rss
rss
rss

Fuziunea PNL & PD-L e o mare reușită. În sensul că e foarte probabil să nici nu se întâmple, dar au reușit să țină lumea cu gura căscată săptămâna asta. Ba ar putea-o lălăi așa luni în șir. Amânată după prezidențiale, ea s-ar putea să nu se mai întâmple vreodată, mai ales dacă respectiva cursă e câștigată de un pesedist.

Singura motivație ar putea veni dinspre liderii populari europeni, gen Merkel sau Barroso, care să împingă cele două grupări către o căsătorie sub țeava puștii. Dar e cam greu de crezut că aceia ar presa pentru o alianță mai curând împotriva grupării Băsescu. Pentru că motivația emoțională cea mai puternică a celor două partide pare nu atât dărâmarea PSD, cât scoaterea în decor a președintelui-combinator și neutralizarea grupusculului său de fideli.

Împotriva fuziunii stă însăși structura internă a acestor două partide – aceea de vehicule de putere pentru ascensiunea și îmbogățirea unor mediocri. E definiția tuturor partidelor mari de la noi, de la PDSR încoace. Iar mediocritatea are nevoie de ștampile, de funcții și de liste asupra cărora să aibă control. Ceva la care oameni de partid ca Blaga pot renunța foarte greu fără a se vedea forțați să iasă din scenă la scurt timp după. Chiar dacă acum partidul ce ar rezulta din fuziune pare slab ideologizat și sufocat de nulități, marea lui calitate e că ar forța apariția competiției interne pe termen lung. Un singur pol opus PSD ar atrage cu timpul persoane bine pregătite și ar trebui să găsească o selecție mai inteligentă decât criteriul de gașcă al partidelor de dimensiuni medii și mici. Iată deci cea mai mare speranță legată de acest proiect, care s-ar putea contura abia după ce ia naștere, printr-o organizarea naturală, nu premeditată.

retragerea lui Crin Antonescu
Cu puțin timp în urmă, Crin Antonescu a anunțat și marele sacrificiu pe care îl face pentru realizarea acestui proiect. De voie, de nevoie, se retrage din cursa pentru Cotroceni. Ca să îi reiau o glumă bună făcută zilele trecute, lasă astfel și PSD-ul fără candidat. Pentru că, tehnic, până când se mai foiește Ponta, ultima decizie votată în PSD era pentru candidatura lui Crin Antonescu la președinție. Ba chiar, îl lasă și pe Traian Băsescu fără candidat prezidențial în turul doi. Pentru că în vremea când președintele tatona o asemenea alianță în detrimentul lui Blaga, Crin părea o soluție digerabilă de către Băsescu.

E un gest de felicitat. La cât de lamentabil a fost Crin ca președinte interimar în 2012, retragerea e cel mai bun lucru pe care îl poate face. Ce rămâne în urma sa după ce a condus PNL atâția ani? Rămâne un partid dezorientat ideologic, care a fost la un pas să fie absorbit în PSD până mai anul trecut. O și mai masivă pesedizare a PNL în sensul penal, pentru că liderii trași în față de Antonescu au umplut celulele închisorilor chiar mai frecvent decât pesediștii. Rămâne, evident, un morman de vorbe declamate în toți anii ăștia de chipurile marele orator. Căci despre tineri de perspectivă promovați de fostul lider PNL, nici nu poate fi vorba. Recordul absolut îl constituie Gigi Becali, adus în elita PNL de Crin Antonescu. Dar care nu mai poate fi propus ca prezidențiabil al viitorului partid unit, fiind momentan reținut.
PD-ul poate scăpa în sfârșit de trandafir
Dacă la PNL putem deplânge decăderea, la PD-L, nimicul a rămas egal cu el însuși. Gruparea reformistă a FSN-ului n-a fost niciodată un partid al convingerilor, ci al șmecherilor, uneori bine orientați (fără ironie). Un partid care a gestionat atât de prost bugetul, încât s-a pus în situația de a deveni cumpătat cu banii, prin măsuri de austeritate. Un partid, care nu s-a îndurat să renunțe la trandafirul internaționalei socialiste nici la ani de zile după intrarea în gruparea conservatoare a Europei. În fine, un partid care prin fuziune scapă de o cheltuială inutilă cu un candidat fără sare și piper ca Predoiu, clocit de gruparea mafiotică a lui Stoica și în relații amicale cu dăunători naționali din toate partidele, gen prietenul Hrebenciuc.
un candidat numit dorință
Treaba cu adevărat caraghioasă e că și unite, PNL și PD-L nu au membri cu profil prezidențial și șanse. În lipsa unui independent convins din afară, gen Isărescu, singurul care se înscrie cât de cât în portret e Klaus Iohannis. Care are ca unic argument de partea sa admirația necondiționată pe care românii o au pentru nemți. La ultimele interviuri al lui Crin Antonescu, Iohannis a fost purtat ca Mițura și Bolcaș la conferințele de presă ale lui Vadim pe timpuri. Un papagal mare, tăcut și posac, chemat să aprobe prin tăcere zicerile celuilalt.

Când se urnește la vorbă, sasul nu face decât impresia unui tăntălău bonom. Nu știm ce are în cap și sunt șanse uriașe nici să nu aibă ceva decât propria carieră. Nu știm dacă-i de dreapta sau de stânga, dar la urma urmei, funcția de președinte, așa cum e descrisă de Constituție, e una aproape decorativă, reprezentativă. Iar la reprezentare, omul s-ar putea prezenta onorabil. Dă bine să ai un președinte de import, care măcar germana o vorbește fără cusur. Tăntălăul teuton a reușit să nu supere iremediabil pe nimeni, fără să-și facă neapărat fani. Aici stă marea lui calitate: după ce televiziunile părtinitoare au reșit să împartă lumea în băsiști și anti-băsiști, Iohannis e printre puținii ce ar putea lua voturi și de la unii și de la alții. O soluție de compromis, ce poate fi votată fără să simți că-ți calci prea tare pe inimă.

unificarea: o veste bună sau rea?
Spuneam mai sus că nu pariez că fuziunea se va realiza până la urmă. Dar dacă se realizează e ea o veste bună, în definitiv, așa cum pare? Am enunțat deja cea mai mare speranță în ce privește acest proiect: aceea de a se naște o structură, care să stimuleze competiția internă și care să se lupte de la egal la egal cu PSD. Mai putem adăuga și eliminarea partidelor mici și parazitare, poate chiar a UDMR, într-un viitor oarecare.

Dar să nu uităm că aproximativ 70% din alegători refuză sua neglijează să meargă la vot cu totul. Greu de spus câți o fac din protest și câți din dezinteres. Dacă această majoritate zdrobitoare ar fi una conștientă, cea mai bună soluție ar fi stârpirea partidelor refuzate de ea. Există riscul ca acest nou partid să fie tot unul născut din aceleași resorturi corupte, care să contribuie la eternizarea unui cartel stânga-dreapta, cu atât mai puțin motivat să se reformeze.

În acest caz, tot influența externă e speranța. Un partid conceput sub influența PPE și cu un „principe străin” ar putea atinge obiectivul de a menține România măcar în orbita periferică a proiectului european, cu instituții create mimetic, care să devină cândva funcționale, prin imitație.

N-am mai scris de nu mai știu câte luni nimic pe blog. De fapt, a trebuit să caut prin debara după hârtiile cu parole, că altfel mi-ar fi fost imposibil să mai intru vreodată. Am găsit hârtiuța și am bufnit în râs când am văzut parola. Nu m-aș mai fi gândit!
Plus de asta, dacă rătăcește vreun cititor pe aici, va fi după închiderea urnelor, deci nu se cheamă că influențez pe cineva. Dar să rămână consemnat aici, cine știe, poate o să râd și de asta peste câțiva ani.

Așadar, cum reiese din titlu, votez cu Monica Macovei pentru un nou mandat în Parlamentul European. Consider că urnirea Justiției e cea mai importantă veste bună pentru România și cea mai consistentă speranță. Iar Monica Macovei s-a afirmat luptându-se cu încăpățânare pentru un sistem de justiție independent și rupt de influența politicienilor. Atât de mult încât e persoana împotriva căreia s-a îndreptat cea mai multă ură din partea celor care apără mediatic hoții. Ură pur și simplu, fără altă justificare. Adrian Năstase îi scrie din pușcărie pe blog chiar săptămâna asta un articol în care își îndeamnă simpatizanții să n-o ierte, adică să n-o voteze duminică. Intră și scrisul pe blog între drepturile anumitor deținuți din țară, dar important e că Năstase o urăște pe Macovei de dincolo nu de dincoace de gratii. Iar ăsta e un mare pas înainte pentru societatea noastră.

un parlament decorativ
De la depărtare, progresul ăsta s-a văzut cel mai bine. L-a remarcat Joe Biden, vicepreședintele american, care aproape doar despre asta a vorbit când ne-a vizitat. Îl remarcă și liderii europeni, ca Viviane Reding, cărora Monica Macovei le-a câștigat încrederea. Și asta e cea mai mare reușită pe care un trimis al nostru la Bruxelles o poate avea în acest moment. Parlamentul European e o instituție ciudată – are puteri excesive pe termen lung, dar neglijabile pe termen scurt. Europa e condusă din altă parte, prin întâlniri nedemocratice, de culise, pentru că nimeni nu are chef să dea decizia pe mâna ignorantului de pe stradă. Prin urmare, pentru actuala etapă, cred că nici n-a fost mare supărare în Vest că noi am trimis acolo neveste ratate, ca Daciana și Adina, fiice ușor retardate, ca EBA, și clovni ca Becali și Vadim.
Din Parlamentul European nu poți schimba cursul politic al Europei, dar poți cel puțin să îți creezi o influență. Asta dacă le câștigi mai întâi încrederea celor mai bine înșurubați. Și Monica Macovei a fost de departe cel mai influent euro-parlamentar al nostru. Nici nu se poate face vreo comparație cu fostul lider al euro-parlamentarilor PSD, Adrian Severin, ajuns rușine națională după ce a fost filmat negociind șpăgi pentru vot. Iată că nu merge să spui că sunt toți la fel sau că toți ne vor reprezenta în același mod.

la pachet cu securiști
Mi-am propus să nu votez vreodată securiști și foști nomenclaturiști. Dar uite că e imposibil, la un vot pe listă. În capul listei PDL se va găsi Theodor Stolojan. Ce pot să mai spun despre acest cadavru politic, care se încăpățânează să consume aerul bruxellez? În mod normal, rușinea ar trebui să îl oprească să mai apară public pentru a cere votul, dar e țațoș în capul listei și pe afișe. Omul n-a explicat nici acum cine îl șantaja când s-a retras din cursa prezidențială, dacă a mințit că e bolnav, aproape muribund. Nici de ce a renunțat la mandatul de prim-ministru, la două zile după ce i s-a reîncredințat, prin 2009. Nici de unde are averea considerabilă.

Tot votând-o pe Monica Macovei îi fac o bucurie și antipaticului activist Vasile Blaga, cel care n-ar putea aduna nici 2% pe cont propriu, dar mișcă mașinăria de profitori de partid la fiecare scrutin. În fine, îl târăsc în Parlamentul European pe cândva talentatul Traian Ungureanu, un descurcăreț de al cărui caracter mă îndoiesc acum din ce în ce mai mult.

celelalte variante
Dar care ar fi fost celelalte opțiuni? Pentru că e mai mult un vot prin eliminare.
Mai întâi, gigantul PSD, aliat cu toxinele politice PC (Voiculescu) și UNPR (Gabriel Oprea). E un partid creat și perpetuat de mafia nomenclatuii PCR. Un partid care are ca obiectiv stagnarea, blocarea Justiției și extinderea păturii de amărâți dependenți. De departe, cel mai nociv conglomerat politic existent.
Anul acesta, au avut de două ori mai multă publicitate stradală decât toate celelalte partide la un loc. Deci sursa de bani e guvernarea însăși. Un vot pentru ei e un vot împotriva oricărui viitor normal pentru țara asta, e un vot pentru un proiect de țară tip Belarus.

PNL a devenit prin epurările găștii lui Crin Antonescu din ultimii ani o clonă mai tinerească a PSD. S-au definit singuri într-o stenogramă ca „grup infracțional organizat”. Victor Ponta a avut dreptate să îl tachineze pe Antonescu spunând că e mai la stânga decât el. Au reușit performanța de a fi la guvernare fără să propună o singură măsură de dreapta și să bată câteva recorduri (își merită sloganul de euro-campioni) : au avut în Fenechiu primul ministru arestat în timpul mandatului, în Remeș primul fost ministru dus la închisoare și nici Chițoiu sau Chiuariu nu se simt prea bine. Ca să nu mai spunem de finanțatorii din eșalonul doi, ca Radu Rușanu sau Mihai Vlasov.

În PNL n-a mai rămas spirit liberal nici de sămânță. Lista e deschisă de clona Anei Pauker, Norica Nicolau, și continuată de o mare dezamăgire. Renate Weber a reușit să devină din activistă pentru europenizare, în apărătoare lovită de orbire a penalilor Voiculescu și Năstase. Mi-e pur și simplu imposibil s-o înțeleg.

Ca și la PSD, unde Iliescu a împins-o în față pe Corina Crețu, iar Victor Ponta, pe Daciana Sârbu, și la PNL nepotismul face lege, prin Adina Vălean, soția lui Victor Ponta. E o impresie execrabilă de ciubucari mărunți, care-și îming rudele în posturi bine plătite. Și mai rău e că din moment ce nevestelel lor vor continua să aibă lefuri de 6-7000 de euro pe lună și buget pentru asistenți de sute de mii de euro, și soților le va fi stimulat orgoliul masculin să rotunjească din furat banii aduși în casă.

outsiderii
Întrucât sistemul electoral are prag, deci nu favorizează apariția unor partide noi, m-am ferit să risc votul pe soluții mai exotice, care ar putea trece sau nu pragul. Care ar fi fost opțiunile?

Mișcarea Populară se conturează ca un partid făcut doar din ambiție pentru o singură persoană, Elena Udrea, din slăbiciunea de bătrân a lui Băsescu. Au pe listă câțiva oameni bine pregătiți ca Baconschi și Cristian Preda. Au și meritul de a fi renunțat să o mai includă pe listă pe Elena Băsescu. Dar au abuzat legea folosindu-se de președinte în campanie, contrar prevederilor din Constituție. Și ce e mai grav, nu au propus absolut nimic nou de la înființare. Ori politica ar trebui să fie despre idei, nu despre ambiția de a te rupe dintr-un partid, ca să promiți unificarea cu acel partid după câteva luni. Pentru aroganța și agresivitatea susținătorilor săi, PMP merită să se întoarcă umilit la PDL după alegerile astea. Dacă nu cumva vor merge până în pânzele albe cu ambiția.

Două alte partide mici sunt creații de orgoliu ale unor lideri fără priză la publicul larg. E vorba de Forța Civică și Noua Republică. Cel din urmă s-a disociat cel mai mult de sistemul actual de partide și de moștenirea ceaușistă. Dar ca și la partidul lui MRU, în afară de Mihail Neamțu, nu cunosc pe nimeni de acolo. Iar șansele să nu treacă pragul sunt majore în cazul celor două. Lipsa de realism, de înțelegere a simpatiilor electoratului larg, intră tot la lipsă de viziune, un păcat major pentru politicieni cu ambiții de prezidențiabili. E valabil și pentru PNȚ-CD, un partid căruia îi respect moștenirea istorică, dar care ar trebui să se decidă ori pentru a fi absorbit în altă grupare, ori să devină o sursă de informație intelectuală, cu bătaie pentru mulți ani după (o soluție cam nerealistă.)
Despre partidele etnice UDMR și PRM, nu cred că are sens să discut, aparțin unui trecut destul de primitiv, deși UDMR are un capital uman respectabil, ce ar putea ajuta celelalte partide, dacă s-ar răspândi în ele după afinități ideologice.

Preocupări și îngrijorări mai importante și mai personale m-au ținut departe de eternul scandal politic. Așa că voi spune o părere despre ultimul congres PDL, soldat cu realegerea lui Blaga și cuvântul de adio al lui Băsescu, dar de departe, și ca informație și ca implicare afectivă. Cum s-ar zice, așa s-au potrivit lucrurile, că eu îmi luasem adio de la trandafirul portocaliu mult înaintea președintelui. Ba, dacă mă gândesc bine, de votat i-am votat, la pachet cu alte partide aliate, de două ori, dar de simpatizat nu i-am simpatizat niciodată.

Așadar, un partid învechit l-a reconfirmat în funcție pe cel mai ponosit dintre liderii politici interni. Perfect banal. Câte parale făcea gruparea politico-economică PDL? Fix cât cele aproximativ 200 de voturi, primite de gruparea Monica Macovei. Acei votanți chiar veniseră în sala Romexpo să facă politică națională, nu învârteli, ca restul de până la 5.000 de delegați.

Cum alegerea lui Vasile Blaga e o non-știre, la fel ca alegerea lui Aurelian Pavelescu la PNȚCD, rămâne celălalt eveniment. Președintele României, Traian Băsescu, se filmează anunțând că se desparte definitiv de PDL (mai curând a fost invers) și că pornește planul de reconstrucție a dreptei. Știți bărbații ăia, care pe la 60 de ani încep să se vopsească brunet, ca să curteze o studentă mai de la țară, dar plină de viață? O simți Băsescu încă un elan al tinereții, când o are în dreapta pe blonda cea mai absorbantă de fonduri europene, dar noi ce vină avem, că președintele nostru se apucă să se joace de-a Adrian Enache la vârsta asta?

Chiar așa blestem să fie pe noi să alegem între mai mulți feseniști sau între două versiuni de USL? Unul făcut ca să-l dea jos pe Băsescu, altul făcut ca să-l pună la loc, dar ambele fără alte idei de pus în practică. OK, e mult mai carismatic decât Vasile Blaga, ne place când vorbește. Dar cine îl ia în seamă pe Vasile Blaga? De când e gușatul ăla termen de comparație pentru orice? OK, vorbește cu sens președintele, e mult mai rațional în comparație cu Ponta și Antonescu. Dar și un copil de grădiniță în poarta parcului de distracții e mai cu scaun la cap decât ăia doi! Noi ce vină avem?

Și nu-mi vorbiți de reformarea statului, de instituțiile pe care le are de construit Băsescu. A făcut foarte mult, Justiția, atâta cătă e, chiar trebuie apărată de mafioții USL și PDL, chiar trebuie susținută să meargă mai în adâncime. Dar personalizarea instituțiilor, legarea lor de numele președintelui ar fi calea sigură de a le compromite. Mai mult, la fel de compromisă ar fi și o mișcare de tineri, un partid nou care s-ar naște acum pe partea dreaptă, de atingerea strategului Băsescu. Să îl credem pe cuvânt și să zicem că PDL sau Forța Civică sau Noua Republică, sau cine o mai fi, au deja un prezidențiabil valid, un candidat bun, cinstit, serios și cu forță. Atingerea lui Băsescu l-ar transforma în secunda doi într-un Geoană ridicol. Mai țineți minte, desigur, replica genială: „românii au nevoie de un președinte jucător, nu de un președinte – jucărie!”.

Ceea ce face acum Traian Băsescu nu e operă de bărbat de stat. A făcut asta când a acceptat să nu negocieze cu niște ticăloși mai mari, să nu le dea Justiția pe mână, în schimbul unei păci reciproc avantajoase. Acum joacă hormonii bătrâneții în el. Se comportă dizgrațios, ca un bătrân egoist, care nu lasă generațiile viitoare să apară, chiar să-l mătrășească, dacă altfel nu pot. Cineva ar trebui să îi explice că împotriva USL se poate lupta și se poate și câștiga, cu șanse reale. Ar fi spre binele acestei țări să o și facă cineva. Dar împotriva biologiei nu te poți lupta.

Astă vară am putut vedea față în față cum arată votantul PDL, „băsiștii” în viu, nu pe Facebook, nucleul convins, nu masa celor care se hotărăsc în ultima săptămână de campanie dacă merg la vot și pentru cine. Adică genul de alegător sensibil la ideologie (nu la ce se dă), care are convingeri, e tobă de informație politică, într-atât de avizat și de pasionat, încât poate să influențeze în cercul lui și pe alții, interesați doar sporadic de fenomen. Sunt, dacă vreți, echivalentul galeriilor, pentru masa de suporteri ai unei echipe. În mod normal, orice partid ar trebui să îi aibă în vedere pe acești susținători activi și implicați, iar o grupare, care pierde contactul și cu nucleul dur de simpatizanți poate la fel de bine să se și desființeze.

Cei care au ieșit din convingere la mitingurile împotriva suspendării președintelui de astă vară sunt acel nucleu dur al PDL, un nucleu mai important decât activul de partid însuși. Iar din amintirea mea acel nucleu de simpatizanți merge înspre Monica Macovei și gruparea „reformiștilor” din PDL. Impresia asta am avut-o chiar de atunci, cu multe luni deci înainte să existe o asemenea moțiune, mi-a rămas undeva în minte ca o surpriză, pentru care nu aveam o explicație. La data respectivă, bătălia părea deja pierdută, șansele ca Băsescu să mai revină la Cotroceni erau aproape nule, sistemul USL se așeza lent dar sigur peste Justiție și țară. La data respectivă, Mihai Răzvan Ungureanu avea aura succesorului desemnat, al virtualului candidat la prezidențiale. Era primit cu speranță de amintiții surprinzători, avea aureola funcției, dar nu stârnea sentimente. Emoție mult mai multă stârneau declamațiile patetice ale puștiului Mihail Neamțu. Era singurul, care vibra o coardă sensibilă, se referea la martirii închisorilor, la credință, la istorie, era ce aștepta o mulțime să audă.

Dar singura care stârnea cu adevărat sentimente era Monica Macovei. Din câte îmi amintesc n-a vorbit atunci, sau n-a spus nimic memorabil. Dar felul cum îi țineau pumnii mai mulți din public mi-l amintesc limpede. Nu exagerez, era felul în care un părinte își vede copilul pe scenă la serbare. „Să stea mai dreaptă, of!”, se frămâna o doamnă în mulțime. „S-o lase și pe ea să vorbească!”, zicea altcineva. Iar când s-a asigurat că a stabilit contact vizual cu persoana de pe scenă, o alta i-a strigat cu deznădejde: „Fiți mai curajoasă, doamnă Macovei!”. Genul ăsta de simpatie și căldură cu care e înconjurată Monica Macovei de susținătorii fostei puteri e ceva ce ar putea ține loc de carisma pe care europarlamentarul PDL e clar că nu o are. S-au câștigat alegeri pe asemenea valuri de simpatie, când oamenii vor cu tot dinadinsul să creadă pe cineva, încă dinainte de a-l auzi vorbind. Ar vrea să îi încurajeze pe față pe unii: spune-ți-ne ceva să ne amăgim și noi, că tare avem nevoie!

Macovei

Cristian Preda, Monica Macovei, Adrian Papahagi

Dacă activul de partid al PDL, care va vota efectiv la congres noua conducere, nu va înțelege că votanții partidului sunt sufletește alături de gruparea Macovei, își pot semna singuri desființarea sau ieșirea din scenă. La următoarele alegeri, când USL-ul va fi devenit general nesuferit, locul acestei alianțe va fi luat de cine va capitaliza mai bine ideea de opoziție la tot ce reprezintă actuala putere. Valul ăsta se construiește în timp, nu sunt de ajuns postacii plătiți ai partidului, ei pot fi chiar contra-productivi. Acum câteva luni, internetul vuia de freamătul celor care vedeau în Băsescu, Boc, Udrea, tot ce poate fi mai odios. De la ecologiști, care vroiau să salveze Roșia Montană, la profesori cu salarii prea mici, nostalgici ceaușiști, naționaliști anti Uniunea Europeană, asaltul se dădea din toate direcțiile. Omul de rând era nemulțumit, nu mai avea chef să mai suporte și nici fanii prezidențiali nu mai aveau argumente cu care să-l contrazică. Acum toți acești revoltați au amuțit, nu le vine să recunoască alegerea făcută, nici s-o conteste sau să-i vadă petele. Tac și se prefac că au alte priorități.

Așa se va întâmpla și în sens contrar. Dar nici Blaga nici Udrea nu vor putea capitaliza acest val de indignare cinstită. Din PDL, doar gruparea Macovei e socotită a merita acest cadou: a fi beneficiarul nemulțumirilor de zi cu zi, fără să faci mare lucru pentru asta. Deocamdată, gruparea va pierde probabil alegerile în PDL, dar le va câștiva pe Facebook. Numai că de aici încolo va avea culoar deschis pentru câștigarea unei bătălii naționale, pe termen lung.

Personal nu am o simpatie pentru doamna Macovei, nu împărtășesc sentimentele descrise mai sus, nu o văd înzestrată în mod special pentru politică. Cel puțin nu pentru politica televizivă, cum se face azi. Dar de votat, aș vota-o. În primul rând pentru că intră în logica după care votez de când am putut vota prima dată, că țara trebuie să iasă de sub zodia ceaușismului și să se întoarcă în sânul civilizației europene. Văzută dinspre Europa, îmbrățișarea dată de electorat unora ca Voiculescu sau Becali și juniorii lor, Ponta și Antonescu, e ceva de neînțeles. La fel și respingerea, chiar antipatia cu care o persoană ca Monica Macovei e tratată. E genul de ciudățenie, care îi face pe occidentali să se uite pieziș la noi, ca la un animal ciudat. Deși noi putem găsi multe explicații de ce votăm cu hoții și îi respingem pe cei care cer domnia legii, un străin occidental nu va putea birui acest mister. Un vot pentru Monica Macovei ar fi deci și din perspectiva asta un pas către normalitatea europeană.

De la un timp încoace problema corupției n-a mai fost interesantă pentru votantul nostru. Deși chestiunea îi macină nervii zilnic și-l sărăcește la fiecare pas. Totuși, mai simpatice au fost echipele de zgomot, care au spus că astea sunt mofturi, că altele sunt calitățile esențiale. Ori, mie cinstea mi se pare calitate indispensabilă în politică, proba eliminatorie. Nu îți asigură nimic, dar nici nu ajungi nicăieri fără ea. Nu văd la ce ar fi bune competența, istețimea, hazul cuiva, elocința, dacă toate astea ar fi calitățile unui personaj cariat de necinste, disponibil, dacă nu pentru furt, măcar pentru asocieri și combinații cu hoții. Domnia legii nu e un moft pedant, e prima cărămidă în orice stat, care vrea să fie mai mult decât asocierea unor găști de mafioți.

Săptămâna trecută, când se anunțaseră doar candidaturile lui Blaga și Udrea, spuneam despre gruparea intelectualilor din PDL că sunt o cauză pierdută, mereu în umbra unor tabere, fără capacitatea de a-și asuma riscul de a ieși în față pentru propria bătălie. Faptul că Monica Macovei iese chiar ea la luptă, deschis, nu susținând un alt candidat mai carismatic din grupare, mi-a făcut-o pentru prima dată simpatică. Acest curaj merită respectat și susținut, indiferent care ar fi șansele. Dimpotrivă, cred că pedeliștii cu pretenții intelectuale și de integritate, ca Toader Paleologu sau Andreea Paul, care se complac în ambiguitate și în a nu susține nicio tabără, sunt cei care se compromit grav cu această ocazie. De această dată bătălia chiar contează, poziționarea chiar spune ceva despre fiecare. Gândiți-vă că trompetele Antenei 3 au botezat sistemul judiciar, care le-a speriat de moarte patronul demisionar, „sistemul Macovei”. Cu mult înainte să existe perspectiva unei asemenea candidaturi. Hoții singuri și-au identificat „dușmanul”. Inamicii europenizării și ai unei curățenii în politică și afaceri au înzestrat-o deja pe Monica Macovei cu o forță simbolică mai mult sau mai puțin meritată. Dar au făcut-o să încarneze niște idei, într-o vreme în care unii cred că politicienii pot fi de acum înainte simpli cititori simpatici de prompter, vedete de televiziune ca Gabriela Firea sau cântăreți de șlagăre, ca Mihai de la HiQ.

Și mai cred ceva. Că fanii președintelui Băsescu urmează să aibă ei înșiși o mare surpriză, când îl vor vedea pe eroul lor atacând-o în modul cel mai mârșav pe Monica Macovei. Așa cum unii dintre pediști (Cezar Preda) au început să o facă deja, citând aluzii anteniste, gen „procurorul comunist Monica Macovei”. Presimt că momentul acela nu e departe. Caracterul lamentabil al președintelui va ieși încă o dată la rampă, nedumerindu-i pe cei nelămuriți. Preventiv, unii deja lansează teorii alambicate, prin care Băsescu e scos tot erou: susținând-o pe Elena Udrea, Băsescu i-a dat „sărutul morții”, eliberând echipa Macovei de „greaua moștenire” a milioanelor de votanți de la referendum, care poartă încă în piept ura pentru Traian Băsescu. Frumoasă teoria, dar eu unul nu-l cred în stare pe Băsescu de asemenea acte de sacrificiu de sine. Cred că gruparea reformistă va avea de dat la un moment dat și o bătălie pentru ruperea de ce a fost rău în timpul lui Băsescu și că doar o asemenea bătălie îi va aduce finalmente la putere.

La nunta cu un Dorin Cocoș mai rotofei, mai bogat și mai trecut prin viață, Elena Udrea se prezenta ca pițipoanca perfectă. Cizme mai înalte de genunchi, rochiță cu două degete sub poponeț și balcoanele revărsate din corset, așa cum s-ar îmbrăca orice profesoară universitară pentru întâlnirea cu destinul și cu omul cu tricolor pe piept. Era mai tânără, nu știa de regele Norvegiei și n-avea nicio treabă cu Partidul Democrat. Pe vremea aia, PD nici nu era o partidă bună, fiind un pârlit partid de câteva procente în opoziție, într-un regim Adrian Năstase, care părea veșnic și de neînvins.

udrea pitipoanca

Mulți ani mai târziu, Elena Udrea a devenit un politician redutabil, vorbește excelent, clar și percutant, își alege ținutele cu grijă, în ton cu funcția. Indiferent cât ar jigni-o sau ar ironiza-o, mi-e greu să mă gândesc la un bărbat din politica noastră, care să nu se teamă de o confruntare 1 la 1 cu Elena Udrea. Ascensiunea acestei doamne e ceva rar în politica ultimilor ani: Elena Băsescu a rămas tot agramată și străină de domeniu, Marian Vanghelie tot cu acordul între subiect și predicat dă cele mai crâncene bătălii, în timp ce Crin Antonescu demonstrează că se poate face drumul și în sens invers, printr-o galopantă degenerare și îmbătrânire, direct din statutul de tânără speranță.

elena-udrea_office

Posibila câștigare a președinției PDL de către Elena Udrea e intersecția dintre o traiectorie balistică ascendentă și prăbușirea generală a politicii noastre. Punctul de intersecție va fi limita superioară a ascensiunii doamnei Udrea și limita de jos a PDL-ului. Partidul s-a întors la ce era pe vremea când nu prezenta interes nici pentru afaceristul Dorin Cocoș, nici pentru ambițioasa avocată Elena Udrea. După ce a cunoscut gloria de a fi partidul numărul 1 al administrației, cu baroni putred de bogați și funcții de împărțit, cu electorat numeros și entuziast, acum e într-o stare jalnică, de găină tăvălită de tren. Sau de buldog, dacă preferați. Mai rău nu poate fi, aici are dreptate și președintele Băsescu. Dar nu înseamnă că va fi neapărat mai bine.

Spectaculoasa evoluție pozitivă a Elenei Udrea seamănă mult cu principiul lui Peters, în care oamenii sunt promovați din post în post, tot mai sus, doar pentru că au făcut față sarcinilor anterioare, până își ating limita, și își dovedesc incompetența. De pildă, Roberta Anastase n-ar fi trebuit niciodată să fi trecut de statutul de secretară, poate într-o multinațională. Cineva s-a încăpățânat să o convingă că merită mai mult. Mi-e greu să spun care ar fi limita de (in)competență a Elenei Udrea, care dovedește reale capacități de adaptare și combativitate. Dar mă îndoiesc că acea limită include statutul de lider al unui partid, care să reformeze România.

Da, alegerea lui Vasile Blaga a fost din capul locului o fundătură și lespedea pe mormântul acestui partid, cel puțin la acest tur electoral. Omul e reprezentativ pentru partid, și tocmai asta e printre lucrurile cele mai rele, care se pot spune despre gruparea portocalie. Cu atât mai rușinos, pentru cei ca Traian Ungureanu sau Radu Feldman Alexandru, care s-au compromis girând un personaj șters, cu interese de afaceri transparinice și fără ecou la public.

La fel de jenantă e și reacția în sens invers a oportuniștilor tăcuți. Pe primarul de Arad, Gheorghe Falcă, l-am văzut pentru prima dată la o televiziune națională acum, imediat după semnalul dat de Traian Băsescu, reproșându-i lui Blaga că n-a făcut opoziție destulă. Să nu-mi spuneți că a fost cenzurat până acum și nu putea apărea el însuși, să facă dorita opoziție activă. Iar ca el sunt mulți, care au întors armele în noaptea atacului frontal (și curat neconstituțional) al președintelui. Probabil ei sunt grosul partidului, cei care îi vor asigura victoria doamnei Udrea.

Undeva la mijloc sunt tocmai intelectualii și speranțele partidului, gen Andreea Paul sau Cristian Preda, Teodor Baconschi, imparțiali ca tot românul, să nu supere pe nimeni, dar fără curaj să ceară ceva ce le-ar fi fost la îndemână. Monica Macovei a spus lucrurilor pe nume, cu fermitate: „Nici Blaga nici Udrea nu sunt în stare să reformeze PDL”. Dar asaltul s-a oprit la această constatare justă. Istoria e făcută de cei curajoși, deși e, poate, povestită de cei reflexivi. Mai înzestrat cu haz, Toader Paleologu a dat dovadă că nu e interesat nici de făcutul nici de scrisul istoriei, ci mai curând de literatură, cu formula descriptivă: în PDL „se bat calicii pe ceaunul gol”.

De victoria în partid, Elena Udrea poate fi aproape sigură. Vine din urmă o nouă generație, spune Băsescu. Da, e generația care a votat-o în unainimitate pe EBA șefa organizației de tineret! Lăsați la intrare orice speranță. Realist vorbind, intelectualii au și dreptate să nu se aștepte la mari izbânzi. M-a întrebat pe acest blog acum câțiva ani o comentatoare, probabil sinceră, de la nu știu ce organizație locală PDL, ce-ar trebui să facă ei să fie destul. Și i-am trimis să se comporte ca niște comuniști în ilegalitate: adică să facă apostolat, să se instruiască mai întâi, pe urmă să convingă pe oricine prind de justețea ideilor lor. Să dea bătălia pentru mințile și inimile oamenilor. Niciun intelectual de partid n-a făcut asta. Atunci, la ce bun un intelectual umanist, activ politic, dar care nu-și bate capul să convingă pe nimeni de nimic, care nu are pasiunea de a ridica măcar un milimetru din ignoranță pe altcineva? Foarte bine, vă meritați soarta, stimați intelectuali de partid, vă va purta Elena Udrea din martie în piept ca pe mărțișoare. Veți fi zorzoanele cele mai poleite. Deși țara v-a luat-o mult înainte, disputa ideologică e câștigată de stânga, și în orice campanie vă veți implica de acum încolo va trebui să păreți mai populiști și mai mârlani decât Victor Ponta, ca să sperați la orice câștig. Aveți și aici părticica voastră de vină, deci, iarăși, nu veți avea parte de compasiune.

Președintele Băsescu mai spune că într-o, întrecere cu Victor Ponta sau Crin Antonescu, Elena Udrea are mai multe șanse decât Vasile Blaga. Și are dreptate. Dar astea să fie etaloanele reușitei, everesturile spre care să te avânți? Îi consider pe amândoi accidente jenante de parcurs, creații nereușite ale unei prese, care nu mai e presă. S-au ridicat pe un val irațional de ură și vor dispărea, probabil, la fel de furtunos, fără să lase ceva în urmă. Dacă te adresezi celor care îi disprețuiesc pe cei doi, pentru obrăznicia și nulitatea lor de personaj colectiv, nu vii cu cineva, care e doar cu câteva degete peste nivelul lor. Nu restabilești normalitatea rânduielii în societate, înlocuindu-l pe impostorul nesimțit, doctor în plagiat, Victor Ponta, cu doctoranda în Geopolitică de la Dimitrie Cantemir, Elena Udrea, care și-a lăsat baltă studiile înalte, că s-a plictisit de ele și au început să fie căutați politicienii la lucrări copiate. Vrei să mături scena de generația puber-impertinentă a lui Dănuț Șova, Remus Florinel Cernea, Liviu Pop sau Nicu Bănicioiu? Nu vii cu propuneri, al căror parcurs profesional va fi mereu însoțit de un zâmbet cu subînțeles.

Mi-a displăcut mereu felul murdar în care e atacată Elena Udrea, chiar și când nu mai e cazul. Cu mult mai multă asprime, decât multe nulități masculine din politică. Nu cred nici că rolul femeii e la cratiță, nici că trebuie să arate ca Norica Nicolai sau Mariana Câmpeanu, dacă vor în politică. Altele sunt lucrurile, care ridică suspiciuni în cazul acestei doamne, cum ar fi afacerile familiei, nu ținutele mai mult sau mai puțin decoltate. Cu ea, PDL câștigă poate o atenție nesperată, iar Victor Ponta și Antonescu, un adversar de temut. Dar de aici până la statutul de speranță a dreptei, e cale lungă, pe care Elena Udrea, cu toată ascensiunea sa de aplaudat, nu cred să mai aibă suflu să o mai facă.

PS: După scrierea articolului, am văzut și părerea unui membru PDL, Ionuț Popescu: „Cu Vasile Blaga președinte, PDL nu are nicio perspectivă; în schimb, cu Elena Udrea nu are absolut niciun viitor, ca să zic așa… Traian Băsescu greșește profund implicându-se fățiș de partea Elenei Udrea, o variantă care, chiar dacă ar avea câștig de cauză, ar înmormanta partidul…”

Îmbătați de speranța deșartă că Ponta și Crin (e deja un personaj colectiv) au dat definitiv bir cu fugiții și nu se mai întorc din Africa, respectiv Napoli, opoziția unită a trecut la reglări de conturi. După ce a întrebat ca un rock star de pe scenele mitingurilor pro-Băsescu dacă „mai e cineva aici?!”, lui Mihail Neamțu i-a răspuns o voce în cap despre cine nu ar trebui să mai fie aici: Elena Udrea. Prin aici se înțelege mai curând acolo, pentru că locul dreptei unite e momentan în viitor.

Recunosc ca problema mă pune în încurcătură. Dacă teologul Neamțu ar fi la originile unui val de purificare morală și fecioara din Pleșcoi (așa i-a rămas numele, ea spune că-i din Buzău) e doar prima ce trebuie urcată pe rugul din care se naște o altă generație politică, medieval cum sunt, aș consimți. Dar nu prea văd cadrele de perspectivă, pe care le-ar scoate Mihail Neamțu din mânecă nici, mai ales, ce ar mai rămâne din PDL, dacă s-ar aplica același criteriu. Sunt mai breji Blaga, Flutur, Cezar Preda și toți ceilalți? Ar trece testul comisiei de integritate, dacă Monica Macovei nu ar închide ochii și n-ar strânge din dinți? Nu, ei sunt același partid fesenist, care n-a dat două parale pe planurile intelectualilor reformatori, cu aceeași organizație de tineret, care o alegea unanim pe EBA.

Cred despre Elena Udrea că e peste media clasei politice românești și peste media PDL. Nu doar la notorietate, dar și la capacitatea de a învăța și de a gestiona situații tensionate ori dezbateri, Elena Udrea a făcut progrese uimitoare și poate fi numărată printre premianții clasei. Aș așeza-o lângă Adriean Videanu, alt jucător inteligent, cu prestanță și abilități. Ambii au lăsat ceva pe unde au trecut, la Ministerul Turismului, respectiv la Primăria Capitalei. Dar au un păcat major: nu-și pot justifica averile, lumea îi percepe ca hoți. Nu trebuie să lucrezi la Fisc sau Curtea de Conturi, ca să-ți dai seama că așa averi nu se puteau aduna din sudoarea frunții și noroc nici în câteva generații, că veniturile lor nu se regăsesc în bunuri și servicii vândute societății.

Privind în alte partide, cazul lor e similar cu al altor rechini inteligenți, ca Miron Mitrea sau Dan Ioan Popescu. De ce nu, chiar cu al lui Adrian Năstase. Sunt doar câteva nume de persoane foarte înzestrate intelectual, cu pregătiri diferite, care au ajuns vulnerabilități pentru partidele lor, pentru că lumea i-a bănuit, chiar fără să-i poată dovedi, pe unii. Până și mastodontul anti-schimbare, care e PSD, a înțeles semnalele și i-a trecut discret pe linie moartă.

Am evitat să intru de fiecare dată în insinuările și mitocăniile spuse despre Elena Udrea. Mi se par din aceeași categorie cu glumele despre Năstase gay. Altele erau problemele lui, după cum s-a văzut. Dacă pe așa ceva a mizat Mihail Neamțu, e doar o dovadă de oportunism și bădărănie. Fapt e că valul de atacuri îndreptat asupra fostului ministru al Turismului dinspre presă a lăsat urme, ce nu mai pot fi ignorate.

PDL, sau noua alianță de dreapta, e acum în fața unei dileme. Elena Udrea e, asemeni baronilor locali, un jucător redutabil într-un colegiu oarecare. Chiar și cu un sistem de vot „câștigătorul ia tot”, poate aduce o victorie semnificativă partidului. Iar procentele se vor aduna numai din asemenea victorii. Dar la nivel național, păstrarea ei în frunte rămâne o vulnerabilitate. Pe de o parte, un partid cu dinozaurii fesenisto-pedeliști, dar cu altă siglă, e cam degeaba. Pe de alta, un partid al visătorilor, unii nu foarte conectați la realitate sau la societate, riscă să facă aceleași valuri pe care le-a făcut Noua Republică, adică nici să nu se afle de existența lui în afara internetului.

Eu sunt de părere să luăm pe oricine așa cum e. În cazul Udrea, cred că mai are lucruri de spus în politică, ar fi un redutabil om de partid și de campanie, dar m-aș simți mai liniștit dacă nu i s-ar mai da vreodată un buget public pe mână. Lui Neamțu putem să îi dăm, după ce face majoratul în politică.

Cine este pentru? Cine e împotrivă? Se abține cineva? Vă mulțumesc. Aproape în unanimitate, tovarăsul fost secretar general al partidului, devine președinte al aripii de dreapta a PCR. În această atmosferă tovărășească s-au desfășurat lucrările plenarei PCR, de unde s-au lansat apeluri viguroase la muncă și la răsturnarea noii orânduiri, care o plagiază pe cea veche.

Un partid al oamenilor liberi, condus ostășește, de un plutonier obez, e un nonsens. Nu contează că Ponta oferă gafe și abuzuri în ritm de unul pe zi, Blaga nu ar putea marca puncte nici cu poarta goală. Și nu, nu e suficient, ca sub credibilitatea de tocilar serios a lui MRU să intre cei 90% votanți ai lui Blaga din PDL și țărăniștii lui Pavelescu, pentru a rezulta o alternativă. Niciun lider național nu va putea face lucruri, care să aibă un impact asupra țării. Dacă va mai ajunge la putere, gruparea se va bizui tot pe activul de partid, care să scrie legi și să aplice măsurile. Iar activul PDL nu sunt cei 28, care au votat totuși împotriva lui Blaga, sunt cei 90%, care au abandonat-o pe Monica Macovei în fața insultelor din lupta cu Ponta și Năstase. Oameni practici. Dezgustător de practici.

Simt nevoia să rezum săptămâna în care ne-am pierdut toți potențialii lideri de generație ai noii clase politice. Încă nu realizăm asta, pentru că știrile și emoțiile (unora) au curs în cascadă, dar victimele colaterale ale împușcăturii din Zambaccian nu mai pot fi pansate cu fularul, nici operate de doctorul ăla, care s-a pripit la prima schimbare de sex pe care a văzut-o România.

Prima și cea mai neașteptată victimă e Mihai Răzvan Ungureanu. Prins la strâmtoare, în seara în care Năstase urma să meargă la închisoare, Mihai Gâdea a ieșit la atac cu o dezvăluire: mai mulți politicieni și oameni de presă au fost răsplătiți cu grade de către impostorul Oprea. Diversiune ordinară sau bombă de presă? Robert Turcescu a ieșit prompt cu un comunicat, în care spune că se împușcă, dacă are vreun grad militar. Credibilitatea lui Gâdea tinde, ce-i drept, către zero, dar lipsa de reacție a lui MRU și a altora de pe listă e îngrijorătoare. Au trecut deja două zile și nu am auzit vreun protest din partea sa, care să infirme că și-a luat grade, cum și-a luat Ponta doctoratul.

Al doilea lider de generație căzut la datorie e Crin Antonescu. El a ales pur și simplu să se sinucidă, contopindu-se în marea masă a pesediștilor fără rușine. Dacă mai erau votanți de-ai săi, care se amăgeau că votează un fel de Nicușor Dan mai pletos, care doar temporar și întâmplător e înhăitat cu Mitrea, Hrebenciuc și Cătălin Voicu, acum ar putea să se dezmeticească. Acel Crin, din noaptea de după primul tur, când striga prin televizor la Voiculescu și Vântu, să nu-și bată joc de voturile tinerilor, nu va mai exista niciodată, a fost doar un moment al său de rătăcire. Crin cel real e mama tuturor răniților pansați cu fular de 350 de euro. Orice piruetă verbală de-a lui, pe tema corupției, va trebui tratată cu un binemeritat sictir de-acum înainte.

În fine, pentru Victor Ponta, sughițurile de film indian pe lângă targa unui escroc dovedit de justiție au avut darul de a acoperi pocinogul comparabil al plagiatului. În cazul lui, nici nu știi ce e mai grav. Că au ajuns până și ziarele din China să râdă de noi că suntem copiatori, că ziariștii nemți se întreabă dacă e nevoie ca Ponta să fie prins cu argintăria în buzunar la vreo recepție, ca să ne lămurim cine e? Sau că procurorul, care n-a prins niciun corupt în toată cariera, șeful de control al celui mai corupt guvern, a ajuns acum el însuși prim-ministru și face corp comun cu hoții, împotriva judecătorilor? Pentru asocieri și suspiciuni mult mai mici alte cariere s-au încheiat.

Singurul motiv pentru care nu se întâmplă acest lucru e lipsa cronică de efective politice de vârf. S-a investit prea mult în aceste produse politice: Ponta, Antonescu, Ungureanu, ca să se mai poată da înapoi. Vidul din jurul lor e comparabil cu apusul generației de gerontocrați Bobu și Dăscălescu. Realizezi că nu a fost decât un progres (uriaș!) de imagine. România politică e în situația celei fotbalistice, când generația ratată a lui Mutu afla că vedeta echipei prizează cocaină sau pleacă din cantonament pentru o beție. S-a întâmplat ceva după? Nu mare lucru, am continuat să jucăm jalnic, cu sau fără Mutu, din lipsă de alternative. Păi pe cine să bagi în primul 11: pe Bănicioiu, Șova, Raluca Turcan, Robert Negoiță, EBA? Vă asigur că cei trei lideri ai generației de ratați politici nu se vor prăbuși în credibilitate în lunile următoare. Da, lumea o să-i privească mai cu dezgust pe USL-iști pentru cum s-au strâns ciorchine în jurul lui Năstase, o să se uite cu oarecare milă la Ungureanu, dacă se dovedește că s-a bucurat la onoruri militare nemeritate, dar tot cu ei va merge la defilare. Gradați sau negradați. E absolut regretabil că vom intra iar într-o febră pre-electorală, cu pasiuni și miliarde tocate pentru a-i ambala pe unii complet discreditați, doar pentru că liniile următoare stârnesc mai curând râsul decât groaza.

Dar cum stăm cu eșalonul doi, care nu mai e la vârsta junioratului? Păi avem un ministru de interne, Ioan Rus, căruia nimeni nu îi cere demisia. Nu tu proteste, nu tu papioane și petiții, nicio mirare. Comparați, vă rog, soarta unui banal gardian de penitenciar, care îi strecoară unui deținut un celular. Desigur, se alege cu dosar penal, concediere și poate ajunge lângă deținut în celulă. Șeful unui asemenea gardian, și al tuturor polițiștilor din România, ne povestește ce conversații a avut el cu un condamnat definitiv, în drum spre locul de detenție, pe care îl întreabă cum ar putea să îl ajute. E ori un autodenunț, ori o batjocură la adresa tuturor subordonaților săi, a căror muncă e tocmai adunarea de probe pentru pedepsirea celor care încalcă legea, nu oferirea de servicii infractorilor. Cine mai poate crede că un asemenea personaj va conduce ministerul către instrumentarea unor cazuri de corupție vreodată?

La pedeliști, purceaua e moartă în coteț, poți vedea asta din poza de grup cu unicul candidat la președinția partidului. E atât de moartă și fără speranță, încât nici de glume cu Paleologu contracandidat nu le mai arde. Mișcarea dizidentă nu s-a obosit să propună un competitor pentru Vasile Blaga, singurul posesor de gușă tip Adrian Năstase, capabilă să oprească și glonțul în ea.

Asta fiind situația de fapt, nu ne mai rămâne decât să ne bucurăm că rechinul cel mai gras din năvodul justiției s-a transformat în cel mai copios subiect de bancuri. E distractiv să le vezi pe colivăresele națiunii, gen Elena Vijulie sau Corina Drăgotescu, suspinând patetic pe marginea tărgii, că suntem informați că „și Socrate a ales să se sinucidă” sau că Arogantul e comparat, Doamne, iartă-mă, cu însuși „martirul Sobaru”. Ne-a lipsit, pentru moment, tușa competent-jucăușă a doctorului Bacalbașa, care să prezinte faptele la știrile de la ora 5. Era categoric și un caz de competența OTV: numai un foileton lung cu Lazarus și Nea Petrică, ne-ar mai putea lămuri de ce un împușcat pierde mai mult timp cu schimbatul cămășii și înnodatul fularului, decât cu perfuziile, în timp ce medicii din spital și ambulanță îl tratează ca pe o divă care suferă de o ușoară balonare, și lasă operația împușcatului pe a doua zi. Putem totuși sta liniștiți, pentru că astăzi familia Năstase urmează să rupă audiențele la ora 17, la ora penibilizării morților și viilor, cu Simona Gherghe și Măruță. Presimt deja că familia cu colecție de limuzine va fi o prezență mai agreată de gospodine decât familia Mădălinei Manole, prietenii Mălinei Olinescu și frații Dolănescu. Mai departe de aici, așteptăm rezultatele legiștilor, care până la închiderea ediției, nu reușiseră să numere niciun ou la locul faptei.

De la ședința cu acuze strigate peste masă, vin vești încurajatoare: Emil Boc și Vasile Blaga promit că nu vor mai candida. Boc va merge să facă lucrurile, pentru care a fost ales, la primăria Cluj, Blaga își va vedea de afacerile familiei. Cum de când i-a adus Băsescu la putere nu s-au preocupat nimeni să atragă sau să crească lideri politici, ci membri în diferite găști, a apărut firesc întrebarea: și noi pe cine punem în loc?

E una din rarele ocazii în care un partid autohton are șansa și neșansa de a fi expus în toată găunoșenia lui. Imaginați-vă PDSR-ul, cel atractiv pentru babe, fără Ion Iliescu, sau PRM-ul, pe vremea când avea un sfert din electorat, fără Vadim Tudor, sau PSD-ul de pe vremea aroganței maxime, fără Adrian Năstase. Seci, ca niște nuci cu miezul stafidit. Așa s-au încropit toate partidele noastre, de când s-a anunțat la televizor că tovarășii pot să își ardă carnetele, dar se pot și prezenta la județeană să se înscrie în consiliile FSN. Sunt simple rețele de putere, în care e important să convingi oameni de deasupra ta că ai o loialitate fără cusur și cam atât.

Clarificarea doctrinară e și ea o glumiță. Și să vrea, politicienii noștri nu s-ar putea clarifica, pentru că ei nu sunt crescuți în biblioteci, ci stau de vreo 7-8 ani ațintiți cu ochii la televiziunile de știri, dintr-un Breaking News în altul. Dacă se uită cineva de dimineață până seara la Crețuleasca, Cristina Șincai, Laura Chiriac, Adina Nedelea, Dana Grecu, poate deveni în timp un Talleyrand sau Montesquieu? Tot ce va învăța să facă va fi să vorbească despre politicieni, ca și cum ar bârfi, dând mai departe niște umori personale: de rău de ăia din altă gașcă, de bine de ăia din gașca noastră. Asta nu e politică, e ședință permanentă de cretinizare a nației și nu îi ajută decât pe cei mai decăzuți să își vadă de agonisit.

Dacă USL ar trebui să facă un exercițiu similar, ar realiza aceeași goliciune. Dar de asta le arde lor acum? Ghinionul pediștilor e că nu au patru ani la dispoziție, ca să fie siguri că useliștii vor deveni antipatici suficient cât lumea să-i readucă la putere pe ei fără efort. Au doar jumătate din an, din care jumătate e o vară, în care cei mai mulți își programaseră niște concedii pe cinste.

Ar mai rămâne ceva din PDL dacă ar fi cerniți toți feseniștii? Posibil că nu mare lucru. Dacă, aproape prin absurd, partidul s-ar preda în mâinile aripii moral-intelectuale, gen Cristian Preda, Monica Macovei, Traian Ungureanu (acum că s-a retras protectorul Blaga), părerea mea e că n-ar aduna nici cât a făcut singur Nicu Șordan. (Am văzut numele ăsta la Arhi și m-a amuzat.) Ar mai fi și varianta Hagi, adică să iei niște juniori de perspectivă și să îi antrenezi, poate nu pentru alegerile astea, dar măcar pentru viitor. Răzvan Ungureanu nu sunt sigur că are atâta răbdare el însuși. Cu alții, care promit, ca Andreea Paul sau Adrian Papahagi, nu știu dacă partidul, ca grupare de hămesiți, are răbdare. (Chit că Andreea Paul, cu apariții foarte încurajatoare, în ultima vreme tot bate câmpii cu feminismul, care numai cu dreapta nu are vreo tangență.)

E posibil ca PDL să producă în aceste zile doar o conducere interimară, de non-personalități, dimpreună cu care să se predea lui Mihai Răzvan Ungureanu, care vine cu susținere externă și ar putea convinge unele cercuri de afaceri, interesate să își apere contractele de stat pe mai multe fronturi. Pare singura soluție realistă, o modalitate în care feseniștii partidului să intre în dispozitiv și să se lupte cum or putea ei mai bine cu feseniștii celorlalți. Nu va fi mare limpezire doctrinară, dar telespectatorii măcar vor avea senzația unui meci animat în toamnă.

Sigur, teoriile lui Lombroso au fost infirmate de știință. Poți să arăți ca Moartea din Carpați și pe dinăuntru să fii un om rafinat, capabil să analizeze un buget, un plan de urbanism general sau un proiect edilitar. Ce, Superman nu avea față de tocilar? Și ce dacă era personaj de film. Iată o alegere care bate filmul. Țin să o remarc, pentru ca fanii PDL să și-o poată pune poster, la care să privească de fiecare dată când se plâng că Mazăre e cocalar, că R. Negoiță e proxenet, că Vanghelie e Alexandru Graur pe langa Piedone. Bă, măcar ăia n-au fața lui Cătălin Moroșanu, consilierul PDL de Iași.


sursa foto: iasiplus.ro

Deși lovește bine și cu stânga, Cătălin Moroșanu e alesul dreptei. Altfel spus, la chemarea titratului Mihai Răzvan Ungureanu: fiți ungurenii mei!, intelectualul din imagine a răspuns prezent. Nu e doar meritul lui. Este și meritul alegătorilor din centrul universitar Iași, care au pus încântați ștampila pe el, fredonând probabil hitul „votul meu minte nu are”.

Pagina 1 of 41234

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica