rss
rss
rss

Să te bucuri că se face dreptate în cazul unor infractori foarte periculoși, e o datorie patriotică. Pași lenți pe care Justiția i-a făcut în ultimii 5 ani sunt cea mai semnificativă transformare din societatea noastră de la intrarea în Uniunea Europeană. Sunt pași care merg în linia directă a Revoluției, abandonată în deceniul și jumătate de stagnare ce a urmat primelor mineriade.
E, după știința mea, pentru prima dată când un general de Securitate o pățește în mod serios. Pentru că n-am niciun dubiu că Dan Voiculescu nu putea fi un simplu turnător, în anii când avea în subordine colonei ai temutei instituții.

E tot o premieră că Justiția dictează măsuri din aria „confiscării extinse”, pentru acoperirea imensului prejudiciu. Un concept pentru care s-a luptat inclusiv în Parlamentul European Monica Macovei, cea care, pe vremea când era de aceeași baricadă cu Traian Băsescu, a pus pe picioare instituții precum DNA și ANI, care s-a luptat pentru trecerea de sub control politic a magistraților și care a adus în sistem tineri ambițioși ca Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi. Judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a dat verdictul în dosarul ICA e aproximativ de vârsta mea. Are 33 de ani, avea deci vreo 9 ani la Revoluție și poate nici nu își dă încă seama că tocmai a dat un bobârnac înainte întregii societăți.

A fost un proces drept, târât timp de șase ani de avocații apărării, în zeci de termene de judecată, cu nenumărate expertize, administrări de probe, audieri de martori, excepții de neconstituționalitate, recuzări ale completelor de judecată. Câțiva dintre cei mai scumpi avocați de pe piață au folosit cele mai inventive tertipuri pentru a împinge spre prescriere cauza. (Ca să avem o idee, avocatul Mateuț le cerea celor din clanul Bercea un onorariu de 200.000 de euro pentru apărare. Cât a încasat de la Dan Voiculescu în anii ăștia, e greu de estimat.) Nimeni nu poate spune că nu a beneficiat de un proces corect, după toate procedurile imaginabile. Dan Voiculesc însuși s-a folosit de două ori de alegerea în Parlament și de demisie pentru a avea imunitate și apoi, pentru a muta procesul la prima instanță, când statutul imunității a fost schimbat prin lege.

Iar acestea sunt doar chichițele judecătorești. Adevărul despre această poveste e mult mai simplu. Cu o sută de mii de euro s-a plătit un teren de peste 30.000 de mp pe malul lacului Herăstrău, pe care se aflau 17 clădiri, însumând circa 10.000 de mp de construcții. O mică avere estimată la 60 de milioane de euro, pe care nutriționistul Mencinicopschi ar fi trebuit să o apere, în calitatea sa de manager al avutului de stat. Nu politica sau lupta cu Traian Băsescu l-au înfundat pe Dan Voiculescu, ci propria lăcomia. Omul care a avut pe mână fonduri de circa două miliarde de dolari în momentul căderii comunismului, s-a lăcomit la un tun imobiliar dat la peste un deceniu de la acel moment. La vârsta lui, și cu asemenea avere, putea să se retragă pentru a se dedica unor fapte filantropice, putea face agricultură sau orice altceva. Sau presă, dar nu a făcut niciodată așa ceva.

Toate instituțiile sale media au fost fie instrumente de propagandă, pentru a-l feri de lege, fie pentru a câștiga influență politică. Sau mașinării murdare de făcut bani. Ori prin șantajarea unor oameni de afaceri, ori prin presiuni pentru contracte de la stat ori pur și simplu vânzând mizerii unui public îndobitocit. Ce a câștigat telespectatorul hrănit cu Țociu și Palade, cu Capatos, Daniela Crudu, Loredana Chivu, Simona Gherghe? Aboslut nimic. Cum nimic nu au câștigat nici cei ce s-au uitat ani în șir la manipulările grosolane ale lui Gâdea. Au devenit mai civilizați, mai infomați? Nu, au rămas doar cu un sentiment difuz de ură împotriva unui adversar omniprezent, denumit generic „băsism” de către secta antenelor. O sectă pentru care sunt nevinovați toți cei ce au avut probleme cu legea: Sorin Ovidiu Vântu, Corneliu Iacobov, Adrian Năstase, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Relu Fenechiu, Decebal Traian Remeș, Dan Radu Rușanu, Mihail Vlasov, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, George Copos, Dinu Patriciu, Gigi Becali ș.a. Toți sunt victime ale unui sistem politic represiv, în viziunea lui Gâdea și Badea. Adică toți cașaloții pe care toată România se bucură să îi vadă anchetați și cu cătușe la mâini.

Să ataci Justiția nu mai ține de libertatea presei, cum încearcă diversionist apărătorii infractorilor să sugereze. Dan Voiculescu și toți cei amintiți mai sus nu sunt condamnați pentru delicte de opinie, pentru opinii exprimate. În toate aceste cazuri vorbim de potlogării simple, cărora le-a căzut victimă bugetul public, la care contribuim toți. Deci fapte de drept comun. Dar putem să ne imaginăm și altfel de fapte, ce puteau fi comise de un patron de presă. Dacă Dan Voiculescu ar fi fost implicat într-un caz de tip Cioacă. Sau dacă avea de achitat o amendă rutieră. Imaginați-vă că seară de seară angajații săi ar fi făcut dezvăluiri despre polițiștii, care le hărțuiesc patronul. Și l-ar fi făcut gras, chelios, prost, milițian, pe polițistul, care a îndrăznit să dea amenda respectivă. Iar apoi ar fi chemat lumea la mitinguri de protest și la acțiuni împotriva Poliției. S-ar mai fi putut numi așa ceva presă liberă sau jurnalism!?

Exemplul e poate nefericit ales. În studiourile Antenei 3 s-a aflat zilele acestea în mod repetat șeful sindicatului polițiștilor, care a apărat insistent un infractor dovedit și condamnat, împotriva puterii judecătorești. Așa ceva mi se pare mai grav până și decât prezența unor politicieni iresponsabili ca Ecaterina Andronescu, Codrin Ștefănescu sau Ioan Ghișe între apărătorii infractorilor de drept comun.

Recent am avut neplăcuta surpriză să fiu nevoit să apelez la poliție pentru a reclama niște escroci. E un caz minor, aproape ridicol, dar încă nerezolvat. Poate o să vă povestesc cândva. Dar în ziua în care am fost pentru prima dată în viață într-o secție de poliție pentru altceva decât acte banale gen buletin, pașaport, permis auto, m-am gândit la ce îmi spusese escrocul: te duci degeaba la poliție că n-are ce să-ți facă. Pentru moment, timpul îi dă dreptate lui, dat fiind că respectivul continuă să ducă cu vorba și polițiștii și să își ia inclusiv angajamente scrise pe care nu le respectă. Dar în ziua în care am depus plângerea (verdictul lui Felix nu se dăduse) mi-am zis: dacă au putut să fie dovediți escroci de calibru național ca Vântu și Năstase, sigur am și eu o șansă să mi se facă dreptate cu nemernicul ăsta de două parale! Aici nu mai e vorba de politică sau de simpatiile noastre pentru o televiziune sau alta (niciuna nu e demnă de respect!). Cazul Dan Voiculescu și orice caz de corupție înaltă rezolvat ne privesc pe toți și înseamnă o speranță în plus. Dacă cei care ne-au distrus prezentul pierd câte ceva, noi, ceilalți, care am suportat și achitat ticăloșia lor, câștigăm măcar o speranță pentru viitor.

Cei aproximativ 2000 de pensionari comunistoizi, care s-au dus la „recensământul proștilor” organizat sub forma unei plimbări cu (Adrian) Ursu în fața Cotrocenilor sunt partea de Românie care ne-a amanetat viitorul. Același tip uman, care aplauda minerii pentru violență și sălbăticie. Revanșarzi, înăcriți de ură și de propria neputință, egoiști, frustrați pe orice tânăr ce s-ar putea ridica. Am mai scris și cu altă ocazie despre acest tip uman, cred că l-am descris suficient de bine atunci, ca să nu mai revin. Nu știu cum au reușit să se perpetueze și să rămână tot bătrâni și proști la un sfert de veac de la Revoluție, dar cea mai bună veste e că sunt din ce în ce mai puțini și mai lipsiți de vlagă. Spre deosebire de protestele de acum două ierni, de data asta secta lui Gâdea nu a mai reușit să scoată din casă hipsterimea. E încă un semn excelent că ne mișcăm în direcția bună.

Există oameni care, neputând face binele pe care îl doresc, devin păcătoși, după cum există oameni care, neputând face răul pe care îl doresc, devin pioși. Starea spre care năzuiește prima categorie se numește pocăință. Pastorul Mihai Gâdea ni s-a dezvăluit în seara asta ca un pocăit nepriceput în a-și duce la capăt vicleniile.
E o ambivalență care m-a nedumerit întotdeauna la directorul Antenei 3: predicator din amvon la sfârșit de săptămână, manipulator și propagandist, în zilele lucrătoare. Abia acum încep să înțeleg ce l-a îndemnat pe tânărul Gâdea spre teologie. Cândva, foarte de timpuriu, trebuie să fi înțeles că fizionomia nu îl ajută pentru a fi un răufăcător credibil, că nu poate zdrobi nici măcar o muscă și nu se poate răsti la nimeni fără să pară caraghios. (Poate a încercat să spargă o bancă, fără succes, ca un erou al lui Woody Allen.) Așa că s-a distribuit pe viață în rolul unui cuvios, care își canalizează ambițiile și setea de putere în alt sens decât îl îndemna firea, terorizându-i pe sărmanii păcătoși cu predicile și exemplul existenței sale impecabile. O perversitate de un rafinament rar!

Întâlnirea cu maleficul Felix trebuie să fi venit ca o izbăvire și o șansă nesperată. La vârsta când simți în ceafă viforul ratării, să poți trece de la dăscălirea unei mâini de enoriași slabi de înger, la torturarea unei audiențe de câteva sute de mii de oameni, nu e de colo. Așa că tânărul Gâdea a purces la treabă cu zelul de care doar oamenii religioși sunt capabili. A pus în scenă cele mai lunecoase manipulări, i-a biciuit cu vorba pe toți inamicii patronului, cu aerul că îi apără pe cei mai săraci, a jignit în numele compasiunii pentru bolnavii de cancer, pe care i-a adus apoi martori la deliberarea CNA-ului. I-a adus în casele noastre pe sinucigașul bandajat la cap și pe învățătoarea slăbită de greva foamei. Sub titulatura de analiști, a adunat o colecție de elită de mincinoși patologici, capabili să transforme albul în negru și să mimeze convingător revolta ori compasiunea. Nu a ajuns niciodată jurnalist. Dar într-un fel a reușit și profesional, pentru că foarte mulți confundă azi șantajul emoțional, violența simbolică și partizanatul propagandistic cu meseria de jurnalist. Venit din afara profesiei, pastorul Gâdea a creat o școală și a evanghelizat o viitoare generație de răufăcători mediatici.
Văzându-l față în față cu Mihai Răzvan Ungureanu, primul gând care mi-a trecut prin minte despre Mihai Gâdea a fost: ăsta om nu se mai face! Aproape nu a existat silabă a sa, care să nu fie impregnată de viclenie și de dorința de a-și prinde interlocutorul într-o capcană. De cum auzea începutul răspunsului și își vedea mica răutate pocnind ca un balon de săpun, îl și simțeam ațintindu-se în foi către următoarea întrebare, răsuflând cu ciudă în barbă un „bine, o lăsăm pe asta, trecem la alta, vă găsim noi ceva!”. Regele anacolutului se pierdea cu mintea rătăcită prin regatul său de jumătăți de propoziție, în căutarea unei barde cu care să îi despice capul interlocutorului. Răutățile se topeau în figura de pitbull cu urechile roase a premierului, cu nesuferitele lui probleme de logică, iar vocea devenea pierită, sub vuietul ventilatoarelor din studio. Dacă s-a uitat Dom Profesor la emisiune și-mi cere datoria înapoi?
Sinteza zilei de marți seara ne-a oferit certitudinea că Mihai Gâdea nu va deveni niciodată jurnalist. Nici măcar o secundă din interviu nu era curiozitate gazetărească, dorința sinceră de a ajuta publicul să se lămurească, să afle informații despre lucruri care îl privesc. Totul era dorința de a-ți mulțumi patronul și de a face un spectacol dintr-o umilire publică a inamicului, care nu s-a mai produs. MRU s-a comportat surprinzător de bine, chiar cu o doză de ironie și aroganță, scuzabilă, având în vedere interlocutorul. Nu știu dacă va fi un bun premier, dar va fi un jucător politic redutabil. Nici nu a clipit când ne-a asigurat că Securitatea a dispărut, deși e același șef de instituție, care a ținut cu dinții de dosarele ei cât a fost în funcție. Greu de spus dacă poate stârni simpatii, dar are cel puțin șansa de a-și cuceri respectul.
În schimb, Gâdea a stat prea puțin lângă Octavian Paler, pentru a se lustrui intelectual încât să facă față discuției cu MRU, și prea puți între băieți de cartier ca Badea, Ciutacu sau Ciuvică, încât să devină smardoi. Lor le-a dus dorul pe toată durata umilinței de marți seară. După câteva ore în care a încercat cu încăpățânare să fie mefistifelic fără izbândă, dacă ar fi fost un erou de-al lui Dostoievski, s-ar fi prăbușit în lacrimi, îmbrățișând pe primul om întâlnit în cale. În schimb, Gâdea a avut singurul moment de triumf, când pe final și-a făcut apariția Badea, un adevărat personaj „de subterană”. Era tovărășia pe care o aștepta tot timpul cât încercase să îmbrace lichelismul în aparențele unei convesații între doi intelectuali.

PS: Întovărășit cu Badea, Gâdea a putut răzbi doar cu dicționarul în brațe, deși, chiar și așa, aveau amândoi probleme. Salutar înseamnă și salvator, chiar dacă nu vine de la salut, ci de la un cuvânt latinesc, care trimitea, se pare, la economisire. Omonimie care se păstrează în englezescul „saving / savings”.
PPS: A apărut și filmulețul cu răspunsul, așa că îl adaug aici. Pe undeva ar trebui să fie și momentul în care Badea încearcă să facă un gerunziu pentru un substantiv, că tot începea cu g, de la genitiv.

Ovidiu Nahoi a reuşit să descrie cel mai bine scandalul din PSD comparându-l cu un episod din Seinfeld: nu e despre nimic, dar e distractiv şi nu te poţi dezlipi de el.
În acest scandal, CTP a luat poziţia unui soldat disciplinat, ba chiar a unui pluton de execuţie care l-a mitraliat pe nefericitul Geoană. Dacă de la Victor Ponta n-am putut să mă dumiresc ce îi reproşează concret celui căruia i-a fost purtător de cuvânt în campanie, Cristian Tudor Popescu a servit un adevărat rechizitoriu. În direct la televiziunea lui Felix, unde apare rar, dar se pare că nu-i displace, CTP a măturat pe jos cu biata păpuşă (cum i-a spus Crin Antonescu în campanie). Cu memorie, documentat şi cu binecunoscutele propoziţii scurte şi percutante. Cu aşa şofer, să tot fii copilot la fruntea PSD-ului.
Ciudăţenia a apărut doar în stânjenitorul moment în care CTP i-a cerut demonstrativ lui Mihai Gâdea să contracareze lungul rechizitoriul al lui Geoană cu o listă de calităţi ale eternului candidat. Predicatorul lui Voiculescu a bâjbâit încurcat între glumiţe despre politeţea lui Mircea Geoană, după care a trebuit să se recunoacă înfrânt. După ce ani de zile a ciocănit în cap telespectatorul cu necesitatea înlocuirii lui Băsescu cu speranţa Geoană, nici măcar fostul său propagandist numărul unu nu putea spune dacă senatorul de Dăbuleni are măcar vreo calitate certă.
Sigur, clientul s-a schimbat. Acum manechinul ce trebuie lustruit în vitrină e Crin Antonescu sau Victor Ponta. Dar întrebarea rămâne: la ce bun atâta talent şi atatea energii irosite pentru a pompa un balon despre care să nu poţi spune cinstit mai nimic?
Într-un editorial din Gândul, Cristian Tudor Popescu spune că a fost prieten cu Mircea Geoană, dar că a rupt prietenia după ce Prostănacul i-a preferat pe Vântu şi pe Guşă. Surprinzător, dar n-am auzit ca Emil Hurezeanu sau Mircea Dinescu să fi beneficiat de un tratament la fel de tranşant. Eu credeam că deschiderea lui Popescu faţă de Vântu s-a mai stins pe măsură ce şi banii s-au împuţinat.

Doua clone pe care le deosebeam cu greu vor avea posibilitatea sa lucreze impreuna: Mihai Gadea si Razvan Dumitrescu. Primul e varianta hard a manipularii fara obraz, al doilea forma soft, mult mai perversa decat ar putea imagina predicatorul slugarnic de la Antena 3. N-am putut sa imi dau seama pana acum care era maestrul si care mentorul, dar de acum inainte ii vom putea vedea pe acelasi post, pentru ca Razvan Dumitrescu va avea emisiune fix inaintea lui Gadea, dupa cum anunta Reporter virtual.
Desi in perioada cat a condus divizia de manipulari si diversiuni a lui SOV, Razvan Dumitrescu s-a ales cu o regretabila boala profesionala, un tremurat sacaitor al mainii tinute la orizontala, nu se poate spune ca n-a fost o etapa profitabila in cariera acestui Rosca Stanescu televizat. Potrivit unui bilant intern, pana in 2009, Razvan Dumitrescu a usurat caseria trustului cu 1,8 milioane de lei noi (peste patru sute de mii de euro), dezvaluie Hotnews. In calcul nu intra si banii pe aproape jumatate de an din 2010. Potrivit Kamikaze, in perioada de glorie, Razvan Dumitrescu ducea acasa un modest salariu de 17.000 de euro lunar, primiti chiar din buzunarele sindicalistilor pentru care se burzuluia din cand in cand pe post.
Dupa cum se vede, mancatul de rahat se plateste chiar foarte bine.

Cine a vazut macar o data echipa de la Sinteza zilei la lucru si-a zis ca e o masina de propaganda, parte a unei televiziuni de partid. Lucrurile stau exact pe dos. Asa cum Partidul Conservator e doar aripa politica a televiziunii lui Voiculescu, si politicienii “din liga mare”, care beneficiaza de serviciile lui Gadea & Co, ajung sa fie accesorii ale fanteziei acestor pretinsi ziaristi.
De cand a pierdut alegerile, Geoana nu mai are alta ratiune pentru felul in care se penibilizeaza, decat incercarea de a salva imensa potemkiada pusa la cale de Ciutacu, Bogdan Teodorescu, Mugur Ciuvica, Firea, Dana Grecu si toti ceilalti. Acesti oameni au construit o realitate de butaforie, “o dictatura tip Belarus” in care victimele “dictatorului” erau surghiunite sa devina din milionari miliardari. Dictatura invocata de Valentin Stan exista doar la el in laptop, in schimb masina Audi Q7, pe care Gadea si-a permis-o dintr-o leafa amarata de luptator impotriva dictaturii e cat se poate de reala. La fel de reala ca limuzina Lexus condusa de Mihaela Geoana, cum ar veni Winnie Mandela, asteptand ca sotul ei sa scoata tara din robie.
Dupa rusinea pe care a patit-o Geoana, cu topaitul in noaptea alegerilor un om poate sa innebuneasca. Unii spun fara ironie ca pesedistilor le va trebui o terapie de grup. Inca o data, lucrurile sunt pe dos. Echipa lui Gadea a facut in ultimii ani cu invitatii emisiunii o anti-terapie de grup. Un fel de experiment Pitesti: vii sanatos si in stare sa deosebesti adevarul de minciuna si pleci complet sonat, lunad minciuna drept adevar. De cateva zile Geoana si pesedistii lui, plus orbanii si noricile lui Crin, iau televiziunile la rand sa ne convinga ca Gadea nu ne-a mintit in toti anii astia. Pai ce dictator ar mai fi ala daca n-ar fura alegerile?
Urmariti, va rog, acest videoclip. E o farsa extrem de dura, facuta de un site, collegehumor.com, unui nefericit. Au stabilit cu intreg publicul unui meci de baschet sa se bucure ca si cum "pacalitul" ar marca lovitura de jumatate de milion de dolari. Omul e ales la pauza "ca din intamplare", arunca mingea la cos de la jumatea terenului legat la ochi si publicul exulta. E convins ca toata viata lui s-a schimbat. Numai in pielea lui sa nu fii! E exact ce i-au facut televiziunile si casele de sondaj ale mogulilor lui Mircea Geoana
De acum, Geoana nu mai lucreaza pentru el, pentru a-si salva credibilitatea. Lucreaza pentru a-l salva in ochii fanilor pe Gadea. Si nu dezbaterea, adica presa, i-a venit lui Geoana de hac. Ci realitatea. Fara masina de propaganda care sa ni-i livreze pe Crin si Geoana in chip de feti frumosi, mereu laudati, mereu singur cu moderatori amabili, niciodata analizati critic cu aceeasi masura cu presedintele, cei doi n-ar mai fi ajuns in punctul asta penibil al vietii lor.
primul presedinte care invinge presa
De cealalta parte, Traian Basescu a marcat o premiera. A dat peste nas arogantei celor pentru care telespectatorii sunt simple cifre de audienta, usor de manevrat cu stimuli: sex, ura, violenta, bascalie, anxietate, etc. Aroganta de tip Chireac, a ziaristilor ca Rosca Stanescu, pentru care deja nu mai conteaza 50.000 de euro (dupa propriile spuse). N-or mai conta 50.000 de euro, da uite ca 70.000 de voturi au contat in cel mai crunt mod.
Desi traim la periferia Europei din toate punctele de vedere si ideologic Basescu n-a fost performant pana acum decat in doctrina populismului, s-ar putea ca victoria lui sa puna pe ganduri politicieni din alte tari. E nu doar unul din ultimii supravietuitori ai “revolutiilor portocalii” din Estul Europei, dar e si primul politician care a castigat un razboi cu presa. Toate manualele de comunicare politica din lume vor trebui sa aiba in viitoarele editii o erata la vechea axioma. Pe masura ce marile trusturi media sunt contestate de internet si marile corporatii isi transforma numele in anti-branduri pentru multi consumatori, politicienii din alte tari ar putea lua aminte la “banalele” alegeri dintr-o tara “in curs de dezvoltare” ca Romania.
Mesajul de pe site-ul de campanie al lui Basescu mi se pare de o decenta care infirma inca o data bazaconia cu dictatorul feroce de care nu mai au aer angajatii mogulilor:
Basescu

(articol repostat in urma stergerii site-ului de pe server de catre un host dobitoc)

“Mintim Romania si asta ne ocupa tot timpul” e sloganul sub care echipa de campanie a lui Traian Basescu ii parodiaza pe angajatii lui Dan Voiculescu, pentru ca ziaristi nu poti sa le spui. Basescu apare in doua clipuri postate, culmea, chiar pe site-ul trustului Intact si care vor promova aparitia site-ului de campanie televizorulpresedinte.ro

M-am tot intrebat de unde vin fanii presedintelui Traian Basescu, peste care poti da pe forumurile ziarelor. Sigur, o parte din ei sunt platiti, la fel ca “fanii” pesedisti sau liberali. Dar exista si sustinatori dezinteresati, aprinsi de patima pentru Basescu. Ei bine, singura explicatie plauzibila pe care am putut-o gasi e ca acestia sunt telespectatori fideli ai emisiunii “Sinteza zilei” de pe Antena 3. Inversunati impotriva PSD-ului, nu pot fi, din moment ce eroul lor s-a declarat fericit dupa alianta cu restul trandafirilor, impotriva coruptiei, nici atat, nu mai reiau scandalurile cu pedisti. Exista un singur lucru care poate mobiliza niste oameni de buna credinta in sprijinul lui Basescu si acesta e delirul propagandistic orchestrat de Mihai Gadea.
De fapt ce e “Sinteza zilei”? Ca emisiune de televiziune nu e. Primul raspuns, pragamatic, ar fi ca e un program de propaganda. Se incadreaza in toate definitiile genului. “Organul de presa al Partidului Conservator” a pierdut de mult timp ideea de interes public, pana si intentia de a informa onest telespectatorul sau de a sustine o dezbatere. Un adevarat “sendero luminoso” al televiziunii (comparatia ii apartine lui Florin Calinescu), un grup de gherila transmitand din padurea Baneasa si zbierand de cinci ani incoace ca libertatea lor de expresie si democratia e pusa in pericol de “dictatorul” Basescu. In fata unei asemenea insulte a evidentei si a bunului simt, telespectatorul nu poate decat sa resimta o simpatie pentru cel vinovat de toate relele pamantului, de la inundatii, la dosarul de securitate al lui Gica Popescu, plecarea in surghiun a divei Mihaela Radulescu si pana la moartea lui Michael Jackson (daca autopsia va demonstra ca Traian Basescu i-a administrat vreo substanta dubioasa megastarului).
O alta abordare e cea psihiatrica. Un doctor ar avea ce vedea la sedintele de delir public ale lui Valentin Stan (omul cu laptopul) si Mugur Ciuvica (omul expert in orice). Audienta emisiunii cred ca se explica si prin senzatia stranie ca acolo are loc o dezbatere: oamenii ridica tonul, se contrazic, par a avea opinii diferite. In realitate, suntem cum spuneam in toiul unui delir colectiv, care decurge cam asa: Valentin Stan priveste in camera si spune: “alo, baiatu, in seara asta s-a terminat cu tine, Basescule!”, dar peste el intervine Ciuvica, pentru a ne anunta ca de fapt Basescu e un om rau, dar peste el ridica tonul Victor Ciutacu, care cu ochii iesiti din orbite spune ca nu mai poate sa rabde ce se discuta acolo si ca trebuie spus mai raspicat ca Basescu e un nenorocit si daca nu-i place sa-l dea in judecata.
Trebuie sa recunosteti, asa ceva nu poate fi platit de niciun mogul de pe lumea asta. Nimeni nu te poate plati sa delirezi in mod organizat intr-un grup de oameni.
In fine, am avut recent revelatia si a unui alt unghi din care poti privi “Sinteza zilei”. Pentru cei care n-au apucat perioada de pana in 1989, ceea ce se petrece in studioul Antenei 3 in fiecare seara e punerea in scena a unei sedinte de partid. In PCR exact asa se facea politica, o politica in care linia era dinainte trasata, se stia cine trebuia infierat, toti isi insuseau “linia partidului” in care trebuiau sa se incadreze. Nu lipsea decat un singur lucru: oponentul. Asadar, emisiunea moderata de Mihai Gadea are si darul nesperat de a fi o adevarata masina a timpului pentru oricine e curios cum decurgea o sedinta de partid pe vremea partidului unic.

Sa-i spunem efect pervers al media. Sau doar o reactie a cuiva care se uita de cativa ani la felul in care antenistii au degradat ideea de presa. Sansele ca un politician recomandat cu caldura de Stan-Laptop si de Gadea sa fie unul de toata isprava sunt la fel de mici ca acelea de a gasi printre parasutele lui Capatos o domnisoara onorobila pe care s-o prezinti parintilor. Crin Antonescu ar putea intelege din asta ca exista si laude pe care mai bine nu le-ai aduna. Il vad pentru a doua oara la Sinteza zilei si deja temenelele gherilei anti-basesciene la adresa lui au devenit fara perdea. Un asemenea sprijin mediatic mi se pare la fel de putin onorant pentru un candidat care vantura ideea schimbarii de generatie, ca un ajutor primit de la DDTV. Asta nu mi se mai pare proba de abilitate in relatia cu presa, ci o dovada ca Antonescu e gata sa se bage sluga la doi moguli. Iar cu Patriciu si cu Voiculescu in spinare, risti sa ramai repetent si anul acesta.

Antenistii au avut ca tema pentru acasa (pardon, pentru Antena) comentarea unei fotografii de grup in care Emil Boc apare ridicat pe varfuri pentru a parea mai inalt. In studioul Sinteza zilei, garnitura completa de guristi ai lui Voiculescu: de la stanga la dreapta, Mihai Gadea, Victor Ciutacu, Mircea Badea, Mugur Ciuvica si Bogdan Teodorescu. Lipsea omul cu laptopul, dar umorul de autobaza impachetat in limbaj savant era la el acasa. La fel si reaua-credinta si partinirea deja proverbiale.
De la un vorbitor la altul, comentariile deveneau din ce in ce mai paranoice: dl Boc ne minte cu privire la inaltimea lui, traieste in minciuna, dl Boc e complexat, dl Boc nu se asuma, avem o guvernare neasumata, etc, etc.

Pana in clipa in care, prin telefon, intervine Emil Boc si il umileste pe “domnul cu barba si ochelari” (Bogdan Teodorescu) in direct si la ora de varf. Versiunea lui Boc e ca in clipa in care s-a facut poza se misca pentru ca amortise in cele cinci minute cat a durat pozarea. Urmatorul luat la tinta de viteazul Boc, dupa ce l-a obligat pe Teodorescu sa admita spasit ca habar n-are de psihologie si elucubrase niste teorii doar ca sa se auda vorbind, a fost Mircea Badea. Premierul i-a spus ca il asteapta pe Badea sa isi tina promisiunea de a aparea in Piata Victoriei in pielea goala, cu pene de cocos infipte in fund, pentru ca Guvernul va face kilometrii de autostrada promisi. Dupa cateva balbaieli penibile, Badea a intrebat usor speriat: “cati kilometri trebuia sa faca Guvernu…?”
Adevarul e ca nu il credeam in stare pe Boc de o asemenea isprava, devenise unul din cele mai plictisitoare personaje, dar umilinta pe care le-a administrat-o in direct si in deplasare celor cinci antenisti e chiar o faza antologica. Daca o va posta cineva pe youtube, promit sa o adaug articolului.

Recunosc, ma uit destul de des la “Sinteza zilei” din doua motive. Intai si intai pentru a vedea cat de departe poate merge un post care nu mai tine demult de legile presei ci ale propagandei, pentru a vedea cu ochii mei delirul in desfasurare, iar apoi, pentru ca Valentin Stan (mai cunoscut ca “omul cu laptopul”) mi se pare mai amuzant decat toti comicii ecranului la un loc.

Daca l-ati ratatat sau pur si simplu doriti sa-l revedeti, exceptionalul editorial al lui Andrei Plesu “Cu laptopul pe maidan” vi-l va improspata in memorie. Cititi-l pentru ca merita. As adauga la cele trei nedumeiri ale lui Plesu legate de personaj si una de-a mea mai veche: oare Valentin Stan are pe laptop si pornoace, pentru ca mie mi-e clar ca melodiile pe care i le pune lui Gadea in direct le descarca de pe ODC.  Nu vom afla niciodata….desi, incep sa ma tem ca n-ar fi exclus sa aflam totusi.
Later edit: Desteptii de la Adevarul au scos textul din arhiva site-ului, asa ca a trebuit sa modific articolul, care se limita doar la link. Iata deci, textul respectivului pamflet, semnat de Andrei Plesu:

Spectacolul analizelor de politica externa livrat de dl Valentin Stan la emisiunile dlui Gadea merita un premiu special pentru entertainment. Asistam, de fapt, la o mica tragedie nationala, dar o tragedie drapata in hohote de ras: rade si telespectatorul, rade si dl Gadea, si dumneata, si eu, dar mai ales rade dl. Valentin Stan, unul dintre cei mai fericiti insi din cati stiu. Portretul lui e simplu: la antipodul lui Socrate, dl Stan, stie ca stie: n-are dubii, n-are lacune, n-are ezit?ri. E informat, „se prinde” repede, umbla la dedesubturi sibilinice. Memorie nu trebuie sa aiba. Are laptop. Dar pana la urma nu conteaza ce si cat stie. Fabulos e stilul, vocabularul, mizanplasu’. Dl Stan vorbe?te cam asa: „Domnu’ Gadea, baietii de la Washington negociaza cu rusul fara sa ne spuie, iar noi suntem fraierii targului. Da’ nici rusii nu-s prosti. Fac misto de Condy Rice cat cuprinde.

Nu e prima data cand americanii si-o iau in freza de la rusi. Dnu’ Gadea, ma urmariti? Fiti atent aici! Ati vazut ce zic americanii de turci si de Marea Neagra? N-ati vazut! Pai sa va spun eu: zic pe dos decat ambasadorul nostru la Washington. Ala nu-ntelege nimic. Il ingana pe Cioroianu. De ce? Fiindca toti sunt prosti. Prosti facuti gramada! Mai avem unu’ pe-aici, un baiat, Basescu, care in ultima clipa a schimbat macazul, l-o fi invatat careva: ba, las-o mai moale, ca altfel ai terminat-o cu baie?ii. Pai cine conduce lumea dnu’ Gadea? Aud? (Dl. Gadea, luat repede, se balbaie, incearca o glumita si zice „Bush?”). Nu taticu’. Putin! Ce zice el? Sa le tragem cu turcii in mufa la romani!

Pe americani, chestia asta ii lasa rece. Problema lor e ca nu mai au levier la rusi. Ca altfel stii cum le-ar canta? (Dl Stan canta: Good bye, my love, good bye…), dupa care imita valurile marii si se stramba de ras. Dar hai sa vedem ce zice viceconsilierul pentru aparare al lui Bush. Dnu’ Gadea, e?ti cu mine? (decalc dupa engleza trans-atlantica a dlui Stan: Are you with me?). Ia ascultati! (Urmeaza un zgomot de laptop. Dl Stan asculta euforic ceva ce noi nu auzim. Rade. Comenteaza: „Poftim? Cum? Ce-a zis?” adica: „Nu-i asa ca nu va vine sa credeti, ba, boilor?!”).

Dupa aceasta avalansa retorica, in care tehnologia de varf colaboreaza cu smecheria de birt si cu o volubilitate de spiter nevrotic, e musai sa-ti pui cateva intrebari:

1. Cum reuseste dl Cristoiu sa ramana atat de serios si deferent cand monologheaza dl Stan?

2. Cum de nu-si da seama dl Gadea ca, ales de dl Stan pe post de mana moarta („Alo! Dnu’ Gadea, ma urmaresti?”), nu-i ramane decat sa faca figura de tantalau?

3. Cum de nu-si da seama dl Stan ca, vorbind asa cum vorbeste, rateaza doi iepuri deodata? Pe cei care vorbesc ca el ii doare in cot de politica externa. Iar cei care se ocupa de politica externa nu vorbesc niciodata ca el si nu-l pot urmari decat inmarmuriti. Dl Valentin Stan face parte din categoria (destul de raspandita) a acelora care nu se pot convinge de inteligenta proprie decat tratandu-i pe toti ceilalti drept imbecili. Va sfarsi perorand ghidus, scuturat de orgasmul propriei competente, dinaintea unei multimi de umbre, carora sa le poata spune, din cand in cand: „Ba, prostanacilor, are you with me?”

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica