce rămâne în urma sa după ce a condus PNL atâția ani? Rămâne un partid dezorientat ideologic, care a fost la un pas să fie absorbit în PSD până mai anul trecut. O și mai masivă pesedizare a PNL în sensul penal, pentru că liderii trași în față de Antonescu au umplut celulele închisorilor chiar mai frecvent decât pesediștii. Rămâne, evident, un morman de vorbe declamate în toți anii ăștia de chipurile marele orator. Căci despre tineri de perspectivă promovați de fostul lider PNL, nici nu poate fi vorba. Recordul absolut îl constituie Gigi Becali, adus în elita PNL de Crin Antonescu. Dar care nu mai poate fi propus ca prezidențiabil al viitorului partid unit, fiind momentan reținut.
PD-ul poate scăpa în sfârșit de trandafir
Dacă la PNL putem deplânge decăderea, la PD-L, nimicul a rămas egal cu el însuși. Gruparea reformistă a FSN-ului n-a fost niciodată un partid al convingerilor, ci al șmecherilor, uneori bine orientați (fără ironie). Un partid care a gestionat atât de prost bugetul, încât s-a pus în situația de a deveni cumpătat cu banii, prin măsuri de austeritate. Un partid, care nu s-a îndurat să renunțe la trandafirul internaționalei socialiste nici la ani de zile după intrarea în gruparea conservatoare a Europei. În fine, un partid care prin fuziune scapă de o cheltuială inutilă cu un candidat fără sare și piper ca Predoiu, clocit de gruparea mafiotică a lui Stoica și în relații amicale cu dăunători naționali din toate partidele, gen prietenul Hrebenciuc.
un candidat numit dorință
Treaba cu adevărat caraghioasă e că și unite, PNL și PD-L nu au membri cu profil prezidențial și șanse. În lipsa unui independent convins din afară, gen Isărescu, singurul care se înscrie cât de cât în portret e Klaus Iohannis. Care are ca unic argument de partea sa admirația necondiționată pe care românii o au pentru nemți. La ultimele interviuri al lui Crin Antonescu, Iohannis a fost purtat ca Mițura și Bolcaș la conferințele de presă ale lui Vadim pe timpuri. Un papagal mare, tăcut și posac, chemat să aprobe prin tăcere zicerile celuilalt.

Când se urnește la vorbă, sasul nu face decât impresia unui tăntălău bonom. Nu știm ce are în cap și sunt șanse uriașe nici să nu aibă ceva decât propria carieră. Nu știm dacă-i de dreapta sau de stânga, dar la urma urmei, funcția de președinte, așa cum e descrisă de Constituție, e una aproape decorativă, reprezentativă. Iar la reprezentare, omul s-ar putea prezenta onorabil. Dă bine să ai un președinte de import, care măcar germana o vorbește fără cusur. Tăntălăul teuton a reușit să nu supere iremediabil pe nimeni, fără să-și facă neapărat fani. Aici stă marea lui calitate: după ce televiziunile părtinitoare au reșit să împartă lumea în băsiști și anti-băsiști, Iohannis e printre puținii ce ar putea lua voturi și de la unii și de la alții. O soluție de compromis, ce poate fi votată fără să simți că-ți calci prea tare pe inimă.

unificarea: o veste bună sau rea?
Spuneam mai sus că nu pariez că fuziunea se va realiza până la urmă. Dar dacă se realizează e ea o veste bună, în definitiv, așa cum pare? Am enunțat deja cea mai mare speranță în ce privește acest proiect: aceea de a se naște o structură, care să stimuleze competiția internă și care să se lupte de la egal la egal cu PSD. Mai putem adăuga și eliminarea partidelor mici și parazitare, poate chiar a UDMR, într-un viitor oarecare.

Dar să nu uităm că aproximativ 70% din alegători refuză sua neglijează să meargă la vot cu totul. Greu de spus câți o fac din protest și câți din dezinteres. Dacă această majoritate zdrobitoare ar fi una conștientă, cea mai bună soluție ar fi stârpirea partidelor refuzate de ea. Există riscul ca acest nou partid să fie tot unul născut din aceleași resorturi corupte, care să contribuie la eternizarea unui cartel stânga-dreapta, cu atât mai puțin motivat să se reformeze.

În acest caz, tot influența externă e speranța. Un partid conceput sub influența PPE și cu un „principe străin” ar putea atinge obiectivul de a menține România măcar în orbita periferică a proiectului european, cu instituții create mimetic, care să devină cândva funcționale, prin imitație.

Felix“O sa ii fac o oferta pe care sa nu o poata refuza” si-a spus probabil Dan Voiculescu, nasul aliantei dintre Crin Antonescu si Geoana (Chiulangiul si Prostanacul), cand i-a convocat pe cei doi si pe Klaus Iohannis la sediul Grivco in preziua anuntarii propunerii surpriza pentru functia de prim-ministru. Asta daca gurile rele spun adevarul. (Foto: Ziua, Lucian Curelariu)
Despre Dan Voiculescu s-a spus ades ca e un antitalent in politica, oricat de iscusit ar fi in afaceri. La polul opus, Traian Basescu parea un copil teribil, mereu cu fente si driblinguri. Venea lumea sa-l vada si cand nu dadea gol (la drept vorbind nu prea dadea), dar cand plonja in careu, simuland un penalty, jurai ca si-a rupt meniscul. Plangeau si arbitrii cu el, ca la o poezie cu mame duse la cimitir. Apoi se ridica sprinten, iar tribunele il aplaudau si cand dadea cate un gol cu mana ca Maradona, cum a facut cand a trimis la vinclu propunerea cu referendumul din ziua alegerilor.
o reglare de conturi
Voiculescu, Patriciu, Vantu si ceilalti promotori ai coalitiei Grivco nu apreciaza fotbalul spectacol, sunt mai aproape de profilul unor patroni de club. S-au cam saturat sa-l vada pe Basescu dandu-i mingea printre picioare lui Geoana, asa ca au venit cu un transfer bomba. Klaus Iohannis vine din Bundesliga, are ca primar un palmares de Liga Campionilor si in general e tare greu de agatat.
Iohannis si cei 65% dintre parlamentari sunt ca o armata de panzere in fata unui presedinte obligat acum sa admita ca a jucat numai la cacealma in ultimele luni. Printre balbaieli, Basescu nu a mai reusit decat sa vina cu o cerere penibila: sunt de acord cu un asemenea guvern, daca ii primiti si pe oamenii mei (ca partid nu poti sa zici ca e adunatura de oportunisti din PDL). De la visul de a guverna singuri si dupa alegeri, bazandu-se doar pe talentul si abilitatea lui Basescu, pedistii se vad nu doar izolati, dar si cu spectrul disparitiei, in cazul in care Basescu se pensioneaza din iarna asta. Dar a cui sa fie vina ca nimeni, nici macar mafiotii de la Grivco, nu mai au incredere intr-o intelegere cu pedistii?
Sistemul ticalosit e bine mersi si e chiar gata sa-l execute pe Traian Basescu, cu tot cu particica lui de sistem. O reglare de conturi dupa ce Basescu a calcat “codul onoarei” si a ridicat un colt din patura sub care dormea covrig motanul Felix Voiculescu. Nu s-a vazut mare lucru, doar niste turnatorii cu propria familie din perioada studentiei, nici macar n-am aflat daca a fost sau nu avansat general. Dar destul ca Voiculescu sa nu uite si sa jure razbunare.
Intre timp, de la “centura de siguranta”, banii de la FMI au ajuns masca de oxigen si presedintele ne da vestea ca fara ei nici nu s-ar putea plati pensiile si salariile. Un final de mandat nu tocmai glorios.
Negocierile pentru aliante si guverne s-ar putea prelungi pana prin ianuarie, cand, daca oamenii vor mai avea nervi pentru asta, s-ar putea relua refrenul anticipatelor. Carnavalul promite sa fie unul de durata, asa ca inchei cu o gluma auzita la Andi Moisescu pe twitter: “Daca tot se discuta de finantisti din zona BNR, pentru prim-ministru, de ce nu se gandeste nimeni la Bogdan Olteanu?”

  • Klaus Werner Iohannis s-a nascut la Sibiu, pe 13 iunie 1959 (gemeni)
  • 1983:  absolva Facultatea de Fizica, Universitatea “Babes Bolyai”
  • 1983-1997:  preda fizica la diverse scoli si licee din Sibiu
  • 1990: se inscrie in Forumul Democrat al Germanilor din Romania
  • 1992: sotia cumpara prima casa
  • 1997: sotia cumpara a doua casa
  • 1997: devine inspector scolar
  • 1998: este ales in conducerea Forumului Democrat al Germanilor din Romania
  • 1999: sotia cumpara a treia casa
  • 2000: este ales primar al Sibiului
  • 2001: sotia cumpara a patra casa
  • 2001: este ales presedinte al Forumului Democrat al Germanilor din Romania
  • 2004: este reales primar cu aproape 89% din voturi
  • 2007: sotia cumpara a cincea casa
  • 2007: Sibiul este pentru un an “Capitala culturala europeana”. Beneficiind si de fonduri guvernamentale de peste 1 miliard de euro, devine cel mai frumos oras din Romania
  • 2007: sotia cumpara a sasea casa
  • 2007: Traian Basescu ii confera Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler
  • 2008: este ales a treia oara primar, cu 83% din voturi
  • 2009: e propus prim-ministru de Crin Antonescu, propunere adoptata si de Mircea Geoana

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica