rss
rss
rss

Anonimul, care a obținut celebritatea națională la volanul unei mașini cu număr de înmatriculare obscen, verifică zicala „a plecat bou și s-a întors vacă”. Înhămat la Audi, dar tot aia. Pentru că nu cere multă deșteptăciune să bați drumul până în Scandinavia, ca să te întorci țanțoș cu vocabularul blocat tot în măscările din patru litere, pe care le puteai deprinde liniștit și spărgând semințe la periferia Vasluiului.

Degeaba s-au frecat unii de Liiceanu și Șora pe la mitinguri, că erudiția nu se ia ca pojarul. Ca gândire, au rămas sub nivelul celorlalți mitingiști, de care au râs că sunt fără dinți și asistați social. N-or fi știut unii dintre ei de ce-i mână Dragnea în autocar spre București și nici n-au găsit cuvintele să se exprime, dar măcar s-au străduit să rămână cuviincioși, vorbind și ei cum s-au priceput. De la înjurătură, mai departe nu se mai poate merge decât sore violența fizică, iar înjurătura poate fi întoarsă oricând de oricine împotriva altora, de care s-ar putea să nu-ți convină. Aici prostul e în avantaj, că n-are de făcut niciun efort de gândire, ca să dea replica și să pară că participă la discuțiile politice curente, în limbajul general acceptat.

Degeaba s-au dus și unii români prin Occident, că nici de ei nu s-a prins civilizația Vestului, cultura toleranței și a dialogului, politețea rezervată. Bați atâta amar de drum și te întorci cu același vocabular, cu aceleași idei și același arțag. Probabil claxonezi la semafor, lași geamul în jos să tragi înjurături pietonilor și arăți semne din degete, să se vadă stofa de expat realizat, care a văzut lumea.

Cu ce s-au ales cei care au privit 10 ani și mai bine la Antena 3? Cu multă încrâncenare, ură pentru un anume fost preșefinte și câțiva din jurul lui. Cu o obsesie paranoică. Și cu disponibilitatea de a da votul oricui promite că va face lucruri nepronunțabile cu dușmanul suprem. Fără alt program politic, doar cu lungi manifeste, sloganuri care lungeau pe mai multe pagini ce zice condensat o înjurătură. Roata se va întoarce și la guvernare vor veni alții, despre care vei fi încredințat că vor da de pământ cu „ciuma roșie”. Și se vor dovedi la fel de incompetenți, de ridicoli în gafe, pentru că în loc să pregătească programe bine gândite, au pregătit înjurături și poze amuzant pe tema care face trafic.

Realitatea e că mișcarea Rezist a ajuns cu benzina la fundul rezervorului. În loc să își pună problema cum de i-a scăzut publicul din stradă de la suta de mii la câteva zeci în zilele mai proaste, cei rămași se radicalizează. Compensează prin agresivitate și gălăgie numărul tot mai precar. Urmărind doar sporadic fenomenul, am început să îi învăț pe câțiva dintre ei, ca pe „stegarul dac” de la mitingurile pesediste de dinainte. Par de meserie activiști sau de meserie protestatari. Mă tem că sunt chiar la fel de bugetari ca hoțomanii pe care îi contestă, dar asta n-o puteam afla deocamdată. Le-a pierit și argumentul „vocii străzii”, în baza căruia cereau schimbarea majorității parlamentare, după alte criterii decât cele stabilite în cabina de vot. Deja nu se mai adresează celorlalți români, pe care se presupune că ar vrea să îi convingă să li se alăture. (Pe aceia, cei mai săriți de pe ax i-ar vrea eutanasiați, dacă s-ar putea.) Se transformă pe zi ce trece în reality show, în producție de amuzament, care schimbă ceva doar în universului comun al imaginației lor.

Talentatul domn Ponta devine un caz tot mai curios de supraviețuire in extremis. E periodic demascat pentru impostură, dar asta nu pare să îi scadă din credibilitate. E umilit în alegerile, în care promitea arogant că va mânca floricele. Se întoarce ca un șobolan ud de la refacerea din Dubai, dar capătă suficientă putere cât să își mazilească rivalii din partid.

Câștigă puncte din degringolada în care se află inamicii săi de tradiție de pe micul ecran, Băsescu și Udrea, singurii care îi dau o justificare de a exista în ochii fanilor. Și foarte mult timp să respire și să își scuture hainele. Din prăvălirea celor doi ies la lumină amănunte jenante și pentru tandemul bălăcărelii cotidiene, Băsescu-Ponta. Se văd ațele din culise, regizorul intră jenant în cadru, reiese limpede că harța era de ochii lumii, existau numeroase înțelegeri ascunse, întâlniri bilaterale prietenești și interese de afaceri.

Așa ceva ar fi trebuit să creeze o explozie vulcanică în activul pesedist și între votanți. Adică i-ai tolerat toate defectele și minciunile acestui puști obraznic, ca să lupte cu „răul absolut” și-l afli în pat cu dușmanul! Așa ceva trebuia să-l aducă la cele câteva procente firave de susținători dezamăgiți pe care le mai are Băsescu. Dreptate până la capăt, cum ar veni. Diferența e că publicul lui Ponta nu prinde asemenea subtilități și se uită în continuare la comedie, ca la „Tânăr și neliniștit” când, o dată la 400 de episoade, interpretul câte unui personaj e schimbat cu altul, care nici nu seamănă.

Mare parte din cei care merg la vot nu au, de fapt, voință politică, adică nu au un favorit pe care mizează din convingere. Ci din lipsă de opțiuni. În prezent, mulți alegători, de toate culorile, au cedat inițiativa total în fața DNA. Așteaptă ca arestul și nu votul să facă trierea în locul lor și ei să se pronunțe alegând „din ce-o rămâne”. Mulți sunt încredințați că un asemenea proces nici măcar nu e unul democratic, dar ignoră pericolul ca un corp de câteva zeci de procurori, susținuți de un conclav de ofițeri din serviciile secrete, să joace rolul parlamentului, să lichideze de pe scenă personaje, să le mai îngăduie altora supraviețuirea. Ce mai contează? Nevinovat nu e niciunul!

Victoria lui Șova din Parlament e pentru Ponta un semn mai rău decât o înfrângere. Pentru că ea arată că glonțul i-a șuireat pe la ureche, dar a fost doar focul de avertisment. Dacă majoritatea parlamentară a fost mobilizată pentru apărarea ipochimenului, e clar că prietenarul lui mai influent a fost nevoit să își folosească toate pârghiile, pentru a nu fi tras și el în dosarul căpușării regiilor de stat din energie.

Momentan, Parlamentul l-a plasat pe Dănuț Șova deasupra legii, l-a făcut intangibil, ca pe Vosganian. Iar fiul mamei sale va păstra tăcerea, nu e nevoie să povestească tot ce știe despre fostul său asociat, Ponta. Care sângerează pe la toate încheieturile. Ministrul de Finanțe, care în orice guvern e creierul, tocmai i-a fost arestat pentru șpăgi din cele mai ordinare. Urmate de tentativa de a distruge probe, inclusiv prin arderea pungilor cu bani. Mai lamentabil de atât nici nu se poate.

Dar majoritatea parlamentară nu îl poate apăra la nesfârșit pe Șova, care va fi pus în situația să scrie declarații cu prima ocazie. Iar Victor Ponta știe că acel moment fatal nu poate fi împins prea departe și că oricum nu mai poate spera să se salveze printr-o imunitate de tip prezidențial, după ce va părăsi Palatul Victoria.

N-am mai scris de nu mai știu câte luni nimic pe blog. De fapt, a trebuit să caut prin debara după hârtiile cu parole, că altfel mi-ar fi fost imposibil să mai intru vreodată. Am găsit hârtiuța și am bufnit în râs când am văzut parola. Nu m-aș mai fi gândit!
Plus de asta, dacă rătăcește vreun cititor pe aici, va fi după închiderea urnelor, deci nu se cheamă că influențez pe cineva. Dar să rămână consemnat aici, cine știe, poate o să râd și de asta peste câțiva ani.

Așadar, cum reiese din titlu, votez cu Monica Macovei pentru un nou mandat în Parlamentul European. Consider că urnirea Justiției e cea mai importantă veste bună pentru România și cea mai consistentă speranță. Iar Monica Macovei s-a afirmat luptându-se cu încăpățânare pentru un sistem de justiție independent și rupt de influența politicienilor. Atât de mult încât e persoana împotriva căreia s-a îndreptat cea mai multă ură din partea celor care apără mediatic hoții. Ură pur și simplu, fără altă justificare. Adrian Năstase îi scrie din pușcărie pe blog chiar săptămâna asta un articol în care își îndeamnă simpatizanții să n-o ierte, adică să n-o voteze duminică. Intră și scrisul pe blog între drepturile anumitor deținuți din țară, dar important e că Năstase o urăște pe Macovei de dincolo nu de dincoace de gratii. Iar ăsta e un mare pas înainte pentru societatea noastră.

un parlament decorativ
De la depărtare, progresul ăsta s-a văzut cel mai bine. L-a remarcat Joe Biden, vicepreședintele american, care aproape doar despre asta a vorbit când ne-a vizitat. Îl remarcă și liderii europeni, ca Viviane Reding, cărora Monica Macovei le-a câștigat încrederea. Și asta e cea mai mare reușită pe care un trimis al nostru la Bruxelles o poate avea în acest moment. Parlamentul European e o instituție ciudată – are puteri excesive pe termen lung, dar neglijabile pe termen scurt. Europa e condusă din altă parte, prin întâlniri nedemocratice, de culise, pentru că nimeni nu are chef să dea decizia pe mâna ignorantului de pe stradă. Prin urmare, pentru actuala etapă, cred că nici n-a fost mare supărare în Vest că noi am trimis acolo neveste ratate, ca Daciana și Adina, fiice ușor retardate, ca EBA, și clovni ca Becali și Vadim.
Din Parlamentul European nu poți schimba cursul politic al Europei, dar poți cel puțin să îți creezi o influență. Asta dacă le câștigi mai întâi încrederea celor mai bine înșurubați. Și Monica Macovei a fost de departe cel mai influent euro-parlamentar al nostru. Nici nu se poate face vreo comparație cu fostul lider al euro-parlamentarilor PSD, Adrian Severin, ajuns rușine națională după ce a fost filmat negociind șpăgi pentru vot. Iată că nu merge să spui că sunt toți la fel sau că toți ne vor reprezenta în același mod.

la pachet cu securiști
Mi-am propus să nu votez vreodată securiști și foști nomenclaturiști. Dar uite că e imposibil, la un vot pe listă. În capul listei PDL se va găsi Theodor Stolojan. Ce pot să mai spun despre acest cadavru politic, care se încăpățânează să consume aerul bruxellez? În mod normal, rușinea ar trebui să îl oprească să mai apară public pentru a cere votul, dar e țațoș în capul listei și pe afișe. Omul n-a explicat nici acum cine îl șantaja când s-a retras din cursa prezidențială, dacă a mințit că e bolnav, aproape muribund. Nici de ce a renunțat la mandatul de prim-ministru, la două zile după ce i s-a reîncredințat, prin 2009. Nici de unde are averea considerabilă.

Tot votând-o pe Monica Macovei îi fac o bucurie și antipaticului activist Vasile Blaga, cel care n-ar putea aduna nici 2% pe cont propriu, dar mișcă mașinăria de profitori de partid la fiecare scrutin. În fine, îl târăsc în Parlamentul European pe cândva talentatul Traian Ungureanu, un descurcăreț de al cărui caracter mă îndoiesc acum din ce în ce mai mult.

celelalte variante
Dar care ar fi fost celelalte opțiuni? Pentru că e mai mult un vot prin eliminare.
Mai întâi, gigantul PSD, aliat cu toxinele politice PC (Voiculescu) și UNPR (Gabriel Oprea). E un partid creat și perpetuat de mafia nomenclatuii PCR. Un partid care are ca obiectiv stagnarea, blocarea Justiției și extinderea păturii de amărâți dependenți. De departe, cel mai nociv conglomerat politic existent.
Anul acesta, au avut de două ori mai multă publicitate stradală decât toate celelalte partide la un loc. Deci sursa de bani e guvernarea însăși. Un vot pentru ei e un vot împotriva oricărui viitor normal pentru țara asta, e un vot pentru un proiect de țară tip Belarus.

PNL a devenit prin epurările găștii lui Crin Antonescu din ultimii ani o clonă mai tinerească a PSD. S-au definit singuri într-o stenogramă ca „grup infracțional organizat”. Victor Ponta a avut dreptate să îl tachineze pe Antonescu spunând că e mai la stânga decât el. Au reușit performanța de a fi la guvernare fără să propună o singură măsură de dreapta și să bată câteva recorduri (își merită sloganul de euro-campioni) : au avut în Fenechiu primul ministru arestat în timpul mandatului, în Remeș primul fost ministru dus la închisoare și nici Chițoiu sau Chiuariu nu se simt prea bine. Ca să nu mai spunem de finanțatorii din eșalonul doi, ca Radu Rușanu sau Mihai Vlasov.

În PNL n-a mai rămas spirit liberal nici de sămânță. Lista e deschisă de clona Anei Pauker, Norica Nicolau, și continuată de o mare dezamăgire. Renate Weber a reușit să devină din activistă pentru europenizare, în apărătoare lovită de orbire a penalilor Voiculescu și Năstase. Mi-e pur și simplu imposibil s-o înțeleg.

Ca și la PSD, unde Iliescu a împins-o în față pe Corina Crețu, iar Victor Ponta, pe Daciana Sârbu, și la PNL nepotismul face lege, prin Adina Vălean, soția lui Victor Ponta. E o impresie execrabilă de ciubucari mărunți, care-și îming rudele în posturi bine plătite. Și mai rău e că din moment ce nevestelel lor vor continua să aibă lefuri de 6-7000 de euro pe lună și buget pentru asistenți de sute de mii de euro, și soților le va fi stimulat orgoliul masculin să rotunjească din furat banii aduși în casă.

outsiderii
Întrucât sistemul electoral are prag, deci nu favorizează apariția unor partide noi, m-am ferit să risc votul pe soluții mai exotice, care ar putea trece sau nu pragul. Care ar fi fost opțiunile?

Mișcarea Populară se conturează ca un partid făcut doar din ambiție pentru o singură persoană, Elena Udrea, din slăbiciunea de bătrân a lui Băsescu. Au pe listă câțiva oameni bine pregătiți ca Baconschi și Cristian Preda. Au și meritul de a fi renunțat să o mai includă pe listă pe Elena Băsescu. Dar au abuzat legea folosindu-se de președinte în campanie, contrar prevederilor din Constituție. Și ce e mai grav, nu au propus absolut nimic nou de la înființare. Ori politica ar trebui să fie despre idei, nu despre ambiția de a te rupe dintr-un partid, ca să promiți unificarea cu acel partid după câteva luni. Pentru aroganța și agresivitatea susținătorilor săi, PMP merită să se întoarcă umilit la PDL după alegerile astea. Dacă nu cumva vor merge până în pânzele albe cu ambiția.

Două alte partide mici sunt creații de orgoliu ale unor lideri fără priză la publicul larg. E vorba de Forța Civică și Noua Republică. Cel din urmă s-a disociat cel mai mult de sistemul actual de partide și de moștenirea ceaușistă. Dar ca și la partidul lui MRU, în afară de Mihail Neamțu, nu cunosc pe nimeni de acolo. Iar șansele să nu treacă pragul sunt majore în cazul celor două. Lipsa de realism, de înțelegere a simpatiilor electoratului larg, intră tot la lipsă de viziune, un păcat major pentru politicieni cu ambiții de prezidențiabili. E valabil și pentru PNȚ-CD, un partid căruia îi respect moștenirea istorică, dar care ar trebui să se decidă ori pentru a fi absorbit în altă grupare, ori să devină o sursă de informație intelectuală, cu bătaie pentru mulți ani după (o soluție cam nerealistă.)
Despre partidele etnice UDMR și PRM, nu cred că are sens să discut, aparțin unui trecut destul de primitiv, deși UDMR are un capital uman respectabil, ce ar putea ajuta celelalte partide, dacă s-ar răspândi în ele după afinități ideologice.

Pentru tinerele admiratoare ale lui Antonescu (cel cu ochi albaștri, nu cu haine verzi), pentru simpatizanții lui Remus Cernea, pentru hipsterii ecologiști și anti-capitaliști, pe scurt, pentru cei a căror memorie socială începe de la prima postare pe Facebook, vin vremuri inedite. Pentru noi, cei mai bătrâni, se întorc amintiri mai ponosite. (N-am găsit altă rimă. Trebuia să-l onorez cumva și pe maestrul Mircea Diaconu, că-i ministru al Culturii.)

Băsescu a dat până la urmă țara pe mâna unui „imatur”, care și în mașină stă pe locul din dreapta, că nu-l lasă șoferul la volan. Dar astea erau răutăți valabile pe timp de criză, acum nu mai e criză, sunt 5 miliarde în cont și singura rugăminte pe care a avut-o Băsescu către noul prim-ministru a fost să nu uite să împartă banii ăia cui o avea nevoie de ei.

Cum Ponta nu se pricepe la economie, frâiele le vor lua cei mai hârșâiți. De pildă, Florin Georgescu, ministrul de Finanțe al lui Văcăroiu. Frumoși ani: se raporta trecerea de la „creșterea economică negativă la creșterea economică zero”, prețul benzinei subvenționa marile combinate socialiste cât să își amâne închiderea, statul tipărea ce avea nevoie și dolarul își dubla prețul în decursul unui an. Mândra Bancorex, prin care trecuseră toți banii din exporturile României, cea mai mare deținătoare de valută convertibilă din țară, se prăbușea sub povara creditelor date nu cu buletinul, ci cu telefonul, vremuri în care odrasla fraților Păunescu încă nu făcea filme. Apropo de Bacorex, să vedem ce blândă va deveni B1TV cu ministerele care mai au câte ceva de împărțit.

Iluzia marelui finanțist BNR-ist Florin Georgescu ne e stricată de Moise Guran:

„Florin Georgescu a ajuns primviceguvernator în 2004 în urma unei negocieri dure cu PSD, în urma căreia Isărescu a mai primit un mandat de guvernator iar Florin Georgescu a primit un salariu uriaş şi o slujbă lejeră la BNR, în coasta lui Isărescu. Aşa negociaza Isărescu şi la tura următoare, în 2009, cam la fel a ajuns şi Bogdan Olteanu la BNR,în detrimentul lui Daniel Dăianu. (Mă mir că nu e şi Bogdan Olteanu printre propunerile lui Ponta.)

Georgescu face studii, prezentări din când în când, vine dimineaţa la serviciu şi pleacă după-amiază acasă cu nişte mii de euro salariu lunar. Nu e ăsta un păcat, aşa e slujba la BNR, dar mâna dreaptă a lui Isărescu nu a fost niciodată Florin Gerogescu, aşa cum spune Ponta, ci Criti Popa, un tehnocrat antrenat să îi ia locul atunci când Isărescu se va pensiona întru gloria podgoriilor de la Drăgăşani.”

În chiar seara nominalizării lui Victor Ponta, la Antena 3 reapărea încărunțit și bine înfipt în scaun însuși Viorel Hrebenciuc. Vin vremuri viforoase, mi-am zis. Apoi, o zi mai târziu, omologul său din PNL, Dar Radu Rușanu, punea mâna pe telefon și instruia un moderator de la TVR cum se face o emisiune în noua guvernare USL.


Un exemplu de cum ar trebui să arate presa de acum înainte ne-a fost oferit de Sinteza zilei, care l-a avut invitat pe adevăratul premier din umbră, însuși Dom Profesor. Civilizație, politețe, moderator calm și pregătit să asculte cu interes invitatul. Și invitatul părea să îl placă pentru asta, sau să îl cunoască pe dl Gâdea, că din când în când îi mai zicea câte un blând „nu, Mihai” sau „da, Mihai”. Dom Profesor Voiculescu ne-a trasat și linia de forță a Executivului: „Guvernul trebuie să facă bani”. Și a și detaliat și viziunea sa de aprozarist angrosist despre cum ar putea să procedeze statul, ca să facă bani. Zicea așa Dom Profesor (care se laudă că preda ceva Economie la nivel universitar)

„Oamenii se lovesc de speculă. Se importă ardei din Turcia cu un leu şi se vinde cu 8 lei. Asta-i speculă. Ce trebuie să facă Guvernul. Un singur lucru. Ca să facă bani, profit. Dacă aduce câteva vapoare de ardei cu 1 leu şi-l dă cu 2 lei, câştigă un leu şi speculanţii cu 8 lei rămân cu ardeii.”

Nu e frumos? Nu simțiți geniul financiar, omul de viziune aici și perspectiva ieșirii din criză?

Tot aproape de volan, sau cu propriile pedale, ca la mașinile de la școlile de șoferi, sunt și greii epocii Năstase. În primul rând Ioan Rus, dealerul de mașini al lui Țiriac, unul din cei mai bogați miniștri de după Revoluție. Îl urmează îndeaproape Dan Nica, un nod important din rețeaua reabilitatului deputat Cătălin Voicu. Și totuși s-ar putea să asistăm la încă una din ironiile vieții, ca Adrian Năstase să primească verdictul definitiv când la butoane se află doi tineri care i-au cărat, la propriu, servieta: Victor Ponta și Titus Corlățean.
Cu mari șanse de a intra în legendă alături de marile vedete lansate de persecutatul politic Adrian Năstase e și ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, cel mai mare importator de medicamente ajuns în fruntea trebii.

Iar dacă vă puneți speranța în învățământ și în generațiile ce vin, stați liniștiți. La minister a fost proptită nevasta deputatului Cristian Dumitrescu, rectorul unei din cele mai penibile fabrici de diplome, Dimitrie Cantemir, o concurentă ambițioasă a mult mai prolificei Spiru Haret.

Și cum în articolul anterior spuneam cum Leonard Orban n-a apucat să facă mare brânză cu fondurile europene, Dom Profesor parcă m-a auzit și i-a cedat un loc al partidului său în noul cabinet. Deja, în mintea mea de paranoic, mă întreb cine l-a racolat pe fratele Orban cât a lucrat afară de e vârât el în toate guvernele, de toate culorile, fără vreun rezultat palpabil.
Și dacă tot am ajuns la felia lui Dan Voiculescu din tort, aș saluta și recoltele record de anul acesta. Cu Daniel Constantin (ăla micu) la Agricultură, cred că se va face un porumb și un grâu anul ăsta la Antena 1, mai ceva ca la telejurnalele lui Ceaușescu.

Bazându-se pe puterea acestui tip de presă, Bleen vede în globul lui de cristal un viitor pesimist. Poporul meteodependent va absenta la umbră în lunile de caniculă și va pune mâinile la urechi în lunile de campanie, deci, abia dacă mai rămân câteva săptămâni în care lumea să se lămurească ce e și cu bunăstarea cu Ponta și Crin la putere. Adică destul cât să se tipărească ceva bani, să se rostogolească niște datorii și să se taie niște panglici la niște frumoase promisiuni. Pe care să le aplaude toată presa, ca în vremurile frumoase, ale lui Năstase. E un scenariu, deloc de eliminat, pe care poate ar fi trebuit să îl aibă în vedere și jucătorul Băsescu.

Și tot o analiză bună face și Sorin Ioniță, care comentează căderea fără zgomot a dictaturii băsiste:

„Asta-i tot? Aşa se încheie, cu o banală şi constituţională răsucire de întrerupător, homericul război politic şi scenariile paranoice ţesute în jurul său? Cum vom fi compensaţi pentru anii din viaţa noastră în care, în loc să dezbatem pensii, infrastructură, programe europene sau restituirea proprietăţii, ne-am lamentat fără sfârşit pe chestiunea arzătoare a drobului de sare – soarta democraţiei şi Constituţiei în România?
Cu ce o să se mai ocupe acum analiştii şi activiştii care de ani de zile s-au profesionalizat în troţkisme retorice şi insurecţii stradale, deprofesionalizându-se în orice altceva? Mai are sens să lupţi cu tiranul, acum că a rămas şchip de guvern, sau nu? Vom vedea.”

Altfel, ar fi fost frumos ca din guvernul lui Ponta să poată face parte și alți monștri sacri, poate un guvern de uniune națională, în care să fi intrat și Gabriel Oprea și Vasile Blaga și un Marko Bella, dacă tot a fost lărgit cabinetul. Poate s-ar fi lămurit și tinerii că dinozaurii sunt simpatici doar la Antipa, dar nu sunt animale de companie prea bune.

Ovidiu Nahoi a reuşit să descrie cel mai bine scandalul din PSD comparându-l cu un episod din Seinfeld: nu e despre nimic, dar e distractiv şi nu te poţi dezlipi de el.
În acest scandal, CTP a luat poziţia unui soldat disciplinat, ba chiar a unui pluton de execuţie care l-a mitraliat pe nefericitul Geoană. Dacă de la Victor Ponta n-am putut să mă dumiresc ce îi reproşează concret celui căruia i-a fost purtător de cuvânt în campanie, Cristian Tudor Popescu a servit un adevărat rechizitoriu. În direct la televiziunea lui Felix, unde apare rar, dar se pare că nu-i displace, CTP a măturat pe jos cu biata păpuşă (cum i-a spus Crin Antonescu în campanie). Cu memorie, documentat şi cu binecunoscutele propoziţii scurte şi percutante. Cu aşa şofer, să tot fii copilot la fruntea PSD-ului.
Ciudăţenia a apărut doar în stânjenitorul moment în care CTP i-a cerut demonstrativ lui Mihai Gâdea să contracareze lungul rechizitoriul al lui Geoană cu o listă de calităţi ale eternului candidat. Predicatorul lui Voiculescu a bâjbâit încurcat între glumiţe despre politeţea lui Mircea Geoană, după care a trebuit să se recunoacă înfrânt. După ce ani de zile a ciocănit în cap telespectatorul cu necesitatea înlocuirii lui Băsescu cu speranţa Geoană, nici măcar fostul său propagandist numărul unu nu putea spune dacă senatorul de Dăbuleni are măcar vreo calitate certă.
Sigur, clientul s-a schimbat. Acum manechinul ce trebuie lustruit în vitrină e Crin Antonescu sau Victor Ponta. Dar întrebarea rămâne: la ce bun atâta talent şi atatea energii irosite pentru a pompa un balon despre care să nu poţi spune cinstit mai nimic?
Într-un editorial din Gândul, Cristian Tudor Popescu spune că a fost prieten cu Mircea Geoană, dar că a rupt prietenia după ce Prostănacul i-a preferat pe Vântu şi pe Guşă. Surprinzător, dar n-am auzit ca Emil Hurezeanu sau Mircea Dinescu să fi beneficiat de un tratament la fel de tranşant. Eu credeam că deschiderea lui Popescu faţă de Vântu s-a mai stins pe măsură ce şi banii s-au împuţinat.

Deşi japonezii nu sunt prima naţie care îţi vine în minte în materie de umor, am văzut preluată de la ei o emisiune amuzantă. Printre multele probe hazlii era şi una în care nişte concurenţi slabi se îmbrăcau în costume uriaşe, care îi transformau în luptători de sumo şi se luptau cu nişte lopeţi acoperite cu burete, pe o podea udă. Dacă aţi prins imaginea, nu mai aveţi nevoie de sinteză pentru actualul moment politic.
Emil Boc l-a dat afară pe Sebastian Lăzăroiu din Guvern. Teoretic asta arată că premierul nu e doar încasator şi a deprins cumva jocul. Când pe piaţă circulau zvonuri care îl dădeau pe Lăzăroiu premier sau şef de partid, într-un fel de rocadă a piticilor, şi când ai un subaltern care te eclipsează mediatic mai mult decât să te ajute practic, ai opţiunea de a muta tactic. Dar nu uitaţi, suntem la luptele în costume de sumo, tactica nu înseamnă mare lucru, când spectatorii se ţin cu mâna de burtă de râs.
E o mişcare câştigătoare din partea lui Boc? Nu aş crede: PDL rămâne un partid post-fesenist, care nu poate spera la mai mult decât la îndestulare până la nişte alegeri împinse cât mai târziu. Olteanu, Mircea Toader şi toată cohorta de ghinioane politice pe care nu le mai reţin dintr-un mecanism de autoprotejare, n-au ce să propună decât reinventarea PDSR-ului din vremea lui Văcăroiu. Sulfina Barbu, înlocuitoarea lui Lăzăroiu, mi-a amintit mereu de Hildegard Puwak, pentru cine şi-a încărcat memoria cu una din creaţiile lui Adrian Năstase. Faptul că şi-a făcut o firmă de tras fonduri europene cu securistul de partid Silvian Ionescu cred că e deplin lămuritor.
E o pierdere majoră Sebastian Lăzăroiu? Înclin să spun că nu. Calităţile sale erau mai curând de povestitor, ori pe acestea şi le poate exersa şi din calitatea de ex-ministru. Are marele merit de a gândi binişor şi de a se exprima omeneşte, fără a recita poezia de la partid. (Cu amendamentul că pentru televiziune nu are impostaţia potrivită, în ziare e ceva mai cu miez.) Dar ar trebui să înţeleagă că nu poţi fi strateg şi ideolog dacă nu manifeşti eficienţă într-o funcţie publică. Nu ai aplecări practice, vrei să rămâi teoretician? O refuzi, dar nu rişti să devii neconvingător. Nu ştiu ce ambiţii avea dl Lăzăroiu, dar e absolut scandalos să tratezi un post de ministru ca pe o ocupaţie pasageră în drumul spre un grandios program reformator. O demnitate publică se respectă şi se exercită, nu se povesteşte despre ea.
Cu răfuiala internă, partidul de guvernământ ratează nu doar şansa unei mari schimbări a societăţii (şansa aia e la fel de pierdută ca o calificare a României la fotbal care depinde de victoria Luxemburgului). Dar şi o şansă politică. La opoziţie, bătăliile interne sunt la fel de comice. Ponta îl ameninţă pe Voiculescu cu invitaţia de a candida pe propriile lui forţe. Aici întrevăd un potenţial prea frumos ca să se întâmple: Voiculescu să fie dat afară din alianţă pe motiv de lăcomie la ciolan şi (cum Varanul nu poate rămâne fără colezi) o alipire a sa la PDL. Ştiu, e SF momentan, dar emisiuni în care Gâdea sau Badea să o laude pe Udrea şi să îl tăvălească pe Antonescu ar fi ceva ce aş vrea să văd.
Pocniturile între Ponta şi partidul-SRL al lui Voiculescu sunt atât de apăsate, încât Crin Antonescu a ajuns să răspundă ziariştilor cu “nu comentez”, la întrebări gen candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei. Un Crin Antonescu care nu mai vorbeşte e ca o stripteuză care nu mai vrea să se dezbrace, o absurditate în sine.
Crin Antonescu făcuse cel mai mare cadou PDL. Îi lăsase liber tot culoarul de dreapta. Sigur că PDL nu era de dreapta şi că singura sa Albă ca Zăpada era un pitic cu barbă, cu har de povestitor – analist. Dar din momentul în care a apărut USL, PDL nu mai avea decât o mică schimbare de sex politic de făcut, urmând ca pe mai departe să se poarte cât mai graţios şi mai ingenuu cu putinţă. N-a fost să fie. Cei care nu ştiu ce vor, dar ştiu cât vor, au mai mazilit pe unul care ştie ce vrea, dar nu ştie cum, lăsând mai largi porţile pentru unii care vor lucruri îngrozitoare şi ştiu şi cum, dar deocamdată nu sunt în stare.

Şi marii oameni de stat au nevoie de sfetnici care să îi îndrume cu mintea lor limpede. Talleyrand, Richeliu, Kissinger… Boda, ma rog, d-ăştia. Mircea Geoană, aproape preşedintele României, a avut şi el o consilieră în campania electorală, probabil pe probleme care îi depăşeau competenţa lui Cozmin Guşă. Pe consilieră o chema, potrivit dezvăluirii lui Robert Turcescu, Andreea Creţulescu. Aşadar, între două isterii televizate, “aia mică de vorbea greu”, cum ar zice reclama, îşi mai completa veniturile cu un sfat şi-o vorbă bună.
Despre ocupaţiunea de strategă sau ideoloagă (nu e foarte clar) a realizatoarei TV am putut afla abia după ce Turcescu însuşi a fost acuzat de un grup de pesedişti, condus de Viorel Hrebenciuc, că a fost prezent acasă la Vântu la obsedanta întâlnire. Ocazie cu care, Creţuleasca a fost colateral deconspirată (apropo: soţul dânsei chiar e ofiţer SIE cum vorbeşte lumea!?).
În fine, scandalul dintre pesedişti se prelungeşte: Mircea Geoana îl acuză pe Victor Ponta că în ziua dezbaterii finale îl învăţa să mintă. Acuzaţia e confirmată şi de Cozmin Guşă, pe atunci consilier al lui Geoană, în staful ce îl avea ca purtător de cuvânt pe Ponta, zis şi Micul Minciunescu.
Tot Geoană zice că mergea la Vântu să afle întrebările de la Robert Turcescu, adică se prezintă singur ca un elev tăntălău, care e prins nici măcar copiind, ci scriindu-şi fiţuica.
Robert Turcescu spune că Geoană minte, că nu era prezent la întâlnire şi că Geoană “vrea sa parcurga mai repede drumul de la statutul de prostanac la statutul de prost de-a binelea”.
Oportuniştii din PSD, conduşi de Viorel Hrebenciuc şi reprezentaţi de Dan Şova, Nicu Bănicioiu, Oana Mizil, Corina Creţu, Georgian Pop şi alţii asemenea, ies şi ei la atac cu o scrisoare deschisă, în care îl întreabă pe Geoană dacă “chiar nu mai are demnitate”. Grupul condus de Hrebenciuc îl acuză explicit pe Geoană că face jocurile lui Dan Voiculescu şi Crin Antonescu.
Între atâtea minciuni, Victor Ponta răspunde cu ameninţări la adresa lui Geoană, printr-o replică demnă de filmele cu mafioţi: “Ii promit lui Geoana ca, daca nu mai spune minciuni despre mine, nu mai spun adevarul despre el“. De unde rezultă că Ponta va continua să mintă cel puţin prin omisiune.
Şi totuşi, ce îl consilia Creţuleasca pe Geoană?

Faptele pe scurt: fostul ministru al Justiţiei se judecă de multă vreme cu CNSAS, încercând să infirme eticheta atribuită, de colaboratoare a Securităţii. La ultima înfăţişare, dna Stănoiu s-a prezentat în faţa instanţei cu buletinul propriu, în care e trecută Mihaela Rodica Stănoiu, şi a contestat turnătoriile scrise de cea care figurează în evidenţele Securităţii ca Rodica Mihaela Stănoiu:
“Eu nu o cunosc pe această Rodica Mihaela Stănoiu”, a spus fosta judecătoare, ca argument suprem.
Pe mine această abordare a cazului mă convinge de nevinovăţia reclamantei. Pai, se ştie că securiştii sunt faimoşi pentru uriaşa doză de tupeu, pentru folosirea sistematică a minciunii şi răstălmăcirea faptelor, ca şi pentru absenţa oricărei brume de morală. Din contră, doamna Stănoiu ne apare în acest context ca o persoană care iubeşte cu fanatism adevărul.
Sunt pe lume oameni superficiali, care se mulţumesc cu jumătăţi de adevăr, cu o justiţie făcută pe genunchi. Dar nu un ministru al cabinetului Năstase! Şi când te gândeşti că judecătorii au fost la un pas să fuşerească o speţă importantă şi să o confunde pe celebra şi onorabila Mihaela Rodica Stănoiu cu o anonimă, o lepră care îşi turna colegii la Securitate, o borfaşă, pe numele ei Rodica Mihaela Stănoiu, care cine ştie unde s-o ascunde acum!
Dacă doamna de la PSD ar fi vrut (prin absurd!) să îşi bată joc de instanţa de judecată nici nu ar fi adus un argument atât de solid ca acesta. Ar fi prezentat buletinul şi ar fi spus: “uitaţi-vă la poză, păi ce, aia sunt eu!? tăiată de la bust în jos? onorata instanţă poate constata că eu am şi mâini şi picioare şi trunchi, habar n-am cine e persoana din poză, care e şi cu mult mai tânără decât mine!”. Dar doamna Stănoiu a procedat complet diferit faţă de o securistă tupeistă.
Superficialitatea îi e complet străină, după cum o dovedesc şi cele 4 (patru) expertize grafoscopice solicitate în tot atâţia ani de proces! La precedentele expertize specialiştii de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice au fost de părere că scrisul sursei Sanda seamănă izbitor cu cel din declaraţia de avere a doamnei parlamentar. Totuşi, Rodica Stănoiu a adus şi documente scrise în tinereţe. Criminaliştii au admis că în acele documente e un alt scris, dar au fost destul de miraţi că două seturi de documente, erau scrise cu aceeaşi mină de pix, la o distanţă de 30 de ani.
Uite asemenea oameni ar trebui să ne conducă în vremuri de criză. Oameni scrupuloşi, iubitori de dreptate şi care fac economie până şi la mina de pix, cu gândul la poporul care i-a ales în Parlament.

Am sperat la o surpriza azi dimineata, la un nume cu mai mare anvergura si mai multa pricepere economica. Privind in urma, daca Isarescu nu a acceptat, Lucian Croitoru parea chiar alegerea optima pentru ce ne asteapta.
Cu Boc prim-ministru s-ar putea sa nu avem scandaluri intre institutii, dar avem deja o senzatie de balta statuta din care nu mai are ce sa mai rasara. E, in buna masura, “meritul” lui Crin Antonescu de a fi sabotat o alianta care sa ofere o baza mai mare de selectie. A demonstrat inca o data ca nici el nici cei mai multi dintre liberalii de la varf nu se pot rupe de Patriciu, cum nu s-ar putea rupe pedelistii de Basescu.
Singurul avantaj e ca am avea un sistem asemanator presedintiei executive de la americani. Din pacate, e doar o asemanare. Sustin de multi ani un asemenea sistem, care nu e nici pe departe dictatorial: comasarea functiei de presedinte cu cea de prim-ministru. Am sti mai limpede ce politica de guvernare se aplica si cine raspunde pentru promisiunile facute. Cu Boc, aceasta contopire e aproape realizata.
partidele romanesti, intre sclavagism si feudalism
Politicienii romani, care se presupune ca ne-ar aduce democratia, au in interiorul partidelor lor relatii care tin mai mult de epoca sclavagista. Cativa proprietari de sclavi isi trimit pe la televiziuni vorbitorii (care au inlocuit scribii), si acestia din urma au poate senzatia ca fac politica.
Sa luam partidul care are ideea de libertate trecuta chiar in denumire. In PNL, doar Tariceanu a incercat, fara mare tragere de inima, pasul de la obedienta fata de Patriciu, la propria lui feuda, sustinuta economic. Schema lui Patriciu e vulgar de simpla: a dat bani atat la PSD, cat si la PNL, nicio alta alianta nu e de conceput pentru el. De doua ori la rand a blocat alianta fireasca cu PDL prin cereri exagerate: prima functie din executiv pentru formatiunea clasata pe locul 3. Oare a mai fost vreun politician mai umilit in public decat Crin Antonescu, cel despre care Patriciu spunea ca i-a redus sau crescut volumul in campanie, in raport cu Mircea Geoana? Culmea e ca intr-o situatie similara, obedienta fata de Vantu, Geoana a platit scump (si probabil va plati decisiv la congres). Dar umilinta lui Crin a trecut ca si neobservata. De ce? Pentru ca e in logica sclavagista. Bizar, in cazul lui Geoana era doar supunerea fata de “un malefic” din afara.
Spartacus Basescu
Revolutia portocalie a PDL seamana mai mult cu rascoala sclavilor condusi de Spartacus. Poate asta explica putin din oroare pe care Basescu o seamana in randul politicienilor din restul partidelor, prin lipsa lui de respect fata de cutume. Dar care e libertatea de miscare a oamenilor sai? Sunt ei oameni liberi, capabili sa isi manifeste o inventivitate frenetica, la fel ca stapanul rascoalei? Nici pomeneala, cei mai multi au cel mult dreptul de a vitupera la adresa adversarilor – cazul lui Cristian Boureanu e cel mai evident prin vulgaritate.
O situatie bizara face ca in PDL baronii sa fie centrali: Berceanu, Videanu, Blaga au resurse si “abilitati” comparabile cu ale baronilor PSD, dar in lipsa unei feude localizate precis, dependenta lor fata de Spartacus Basescu ramane totala. Blaga a pierdut cu brio alegerile in Bucuresti, deci nu poate afisa aroganta unui Mazare. (Se multumeste cu statutul de Mazarin in campanii, ca nu ma pot abtine de la acest joc de cuvinte.) Videanu ar fi pierdut poate si el, daca mai candida, despre Berceanu, ce sa mai vorbim.
feudalismul pesedist, din lac in put
Paradoxal, modelul cel mai avansat din punct de vedere istoric e cel al feudelor pesediste. Cat timp partidul s-a aflat sub puterea carismei lui Ion Iliescu, din masa uriasa de fosti comunisti, impanziti in toata osatura statului, nu s-au detasat decat cativa baroni centrali. Cum Adrian Nastase era exclusiv un produs de partid, au aparut baronii locali, constienti de propria lor forta. Venali si fara coloratura ideologica, baronii PSD isi tin sclavii arondati cu o chinga inca si mai stransa. Ba, pentru delfinul Geoana, cu pretentii de suveran intr-un sistem feudal, situatia s-a dovedit proasta de-a binelea. Indatorat atat baronilor, care aduna votul cu punga de zahar, si mogulilor, care il aduna cu televizorul, sarmanul Geoana nici n-a mai stiut la care sa se duca mai repede acasa cand l-au chemat.

Desi gurile rele o asteptau pe Ana Birchal sa apara intr-un cu totul alt film cu Geoana decat intr-unul in care da bani, ea e principala suspecta pe lista realizatorilor acestui film. Daca ar fi fost porno, filmul s-ar fi clasat la sectiunea POV (point of view… nu ma intrebati de unde stiu chestiile astea). Nu e porno, dar tot indecent e. De remarcat miscarea lenta, de nas mafiot pe care Mircea Geoana o face cand primeste banii. Femeia din film se scuza ca n-a avut un plic in care sa puna banii, dar tine sa mentioneze ca banii sunt pentru un loc eligibil, ceea ce ar justifica scenariul lui Bogdan Chireac, relatat aici si intarit de Anca Alexandrescu. Marian Vanghelie a avut o reactie prompta la film. Cica filmul ar fi indecent, ca un pesedist nu s-ar murdari cu asemenea sume:

“Daca era vorba despre cinci milioane de euro, era altceva”

Asadar, o donatie de doar 5000 de euro, o spaga de criza.

Pagina 1 of 41234

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica