rss
rss
rss

Chiar dacă scriu din an în Paște, nefiind bugetar, când scriu, se întâmplă să le nimeresc. De pildă, când au apărut primele zvonuri despre un posibil partid în care Traian Băsescu să-și ducă bătrânețile, am comparat inițiativa cu implantul de păr al lui Berlusconi. Genul de nebunie ușor penibilă, pe care o fac bărbații după o anumită vârstă, pe care nu vor să și-o admită. Un orgoliu gol de a suprima apariția unei noi generații, nelăsând dreptul decât biologiei să te înlăture cu lipsa ei de milă. Dar pe zi ce trece, bătrânețea bărbatului alfa al politicii de pe Dâmbovița e tot mai zglobie și mai tristă în veselia ei.

E nedrept să spui că Traian Băsescu nu se îngrijește de creșterea unei generații de moștenitori politici (că la moștenitoarea biologică nici nu vreau să mă gândesc). Dar epigonii celui mai abil politician din ultimul deceniu au o singură calitate de căpătâi: fidelitatea fără dubii pentru Băsescu, pe care îl vor transformat în drapel, program politic, efigie, far călăuzitor și tot ce mai vreți. Cel mai greu rol în care poți fi distribuit într-un asemenea context e cel de eminență cenușie, cu veleități de vedetă, și fix ăsta i s-a dat micuțului Sebastian Lăzăroiu. Cam de înălțimea lui Florentin Petre, Lăzăroiu e printre entuziaștii Mișcării Populare tot atât de demn de adulat ca Băsescu însuși. Pentru fani, Lăzăroiu e chiar așa cum s-a autointitulat arogant acum un an: „un îmblânzitor al viitorului”, iar panseurile lui de pe Facebook sunt savurate cu nesaț. Peste ceva vreme poate vor apărea și adepți ai Mișcării Populare, capabili să descifreze semnificații numerologice în statusurile lui Lăzăroiu, după vibrația numărului total de litere conținute. Ce păcat că sunt puțini fanii atât de entuziaști! Că dacă ar fi fost mai mulți, televiziunea facultății Spiru Haret, TV H2O, condusă de Sebastian Lăzăroiu, ar fi mișcat măcar acul audiențelor, în loc să intre în moarte clinică. Altă ironie a sorții, să iei o leafă babană de la fostul dinozaur comunist Bondrea, rectorul cu școală puțină al celei mai nocive universități, ca să „repornești România” (așa suna sloganul) și România să rămână tot nepornită.

Dar poate o repornește noua generație. De pildă, această domnișoară, pe nume Andreea Cruceanu, care va fi purtătoarea de cuvânt pe Facebook a purtătorului de cuvânt neoficial al lui Băsescu. Cum ar veni, viitoarea Mișcare Populară va urma să se propage ca folclorul: din gură-n gură. Și dacă se propagă bine, devine și partid, dacă nu, rămâne fundație, sau asociație, sau fan-club.

De unde a pornit toată tărășenia? Păi de la o altă figură de pomină a dreptei: Mihail Neamțu, one man show-ul Partidului Noua Republică. Turuitorul a constatat curajos o anomalie: deși la lege zice că Administrația Prezidențială e echidistantă politic, mai mulți angajați ai ei freacă menta pe Facebook toată ziulica, exact ca niște bugetari. Păi cu ce să construiești capitalismul în România, dacă nu cu funcționarii statului? Și cu cine să ridici un partid curat de dreapta, dacă nu cu un socialist sadea cum e Cristi Diaconescu și cu toată pletora de securiști filo-prezidențiali? Că fac politică, mai treacă-meargă, dar o fac și în timpul programului, pe banii noștri. Cam ca angajații din administrația locală, care călăresc mașinile instituțiilor în campanie sau trimit salariații la mitinguri electorale, lipit afișe și împărțit pungi votanților. Reformă totală, așadar.

Luat prin surprindere de această observație, venită din partea adormitei opoziții, Sebastian Lăzăroiu a venit cu soluția. N-o să mai folosească internetul în timpul programului de lucru, ci telefonul. De unde deducem că lui Lăzăroiu îi ia mult mai mult timp să tasteze un status, decât o conversație cu minimă politețe, în care să dicteze panseul, dacă îl consideră un așa câștig de timp. Că, vorba aia, când o suni pe fată, mai dai un bună ziua, te mai întinzi la vorbă, că așa e de bun simț, nu dictezi pur și simplu ca la centralista de la taxi. Și poate fata nu găsește pixul la îndemână, când îți vine ție panseul crucial pentru soarta dreptei române, poate să fie pe stradă, în cadă sau în Marele Bazar. Pentru că am uitat să vă spun, tânăra Andreea Cruceanu își duce viața în frumosul Istanbul, unde le bucură ochii turcilor cu frumusețile românești neacoperite, sperăm, de văl sau batic. Păi dacă Lăzăroiu are chef să fie dictator (în sensul că să dicteze statusul) fix când fata se dă cu o loțiune și nu are foaia la îndemână să noteze, se duce naibii șansa reconstrucției dreptei. Ca să nu mai zic de factura la telefon, care sper că nu e fixul de la Cotroceni.

Pentru ocaziile când tânăra asistentă de Facebook a lui Lăzăroiu e pe stradă, „îmblânzitorul viitorului” ar putea, eventual, să sune la muezinul Moscheii Albastre, care să îi reproducă statusul în portavoce, pe un ton tărăgănat, destul de lent, ca să poată fi memorat până ajunge fata la un calculator cu internet să îl posteze maselor însetate de cunoaștere.

Altfel, dacă o prinzi la telefon să îi dictezi statusul, sunt sigur că ai o conversație agreabilă cu ea, cel puțin judecânt după aceste poze de pe pagina domnișoarei de Facebook, care par făcute în webcam.

andreea_cruceanu_3

andreea_cruceanu_2

andreea_cruceanu_1

De ieri a început să emită noua televiziune condusă de Sebastian Lăzăroiu, marcând şi o premieră promiţătoare: l-a avut invitat pe Sebastian Lăzăroiu în două emisiuni într-o jumătate de zi de emisie. Politic vorbind, Lăzăroiu e impostorul perfect, iar psihologic un grandoman foarte bine concentrat într-un metru şi jumătate + sau – 15 cm.
Televiziunea imprimeriei de diplome Spiru Haret s-a scuturat în sfârşit de numele TVRM. Era un nume care mă deprima de fiecare dată când mă gândeam că aşa ar putea arăta România de Mâine. Iar dacă Ministerul Învăţământului nu s-ar fi încruntat vremelnic, numele ar fi putut deveni realitate, pentru că mare parte din România şi-ar fi luat o diplomă de la ei la un moment dat.
cursuri pentru necititori
Acum se numeşte TVH 2.0. Pentru pasionaţii de chimie, asta e apă plată. Pentru pasionaţii de internet, ar trebui să însemne o nouă generaţie, dar, ghinion, numele ăsta era luat deja de vizionarul Becali. Odată cu rebranduirea, televiziunea şi-a pierdut şi o parte din haz. Înainte ştiam că acolo e locul unde poţi să vezi remake-uri după Telejurnalul de pe timpul lui Ceauşescu, dezbateri-somnifer cu bătrânei mâncaţi de molii sau peroraţiile patriotice ale unor monştri sacri ca Dogaru, Chelaru sau Coja. Acum au apărut tinere cam provinciale dar nurlii, care citesc ce vor să întrebe de pe foi şi se uită repede înapoi la invitat, ca să se asigure că n-au spus o prostie. În momentele bune, postul atinge nivelul unei emisiuni mai slabe de pe B1 sau TVR info, adică fix apă de ploaie, cum i-o spune numele.
La un moment dat ni s-a arătat şi un aparat cu ajutorul căruia publicul poate da feed-back la ce vede, postul urmând deci pe alocuri să folosească şi ca experiment sociologic sau focus group mai mare pentru fanteziile profesionale ale lui Lăzăroiu. Nu mă bag, e treaba securiştilor care îl plătesc dacă vor să îi finanţeze mugurii paranoici de îmblânzitor al viitorului. Totuşi, pentru interactivitate există deja internetul, un mediu pe care TVH 2.0 încă nu-l foloseşte, în ciuda numelui.
Tot pe internet ar putea să stea şi cursurile facultăţii Spiru Haret. Un simplu canal de YouTube era suficient şi putea vedea / asculta cursantul ce dorea la orice oră. Eventual printr-un acces cu parolă. Nu de alta, dar când dai la televizor cursurile propriu-zise se uită şi alţii şi râd. De pildă azi am văzut un profesor de economie care pur şi simplu citea un text scris în Word. Citea cu ochii în monitorul care stătea cu spatele la noi şi uneori se mai poticnea. Nu dicta ca la clasa a IV-a, doar citea, ca şi cum ar avea în faţă o clasă de studenţi cărora le e lene să citească singuri. Pe lângă că o parte din lucrurile pe care le citea erau bazaconii, iar altă parte balast, care e rostul unor asemenea “cursuri”? Eficienţa ascultării e chiar mai mică decât dacă studioşii ar fi citit singuri paginile respective şi ar fi notat câteva idei.
de ce atâtea televiziuni de ştiri
Cam acelaşi rost pe care îl au şi alte televiziuni ce apar în acest sezon. După clona RTV, alias România TV a lui Sebastian Ghiţă, a fost Giga TV a lui Gheorhe Ştefan Pinalti, zisă şi Gâgă TV, iar peste câteva zile urmează resuscitarea 10TV în Digi 24, a celor de la RDS. Motivul e simplu, urmează un an electoral, în care se va învârti o basculantă de bani şi se vor negocia poziţii de influenţă. Consumatorul de media va fi hrănit cu produsul televiziv cel mai ieftin posibil: aşa zisul talk-show. Aşa zis, pentru că trăncănelile respective nu sunt nici discuţii nici spectacol. Pentru spectacol ar fi fost nevoie de idei spumoase, persoane carismatice şi doze mici, nu 24 de ore de emisie simultan pe n canale. Iar pentru ca discuţia să fie reală, interlocutorii ar fi trebuit să se poată asculta, să aibă idei proprii de transmis, curiozitatea de a auzi alte păreri, onestitatea de a recunoaşte adevărul, chiar când asta ar însemna să pleci cu altă opinie decât cea cu care venisei. Ori, e limpede că în aşa zisele talk-show-uri apar doar comis-voiajori, care au de vândut câte ceva, au de plasat mesaje sau se auto-promovează, pentru că n-au găsit căi profesionale de a o face. Atâta timp cât statul va avea influenţă şi drept de veto în economie, politicul va fi o afacere bănoasă, care va altera presa. Iar atâta timp cât puterea de cumpărare a telespectatorilor nu va înregistra un salt semnificativ, vom avea o presă ieftină şi proastă, chiar şi atunci când se fereşte de comercialul explicit. Sunt două condiţii înlănţuite una de alta.

UPDATE: Există o emisiune numită Albă ca zăpada, în care sunt invitați tineri politicieni, unii din partide necunoscute, alții din cele consacrate. Mi se pare cea mai deprimantă emisiune care există în toată presa! Am rezistat în medie câte 3 minute la ultimele trei ediții, pe care le-am prins întâmplător. Atâtea clișee verbale, frânturi de șpan căzute de la mesele trăncănitorilor din televiziunile de știri, superficialitate de șuetă în autobuz, citate obosite, culese din auzite, prostie și tupeu nu vezi în altă parte! Nu exagerez, m-au întristat de fiecare dată, vreau moșulicii înapoi !

”E vorba de un proiect mult mai mare. Un proiect de societate. O sa vorbesc mai mult la timpul potrivit. Restul sunt povesti”

Sunt cuvintele cu care Sebastian Lăzăroiu a confirmat pe Facebook stirea apărută pe Inpolitics despre preluarea conducerii postului TVRM, aparținând fabricii de diplome Spiru Haret.
Un răspuns arogant, adresat parcă lui Mutulică și celorlalți șase nătăfleți, incapabili să priceapă profunzimile unei mari lucrări. Cuvinte mari, care puteau la fel de bine să se numească prostituție intelectuală, gang-bang, goană după bani, învârteală balcanică.
Ideologul neoficial al dreptei, artizanul unui misterios proiect de modernizare a nației își va lua o leafă călduță de la instituția care a otrăvit învățământul românesc, din mâna octogenarului Aurelian Bondrea. Rectorul Spiru Haret a fost unul din stâlpii comunismului ceaușist (despre el găsiți suficiente informații și pe Google, nu mai insist). Deși se poate spune că și-a trădat crezul devenind un capitalist putred de bogat, măcar la nivel declarativ a rămas până în ziua de azi un comunist fără regrete.
Acum un an sau ceva, încerca marea cu degetul tatonând înființarea unui partid socialist cu alți ideologi destoinici, Șerban ”Miky” Mihăilescu și Octav Cozmâncă. Iată o casă numai bună pentru fanteziile ideologice ale lui Sebastian Lăzăroiu, în sediul televiziunii în care și-au găsit adăpost de la răposatul dinozaur al telejurnalelor lui Ceaușescu – George Marinescu, la apărătorul național-comunismului ostășesc cu pensii babane – Mircea Dogaru, la defunctul ”profesor universitar” Adrian Păunescu, la o listă nesfârșită de foști peremiști, comuniști, securiști și în general foști, care se dau greu din cadru.
În Cotidianul se speculează că ”proiectul politic” la care face aluzie Sebastian Lăzăroiu e o resuscitare ideologico-mediatică a UNPR-ului lui Gabriel Oprea, principalul protector al universității care duduie de studenți la preț redus a lui Bondrea. Recent, legea care îi obliga pe absolvenții acesteia să mai treacă printr-o testare independentă a fost decapitată în Parlament, deci influența colosului financiar care e instituția lui Bondrea funcționează ca unsă între politicieni.
Nu aș exclude ca la acest măreț proiect să fie alipit și caraghiosul de Dăbuleni, vârtos sponsorizat de Bondrea în campanie. De dragul lui Bondrea, de altfel, Geoană i-a și dat peste degete Ecaterinei Andronescu, atunci când a dorit stoparea fenomenului diplomelor fără acoperire.
Sebastian Lăzăroiu nu e la prima prestație pe bani, dar de data asta mogulul găsit parcă e mai bătrân și mai plecat cu doctrina, până și pentru standardele Monicăi Gabor. Cu foarte puțină vreme în urmă, Lăzăroiu recunoștea și că a devenit gurist (pardon, analist) plătit și pentru Vântu, sau cine o mai deține off-shore-ul Realitatea.
Șpagatul peste scena politică pe care îl face Lăzăroiu pune într-o situație delicată și Noua Republică a lui Mihai Neamțu, un tânăr turuitor și răzbătător, capabil să facă antipatice și cele mai corecte idei. Ambițioasa tentativă de reformă a tinerilor incoruptibili, dar cu acces la televiziunile Fraților Păunescu sau ale lui Bondrea, se risipește într-un fâs, înainte de a demara. Și, suprinzător, nu din lipsa de carismă a liderilor, ci pur și simplu pentru că a apărut o ofertă mai bănoasă.
PS: Dacă acest veleitarism a fost motivul pentru care Emil Boc l-a dat afară din guvern pe Sebastian Lăzăroiu, regret că nu l-am felicitat pentru instinct, la data când am comentat evenimentul, și când îl credeam doar un incompetent inofensiv.

Deşi japonezii nu sunt prima naţie care îţi vine în minte în materie de umor, am văzut preluată de la ei o emisiune amuzantă. Printre multele probe hazlii era şi una în care nişte concurenţi slabi se îmbrăcau în costume uriaşe, care îi transformau în luptători de sumo şi se luptau cu nişte lopeţi acoperite cu burete, pe o podea udă. Dacă aţi prins imaginea, nu mai aveţi nevoie de sinteză pentru actualul moment politic.
Emil Boc l-a dat afară pe Sebastian Lăzăroiu din Guvern. Teoretic asta arată că premierul nu e doar încasator şi a deprins cumva jocul. Când pe piaţă circulau zvonuri care îl dădeau pe Lăzăroiu premier sau şef de partid, într-un fel de rocadă a piticilor, şi când ai un subaltern care te eclipsează mediatic mai mult decât să te ajute practic, ai opţiunea de a muta tactic. Dar nu uitaţi, suntem la luptele în costume de sumo, tactica nu înseamnă mare lucru, când spectatorii se ţin cu mâna de burtă de râs.
E o mişcare câştigătoare din partea lui Boc? Nu aş crede: PDL rămâne un partid post-fesenist, care nu poate spera la mai mult decât la îndestulare până la nişte alegeri împinse cât mai târziu. Olteanu, Mircea Toader şi toată cohorta de ghinioane politice pe care nu le mai reţin dintr-un mecanism de autoprotejare, n-au ce să propună decât reinventarea PDSR-ului din vremea lui Văcăroiu. Sulfina Barbu, înlocuitoarea lui Lăzăroiu, mi-a amintit mereu de Hildegard Puwak, pentru cine şi-a încărcat memoria cu una din creaţiile lui Adrian Năstase. Faptul că şi-a făcut o firmă de tras fonduri europene cu securistul de partid Silvian Ionescu cred că e deplin lămuritor.
E o pierdere majoră Sebastian Lăzăroiu? Înclin să spun că nu. Calităţile sale erau mai curând de povestitor, ori pe acestea şi le poate exersa şi din calitatea de ex-ministru. Are marele merit de a gândi binişor şi de a se exprima omeneşte, fără a recita poezia de la partid. (Cu amendamentul că pentru televiziune nu are impostaţia potrivită, în ziare e ceva mai cu miez.) Dar ar trebui să înţeleagă că nu poţi fi strateg şi ideolog dacă nu manifeşti eficienţă într-o funcţie publică. Nu ai aplecări practice, vrei să rămâi teoretician? O refuzi, dar nu rişti să devii neconvingător. Nu ştiu ce ambiţii avea dl Lăzăroiu, dar e absolut scandalos să tratezi un post de ministru ca pe o ocupaţie pasageră în drumul spre un grandios program reformator. O demnitate publică se respectă şi se exercită, nu se povesteşte despre ea.
Cu răfuiala internă, partidul de guvernământ ratează nu doar şansa unei mari schimbări a societăţii (şansa aia e la fel de pierdută ca o calificare a României la fotbal care depinde de victoria Luxemburgului). Dar şi o şansă politică. La opoziţie, bătăliile interne sunt la fel de comice. Ponta îl ameninţă pe Voiculescu cu invitaţia de a candida pe propriile lui forţe. Aici întrevăd un potenţial prea frumos ca să se întâmple: Voiculescu să fie dat afară din alianţă pe motiv de lăcomie la ciolan şi (cum Varanul nu poate rămâne fără colezi) o alipire a sa la PDL. Ştiu, e SF momentan, dar emisiuni în care Gâdea sau Badea să o laude pe Udrea şi să îl tăvălească pe Antonescu ar fi ceva ce aş vrea să văd.
Pocniturile între Ponta şi partidul-SRL al lui Voiculescu sunt atât de apăsate, încât Crin Antonescu a ajuns să răspundă ziariştilor cu “nu comentez”, la întrebări gen candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei. Un Crin Antonescu care nu mai vorbeşte e ca o stripteuză care nu mai vrea să se dezbrace, o absurditate în sine.
Crin Antonescu făcuse cel mai mare cadou PDL. Îi lăsase liber tot culoarul de dreapta. Sigur că PDL nu era de dreapta şi că singura sa Albă ca Zăpada era un pitic cu barbă, cu har de povestitor – analist. Dar din momentul în care a apărut USL, PDL nu mai avea decât o mică schimbare de sex politic de făcut, urmând ca pe mai departe să se poarte cât mai graţios şi mai ingenuu cu putinţă. N-a fost să fie. Cei care nu ştiu ce vor, dar ştiu cât vor, au mai mazilit pe unul care ştie ce vrea, dar nu ştie cum, lăsând mai largi porţile pentru unii care vor lucruri îngrozitoare şi ştiu şi cum, dar deocamdată nu sunt în stare.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica