rss
rss
rss


Aceasta este partea a patra (ultima) a documentarului Secolul sinelui. Partea I: De la Freud la relații publice, apariția disciplinei. Partea a II-a: Ingineria consensului social, despre folosirea acestui instrument pentru a conserva relațiile din societate. Partea a III-a: Descătușarea sinelui, despre apariția generațiilor protestatare, cultura refuzului și individualismul, respectiv, răspunsul industriei de marketing: segmentarea de piață și personalizarea produselor.

Intrarea marketingului în politică a fost următorul pas logic. Era, într-un fel, întoarcerea la originile relațiilor publice, propaganda de război, adaptată pentru perioada de pace. Numai că între timp, alegătorii înșiși fuseseră transformați de masificarea operată de consumerism. Experiența câștigată în focus-grupuri și studii pe diverse segmente de public avea să fie folosită de acum înainte nu doar pentru a ambala mesajul candidaților într-un mod plăcut, ci chiar pentru a inventa mesaje așteptate de public. Politicianul era construit ca orice alt produs și prezentat ca exponent al unor idei, care nu îi aparțineau.

Echivalentul comercial al acestei situații e acela al publicității înșelătoare, când calitățile promise ale unui produs nu se regăsesc decât pe ambalaj. Restricțiile bugetare obiective i-au făcut pe politicieni să își uite promisiunile, iar pe votanți să se îndepărteze dezamăgiți de procesul electoral. Iar pentru aducerea lor înapoi la urne s-au folosit noi metode de creare artificială a unor dispute, a spectacolului regizat. Ideologiile erau îngropate în favoarea divertismentului și gândirii de marketing.
Până și decizii dramatice, cum ar fi bombardarea Bosniei, erau luate de Bill Clinton, după ce consilierii lui constataseră în urma unor interviuri, că ar fi o decizie populară. Desigur, cum ajunge votantul american să aibă o părere despre situația dintr-o mică țară din Balcani, e o întrebarea, care ne trimite înapoi la puterea de influențare și formare a opiniei publice de către presă, prin intervenția unor grupuri de interese.

Partea a 3-a a documentarului Secolul sinelui, care urmărește apariția relațiilor publice, după primul război mondial. Prima parte: De la Freud la relații publice, apariția unei discipline. Partea a 2-a: Ingineria consensului social.

În anii 60 apar mai multe reacții de contestare, atât a teoriei freudiene a inconștientului reprimat, cât și a consumerismului. Critica venea dinspre stânga cu simpatii comuniste și era intens susținută de agenții de influență ai Uniunii Sovietice, deși în interiorul gulagului comunist, o mișcare similară de protest sau transformare era de negândit. Unul dintre mentorii mișcării contestatare din perioada hippie a fost Herbert Marcuse, un filosof evreu, fondator al Școlii de la Frankfurt, care a introdus ideea atacului subversiv la adresa culturii occidentale. Atacul Școlii de la Frankfurt era un efort deliberat de erodare a civilizației creștine trans-atlantice, prin contestarea fundamentelor ei; o tentativă de cucerire lentă, acolo unde nu reușise atacul revoluționar comunist, prin alterarea educației și discursului public. Școala de la Frankfurt, a lui Gramsci, Marcuse și alții, va deveni curentul de gândire ce va asigura osatura așa-zisului liberalism american, al stângismului corectitudinii politice.

Critica pe care Marcuse o făcea societății occidentale era, până la un punct, una justă. Formula sa „omul unidimensional”, fără profunzime, descria perfect transformarea cetățeanului în consumator. Acolo unde chemarea la revolta proletariatului rămăsese fără ecou, avea succes mult mai mare chemarea generației tinere la refuzul societății conformiste a părinților lor. Inconștientul (individual sau colectiv) se cerea scos la suprafață, chiar și în forme delirante, până la paroxism, noi energii vitale erau căutate.

Conaționalul lui Marcuse, Wilhelm Reich, pe care părinții îl pedepseau când era mic, dacă îl auzeau vorbind idiș în casă, a pus această idee în practică, fondând o școală psihanalitică și terapeutică, în care pacienții erau îndemnați „să își descătușeze demonii”, să lase instinctualitatea, frustrările, angoasele să se manifeste cu voce tare.

Pentru corporații, apariția valului de individualism a fost o provocare, dar o studiere mai atentă a noului tip de consumator a relevat că și aceștia manifestau o mare doză de conformism, și că puteau fi mulțumiți de noi linii de produse, cu grad mai mare de personalizare și originalitate. Apar astfel segmentarea și studiile de piață aplicate. În timpul acestor studii este elaborată și celebra piramidă a dorințelor, a lui Abraham Maslow, care avea în vârf „realizarea de sine”, un punct în care indivizii se puteau considera liberi de societate, complet orientați către sine. O adevărată apoteoză a egoismului, pe care departamentele de marketing se grăbeau să o promită.

Partea a 4-a (ultima) Politica de consum. Apariția marketingului politic.



Documentarul Secolul Sinelui. Partea a II-a: Ingineria consensului

(Partea I, De la Freud la relații publice, inventarea unei discipline. Etapa empirică.)

Deși a întrerupt dezvoltarea relațiilor publice în scop comercial, al doilea război mondial a fost și o oportunitate de exersare a tehnicilor de propagandă și manipulare. Iar soldații au devenit cobai pentru experimente de psihologie, privind supunerea, răspunsul la stres și alți stimuli, motivarea și alte concepte ale disciplinei.
După ce fiica lui Sigmund Schlomo Freund, Anna Freud, a reușit să popularizeze psihanaliza în Statele Unite, metodologia discuției cu un psihanalist, pentru a verbaliza unele dorințe inconștiente a fost preluată și aplicată în marketing prin apariția focus grupurilor. Venit tot din Viena lui Freud, Ernest Dichter fondează în acest fel cercetarea motivațională.

Un foarte ingenios exemplu de folosire a rezultatelor discuțiilor din focus-grup a fost constatarea că gospodinele anilor 50 aveau sentimente de vinovăție pentru folosirea produselor semi-preparate în dieta familiei. Deși erau mulțumite de calitatea produselor, gospondinele simțeau că nu își îndeplinesc datoria față de soț, așa că pe ambalajul produselor a fost inclusă instrucțiunea de a adăuga și un ingredient, care nu era inclus în pachet, care să dea iluzia că pregătirea mesei a necesitat efort și implicare personală.

De la aceste utilizări benigne, metodologia relațiilor publice a fost transferată înapoi în politică, pentru a deforma percepția opiniei publice cu privire la evenimente internaționale. Diabolicul Edward Bernays a inventat vizitele de presă, cu scopul de a influența ziariștii să scrie într-o anumită direcție, și falsele instituții de presă, care să genereze știri controlate și neverificate. Dezinformarea cea mai crasă a fost folosită pentru diabolizarea unor guverne „neprietenoase” cu interesele de afaceri ale unui grup sau pentru a face acceptabile războaie și lovituri de stat.

Folosind exemplul sovietic de depersonalizare, importat și în România sub forma barbară și violentă a Experimentului Pitești, experții CIA au testat și ei modalități de spălare a creierului. În locul violenței asupra deținuților și torturii psihice, americanii au experimentat în perioada războiului rece cu diverse droguri și șocuri electrice, menite să șteargă anumite amintiri și să transforme mintea victimei într-o „coală albă de hărtie”, peste care să se poată scrie orice. Rezultatele au fost cumplite, cu victime debilitate pe viață, un episod rușinos din istoria americană, multe decenii înainte ca scandalul Guantanamo să dezvăluie umilințele sexuale și torturile testate pe deținuți, ca interogatoriile cu sufocare, scufundare în apă.

Sinuciderea celei mai faimoase „beneficiare” a serviciilor de psihanaliză, Marylin Monroe, a ridicat întrebări și în rândul marelui public cu privire la eficiența acestei presupuse științe. După cum constata unul dintre soții vedetei de cinema, scriitorul Arthus Miller, chiar premisele disciplinei sunt dubioase. Psihologii pleacă de la ideea că suferința e ceva anormal, ce trebuie urgent eliminat, deși din suferință avem unele din cele mai importante experiențe formatoare și surse de cunoaștere. Fericirea pe care o țintesc ei e una a omului lobotomizat, o formă de conformism al veseliei perpetue, un ecou al unei lumi obsedată de putere și de succes.

Partea a 3-a, Descătușarea sinelui. Individualismul și segmentarea de piață.


Documentarul: Un secol de egoism. Partea I - Mașini de produs fericirea

Unul din cele mai dure atacuri împotriva civilizației europene a fost dat de școala psihanalitică fondată de Sigmund Schlomo Freud. Eroziunea produsă de viziunea asupra lumii a doctorului Freud e atât de severă și atât de transformatoare, încât se poate spune că freudianismul e unul dintre pilonii civilizației moderne. Freud răstoarnă viziunea creștină, care a hrănit existența continentului, pentru a o înlocui cu principiul plăcerii, ca scop ultim al existenței. Scoasă de sub judecata conștiinței și de sub incidența distincției dintre păcat și virtute, sexualitatea devine prin Freud zeul unei lumi despiritualizate.

Nepotul lui Freud, Edward Bernays, duce freudianismul peste Ocean, într-o formă mai comercială și mai practică. Luând prin învăluire puritana societate americană, Edward Bernays devine unul dintre părinții relațiilor publice (PR). Această disciplină, care se ocupă cu crearea și promovarea imaginii publice a unei persoane, organizații sau cu modificarea percepției asupra unei idei, va fi folosită în secolul XX fie în competiția politică, sub forma cunoscută a propagandei, fie în scop comercial, pentru creșterea notorietății și nivelului de acceptare al unor companii, creșterea vânzărilor și influenței.

Înțelegerea omului ca simplu animal, dominat de instincte și dorințe, manifeste sau reprimate, se va dovedi extrem de practică pentru a fi exploatată comercial. Cu ajutorul acestei înțelegeri simple, „inginerești”, a omului ca animal social, instinctele au putut fi impulsionate și folosite pentru a produce reacții previzibile. Și prin masificarea practicată de ideologiile socialiste, ca și prin spiritul de turmă al consumerismului, cercul s-a închis, căci rezultatul a fost o nouă cădere a omului în animalitate.

Nihilismul moral promovat de psihologia lui Freud își va găsi o completare ideologică într-un alt curent evreiesc major, Școala de la Frankfurt, care îmbină acest tip de reprezentare a societății cu marxismul, pentru a genera actualele curente dominante la nivel occidental: multiculturalismul și corectitudinea politică.

Inspirația lui Bernays a fost eficiența propagandei de război din primul război mondial. Una din primele „reușite” ale lui Bernays a fost promovarea fumatului în rândul femeilor, prin legarea acestui viciu de mișcarea feministă, inventând sintagma „torțele libertății” despre țigări.
O altă idee ingenioasă a PR-ului american a fost decuplarea deciziei de a cumpăra un produs de ideea de necesitate și funcționalitate. Produsele au început să fie promovate ca lucruri dezirabile, pe care ți le dorești pentru a-ți aduce o satisfacție, achiziția devenind o satisfacție în sine. Odată făcută această legătură, cumpărăturile puteau deveni impulsive, o pseudo-necesitate, care răspunde nevoii de stimă de sine. Din acest moment, publicitatea era cea care dicta „nevoile” cumpărătorului și le alinia tendințelor schimbătoare dar coercitive ale modei.

Edward Bernays, agent al tenorului Enrico Caruso și sfătuitor al unor președinți americani, de la Coolidge la Roosevelt, a inventat asocierea dintre produse și vedetele de cinema, plasarea produselor în filme (alcool, țigări, automobile), publicarea de studii pseudo-științifice, create de departamentul de promovare al unei firme, cu pretenția că sunt constatări riguroase ale unor oameni de știință

Prin implicarea lui John Gallup în realizarea primelor sondaje de opinie publică, disciplina a primit și unul din instrumentele sale științifice de cunoaștere, dar și un alt instrument de manipulare.

Partea a 2-a: Crearea consensului social prin relații publice.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica