rss
rss
rss

Palestinienii uciși doar în ultima săptămână n-ar încăpea în avionul malaezian doborât în Ucraina. Dar ei nu încap nici în buletinele de știri, cel mult la știrile pe scurt, și atunci cu multe nuanțări și precizări. „Omenirea civilizată” a decis demult că fac parte dintr-un fel de specie de sub-oameni, care trebuie stârpiți ca buruienile, dar se încăpățânează să nu dispară din calea proiectului mult mai civilizatului Israel.

Un Israel, care a apărut cam ca republica Donetsk a separatiștilor ruși, care doboară avioane de pasageri cu rachete sofisticate. Înainte să existe un stat și o armată (evident, civilizată), ideea sionistă era pusă în operă de brigăzi paramilitare, care practicau același gen de terorism ca separatiștii ruși, ca unele grupări palestiniene. Acum Israelul dispune de cele mai sofisticate arme, de la bombe nucleare la drone, bombe cu fosfor, care ard pielea până în carne și tot felul de alte arme chimice, submarine nucleare, scuturi anti-rachetă și cam orice îți poți imagina în materie de tehnică militară. Și folosește mare parte din tehnica asta împotriva unor civili neînarmați sau împotriva unor grupări, cum e Hamas, care dispun cel mult de arme automate și lansatoare de rachete. O populație, închisă între ziduri mai înalte decât zidul Berlinului, fără aviație, fără apărare antiaeriană, fără tancuri. O asemenea confruntare nu poate fi numită război, ci măcel. Dar pentru lumea civilizată, ceea ce face în mod sistematic și calculat guvernul lui Benyamin Netaniahu nu se califică la terorism, ci la „operațiuni militare”.

Culmea umanismului e practica armatei israeliene de a telefona locatarilor clădirilor ce urmează a fi distruse. Sau tragerea unei rachete cu încărcătură redusă, urmată de racheta, care rade de pe fața pământului casa sau blocul respectiv. Să primești un asemenea telefon cinic îmi sună mai mult a teroare, decât a act umanitar. Nici n-aș ști ce să fac după un asemenea telefon. După cum nu cred că încălzește pe cineva că e ucis de soldați în uniforme cu toate însemnele, sau de inși cu cagulă pe față.

Da, dar Israelul, oricâți palestinieni ar ucide, oricâte case ar demola, pentru a face loc coloniștilor și a mai câștiga o bucată de pământ din acel deșert, e „singura democrație din Orientul Mijlociu”. Merită să fie susținut, orice ar face conducătorii săi. Tocmai aici e problema: Despre Netanyahu nu am niciun dubiu că se încadrează perfect în descrierea unui terorist. Dar popoarele, care votează asemenea asasini ca să le reprezinte, pot rămâne inocente? Și nu vorbim doar de cazurile grotești, ca israelienii, care se adună să ovaționeze atacurile cu rachete. (Reportera CNN, care i-a catalogat ca mizerabili, a fost concediată.) Vorbim chiar de societate în ansamblul ei.

Lucrurile nu stau foarte diferit nici în țări mai puțin democratice, cum e Rusia. Societatea rusă e căzută în fascinația machismului micului Putin, care plutește la cote de popularitate de peste 80%. Nici măcar flagrantul actului de terorism comis de separatiști cu armele și logistica Moscovei nu vor clinti această mică statuie. Pentru că nu au clintit-o nici masacrele din Cecenia, nici lichidarea ziariștilor incomozi.
Iar Occidentul nu duce nici el lipsă de persoane pașnice fascinate de forța emanată de politicieni de un egoism monstruos, pentru care crima nu e decât un instrument în exercitarea puterii.
Până și vizionarul Ron Paul dezamăgește perindându-se pe la postul de propagandă al Kremlinului, Russia Today, pentru a le aproba tezele militariste.

De fapt, problema rusă pleacă din modul total amoral în care a clasat istoria sovietică. Dacă germanii s-au căit sincer, uneori cu asupră de măsură după atâta timp, pentru crime de care nu pot fi făcuți răspunzători nepoții și strănepoții, rușii se mândresc încă cu trecutul sângeros al erei staliniste. Deci Occidentul nu are să aibă câte surprize dorește în ce privesc criteriile morale ale „omului nou” rus, malformat din homo sovieticus.

Răsăritul nu dă doi bani pe moralitate, în timp ce Apusul e bolnav de ipocrizie, mimând iubirea de dreptate doar în retorică. Cât de departe s-a îndepărtat establishment-ul occidental, în speță cel american, de ce era cândva – expresia politică a unei societăți creștine, se poate vedea prin manifestările sale la periferia imperiului global. Atrocitățile comise de grupări pretins islamice în Siria și Irak întrec orice imaginație. Ei bine, sunt exact zonele în care Uncle Sam a turnat cele mai multe fonduri, pentru a înarma tot felul de organizații, care sunt ba dușmani de moarte, ba aliați împotriva câte unui dictator.
Evident, nici în asemenea cazuri, societățile „de acasă” nu s-au indignat câtuși de puțin.

Care e consecința acestui abandon moral din partea atâtor societăți, care au construit mare parte din civilizația omenirii? O vedem la tot pasul. Criza economică e doar una din expresiile acestei degradări, care va avea la un moment dat un preț. Mașinăria se va opri de tot când vor apărea suficienți inocenți, care să arate că totul e o farsă și că adevărații barbari sunt în tabăra lumii civilizate.

Atunci când aud sintagma „teoria conspirației”, rostită pentru a-i persifla pe cei care susțin ceva, fără a-i contrazice, primul lucru la care mă gândesc e „Revoluția bolșevică”. În afara câtorva fanatici comuniști, practic nu mai există astăzi istoric serios, care să nu catalogheze schimbarea de regim, petrecută în Rusia în 1917, drept o conspirație reușită. Pentru că există conspirații, care se întâmplă în lumea reală, tot așa cum există și suficienți nebuni, care delirează despre înțelegeri oculte, acolo unde există alte explicații, mai simple și mai la vedere.

Revoluția bolșevică a fost o lovitură reușită, dată de un mic grup fanatic, organizat în secret, în cea mai mare parte în afara granițelor Rusiei. Venită pe fondul instabilității regimului țarist, după adevărata revoluție rusă din 1905, lovitura de palat a minusculului partid al bolșevicilor a luat prin surprindere până și presa comunistă occidentală, care s-a grăbit să o anunțe ca simplu fapt divers, un scandal trecător petrecut la Sankt Petersburg, înainte de a o saluta ca pe un mare eveniment istoric.

Contextul acestei lovituri e unul esențial. În 1917, Rusia țaristă se afla în toiul primului război mondial, împotriva Germaniei și aliaților săi. Cu doar 7 luni înainte, Statele Unite își anunțaseră oficial intrarea în război împotriva Germaniei, iar singura forță politică de pe bătrânul continent, care milita oficial pentru pacifism era comunismul, o forță insuficient de populară, pentru a convinge opinia publică. Venirea la putere a comuniștilor în Rusia, urmată de declararea unilaterală a păcii, cu pierderea unei treimi din suprafața Imperiului Țarist, a venit ca un ajutor nesperat pentru nemți, suspectați mereu de a fi plătit călătoria lui Lenin din Elveția în Rusia, împreună cu alte cheltuieli, ca pe o investiție profitabilă.

Dar nu doar Germania s-a aflat printre finanțatorii loviturii bolșevice, la care au contribuit în mod cu totul surprinzător mari bancheri și finanțiști internaționali, ale căror interese se presupune că erau opuse „cauzei proletariatului”. Printr-o bancă suedeză, Abraham Warburg, un bancher evreu german a finanțat cu milioane de dolari mișcarea comunistă. La fel și Jacob Schiff, alt investitor de aceeași origine, care s-a și însurat cu una din fiicele familiei Warburg. Cel puțin la fel de interesant e că un alt membru al familiei, Max Warburg, a fost în conducerea Reichsbank chiar și sub naziști, până înainte de izbucnirea războiului, când a părăsit țara.

Plata datoriei de război și nivelurile amețitoare ale inflației au dus la prăbușirea Germaniei democratice și i-au adus la putere pe național-socialiști. Naziștii au conlucrat „fructuos” cu frații lor ideologici, comuniștii, mai ales după semnarea pactului Ribbentrop – Molotov în 23 august 1939. Armatele Germaniei naziste au putut fi echipate și pregătite tactic de comisarii sovietici, de la care au preluat și „tehnologia” necesară construirii lagărelor de concentrare în timpul celui de-al doilea război mondial. Relațiile comerciale dintre americani și ruși au fost la fel de înfloritoare pe timpul lui Stalin, în ciuda ruperii oficiale a legăturilor diplomatice. Întregi fabrici de construcții auto și oțelării au fost construită de magnați americani ca Henry Ford și J Rockefeller.

Exportul de tehnologie, obținut inclusiv prin înfometarea deliberată a milioane de ucraineni, a fost suportul saltului societății ruse de la stadiul agrar, la cel industrial. Cea mai periculoasă dintre tehnologiile procurate de sovietici prin spionaj a fost cea a bombei atomice, inventată de un colectiv condus de Rober Oppenheimer, un simpatizant cotizant al Partidului Comunist American. Între spionii rușilor în acest proiect s-au numărat: Joseph Weinberg sau soții Joseph și Ethel Rosenberg.

Am fost șocat să aflu dintr-un documentar, că marile carteluri ale traficanților de droguri din America sunt organizații atât de ermetice, încât intrarea în ele se face numai după ce novicele comite un asasinat la comandă. Apoi am realizat că multe state sunt conduse în mod similar, tot de un fel de rețele de crimă organizată, legate de cei guernați printr-un război ritual.
Ascensiunea lui Putin începe din sânul unei organizații (KGB), pentru care crima și represiunea sunt chiar obiectele de activitate. Dar punctul în care Putin face pasul din zona obscură a protejării puterii comuniste și a oligarhiei născută din rândurile ei, către zona de mistică a puterii, în care rușii de rând ajung să îi atribuie trăsăturile liderului providențial, îl reprezintă fabricarea războiului din Cecenia, chiar de către KGB/FSB.

E un documentar vechi de câțiva ani, dinainte de reconfirmarea ca președinte aproape etern, de anul acesta. Dar e foarte interesant, pentru că prezintă mecanismele puterii, jocul foarte abil pe care impenetrabilul țar îl face între îmbogățiții de tranziție, simbolurile staliniste, sentimentele naționaliste ale fostului imperiu. Inutil să mai spun că mecanismele sunt folosite, cu alte personaje și în deceniile de tranziție de la noi și din alte țări, de instituțiile și grupările similare.

Cât despre ofensiva noii armate roșii, Gazprom, asupra Europei, am putut-o vedea la lucru chiar sub ochii noștri, fie că a fost vorba de sabotaje ale construcției conductei alternative Nabucco, sau de mitinguri „spontane” ale unor pensionari din Botoșani, aduși cu autocarul de primarul pesedist, să protesteze împotriva a ceva ce sigur nu înțelegeau: gazele de șist. În jocuri cu mize de miliarde de dolari, pe lângă sponsorizarea unor candidați „roșii” la prezidențiale ori în fruntea diplomației, stipendierea unor „ecologiști” gălăgioși pe internet, chiar intră la mărunțiș, pentru „marele urs”. Iată cum vede problema în cifre limpezi un analist basarabean, mai obișnuit cu îmbrățișarea rece a ursului:

„Nu e vorba însă de o luptă pentru resursele energetice, ci pentru pieţele de desfacere a acestora. De la un timp încoace, SUA dintr-un mare importator de gaze naturale, s-a transformat în exportatorul lor. Şi asta graţie surselor netradiţionale şi tehnologiilor ultramoderne. În consecinţă, gazul american poate fi cumpărat astăzi cu 70 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar „Gazprom”-ul îl vinde europenilor în medie cu 500 de dolari. Astfel, SUA începe să cucerească pieţele energetice în dauna Rusiei.”

Pe larg, aici.

Fostul îmbârligător Cozmin Gușă își umple timpul cu un pretins institut de cercetare, denumit GeoPol, după modelul think-tank-urilor occidentale. Prea mult thinking nu are cum să vină de la Gușă, dar vin ideile celor care din când în când vizitează Europa cu tancul, nu cu autocarul. Institutul de geopolitică e și un bun vehicul pentru ca Gușă să își justifice nu doar timpul, dar și prosperitatea misterioasă, care îi permite să preia cu nonșalanță afacerile putrede ale lui Vântu:
„Am plătit 40 de milioane pe euro pentru 20% din acțiunile OTV”, se lăuda chiar Gușă, după ce a preluat unul din off-shore-urile lui SOV, făcând un salt spectaculos de la statutul de bugetar, cu motocicletă în declarația de avere, la cea de milionar, cu interese în media.
Periodic, Cozmin Gușă aruncă pe piață sondaje și păreri cu pretenții de informații certe, care au cel mai frecvent ca țintă republica Moldova. În cel de astăzi, e recuperat Vladimir Voronin, un răspuns prompt la alegerea în urmă cu câteva zile a președintelui pro-european, Nicolae Timofti. Deși aspirația europeană a românilor din Moldova de Est nu a putut fi contrazisă de sondaj, au fost punctate cu grijă temele propagandei rusofone anti-unioniste. Și sărăcia e exploatată abil, într-un sondaj în care una din întrebări e Cum considerați afirmația „Sunt dezamăgit de politica de la noi din țară”, pentru a permite apoi concluzii trase de păr despre sentimente de respingere ale moldovenilor sau intenții dubioase, ca în comentarii ca acesta.

Despre Cozmin Gușă și restul găștii din GeoPol am găsit o sinteză elocventă în acest articol din Cotidianul, semnat Horea Turdeanu. Sunt enumerați cei care au „beneficiat” de iscusitele servicii de consultanță ale lui Gușă: miliardarul basarabean Vlad Plahotniuc, viitorul pușcăriabil Adrian Năstase, Traian Băsescu (nu se știe niciodată), președintele de-o noapte și turist la Moscova, Mircea Geoană, partenerul de afaceri din firma SoCo, Sorin Ovidiu Vântu, Virgil Măgureanu, cel căruia Iliescu-KGB i-a dat pe mână Securitatea, așa cum îi dăduse armata lui Militaru, și eternul îndrăgostit Marian Vanghelie. Lipsește din listă și cel care l-a propulsat în lumea combinațiilor, turnătorul Dan Voiculescu.
În articol puteți citi și CV-urile membrilor consiliului director al GeoPol, feți-frumoși de la Răsărit, rupți din povești cu Securitatea. În capul listei stă nelipsitul Iosif Boda, de la Ștefan Gheorghiu, urmat de Dan Dungaciu, Marian Preda, Lucian Dumitrescu și Sorin Antohi, un intelectual pe care personal l-am admirat pentru cărțile scrise, dar cu credibilitatea ferfeliță din scandalul de colaborare, amintit și în articol. Iată un institut și o misiune separatistă, care se potrivesc cu o caracterizare care mi-a plăcut: „Cozmin Gușă are vocația de a combina prost și a destrăma temeinic.”

În atenția candidaților la alegerile de anul acesta, care încă nu au fugit nici în Kenya nici în Congo: să știți că poporul are suficiente găleți în gospodărie. De tigăi ar mai fi cerere, încă. Așa că ori găsiți o modalitate să aplicați sigla pe teflon, ori treceți la metoda rusească. Statul social în acțiune, o mândrețe de economie redistributivă.

Un clip superb despre mandatele fără șir și fără orizont ale lui Putin la Kremlin. Doar cu umor și fără cuvinte, de aceea atât de tragic. Astăzi Rusia e o țară fără speranță, cu coloana fracturată de controlul autoritar pe care poliția politică îl exercită, sub diverse nume. Din 1917, se va face în curând un secol de depersonalizare, o tragedie fără egal pentru poporul celei mai mari literaturi. Anularea valorii acestei tragedii istorice pentru rușii de azi e o dramă în sine, pe lângă aceea a transformării lor în homo sovieticus. E o specie foarte răspândită pe glob, chiar și între cei care nu au conoscut niciodată propaganda zilnică. Se vede asta din numărul dezolant de mare de admiratori pe care Putin îi are în alte țări. Figura rece a acestui personaj diabolic și cinic fascinează pe toate meridianele, peste tot acolo unde libertatea nu face doi bani. Zecile de ziariști asasinați în mandatul lui Putin sunt irelevanți pentru cei care îl admiră ca și cum s-ar delecta cu atacul unui animal de pradă pe Discovery. Uneori sunt aceiași care critică orice inconvenient al vieții occidentale. N-am reușit niciodată să văd în ce ar consta carisma lui Putin, mi se pare un pitic complexat, de-a dreptul caraghios când își exhibă sexualitatea călare la bustul gol sau în alte ipostaze eroice regizate. Singura performanță în ce-l privește e eliminarea oricărei opoziții credibile, iar asta e tot o performanță a sistemului care l-a inventat, nu a lui. După o comparație care nu îmi aparține, Putin a reușit să învingă în niște alegeri în care s-a întrecut cu Verdeț și Vadim (Ziuganov și Jirinovsky). Nimic de admirat. Vor urma noi mandate, lungite de acum la câte 6 ani. Undeva prin 2024 va trebui să inventeze un alt Medvedev, cu care să mai facă o rocadă.

Iar mai jos este o imagine a „obscenității publice”, cum ar spune Pleșu. Cam așa arată puterea lui Putin în teritoriu în chiar ziua votării. Cel care dansează în secția de votare în aplauzele frenetice ale „observatorilor independenți” e nimeni altul decât președintele republicii anexate – Cecenia. La figurat, Ramzan Kadyrov dansează pe un morman de cadavre, între care se numără și cel al tatălui său, de la care a preluat puterea ca un veritabil satrap. Tatăl său e doar unul dintre cei 200-250.000 de morți din războaiele duse de Rusia împotriva „neascultătoarei” republici. Kadyrov – fiul a dovedit ceva mai mult simț practic (și chef de viață, după cum se observă). La un moment dat, juniorul a lăsat baltă războiul patriotic și a devenit sluga cea mai credincioasă a rușilor, iar Kremlinul a revărsat câteva miliarde de dolari, în specia în reconstrucția capitalei Groznâi, pe care rușii o distruseseră practic în totalitate. Trădarea i-a adus lui Kadyrov un trai de nabab medieval, dar cu echipă de fotbal și grădină zoologică privată. Human Rights îl acuză că exercită puterea în cel mai brutal stil mafiot cu putință – rivalii sunt răpiți și torturați, iar crima organizată e transformată în monopol de stat.

Nici anul acesta nu s-a dus la vot, pentru ca nu a avut pe cine alege. OK, optiunea omului. De votat au votat doar guvizii. Pardon, pastravii:

“E „pastravarie”. Ei au votat anul asta, saracii, sperand la nu-stiu-ce. Ei tot spera. Si nu fac altceva decat sa-si prelungeasca boala.”

Da, partea aia de Romanie care voteaza mereu pentru o punga de ceva si care demografic se suprapune al naibilui de bine peste “Romania profunda” idilizata de dl Puric.
Totusi, cand aproape 60% din populatie se prezinta la urne, a-i clasa pe toti la milogi care au luat ceva ca sa voteze e o forma de aroganta a celui de pe margine.
Dar cine spune ca Dan Puric are o parere execrabila despre politicieni? Iata ca e si unul despre care vorbeste cu admiratie:

“N-ai vazut ca daca iti iubesti tara esti etichetat drept „nationalist”?! Si ce daca esti nationalist? Ce, Putin nu-i nationalist? Am vazut in Rusia cat de mult il iubeste poporul pe Putin. Pentru ca ala tine cu tara.”

Oare Rusia, care a dat cei mai mari mistici ai ultimelor secole, sa se rezume la interesele oligarhiei KGB reprezentate de Putin? Despre cat de iubit e Putin in Rusia stau marturie numerosii ziaristi ucisi sub domnia lui. Fireste, ei nu mai pot fi intrebati.
In alta ordine de idei, dl Puric ramane un om de spirit cu multe vorbe de duh si citate zglobii, pe care le puteti citi in interviul din Adevarul.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica