rss
rss
rss

Poate Traian Băsescu a avut un plan secret de unificare a dreptei sub fusta Elenei Udrea. Pardon, sub umbrela PMP, care se rupe pentru a putea uni mai bine. Dar noi n-am înțeles și ne-am gândit la amantlâcuri de moș amețit de o tinerică. Sau, și mai rău, la o mafie politică finanțată din retrocedări și trafic de influență, căreia președintele i-a devenit prea îndatorat să se mai poată extrage. Iaca așa s-a cheltuit în deriziune finalul unui mandat cu realizări istorice. Că noi n-am putut să cuprindem așa o anvergură a viziunii.

Dar, spre norocul nostru, e cineva capabil să ia drumul de la capăt și să ne mai dea o șansă: Klaus Iohannis, președintele fătucii bine făcute. Sasul cu vorbire poticnită a venit de acasă cu altă tinerică fâșneață, plesnind de sex-appeal, capabilă să ne suscite interesul, să unifice și să reformeze dreapta. Și-i fotogenicăăă, tii! Vorba aceea: bună pentru PNL, bună pentru România.
Alina Gorghiu (după cum se poate observa în imaginea alăturată, în care Alina biciclista ne face cu ochiul cu un „camel toe” de toată frumusețea)

Și ce-i în neregulă cu Alina Gorghiu?! De ce atâta furie și frustrare masculină, atâta misoginism? Nu are voie președintele proaspăt ales să își delege cui vrea uriașul capital de încredere câștigat în alegeri?
Are, dar va plăti scump pentru asta. Încă are un cec în alb, după o victorie datorată mai mult unei conjuncturi norocoase pentru el, decât unor merite personale. Poporul nici n-a clipit că a dispărut o săptămână – două în vacanță prin Florida sau pe unde s-o fi relaxat. I se iartă multe deocamdată. Cu atât mai mare prostia să risipești această lună de miere, pe care votantul ți-o acordă, pe ceva lipsit de conținut.

Pentru că Alina Gorghiu face parte din generația tinerilor cititori de mesaje de la partid, loiali grupului ca unei echipe de fotbal. Nu dintr-o convingere, ci dintr-un calculat spirit de echipă. La fel ca Șova, Codrin Ștefănescu, Cătălin Ivan și mulți alți juni infernali. Observați că am dat doar exemple masculine, pentru că nu sexul e problema Alinuței ci lipsa de substanță și de scrupule. Dacă ar fi fost să dau exemple feminine, lucrurile s-ar fi complicat, pentru că nu aș fi găsit decât exemple gen Elena Udrea, Lavinia Șandru, Vrânceanu Firea, Monica Ridzi, Roberta Anastase. Nu-i un păcat să fii tânără și frumoasă, e o problemă când doar fizicul te recomandă sau, și mai rău, când îl folosești pentru a urca în ierarhie mototolind cearceafuri. Când poți fi luată peste picior de colegi mai bădărani cu aluzii la amantlâcuri cu alde Bogdan Olteanu sau Mihai Voicu. Nu că ar fi de preferat să ți se amintească și că ai inițiat legi pentru actualul deținut liberal Mișu Vlasov.

Ascensiunea Alinei Gorghiu e atât de rapidă și de nemeritată, încât căderea în ridicol nu poate fi departe, iar Iohannis va deconta și el parte din factură. Pentru că felul în care acesta a forțat alegerea protejatei sale a fost un abuz. Constituția asta debilă cere imparțialitate totală președintelui, principiu încălcat sub pretextul firav că încă nu a fost învestit cu această magistratură. Nu așa ne imaginam noi un neamț, respectând selectiv regulile. Numind practic o succesoare fără greutate (dar cu siluetă), Iohannis își anunță clar intențiile de a avea un partid prezidențial, cum are Putin și orice alt model nefericit pe care și l-ar fi putut alege.

Nimic de spus, oferta de cadre a putregaiului numit PNL era de groază. Când ai de ales între o fufă zveltă și ageră la minte, un fonfăit și un bețiv, n-ai mare lucru de pierdut alegând-o pe prima. Ai fi putut merge pe mâna Noricăi Nicolai, la urma urmei, că tot nu mai conta, hai mai bine să punctăm măcar la impresia artistică.
Mi se pare o impertinență să pui în brațe moștenirea liberală unui personaj inconsistent, doar pentru că e un capriciu pe care ți-l permiți în vârf de popularitate ca președinte. Facultăți particulare și o gălăgie de masterate și cursuri pe la instituții gen Universitatea de Apărare nu pot ține loc de experiență profesională. Care e toată la stat sau în sinecuri la catedră, cum îi șade bine oricărui liberal adevărat.
Promovarea unor tupeiști buni de gură nu e deloc o speranță, oricât am ambala-o în „promovarea tinerilor”. E chiar motivul pentru care tinerii decenți și valoroși sunt ținuți departe de fenomen. Credeam că oamenii s-au lecuit de aceste entuziasme ale suflului tânăr de când cu eșecul lui Victor Ponta și apropiata cădere a Elenei Udrea. Dar se pare că Iohannis nu e capabil să învețe din greșelile altora, preferă să le facă pe ale lui.

Fuziunea PNL & PD-L e o mare reușită. În sensul că e foarte probabil să nici nu se întâmple, dar au reușit să țină lumea cu gura căscată săptămâna asta. Ba ar putea-o lălăi așa luni în șir. Amânată după prezidențiale, ea s-ar putea să nu se mai întâmple vreodată, mai ales dacă respectiva cursă e câștigată de un pesedist.

Singura motivație ar putea veni dinspre liderii populari europeni, gen Merkel sau Barroso, care să împingă cele două grupări către o căsătorie sub țeava puștii. Dar e cam greu de crezut că aceia ar presa pentru o alianță mai curând împotriva grupării Băsescu. Pentru că motivația emoțională cea mai puternică a celor două partide pare nu atât dărâmarea PSD, cât scoaterea în decor a președintelui-combinator și neutralizarea grupusculului său de fideli.

Împotriva fuziunii stă însăși structura internă a acestor două partide – aceea de vehicule de putere pentru ascensiunea și îmbogățirea unor mediocri. E definiția tuturor partidelor mari de la noi, de la PDSR încoace. Iar mediocritatea are nevoie de ștampile, de funcții și de liste asupra cărora să aibă control. Ceva la care oameni de partid ca Blaga pot renunța foarte greu fără a se vedea forțați să iasă din scenă la scurt timp după. Chiar dacă acum partidul ce ar rezulta din fuziune pare slab ideologizat și sufocat de nulități, marea lui calitate e că ar forța apariția competiției interne pe termen lung. Un singur pol opus PSD ar atrage cu timpul persoane bine pregătite și ar trebui să găsească o selecție mai inteligentă decât criteriul de gașcă al partidelor de dimensiuni medii și mici. Iată deci cea mai mare speranță legată de acest proiect, care s-ar putea contura abia după ce ia naștere, printr-o organizarea naturală, nu premeditată.

retragerea lui Crin Antonescu
Cu puțin timp în urmă, Crin Antonescu a anunțat și marele sacrificiu pe care îl face pentru realizarea acestui proiect. De voie, de nevoie, se retrage din cursa pentru Cotroceni. Ca să îi reiau o glumă bună făcută zilele trecute, lasă astfel și PSD-ul fără candidat. Pentru că, tehnic, până când se mai foiește Ponta, ultima decizie votată în PSD era pentru candidatura lui Crin Antonescu la președinție. Ba chiar, îl lasă și pe Traian Băsescu fără candidat prezidențial în turul doi. Pentru că în vremea când președintele tatona o asemenea alianță în detrimentul lui Blaga, Crin părea o soluție digerabilă de către Băsescu.

E un gest de felicitat. La cât de lamentabil a fost Crin ca președinte interimar în 2012, retragerea e cel mai bun lucru pe care îl poate face. Ce rămâne în urma sa după ce a condus PNL atâția ani? Rămâne un partid dezorientat ideologic, care a fost la un pas să fie absorbit în PSD până mai anul trecut. O și mai masivă pesedizare a PNL în sensul penal, pentru că liderii trași în față de Antonescu au umplut celulele închisorilor chiar mai frecvent decât pesediștii. Rămâne, evident, un morman de vorbe declamate în toți anii ăștia de chipurile marele orator. Căci despre tineri de perspectivă promovați de fostul lider PNL, nici nu poate fi vorba. Recordul absolut îl constituie Gigi Becali, adus în elita PNL de Crin Antonescu. Dar care nu mai poate fi propus ca prezidențiabil al viitorului partid unit, fiind momentan reținut.
PD-ul poate scăpa în sfârșit de trandafir
Dacă la PNL putem deplânge decăderea, la PD-L, nimicul a rămas egal cu el însuși. Gruparea reformistă a FSN-ului n-a fost niciodată un partid al convingerilor, ci al șmecherilor, uneori bine orientați (fără ironie). Un partid care a gestionat atât de prost bugetul, încât s-a pus în situația de a deveni cumpătat cu banii, prin măsuri de austeritate. Un partid, care nu s-a îndurat să renunțe la trandafirul internaționalei socialiste nici la ani de zile după intrarea în gruparea conservatoare a Europei. În fine, un partid care prin fuziune scapă de o cheltuială inutilă cu un candidat fără sare și piper ca Predoiu, clocit de gruparea mafiotică a lui Stoica și în relații amicale cu dăunători naționali din toate partidele, gen prietenul Hrebenciuc.
un candidat numit dorință
Treaba cu adevărat caraghioasă e că și unite, PNL și PD-L nu au membri cu profil prezidențial și șanse. În lipsa unui independent convins din afară, gen Isărescu, singurul care se înscrie cât de cât în portret e Klaus Iohannis. Care are ca unic argument de partea sa admirația necondiționată pe care românii o au pentru nemți. La ultimele interviuri al lui Crin Antonescu, Iohannis a fost purtat ca Mițura și Bolcaș la conferințele de presă ale lui Vadim pe timpuri. Un papagal mare, tăcut și posac, chemat să aprobe prin tăcere zicerile celuilalt.

Când se urnește la vorbă, sasul nu face decât impresia unui tăntălău bonom. Nu știm ce are în cap și sunt șanse uriașe nici să nu aibă ceva decât propria carieră. Nu știm dacă-i de dreapta sau de stânga, dar la urma urmei, funcția de președinte, așa cum e descrisă de Constituție, e una aproape decorativă, reprezentativă. Iar la reprezentare, omul s-ar putea prezenta onorabil. Dă bine să ai un președinte de import, care măcar germana o vorbește fără cusur. Tăntălăul teuton a reușit să nu supere iremediabil pe nimeni, fără să-și facă neapărat fani. Aici stă marea lui calitate: după ce televiziunile părtinitoare au reșit să împartă lumea în băsiști și anti-băsiști, Iohannis e printre puținii ce ar putea lua voturi și de la unii și de la alții. O soluție de compromis, ce poate fi votată fără să simți că-ți calci prea tare pe inimă.

unificarea: o veste bună sau rea?
Spuneam mai sus că nu pariez că fuziunea se va realiza până la urmă. Dar dacă se realizează e ea o veste bună, în definitiv, așa cum pare? Am enunțat deja cea mai mare speranță în ce privește acest proiect: aceea de a se naște o structură, care să stimuleze competiția internă și care să se lupte de la egal la egal cu PSD. Mai putem adăuga și eliminarea partidelor mici și parazitare, poate chiar a UDMR, într-un viitor oarecare.

Dar să nu uităm că aproximativ 70% din alegători refuză sua neglijează să meargă la vot cu totul. Greu de spus câți o fac din protest și câți din dezinteres. Dacă această majoritate zdrobitoare ar fi una conștientă, cea mai bună soluție ar fi stârpirea partidelor refuzate de ea. Există riscul ca acest nou partid să fie tot unul născut din aceleași resorturi corupte, care să contribuie la eternizarea unui cartel stânga-dreapta, cu atât mai puțin motivat să se reformeze.

În acest caz, tot influența externă e speranța. Un partid conceput sub influența PPE și cu un „principe străin” ar putea atinge obiectivul de a menține România măcar în orbita periferică a proiectului european, cu instituții create mimetic, care să devină cândva funcționale, prin imitație.

N-am mai scris de nu mai știu câte luni nimic pe blog. De fapt, a trebuit să caut prin debara după hârtiile cu parole, că altfel mi-ar fi fost imposibil să mai intru vreodată. Am găsit hârtiuța și am bufnit în râs când am văzut parola. Nu m-aș mai fi gândit!
Plus de asta, dacă rătăcește vreun cititor pe aici, va fi după închiderea urnelor, deci nu se cheamă că influențez pe cineva. Dar să rămână consemnat aici, cine știe, poate o să râd și de asta peste câțiva ani.

Așadar, cum reiese din titlu, votez cu Monica Macovei pentru un nou mandat în Parlamentul European. Consider că urnirea Justiției e cea mai importantă veste bună pentru România și cea mai consistentă speranță. Iar Monica Macovei s-a afirmat luptându-se cu încăpățânare pentru un sistem de justiție independent și rupt de influența politicienilor. Atât de mult încât e persoana împotriva căreia s-a îndreptat cea mai multă ură din partea celor care apără mediatic hoții. Ură pur și simplu, fără altă justificare. Adrian Năstase îi scrie din pușcărie pe blog chiar săptămâna asta un articol în care își îndeamnă simpatizanții să n-o ierte, adică să n-o voteze duminică. Intră și scrisul pe blog între drepturile anumitor deținuți din țară, dar important e că Năstase o urăște pe Macovei de dincolo nu de dincoace de gratii. Iar ăsta e un mare pas înainte pentru societatea noastră.

un parlament decorativ
De la depărtare, progresul ăsta s-a văzut cel mai bine. L-a remarcat Joe Biden, vicepreședintele american, care aproape doar despre asta a vorbit când ne-a vizitat. Îl remarcă și liderii europeni, ca Viviane Reding, cărora Monica Macovei le-a câștigat încrederea. Și asta e cea mai mare reușită pe care un trimis al nostru la Bruxelles o poate avea în acest moment. Parlamentul European e o instituție ciudată – are puteri excesive pe termen lung, dar neglijabile pe termen scurt. Europa e condusă din altă parte, prin întâlniri nedemocratice, de culise, pentru că nimeni nu are chef să dea decizia pe mâna ignorantului de pe stradă. Prin urmare, pentru actuala etapă, cred că nici n-a fost mare supărare în Vest că noi am trimis acolo neveste ratate, ca Daciana și Adina, fiice ușor retardate, ca EBA, și clovni ca Becali și Vadim.
Din Parlamentul European nu poți schimba cursul politic al Europei, dar poți cel puțin să îți creezi o influență. Asta dacă le câștigi mai întâi încrederea celor mai bine înșurubați. Și Monica Macovei a fost de departe cel mai influent euro-parlamentar al nostru. Nici nu se poate face vreo comparație cu fostul lider al euro-parlamentarilor PSD, Adrian Severin, ajuns rușine națională după ce a fost filmat negociind șpăgi pentru vot. Iată că nu merge să spui că sunt toți la fel sau că toți ne vor reprezenta în același mod.

la pachet cu securiști
Mi-am propus să nu votez vreodată securiști și foști nomenclaturiști. Dar uite că e imposibil, la un vot pe listă. În capul listei PDL se va găsi Theodor Stolojan. Ce pot să mai spun despre acest cadavru politic, care se încăpățânează să consume aerul bruxellez? În mod normal, rușinea ar trebui să îl oprească să mai apară public pentru a cere votul, dar e țațoș în capul listei și pe afișe. Omul n-a explicat nici acum cine îl șantaja când s-a retras din cursa prezidențială, dacă a mințit că e bolnav, aproape muribund. Nici de ce a renunțat la mandatul de prim-ministru, la două zile după ce i s-a reîncredințat, prin 2009. Nici de unde are averea considerabilă.

Tot votând-o pe Monica Macovei îi fac o bucurie și antipaticului activist Vasile Blaga, cel care n-ar putea aduna nici 2% pe cont propriu, dar mișcă mașinăria de profitori de partid la fiecare scrutin. În fine, îl târăsc în Parlamentul European pe cândva talentatul Traian Ungureanu, un descurcăreț de al cărui caracter mă îndoiesc acum din ce în ce mai mult.

celelalte variante
Dar care ar fi fost celelalte opțiuni? Pentru că e mai mult un vot prin eliminare.
Mai întâi, gigantul PSD, aliat cu toxinele politice PC (Voiculescu) și UNPR (Gabriel Oprea). E un partid creat și perpetuat de mafia nomenclatuii PCR. Un partid care are ca obiectiv stagnarea, blocarea Justiției și extinderea păturii de amărâți dependenți. De departe, cel mai nociv conglomerat politic existent.
Anul acesta, au avut de două ori mai multă publicitate stradală decât toate celelalte partide la un loc. Deci sursa de bani e guvernarea însăși. Un vot pentru ei e un vot împotriva oricărui viitor normal pentru țara asta, e un vot pentru un proiect de țară tip Belarus.

PNL a devenit prin epurările găștii lui Crin Antonescu din ultimii ani o clonă mai tinerească a PSD. S-au definit singuri într-o stenogramă ca „grup infracțional organizat”. Victor Ponta a avut dreptate să îl tachineze pe Antonescu spunând că e mai la stânga decât el. Au reușit performanța de a fi la guvernare fără să propună o singură măsură de dreapta și să bată câteva recorduri (își merită sloganul de euro-campioni) : au avut în Fenechiu primul ministru arestat în timpul mandatului, în Remeș primul fost ministru dus la închisoare și nici Chițoiu sau Chiuariu nu se simt prea bine. Ca să nu mai spunem de finanțatorii din eșalonul doi, ca Radu Rușanu sau Mihai Vlasov.

În PNL n-a mai rămas spirit liberal nici de sămânță. Lista e deschisă de clona Anei Pauker, Norica Nicolau, și continuată de o mare dezamăgire. Renate Weber a reușit să devină din activistă pentru europenizare, în apărătoare lovită de orbire a penalilor Voiculescu și Năstase. Mi-e pur și simplu imposibil s-o înțeleg.

Ca și la PSD, unde Iliescu a împins-o în față pe Corina Crețu, iar Victor Ponta, pe Daciana Sârbu, și la PNL nepotismul face lege, prin Adina Vălean, soția lui Victor Ponta. E o impresie execrabilă de ciubucari mărunți, care-și îming rudele în posturi bine plătite. Și mai rău e că din moment ce nevestelel lor vor continua să aibă lefuri de 6-7000 de euro pe lună și buget pentru asistenți de sute de mii de euro, și soților le va fi stimulat orgoliul masculin să rotunjească din furat banii aduși în casă.

outsiderii
Întrucât sistemul electoral are prag, deci nu favorizează apariția unor partide noi, m-am ferit să risc votul pe soluții mai exotice, care ar putea trece sau nu pragul. Care ar fi fost opțiunile?

Mișcarea Populară se conturează ca un partid făcut doar din ambiție pentru o singură persoană, Elena Udrea, din slăbiciunea de bătrân a lui Băsescu. Au pe listă câțiva oameni bine pregătiți ca Baconschi și Cristian Preda. Au și meritul de a fi renunțat să o mai includă pe listă pe Elena Băsescu. Dar au abuzat legea folosindu-se de președinte în campanie, contrar prevederilor din Constituție. Și ce e mai grav, nu au propus absolut nimic nou de la înființare. Ori politica ar trebui să fie despre idei, nu despre ambiția de a te rupe dintr-un partid, ca să promiți unificarea cu acel partid după câteva luni. Pentru aroganța și agresivitatea susținătorilor săi, PMP merită să se întoarcă umilit la PDL după alegerile astea. Dacă nu cumva vor merge până în pânzele albe cu ambiția.

Două alte partide mici sunt creații de orgoliu ale unor lideri fără priză la publicul larg. E vorba de Forța Civică și Noua Republică. Cel din urmă s-a disociat cel mai mult de sistemul actual de partide și de moștenirea ceaușistă. Dar ca și la partidul lui MRU, în afară de Mihail Neamțu, nu cunosc pe nimeni de acolo. Iar șansele să nu treacă pragul sunt majore în cazul celor două. Lipsa de realism, de înțelegere a simpatiilor electoratului larg, intră tot la lipsă de viziune, un păcat major pentru politicieni cu ambiții de prezidențiabili. E valabil și pentru PNȚ-CD, un partid căruia îi respect moștenirea istorică, dar care ar trebui să se decidă ori pentru a fi absorbit în altă grupare, ori să devină o sursă de informație intelectuală, cu bătaie pentru mulți ani după (o soluție cam nerealistă.)
Despre partidele etnice UDMR și PRM, nu cred că are sens să discut, aparțin unui trecut destul de primitiv, deși UDMR are un capital uman respectabil, ce ar putea ajuta celelalte partide, dacă s-ar răspândi în ele după afinități ideologice.

Update: Gigi Becali a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Din păcate, asta nu înseamnă că fugarul rămâne suspendat în Dubai, ci se întoarce acasă.
A fugit războinicul luminii! Voievodul liberal, ursul Becali, a intrat în hibenare în Dubai. Senatorul liberal (așa trebuie să-i rămână numele, spre rușinea veșnică a acestui partid!) a anunțat că se refugiază în munții de nisip, în mallurile și hotelurile de lux din Dubai, până când judecătorii vor da sentința în dosarul său de sechestrare de persoane.
Nici măcar nu e prima dată când Becali anunță limpede că se sustrage urmăririi penale. În timpul campaniei pentru suspendare din vară, Becali a ieșit dintr-un oarecare con de umbră, pentru a povesti în direct la televizor că nu îl mai țin nervii cu Băsescu președinte și că are un plan foarte clar de fugă din țară, dacă e condamnat. În vară, Becali povestea că și-a luat viză de Noua Zeelandă și că de la Bruxelles poate lua avionul, uzând de imunitatea de europarlamentar, spre țări de unde să nu poată fi extrădat. În mod scandalos, nicio autoritate nu s-a autosesizat în urma acelui autodenunț public, pentru a impune o interdicție de părăsire a țării.

Înțelegeți în ce farsă trăim? Cei mai vizibili doi lideri ai alianței USL, Dan Voiculescu și Gigi Becali, se ascund ca ultimii găinari, fie prin demisii și tertipuri procedurale, fie fugind la propriu de sentințe ale Justiției, în timp ce țipă ca din gură de șarpe că vor să reformeze țara, să facă nu știu ce pentru popor, să scape lumea de dictatură. Marionetele triste, Victor Ponta și, mai ales, Crin Antonescu, ar fi în cea mai jenantă situație cu putință, dacă am fi o societate normală. Au garantat pentru acești inși dubioși, i-au susținut și le-au făcut jocurile fără nicio jenă. Cu toate astea, nimic nu pare să clintească un milimetru din girul pe care masa votanților USL încă li-l dă.

În declarațiile făcute prin telefon din Emirate, unde își așteaptă sentința, Becali spune că nu se mai întoarce niciodată, dacă e condamnat pentru sechestrarea hoților, care îi furaseră mașina. Judecătorii au deci ocazia de a face o faptă nobilă pentru întreaga societate românească, un act de igienizare cum nu s-a mai făcut. Foarte bine, să rămână liber, cu milioanele lui între cămile, dar să ne știm scăpați de „hahaleră”.

Crin Antonescu i-a arătat ușa lui Gigi Becali. Nu, Crin Antonescu s-a scuzat că partidul liberal e prea mic pentru ambițiile speculantului de terenuri și drepturi litigioase. Motivul pentru care îi cere să se mai gândească dacă vrea să rămână în PNL e că Gigi are o personalitate accentuată și nu ar putea fi simplu membru, iar la viitorul congres nu i se va permite să candideze pentru nimic, va trebui să rabde doi ani, să capete vechime.

Deci președintele PNL nu se scuză că a băgat o maimuță curentată în partid, se scuză că nu-i mai poate oferi o dispensă ca la alegeri, să candideze fără susținerea unei filiale. Se scuză că nu îi poate oferi un post pe măsura grandomaniei ciobanului, și îi lasă o săptămână să se gândească, în loc să recunoască gafa uriașă pe care a făcut-o aducând în lumea bună un asemenea fanfaron nociv. Sau să fi încercat să îl civilizeze, să îi arate cum să se comporte în societate, să îl învețe respectul și decența (știu, sună SF), nu să îi spună că statutul de membru în „partidul Brătienilor” e cam puțin pentru vedeta Gigi.

Și în definitiv de când are Gigi Becali prea multă personalitate pentru PNL? Când a devenit partidul ăsta, altă dată plin de nerv, un loc atât de băltit, încât bișnițarul de pământuri e considerat o personalitate de necuprins. Am întrebat când, nu dacă, pentru că realizez că lucrul e perfect adevărat: comparat cu Radu Stroe, Puiu Hașoti, Mariana Câmpeanu și restul „liberalilor” din garnitura lui Crin Antonescu, Gigi pare o adevărată personalitate. A și fost în ultimele luni singurul purtător de cuvânt și de imagine al PNL, fiind o perioadă mai ștearsă, dacă nu somnolentă a fostului interimar Antonescu.

De remarcat că delicatețea acestei probabile despărțiri nu s-a manifestat la Crin Antonescu în cazul excluderii unor membrii mai răsăriți, ca Adriana Săftoiu, primarul din Baia Mare, sau în contrele fără menajamente cu Andrei Chiliman și Călin Popescu Tăriceanu.

Nici nu mai țin minte când a participat ultima oară PNL la alegeri cu numele propriu, despre care ni se tot spune că e un brand. În 90, să zicem că a fost un caz special, și PNL și PNȚcd au luat scoruri modice în fața colosului post-comunist FSN. Prin 92 erau deja scindați în aripi, cu PAC (Partidul Alianței Civice) al lui Manolescu, PNL AT (Aripa Tânără) al lui Patriciu, iar rezultatele au fost nesemnificative. În 96, PNL a câștigat alegerile ascuns sub umbrela CDR (Convenția Democrată Română) alături de țărăniști și o puzderie de organizații, unele fantomatice. Probabil în 2000 au fost ultimele alegeri când am avut pe buletinele de vot PNL, dacă nu mă înșală memoria. Dar deja partidul fusese deturnat de gruparea securistă a lui Stolojan și nu prea mai semăna a liberalism.

În fine, în ultimele două rânduri de alegeri, PNL s-a furișat mereu în tabăra câștigătoare, fie într-o alianță de dreapta (Alianța DA (Dreptate și Adevăr) cu PD-ul lui Băsescu), fie într-o alianță socialistă, USL, cu PSD și partidul-fantomă al securistului Voiculescu. Doar de acest din urmă pseudo-partid PNL e întrecut la abilitatea de a se strecura în Parlament și la putere fără a-și prezenta o doctrină clară electoratului. După tiparul UDMR, PNL a devenit o prostituată a politicii, care mai povestește din vreme în vreme de tinerețea ei, în care avea convingeri și vise.

Dar se va mai pune, din păcate, cândva, problema revenirii PNL în rândul partidelor onorabile (de parcă ar exista așa ceva), care se prezintă cu numele lor în alegeri. La un moment dat se va produce și așteptata încăierare cu „aliații” socialiști, bătaia totală pe vreun ciolan. Cel mai probabil mult înainte de viitoarele prezidențiale, la care PSD nu văd cum ar accepta să nu aibă candidat. Și atunci vom afla iarăși că acest cadavru descompus e o citadelă a dreptei, nu „grup infracțional organizat”, cum singuri s-au definit într-o stenogramă.

De acea zi, în care și opozanții actuali vor începe să îi curteze pe liberali, ca pe o combinație dezirabilă, de acea zi îmi e cel mai silă. Când iar vor fi vânturate vorbe goale despre dreapta liberală, despre tradiții, încarnate de figurile bestiarului „liberal”, de la Norica Nicolai la Mariana Câmpeanu, Radu Rușanu sau Relu Fenechiu.

Cel mai benefic pentru atmosfera generală ar fi ca acest partid oportunist să fie definitiv absorbit în PSD. Poate s-ar înfăptui într-o măsură oarecare visul lui Ponta de a vedea PSD un partid social democrat, de nuanță mai liberală, mai apropiat de laburiștii britanici (deși aici vorbim ca rața despre avioane). Terfelirea din nou a ideii de liberalism m-ar indispune. Nimic din amintirea blazonului liberal n-a rămas nepătat în era Antonescu. Nimic n-ar trebui recuperat. Iar pentru generația nouă de tineri fără trecut și fără criterii, care ar vrea un liberalism în înțelesul american, denaturat al termenului, adică un stângism, corcit cu libertinaj și consumerism, pe aceia n-are decât să îi reprezinte alte baloane de aer, gen Remus Cernea. Măcar termenul de liberal să nu-l confiște.

E una să ieși din politică plictisind alegătorii cu aceeași placă cu Băsescu, la emisiuni fără audiență, cu Horia Alexandrescu sau Florin Condurățeanu, și cu totul altceva să îți dai foc la valiză în moțul prime-time-ului. Deși mi-l imaginam pe Crin Antonescu stingându-se ca în prima variantă, iată că liderul liberalilor e mai tentat să gafeze, decât să agaseze.

Lipsa de fler a lui Crin Antonescu s-a văzut de la primele ore ale unei seri agitate, când a fost chemat să comenteze sentința dată lui Adrian Năstase de justiție. La ora aceea, ex-premierul nu avea încă glonțul în gât, dar Antonescu avea cert un nod în gât. Circa 20-30 de secunde au durat oftaturile, până să înceapă răspunsul, apoi bâlbâieli și un atac bizar, nu la Băsescu, ci la Uniunea Europeană, care ar aplica un dublu standard, între Năstase și Iulia Timoșcenko din Ucraina. Evident, deja aspirantul la prezidențiale rata momentul de derivă al lui Ponta, prins cu al treilea plagiat și cu mentorul arestat în ziua aia, și se afunda în apărarea unui pușcăriaș de drept comun.

Ce credibilitate mai poate avea un potențial incoruptibil, care va și promite în viitoarea campanie electorală, că se va lua de piept cu corupția, dacă reacționează ca o bunicuță la căpătâiul tuturor hoților. Se cam dezumflă aplombul cu care „camaradul” Crin îi amenință pe „portocalii”, că vor înfunda pușcăriile, în frunte cu Băsescu. Un justițiar cu reacții atât de selective nu are o credibilitate mai mare decât alde Vadim Tudor, și el prezent la căpătâiul „omului Adrian Năstase”, dintr-un studio TV. Numai că Vadim Tudor e mort din punct de vedere politic, s-a pierdut în marjele de eroare ale „mafiei sondajelor”. Nici pensionarii nu îl mai văd ca pe un justițiar, ci ca pe un entertainer. Mai multe speranțe își pun în măscăriciul ăla de Sorin Ovidiu Bălan, „ministrul de interne” al lui Domnu Dan.

Crin Antonescu, în schimb, e oarecum tânăr. Nu are de apărat 1,03% voturi, ca Vadim. În Crin Antonescu își pun speranțele niște milioane de oameni, majoritatea tineri, poate prea tineri ca să știe cine au fost Iliescu și Dan Voiculescu. Speranțele lor nu le poți face praf sinucigându-te politic alături de Năstase.

Spre seară, vine și dramoleta, iar Năstase își trage oarece gloanțe sau alice în gușa bine îngrășată, care rezistă mai ceva ca o vestă de kevlar. Paramedicii lui Arafat intervin, mi ți-l bandajează fedeleș cu un fular și-l duc pe targă la spital. (Apropo, dacă vânătorul avea o țintă mai bună decât când l-a ochit neglijent pe socrul lui Adrian Năstase, și se împușca în cap, paramedicii l-ar fi dus în ambulanță cu o căciulă rusească de blană?!) Victor Ponta fuge într-un suflet pe holurile spitalurilor (gurile rele spun că strigând: dați-mi voie, sunt doctor!!). Și încearcă să-l lovească pe Băsescu măcar în inimă, întrebându-l dacă e fericit.

Toată dramoleta asta e ciorba PSD-ului. Ponta nu are decât să își riște cariera, sau să creadă că și-o relansează, plângând la căpătâiul celui care l-a făcut om. Dar nu era meciul lui Crin Antonescu. În niciun protocol al USL nu scria că era dator la vizite (spitalicești sau penitenciare), în delegații cu Ponta și Daniel Constantin (ăla micu). Cu toate astea, Crin mai răspunde unor telefoane de la tele-bârfitoare și oftează cu năduf:

„E cea mai neagră noapte pe care o trăiesc, de la nopțile de 13-15 iunie”.

O asemenea lipsă de discernământ și de simț al proporțiilor, mai rar. Și încă la 5 zile de la aniversarea respectivelor mineriade și în postura de aliat al bătrânului Iliescu. Crin Antonescu se urcă singur pe o targă, cu un fular legat în jurul capului, fără să-l doară. Dacă pentru Adrian Năstase e iresponsabilă o tentativă de sinucidere, pentru practic opt luni, până la eliberarea condiționată, când ai doi băieți mari și suficiente resurse să îți trăiești restul zilelor în orice colț de natură visezi, pentru Crin Antonescu e cam același lucru abandonarea electoratului liberal (cât o mai fi el de liberal), pentru a te alătura pârnăiașilor pesediști. Și culmea, prin comparații așa disproporționate.

Pentru tinerele admiratoare ale lui Antonescu (cel cu ochi albaștri, nu cu haine verzi), pentru simpatizanții lui Remus Cernea, pentru hipsterii ecologiști și anti-capitaliști, pe scurt, pentru cei a căror memorie socială începe de la prima postare pe Facebook, vin vremuri inedite. Pentru noi, cei mai bătrâni, se întorc amintiri mai ponosite. (N-am găsit altă rimă. Trebuia să-l onorez cumva și pe maestrul Mircea Diaconu, că-i ministru al Culturii.)

Băsescu a dat până la urmă țara pe mâna unui „imatur”, care și în mașină stă pe locul din dreapta, că nu-l lasă șoferul la volan. Dar astea erau răutăți valabile pe timp de criză, acum nu mai e criză, sunt 5 miliarde în cont și singura rugăminte pe care a avut-o Băsescu către noul prim-ministru a fost să nu uite să împartă banii ăia cui o avea nevoie de ei.

Cum Ponta nu se pricepe la economie, frâiele le vor lua cei mai hârșâiți. De pildă, Florin Georgescu, ministrul de Finanțe al lui Văcăroiu. Frumoși ani: se raporta trecerea de la „creșterea economică negativă la creșterea economică zero”, prețul benzinei subvenționa marile combinate socialiste cât să își amâne închiderea, statul tipărea ce avea nevoie și dolarul își dubla prețul în decursul unui an. Mândra Bancorex, prin care trecuseră toți banii din exporturile României, cea mai mare deținătoare de valută convertibilă din țară, se prăbușea sub povara creditelor date nu cu buletinul, ci cu telefonul, vremuri în care odrasla fraților Păunescu încă nu făcea filme. Apropo de Bacorex, să vedem ce blândă va deveni B1TV cu ministerele care mai au câte ceva de împărțit.

Iluzia marelui finanțist BNR-ist Florin Georgescu ne e stricată de Moise Guran:

„Florin Georgescu a ajuns primviceguvernator în 2004 în urma unei negocieri dure cu PSD, în urma căreia Isărescu a mai primit un mandat de guvernator iar Florin Georgescu a primit un salariu uriaş şi o slujbă lejeră la BNR, în coasta lui Isărescu. Aşa negociaza Isărescu şi la tura următoare, în 2009, cam la fel a ajuns şi Bogdan Olteanu la BNR,în detrimentul lui Daniel Dăianu. (Mă mir că nu e şi Bogdan Olteanu printre propunerile lui Ponta.)

Georgescu face studii, prezentări din când în când, vine dimineaţa la serviciu şi pleacă după-amiază acasă cu nişte mii de euro salariu lunar. Nu e ăsta un păcat, aşa e slujba la BNR, dar mâna dreaptă a lui Isărescu nu a fost niciodată Florin Gerogescu, aşa cum spune Ponta, ci Criti Popa, un tehnocrat antrenat să îi ia locul atunci când Isărescu se va pensiona întru gloria podgoriilor de la Drăgăşani.”

În chiar seara nominalizării lui Victor Ponta, la Antena 3 reapărea încărunțit și bine înfipt în scaun însuși Viorel Hrebenciuc. Vin vremuri viforoase, mi-am zis. Apoi, o zi mai târziu, omologul său din PNL, Dar Radu Rușanu, punea mâna pe telefon și instruia un moderator de la TVR cum se face o emisiune în noua guvernare USL.


Un exemplu de cum ar trebui să arate presa de acum înainte ne-a fost oferit de Sinteza zilei, care l-a avut invitat pe adevăratul premier din umbră, însuși Dom Profesor. Civilizație, politețe, moderator calm și pregătit să asculte cu interes invitatul. Și invitatul părea să îl placă pentru asta, sau să îl cunoască pe dl Gâdea, că din când în când îi mai zicea câte un blând „nu, Mihai” sau „da, Mihai”. Dom Profesor Voiculescu ne-a trasat și linia de forță a Executivului: „Guvernul trebuie să facă bani”. Și a și detaliat și viziunea sa de aprozarist angrosist despre cum ar putea să procedeze statul, ca să facă bani. Zicea așa Dom Profesor (care se laudă că preda ceva Economie la nivel universitar)

„Oamenii se lovesc de speculă. Se importă ardei din Turcia cu un leu şi se vinde cu 8 lei. Asta-i speculă. Ce trebuie să facă Guvernul. Un singur lucru. Ca să facă bani, profit. Dacă aduce câteva vapoare de ardei cu 1 leu şi-l dă cu 2 lei, câştigă un leu şi speculanţii cu 8 lei rămân cu ardeii.”

Nu e frumos? Nu simțiți geniul financiar, omul de viziune aici și perspectiva ieșirii din criză?

Tot aproape de volan, sau cu propriile pedale, ca la mașinile de la școlile de șoferi, sunt și greii epocii Năstase. În primul rând Ioan Rus, dealerul de mașini al lui Țiriac, unul din cei mai bogați miniștri de după Revoluție. Îl urmează îndeaproape Dan Nica, un nod important din rețeaua reabilitatului deputat Cătălin Voicu. Și totuși s-ar putea să asistăm la încă una din ironiile vieții, ca Adrian Năstase să primească verdictul definitiv când la butoane se află doi tineri care i-au cărat, la propriu, servieta: Victor Ponta și Titus Corlățean.
Cu mari șanse de a intra în legendă alături de marile vedete lansate de persecutatul politic Adrian Năstase e și ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, cel mai mare importator de medicamente ajuns în fruntea trebii.

Iar dacă vă puneți speranța în învățământ și în generațiile ce vin, stați liniștiți. La minister a fost proptită nevasta deputatului Cristian Dumitrescu, rectorul unei din cele mai penibile fabrici de diplome, Dimitrie Cantemir, o concurentă ambițioasă a mult mai prolificei Spiru Haret.

Și cum în articolul anterior spuneam cum Leonard Orban n-a apucat să facă mare brânză cu fondurile europene, Dom Profesor parcă m-a auzit și i-a cedat un loc al partidului său în noul cabinet. Deja, în mintea mea de paranoic, mă întreb cine l-a racolat pe fratele Orban cât a lucrat afară de e vârât el în toate guvernele, de toate culorile, fără vreun rezultat palpabil.
Și dacă tot am ajuns la felia lui Dan Voiculescu din tort, aș saluta și recoltele record de anul acesta. Cu Daniel Constantin (ăla micu) la Agricultură, cred că se va face un porumb și un grâu anul ăsta la Antena 1, mai ceva ca la telejurnalele lui Ceaușescu.

Bazându-se pe puterea acestui tip de presă, Bleen vede în globul lui de cristal un viitor pesimist. Poporul meteodependent va absenta la umbră în lunile de caniculă și va pune mâinile la urechi în lunile de campanie, deci, abia dacă mai rămân câteva săptămâni în care lumea să se lămurească ce e și cu bunăstarea cu Ponta și Crin la putere. Adică destul cât să se tipărească ceva bani, să se rostogolească niște datorii și să se taie niște panglici la niște frumoase promisiuni. Pe care să le aplaude toată presa, ca în vremurile frumoase, ale lui Năstase. E un scenariu, deloc de eliminat, pe care poate ar fi trebuit să îl aibă în vedere și jucătorul Băsescu.

Și tot o analiză bună face și Sorin Ioniță, care comentează căderea fără zgomot a dictaturii băsiste:

„Asta-i tot? Aşa se încheie, cu o banală şi constituţională răsucire de întrerupător, homericul război politic şi scenariile paranoice ţesute în jurul său? Cum vom fi compensaţi pentru anii din viaţa noastră în care, în loc să dezbatem pensii, infrastructură, programe europene sau restituirea proprietăţii, ne-am lamentat fără sfârşit pe chestiunea arzătoare a drobului de sare – soarta democraţiei şi Constituţiei în România?
Cu ce o să se mai ocupe acum analiştii şi activiştii care de ani de zile s-au profesionalizat în troţkisme retorice şi insurecţii stradale, deprofesionalizându-se în orice altceva? Mai are sens să lupţi cu tiranul, acum că a rămas şchip de guvern, sau nu? Vom vedea.”

Altfel, ar fi fost frumos ca din guvernul lui Ponta să poată face parte și alți monștri sacri, poate un guvern de uniune națională, în care să fi intrat și Gabriel Oprea și Vasile Blaga și un Marko Bella, dacă tot a fost lărgit cabinetul. Poate s-ar fi lămurit și tinerii că dinozaurii sunt simpatici doar la Antipa, dar nu sunt animale de companie prea bune.

Singurele lucruri pe care mi le evocă Sorin Frunzăverde sunt versurile unui cântec al lui George Nicolescu:

Frunză verde, lacrimă subțire,
Pe izlaz, prin șanț, prin cimitire,
Pe pământ e foc și sete oarbă,
Mai avem nevoie și de iarbă.

Și se și potrivesc de minune. Avem lacrimi la PDL și pământul pârjolit, numai grass roots movement nu avem. Poate doar în fanteziile lui Lăzăroiu, care îl și face „gunoi” pe proaspătul plecat din partid. În rest, atmosfera e de cimitir, că asta le place viilor să vadă în știri. Iar pentru Frunzăverde e un cimitir mai vesel ca la Săpânța.

Păi imaginați-vă că un pedist avea două șanse mari și late să fie elogiat cum a fost el azi de suflarea analiștilor: să fi sucombat prin deces, sau să fi trecut de partea poporului. Pentru Frunzăverde, să deschidă televizorul în zori și să audă despre sine că e o mare capacitate, un strateg cu greutate, un vizionar, trebuie să fi fost ca scena petalelor din American Beauty. Epopei politice i se derulau în fața ochilor în slow motion, în câteva secunde de eternitate, dar nu murise, ci era viu și bogat.

Cu doar o zi înainte, așa arăta una dintre pancartele purtate la un protest de stradă în Banat. E o poză de azi, de pe Facebook.


Sursa foto: Facebook
Frunzăverde e doar unul dintre așa zișii grei ai PDL, de fapt niște feseniști fără ideologie, fără culoare personală, mici clone de Hrebenciuc. Băieți foarte utili pentru alegeri într-o economie parohială. Sunt atât de mulți, încât nici dacă ar pleca după el Ioan Oltean, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur și mulți alții, tot nu ar mai înmuguri nimic nici în PDL, nici în partidele care îi transferă mândre pe împărțitorii de pachete electorale.

Primele ore din ziua specială de 14 februarie l-au prins pe Crin Antonescu în compania Danielei Crudu. Lângă cei doi se afla și tovarășa de revoluție a lui Radu Mazăre, Mădălina Pamfile. Doar că dl Antonescu, fiind un om politic sobru și responsabil, nu comenta nimic despre sânii Danielei sau cracii Mădălinei, ci era afundat între jumătățile poponeței fostului premier Emil Boc. Ca un copoi bătrân, viitorul președinte al României i-a luat fața lui Vadim Tudor și s-a înfipt în problema spinoasă a bucuțelor care ne-au guvernat atâția ani.
Deși unii îl judecă deja pe Crin Antonescu pentru apariția la Un show căcăcios, trebuie spus că liderul USL a apărut la emisiunea lui Capatos și Stoian doar din obligație de trust. Cum mai devreme în aceeași zi Antonescu mimase foarte convingător isteria alături de Dana Grecu, și nu se poate trezi la ora la care se difuzează Neața cu Răzvan și Dani, singura modalitate în care putea ponta în acea zi la trustul Intact era să apară la Capatos. Apropo, Ponta a tăcut suspect și de această dată. Omul ăsta ori nu e fidel trustului, ori așteaptă imagini cu fundul lui Băsescu. Oricum ar fi, sper că acest eveniment să nu anunțe și o ruptură între Daniela Crudu și Mădălina Pamfile sau, și mai rău: o reacție fermă din partea lui Daniel Constantin.
Concluzia a fost trasă foarte bine de Florin Negruțiu:

Dezbaterea despre cur a fost deschisă de dl. Crin Antonescu şi a fost închisă, ca un arc peste timp, de dl. C.V. Tudor. Despre superficialitatea d-lui Antonescu am mai scris, însă nu-mi închipuiam că va ajunge până acolo încât să fie coleg de dezbatere cu Cruduţa. Ce mai contează ce a spus dl. Antonescu, când singurul lucru pe care s-ar fi cuvenit să-l facă un politician căruia îi pasă de imaginea sa era să-l trimită pe dl. Capatos la plimbare?!

Update: În emisiune a fost prezent şi ziaristul Dan Constantin de la Scânteia, pardon, Jurnalul naţional. Dacă nu mă înşel, e chiar tatăl lui Daniel Constantin, preşedintele tentativei de partid a lui Dan Voiculescu. Dacă într-adevăr aceasta e legătura de rudenie dintre cei doi, sau dacă sunt doar “colegi de trust”, devine mai limpede, în condiţiile în care Dan Constantin nu e o figură obişnută a emisiunilor mondene, că Dan Voiculescu a urmărit să dea greutate politică unui moment altfel mizerabil. [video]

Cel mai de încredere politician român al momentului, potrivit ultimului sondaj IMAS a intrat într-un fel de grevă de zel:

“Eu vă spun foarte sincer, deşi e total nepoliticos, că nu sunt interesat de întrevederea cu FMI. Dintr-o minimă politeţe instituţională o să fiu prezent, iar pe conţinut discuţiile vor fi purtate de către domnul Claudiu Doltu, care este ministrul nostru, din umbră, de Finanţe şi Economie, însoţit de Varujan Vosganian – vicepreşedinte, Daniel Chiţoiu, vicepreşedinte.”

E o atitudine de starletă îmbufnată, care merge în fruntea unei delegaţii la o întâlnire oficială dar anunţă public că nu îl interesează defel ce urmează să se discute. Chiar aşa, de ce l-ar interesa pe cel mai de încredere politician ce discută el însuşi cu cel mai mare creditor al unei ţări cu deficite cronice? Ce, e vreo emisiune cu Gâdea să te implici şi emoţional !?
Şi de ce sa nu le dai cu flit unor creditori antipatici, fără de care ne-ar costa cu 1-2 miliarde de euro mai mult în fiecare an, pentru a susţine birocraţia umflată de ultimul mandat “liberal”.
Să fim înţeleşi: nu e nimeni obligat să aplaude sau să accepte banii sau programele FMI. În general, pe mâna Fondului ajung ţări incapabile să se administreze singure şi nu e clar dacă medicamentele prescrise îi salvează sau le prelungesc agonia. Poţi contrazice aceste politici, chiar şi după ce ai fost semnatar al acordului în derulare (cum e cazul PSD). Îl poţi combate cu alte idei, dar nu poţi spune că nu te interesează.
Poţi, de asemenea să fii scandalizat de lobby-ul pe care delegaţia Fondului îl face în favoarea băncilor în detrimentul cetăţenilor. Şantajul făcut împotriva Ordonanţei 50 de echipa lui Franks e corupţie internaţională în văzul lumii. Dar, culmea, Crin nu a adus asemenea argumente de ordin moral. Iată motivul îmbufnării:

“Pentru că FMI la rândul său s-a purtat foarte puţin politicos cu partidul nostru, cu opoziţia din România”.

Are vreo finalitate un asemenea demers? Evident, nu, preşedintele PNL ştie foarte bine că acordul nu poate fi rupt chiar cu una cu două, ba admite cu propria gură că l-ar continua dacă ar reuşi să dea jos guvernul actual:

Aşadar, în ciuda rezervelor pe care noi le-am exprimat foarte limpede şi singuri la începutul lui 2009, vom continua Acordul cu FMI în ţintele sale mari. Dar vom rediscuta formulele care stau la dispoziţia guvernului român pentru a distribui sau repartiza aceste fonduri în cadrul aceloraşi ţinte.

Şi atunci, cum se explică felul în care Crin Antonescu se alintă jignind în lipsă partenerii cu care discută? Printr-o foarte intensă concentrare pe balonaşele de gumă din mintea unui retor de televiziune:

“FMI a gasit sat fara caini, domnul Franks nu a mai fost tratat in viata vietilor domniei sale cu atata deferenta de un presedinte de tara. Domnul Franks vine, mai mesteca o guma, isi mai pune ochelarii, isi mai scoate ochelarii, mai spune cat trebuie sa fie deficitul. Domnul Basescu zice Sa trati!, ii ordona dupa aceea lui Emil Boc”

Pagina 1 of 212

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica