rss
rss
rss

Un fior rece ca un junghi mă trezi în toiul nopții. Inima mi se strânse într-un spasm, cu perna lipită de obraz, mâna dreaptă mi s-a încleștat, tremurând de încordare într-un pumn, din care țâșnea erect doar degetul mare, când întrebarea m-a fulgerat: Oare ce o mai face Horia Mocanu, candidatul PPDD la Primăria Capitalei !?

De ce l-or cenzura mișeii pe candidatul poporului, de ce nu văd afișe cu el în oraș și nici domnu Dan nu-l mai arată la Televiziunea Poporului? Să fi fost o mașinațiune, o lucrătură, cum spune domnu Barbu, ca „să ne prostească pe noi, proștii?”. Transpirat tot de neliniște și revoltă, m-am ridicat în capul oaselor și mi-am zis: tre să-l las baltă de popor, cu Condurățeanu cu tot, de-acum votez cu intelectualii. Diplomă am, la olimpiadă la matematică am fost, în clasa a șasea, până la faza pe municipiu, la Bookfest mă duc uneori, nu are rost să mă mai ascund.

Primul la care m-am gândit, în calitatea mea de intelectual, a fost Mihail Neamțu. Gata, merg pe mâna lui până s-o coagula dreapta, ca laptele în smântână și din smântână în brânză. Mă rog, poate partea cu brânza nu e foarte inspirată, că Noua Republică s-a cam smântânit. Cum? Mișcarea de la firul ierbii, partidul ceaiului românesc, n-a găsit un bucureștean să-l propună urbei de primar? Dar, ce spun eu, n-au găsit un avocat capabil să-i înscrie la tribunal, din câte bag eu seama, că tot la statului de ONG au rămas.

Singurul candidat, despre care într-adevăr nu se putea spune că n-a făcut nicio brânză, era Becali. Dar mă deranja că-și scurtase sloganul. Când a candidat la prezidențiale, fusese „În slujba crucii și a neamului românesc”. Suna dacic și mai gardist „ca soarele sfânt de pe cer”. Acuma „albanezul” redusese sloganul, pragmatic la „În slujba crucii și a Bucureștiului”. Păi neamul nu are nimic de zis aici? Cui rămân plaiurile lui Ștefan și calul lui Mihai Viteazul? Că în curând o să se reducă misiunea sfântă doar la șoseaua Pipera. Hotărât lucru, în calitatea mea de intelectual, nu puteam vota cu el, nici cu piosul ăla de nea Puiu Iordănescu, cu toată temporizarea și tacticizarea administrației locale.

Și atunci mi-am amintit că pe timpul zilei Lucian Viziru anunțase pe Facebook, că pentru prima dată în viață a găsit un politician pentru care se va duce la vot: pe Nicușor Dan. Numele acesta ca un alint m-a liniștit și m-a făcut să las capul pe pernă lin, zâmbind în somn: Nicușor Dan vine la primărie… Și-a calculat singur șansele: toți care l-au votat trebuie să se prezinte la vot și mai au zece zile să convingă alți patru cunoscuți să voteze cu Nicușor Dan și treaba e rezolvată. Patru rude, colegi, vecini, nu contează, imposibil să nu reușească un plan așa bine pus la punct. Dacă sistemul nu dădea greș, Caritasul ar fi funcționat și-n ziua de azi, dar ce știam noi atunci? Pe ăla îl susținea doar Tatulici, pe Nicușor Dan îl susțin mai multe vedete decât pe caii de la Letea. N-are cum să nu răzbească. Are în spate batalioane de corporatiști, iubitori de lucruri cool și de biciclete.

Dacă îi întrebi cu ce e mai bun planul lui Nicușor decât al escrocilor clasici, ca Oprescu și Prigoană, vei fi privit cu mai mult dispreț decât unul care nu vrea să-l salveze pe Șerban Ionescu și nu se emoționează când primește poze cu pisicuțe și bebeluși. Ce inimă să ai să nu fii cucerit de un candidat cu nume de copil. Dacă pe Prigoană l-ar fi chemat Silvișor, ai fi fost așa de hain încât să-l tratezi cu pliciul ?! Nu intru în varianta Oprescu – Sorinel, că asta deja sună a nume de manelist și hipsterilor nu le plac decât manelele englezești.

Vorbind concret, propunerea lui Nicușor Dan, ca firmele să construiască o parte din case gratuit sau la preț redus, că așa le va cere primăria, e la fel de populistă ca promisiunea lui Prigoană că o să ne plimbăm cu RATB-ul gratis, fără bilet. Dincolo de promisiunea „eu nu sunt ca ceilalți” nu e mare lucru. Procesomania, îndreptată împotriva antreprenorilor privați și împotriva proiectelor edilitare ale Primăriei, nu mi se pare în toate cazurile o carte de vizită. Orașul nu poate fi oprit din dezvoltare, lărgirea unor bulevarde nu poate fi înghețată pentru fanteziile hippie ale unora care îl vor transformat în rezervație. Orașul a fost iremediabil urâțit de comunism, de construit se construiește în general oribil, că nu mai există educație și locuitorii înșiși îl vandalizează sistematic. Mare lucru nu se mai poate face, fără a porni de la educație, nu prin măsuri birocratice. Poate o soluție, care ar reclama un efort național, de care nu sunt convins că suntem în stare, ar fi construirea, undeva în apropierea liniei de centură, a unui nou centru administrativ și financiar, din construcții tip zgârie nori, unde să fie mutate toate instituțiile statului, urmate apoi de bănci și sedii de companii. Repet, efortul financiar ar fi uriaș, chiar și cu sprijin bancar, e posibil să nu avem vreodată resurse pentru așa ceva. Ca soluții realiste nu ne rămân decât extinderea unor bulevarde, pentru o circulație fluidă, un inel de autostradă, în locul centurii și renovarea clădirilor din jurul centrului istoric, pentru exploatare turistică. În rest, singurul mod în care Primăria se poate implica în sprijinul rezolvării crizei de locuințe e prin debirocratizare, prin eliminarea tracasării celor care încearcă să facă ceva și taxarea celor care țin sub formă de maidan terenurile retrocedate.

Acum că ne-am întors cu picioarele pe pământ și ne-am trezit din visare, v-aș întreba dacă vă mai amintiți cum au arătat avatarurile anterioare ale lui Nicușor Dan. Vi-l mai amintiți pe Manole Gheorghe Eduard? Tânărul acela antreprenor, dur cu toată clasa politică, autorul unuia din cele mai bune sloganuri din ultimii 20 de ani: „Ne luăm țara înapoi!”. A făcut impresie bună, ne-a promis că va continua și se va lupta „cu sistemul”. Are și un site, cu flamingi roz, unde ne promite că o să vedem Paradisul și ne anunță că urmează să se ocupe personal de Patricu, de Voiculescu și de Vântu. N-a mai scris pe el din 2009.

Într-o viață anterioară, Nicușor Dan sigur a fost Cosmin Alexandru, fondatorul URR. Ce vedete mai roiau și în jurul lui, ce revoluție părea să mocnească sub sloganul la fel de inspirat, „conspirația bunului-simț”. Ce s-a întâmplat cu revoluționarul? Păi a lucrat o vreme pentru Vântu, și-a luat o nevastă beton, s-a făcut corporatist și, în general, și-a făcut suma. Credeți că-și mai bate capul cu problemele, pentru care aproape jura că e gata să se sacrifice? Candidații providențiali, cu mijloace suspect de multe de promovare, cu postaci, clipuri și afișe, s-au pierdut în pustiul Facebookului, lângă Alexandra Svet, PR-ista cu apelul către români, lângă Claudiu Crăciun, rebelul cu carnet de partid, purtat pe la televiziuni cu aceeași încântare ca Cristian Gava, pe vremea când era copil-minune, nu adolescent enervant. Poate se va găsi și pentru el un post călduț, lângă Remus Cernea, eco-socialistul, care acum îl consiliază pe alt fost rebel promițător, Victor Ponta.

Nu am scris astea ca să iau speranța nimănui. Dacă prin absurd, Nicușor Dan ar câștiga alegerile, nu cred că ar fi un primar mai rău sau mai necinstit decât Oprescu sau Prigoană. Dar nici un primar grozav, cu toată simpatia cu care e îmbrățișat de vedete, altfel nepricepute în ale politicii. Am ținut doar să le amintesc celor care se entuziasmează acum, ce s-a întâmplat cu foștii lor lideri providențiali, ieșiți din neant și că, în vreme ce privesc de sus cu dispreț la gogoși sinistre ca PPDD sau PNG, idolii turmei de hipsteri nu sunt neapărat mai puțin goi decât idolii de neam prost ai poporului.

Deși divulgarea ofertei făcute peste picior pui Ponta a atras atenția tuturor, mie altul mi s-a părut momentul cel mai interesant din interviul dat lui Ion Cristoiu. Atacul la „greii PDL”, care „sunt grei numai când se dau funcții, nu și când trebuie să candideze”, mi s-a părut mai spectaculos decât zgândărirea opoziției.

Important aici mi se pare că Băsescu nu pare mulțumit cu numele vehiculate până acum și foarte interesat de găsirea unui rival pe măsură pentru Oprescu, „pe care l-am antrenat bine în campanie, cum pierzi de la 44 de procente, împotriva unuia cu 17, în primul tur”.

A urmat apoi un moment în care Băsescu și-a regăsit verva de pe vremuri: i-a lovit pe bătrânii pedeliști, dar l-a mitraliat și pe Oprescu, amintind la foc automat și golurile marcate în funcția de primar:

„Când este vorba să se lupte cu Sorin Oprescu nu mai sunt grei. Ce-i împiedică pe acești grei să îl întrebe pe Oprescu: ce ai facut dumneata în orașul ăsta? Pasajul? Păi l-a început Băsescu și ai votat împotriva lui. Stadionul? Păi l-a făcut Videanu. Domnu Oprescu, în București dacă există linia 41 și încă 20 de km sunt făcuți de Băsescu, nu de tine. Dacă există contorizare la fiecare scară de bloc, e făcută de primarul Băsescu, nu de tine. În București, dacă e programul de reabilitare a 110 școli, e făcut de Băsescu, nu de tine. În București, dacă există programul de reabilitare a orașului vechi, e finanțat cu programul făcut de Băsescu. L-aș pulveriza! Și i-aș mai spune ceva: bă, ai avut două proiecte majore: autostrada suspendată și tu n-ai făcut pe teritoriul Bucureștiului conexiunea (…) la autostrada București-Ploiești. Și parcul dintre Alba Iulia și magazinul Unirea, unde trebuia să fie un spațiu verde, cu pelicani cu căprioare. Vroiam să văd măcar un pelican”

Tot în acest context am aflat și că Elena Udrea, ba e grea, dar măcar nu mai are funcție, ba nu e grea, dar nu are șanse la Primărie.

Momentul acesta din taifas, în care Băsescu se lupta, fie și cu un adversar absent, pe care „îl pulveriza” în lipsă mi-a readus în minte și singura aptitudine certă a lui Băsescu, aceea de câștigător de alegeri. Omul chiar s-ar simți întinerit de adrenalină, dacă ar mai avea ocazia să mai participe la o dezbatere.

Ce politician mare ar fi fost Băsescu, dacă în loc de președinte ar fi rămas doar candidat!

UPDATE: Astăzi am aflat și forma în care Băsescu și-ar dori chiar să participe la campania electorală de la locale. PDL ar vrea referendum pentru Constituție în ziua votului, referendum pentru care președintele ar urma să pledeze public. Tot ciorba cu reducerea numărului de parlamentari și de camere. Greu de crezut că va mai ține, dacă nu cumva Băsescu e deja o vulnerabilitate și pentru primari.

Peste drum de liceul Șincai, mă intersectez cu vreo sută de puștani dintr-o galerie de fotbal. Răcnesc ceva în cor, ca și cum s-ar fi dus la un meci imaginar, dar în realitate se întorc de la un mic ciubuc. Genul tipic al băieților de cartier, cu șepci și treninguri, buni de gură și clocotind de testosteron.
Peste șosea, traversând parcul Tineretului, încep să curgă și alte pâlcuri, dar din ce în ce mai diverse. Mai întâi câteva grupuri tot de tineri, sporovăitori, dar mai puțin țâfnoși. Se cunosc între ei, pentru că merg de multă vreme în platourile televiziunilor ca aplaudaci, unde râd la orice fel de glume, sau oriunde se ivește câte o oportunitate de la firma de casting. Doar o fată rupe atmosfera de retragere liniștită cu o înjurătură dură zbierată către cineva din alt pâlc.
Trec și de ei și ajung în dreptul spectatorilor care se retrăgeau mai agale de la Sala Polivalentă. Sunt oameni mult mai potoliți , trecuți de 40 de ani, cu fizionomii triste indiferent de expresia de moment. Se împart bani pentru ziua de aplaudat, undeva dincolo de podul peste lac. Câte un moș gen fost activist mărunt, devenit administrator de scară, împarte celor adunați în jurul lui câte un supliment de transport ”celor care stau mai departe”, pentru că între timp s-a întunecat. Sunt oameni necăjiți, care se bucură ca de Moș Nicolae de neașteptata bancnotă de o sută de mii. Și câte o eșarfă (portocalie sau poate roșie, nu se distinge la ora asta) sau un balon de dus acasă contează.

Cam asta a fost întâlnirea mea pur întâmplătoare cu spectatorii năimiți la congresul UNPR-ului lui Gabriel Oprea. Partidul care poate fi considerat scursura perfectă a politicii de pe Dâmbovița și-a prezentat cu mândrie achizițiile din intermercato. La știri l-am putut vedea pe fostul ministru PSD, Marian Sârbu vorbind înălțător despre reușita de a aduna atât de mulți oameni în jurul unui ideal. Oricum, e pierdere de vreme să comentezi falseturile absurd-bombastice ale activiștilor (și cuvântul e potrivit) acestui partid.

Ceea ce va rămâne după acest eveniment e anunțul făcut de Elena Udrea că Popescu zis Piedone va conduce campania unită a PDL și UNPR din București. Tot primarul de la sectorul 4 va fi, se înțelege și candidatul comun pentru funcția de primar general asumat de PDL, cel puțin așa a hotărât prin vot (personal și uninominal) Elena Udrea.

Dacă așa vor sta lucrurile, ne vom vedea într-o situație neașteptată: două alianțe politice masive față în față, ambele incapabile să propună un candidat dintre membrii proprii, ca doi mistreți grași, tăvăliți în noroi și încercând să alerge de propria duhoare. Știu că e caraghios să vorbești de doctrine când îți iei numele de scenă din comediile bufe, cu pumni în gură și bătăi cu frișcă. La urma urmei, puteai să te intitulezi la fel de bine și Popescu Bran sau Popescu ”Cichicean”. Totuși e de remarcat că singurele partide pretins de dreapta – național-liberal și democrat-liberal – se vor prezenta în fața (teoretic!) celui mai educat electorat din țară cu niște bezele de spumă ieșite din telul lui Ion Iliescu.

E de notorietate slăbiciunea (reciprocă) pe care Iliescu a avut-o mereu pentru Sorin Oprescu și cum nu le-a iertat celor din generația Năstase-Geoană marginalizarea doctorului. Băiatul bătrân al unui cuplu de securiști de carieră i s-a părut mereu lui Iliescu un ideal de seriozitate, așa miștocar cum îl crede lumea.

Cristian Popescu Piedone e descoperirea accidentală a lui Adrian Năstase. (Sau să fi fost flerul lui Dâncu?) În anii când ziarele brodau doar pe marginea comunicatelor cu realizări de la Guvern și televiziunile reinventau Cântarea României pentru Bombonel, undeva într-un birou al Ministerului Propagandei, cineva remarca potențialul de succes la neamul prost pe care îl avea un funcționar de la OPC.
În vremea când guvernul semna pe bandă rulantă contracte pentru noi și copiii noștri, cu Bechtel (pentru autostrada Transilvania) cu OMV (pentru Petrom și resursele subsolului), cu Erste (pentru BCR), cu RMGC (pentru Roșia Montană), cu băieții deștepți (pentru curent), cu Patriciu (pentru Rompetrol), cu Mital (pentru Sidex) …… în vremea aceea, deci, țara se distra urmărind seară de seară un personaj hazliu, răsturnând tarabele cu pește sau găleata cu brânză a unei babe de pe trotuar. Piețarii șușoteau că tămbălăul se întâmpla doar cât se filma și Cristian devenea Piedone, altminteri, inspectorul redevenea Popescu și pleca și el, ca tot omul de la piață, cu sacoșele pline. Publicul de azi al OTV-ului savura să-l vadă pe Piedone avansând prin balansare de pe un picior pe altul. Cine ar fi crezut că talentul ăsta se va materializa mai târziu într-o balansare de pe stânga pe dreapta politicii de toată frumusețea?

Până la Piedone, sectorul 4 avusese ghinion la primari. Cartierele era în continuare de un gri prăfos, nehotărâte într cenușiul ceaușist și ceva ce se încăpățâna să se ivească. Cu Piedone, sectorul nu a câștigat doar mai multă verdeață, dar și-a găsit și stilul: un prost gust dens și mustos, de mahala ruptă din ”D-ale carnavalului” așa cum l-a văzut Pintilie. De la palmieri jumuliți, la boscheți kitschioși, arteziene de ciment, pitici de grădină, ghirlande de pom, mizerie cu miros de gunoi care a făcut o zeamă verde, serbări câmpenești cu mititei, zilele sectorului cu trupe cântăcioase, străzi mărginașe ”asfaltate” cu pământ, ceasuri muzicale, nu cred că există ceva dintr-un oraș de provincie, condus de câte un baron local fără rival, care să nu fi fost punctat și în sectorul 4.

Comparativ cu lenevia bășcălioasă a lui Oprescu, o asemenea prodigiozitate a gustului îndoielnic mi se pare mai greu de stăvilit decât migrațiile unor tineri africani către un orășel cu pensionari nordici blajini. Cu forța naturii nu te pui. Dacă mitocănizarea bucureșteanului e cum o estimez eu, n-ar fi exclus ca vorbirea colocvială a lui Oprescu să ajungă o amintire din vremuri boierești. Norocul lui că poporului îi place la mici, dar îi place mai mult pe un stadion de un sfert de miliard. La urma urmei, dă-le încolo de stângă și dreaptă, că oricum n-ar fi avut de unde scoate PDL-ul vreun candidat mai breaz. La vot era ca la mașina de tocat, degeaba băgai pe sus un Paleologu, că prin față tot vreun Prigoană ieșea. Așa că zic să știm o treabă și să sperăm că Vanghelie va completa și el oferta pesedistă, cu o candidatură din partea partidului lui Geoană.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica