rss
rss
rss

Peste drum de liceul Șincai, mă intersectez cu vreo sută de puștani dintr-o galerie de fotbal. Răcnesc ceva în cor, ca și cum s-ar fi dus la un meci imaginar, dar în realitate se întorc de la un mic ciubuc. Genul tipic al băieților de cartier, cu șepci și treninguri, buni de gură și clocotind de testosteron.
Peste șosea, traversând parcul Tineretului, încep să curgă și alte pâlcuri, dar din ce în ce mai diverse. Mai întâi câteva grupuri tot de tineri, sporovăitori, dar mai puțin țâfnoși. Se cunosc între ei, pentru că merg de multă vreme în platourile televiziunilor ca aplaudaci, unde râd la orice fel de glume, sau oriunde se ivește câte o oportunitate de la firma de casting. Doar o fată rupe atmosfera de retragere liniștită cu o înjurătură dură zbierată către cineva din alt pâlc.
Trec și de ei și ajung în dreptul spectatorilor care se retrăgeau mai agale de la Sala Polivalentă. Sunt oameni mult mai potoliți , trecuți de 40 de ani, cu fizionomii triste indiferent de expresia de moment. Se împart bani pentru ziua de aplaudat, undeva dincolo de podul peste lac. Câte un moș gen fost activist mărunt, devenit administrator de scară, împarte celor adunați în jurul lui câte un supliment de transport ”celor care stau mai departe”, pentru că între timp s-a întunecat. Sunt oameni necăjiți, care se bucură ca de Moș Nicolae de neașteptata bancnotă de o sută de mii. Și câte o eșarfă (portocalie sau poate roșie, nu se distinge la ora asta) sau un balon de dus acasă contează.

Cam asta a fost întâlnirea mea pur întâmplătoare cu spectatorii năimiți la congresul UNPR-ului lui Gabriel Oprea. Partidul care poate fi considerat scursura perfectă a politicii de pe Dâmbovița și-a prezentat cu mândrie achizițiile din intermercato. La știri l-am putut vedea pe fostul ministru PSD, Marian Sârbu vorbind înălțător despre reușita de a aduna atât de mulți oameni în jurul unui ideal. Oricum, e pierdere de vreme să comentezi falseturile absurd-bombastice ale activiștilor (și cuvântul e potrivit) acestui partid.

Ceea ce va rămâne după acest eveniment e anunțul făcut de Elena Udrea că Popescu zis Piedone va conduce campania unită a PDL și UNPR din București. Tot primarul de la sectorul 4 va fi, se înțelege și candidatul comun pentru funcția de primar general asumat de PDL, cel puțin așa a hotărât prin vot (personal și uninominal) Elena Udrea.

Dacă așa vor sta lucrurile, ne vom vedea într-o situație neașteptată: două alianțe politice masive față în față, ambele incapabile să propună un candidat dintre membrii proprii, ca doi mistreți grași, tăvăliți în noroi și încercând să alerge de propria duhoare. Știu că e caraghios să vorbești de doctrine când îți iei numele de scenă din comediile bufe, cu pumni în gură și bătăi cu frișcă. La urma urmei, puteai să te intitulezi la fel de bine și Popescu Bran sau Popescu ”Cichicean”. Totuși e de remarcat că singurele partide pretins de dreapta – național-liberal și democrat-liberal – se vor prezenta în fața (teoretic!) celui mai educat electorat din țară cu niște bezele de spumă ieșite din telul lui Ion Iliescu.

E de notorietate slăbiciunea (reciprocă) pe care Iliescu a avut-o mereu pentru Sorin Oprescu și cum nu le-a iertat celor din generația Năstase-Geoană marginalizarea doctorului. Băiatul bătrân al unui cuplu de securiști de carieră i s-a părut mereu lui Iliescu un ideal de seriozitate, așa miștocar cum îl crede lumea.

Cristian Popescu Piedone e descoperirea accidentală a lui Adrian Năstase. (Sau să fi fost flerul lui Dâncu?) În anii când ziarele brodau doar pe marginea comunicatelor cu realizări de la Guvern și televiziunile reinventau Cântarea României pentru Bombonel, undeva într-un birou al Ministerului Propagandei, cineva remarca potențialul de succes la neamul prost pe care îl avea un funcționar de la OPC.
În vremea când guvernul semna pe bandă rulantă contracte pentru noi și copiii noștri, cu Bechtel (pentru autostrada Transilvania) cu OMV (pentru Petrom și resursele subsolului), cu Erste (pentru BCR), cu RMGC (pentru Roșia Montană), cu băieții deștepți (pentru curent), cu Patriciu (pentru Rompetrol), cu Mital (pentru Sidex) …… în vremea aceea, deci, țara se distra urmărind seară de seară un personaj hazliu, răsturnând tarabele cu pește sau găleata cu brânză a unei babe de pe trotuar. Piețarii șușoteau că tămbălăul se întâmpla doar cât se filma și Cristian devenea Piedone, altminteri, inspectorul redevenea Popescu și pleca și el, ca tot omul de la piață, cu sacoșele pline. Publicul de azi al OTV-ului savura să-l vadă pe Piedone avansând prin balansare de pe un picior pe altul. Cine ar fi crezut că talentul ăsta se va materializa mai târziu într-o balansare de pe stânga pe dreapta politicii de toată frumusețea?

Până la Piedone, sectorul 4 avusese ghinion la primari. Cartierele era în continuare de un gri prăfos, nehotărâte într cenușiul ceaușist și ceva ce se încăpățâna să se ivească. Cu Piedone, sectorul nu a câștigat doar mai multă verdeață, dar și-a găsit și stilul: un prost gust dens și mustos, de mahala ruptă din ”D-ale carnavalului” așa cum l-a văzut Pintilie. De la palmieri jumuliți, la boscheți kitschioși, arteziene de ciment, pitici de grădină, ghirlande de pom, mizerie cu miros de gunoi care a făcut o zeamă verde, serbări câmpenești cu mititei, zilele sectorului cu trupe cântăcioase, străzi mărginașe ”asfaltate” cu pământ, ceasuri muzicale, nu cred că există ceva dintr-un oraș de provincie, condus de câte un baron local fără rival, care să nu fi fost punctat și în sectorul 4.

Comparativ cu lenevia bășcălioasă a lui Oprescu, o asemenea prodigiozitate a gustului îndoielnic mi se pare mai greu de stăvilit decât migrațiile unor tineri africani către un orășel cu pensionari nordici blajini. Cu forța naturii nu te pui. Dacă mitocănizarea bucureșteanului e cum o estimez eu, n-ar fi exclus ca vorbirea colocvială a lui Oprescu să ajungă o amintire din vremuri boierești. Norocul lui că poporului îi place la mici, dar îi place mai mult pe un stadion de un sfert de miliard. La urma urmei, dă-le încolo de stângă și dreaptă, că oricum n-ar fi avut de unde scoate PDL-ul vreun candidat mai breaz. La vot era ca la mașina de tocat, degeaba băgai pe sus un Paleologu, că prin față tot vreun Prigoană ieșea. Așa că zic să știm o treabă și să sperăm că Vanghelie va completa și el oferta pesedistă, cu o candidatură din partea partidului lui Geoană.

După ani şi ani de agitaţie, la PRM a venit în sfârşit Doctorul! Câteva zeci de generali în rezerva s-au bucurat de această vizită ca de ziua de pensie, încântaţi că Sorin Oprescu a lăsat din braţe “poporul PSD” pentru batalionul PRM. Şi Doctorul s-a purtat precaut cu pacienţii din sală, nu i-a contrazis, chiar i-a mângâiat părinteşte:

“PRM a fost o adevarata coloana vertebrala a acestei tari si este caracterizat de curatenie morala, verticalitate si curaj”.

Ţinându-i isonul, profesoara garantată de Vanghelie, Ecaterina Andronescu a ţinut să aducă şi ea un pios omagiu iubitului conducător al partidului prieten, că doar atmosfera era de congres. Mentorul celor doi invitaţi de onoare, Ion Iliescu, cunoscut celor din sala congresului după apelativele “cârpă KGB-istă” şi “bătrână şandrama stalinistă”, poate fi, în fine, mândru de discipolii săi.
Că Sorin Oprescu însuşi ar putea recita o listă lungă cu invective şi acuze ce i-au fost aduse de Alcibiade & Co de-a lungul vremii e deja o problemă secundară. Pe cine alege să ierte e problema sa personală. Dar cumplita răsturnare de valori pe care o operează prin fraza citată, nu! De la reînfiinţarea revistei satelit a Securităţii, Săptămâna, sub un nume pe care nicio revistă nu ar fi trebuit să şi-l poată aroga, România Mare a fost locul în care au fost terfelite toate personalităţile valoroase ale acestei ţări. În paginile acestei reviste, în care pozele cu vedete porno se învecinează ireal cu texte religioase şi ambele cu scârboşeniile cele mai de jos, România (atâta cât a rămas din ea) a fost târâtă într-un spectacol grotesc, s-a făcut apologia dictaturilor de stânga şi de dreapta şi a violenţei politice. Au fost terfeliţi de la Monica Lovinescu la Doina Cornea, de la Paul Goma la Corneliu Coposu, pentru a fi transformaţi în eroi Pleşită, Ilie Merce sau întreg lotul CPEx.
Poate că Sorin Oprescu e în căutarea unui cimitir al elefanţilor, a unui auditoriu care să îi guste miştocăreala între două pamflete înspumate şi un cântec popular. Deşi asemenea “politeţuri” scandaloase par o întoarcere la matcă, după proverbul: Ce naşte din securişti, securişti iubeşte.

Corina Dragotescu a furnizat o informatie interesanta despre intalnirea la carciuma dintre Cristian Diaconescu, Miron Mitrea si Sorin Oprescu, iar cei trei au fost ambuscati de reporterii Realitatii. Cei trei s-au cam fastacit cu lampa camerei de filmat in ochi si n-au dat o explicatie prea clara.
Sorin Oprescu a negat ca s-ar intoarce in PSD. Fosta consiliera a lui Adrian Nastase, Anca Alexandrescu, s-a numarat printre pesedistii care l-au abandonat pe Geoana in favoarea Doctorului, alaturi de Octav Cozmanca si de Andrei Alexandru, un securist de pe la Scanteia, care a fost purtator de cuvinte al lui Vacaroiu. Pesedistii care se pronuntasera impotriva lui Geoana au fost exclusi din partid, inclusiv Anca Alexandrescu si comunistul de la sectorul 2, Neculai Ontanu.
Banuit a face joc dublu, Cristian Diaconescu a fost si el trecut pe lista neagra a lui Geoana. In cabinetul fantomaticului guvern Johannis, Externele urmau sa-i revina mai docilului Titus Corlatean, in carti si data trecuta.
Miron Mitrea era un alt rechin pesedist trecut pe linie moarta dupa ce a pornit de pe blogul sau un razboi furibund cu Hrebenciuc si implicit cu Geoana. In grupul pesedistilor care s-au pronuntat intr-o nota asemanatoare la adresa lui Geoana il putem numara si pe Madalin Voicu (a carui tinta era Vanghelie, alta proptea a lui Geoana).
Deschis de partea lui Basescu trecusera pana acum mai multi casaloti: Gabriel Oprea (“hotul de voturi” de la alegerile trecute), Gigi Netoiu (un securist din garda lui Ceausescu), Anghel Iordanescu (alt general din intamplare), Neculai Ontanu (tovarasul de la sectorul 2). In expectativa se situase grupul de la Cluj, cu artizanii debarcarii lui Iliescu in favoarea lui Geoana, care se vazusera mai apoi inlaturati de la ciolan de Vanghelie, Hrebenciuc, Dragnea si Mazare.
Vasile Dancu a facut exit-poll-ul pentru Basescu de pe B1 TV (care s-a dovedit si singurul exact), Vasile Puscas a spus ca e penibila contestarea alegerilor, iar Ioan Rus a trecut in adormire. Tot din gasca de la Cluj a facut parte si George Maior, directorul SRI, care nu are de ce sa vada cu ochi buni concurenta pe care Vanghelie, Hrebenciuc, Catalin Voicu, Dumitru Iliescu si generalii din MI ar fi putut sa o faca SRI prin “2 si un sfert”.
Pe masura ce Topaila devine tot mai penibil chiar si in ochii pesedistilor, lupta de casta in partidul clasei nemuncitoare, a baronilor comunisti, se ascute vazand cu ochii. Iar Basescu n-ar zice nu unei epurari a partidului lui Iliescu, mai ales daca liberalii se vor incapatana sa ramana la ordinele lui Patriciu si sa refuze mana intinsa de Basescu.

Promettre … c’est noble
Intr-o politica fara domni, promisiunea face parte dintre cuvintele compromise si de nefolosit. “Promitator” e printre cuvintele care apar in descrierile facute “tinerei sperante” a politicii, Crin Antonescu. Si totusi, la modul propriu, Crin Antonescu nu promite nimic. Are un tom de hartii cu titlul de program, asa cum au toti candidatii, ca doar echipa de consilieri trebuie sa-si justifice cumva salariul, dar un proiect politic nu poate ajunge la alegatori altfel decat sub forma unor promisiuni. Nu vorbim aici de exercitiile demagogice (stil: la intoarcerea acasa, 25000 de euro cash, pentru fiecare capsunar), ci de transpunerea in imagini limpezi si memorabile a unei viziuni asupra viitorului comun. La urma urmei si blood sweat and tears tot promisiuni au fost. Si cata lume au reusit ele sa miste…
E greu de spus cat e neputinta si cat e strategie in cazul tacerii (asurzitoare, vorba poetului, a) lui Crin Antonescu. Dar ambele sunt la fel de culpabile. Daca cineva il sfatuieste pe liderul PNL sa promita cat mai putine lucruri pentru a nu i se putea reprosa nimic mai apoi, ori pentru a avea un impact cat mai mare in preajma alegerilor, atunci Antonescu nu e presedintele de care avem nevoie.
Nu ma numar printre cei care cad in admiratia eficientei nude a unui politician chiar si atunci cand el e nociv (“ce lider puternic a fost Stalin!”). Un presedinte a carui calitate de capatai este abilitatea de a lua puterea prin orice stratagema deja avem. Il cheama Traian Basescu. Si Ion Iliescu a excelat la acest joc, iar noua dexteritatea lui nu ne-a folosit la nimic.
Alegerile se pot castiga intr-adevar si fara a face o promisiune precisa. Mai exact, facand un ocean de promisiuni vagi si binevoitoare. Dar numai cu ajutorul masiv al presei. Un asemenea model de reusita e Barack Obama, dar am convingerea ca el nu va mai fi dat ca termen pozitiv de comparatie in viitorul apropiat. Crin Antonescu n-are decat sa incerce si el reteta trandavelii intelectuale pe spinarea unei prese corupte. E deja abonat la Sinteza zilei, unde mancatorii de rahat cu polonicul fac spume pentru el din vreme in vreme. Asta nu e model de succes in relatia cu presa ci ne transmite o singura informatie: pana ajung presedinte pot colabora bine mersi cu Voiculescu, iar dupa ce ajung, tot cu unii de teapa lui o sa ma inconjor. Daca asta e “oferta” liberala, thanks but no thanks. Nu un strateg al temporizarii asteapta romania ci pe cineva care sa creada in ceea ce spune, dupa atata fatarnicie. Si sa spuna ceea ce crede chiar si cand stie ca asta nu ii aduce voturi din ziua urmatoare.
candidatii si proiectele lor
In acest moment exista pe piata cateva proiecte politice, dat fiind ca alti “jucatori” au riscat si au facut promisiuni:
Proiectul lui Traian Basescu e unul ratat si epuizat. Mare lucru nu mai poate promite in actuala campanie, dat fiind ca la precedenta a promis cat pentru cateva campanii electorale. Din acele proiecte reiesea si schita statului reformat propus de Basescu: un stat al bunastarii pentru o clasa de mijloc pragmatica si extinsa (sa traiti bine!), o justitie ferma si eficienta, fara compromisuri pentru coruptie, chiar cu accente autoritariste (la tepe!, ii omor cu mana mea), o societate mai morala, impacata cu trecutul ei din era comunista, prin deschiderea arhivelor Securitatii, poate chiar si lustratie (promisiunea ultima nu ii apartinea direct lui TB, ci unor apropiati, dar fusese asumata tacit si de acesta), o conducere coerenta, prin coeziunea din sanul aliantei DA, etc. Din toate acestea nu s-a ales mare lucru si nu prea stiu pe cineva care sa-l voteze pe Traian Basescu spunand cu mana pe inima ca il voteaza pentru ca a fost multumit de rezultate. Daca va fi votat si reales presedintele, va fi doar in semn de raliere impotriva inamicilor sai virulenti.
Proiectul lui Mircea Geoana e cel mai limpede si mai vechi proiect de pe piata. E mostenit de la Ion Iliescu si e leit cu al lui Nastase, mai putin accentele personale ale unui caracter avar si despotic. Inca. Daca nebuloasa demagogica exprimata de Geoana in vorbele strategilor americani ar trebui sa poarte un nume, ea s-ar numi proiectul Hrebenciuc – Vanghelie. Sintetizat, proiectul Geoana inseamna etatism, o pletora de birocrati conectati la un buget care parjoleste orice initiativa privata, in fruntea careia sta casta baronilor locali, grupurile de presiune din PSD, singura ideologie si ratiune de a exista a acestui partid. Singura parte buna a unui mandat Geana e o promisiune pe care nu o va face niciodata deschis in termenii astia: pentru a nu-si supara sefii de la Washington si pur si simplu din lipsa ideilor proprii, Geoana ar putea continua efortul de occidentalizare a Romaniei. Cu ce pret e greu de calculat…
Proiectul lui Sorin Oprescu e atat de neserios incat ar putea intra in Cartea recordurilor, daca ar exista o asemenea categorie. La propriu, parintele autostrazii suspendate si a mandatului de primar lasat in aer ar putea promite multe. Insa promisiuni care sa traduca in cuvinte limpezi o viziune politica, Sorin Oprescu e incapabil sa faca. Chestiunea arhitecturii statale il depaseste oricum ca preocupari si devine superflua ca discutie in cazul cuiva care pare a candida din cel mai pur capriciu, ca un amorez care nu poate rezista sa nu curteze o femeie disponibila.
Proiectul lui Crin Antonescu e limitat pentru moment la un joc de glezne si la contestari ale proiectului destramat ce i-a apartinut lui Traian Basescu. Un comic spunea ca femeile se hotarasc de cum vad un barbat daca o sa ii cedeze sau nu si in clipa in care dau mana cu el isi zic “numai de n-ar spune o prostie mare!” Pe Crin Antonescu il asteapta sa spuna ceva din suflet o masa maricica de tineri (in sens larg), cel mai activ si mai productiv segment al populatiei, votanti ai unor partide sau adversari ai politicianismului. Fata de ei, Antonescu ar face o nedreptate fara seaman daca le-ar servi in loc de proiect de stat o stratagema de castigare a alegerilor cu efort minim. Antonescu e impins la urne si spre fotoliul de la Cotroceni ca un scolar istet dar lenes, cu mamita, mam’mare si tanti Mita. Mai ramane doar ca Antonescu sa demonstreze ca are si ceva de spus si ca proiectul lui nu se va baza pe sustinerea din partea altor bunicute ca Voiculescu si Patriciu.

Oprescu Mos Craciun
Cei prezenti la evenimentul organizat de Primaria Capitalei si Coca-Cola au ramas probabil cu impresia ca la Bucuresti s-a adunat cel mai mare numar de oameni imbracati in Mos Craciun. Realitatea e ca patrunderea in Cartea Recordurilor s-a facut printr-un mic siretlic. In realitatea, cei aproape 4000 de “mosi” din Capitala ar fi fost insuficienti pentru a intrece cei 14.000 de mos craciuni stransi la Sydney si omologati de Guiness World of Records.
Sorin Oprescu
Mica smecherie a fost incadrarea recordului nostru in categoria “mosi care impart cadouri”, voluntarii fiind dotati si cu cate un mic pachetel pe care teoretic l-au si daruit cuiva.
Piata Constitutiei
In rest, ca o impresie personala, extrem de multi dintre cei adunati duminica in piata mi s-au parut oameni necajiti, veniti mai curand sa capete ceva, decat sa imparta daruri.

Am mare incredere in independentul Oprescu si in echipa lui. Si vamesii lui Blaga ar fi putut pradui ce mai e de praduit prin Bucuresti, da parca intr-un doctor am mai mare incredere in directia asta. Un articol din Evenimentul zilei ne prezinta si cativa dintre colaboratorii care au primit pe mana directiile banoase ale Capitalei. Fauna anticipabila de baieti descurcareti care se cunosc cu toata lumea, in fine, nu insist. Unul dintre ei, un tanar cu gusa cat Jay Leno, mi-a placut insa. Ambitiosul si-a botezat una din firme Mason Brothers Investment si a recunoscut tantos ca e mason, da nu ca toti fraierii intr-o loje acolo. Nu, e initiat si-n ritul scotian si-n ritul de York. Si daca ar fi existat si un MBA cu sortulet probabil ca si-l lua si p-ala.
Acuma, nu ca ma asteptam eu ca masonii romani de azi sa fie cine stie ce Balcescu sau Kogalniceanu, da atata toparlanie n-am mai vazut de pe vremea daciilor inmatriculate cu B-01-SRI sau B-69-SPP. Ar trebui sa se inteleaga de minune cu purtatorii de lanturi de aur care vin cu cate ceva la semnat pentru un teren prin primarie. Merita gradul 33!

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica