rss
rss
rss

Motto: “Stiti de ce suntem la Portile Orientului? Pentru ca nici Orientul nu a vrut sa ne primeasca inauntru” (Adrian Majuru)

Propaganda materialist-atee ne-a lasat ca reflex indignarea de chivuta, care nu intelege ce nevoie are tara de biserici, cand oamenii mor de foame. Acestui grobianism i se alatura patura subtire de intelectuali neimbisericiti, care isi aminteste brusc si ironic ca Stefan cel Mare a construit 47 de biserici si nicio universitate. Internetul e plin de asemenea stiutori suficienti, batjocoritori de lucruri pe care nu le inteleg, tot asa cum strazile sunt pline de cei care au ca unic orizont de viata indestularea burtii. Nu imi voi pierde vremea sa argumentez aici de ce e nevoie de biserici monumentale, in care oricine e liber sa nu calce niciodata, daca nu simte o chemare in acest sens.
Asadar, pornesc de la premisa ca in capitala Romaniei e nevoie de un lacas de cult reprezentativ, fie si pentru banalul motiv ca in toata tara, in afara de manastiri si biserici, noi nu prea avem ce arata ca fiind opera constructiva nationala. Macheta prezentata la Patriarhie de curand mi-a confirmat insa parerea ca proiectul actual e unul pornit pe baze gresite, din motive gresite, gata sa se dezvolte vertiginos intr-o directie gresita.
Intai si intai ca numele e unul total nefericit, care sugereaza un destin de turma al popoarelor care, la un moment dat, pentru docilitatea lor se mai si mantuiesc. Proportiile alese si tentatia de a face o comparatie intre o catedrala si Casa Poporului (a lui Ceausescu), altfel spus, intre Casa Domnului si Casa Diavolului, arata o ambitie care i-ar putea atrage nefericitul nume de Catedrala Neamului Prost. Pentru ca actualul proiect nu exceleaza decat prin dimensiunile megalomanice.
Macheta e, intr-un fel, oglinda actualei echipe manageriale de la conducerea Bisericii Ortodoxe Romane, pentru ca, din pacate patriarhul Daniel continua sa ramana un manager (bun, nimic de zis aici) si nu un duhovnic al neamului. O ambitie de presedinte de consiliu de administratie care vrea proiectul gata in mandatul sau, cu 4 niveluri de parcare subterane, 500 de locuri de cazare si 12 lifturi. Deja un mall, dupa ironia lui Moise Guran.
Locul ales pentru constructie e chiar mai nefericit decat denumirea de “Catedrala Mantuirii Neamului”. Sigur ca Biserica a fost practic fortata sa accepte noul amplasament dupa sirul de scandaluri, dar intelepciunea milenara a Sinodului ar fi trebuit sa o impiedice sa plaseze constructia langa Casa Poporului, pe dealul de langa Hotelul Marriott. Nu trebuie sa fii arhitect ca sa iti dai seama ca orice cladire ridicata in zona va fi strivita vizual de blestematul mastodont de marmura al Ancai Petrescu, vestigiul dictaturii comuniste cu care orasul s-a pricopsit pentru eternitate. Un loc de rugaciune pus langa o cazemata inexpugnabila de piatra e expus ridicolului. Cum sa faci pana si un lacas inchinat lui Dumnezeu sa para neputincios?!
Dar lovitura fatala e data proiectului de insusi aspectul catedralei patriarhale, de o banalitate dezolanta. Proiectul in care se vor baga pe putin 400 mil de euro urmeaza sa arate exact ca actuala biserica de pe Dealul Mitropoliei si ca orice biserica de cartier sau de sat din Muntenia, doar ca la o scara mult mai mare. Catedrala urma sa devina una emblematica pentru Romania, sau macar pentru Bucuresti, ori pentru asta era nevoie ca arhitectura ei sa fie unica, inconfundabila, cu o silueta recognoscibila din cateva linii de condei.
Catedralele nu sunt in specificul ortodoxiei romanesti unde, si din constrangeri istorice si materiale, au fost preferate bisericile de mici dimensiuni, pe calapod omenesc nu imperial, in care harul e chemat sa se pogoare cu smerenie. Pasul catre o cladire de cult etalon putea fi insa facut, in pas cu vremurile, fara a impieta in vreun fel asupra credintei insasi. Dar pentru aceasta era nevoie ca frumusetea sa urmeze in acelasi ritm expansiunea volumetrica. Un exemplu fericit e Manastirea Curtea de Arges, acolo unde spiralele descrise de suprafetele vitrate ale turlelor rezolva cu asupra de inspiratie si originalitate trecerea de la la cupola bizantina la turla de mari dimensiuni specifica stilului local. Un motiv foarte apropiat, cel al coloanelor de piatra impletite a dat unicitatea regretatei Manastiri Vacaresti, distrusa de Nicolae Ceausescu doar de dragul distrugerii, fara a construi ceva in loc. Singurul element fericit din actualul proiect mi se pare pridvorul cu arcadele si coloanele celor 12 porti, facute pe masura unui proiect de o asemenea anvergura. In rest, o regretabila lipsa de originalitate face din aceasta constructie una pe atat de lipsita de spirit, pe cat e patriarhul Daniel de lipsit de carisma.
Dintre bisericile ridicate in Bucuresti in ultimii ani, cea mai reusita mi se pare biserica Sfanta Vineri din Drumul Taberei, aproape de cartierul Ghencea. Biserica imita arhitectura mitica a Sfintei Sofia de la Constantinopol si incanta printr-o cromatica indrazneata, placuta ochiului, asa cum in Grecia, de pilda, arata pana si bisericile din localitatile cele mai neinsemnate.
Cu parere de rau trebuie sa spun ca, desi arhitectii sunt cei mai agreabili parteneri de dialog si persoanele cele mai instruite si cu deschidere, majoritatea lucrurilor propuse de aceasta breasla in ultima jumatate de veac la noi in tara sufera de o defazare si de un provincialism jenant. Cu foarte rare exceptii, ceea ce se construieste la noi ne mutileaza orasele si satele, arata lipsa de educatie a clientilor si proiectantilor, fie ca e vorba de cladiri religioase sau laice. E destul sa vezi doar cum arata hotelurile si pensiunile facute in ultimii 20 de ani in Bulgaria la munte si la mare, si cum arata blocurile facute de noi sau vilele nesimtite din toate statiunile si cartierele rezidentiale.
Totusi Biserica trebuie sa fie in continuare un factor de progres si sa ofere exemple de rafinament si de inovatie, nu sa se compromita singura ridicand, cum remarca Mircea Dinescu, “o Casa a Poporului cu cruce deasupra”, iar daca arhitectii tarii sunt in pana de inspiratie si nu dorim cu niciun chip sa apelam la creiere din strainatate, cred ca ar fi de preferat sa amanam proiectul pana cand transpunerea lui estetica va fi pe masura grandorii ideii care l-a nutrit.

Catedrala Mantuirii Neamului
Macheta propusa pentru Catedrala Mantuirii Neamului (sursa foto: Andreea Campeanu, Mediafax Foto)

Sf Vineri Drumul Taberei
Biserica Sfanta Vineri, ridicata recent in cartierul Drumul Taberei (sursa foto: Gh. Chelu, www.panoramio.com)

Catedrala Patriarhala din Belgrad
Catedrala Ortodoxa Sf Sava din Belgrad (sursa foto: Flickr.com)

Catedrala Patriarhala din Belgrad
Interior Sf Sava, Belgrad (sursa foto: Flickr.com, Katarina 2353)

Catedrala Patriarhala din Sofia
Catedrala Patriarhala Alexander Nevsky, Sofia, Bulgaria (sursa foto: www.webphoto.ro)

Catedrala Patriarhala din Moscova
Catedrala Patriarhala Iisus Hristos Mantuitorul din Moscova, Rusia (sursa foto: Picasaweb.google.com, Misho Ognjanovic)

Catedrala din Kiev
Biserica Kiev
Catedrala Pechersk Lavra din Kiev si Catedrala Adormirea Maicii Domnului din capitala Ucrainei (sursa foto: kyiv.com)

UPDATE:
Vaticanul lui Daniel
Concursul organizat de Patriarhie a trecut de o noua faza. Nu s-a gasit propriu-zis un castigator, asa ca, in ordinea punctajului a fost ales proiectul care s-a apropiat cel mai mult de baremul stabilit initial. Acesta apartine firmei Vanel Exim din Bacau, care a propus un pret la jumatate fata de cel vehiculat anterior.
Ce uimeste la noul proiect, nu mult diferit de macheta prezentata anul trecut, e asemanarea din ce in ce mai mare cu San Pietro din Roma. Celebra piata, inconjurata de coloane, opera lui Lorenzo Bernini, se regaseste si la viitoarea Catedrala a Mantuirii Neamului. Cele doua semicercuri de coloane sunt intrerupte la jumatate, spre deosebire de cele de la Vatican, pentru a desena in mod vadit o cruce, impreuna cu artera principala de acces.
Si asemanarile nu se opresc aici: turlele seamana din ce in ce mai putin cu ale unei biserici romanesti, ci tot mai mult cu domul sprijinit pe coloane de Donato Bramante, la bazilica Sfantul Pentru de la Vatican.
Aceasta citare a unor elemente vizuale definitorii pentru biserica papala, va da, cu siguranta nastere la multe speculatii si comentarii. Fundamentalistii isi vor aminti de acuzele de ecumenism aduse patriarhului Daniel, cei mai tenebrosi dezgropand si suspiciunea apartenentei sale la masonerie.
Pe de alta parte, tocmai aceasta citare, poate fi un element care sa faca interesant ambitiosul proiect. E o afirmare a originii singurului popor ortodox din lumea latina si singurul care a preluat chiar si in nume referinta la Imperiul Roman. Cu replici ale Vaticanului si ale arcului de triumf (al lui Constantin sau Napoleon, dupa preferinta), Bucurestiul devine ori o urbe second hand, ori o Roma a Rasaritului. Nu indraznesc sa imi dau cu parerea in privinta acestui destin.
Remarc doar ca, prin noile adaugiri, proiectul castiga la capitolul monumentalitate, isi adauga elemente prin care sa impresioneze, dar ramane in continuare sarac la capitolul inovatie, lipsindu-i, cel putin in clipa de fata tocmai aura mistica si inefabila pe care o mare opera de arta o are, chiar si atunci cand subiectul nu e direct religios.
Iata, asadar, noile imagini ale proiectului catedralei. (Sursa foto: Ziarul Lumina, apartinand Patriarhiei).

proiectul Catedralei
Proiectul propus pentru Catedrala Mantuirii Neamului
Patriarhul Daniel
Patriarhul Daniel, inspectand viitoarea Piata San Pietro din Bucuresti


Cupolele aurite vor fi printre elementele distinctive ale Catedralei

cateva argumente teologice
Revin asupra chestiunii pe care imi propusesem sa o ignor din start, aceea a discutiilor legate de costurile si oportunitatea unei catedrale ortodoxe. Majoritatea sunt pareri la prima mana, fie de la anonimi comentatori, fie de la bloggeri si ziaristi cu abordari facile. Comentariile sunt atat de guturale si de primitive incat presupun ca vin de la oameni care oricum nu prea inteleg rolul Bisericii, al slujitorilor ei si, in consecinta nici pe al credinciosilor. Ei reprezinta ceea ce Sorin Dumitrescu a numit inspirat specia “crestinului de apartament”. Cand nu e vorba de militanti ferventi ai ateismului, aceasta specie furnizeaza benevol pasta pe care media si plutocratii o framanta in diverse forme, dupa cum devine convenabil.
Cei cu ceva mai mult gust si bun simt pun insa intrebari de genul “De ce are nevoie Dumnezeu de o catedrala, de un lacas de orice fel, de fapt?” Raspunsul ar fi ca nu, nu are, noi avem. Ca sa nu uitam ca exista un drum care duce la El.
Cum ar trebui sa arate o catedrala “care sa ii placa si lui Dumnezeu”, e inca si mai greu de spus. Poate ar fi o catedrala construita in inima omului, ori poate in mintea lui capabila de ratiune si constiinta. Poate ar prefera o incapere umila “unde doi se aduna in numele Lui”. Poate ar refuza sa isi apropie Duhul de un edificiu grandios, prea trufas, dar poate ar judeca la fel de aspru si ipocrizia de a ne pretinde mai saraci decat suntem in realitate. Meschinaria, in atari contexte, e vecina cu blasfemia.
In Vechiul Testament, exista un pasaj consistent cu indicatii explicite de ridicare a Templului. Azi, doar masonii mai par preocupati de construirea Templului lui Solomon, arogandu-si interpretarea in sens spiritual a parabolei. Se preocupa cei auto-exclusi din Biserica de dragul unor fantasme si mistere gnostice, si nu se mai preocupa crestinul!
Regele David face urmatoarea promisiune:

[..] “casa care-I va fi zidita Domnului trebuie sa fie foarte mareata si vestita si slavita in tot pamantul” (1 Paralipomena cap 22, vs. 5)
“Pe cat mi-a stat in putere, pentru templul Domnului meu am pregatit aur, argint, arama, fier, lemn si piatra, onix si pietre scumpe pentru tot felul de podoabe, pietre nestemate si multa marmura.
Si fiindca mare dragoste am eu pentru casa Dumnezeului meu, aurul si argintul pe care l-am agonisit pentru mine, iata, il dau pentru casa Dumnezeului meu […]” (1 Paralipomena, cap 29, vs 2-3)

Desi Hristos marcheaza o ruptura de natura revolutionara intre Vechiul si Noul Testament, nu abandoneaza simbolistica templului, chiar o ridica la nivelul comparatiei cu Trupul Sau, cel daramat si ridicat in doar trei zile. Evanghelistii relateaza scena “ratacirii” in templu a copilului Iisus si replica mirata:

“Cum se face ca Ma cautati? Oare nu stiati ca intru cele ale Tatalui Meu trebuie sa fiu?” (Luca, 2 vs 49

Episodul alungarii vanzatorilor din templu e des citat si interpretat ca un atac la adresa materialismului, chiar si a puterii clericale, dar trebuie subliniat ca Hristos apara tocmai sacralitatea institutiei bisericesti de mercantilismul care o desacralizeaza. Daca ar fi socotit biserica o cladire inutila pentru mantuirea omului, Fiul Domnului nu ar fi recurs la o metoda violenta si virulenta pentru a o apara. Episodul este atat de important si plin de semnificatii, incat toti cei patru evanghelisti il consemneaza:

“Si a intrat Iisus in templu si i-a dat afara pe toti cei ce vindeau si cumparau in templu si a rasturnat mesele schimbatorilor de bani si scaunele celor ce vindeau porumbei
si le-a zis: “Scris este: Casa Mea, casa de rugaciune se va chema; dar voi ati facut-o pestera de talhari” (Matei, cap 21, vs 12-13)

De asemenea, Marcu, (cap. 11 vs 15-17), Luca (cap. 19, vs. 45-46) si Ioan (cap. 2, vs. 14-22).

Preambul neesential: Cum arata fisa postului de patriarh
Acest articol nu este unul polemic, e scris oricum la ceva vreme dupa incheierea alegerilor patriarhale. In fata unor atacuri nedrepte la adresa mitropolitului Clujului simteam pur si simplu nevoia de a-i dedica aceste randuri celui care e cel mai mare predicator din clerul ortodox la aceasta ora. Data fiind varsta sa inaintata, si obiceiul pamantului cu privire la personalitatile admirabile, mi-ar fi parut rau daca l-as fi scris cumva prea tarziu.
Comentatorii suprinzator de aprinsei campanii electorale ecleziastice din 2007 s-au grabit sa identifice cateva tabere chipurile intre traditionalisti si modernisti, sau intre ecumenisti si fundamentalisti. Au scapat din vedere cateva criterii esentiale cum ar fi valoarea in sine a candidatilor si menirea unei asemenea demnitati. Constatam atunci ca din pacate nu exista in randul inaltilor ierarhi nicio figura care sa se conformeze imaginii ideale a unui patriarh.
Mi-as fi dorit un slujitor care sa semene cu Pavle al sarbilor (dar cu mai putin activism politic), o fata bisericeasca topita ca o lumanare, mai mult spirit decat trup. Rolul sau ar fi fost deci unul de reprezentare simbolica a Bisericii; sunt convins ca exista asemenea personaje care sa starneasca respectul si admiratia chiar si din partea unor atei, fara a fi neaparat si mari teologi ori mari strategi. In schimb, s-a optat pentru un administrator ca si cum principala grija a unui patriarh ar fi sa fie ordonator de credite. S-a cautat un „manager general” pentru BOR si s-a gasit. Desi pentru asemenea treburi erau suficienti consilierii patriarhali, care la nevoie puteau fi angajati si din randul laicilor, daca de eficienta era vorba. Se putea apela chiar si la firme de PR care sa managerizeze profesionist comunicarea istitutiei, nu era nevoie de inscaunarea unui veritabil mogul media in sutana.
Daniel: un presedinte de consiliu de administratie, in loc de patriarh
Privindu-i pe cei doi candidati cu sanse, Daniel si Bartolomeu, trebuie sa admit ca niciunul nu intrunea calitatile profilului ideal schitat de mine. Numai ca exista deosebiri semnificative intre cele doua personalitati.
Neajunsul major al preafericitului Daniel e lipsa totala de carisma. Recunosc, nu l-am citit, un om cultivat poate fi dezavantajat in exprimarea orala, dar opera nu are nicio legatura cu ratiunile „postului” invocate mai sus. Ori aparitiile sale lasa impresia unor dari de seama citite de un activist. Un limbaj de lemn masiv cu intarsii de plastic occidental, senzatia ca auditoriul sau de referinta e acela al unei sedinte serbede; e probabil de salutat renuntarea la patetismele patriotice ale predecesorului, dar iata-ne deja in prezenta unui discurs complet sterilizat de cea mai vaga componenta emotionala. Cum nici speculatiile intelectuale prea subtile nu se inghesuie sa-si faca aparitia, pentru a-l banui macar de elitism, putem conchide ca ne aflam in fata unui vorbitor complet lipsit de spirit.
Securitatea, inainte si dupa Revolutie
Ambii candidati au fost acuzati de pactizare cu Securitatea. Numai ca a ridica aceleasi semne de intrebare asupra cuiva care si-a mutilat tineretea intr-o inchisoare comunista si altcuiva care beneficia de burse in tari capitaliste in timpul aceluiasi regim e strigator la cer. De fapt, ne da cineva dreptul de a judeca din fotoliu eroismul sau lasitatea cuiva supus torturii fizice si psihice, infometarii, santajului emotional cu familia, amenintat cu suprimarea fizica, nu ispitit cu avantaje? Dupa judecata mea, fostii detinuti politici ar trebui absolviti fara alte comentarii de astfel de suspiciuni, de vreme ce noi nu avem nici macar termeni relativi de comparatie pentru experientele lor.
Dar si mai bine ar fi sa judecam „pomul dupa roade”. Sau dupa comportamentul de dupa caderea dictaturii. Daca amandoi ar fi fost ispititi de puterea lumeasca pe care Securitatea o putea garanta (si dupa ’89), cum se face ca Daniel a cultivat relatiile cu magnati (vezi zborul pana la Roma pentru cununarea in cadru privat a patronului Iulius Mall) si o relatie cel putin de simpatie cu „fratii” din Masonerie, in vreme ce mitropolitul Bartolomeu a ales sa se retraga ani buni in singuratate pentru a lasa posteritatii o traducere de o rigoare fara precedent a Bibliei? Daca nu ar fi fost decat aceasta intreprindere si tot ar fi fost destul pentru o viata de om.
Dar unde mai pui ca putem vorbi si de studii teologice, de literatura si activitate misionara (ultima, repet, admirabila si in cazul actualului patriarh).
Erezia nationalista
Cat pentru cei care ii reproseaza lui Bartolomeu inclinarea spre nationalism, cu aluzie la o prezumtiva afiliere la Miscarea Legionara, cred ca pot folosi ca termen de comparatie pozitiile altor figuri memorabile, cum ar fi bunaoara parintele Cleopa. Ba ma tem ca veti constata ca interviurile unui corifeu al teologiei romanesti ca Dumitru Staniloaie au azi un aer stanjenitor ca sa nu spun mai mult, prin protocronismo-pasunismul unor tamaieri debile ale spiritului national. In comparatie, deci, Bartolomeu Anania adopta in problema nationala o pozitie mult mai moderata si mai fundamentata dogmatic, in consecinta.

Despre lucrurile cu adevarat importante: cateva lucruri pe care le-am invatat ascultandu-l pe Bartolomeu Anania
Toate cele de mai sus sunt simple note de context. Am scris de fapt acest articol entuziasmat de predicile tinute de acest mare ierarh. Ce Renastere s-ar petrece in sanul Bisericii daca preotii care improvizeaza duminica de duminica speech-uri (ironia barbarismului e meritata in acest caz) ar lua ca model cuvantarile lui Bartolomeu Anania!
Uneori punctul de plecare al cugetarii e surprinzator. Asa e cazul frescei de la Manastirea Horezu, in care e figurata o corabie a credintei, cu apostolii si martirii vaslind si cu Hristos la carma; de pe mal, ereticii incearca abaterea vasului, iar Mahomed e prezentat chiar cu un arc incordat. « Am avut curiozitatea », marturiseste Bartolomeu Anania, « de a trasa traiectoria sagetii ce ar fi fost eliberata din acel arc ». Si spre surpriza oricarui privitor, mesajul pictorului din epoca lui Brancoveanu e unui mult mai adanc, intrucat sageata nu tintea catre Hristos ci catre cutiuta euharistica. Altfel spus, nu figura istorica a lui Iisus e tinta, ci marturisirea dumnezeirii sale. Pentru a recepta un mesaj atat de vizionar si a-l interpreta (nota bene, cu niste ani inainte de izbucnirea scandalurilor Dan Brown sau Evanghelia lui Iuda !) e nevoie de har. Aceasta campanie anticrestina e « o lupta nu impotriva sangelui, ci a Duhului; nu impotriva istoriei, ci impotriva sfinteniei care strabate istoria. » Suntem si noi, ne avertizeaza Anania, intr-o corabie care strabate istoria, transfigurand-o, dar tinta ei nu este istoria, ci ceea ce se afla la capatul istoriei in inteles crestin, Imparatia lui Dumnezeu.
Ca predicator, Bartolomeu Anania reuseste sa faca o miscare continua intre detaliu si sens. Nu cunosc un alt teolog care sa investeasca atata abnegatie in intoarcerea pe toate fetele a fiecarui cuvant, cu evolutii semantice, puneri in context, speculatii infinitezimale, pentru a reveni apoi surprinzator la suprafata cu o noua sclipire de intelepciune care ar fi ramas inaccesibila cititorului prea grabit. « Omul vechi avea timp sa gandeasca, iar memoria ii era proaspata », remarca insusi ierarhul clujean caruia i se potriveste atat de bine acest elogiu.
Iar cand predicile au ca punct de pornire chiar parabole evanghelice, simtul esentialului si harul acestui slujitor devin mai mult decat evidente. Mi-a ramas in inima, intre multe altele, un comentariu al sau despre apa vie duhovniceasca, cu toate intelesurile si valentele ei. Cel ce bea din aceasta apa devine el insusi izvor, dar are in fata problema evitarii contaminarii cu apele de suprafata ori cu apele statute, nefiltrate.
Intr-o predica despre Bunavestire, exclama pur si simplu: nu stiu sa va talmacesc acest lucru pentru ca nu pot! Caci exegetul avea de explicat taina din vestirea arhanghelului facuta Fecioarei „iar Duhul lui Dumnezeu te va umbri”. In locul unor devoalari care sa trivializeze textul Scripturii, acest sarguincios cititor ne ofera observatii inedite. Nu stiam, de pilda ca verbul a umbri apare cu sens duhovnicesc in momente cheie ale istoriei sacre – de pilda atunci cand lui Moise i se descrie proiectul Chivotului Legamantului, cu doi ingeri care il „umbresc” cu aripile lor (intr-un mod paradoxal, de vreme ce relicva sacra era adapostita de un cort, deci nu in lumina soarelui); tot ca pe ceva care umbreste e descrisa si catapeteasma in spatele careia se savarsesc sacramentele, dupa cum umbra apostolilor are actiuni miraculoase, ca o prelungire a Duhului; un nor luminos ii umbreste pe apostoli la schimbarea la Fata.
Nu voi merge nici eu mai departe cu alte exemple de lucruri pe care le-am invatat de la Bartolomeu Anania, in ton cu aceasta ultima sugestie spre ocrotirea misterului prin cunoastere. Va invit sa ii cautati macar pe internet (eventual contactati-ma) scrierile sau prelegerile si va asigur ca veti avea o intalnire plina de farmec. Prinsi in polemici si dispute, ratam uneori tocmai esentialul, spre care ne-ar putea indrepta si izvorul de intelepciune al acestui ierarh erudit si profund nedreptatit.

Cateva dintre predicile si cugetarile mitropolitului Bartolomeu Anania
Despre apa vie, duhovniceasca

Textul comentat: Ioan capitolul 4
6. Si era acolo fantana lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de calatorie, S-a asezat langa fantana si era ca la al saselea ceas.
7. Atunci a venit o femeie din Samaria sa scoata apa. Iisus i-a zis: Da-Mi sa beau.
8. Caci ucenicii Lui se dusesera in cetate, ca sa cumpere merinde.
9. Femeia samarineanca I-a zis: Cum Tu, care esti iudeu, ceri sa bei de la mine, care sunt femeie samarineanca? Pentru ca iudeii nu au amestec cu samarinenii.
10. Iisus a raspuns si i-a zis: Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau, tu ai fi cerut de la El, si ti-ar fi dat apa vie.
11. Femeia I-a zis: Doamne, nici galeata nu ai, si fantana e adanca; de unde, dar, ai apa cea vie?
12. Nu cumva esti Tu mai mare decat parintele nostru Iacov, care ne-a dat aceasta fantana si el insusi a baut din ea si fiii lui si turmele lui?
13. Iisus a raspuns si i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va inseta iarasi;
14. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai inseta in veac, caci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa curgatoare spre viata vesnica.
15. Femeia a zis catre El: Doamne, da-mi aceasta apa ca sa nu mai insetez, nici sa mai vin aici sa scot.

Comentariu pe marginea frescei bisericii manastirii Horez

 

Bunavestire – despre taine si despre misterul intruparii

Predica la Buna Vestire – IPS Bartolomeu Anania pe video.crestinortodox.ro

Textul comentat: Luca, I
28. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu între femei.
29. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta?
30. Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu.
31. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus.
32. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau.
33. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit.
34. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?
35. Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.

Despre parabola fiului risipitor

Textul comentat Luca 15
11. Si a zis: Un om avea doi fii.
12. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea.
13. Si nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea, traind in desfranari.
14. Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa.
15. Si ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pazeasca porcii.
16. Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea.
17. Dar, venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame!
18. Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta;
19. Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.
20. Si, sculandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat.
21. Si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau.
22. Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel în mana lui si incaltaminte in picioarele lui;
23. Si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim;
24. Caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.
25. Iar fiul cel mare era la tarina. Si cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri.
26. Si, chemand la sine pe una dintre slugi, a intrebat ce inseamna acestea.
27. Iar ea i-a raspuns: Fratele tau a venit, si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos.
28. Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal lui, iesind, il ruga.
29. Insa el, raspunzand, a zis tatalui sau: Iata, atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei.
30. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat.
31. Tatal insa i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt.
32. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica