rss
rss
rss

Preocupări și îngrijorări mai importante și mai personale m-au ținut departe de eternul scandal politic. Așa că voi spune o părere despre ultimul congres PDL, soldat cu realegerea lui Blaga și cuvântul de adio al lui Băsescu, dar de departe, și ca informație și ca implicare afectivă. Cum s-ar zice, așa s-au potrivit lucrurile, că eu îmi luasem adio de la trandafirul portocaliu mult înaintea președintelui. Ba, dacă mă gândesc bine, de votat i-am votat, la pachet cu alte partide aliate, de două ori, dar de simpatizat nu i-am simpatizat niciodată.

Așadar, un partid învechit l-a reconfirmat în funcție pe cel mai ponosit dintre liderii politici interni. Perfect banal. Câte parale făcea gruparea politico-economică PDL? Fix cât cele aproximativ 200 de voturi, primite de gruparea Monica Macovei. Acei votanți chiar veniseră în sala Romexpo să facă politică națională, nu învârteli, ca restul de până la 5.000 de delegați.

Cum alegerea lui Vasile Blaga e o non-știre, la fel ca alegerea lui Aurelian Pavelescu la PNȚCD, rămâne celălalt eveniment. Președintele României, Traian Băsescu, se filmează anunțând că se desparte definitiv de PDL (mai curând a fost invers) și că pornește planul de reconstrucție a dreptei. Știți bărbații ăia, care pe la 60 de ani încep să se vopsească brunet, ca să curteze o studentă mai de la țară, dar plină de viață? O simți Băsescu încă un elan al tinereții, când o are în dreapta pe blonda cea mai absorbantă de fonduri europene, dar noi ce vină avem, că președintele nostru se apucă să se joace de-a Adrian Enache la vârsta asta?

Chiar așa blestem să fie pe noi să alegem între mai mulți feseniști sau între două versiuni de USL? Unul făcut ca să-l dea jos pe Băsescu, altul făcut ca să-l pună la loc, dar ambele fără alte idei de pus în practică. OK, e mult mai carismatic decât Vasile Blaga, ne place când vorbește. Dar cine îl ia în seamă pe Vasile Blaga? De când e gușatul ăla termen de comparație pentru orice? OK, vorbește cu sens președintele, e mult mai rațional în comparație cu Ponta și Antonescu. Dar și un copil de grădiniță în poarta parcului de distracții e mai cu scaun la cap decât ăia doi! Noi ce vină avem?

Și nu-mi vorbiți de reformarea statului, de instituțiile pe care le are de construit Băsescu. A făcut foarte mult, Justiția, atâta cătă e, chiar trebuie apărată de mafioții USL și PDL, chiar trebuie susținută să meargă mai în adâncime. Dar personalizarea instituțiilor, legarea lor de numele președintelui ar fi calea sigură de a le compromite. Mai mult, la fel de compromisă ar fi și o mișcare de tineri, un partid nou care s-ar naște acum pe partea dreaptă, de atingerea strategului Băsescu. Să îl credem pe cuvânt și să zicem că PDL sau Forța Civică sau Noua Republică, sau cine o mai fi, au deja un prezidențiabil valid, un candidat bun, cinstit, serios și cu forță. Atingerea lui Băsescu l-ar transforma în secunda doi într-un Geoană ridicol. Mai țineți minte, desigur, replica genială: „românii au nevoie de un președinte jucător, nu de un președinte – jucărie!”.

Ceea ce face acum Traian Băsescu nu e operă de bărbat de stat. A făcut asta când a acceptat să nu negocieze cu niște ticăloși mai mari, să nu le dea Justiția pe mână, în schimbul unei păci reciproc avantajoase. Acum joacă hormonii bătrâneții în el. Se comportă dizgrațios, ca un bătrân egoist, care nu lasă generațiile viitoare să apară, chiar să-l mătrășească, dacă altfel nu pot. Cineva ar trebui să îi explice că împotriva USL se poate lupta și se poate și câștiga, cu șanse reale. Ar fi spre binele acestei țări să o și facă cineva. Dar împotriva biologiei nu te poți lupta.

La nunta cu un Dorin Cocoș mai rotofei, mai bogat și mai trecut prin viață, Elena Udrea se prezenta ca pițipoanca perfectă. Cizme mai înalte de genunchi, rochiță cu două degete sub poponeț și balcoanele revărsate din corset, așa cum s-ar îmbrăca orice profesoară universitară pentru întâlnirea cu destinul și cu omul cu tricolor pe piept. Era mai tânără, nu știa de regele Norvegiei și n-avea nicio treabă cu Partidul Democrat. Pe vremea aia, PD nici nu era o partidă bună, fiind un pârlit partid de câteva procente în opoziție, într-un regim Adrian Năstase, care părea veșnic și de neînvins.

udrea pitipoanca

Mulți ani mai târziu, Elena Udrea a devenit un politician redutabil, vorbește excelent, clar și percutant, își alege ținutele cu grijă, în ton cu funcția. Indiferent cât ar jigni-o sau ar ironiza-o, mi-e greu să mă gândesc la un bărbat din politica noastră, care să nu se teamă de o confruntare 1 la 1 cu Elena Udrea. Ascensiunea acestei doamne e ceva rar în politica ultimilor ani: Elena Băsescu a rămas tot agramată și străină de domeniu, Marian Vanghelie tot cu acordul între subiect și predicat dă cele mai crâncene bătălii, în timp ce Crin Antonescu demonstrează că se poate face drumul și în sens invers, printr-o galopantă degenerare și îmbătrânire, direct din statutul de tânără speranță.

elena-udrea_office

Posibila câștigare a președinției PDL de către Elena Udrea e intersecția dintre o traiectorie balistică ascendentă și prăbușirea generală a politicii noastre. Punctul de intersecție va fi limita superioară a ascensiunii doamnei Udrea și limita de jos a PDL-ului. Partidul s-a întors la ce era pe vremea când nu prezenta interes nici pentru afaceristul Dorin Cocoș, nici pentru ambițioasa avocată Elena Udrea. După ce a cunoscut gloria de a fi partidul numărul 1 al administrației, cu baroni putred de bogați și funcții de împărțit, cu electorat numeros și entuziast, acum e într-o stare jalnică, de găină tăvălită de tren. Sau de buldog, dacă preferați. Mai rău nu poate fi, aici are dreptate și președintele Băsescu. Dar nu înseamnă că va fi neapărat mai bine.

Spectaculoasa evoluție pozitivă a Elenei Udrea seamănă mult cu principiul lui Peters, în care oamenii sunt promovați din post în post, tot mai sus, doar pentru că au făcut față sarcinilor anterioare, până își ating limita, și își dovedesc incompetența. De pildă, Roberta Anastase n-ar fi trebuit niciodată să fi trecut de statutul de secretară, poate într-o multinațională. Cineva s-a încăpățânat să o convingă că merită mai mult. Mi-e greu să spun care ar fi limita de (in)competență a Elenei Udrea, care dovedește reale capacități de adaptare și combativitate. Dar mă îndoiesc că acea limită include statutul de lider al unui partid, care să reformeze România.

Da, alegerea lui Vasile Blaga a fost din capul locului o fundătură și lespedea pe mormântul acestui partid, cel puțin la acest tur electoral. Omul e reprezentativ pentru partid, și tocmai asta e printre lucrurile cele mai rele, care se pot spune despre gruparea portocalie. Cu atât mai rușinos, pentru cei ca Traian Ungureanu sau Radu Feldman Alexandru, care s-au compromis girând un personaj șters, cu interese de afaceri transparinice și fără ecou la public.

La fel de jenantă e și reacția în sens invers a oportuniștilor tăcuți. Pe primarul de Arad, Gheorghe Falcă, l-am văzut pentru prima dată la o televiziune națională acum, imediat după semnalul dat de Traian Băsescu, reproșându-i lui Blaga că n-a făcut opoziție destulă. Să nu-mi spuneți că a fost cenzurat până acum și nu putea apărea el însuși, să facă dorita opoziție activă. Iar ca el sunt mulți, care au întors armele în noaptea atacului frontal (și curat neconstituțional) al președintelui. Probabil ei sunt grosul partidului, cei care îi vor asigura victoria doamnei Udrea.

Undeva la mijloc sunt tocmai intelectualii și speranțele partidului, gen Andreea Paul sau Cristian Preda, Teodor Baconschi, imparțiali ca tot românul, să nu supere pe nimeni, dar fără curaj să ceară ceva ce le-ar fi fost la îndemână. Monica Macovei a spus lucrurilor pe nume, cu fermitate: „Nici Blaga nici Udrea nu sunt în stare să reformeze PDL”. Dar asaltul s-a oprit la această constatare justă. Istoria e făcută de cei curajoși, deși e, poate, povestită de cei reflexivi. Mai înzestrat cu haz, Toader Paleologu a dat dovadă că nu e interesat nici de făcutul nici de scrisul istoriei, ci mai curând de literatură, cu formula descriptivă: în PDL „se bat calicii pe ceaunul gol”.

De victoria în partid, Elena Udrea poate fi aproape sigură. Vine din urmă o nouă generație, spune Băsescu. Da, e generația care a votat-o în unainimitate pe EBA șefa organizației de tineret! Lăsați la intrare orice speranță. Realist vorbind, intelectualii au și dreptate să nu se aștepte la mari izbânzi. M-a întrebat pe acest blog acum câțiva ani o comentatoare, probabil sinceră, de la nu știu ce organizație locală PDL, ce-ar trebui să facă ei să fie destul. Și i-am trimis să se comporte ca niște comuniști în ilegalitate: adică să facă apostolat, să se instruiască mai întâi, pe urmă să convingă pe oricine prind de justețea ideilor lor. Să dea bătălia pentru mințile și inimile oamenilor. Niciun intelectual de partid n-a făcut asta. Atunci, la ce bun un intelectual umanist, activ politic, dar care nu-și bate capul să convingă pe nimeni de nimic, care nu are pasiunea de a ridica măcar un milimetru din ignoranță pe altcineva? Foarte bine, vă meritați soarta, stimați intelectuali de partid, vă va purta Elena Udrea din martie în piept ca pe mărțișoare. Veți fi zorzoanele cele mai poleite. Deși țara v-a luat-o mult înainte, disputa ideologică e câștigată de stânga, și în orice campanie vă veți implica de acum încolo va trebui să păreți mai populiști și mai mârlani decât Victor Ponta, ca să sperați la orice câștig. Aveți și aici părticica voastră de vină, deci, iarăși, nu veți avea parte de compasiune.

Președintele Băsescu mai spune că într-o, întrecere cu Victor Ponta sau Crin Antonescu, Elena Udrea are mai multe șanse decât Vasile Blaga. Și are dreptate. Dar astea să fie etaloanele reușitei, everesturile spre care să te avânți? Îi consider pe amândoi accidente jenante de parcurs, creații nereușite ale unei prese, care nu mai e presă. S-au ridicat pe un val irațional de ură și vor dispărea, probabil, la fel de furtunos, fără să lase ceva în urmă. Dacă te adresezi celor care îi disprețuiesc pe cei doi, pentru obrăznicia și nulitatea lor de personaj colectiv, nu vii cu cineva, care e doar cu câteva degete peste nivelul lor. Nu restabilești normalitatea rânduielii în societate, înlocuindu-l pe impostorul nesimțit, doctor în plagiat, Victor Ponta, cu doctoranda în Geopolitică de la Dimitrie Cantemir, Elena Udrea, care și-a lăsat baltă studiile înalte, că s-a plictisit de ele și au început să fie căutați politicienii la lucrări copiate. Vrei să mături scena de generația puber-impertinentă a lui Dănuț Șova, Remus Florinel Cernea, Liviu Pop sau Nicu Bănicioiu? Nu vii cu propuneri, al căror parcurs profesional va fi mereu însoțit de un zâmbet cu subînțeles.

Mi-a displăcut mereu felul murdar în care e atacată Elena Udrea, chiar și când nu mai e cazul. Cu mult mai multă asprime, decât multe nulități masculine din politică. Nu cred nici că rolul femeii e la cratiță, nici că trebuie să arate ca Norica Nicolai sau Mariana Câmpeanu, dacă vor în politică. Altele sunt lucrurile, care ridică suspiciuni în cazul acestei doamne, cum ar fi afacerile familiei, nu ținutele mai mult sau mai puțin decoltate. Cu ea, PDL câștigă poate o atenție nesperată, iar Victor Ponta și Antonescu, un adversar de temut. Dar de aici până la statutul de speranță a dreptei, e cale lungă, pe care Elena Udrea, cu toată ascensiunea sa de aplaudat, nu cred să mai aibă suflu să o mai facă.

PS: După scrierea articolului, am văzut și părerea unui membru PDL, Ionuț Popescu: „Cu Vasile Blaga președinte, PDL nu are nicio perspectivă; în schimb, cu Elena Udrea nu are absolut niciun viitor, ca să zic așa… Traian Băsescu greșește profund implicându-se fățiș de partea Elenei Udrea, o variantă care, chiar dacă ar avea câștig de cauză, ar înmormanta partidul…”

Cine este pentru? Cine e împotrivă? Se abține cineva? Vă mulțumesc. Aproape în unanimitate, tovarăsul fost secretar general al partidului, devine președinte al aripii de dreapta a PCR. În această atmosferă tovărășească s-au desfășurat lucrările plenarei PCR, de unde s-au lansat apeluri viguroase la muncă și la răsturnarea noii orânduiri, care o plagiază pe cea veche.

Un partid al oamenilor liberi, condus ostășește, de un plutonier obez, e un nonsens. Nu contează că Ponta oferă gafe și abuzuri în ritm de unul pe zi, Blaga nu ar putea marca puncte nici cu poarta goală. Și nu, nu e suficient, ca sub credibilitatea de tocilar serios a lui MRU să intre cei 90% votanți ai lui Blaga din PDL și țărăniștii lui Pavelescu, pentru a rezulta o alternativă. Niciun lider național nu va putea face lucruri, care să aibă un impact asupra țării. Dacă va mai ajunge la putere, gruparea se va bizui tot pe activul de partid, care să scrie legi și să aplice măsurile. Iar activul PDL nu sunt cei 28, care au votat totuși împotriva lui Blaga, sunt cei 90%, care au abandonat-o pe Monica Macovei în fața insultelor din lupta cu Ponta și Năstase. Oameni practici. Dezgustător de practici.

[Am pus o fotografie pe Facebook, cu un scurt mesaj și a devenit oarecum virală, așa că reiau ideea aici, mai pe larg.]

Se zice că societatea s-a împărțit în două, de o parte și de alta a tărgii, care îl urca pe Năstase în ambulanță. În stânga tărgii s-au așezat, ca de obicei, „oamenii de bine”, miloși și plini de compasiune. Convinși că un prim-ministru, și când fură, trebuie tratat altfel, pentru că „e al nostru”, „ne-a reprezentat țara”. De partea dreaptă a tărgii, ne-am așezat cei care am ales să ne amuzăm că, la urma urmei, Năstase e viu și aproape nevătămat, cei care am râs de telenovelă, în fine, cei care ne-am întrebat dacă nu cumva nici măcar nu s-a tras acel glonț neauzit de nimeni dincolo de termopanele chinezești, dacă nu cumva totul e o punere în scenă, cusută cu ață de kașmir.

Nu știu care grup e mai numeros în societate. La mitingul de la spital, pensionarii pro-Năstase au fost mai mulți decât tinerii de la marșul parodic cu fulare. (Deși, e posibil ca noi să fi avut infiltrați și acolo, care să fi dat tonul la Altă dată o s-o facem și mai lată sau la La mulți ani!). Cert e că în media suntem prezenți absolut disproporționat: ei pe televiziuni, noi pe o bucată de Facebook. În primul rând, cred că avem și noi dreptul nostru, măcar la hazul de necaz, că multe nu ne-au mai rămas. Nu a murit nimeni, nici nu știm dacă a fost rănit. Avem dreptul să ne amuzăm, după decenii întregi de umilințe din partea acestei caste a nomenclaturii, care și-a schimbat doar numele partidului. În calitate de păgubiți ai contractelor cu Bechtel, cu câmpurile petroliere ale Petrom, cu precontractul secret pentru Roșia Montană, pentru privatizarea Sidex la un preț recuperat din primul an, pentru fregate, pentru mușamalizarea anchetelor la FNI sau RAFO, pentru inventarea băieților deștepți, în cinstea premierului care a inventat baronii omnipotenți: Sechelariu, Mazăre, Mischie, Oprișan, Mitrea, DIP și pentru un milion de alte motive. Lăsați-ne măcar dreptul de a râde.

Colegii de jaf (politicienii) și răspândacii lor din presă au un nou mesaj al zilei, pe care ni-l bagă în urechi fără oprire de câteva zile. De dincolo de ecrane, ni se spune cu insistență că nu suntem umani, că nu avem sentimente firești, că nu ne cutremură solemnitatea morții și gestul abisal al sinuciderii. Ba uite că avem. De aceea, vreau să vă fac cunoștință cu un sinucigaș:

procurorul Cristian Panait

Povestea sa e mai complicată, dar am s-o rezum așa: Un alt procuror, Alexandru Lele, a avut curajul nebun să ancheteze un baron local în vremea de maximă aroganță a lui Adrian Năstase. Pe fiul lui Tarău, prefect de Bihor, fugit pentru o vreme în afara granițelor și dat în urmărire. Când curajosul Lele a emis un mandat de arestare, Adrian Năstase a ieșit la televizor și a spus că „nu crede în arestările astea de vineri seara”. Recunoașteți stilul? Nu e doar zeflemeau tipică lui Năstase, dar e și stilul axat pe detalii și întrebări stupide, pe care l-au învățat (poate de la el) toți bârfitorii de politică, socotiți analiști („de ce tocmai acum?, ce se urmărește? e acesta cel mai corupt? chiar era un pericol de trebuia arestat?” etc etc)

Pe vremea aceea, mai existau și alți procurori, gen Toma Joița sau Victor Ponta, care știau ce e bine pentru carierele lor. Spre potolirea lui Alexandru Lele, a fost trimis la fața locului, tânărul Cristian Panait, care a încercat inițial să îi însceneze o percheziție acasă lui Lele, operațiune eșuată, pentru că procurorul a insistat să filmeze toată operațiunea. Între ciocan și nicovală, între șefi, colegul incomod și propria conștiință, procurorul Cristian Panait nu a mai suportat presiunea psihică și într-o zi s-a aruncat de la balcon și a murit. Ați reținut stimați miloși? A murit de-a binelea, fără fulare, fără prompteriste cu glas șoptit, fără doctori pesediști de jur împrejur. Mătușa lui a fost singura persoană, care s-a luptat o vreme cu morile de vânt, cu documente, file de jurnal și mărturii, neprimită la nicio televiziune. Ea a fost cea care a povestit și ce îi spusese Cristian Panait cu puțin timp înainte de a comite gestul dramatic: „porcul de Ponta m-a făcut!”

Nu doar pentru singura rudă a procurorului sinucis Cristian Panait nu s-au găsit minute de emisie la televiziunile cu program non-stop. Procurorul Alexandru Lele nu a mai fost niciodată reabilitat. A fost eliminat din sistem, a continuat să scrie când și când într-o revistă locală, dar nicio putere, indiferent că a fost PSD, PDL sau PNL, nu a avut nevoie de serviciile lui de investigator și niciun președinte nu l-a invitat într-o audiență și nu l-a decorat. Așa arată sistemul, așa arată dramele lui fără muzică siropoasă pe fundal.

Deci atunci când simțiți nevoia să vă arătați umanitatea și compasiunea, aveți în vedere și exemplele de mai sus.

fiecare generație cu împușcatul ei
Am râs când cei de la Times New Român, poate cel mai spumos site din România, au publicat gluma că au apărut pensionari tineri, care își inventează amintiri frumoase și spun că era mai bine pe vremea împușcatului Năstase. Între timp, văd că situația tinde să prindă contur, se vorbește chiar de „capitalul de simpatie al lui Năstase”. Și cred că e grăitor pentru bolile cronice ale nației.

Vă invit să comparați: Nicolae Ceaușescu împușcă țărani la colectivizare, care își apărau pământul primit de părinții lor pentru lupta pe front. Ceaușescu devine un tânăr președinte popular, țăranii din Vadu Roșca devin niște foști pușcăriași bolnavi și anonimi. Ceaușescu ordonă împușcarea tinerilor de la Timișoara, incinerarea și aruncarea cenușii. Revoluționarii autentici devin antipatici și anonimi, în timp ce toată țara devine expertă în procesul lui Ceaușescu și deplânge soarta lui tragică. Monica Lovinescu le spune adevărul românilor, securiștii lui Pleșiță o bat în plină stradă, după care devin povestitorii favoriți ai talk-show-urilor. Anonimat pentru victime, glorie mediatică pentru făptași.

Ceva similar începe să se petreacă și cu Monica Macovei, împotriva căreia am văzut revărsându-se duminică un șuvoi de ură, amestecată cu dispreț și ironie, cum doar Doina Cornea mai trăise la începutul anilor 90. Ciuvică și Pieleanu insistau să i se facă un control psihiatric, Drăgoteasca (deși mai potrivit ar fi fost în seara asta Dăgroteasca) râdea cu gura la urechi și se mira ce fel de oameni există sub soare. Să ne înțelegem, n-am avut vreodată o simpatie pentru Monica Macovei și nici nu o introduc în comparații deplasate cu figuri legendare ale rezistenței anti-comuniste. Vorbesc doar de metodologia atacatorilor, nu de anvergura personajului. O consider în continuare lipsită de carismă sau calibru politic, dar e revoltător că e tratată cu asemenea brutalitate, în apărarea unui infractor dovedit de justiție, după 8 ani de probatorii și judecată, cercetată până în ultima dungă a procedurii. Și da, sunt exact aceleași grupuri de presă, care nu uită de fiecare dată să amintească ce bună opțiune ar fi Vasile Blaga pentru PDL. Sistemul s-ar simți mai liniștit, oamenii de bine ar fi mai puțin deranjați.

Simt nevoia să rezum săptămâna în care ne-am pierdut toți potențialii lideri de generație ai noii clase politice. Încă nu realizăm asta, pentru că știrile și emoțiile (unora) au curs în cascadă, dar victimele colaterale ale împușcăturii din Zambaccian nu mai pot fi pansate cu fularul, nici operate de doctorul ăla, care s-a pripit la prima schimbare de sex pe care a văzut-o România.

Prima și cea mai neașteptată victimă e Mihai Răzvan Ungureanu. Prins la strâmtoare, în seara în care Năstase urma să meargă la închisoare, Mihai Gâdea a ieșit la atac cu o dezvăluire: mai mulți politicieni și oameni de presă au fost răsplătiți cu grade de către impostorul Oprea. Diversiune ordinară sau bombă de presă? Robert Turcescu a ieșit prompt cu un comunicat, în care spune că se împușcă, dacă are vreun grad militar. Credibilitatea lui Gâdea tinde, ce-i drept, către zero, dar lipsa de reacție a lui MRU și a altora de pe listă e îngrijorătoare. Au trecut deja două zile și nu am auzit vreun protest din partea sa, care să infirme că și-a luat grade, cum și-a luat Ponta doctoratul.

Al doilea lider de generație căzut la datorie e Crin Antonescu. El a ales pur și simplu să se sinucidă, contopindu-se în marea masă a pesediștilor fără rușine. Dacă mai erau votanți de-ai săi, care se amăgeau că votează un fel de Nicușor Dan mai pletos, care doar temporar și întâmplător e înhăitat cu Mitrea, Hrebenciuc și Cătălin Voicu, acum ar putea să se dezmeticească. Acel Crin, din noaptea de după primul tur, când striga prin televizor la Voiculescu și Vântu, să nu-și bată joc de voturile tinerilor, nu va mai exista niciodată, a fost doar un moment al său de rătăcire. Crin cel real e mama tuturor răniților pansați cu fular de 350 de euro. Orice piruetă verbală de-a lui, pe tema corupției, va trebui tratată cu un binemeritat sictir de-acum înainte.

În fine, pentru Victor Ponta, sughițurile de film indian pe lângă targa unui escroc dovedit de justiție au avut darul de a acoperi pocinogul comparabil al plagiatului. În cazul lui, nici nu știi ce e mai grav. Că au ajuns până și ziarele din China să râdă de noi că suntem copiatori, că ziariștii nemți se întreabă dacă e nevoie ca Ponta să fie prins cu argintăria în buzunar la vreo recepție, ca să ne lămurim cine e? Sau că procurorul, care n-a prins niciun corupt în toată cariera, șeful de control al celui mai corupt guvern, a ajuns acum el însuși prim-ministru și face corp comun cu hoții, împotriva judecătorilor? Pentru asocieri și suspiciuni mult mai mici alte cariere s-au încheiat.

Singurul motiv pentru care nu se întâmplă acest lucru e lipsa cronică de efective politice de vârf. S-a investit prea mult în aceste produse politice: Ponta, Antonescu, Ungureanu, ca să se mai poată da înapoi. Vidul din jurul lor e comparabil cu apusul generației de gerontocrați Bobu și Dăscălescu. Realizezi că nu a fost decât un progres (uriaș!) de imagine. România politică e în situația celei fotbalistice, când generația ratată a lui Mutu afla că vedeta echipei prizează cocaină sau pleacă din cantonament pentru o beție. S-a întâmplat ceva după? Nu mare lucru, am continuat să jucăm jalnic, cu sau fără Mutu, din lipsă de alternative. Păi pe cine să bagi în primul 11: pe Bănicioiu, Șova, Raluca Turcan, Robert Negoiță, EBA? Vă asigur că cei trei lideri ai generației de ratați politici nu se vor prăbuși în credibilitate în lunile următoare. Da, lumea o să-i privească mai cu dezgust pe USL-iști pentru cum s-au strâns ciorchine în jurul lui Năstase, o să se uite cu oarecare milă la Ungureanu, dacă se dovedește că s-a bucurat la onoruri militare nemeritate, dar tot cu ei va merge la defilare. Gradați sau negradați. E absolut regretabil că vom intra iar într-o febră pre-electorală, cu pasiuni și miliarde tocate pentru a-i ambala pe unii complet discreditați, doar pentru că liniile următoare stârnesc mai curând râsul decât groaza.

Dar cum stăm cu eșalonul doi, care nu mai e la vârsta junioratului? Păi avem un ministru de interne, Ioan Rus, căruia nimeni nu îi cere demisia. Nu tu proteste, nu tu papioane și petiții, nicio mirare. Comparați, vă rog, soarta unui banal gardian de penitenciar, care îi strecoară unui deținut un celular. Desigur, se alege cu dosar penal, concediere și poate ajunge lângă deținut în celulă. Șeful unui asemenea gardian, și al tuturor polițiștilor din România, ne povestește ce conversații a avut el cu un condamnat definitiv, în drum spre locul de detenție, pe care îl întreabă cum ar putea să îl ajute. E ori un autodenunț, ori o batjocură la adresa tuturor subordonaților săi, a căror muncă e tocmai adunarea de probe pentru pedepsirea celor care încalcă legea, nu oferirea de servicii infractorilor. Cine mai poate crede că un asemenea personaj va conduce ministerul către instrumentarea unor cazuri de corupție vreodată?

La pedeliști, purceaua e moartă în coteț, poți vedea asta din poza de grup cu unicul candidat la președinția partidului. E atât de moartă și fără speranță, încât nici de glume cu Paleologu contracandidat nu le mai arde. Mișcarea dizidentă nu s-a obosit să propună un competitor pentru Vasile Blaga, singurul posesor de gușă tip Adrian Năstase, capabilă să oprească și glonțul în ea.

Asta fiind situația de fapt, nu ne mai rămâne decât să ne bucurăm că rechinul cel mai gras din năvodul justiției s-a transformat în cel mai copios subiect de bancuri. E distractiv să le vezi pe colivăresele națiunii, gen Elena Vijulie sau Corina Drăgotescu, suspinând patetic pe marginea tărgii, că suntem informați că „și Socrate a ales să se sinucidă” sau că Arogantul e comparat, Doamne, iartă-mă, cu însuși „martirul Sobaru”. Ne-a lipsit, pentru moment, tușa competent-jucăușă a doctorului Bacalbașa, care să prezinte faptele la știrile de la ora 5. Era categoric și un caz de competența OTV: numai un foileton lung cu Lazarus și Nea Petrică, ne-ar mai putea lămuri de ce un împușcat pierde mai mult timp cu schimbatul cămășii și înnodatul fularului, decât cu perfuziile, în timp ce medicii din spital și ambulanță îl tratează ca pe o divă care suferă de o ușoară balonare, și lasă operația împușcatului pe a doua zi. Putem totuși sta liniștiți, pentru că astăzi familia Năstase urmează să rupă audiențele la ora 17, la ora penibilizării morților și viilor, cu Simona Gherghe și Măruță. Presimt deja că familia cu colecție de limuzine va fi o prezență mai agreată de gospodine decât familia Mădălinei Manole, prietenii Mălinei Olinescu și frații Dolănescu. Mai departe de aici, așteptăm rezultatele legiștilor, care până la închiderea ediției, nu reușiseră să numere niciun ou la locul faptei.

Dacă a avut cineva timp să observe, sunt în mare criză de timp și primul sacrificat e blogul. Dar cum PDL e într-o criză încă și mai mare, îi dedic câteva rânduri.
Sunt împotriva basmelor cu ”votul alb”, protestul prin absenteism și mă enervează frazele care încep cu ”întreaga clasă politică”. Da, cred că dreptul de a vota e o chestie grozavă și e de datoria fiecăruia să depună efortul de a se informa pentru a putea discerne. Cu toate astea a existat o dată când nu m-am dus să votez fără să fiu plecat. Ei bine, se întâmpla în turul 2 la primărie, când aveam de ales între Vasile Blaga și Sorin Oprescu. I-am asociat dintotdeauna pe amandoi cu Securitatea și mi s-a părut imposibil să aleg între un doctor și un vameș, chit că unul are oarece haz din când în când.
La ultimul Consiliu de Coordonare (cred) al PDL, Vasile Blaga a zdrobit gruparea ”reformistă”, compusă din 3 membri: Cristian Preda, Monica Macovei și Sever Voinescu. Același Vasile Blaga, susținut cu aplauze și voturi din sală, și secondat de Berceanu și Ioan Olteanu, se pregătește chiar să preia conducerea acestui partid de pedeseriști vopsiți în ”oameni de dreapta”.
N-aș fi crezut că după ce le pusese Dumnezeu mâna în cap, cu alianța PNL-PSD, care le lăsa tot restul scenei politice să se manifeste, pediștii și-ar putea da atât de urât arama pe față încât să îi forțeze până și pe cei care i-ar fi votat de milă de silă să stea acasă.
Nu-i vorbă, oferta politică a așa zișilor reformiști mi se pare mai mult decât anemică. Asta ca să fiu drăguț și să rămân la chestiuni de esență și să nu aduc vorba de carismă și imagine. Aceeași molimă generalizată a politicianului român: decuplarea totală de la temele majore discutate în lume plus incapacitatea de a traduce ideile în teme de discuție publică.
De fapt, politicienilor români le lipsește ceva ce primii comuniști aveau, ceva ce probabil a dispărut odată cu Lenin (na, că încep să sun ca Ion Cristoiu!). Anume, convingerea că mintea omului e un lucru important, de care trebuie să te ocupi cu prioritate. La origini, în propaganda comunistă nu era doar PR. Era o pornire de misionar, specifică oricărei secte, pentru că Partidul era și așa ceva. E și motivul pentru care comunismul a și pervertit mentalitățile tuturor generațiilor și continuă să se propage inclusiv la copii care iau pe nemestecate clișee de la părinți.
Cristian Preda spunea că e preferabil să fii convingător pentru câteva sute de mii – milioane de oameni, decât să îți asiguri coeziunea câtorva sute de activiști cărora le treci cu vederea actele de corupție. De acord, dar aș merge mai departe. E nevoie în clipa de față de apariția unor politicieni pentru care răspândirea propriilor idei să fie mai importantă decât alegerile. E singurul mod prin care le poți verifica buna credință atunci când spun că au intrat în politică cu intenții bune și pentru a schimba lucrurile. Din păcate, un asemenea profil de politician, care nu doar să aibă idei, dar să facă și misionarism pentru ele, nu văd nicăieri (exceptând probabil doar în cine știe ce grupări extremiste pentru zvăpăiați, care nu mă interesează).

Traian Ungureanu a reusit admirabila performanta de a incasa bani concomitent si de la Vantu si de la PDL, in calitate de editorialist la Cotidianul si consultant electoral. Asta inainte de a deveni politician si europarlamentar cu acte in regula. Banii trec, talentul totusi ramane si orice se poate spune despre Traian Ungureanu, numai ca nu are momente de sclipire in scris si momente de o incantatoare luciditate, nu. Tacerea prelunga si autoizolarea sa ma fac sa cred ca a trait o dezamagire sincera si adanca in perioada asta.
Asa ca am gasit salutara revenirea sa, intr-un articol publicat pe Madame Blogary. Dupa o introducere cam prolixa, departe de vechile izbucniri, TrU strikes back, prezentand viziunea proprie asupra tipului de partid de care are nevoie Romania:

“un partid, care nu curge cu șuvoul și nu dă înapoi, la prima ciocnire cu funcționarii, rating-ul tv sau sindicatele. Trebuie să construim un nucleu rezistent și să îl dezvoltăm alături de cei ce nu mai vor să trăiască pentru a deveni românii de ieri.”

Dar pas de mai gaseste inca un membru in PDL, care sa se potriveasca descrierii:

Avem, așadar, neoie de oameni revoltaţi împotriva următoarelor direcţii: vorbărie, amînări, lene, găști, eschive europene, comisii lărgite, aspiratoare bugetare de voturi, idioți promovați democratic, snobi organziați civil, specialiști reputați în propria importanță. Noutatea pe care sînem datori să o impunem în România e refuzul de acomodare.

A, pardon, din ce lasa sa se inteleaga Traian Ungureanu, partidul viitor are deja un membru, unul singur, nici ala in interiorul partidului actual. Ati ghicit, Traian Basescu, zis si “fondatorul optimismului românesc”

Dar Basescu e condamnat sa iasa din politica ori prin suspendare, ori prin pensionare, direct de la Cotroceni. Deci pe cine propune ca pivot in jurul caruia sa se roteasca viitorul partid? Un nume mai putin previzibil pentru asa ambitioase idealuri: vamesul Vasile Blaga, omul cu tresele pe sub costum!

Si de unde, ma rog, atata vocatie reformatoare la un partid care n-a fost in stare sa-si schimbe nici sigla trandafiriu-socialista, de teama ca n-o sa-l mai recunoasca nestiutorii de carte carora le-a impartit galeti!?

Un investigator curajos, Bogdan Draghici, se ocupa de cativa ani de instrumentarea dosarului impostoarei Margareta Costea. Departe de a-i aduce gloria, munca de documentare i-a adus lui Bogdan Draghici un adevarat calvar, omul fiind marginalizat, batut in plina strada si chiar concediat de unul din greii Partidului Democrat.
Istoria afacerii “certificatul de revolutionar” e una tragicomica:

  • in zilele Revolutiei, pentru a nu participa la sedintele de la facultatea unde preda, in cadrul carora profesorii cei mai comunisti erau mustruluiti de colegii care rabdasera atata amar de ani, Margareta Costea si-a facut rost de un fel de scutire medicala
  • peste cateva zile, i-a venit chiar o idee mai buna: a rugat doctorita sa adauge pe bilet “ranita in Revolutie
  • mentiunea e bizara pentru un act medical datat a doua zi dupa fuga lui Ceausescu, cand nici nu se folosea o asemenea denumire, nici nu isi putea imagina cineva ca din asemenea “rani” se pot face bani frumosi
  • ambele cadre medicale care apar in acea adeverinta neaga veridicitatea actului

Dar ce a patit soacra lui Geoana la Revolutie? Abia aici povestea devine cu adevarat hazlie:

  • dupa propria versiune, Margareta Costea a cazut dintr-un camion cu revolutionari, nu in Caracal, cum ar fi plauzibil pentru o ruda a Prostanacului, ci in Bucuresti
  • in cadere, o lada i-a cazut peste picior provocandu-i vanatai
  • (Nu e banc, e chiar povestea actului de vitejie al babei.)

Protectori influenti:

  • dupa revizuirea dosarelor de revolutionar, soacra lui Geoana a primit certificatul cu nr 5. Este, asadar, un fel de Gavroche, al cincilea luptator al patriei
  • Sorin Oprescu si un subordonat de-al sau i-au adaugat si ei un nou act medical la dosar, din care rezulta ca, in zece ani, rana provocata de lada ucigasa a evoluat, necesitand protezare
  • stupoare: noul act medical e pentru genunchi, dar la CELALALT picior

La data cand incepea investigatiile, Bogdan Draghici era angajat in MAI, cu sustinere din partea Partidului Democrat. Avea sa aiba surpriza vietii lui, cand seful de cabinet al lui Vasile Blaga l-a somat sa renunte la dezvaluiri. Refuzul de a se supune presiunilor vamesului securist avea sa-l coste pe Draghici locul de munca.
Mai mult, in 2006, ziaristul a fost batut crunt de niste necunoscuti.
Cazul e semnalat si de un revolutionar autentic din Timisoara, Marius Mioc, de NapocaNews si pe blogul lui Ioan T Morar.
Later edit: declaratia exacta a soacrei-eroine:

“In ziua de 23 am revenit la Televiziune si am inceput impreuna cu mai multe persoane sa punem sticle intr-un camion pentru a fi facute incendiare. Eu puneam straifurile de panza in sticle. La coborare am incercat sa cobor prin spate, unde insa oblonul nu era prins, si am cazut, tragand dupa mine si o lada cu sticle, care mi-a cazut pe picior. Socul a fost foarte puternic, piciorul fiind ranit conform declaratiilor medicale depuse la dosar”

=))
In asemenea conditii, parca soacra merita data afara din casa de Geoana.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica