rss
rss
rss

Crin Antonescu i-a arătat ușa lui Gigi Becali. Nu, Crin Antonescu s-a scuzat că partidul liberal e prea mic pentru ambițiile speculantului de terenuri și drepturi litigioase. Motivul pentru care îi cere să se mai gândească dacă vrea să rămână în PNL e că Gigi are o personalitate accentuată și nu ar putea fi simplu membru, iar la viitorul congres nu i se va permite să candideze pentru nimic, va trebui să rabde doi ani, să capete vechime.

Deci președintele PNL nu se scuză că a băgat o maimuță curentată în partid, se scuză că nu-i mai poate oferi o dispensă ca la alegeri, să candideze fără susținerea unei filiale. Se scuză că nu îi poate oferi un post pe măsura grandomaniei ciobanului, și îi lasă o săptămână să se gândească, în loc să recunoască gafa uriașă pe care a făcut-o aducând în lumea bună un asemenea fanfaron nociv. Sau să fi încercat să îl civilizeze, să îi arate cum să se comporte în societate, să îl învețe respectul și decența (știu, sună SF), nu să îi spună că statutul de membru în „partidul Brătienilor” e cam puțin pentru vedeta Gigi.

Și în definitiv de când are Gigi Becali prea multă personalitate pentru PNL? Când a devenit partidul ăsta, altă dată plin de nerv, un loc atât de băltit, încât bișnițarul de pământuri e considerat o personalitate de necuprins. Am întrebat când, nu dacă, pentru că realizez că lucrul e perfect adevărat: comparat cu Radu Stroe, Puiu Hașoti, Mariana Câmpeanu și restul „liberalilor” din garnitura lui Crin Antonescu, Gigi pare o adevărată personalitate. A și fost în ultimele luni singurul purtător de cuvânt și de imagine al PNL, fiind o perioadă mai ștearsă, dacă nu somnolentă a fostului interimar Antonescu.

De remarcat că delicatețea acestei probabile despărțiri nu s-a manifestat la Crin Antonescu în cazul excluderii unor membrii mai răsăriți, ca Adriana Săftoiu, primarul din Baia Mare, sau în contrele fără menajamente cu Andrei Chiliman și Călin Popescu Tăriceanu.

Nici nu mai țin minte când a participat ultima oară PNL la alegeri cu numele propriu, despre care ni se tot spune că e un brand. În 90, să zicem că a fost un caz special, și PNL și PNȚcd au luat scoruri modice în fața colosului post-comunist FSN. Prin 92 erau deja scindați în aripi, cu PAC (Partidul Alianței Civice) al lui Manolescu, PNL AT (Aripa Tânără) al lui Patriciu, iar rezultatele au fost nesemnificative. În 96, PNL a câștigat alegerile ascuns sub umbrela CDR (Convenția Democrată Română) alături de țărăniști și o puzderie de organizații, unele fantomatice. Probabil în 2000 au fost ultimele alegeri când am avut pe buletinele de vot PNL, dacă nu mă înșală memoria. Dar deja partidul fusese deturnat de gruparea securistă a lui Stolojan și nu prea mai semăna a liberalism.

În fine, în ultimele două rânduri de alegeri, PNL s-a furișat mereu în tabăra câștigătoare, fie într-o alianță de dreapta (Alianța DA (Dreptate și Adevăr) cu PD-ul lui Băsescu), fie într-o alianță socialistă, USL, cu PSD și partidul-fantomă al securistului Voiculescu. Doar de acest din urmă pseudo-partid PNL e întrecut la abilitatea de a se strecura în Parlament și la putere fără a-și prezenta o doctrină clară electoratului. După tiparul UDMR, PNL a devenit o prostituată a politicii, care mai povestește din vreme în vreme de tinerețea ei, în care avea convingeri și vise.

Dar se va mai pune, din păcate, cândva, problema revenirii PNL în rândul partidelor onorabile (de parcă ar exista așa ceva), care se prezintă cu numele lor în alegeri. La un moment dat se va produce și așteptata încăierare cu „aliații” socialiști, bătaia totală pe vreun ciolan. Cel mai probabil mult înainte de viitoarele prezidențiale, la care PSD nu văd cum ar accepta să nu aibă candidat. Și atunci vom afla iarăși că acest cadavru descompus e o citadelă a dreptei, nu „grup infracțional organizat”, cum singuri s-au definit într-o stenogramă.

De acea zi, în care și opozanții actuali vor începe să îi curteze pe liberali, ca pe o combinație dezirabilă, de acea zi îmi e cel mai silă. Când iar vor fi vânturate vorbe goale despre dreapta liberală, despre tradiții, încarnate de figurile bestiarului „liberal”, de la Norica Nicolai la Mariana Câmpeanu, Radu Rușanu sau Relu Fenechiu.

Cel mai benefic pentru atmosfera generală ar fi ca acest partid oportunist să fie definitiv absorbit în PSD. Poate s-ar înfăptui într-o măsură oarecare visul lui Ponta de a vedea PSD un partid social democrat, de nuanță mai liberală, mai apropiat de laburiștii britanici (deși aici vorbim ca rața despre avioane). Terfelirea din nou a ideii de liberalism m-ar indispune. Nimic din amintirea blazonului liberal n-a rămas nepătat în era Antonescu. Nimic n-ar trebui recuperat. Iar pentru generația nouă de tineri fără trecut și fără criterii, care ar vrea un liberalism în înțelesul american, denaturat al termenului, adică un stângism, corcit cu libertinaj și consumerism, pe aceia n-are decât să îi reprezinte alte baloane de aer, gen Remus Cernea. Măcar termenul de liberal să nu-l confiște.

Am fost cam dur când am scris ultima dată (și singura) despre Mihai Giurgea, dedicându-i articolul Prostul de dreapta. Între timp, voi mărturisi că l-am reevaluat. Nu e chiar atât de prost. Adică totala lipsă de nuanțe, pe care eu o numesc prostie, îl ajută să aibă succes, ceea ce nu e la îndemâna oricărui prost. Omul scrie chiar bine. L-aș da exemplu, dacă aș fi profesor de Jurnalism, de scriitură limpede, schematică, perfect adaptată internetului. Fără fraze întortocheate, fără divagații, scurt și la obiect, să înțeleagă omul ocupat ceva, în cele câteva zeci de secunde cât stă pe pagină.

Unii dintre cei care frecventează blogul „Capitalism pe pâine” o fi într-adevăr neajutorați la minte și au nevoie de mesaje incitatorii simple, de chemări la linșaj și la „exploatarea omului de către om”. Teoretic, e chiar pe drumul bun, pentru că mișcările de masă așa s-au creat, prin vulgarizarea unor idei și coborârea lor la nivelul ultimului imbecil. Am remarcat și la tinerii adepți ai libertarianismului din alte țări o subțirime a ideilor, tendința de a răsturna pe dos mitologia marxistă, pentru a-i contrapune o altă formă de materialism. E posibil să existe public, care să-l ia în serios pe Mihai Giurgea. Mai mult ca sigur, vor fi mai mulți în generațiile viitoare. Dar sper că majoritatea cititorilor blogului respectiv doar se amuză, iau chemările la război civil ca pe o ghidușie de limbaj.

Chiar dacă românii e posibil să-și fi pierdut și umorul și busola, de ce cred, totuși, că „Mișcarea Antitaxe”, pe care o promite Mihai Giurgea va eșua sau va rămâne în aria divertismentului pe blog? Nu pentru că îl vor opri „securiștii”, cum zice el. Probabil, securiștii gen Vântu, care nu-l opreau când îi dădeau salariu, dar în fine. Nu, când spun că va fi un fâs, am argumente marxiste. 🙂 Anume, zicerea lui Marx despre istoria care se repetă: „prima oară e tragedie, a doua oară e o parodie”. Să copiezi la virgulă mișcarea Tea Party din America, la câțiva ani după ce a eșuat acolo, nu poate avea decât rezultat comic. Chiar dacă promiți că partidul va avea și o aripă paramilitară, ca să poți înghesui și iubirea americanului conservator pentru armele de foc în răscoalele mai blajinului popor român. Nu îi doresc să eșueze, din partea mea să aibă succes, dacă poate să răstoarne măcar unul din politicienii actuali (de la putere sau opoziție), nu pe toți, tot m-aș bucura. Dar bănuiala mea e că în afară de puțin trafic pe blog nu va obține.

În altă ordine de idei, dacă e cineva curios, vă povestesc despre partidul pe care mi l-am înființat eu. Se numește Partidul Individualist, n-are deocamdată niciun membru, fiind condus din spatele scenei de fondatorul său, prin manipulare și autosugestie. Partidul Individualist nu va avea o aripă paramilitară, fiind un partid pașnic, influențat de doctrina nesupunerii civice a lui Mahatma Gandhi.

De la ședința cu acuze strigate peste masă, vin vești încurajatoare: Emil Boc și Vasile Blaga promit că nu vor mai candida. Boc va merge să facă lucrurile, pentru care a fost ales, la primăria Cluj, Blaga își va vedea de afacerile familiei. Cum de când i-a adus Băsescu la putere nu s-au preocupat nimeni să atragă sau să crească lideri politici, ci membri în diferite găști, a apărut firesc întrebarea: și noi pe cine punem în loc?

E una din rarele ocazii în care un partid autohton are șansa și neșansa de a fi expus în toată găunoșenia lui. Imaginați-vă PDSR-ul, cel atractiv pentru babe, fără Ion Iliescu, sau PRM-ul, pe vremea când avea un sfert din electorat, fără Vadim Tudor, sau PSD-ul de pe vremea aroganței maxime, fără Adrian Năstase. Seci, ca niște nuci cu miezul stafidit. Așa s-au încropit toate partidele noastre, de când s-a anunțat la televizor că tovarășii pot să își ardă carnetele, dar se pot și prezenta la județeană să se înscrie în consiliile FSN. Sunt simple rețele de putere, în care e important să convingi oameni de deasupra ta că ai o loialitate fără cusur și cam atât.

Clarificarea doctrinară e și ea o glumiță. Și să vrea, politicienii noștri nu s-ar putea clarifica, pentru că ei nu sunt crescuți în biblioteci, ci stau de vreo 7-8 ani ațintiți cu ochii la televiziunile de știri, dintr-un Breaking News în altul. Dacă se uită cineva de dimineață până seara la Crețuleasca, Cristina Șincai, Laura Chiriac, Adina Nedelea, Dana Grecu, poate deveni în timp un Talleyrand sau Montesquieu? Tot ce va învăța să facă va fi să vorbească despre politicieni, ca și cum ar bârfi, dând mai departe niște umori personale: de rău de ăia din altă gașcă, de bine de ăia din gașca noastră. Asta nu e politică, e ședință permanentă de cretinizare a nației și nu îi ajută decât pe cei mai decăzuți să își vadă de agonisit.

Dacă USL ar trebui să facă un exercițiu similar, ar realiza aceeași goliciune. Dar de asta le arde lor acum? Ghinionul pediștilor e că nu au patru ani la dispoziție, ca să fie siguri că useliștii vor deveni antipatici suficient cât lumea să-i readucă la putere pe ei fără efort. Au doar jumătate din an, din care jumătate e o vară, în care cei mai mulți își programaseră niște concedii pe cinste.

Ar mai rămâne ceva din PDL dacă ar fi cerniți toți feseniștii? Posibil că nu mare lucru. Dacă, aproape prin absurd, partidul s-ar preda în mâinile aripii moral-intelectuale, gen Cristian Preda, Monica Macovei, Traian Ungureanu (acum că s-a retras protectorul Blaga), părerea mea e că n-ar aduna nici cât a făcut singur Nicu Șordan. (Am văzut numele ăsta la Arhi și m-a amuzat.) Ar mai fi și varianta Hagi, adică să iei niște juniori de perspectivă și să îi antrenezi, poate nu pentru alegerile astea, dar măcar pentru viitor. Răzvan Ungureanu nu sunt sigur că are atâta răbdare el însuși. Cu alții, care promit, ca Andreea Paul sau Adrian Papahagi, nu știu dacă partidul, ca grupare de hămesiți, are răbdare. (Chit că Andreea Paul, cu apariții foarte încurajatoare, în ultima vreme tot bate câmpii cu feminismul, care numai cu dreapta nu are vreo tangență.)

E posibil ca PDL să producă în aceste zile doar o conducere interimară, de non-personalități, dimpreună cu care să se predea lui Mihai Răzvan Ungureanu, care vine cu susținere externă și ar putea convinge unele cercuri de afaceri, interesate să își apere contractele de stat pe mai multe fronturi. Pare singura soluție realistă, o modalitate în care feseniștii partidului să intre în dispozitiv și să se lupte cum or putea ei mai bine cu feseniștii celorlalți. Nu va fi mare limpezire doctrinară, dar telespectatorii măcar vor avea senzația unui meci animat în toamnă.

În dezastrul electoral al PDL, trebuie remarcată supraviețuirea miraculoasă a indestructibilului mini-Boc. Videanu a stat ca pe timpuri, până dimineață, în fața unui ecran de retroproiector, numărând vot cu vot din țară, dar singurul lucru cu care s-a putut lăuda a fost reușita lui Boc. Partidul a căzut la un 15%, care poate nu e chiar așa de rău cum sună. MRU nu va porni chiar de la zero. Dar felul în care Boc s-a salvat, cu o mână de voturi, pe ultima sută, dă o lecție așa zișilor grei din partid.

E aproape pe dos decât contraperformanța lui Liviu Negoiță, care pleacă din 80%, în mandatul anterior, nu mai face nimic, refuză orice asociere cu politica partidului, pe vremea austerității și pierde cu iluzia că nici nu trebuie să se prezinte ca să câștige. Înlocuirea lui cu halucinantul amator de eleve de la țară, Robert Negoiță, e jenantă și prea clară (3-1), ca să poată fi pusă pe seama confuziei de nume. Cum remarca Iulian Comănescu, la București se conturează o garnitură înspăimântătoare de pușcăriabili: Onțanu, Robert Negoiță, Piedone și Vanghelie! Niciunul dintre ei nu e ales din eroare, sunt expresia degradării bucureșteanului mediu, adevărate modele pentru mitocanii, pe care îi întâlnim la toate semafoarele și în toate autobuzele. Din păcate, ăștia suntem!

Ne urmează cu maximă ambiție și alte orașe mari, cum ar fi Craiova, unde a fost aleasă mahalagioaica Olguța, doar pentru că s-a îmbrăcat în tricoul Craiovei și a arătat o fotografie cu un stadion ca în Dubai. La Constanța, și anul acesta, scuzați exprimarea, dar Mazăre a terminat pe fața electoratului și electoratul a părut egal de satisfăcut. Nu mai vorbim de promoția de mafioți dovediți, votați cu mare avânt în fruntea multor consilii județene.

De ce e diferită și semnificativă victoria lui Boc? Tocmai pentru că e un câștig de cauză al decenței. Aș pune în aceeași categorie victoriile unui Klaus Iohannis la Sibiu, Romeo Stavarache (PNL) la Bacău sau George Scutaru (PDL) la Brașov. În cazul lui Boc, rezultatul infirmă și părerea că austeritatea ducea inevitabil la eșafod. Chiar și o austeritate aproape gratuită, aplicată prostește și fără tragere de inimă, tot e înțeleasă, atâta timp cât cel care o propune își păstrează decența. Ceea ce a lovit necruțător electoratul a fost tupeul lacom și disprețul pentru cei cărora li se ceruse hulita austeritate. Nu știu dacă Boc va mai ajunge să aibă vreodată un rol în politica națională, dar chiar dacă va lăsa altcuiva președinția partidului (cum poate ar fi normal), o face într-un mod onorabil.

N-am înțeles niciodată teoria cu votul alb, votul nul și alte bazaconii. O consider în continuare o modalitate de a neutraliza niște persoane bine informate, în favoarea unora cu minim discernământ politic, dispuși să își vândă votul sau să fie păcăliți de aparențe. Cum cei dispuși să își dea votul pe nimic, vă mărturisesc că am ajuns să nu mai consider nici votul obligatoriu, ca o idee așa de rea, cum mi se părea cândva. O cale mai rapidă de a scoate satele și suburbiile din feudalismul electoral actual nu văd în acest moment.

Sunt prea mulți votanții care gândesc cinic (nu pragmatic), socotind că o pungă de ceva e mai mult decât nimic. Tot la mită electorală pot intra și așa zisele programe edilitare, pentru că nu sunt decât redistribuiri forțate de resurse, concentrarea lor într-o zonă vizibilă. Deși nu pare evident, așa e cazul cu „prima casă”, „rabla”, „termoizolarea blocului”, „grădina blocului”. Se ia de la toată lumea și se face un cadou unui grup, în speranța că grupul va fi recunoscător. Dacă prezența la vot e chiar și la jumătate, metoda matematic nu dă greș. Minoritatea „motivată” își impune voința. Dacă prezența ar fi de 80%, nu ar exista suficiente resurse pentru „a lua ochii”. Ar trebui să încercăm și varianta asta, deși decidenților le convine de minune situația actuală, inclusiv când pierd.

Alegerile astea am decis că voi fi absenteist. Din lipsă de ofertă, din imposibilitatea de a deosebi candidații unul de altul, din convingerea că favoriții sunt oricum înțeleși între ei. Aș fi votat măcar politic, pentru consiliile locale, dacă ar fi fost partide cu idei diferite, dar nu e cazul. Dacă opțiunea mea ar fi fost urmată de un procent zdrobitor de alegători, votul meu nu ar fi fost irosit cu totul. Dacă la urne se prezentau 15-20% din votanți, alegerile nu se anulau, primarii rămâneau în funcție, că așa e sistemul. Dar ne-votul nostru ar fi avut un ecou, o greutate. Păcălicii, care ne iau ochii cu boscheți și arteziene de un gust îndoielnic, ar fi fost nevoiți să apeleze la alte strategii, să se reinventeze, măcar să pretindă că e cazul să se schimbe.

Din păcate, deja la primele ore era prezență peste cea de acum patru ani și se aștepta chiar o prezență finală de jumătate din electorat. Mesajul popular către politicieni e limpede: suntem mulțumiți, vă credem. Și, culmea, cei mai populari șunt cei care au tăcut mâlc: „Taci și câștigi!”. Primarii, care au mers pe burtă, când politicienii de la centru dădeau din colț în colț cu criza și austeritatea, acum sunt mai populari ca Moș Crăciun.

PS: Inventiv ca de obicei, Dan Diaconescu a găsit o modalitate hilară de a se promova și în ziua alegerilor. Citește de zor SMS-uri de la fani, cu precizarea „nu putem să spunem pe post”: „Domnu Dan, am votat toată familia cu Partidul Puncte Puncte, toți pe care îi știu votează cu Partidul Puncte Puncte, sper să câștige”.
Din păcate pentru noi, Partidul misterios al lui Diaconescu chiar există și arată cum îl știm. Legitimitatea pe care votul o oferă actualilor politicieni ne cam ia speranța că ar urma să se nască un real Partid Puncte Puncte, care să schimbe jocul.

PS post-exit-poll: Rezultatele mi se par întristătoare, mai ales prin proporții. La mine în sector, Piedone a luat 80%, se apropie de Iliescu în mai 90. La fel de revoltătoare mi se par victoriile impostorului cu același nume ca (de acum) fostul primar Liviu Negoiță, victoria obrăznicăturii Olguța Vasilescu (împotriva pușcăriașului de Solomon), a versiunii ei (relativ) masculine, Mazăre, a eternului Vanghelie și așa mai departe. Victoria USL e zdrobitoare și usturătoare. Mă tem că nu era altă cala ca așa zisa dreaptă să înțeleagă că e cazul să schimbe garnitura și oferta.

PPS: Nu știu cine e în spatele grupării, care a realizat acest clip, nici ce își propune, dar e foarte bine realizat:

Aparent e un subiect care nu interesează pe nimeni, din moment ce 99% dintre politicienii actuali sunt detestabili. (Vă rog să nu îmi cereți să nominalizez cine face parte din 1%, că e un personaj colectiv, format din bucăți de persoane.) Și totuși e important pentru toată lumea că USL schimbă regulile jocului cu câteva luni înainte de vot. PNL a mai făcut-o, cu un succes relativ. PDL și-a dorit cu ardoare să o facă, dar n-a mai avut nici vlagă nici răgaz.

Întâi că e o lege care ocrotește dinozaurii, cu cât ești mai mastodont, ai mai multe șanse. Teoretic, un partid de 40%, cu voturi distribuite perfect în toate județele, ia 100%, iar 5 partide cu câte 10% nu mai obțin nimic. Dacă am avea ca în America, două partide, partidul cu 49% nu ar fi reprezentat deloc. Asta nu sună a democrație reprezentativă deloc.

E o lege care încurajează populismul. Să zicem că ai idei noi, alegi doar minți brici și persoane fără compromisuri, după care începi cinstit, de jos, de la a convinge alegătorul că ideile tale sunt bune. Fără televiziuni, fără rețele de influență, doar cu voluntari entuziști. Păi nu mai are rost să te apuci. Sunt șanse nule să convingi din prima un număr zdrobitor de persoane dintr-un sat sau cartier. La nivel național, din multe minorități s-ar fi putut naște un curent, o idee pe care s-o aprecieze din ce în ce mai multă lume. Cu actualul sistem, este exclusă apariția de partide noi.

Cu toate astea, există un singur tip de minoritate pe care legiuitorii au găsit necesar să o ocrotească: minoritatea etnică. Și culmea, legea e dată în rarele momente când UDMR nu e la guvernare! Sistemul electoral se schimbă brusc pentru regiunile unde există minimum 7% minorități etnice. Altfel spus, dacă faci parte din minoritatea libertariană, minoritatea ecologistă, minoritatea creștin-democrată, ghinion. Dacă n-ai nicio părere limpede legată de politică, dar te-ai declarat altceva decât român la recensământ, statul te ajută și îți trimite un om în Parlament.

Legea continuă să mențină două camere cu atribuții și mod de alegere similar, deși ar fi putut testa măcar o formulă mixtă: fie reprezentare regională pentru una din camere, fie redistribuire proporțională pentru partide. Un avantaj posibil ar fi creșterea numărului de independenți. Greu de știut cum vor fi ei, dar și aici sunt încurajate personalitățile locale, iarăși, cu șanse sporite pentru liderii unor comunități comasate teritorial, gen Laszlo Tokes. Nu că omul nu ar avea dreptul să fie într-un parlament, din moment ce e votat de atât de mulți cetățeni. La fel, poate reînvia un partid regional, ca PUNR, care nu avea multe de spus celor din afara Ardealului. Tocmai aici e marea problemă a actualului sistem electoral, că a fost făcut nu pentru a reprezenta mai bine oamenii, ci pentru a corespunde calculului de moment al celor aflați la guvernare. E ceea ce se cheamă o trucare a alegerilor prin manipularea votului. Iar asta e ceva mai grav și decât furtul din banii publici.

Să nu ne mai agităm: nu avem politicieni care să convingă la guvernare, dar avem politicieni cu geniul opoziției. Prin votarea moțiunii și răsturnarea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, partidul nou la care visa premierul primește un nesperat eveniment de lansare, pentru că orice mișcare are nevoie de un moment emoțional și memorabil, de la care să se revendice.

Dacă aș fi fost mai optimist de atât, poate aș fi sperat într-o guvernare de încă jumătate de an, în care Ungureanu să rezolve câteva privatizări, să se mai rostogolească oarece dosare penale cu nume grele și poate să se vadă roadele câtorva investiții în infrastructură. Dar șansele ca miliardul din limitarea evaziunii să fie strâns de ANAF, sau ca economia să își miște rotițele erau infime. Până și super-specialistul Orban părea depășit de situație în deblocarea fondurilor europene.

Așa, rămânem cu două perspective: speranța și distracția. Speranța că Ungureanu va lăsa PDL să se destrame, vărsându-se prin traseism înapoi în sânul eternului USL. Că USL însuși va deveni istorie în clipa în care cei trei invitați permanenți ai talk-show-urilor se vor încăiera, fiecare cu gașca lui, mai hămesită și mai lacomă în spate. În fine, distracția pe care ne-o va furniza Victor Ponta ca premier, dacă nu refuză și de data asta.

PS: Destinul lui Cătălin Voicu l-ar face invidios și pe Dumas, tatăl. Să fii tu deținut politic și să te întorci ca șobolanul “de pe tubulatura” de la Rahova ca să răstorni guvernul prin vot… răzbunarea trebuie să fie dulce.

Traian Ungureanu a reusit admirabila performanta de a incasa bani concomitent si de la Vantu si de la PDL, in calitate de editorialist la Cotidianul si consultant electoral. Asta inainte de a deveni politician si europarlamentar cu acte in regula. Banii trec, talentul totusi ramane si orice se poate spune despre Traian Ungureanu, numai ca nu are momente de sclipire in scris si momente de o incantatoare luciditate, nu. Tacerea prelunga si autoizolarea sa ma fac sa cred ca a trait o dezamagire sincera si adanca in perioada asta.
Asa ca am gasit salutara revenirea sa, intr-un articol publicat pe Madame Blogary. Dupa o introducere cam prolixa, departe de vechile izbucniri, TrU strikes back, prezentand viziunea proprie asupra tipului de partid de care are nevoie Romania:

“un partid, care nu curge cu șuvoul și nu dă înapoi, la prima ciocnire cu funcționarii, rating-ul tv sau sindicatele. Trebuie să construim un nucleu rezistent și să îl dezvoltăm alături de cei ce nu mai vor să trăiască pentru a deveni românii de ieri.”

Dar pas de mai gaseste inca un membru in PDL, care sa se potriveasca descrierii:

Avem, așadar, neoie de oameni revoltaţi împotriva următoarelor direcţii: vorbărie, amînări, lene, găști, eschive europene, comisii lărgite, aspiratoare bugetare de voturi, idioți promovați democratic, snobi organziați civil, specialiști reputați în propria importanță. Noutatea pe care sînem datori să o impunem în România e refuzul de acomodare.

A, pardon, din ce lasa sa se inteleaga Traian Ungureanu, partidul viitor are deja un membru, unul singur, nici ala in interiorul partidului actual. Ati ghicit, Traian Basescu, zis si “fondatorul optimismului românesc”

Dar Basescu e condamnat sa iasa din politica ori prin suspendare, ori prin pensionare, direct de la Cotroceni. Deci pe cine propune ca pivot in jurul caruia sa se roteasca viitorul partid? Un nume mai putin previzibil pentru asa ambitioase idealuri: vamesul Vasile Blaga, omul cu tresele pe sub costum!

Si de unde, ma rog, atata vocatie reformatoare la un partid care n-a fost in stare sa-si schimbe nici sigla trandafiriu-socialista, de teama ca n-o sa-l mai recunoasca nestiutorii de carte carora le-a impartit galeti!?

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica