rss
rss
rss

Peste drum de liceul Șincai, mă intersectez cu vreo sută de puștani dintr-o galerie de fotbal. Răcnesc ceva în cor, ca și cum s-ar fi dus la un meci imaginar, dar în realitate se întorc de la un mic ciubuc. Genul tipic al băieților de cartier, cu șepci și treninguri, buni de gură și clocotind de testosteron.
Peste șosea, traversând parcul Tineretului, încep să curgă și alte pâlcuri, dar din ce în ce mai diverse. Mai întâi câteva grupuri tot de tineri, sporovăitori, dar mai puțin țâfnoși. Se cunosc între ei, pentru că merg de multă vreme în platourile televiziunilor ca aplaudaci, unde râd la orice fel de glume, sau oriunde se ivește câte o oportunitate de la firma de casting. Doar o fată rupe atmosfera de retragere liniștită cu o înjurătură dură zbierată către cineva din alt pâlc.
Trec și de ei și ajung în dreptul spectatorilor care se retrăgeau mai agale de la Sala Polivalentă. Sunt oameni mult mai potoliți , trecuți de 40 de ani, cu fizionomii triste indiferent de expresia de moment. Se împart bani pentru ziua de aplaudat, undeva dincolo de podul peste lac. Câte un moș gen fost activist mărunt, devenit administrator de scară, împarte celor adunați în jurul lui câte un supliment de transport ”celor care stau mai departe”, pentru că între timp s-a întunecat. Sunt oameni necăjiți, care se bucură ca de Moș Nicolae de neașteptata bancnotă de o sută de mii. Și câte o eșarfă (portocalie sau poate roșie, nu se distinge la ora asta) sau un balon de dus acasă contează.

Cam asta a fost întâlnirea mea pur întâmplătoare cu spectatorii năimiți la congresul UNPR-ului lui Gabriel Oprea. Partidul care poate fi considerat scursura perfectă a politicii de pe Dâmbovița și-a prezentat cu mândrie achizițiile din intermercato. La știri l-am putut vedea pe fostul ministru PSD, Marian Sârbu vorbind înălțător despre reușita de a aduna atât de mulți oameni în jurul unui ideal. Oricum, e pierdere de vreme să comentezi falseturile absurd-bombastice ale activiștilor (și cuvântul e potrivit) acestui partid.

Ceea ce va rămâne după acest eveniment e anunțul făcut de Elena Udrea că Popescu zis Piedone va conduce campania unită a PDL și UNPR din București. Tot primarul de la sectorul 4 va fi, se înțelege și candidatul comun pentru funcția de primar general asumat de PDL, cel puțin așa a hotărât prin vot (personal și uninominal) Elena Udrea.

Dacă așa vor sta lucrurile, ne vom vedea într-o situație neașteptată: două alianțe politice masive față în față, ambele incapabile să propună un candidat dintre membrii proprii, ca doi mistreți grași, tăvăliți în noroi și încercând să alerge de propria duhoare. Știu că e caraghios să vorbești de doctrine când îți iei numele de scenă din comediile bufe, cu pumni în gură și bătăi cu frișcă. La urma urmei, puteai să te intitulezi la fel de bine și Popescu Bran sau Popescu ”Cichicean”. Totuși e de remarcat că singurele partide pretins de dreapta – național-liberal și democrat-liberal – se vor prezenta în fața (teoretic!) celui mai educat electorat din țară cu niște bezele de spumă ieșite din telul lui Ion Iliescu.

E de notorietate slăbiciunea (reciprocă) pe care Iliescu a avut-o mereu pentru Sorin Oprescu și cum nu le-a iertat celor din generația Năstase-Geoană marginalizarea doctorului. Băiatul bătrân al unui cuplu de securiști de carieră i s-a părut mereu lui Iliescu un ideal de seriozitate, așa miștocar cum îl crede lumea.

Cristian Popescu Piedone e descoperirea accidentală a lui Adrian Năstase. (Sau să fi fost flerul lui Dâncu?) În anii când ziarele brodau doar pe marginea comunicatelor cu realizări de la Guvern și televiziunile reinventau Cântarea României pentru Bombonel, undeva într-un birou al Ministerului Propagandei, cineva remarca potențialul de succes la neamul prost pe care îl avea un funcționar de la OPC.
În vremea când guvernul semna pe bandă rulantă contracte pentru noi și copiii noștri, cu Bechtel (pentru autostrada Transilvania) cu OMV (pentru Petrom și resursele subsolului), cu Erste (pentru BCR), cu RMGC (pentru Roșia Montană), cu băieții deștepți (pentru curent), cu Patriciu (pentru Rompetrol), cu Mital (pentru Sidex) …… în vremea aceea, deci, țara se distra urmărind seară de seară un personaj hazliu, răsturnând tarabele cu pește sau găleata cu brânză a unei babe de pe trotuar. Piețarii șușoteau că tămbălăul se întâmpla doar cât se filma și Cristian devenea Piedone, altminteri, inspectorul redevenea Popescu și pleca și el, ca tot omul de la piață, cu sacoșele pline. Publicul de azi al OTV-ului savura să-l vadă pe Piedone avansând prin balansare de pe un picior pe altul. Cine ar fi crezut că talentul ăsta se va materializa mai târziu într-o balansare de pe stânga pe dreapta politicii de toată frumusețea?

Până la Piedone, sectorul 4 avusese ghinion la primari. Cartierele era în continuare de un gri prăfos, nehotărâte într cenușiul ceaușist și ceva ce se încăpățâna să se ivească. Cu Piedone, sectorul nu a câștigat doar mai multă verdeață, dar și-a găsit și stilul: un prost gust dens și mustos, de mahala ruptă din ”D-ale carnavalului” așa cum l-a văzut Pintilie. De la palmieri jumuliți, la boscheți kitschioși, arteziene de ciment, pitici de grădină, ghirlande de pom, mizerie cu miros de gunoi care a făcut o zeamă verde, serbări câmpenești cu mititei, zilele sectorului cu trupe cântăcioase, străzi mărginașe ”asfaltate” cu pământ, ceasuri muzicale, nu cred că există ceva dintr-un oraș de provincie, condus de câte un baron local fără rival, care să nu fi fost punctat și în sectorul 4.

Comparativ cu lenevia bășcălioasă a lui Oprescu, o asemenea prodigiozitate a gustului îndoielnic mi se pare mai greu de stăvilit decât migrațiile unor tineri africani către un orășel cu pensionari nordici blajini. Cu forța naturii nu te pui. Dacă mitocănizarea bucureșteanului e cum o estimez eu, n-ar fi exclus ca vorbirea colocvială a lui Oprescu să ajungă o amintire din vremuri boierești. Norocul lui că poporului îi place la mici, dar îi place mai mult pe un stadion de un sfert de miliard. La urma urmei, dă-le încolo de stângă și dreaptă, că oricum n-ar fi avut de unde scoate PDL-ul vreun candidat mai breaz. La vot era ca la mașina de tocat, degeaba băgai pe sus un Paleologu, că prin față tot vreun Prigoană ieșea. Așa că zic să știm o treabă și să sperăm că Vanghelie va completa și el oferta pesedistă, cu o candidatură din partea partidului lui Geoană.

”E vorba de un proiect mult mai mare. Un proiect de societate. O sa vorbesc mai mult la timpul potrivit. Restul sunt povesti”

Sunt cuvintele cu care Sebastian Lăzăroiu a confirmat pe Facebook stirea apărută pe Inpolitics despre preluarea conducerii postului TVRM, aparținând fabricii de diplome Spiru Haret.
Un răspuns arogant, adresat parcă lui Mutulică și celorlalți șase nătăfleți, incapabili să priceapă profunzimile unei mari lucrări. Cuvinte mari, care puteau la fel de bine să se numească prostituție intelectuală, gang-bang, goană după bani, învârteală balcanică.
Ideologul neoficial al dreptei, artizanul unui misterios proiect de modernizare a nației își va lua o leafă călduță de la instituția care a otrăvit învățământul românesc, din mâna octogenarului Aurelian Bondrea. Rectorul Spiru Haret a fost unul din stâlpii comunismului ceaușist (despre el găsiți suficiente informații și pe Google, nu mai insist). Deși se poate spune că și-a trădat crezul devenind un capitalist putred de bogat, măcar la nivel declarativ a rămas până în ziua de azi un comunist fără regrete.
Acum un an sau ceva, încerca marea cu degetul tatonând înființarea unui partid socialist cu alți ideologi destoinici, Șerban ”Miky” Mihăilescu și Octav Cozmâncă. Iată o casă numai bună pentru fanteziile ideologice ale lui Sebastian Lăzăroiu, în sediul televiziunii în care și-au găsit adăpost de la răposatul dinozaur al telejurnalelor lui Ceaușescu – George Marinescu, la apărătorul național-comunismului ostășesc cu pensii babane – Mircea Dogaru, la defunctul ”profesor universitar” Adrian Păunescu, la o listă nesfârșită de foști peremiști, comuniști, securiști și în general foști, care se dau greu din cadru.
În Cotidianul se speculează că ”proiectul politic” la care face aluzie Sebastian Lăzăroiu e o resuscitare ideologico-mediatică a UNPR-ului lui Gabriel Oprea, principalul protector al universității care duduie de studenți la preț redus a lui Bondrea. Recent, legea care îi obliga pe absolvenții acesteia să mai treacă printr-o testare independentă a fost decapitată în Parlament, deci influența colosului financiar care e instituția lui Bondrea funcționează ca unsă între politicieni.
Nu aș exclude ca la acest măreț proiect să fie alipit și caraghiosul de Dăbuleni, vârtos sponsorizat de Bondrea în campanie. De dragul lui Bondrea, de altfel, Geoană i-a și dat peste degete Ecaterinei Andronescu, atunci când a dorit stoparea fenomenului diplomelor fără acoperire.
Sebastian Lăzăroiu nu e la prima prestație pe bani, dar de data asta mogulul găsit parcă e mai bătrân și mai plecat cu doctrina, până și pentru standardele Monicăi Gabor. Cu foarte puțină vreme în urmă, Lăzăroiu recunoștea și că a devenit gurist (pardon, analist) plătit și pentru Vântu, sau cine o mai deține off-shore-ul Realitatea.
Șpagatul peste scena politică pe care îl face Lăzăroiu pune într-o situație delicată și Noua Republică a lui Mihai Neamțu, un tânăr turuitor și răzbătător, capabil să facă antipatice și cele mai corecte idei. Ambițioasa tentativă de reformă a tinerilor incoruptibili, dar cu acces la televiziunile Fraților Păunescu sau ale lui Bondrea, se risipește într-un fâs, înainte de a demara. Și, suprinzător, nu din lipsa de carismă a liderilor, ci pur și simplu pentru că a apărut o ofertă mai bănoasă.
PS: Dacă acest veleitarism a fost motivul pentru care Emil Boc l-a dat afară din guvern pe Sebastian Lăzăroiu, regret că nu l-am felicitat pentru instinct, la data când am comentat evenimentul, și când îl credeam doar un incompetent inofensiv.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica